Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid-Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Viorel Coman în Dosarul nr. 8.859/256/2018 al Judecătoriei Medgidia. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.285D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, concretizată, spre exemplu, prin Decizia nr. 175 din 26 mai 2020 şi Decizia nr. 822 din 10 noiembrie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Sentinţa civilă nr. 819 din 29 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 8.859/256/2018, Judecătoria Medgidia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Viorel Coman într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii la regimul circulaţiei rutiere. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile criticate încalcă accesul liber la justiţie al cetăţenilor, acest fapt fiind cauzat de stabilirea judecătoriei în raza căreia s-a produs fapta sancţionată contravenţional ca instanţă competentă să soluţioneze plângerile contravenţionale, o atare împrejurare fiind de natură a crea un obstacol considerabil cetăţenilor care nu locuiesc în raza teritorială unde s-a produs fapta, ceea ce atrage cheltuieli financiare substanţiale şi timp irosit, prin deplasarea la sediul instanţei competente să soluţioneze plângerea contravenţională. 6. Susţine, de asemenea, că dispoziţiile legale criticate se abat de la principiul legislaţiei contenciosului administrativ care prevede posibilitatea alegerii competenţei de către persoana contestatoare între domiciliul/sediul acesteia şi sediul instanţei intimatei. Întrucât procesul-verbal de contravenţie este un act administrativ, întocmit de un agent al unei instituţii administrative, în exerciţiul funcţiunii, plângerea formulată împotriva acestuia are un caracter juridic contencios, fiind aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care dau posibilitatea petentului să opteze între instanţele de la domiciliul/sediul său şi instanţa de la sediul pârâtului. În acelaşi timp, dispoziţiile Legii nr. 554/2004 stabilesc competenţa de soluţionare a cererilor formulate împotriva actelor administrative în sarcina secţiilor de contencios administrativ ale tribunalelor (pentru actele administrative locale) sau ale curţilor de apel (pentru actele administrative centrale), excluzând competenţa judecătoriilor. Având în vedere posibilitatea legală de alegere a competenţei, stabilită de Legea nr. 554/2004, dispoziţiile art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi cele ale art. 118 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 încalcă principiul constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor, deoarece introduc în mod nejustificat o discriminare privind accesul cetăţenilor „în faţa legii şi a autorităţilor publice“, limitând competenţa pentru un litigiu contencios/administrativ la instanţa în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta, diferită de domiciliul persoanei petente. 7. Totodată, autorul excepţiei a arătat că prevederile legale criticate contravin şi dispoziţiilor art. 116 din Codul de procedură civilă, care dau posibilitatea reclamantului să aleagă „între mai multe instanţe, deopotrivă competente“, deoarece limitează competenţa, în mod injust, la o singură instanţă - judecătoria în raza căreia s-a produs fapta. 8. Judecătoria Medgidia apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, sens în care invocă jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale în această materie, spre exemplu, Decizia nr. 654 din 19 iunie 2012 şi Decizia nr. 278 din 8 mai 2014. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, şi cele ale art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, care au următorul conţinut normativ: - Art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001: „Controlul aplicării şi executării sancţiunilor contravenţionale principale şi complementare este de competenţa exclusivă a instanţei prevăzute la alin. (1).“ [potrivit alin. (1) al art. 32, la care face trimitere reglementarea criticată, „Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.“]; – Art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002: „Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta.“ 13. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii contravin normelor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, precum şi celor ale art. 26 privind viaţa intimă, familială şi privată. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile criticate în speţă au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor critici similare şi prin raportare la aceleaşi norme din Legea fundamentală invocate în prezenta cauză, în acest sens fiind, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 175 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 30 iulie 2020, Decizia nr. 822 din 10 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 8 martie 2021, sau Decizia nr. 727 din 2 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 5 iulie 2022, decizii prin care Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate. 15. Astfel, referitor la dispoziţiile art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, în jurisprudenţa amintită (a se vedea Decizia nr. 822 din 10 noiembrie 2020, paragrafele 20 şi 21), Curtea a reţinut că textul de lege criticat nu îngrădeşte dreptul părţilor la un proces echitabil, ci instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, şi anume instanţa competentă să soluţioneze plângerea. Această modalitate de reglementare reprezintă însă opţiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, care reglementează competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată. 16. Curtea a statuat, astfel, că art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 nu îngrădeşte accesul liber la justiţie al persoanelor interesate, ci, dimpotrivă, reglementarea competenţei teritoriale a instanţelor judecătoreşti în cauzele având ca obiect plângeri împotriva proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiei este menită să dea expresie normei constituţionale mai sus menţionate, prin asigurarea administrării cu celeritate a probelor strânse de lucrătorii poliţiei rutiere. Totodată, Curtea a statuat că stabilirea competenţei teritoriale unice a instanţei de judecată pentru soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei/unor contravenţii la circulaţia pe drumurile publice are în vedere aplicarea unui criteriu general şi obiectiv, şi anume cel al locului unde a fost săvârşită şi constatată contravenţia, ceea ce este pe deplin justificat şi rezonabil în considerarea specificului acestei categorii de contravenţii, şi anume mobilitatea sau starea de tranzit în care se află persoanele care circulă pe drumurile publice şi care trebuie să respecte aceleaşi reguli de circulaţie prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. 