Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Bianca Drăghici │- magistrat-asistent│
└─────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie ridicată din oficiu de către Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 837/39/2015 al acestei instanţe şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 207D/2016. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că textul de lege criticat nu instituie discriminări, nefiind încălcat principiul constituţional consacrat de art. 16 alin. (1), în condiţiile în care norma se aplică tuturor persoanelor aflate în această situaţie. De altfel, arată că dispoziţiile de lege criticate au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate şi, prin Decizia nr. 4 din 17 ianuarie 2017, Curtea Constituţională a statuat conformitatea acestora cu prevederile Legii fundamentale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 17 februarie 2016, astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea nr. 9 din 29 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 837/39/2015, Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Excepţia a fost ridicată de instanţa judecătorească, din oficiu, într-o cauză având ca obiect anularea unor acte administrative, respectiv anularea unei decizii şi a unei note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, emise de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Serviciul soluţionare contestaţii nereguli fonduri europene. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa de trimitere susţine, în esenţă, că Legea nr. 554/2004 se abate de la normele constituţionale ale art. 147 alin. (4) şi acordă, prin dispoziţiile de lege criticate, posibilitatea exercitării unei acţiuni directe în justiţie, ca urmare a publicării unei decizii de admitere a unei excepţii de neconstituţionalitate, prin care se tinde la modificarea unei situaţii juridice realizate în întregime înainte de publicarea acesteia, ceea ce echivalează cu extinderea efectelor deciziei Curţii Constituţionale şi pentru trecut. Altfel apreciază că, în condiţiile în care cauza nu se află pe rolul instanţelor judecătoreşti, dar partea interesată este repusă în termenul de exercitare a dreptului la acţiune în limita unui termen de decădere de un an calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial, rezultă că, atunci când raportul juridic anterior reprezintă o facta praeterita, puterea deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea se întinde în trecut, deşi, din perspectiva acesteia, este vizat un raport juridic deja epuizat. 6. În continuare, instanţa consideră că art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 oferă posibilitatea declanşării unui litigiu în care urmează să se repună în discuţie raporturile juridice născute în intervalul ce precede publicării unei decizii de admitere asupra unei excepţii care poate fi invocată fără limită în timp, până ce ordonanţa Guvernului încetează să mai producă efecte. Or, reformarea unei situaţii juridice pe motive lipsite de previzibilitate la data naşterii ei, având drept consecinţă modificarea de drepturi şi obligaţii definitivate cu ani în urmă, nu respectă cerinţele de neretroactivitate, accesibilitate şi previzibilitate a legii, în condiţiile în care legea, în acest caz - mai exact dispoziţia declarată neconstituţională -, ar trebui să înceteze să îşi producă efectele în viitor. 7. În final, se arată că, potrivit art. 16 alin. (1) din Constituţie „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări“. Însă, apreciază că, în condiţiile în care art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 conferă o poziţie privilegiată persoanei vătămate printr-un act administrativ emis în temeiul unei dispoziţii dintr-o ordonanţă a Guvernului declarată neconstituţională, atât din punctul de vedere al efectelor declarării neconstituţionalităţii, cât şi din perspectiva repunerii în termenul de exercitare a dreptului la acţiune, fără ca de această posibilitate să beneficieze şi ceilalţi titulari de drepturi şi obligaţii subiective, care ar avea interesul să se prevaleze de declararea neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale în baza cărora s-au născut acestea, în mod evident, egalitatea în drepturi nu este respectată, motiv pentru care se încalcă şi art. 16 alin. (1) din Constituţie. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Guvernul apreciază că posibilitatea recunoscută persoanei vătămate, prin dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, nu este de natură să încalce principiul legalităţii consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, ci, dimpotrivă, prevederea dă expresie acestui text constituţional, ţinând seama de faptul că norma juridică ce a servit ca temei al actului administrativ, tipic sau asimilat, a fost declarată neconstituţională. De asemenea, consideră că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea principiului egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 din Constituţie, deoarece dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei, fără discriminări. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, invocă Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, prin care Curtea a reţinut că „din momentul introducerii cererii în instanţă şi până la soluţionarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumţie de constituţionalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat în mod definitiv litigiul. Aşa încât Curtea constată că incidenţa deciziei de admitere a instanţei de contencios constituţional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii, cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive.