Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- │
│Marieta Safta │prim-magistrat-asistent│
│ │delegat │
└──────────────┴───────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Irina-Ioana Kuglay. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (16) şi ale art. 56 alin. (12) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Răzvan Dimoftache în Dosarul nr. 7.260/256/2019 al Judecătoriei Medgidia. Cauza formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 37D/2020. 2. La apelul nominal este prezent autorul excepţiei. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. Dosarul se află la al doilea termen de judecată. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei, care solicită admiterea acesteia, arătând, în esenţă, că prin prezentarea selectivă în faţa instanţei permisă de textul criticat se creează o situaţie discriminatorie între persoanele private de libertate şi cele care nu sunt în executarea unei pedepse privative de libertate. Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în sensul că persoanele private de libertate au posibilităţi reduse de apărare faţă de cele care nu sunt private de libertate. Se încalcă prevederile art. 16 şi 21 din Constituţie, cu consecinţa afectării prevederilor art. 52 şi 24. Cu privire la discriminarea creată, invocă Hotărârea din 2 noiembrie 2010, pronunţată în Cauza Ştefănică şi alţii împotriva României, precizând că prin aceasta Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că, pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, persoanele aflate în situaţii identice trebuie să beneficieze de un tratament identic. Apreciază că hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt aplicabile mutatis mutandis în cauză. Invocă, în continuare, Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunţată în Cauza Beian împotriva României, şi situaţia discriminatorie acolo constatată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, trimiţând, totodată, la Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei. Invocând similitudinea de situaţii, reliefează importanţa asigurării efectivităţii hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru a se evita deficienţele similare. Consideră că se impune admiterea excepţiei pentru remedierea situaţiei discriminatorii şi pentru aplicarea hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că nu există identitate de situaţii între persoana acuzată şi drepturile acesteia în procesul penal şi persoana aflată în executarea unei pedepse privative de libertate. Între persoanele aflate în aceeaşi situaţie juridică, adică judecate definitiv şi aflate în executarea pedepselor, legea nu face nicio distincţie. De asemenea, organizarea procedurilor în faza de executare a pedepselor nu se supune art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, acest text vizând organizarea procesului în cazul unei acuzaţii penale. Ascultarea persoanei este asigurată, în conformitate cu art. 24 din Constituţie, iar aceasta are posibilitatea exercitării căii de atac împotriva hotărârii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor. Astfel fiind, jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie este, ca atare, aplicabilă, drept pentru care solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată. 5. Având cuvântul în replică, autorul excepţiei explică în ce mod se realizează vătămarea. Sintagma „doar la solicitarea instanţei“ determină ca în cele mai multe cazuri deţinuţii să nu fie prezenţi în instanţă. Odată ce instanţa europeană a stabilit că partea trebuie să fie prezentă să se exprime, înseamnă că, indiferent cât de puţin, cât de subtil şi cum este obstrucţionat acest drept, există o încălcare. Referitor la incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, arată că acest text se referă la orice fel de proces şi orice fel de cazuri, iar dacă o persoană este condamnată, nu înseamnă că drepturile procesuale ale acesteia încetează. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 6. Prin Încheierea din 14 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 7.260/256/2019, Judecătoria Medgidia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (16) şi ale art. 56 alin. (12) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Răzvan Dimoftache într-o contestaţie împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de supraveghere a privării de libertate. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că faţă de condiţiile precizate de normele criticate, precum şi faţă de citaţia emisă de Judecătoria Mangalia (cu menţiunea „nu va fi adus“) nu se asigură condiţia esenţială a prezentului proces, respectiv contradictorialitatea. 