17. De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, prevederile acestui act normativ se completează cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, care, la art. 47, face trimitere, la rândul său, la prevederile Codului penal ori la cele ale Codului de procedură civilă, după caz. Or, dispoziţiile art. 183 alin. (1) şi ale art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă prevăd, pe lângă posibilitatea îndeplinirii prin poştă a actelor de procedură, şi o serie de garanţii ale drepturilor reclamantului, căruia, de pildă, i se vor comunica în scris lipsurile cererii de chemare în judecată, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. Aşadar, chiar dacă art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 instituie competenţa teritorială exclusivă a instanţei de judecată de la locul săvârşirii şi constatării faptei contravenţionale, acest lucru nu îl obligă, în sine, pe reclamant la cheltuieli suplimentare cauzate de deplasarea în acea localitate pentru a fi prezent la fiecare termen de judecată sau pentru a depune diverse acte procedurale necesare la dosar şi nici nu poate conduce la încălcarea dreptului de soluţionare a cauzei într-un termen rezonabil. Tocmai în considerarea unor astfel de situaţii, legiuitorul a reglementat modalităţi alternative care să garanteze exercitarea efectivă şi deplină a drepturilor materiale şi procesuale ale oricărei persoane ce doreşte să se adreseze justiţiei pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime. 18. Referitor la art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, prin Decizia nr. 175 din 26 mai 2020, mai sus menţionată, paragrafele 19 şi 20, Curtea a statuat că dispoziţiile criticate din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, care instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, şi anume instanţa competentă să soluţioneze plângerea, nu încalcă egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, întrucât, prin reglementarea criticată, legiuitorul nu a înţeles să limiteze controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, ci să asigure un climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a acestor drepturi constituţionale, prin asigurarea administrării cu celeritate a probelor strânse de lucrătorii poliţiei rutiere. 19. Curtea a constatat, de asemenea, că reglementarea, prin art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, a competenţei teritoriale a instanţelor judecătoreşti în cauzele având ca obiect plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenţie reprezintă o aplicare a principiului specialia generalibus derogant, în sensul competenţei atribuite legiuitorului de art. 126 alin. (2) din Constituţie, care poate institui, pentru situaţii deosebite, reguli speciale în ceea ce priveşte stabilirea competenţei instanţelor de judecată şi a procedurii de judecată. 20. În acest sens, Curtea apreciază ca fiind neîntemeiate susţinerile autorului excepţiei potrivit cărora, având în vedere posibilitatea legală de alegere a competenţei stabilită de Legea nr. 554/2004, dispoziţiile art. 32 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 şi cele ale art. 118 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 aduc atingere principiului constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor, întrucât limitează competenţa pentru un litigiu contencios/administrativ la instanţa în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta. Aceasta întrucât, potrivit paragrafului 20 din Decizia nr. 510 din 13 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 210 din 3 martie 2022, „controlul judecătoresc al proceselor-verbale de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor nu se face pe calea contenciosului administrativ, ci, potrivit prevederilor art. 31-36 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, printr-o procedură specifică materiei contravenţionale“. 21. Totodată, prin Decizia nr. 175 din 26 mai 2020, precitată, paragraful 21, Curtea a constatat că prin normele constituţionale ale art. 52 alin. (1) şi (2) se conferă persoanei vătămate într-un drept al său ori într-un interes legitim de o autoritate publică, printr-un act administrativ, dreptul de a se adresa instanţei pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, însă în condiţiile şi în limitele stabilite prin lege organică. Or, în speţă, este criticată o ordonanţă a Guvernului ce reglementează regimul juridic al contravenţiilor, procedura aplicabilă fiind una specială, derogatorie de la normele dreptului comun, şi nu procedura contenciosului administrativ. De altfel, domeniul contravenţional, spre deosebire de contenciosul administrativ, nu se regăseşte printre cele strict şi limitativ prevăzute de art. 73 alin. (3) din Constituţie, în privinţa cărora legiferarea are loc numai prin lege organică. În acelaşi context, prin Decizia nr. 726 din 24 iunie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 16 iulie 2008, în ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia dispoziţiile legale criticate creează o discriminare nejustificată, deoarece plângerile împotriva anumitor acte administrative se soluţionează potrivit Legii nr. 554/2004, iar cele formulate împotriva proceselor-verbale contravenţionale, tot acte administrative, se soluţionează potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, Curtea a constatat că persoana împotriva căreia s-a întocmit procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu este pusă în faţa unui verdict definitiv de vinovăţie şi de răspundere, ci doar în faţa unui act administrativ de constatare, ale cărui efecte pot fi înlăturate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege. S-a mai reţinut cu acelaşi prilej că, din punctul de vedere al agentului constatator, această persoană este vinovată şi responsabilă, iar procesul-verbal întocmit are, până la rămânerea lui definitivă, caracterul unui act administrativ de constatare. Or, aceasta nu poate duce la concluzia că soluţionarea cauzelor privind contestarea unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii ar trebui să urmeze regulile procedurale specifice contenciosului administrativ, reglementate prin Legea nr. 554/2004. 22. În fine, referitor la susţinerile potrivit cărora reglementarea criticată contravine dispoziţiilor art. 116 din Codul de procedură civilă, care dau posibilitatea reclamantului să aleagă între mai multe instanţe, deopotrivă competente, deoarece limitează competenţa, în mod injust, la o singură instanţă, respectiv judecătoria în raza căreia s-a produs fapta, Curtea învederează că, aşa cum a reţinut în jurisprudenţa sa, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu normele constituţionale, iar nu compararea dispoziţiilor mai multor legi între ele. 23. În jurisprudenţa sa în materie contravenţională, Curtea a constatat că reglementarea competenţei teritoriale a instanţelor judecătoreşti în cauzele având ca obiect plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenţie este menită să dea expresie dreptului la un proces echitabil prin asigurarea administrării, cu celeritate, a probelor. 24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 25. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 26 privind viaţa intimă, familială şi privată, Curtea reţine că acestea nu au relevanţă în cauză. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Viorel Coman în Dosarul nr. 8.859/256/2018 al Judecătoriei Medgidia şi constată că dispoziţiile art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Medgidia şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 aprilie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ingrid-Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