“ 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: „În situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I.“ 13. În opinia instanţei judecătoreşti, dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 privind egalitatea în drepturi şi art. 147 alin. (4) potrivit căruia „Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor“. 14. Din analiza înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, Curtea observă că, prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 26 octombrie 2015, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială - Municipiul Suceava a formulat plângere împotriva unei decizii şi note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare privind un contract de finanţare, emise de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Serviciul soluţionare contestaţii nereguli fonduri europene - POR. Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea, printre altele, pe dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, arătând că, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 66 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 236 din 7 aprilie 2015, art. 66 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 30 iunie 2011, aduce atingere principiului neretroactivităţii, deoarece permite aplicarea normelor de drept substanţial din această ordonanţă cu privire la nereguli săvârşite în intervalul temporal în care era în vigoare Ordonanţa Guvernului nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 30 august 2003. Ca atare, faţă de incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, instanţa judecătorească, din oficiu, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a acestor norme. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 4 din 17 ianuarie 2017*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. Astfel, Curtea a reţinut că dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate fac parte din art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală „Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului“ şi reprezintă norma cu caracter special care evidenţiază raportul dintre caracterul de act administrativ al ordonanţei simple sau de urgenţă a Guvernului, ce atrage competenţa instanţei de contencios administrativ sub aspectul remedierii vătămării create prin adoptarea acestui act, şi calitatea sa de act normativ de reglementare primară, ce atrage competenţa Curţii Constituţionale sub aspectul controlului de constituţionalitate în raport cu Legea fundamentală.────────── *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 4 din 17 ianuarie 2017 a fost publicată ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 8 mai 2017.────────── 16. Pentru a reliefa caracterul de normă specială a textului de lege criticat, Curtea a realizat o analiză comparativă a acestuia cu dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004. Astfel, prin Decizia nr. 479 din 18 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 10 august 2015, Curtea a făcut o delimitare a cadrului legislativ care permite justiţiabililor să acţioneze împotriva ordonanţelor Guvernului, prin prisma efectelor produse de acestea. Instanţa de contencios constituţional a reţinut că art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reprezintă cadrul general în care persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h) din lege, respectiv în termenul de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede altul, poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat întrun drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Din economia textelor legale menţionate, Curtea a constatat că art. 8 din Legea nr. 554/2004 reprezintă cadrul general pentru înlăturarea vătămării provocate prin acte administrative cu caracter individual, acţiuni sau omisiuni ale organelor administrative, admisibilitatea acţiunii în contencios administrativ fiind condiţionată de parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din lege şi de respectarea unor termene legale. 17. În temeiul art. 8 din lege, persoana vătămată poate solicita anularea actului administrativ individual, putând invoca oricând pe parcursul procedurii desfăşurate în faţa instanţei de contencios administrativ excepţia de neconstituţionalitate a oricăror dispoziţii din legi sau ordonanţe ale Guvernului, care au legătură cu soluţionarea cauzei, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, deci inclusiv cele în baza cărora au fost emise actele administrative. Într-o atare situaţie, instanţa va sesizaCurtea Constituţională, fără a suspenda cauza, litigiul continuând să se judece şi, eventual, să primească o soluţie definitivă. În cazul în care Curtea Constituţională constată neconstituţionalitatea actului normativ în baza căruia a fost emis actul administrativ, care poate fi inclusiv o ordonanţă simplă sau de urgenţă a Guvernului, după soluţionarea definitivă a cauzei, decizia Curţii Constituţionale poate constitui temei al revizuirii, remediu procesual prevăzut de art. 509 din Codul de procedură civilă. Scopul reglementării căii de atac a revizuirii hotărârii judecătoreşti definitive pronunţate în cauza în care a fost ulterior admisă o excepţie de neconstituţionalitate este tocmai acela de a garanta mijloacele de apărare necesare realizării drepturilor şi intereselor părţilor în faţa justiţiei, ca expresie a dreptului la un proces echitabil. 