8. Judecătoria Medgidia consideră că excepţia este neîntemeiată. Arată că o persoană condamnată este ascultată în mod obligatoriu la locul de deţinere de către judecătorul de supraveghere, potrivit art. 56 alin. (3) din Legea nr. 254/2013, şi aceasta reprezintă o garanţie acordată persoanei condamnate că beneficiază de un tratament juridic corespunzător situaţiei în care se află, soluţia pronunţată de către judecătorul de supraveghere conţinând în mod automat şi susţinerea persoanei deţinute. De asemenea, persoana condamnată are cunoştinţă de cauză, aceasta judecându-se în şedinţă publică, cu citarea sa şi a administraţiei penitenciarului, şi, totodată, poate depune memorii şi concluzii scrise şi îşi poate angaja, ca orice parte dintr-un proces, un apărător care să o reprezinte în instanţă, potrivit art. 39 alin. (14) şi (15) din Legea nr. 254/2013. 9. Mai mult decât atât, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în jurisprudenţa sa, că garanţiile consacrate în materie penală de prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - egalitatea de arme, dreptul la apărare, contradictorialitatea - nu sunt aplicabile procedurilor privind executarea pedepselor. În acest sens se face referire la Decizia din 7 mai 1990, pronunţată în Cauza Aldrian împotriva Austriei, Decizia din 22 februarie 1995, pronunţată în Cauza A.B. împotriva Elveţiei, Decizia din 13 mai 2003, pronunţată în Cauza Montcornet de Caumont împotriva Franţei, Decizia din 23 septembrie 2004, pronunţată în Cauza Pilla împotriva Italiei, Decizia din 27 iunie 2006, pronunţată în Cauza Szabo împotriva Suediei, şi Decizia din 23 octombrie 2012, pronunţată în Cauza Ciok împotriva Poloniei, paragraful 33. 10. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul judecătorului-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 39 alin. (16) şi ale art. 56 alin. (12) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, care au următorul conţinut: - Art. 39 alin. (16): „Persoana condamnată este adusă la judecată doar la solicitarea instanţei, în acest caz fiind audiată.“; – Art. 56 alin. (12): „Dispoziţiile art. 39 alin. (14)-(19) se aplică în mod corespunzător.“ 14. Dispoziţiile art. 39 alin. (14)-(19), la care se face trimitere, au următorul conţinut: "(14) Contestaţia se judecă, în şedinţă publică, cu citarea persoanei condamnate şi a administraţiei penitenciarului.(15) Persoana condamnată şi administraţia penitenciarului pot depune memorii şi concluzii scrise.(16) Persoana condamnată este adusă la judecată doar la solicitarea instanţei, în acest caz fiind audiată.(17) Asistenţa juridică nu este obligatorie. În cazul în care procurorul şi reprezentantul administraţiei penitenciarului participă la judecată, aceştia pun concluzii.(18) Instanţa se pronunţă prin sentinţă definitivă, în şedinţă publică.(19) Sentinţa se comunică persoanei condamnate şi administraţiei penitenciarului." 15. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor criticate, autorul arată, în esenţă, că faţă de condiţiile precizate de normele criticate, precum şi faţă de citaţia emisă de Judecătoria Mangalia (cu menţiunea „nu va fi adus“) nu se asigură condiţia esenţială a procesului, respectiv contradictorialitatea. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, se constată că dispoziţiile legale contestate au mai fost supuse controlului Curţii Constituţionale din perspectiva unor critici similare, circumstanţiate prevederilor constituţionale ale art. 21 referitoare la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare. 17. Astfel, prin Decizia nr. 535 din 14 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 615 din 13 august 2015, paragrafele 18-21, Curtea a statuat că prevederile art. 39 şi 56 din Legea nr. 254/2013 se circumscriu celei de-a patra faze a procesului penal, şi anume fazei de executare. Art. 39 din lege reglementează atât cu privire la stabilirea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, la plângerea depusă de persoana condamnată la judecătorul de supraveghere a privării de libertate împotriva deciziei comisiei pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, cât şi cu privire la contestaţia formulată de persoana condamnată sau de administraţia penitenciarului, pe rolul judecătoriei în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, împotriva încheierii prin care judecătorul de supraveghere a privării de libertate a soluţionat plângerea. Totodată, art. 56 din aceeaşi lege normează atât cu privire la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate, la plângerea ce poate fi formulată de către acestea împotriva măsurilor referitoare la exercitarea drepturilor reglementate prin Legea nr. 254/2013, luate de către administraţia penitenciarului, cât şi cu privire la contestaţia ce se poate formula împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate prin care a fost soluţionată plângerea. 