18. Cu privire la calea extraordinară de atac a revizuirii, Curtea a constatat că posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curţii este circumscrisă sferei persoanelor care au declanşat acest control, anterior momentului publicării deciziei, în condiţiile prevăzute de lege. În aceste condiţii, având în vedere importanţa principiului autorităţii de lucru judecat, Curtea a reţinut că o decizie de constatare a neconstituţionalităţii unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justiţiabili care a invocat excepţia de neconstituţionalitate în cauze soluţionate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei prin care se constată neconstituţionalitatea, precum şi autorilor aceleiaşi excepţii, invocate anterior publicării deciziei Curţii, în alte cauze, soluţionate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine şi stabilitate juridică. 19. În continuare, analizând dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, Curtea a reţinut că acestea reglementează o situaţie diferită de cea prevăzută de art. 8 din acelaşi act normativ şi au o incidenţă limitată, circumstanţiată situaţiei în care ordonanţa simplă sau de urgenţă a Guvernului vatămă în mod direct un drept ori un interes legitim. Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din lege, „Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă“. 20. În jurisprudenţa sa, prin Decizia nr. 479 din 18 iunie 2015, precitată, Curtea a stabilit, cu valoare de principiu, că art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă expresia prevederilor constituţionale ale art. 126 alin. (6) teza a doua, potrivit cărora „Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale“, şi reglementează o procedură specială, determinată de natura actelor adoptate de Guvern pe calea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie. Prin art. 126 alin. (6) din Constituţie şi art. 9 din Legea nr. 554/2004, legiuitorul a optat pentru încadrarea acţiunilor persoanelor vătămate prin ordonanţe ale Guvernului declarate neconstituţionale în mecanismul acţiunilor în contencios administrativ, pornind de la premisa că fundamentul obligaţiei de reparare a vătămării constă în însăşi adoptarea ordonanţelor neconstituţionale. Cu alte cuvinte, art. 9 din Legea nr. 554/2004 vizează situaţiile în care o persoană se consideră vătămată în mod direct printr-o ordonanţă a Guvernului, actul administrativ individual adoptat în baza ordonanţei sau refuzul privind emiterea unui act administrativ sau realizarea unei anumite operaţiuni administrative constituind doar materializarea formală a vătămării persoanei în cauză. Atât timp cât acţiunea reclamantului are ca scop înlăturarea efectelor ordonanţei Guvernului care se produc direct asupra unui drept sau interes legitim, vătămându-le, reclamantul are deschisă procedura specială prevăzută de art. 9 din Legea nr. 554/2004, care prevede sesizarea Curţii Constituţionale în vederea efectuării controlului de constituţionalitate a actului Guvernului. 21. Analizând conţinutul normativ al art. 9 din Legea nr. 554/2004, Curtea a observat că alin. (1) prevede posibilitatea persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe de a introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ. Obiectul acţiunii este cel prevăzut de art. 9 alin. (5) din lege şi poate viza acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative. Acţiunea poate fi formulată oricând pe perioada de activitate a actului normativ (cât timp acesta continuă să producă efecte juridice), începând cu data intrării sale în vigoare. Acţiunea principală va fi însoţită de excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ordonanţei Guvernului. Potrivit alin. (2), instanţa de contencios administrativ, dacă apreciază că excepţia îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, sesizează, prin încheiere motivată, Curtea Constituţională şi suspendă soluţionarea cauzei pe fond. După pronunţarea Curţii Constituţionale, potrivit alin. (3), instanţa de contencios administrativ repune cauza pe rol şi dă termen, cu citarea părţilor. Dacă ordonanţa sau o dispoziţie a acesteia a fost declarată neconstituţională, instanţa soluţionează fondul cauzei, în caz contrar, acţiunea respingându-se ca inadmisibilă. Astfel, soluţia pronunţată în urma efectuării controlului de constituţionalitate constituie, în mod invariabil, o condiţie de admisibilitate a acţiunii adresate instanţei de fond: o soluţie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate privind o ordonanţă sau o dispoziţie dintr-o ordonanţă a Guvernului permite instanţei analizarea pe fond a pretenţiilor reclamantului, în vreme ce soluţia de respingere a criticii de neconstituţionalitate constituie un fine de neprimire, ce obligă instanţa de contencios administrativ la respingerea acţiunii. Cu alte cuvinte, în această materie, decizia Curţii are efecte asupra înseşi admisibilităţii acţiunii principale, astfel că măsura suspendării de drept a acesteia din urmă, pe durata desfăşurării procedurii în faţa instanţei de contencios constituţional, constituie o condiţie mai mult decât necesară, fiind decisivă pentru continuarea litigiului (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 1.106 din 22 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010). 22. În continuare, Curtea a observat că alin. (4) al art. 9 din Legea nr. 554/2004, dispoziţie criticată prin prezenta excepţie de neconstituţionalitate, prevede că, în situaţia în care decizia de declarare a neconstituţionalităţii este urmarea unei excepţii ridicate în altă cauză, acţiunea care are obiectul prevăzut de art. 9 alin. (5) din lege poate fi introdusă direct la instanţa de contencios administrativ competentă, în limitele unui termen de decădere de un an, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I. 23. Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 544/2004, Curtea a constatat că ordonanţa simplă sau de urgenţă, care reprezintă sursa vătămării într-un drept ori întrun interes legitim al persoanei, poate constitui temei al acţiunii în contencios administrativ în două situaţii. Prima este cea reglementată de art. 9 alin. (1) din lege, atunci când persoana vătămată formulează acţiunea principală, însoţind această cerere de excepţia de neconstituţionalitate a ordonanţei simple sau de urgenţă a Guvernului. Într-o atare situaţie, acţiunea de chemare în judecată nu este condiţionată de parcurgerea procedurii administrative prealabile sau de respectarea unor termene. A doua situaţie este cea reglementată de art. 9 alin. (4) din lege şi este posibilă doar în cazul în care persoana vătămată a rămas în pasivitate, neformulând acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 9 alin. (1), situaţie în care legiuitorul îi pune la dispoziţie acţiunea principală cu acelaşi obiect, care va fi însoţită, de data aceasta, de decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea actului normativ emis de Guvern. În această ipoteză, legiuitorul condiţionează, însă, admisibilitatea acţiunii de respectarea unui termen care începe să curgă de la data publicării actului jurisdicţional al Curţii Constituţionale. Acţiunea reglementată de art. 9 alin. (4) nu constituie nicidecum o repunere în termen a persoanei vătămate, aşa cum susţine autorul sesizării, [de altfel, acţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) nici nu este condiţionată de respectarea unui termen] sau o aplicare retroactivă a deciziei Curţii Constituţionale, ci are scopul de a disciplina conduita procesuală a persoanelor vătămate prin ordonanţe ale Guvernului, sub aspectul termenului în care acestea pot formula acţiunea în contencios administrativ în vederea remedierii vătămării produse prin actul declarat neconstituţional. Legiuitorul nu face decât să limiteze dreptul la acţiune al persoanei vătămate sub aspect temporal, tocmai ca expresie a principiului securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice, în lipsa dispoziţiilor art. 9 alin. (4), acţiunea în contencios administrativ împotriva ordonanţelor Guvernului întemeindu-se exclusiv pe norma cuprinsă în art. 9 alin. (1), deci putând fi admisibilă oricând. Or, tocmai o astfel de situaţie a evitat legiuitorul, condiţionând remedierea prejudiciilor cauzate prin actele normative cu caracter de reglementare primară adoptate de Guvern de exercitarea dreptului la acţiune în termenul de un an de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei Curţii Constituţionale. 24. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 9 alin. (4) nu sunt aplicabile decât în ipoteza în care vătămarea este rezultat al însăşi adoptării ordonanţei Guvernului, iar nu şi în ipotezele în care vătămarea este mediată prin actul/acţiunea/omisiunea autorităţii administrative, cazuri în care sunt incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi, implicit, prevederile art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, referitoare la revizuirea hotărârii pronunţate, în cazul în care Curtea a declarat neconstituţională prevederea ce a făcut obiectul excepţiei invocate în acea cauză. Aşa fiind, Curtea a reţinut că sfera de incidenţă a celor două norme legale - art. 8, respectiv art. 9 -, este diferită, legiuitorul distingând, prin ipoteza de aplicare a acestora, situaţiile juridice care sunt guvernate de fiecare dintre ele. 25. Pentru toate aceste argumente, Curtea a considerat neîntemeiată critica de neconstituţionalitate raportată la prevederile art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, potrivit căreia incidenţa deciziei de admitere pronunţate de instanţa de contencios constituţional într-o cauză soluţionată de instanţa judecătorească definitiv, până la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi în care nu a fost dispusă sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate având acelaşi obiect ar echivala cu atribuirea unor efecte ex tunc actului jurisdicţional al Curţii şi ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este ataşată hotărârilor judecătoreşti definitive, întrucât, prin ipoteza de incidenţă a dispoziţiei art. 9 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, o asemenea situaţie este exclusă. De asemenea, nu a fost reţinută nici pretinsa lipsă de corelare dintre termenul de un an în care poate fi introdusă acţiunea la instanţa de contencios administrativ competentă, calculat de la data publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi termenul prevăzut pentru contestarea actului, reglementat de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât, aşa cum s-a arătat în prealabil, acestea vizează acţiuni diferite, cu temeiuri juridice distincte. 