18. Prin urmare, cadrul general prevăzut de art. 39 şi 56 din Legea nr. 254/2013 reglementează o activitate ulterioară fazei de judecată în care s-a stabilit existenţa vinovăţiei în materie penală, astfel încât Curtea a reţinut că aceasta nu este supusă regulilor de procedură care guvernează faza de judecată a procesului penal, având în vedere că situaţia juridică a persoanei condamnate nu este identică cu cea a inculpatului. Într-un sens similar s-a pronunţat Curtea în jurisprudenţa sa referitoare la Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, abrogată prin Legea nr. 254/2013, de exemplu, prin Decizia nr. 462 din 15 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 384 din 7 iunie 2007, şi prin Decizia nr. 486 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 24 ianuarie 2014. 19. Aşa fiind, Curtea a constatat că, în considerarea diferenţei mai sus arătate, legiuitorul poate reglementa, în materia executării pedepselor, o procedură specială de soluţionare a căilor de atac referitoare la exercitarea drepturilor persoanelor condamnate, stabilite prin Legea nr. 254/2013, procedură care să nu mai implice în mod necesar prezenţa persoanei condamnate, fără ca în acest mod să fie încălcate dispoziţiile constituţionale privind dreptul la un proces echitabil. 20. Curtea a invocat, deopotrivă, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului unde s-a statuat că garanţiile consacrate în materie penală de prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - egalitatea de arme, dreptul la apărare, contradictorialitatea - nu sunt aplicabile procedurilor privind executarea pedepselor. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia din 22 februarie 1995, pronunţată în Cauza A.B. împotriva Elveţiei, Decizia din 13 mai 2003, pronunţată în Cauza Montcornet de Caumont împotriva Franţei, Decizia din 23 septembrie 2004, pronunţată în Cauza Pilla împotriva Italiei, Decizia din 27 iunie 2006, pronunţată în Cauza Szabó împotriva Suediei, şi Decizia din 23 octombrie 2012, pronunţată în Cauza Ciok împotriva Poloniei, paragraful 33. 21. Totodată, Curtea Constituţională a mai reţinut că, în procedura de soluţionare a plângerii împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 254/2013, potrivit art. 56 alin. (3) din lege, persoana condamnată este ascultată, în mod obligatoriu, la locul de deţinere, de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate, alin. (4) al aceluiaşi articol stabilind că, în cazul în care persoana condamnată este transferată la un alt penitenciar, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate asculta persoana în cauză, audiere care va avea loc prin videoconferinţă, sau poate solicita ascultarea acesteia de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la noul loc de deţinere, care înaintează declaraţia luată. De asemenea, în procedura de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, pronunţată în soluţionarea plângerii, persoana condamnată are posibilitatea de a-şi formula apărările prin intermediul memoriilor şi concluziilor scrise, în temeiul art. 39 alin. (15) din lege, indiferent dacă este adusă sau nu la judecată. 22. Aceste considerente, care au fundamentat şi pronunţarea Deciziei nr. 326 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din data de 2 august 2017, prin care Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (12) şi ale art. 39 alin. (16) din Legea nr. 254/2013 [privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal] (a se vedea paragrafele 14-18), precum şi, cât priveşte art. 39 alin. (16) din Legea nr. 254/2013, pronunţarea Deciziei nr. 107 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 14 mai 2020, şi a Deciziei nr. 147 din 12 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 29 iunie 2020, sunt valabile şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Răzvan Dimoftache în Dosarul nr. 7.260/256/2019 al Judecătoriei Medgidia şi constată că dispoziţiile art. 39 alin. (16) şi ale art. 56 alin. (12) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Medgidia şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 31 martie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Prim-magistrat-asistent delegat, Marieta Safta -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