26. Referitor la invocarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, Curtea a statuat că dispoziţiile art. 9 alin. (4) din lege nu sunt aplicabile decât în ipoteza în care vătămarea este rezultatul însăşi adoptării ordonanţei Guvernului, acţiunea principală fiind indisolubil legată de înlăturarea efectelor ordonanţei Guvernului care se produc direct asupra unui drept sau interes legitim al persoanei, vătămându-l, ceea ce determină obligatoriu sesizarea Curţii Constituţionale în vederea efectuării controlului de constituţionalitate asupra actului Guvernului. Efectul specific al deciziei Curţii Constituţionale pronunţate într-o atare împrejurare se justifică tocmai prin faptul că, în această ipoteză, actul administrativ care a determinat lezarea unor drepturi sau interese legitime este însăşi ordonanţa Guvernului, iar nu actul administrativ individual subsecvent, iar legiuitorul limitează dreptul la acţiune al persoanei vătămate în considerarea unor principii inerente statului de drept, precum securitatea şi stabilitatea raporturilor juridice. 27. În ceea ce priveşte situaţia premisă de incidenţă a dispoziţiilor art. 9 alin. (4), respectiv existenţa unei decizii de declarare a neconstituţionalităţii ca urmare a unei excepţii ridicate în altă cauză, care ar limita accesul la instanţa de contencios administrativ doar la ipoteza pronunţării unei decizii a Curţii Constituţionale în cadrul unui control de constituţionalitate a posteriori a ordonanţei Guvernului, Curtea a constatat că fundamentul acţiunii în justiţie, întemeiate pe această normă legală, este decizia de declarare a neconstituţionalităţii ordonanţei Guvernului. Astfel, indiferent de calea pe care s-a realizat controlul de constituţionalitate, determinantă este decizia de admitere pronunţată de Curtea Constituţională pentru ca remediul procesual prevăzut de alin. (4) al art. 9 din Legea nr. 554/2004 să opereze. 28. Cu privire la controlul de constituţionalitate al ordonanţelor Guvernului, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, acesta se poate efectua atât pe calea soluţionării unei excepţii de neconstituţionalitate, invocate în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţie, cât şi pe calea soluţionării unei obiecţii de neconstituţionalitate, formulate în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie, în cadrul controlului de constituţionalitate a priori declanşat anterior promulgării legii de aprobare a ordonanţei Guvernului. 29. Ordonanţele simple sau de urgenţă ale Guvernului aprobate de Parlament prin lege, în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (7) din Constituţie, încetează să mai fie acte normative de sine stătătoare şi devin, ca efect al aprobării de către autoritatea legiuitoare, acte normative cu caracter de lege, chiar dacă, din raţiuni de tehnică legislativă, alături de datele legii de aprobare, conservă şi elementele de identificare atribuite la adoptarea lor de către Guvern (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 95 din 8 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 23 februarie 2006, sau Decizia nr. 1.039 din 9 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 21 august 2009). Aşadar, Curtea este competentă să analizeze în cadrul controlului de constituţionalitate a priori, care priveşte legea de aprobare a ordonanţei, îndeplinirea de către ordonanţa simplă sau de urgenţă a Guvernului a condiţiilor prevăzute de art. 115 din Constituţie (în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011, sau Decizia nr. 1.533 din 28 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 20 decembrie 2011). Prin urmare, constatarea neconstituţionalităţii nu are numai o funcţie de prevenţie, ci şi una de reparaţie, întrucât ea vizează, în primul rând, situaţia concretă a cetăţeanului lezat în drepturile sale şi, ca atare, indiferent de modalitatea în care s-a realizat controlul de constituţionalitate, control a priori declanşat anterior promulgării legii de aprobare a ordonanţei, în condiţiile art. 146 lit. a) din Constituţie, sau a posteriori, declanşat în condiţiile art. 146 lit. d) din Legea fundamentală, decizia de admitere a Curţii Constituţionale produce efecte erga omnes, întrucât efectele vătămătoare sunt produse prin însăşi ordonanţa Guvernului, iar nu prin lege, în sensul formal de act al Parlamentului. 30. În final, Curtea a reţinut că dispoziţiile legale criticate reprezintă, pe de o parte, o transpunere la nivel infraconstituţional a prevederilor art. 126 alin. (6) teza a doua din Constituţie, iar, pe de altă parte, o garanţie a dreptului de acces liber la justiţie al persoanei vătămate printr-o ordonanţă sau, după caz, prin dispoziţii dintr-o ordonanţă a Guvernului declarată neconstituţională şi contribuie la crearea unei practici corecte de legiferare prin ordonanţe ale Guvernului. 31. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia pronunţată, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 837/39/2015 şi constată că dispoziţiile art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 martie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Bianca Drăghici ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
