Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina-Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3-5 şi art. 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, excepţie ridicată de Ion Năstase în Dosarul nr. 2.715/259/2016 al Judecătoriei Mizil şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 989D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 736 din 20 noiembrie 2018. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 21 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.715/259/2016, Judecătoria Mizil a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3-5 şi art. 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului. Excepţia a fost invocată de Ion Năstase într-o cauză având ca obiect soluţionarea acţiunii privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare a unui teren agricol situat în extravilan. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că aplicarea prevederilor Legii nr. 17/2014 şi în cazul antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a acestui act normativ duce la desfiinţarea dreptului de creanţă al promitentului-cumpărător, dobândit în mod valabil, ceea ce reprezintă o încălcare a principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile, precum şi a dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul de proprietate privată şi protecţia proprietăţii. În acest sens se arată că aplicarea dispoziţiilor art. 5 din actul normativ criticat şi antecontractelor încheiate înainte de intrarea în vigoare a acestei legi creează posibilitatea exercitării dreptului de preempţiune cu privire la acelaşi teren, în detrimentul promitentului-cumpărător, ceea ce duce la anihilarea efectelor antecontractului de vânzare-cumpărare şi la lipsirea de eficienţă juridică a dreptului de creanţă născut în mod valabil în patrimoniul promitentului-cumpărător. Astfel, nu se mai poate obţine îndeplinirea exactă a obligaţiei asumate de promitentul-vânzător, nefiind posibilă nici executarea silită prin echivalent sau rezoluţiunea antecontractului. În acest mod promitentul-cumpărător suferă o sancţiune pentru nerespectarea unor obligaţii care nu erau prevăzute de lege la data încheierii antecontractului. Se mai arată că, deşi prin Decizia nr. 24 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că instanţa de judecată poate dispune îndeplinirea formalităţilor prevăzute de art. 3, art. 4 şi art. 9 din Legea nr. 17/2014, nu întotdeauna instanţele procedează în acord cu această decizie. 6. Se mai susţine că promitentul-cumpărător nu poate cere în numele său înscrierea terenului în cartea funciară, în condiţiile în care acesta nu este înscris, întrucât aceste operaţiuni sunt condiţionate de dovada dreptului de proprietate. Chiar dacă, în principiu, este posibil ca în timpul procesului instanţa să abiliteze reclamantul pentru efectuarea acestor formalităţi, totuşi această operaţiune necesită un termen îndelungat şi costuri extrem de mari, iar instanţele nu dispun întotdeauna o astfel de măsură. Pe de altă parte, în multe zone din ţară nu sunt actualizate hărţile cadastrale în sistem digital, astfel încât terenurile nu pot fi înregistrate. Astfel, neputând fi înscris imobilul în cartea funciară şi la rolul fiscal, acţiunea promovată în pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare devine inadmisibilă, fără ca promitentul-cumpărător de bună-credinţă să fie culpabil în vreun fel pentru această situaţie, întrucât condiţiile care au determinat inadmisibilitatea nu erau prevăzute de lege la data încheierii antecontractului. 7. Se mai invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale referitoare la noţiunile de „bun“, „speranţă legitimă“, „drept de creanţă“, „ingerinţa în dreptul de proprietate“; în acest context se arată că la momentul încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare nu era în vigoare nicio dispoziţie legală care să creeze posibilitatea pierderii dreptului promitentului-cumpărător prin exercitarea unui drept de preempţiune. În considerarea acestui fapt şi având în vedere toate dispoziţiile legale din dreptul intern, precum şi jurisprudenţa relativ stabilă în materie, reclamantul a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, neavând posibilitatea să prevadă intervenţia ulterioară a unei legi care să recunoască un drept de preempţiune asupra aceluiaşi bun, respectiv să îşi regleze conduita în acord cu aceste dispoziţii legale. Autorul excepţiei arată că, în virtutea dreptului de creanţă pe care îl are, drept de creanţă care, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 755 din 16 decembrie 2014, paragraful 24, este considerat un „bun“ căruia îi sunt aplicabile pe deplin dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul de proprietate privată, poate pretinde că are cel puţin o speranţă legitimă de a obţine exerciţiul efectiv al dreptului de proprietate. Astfel, dispoziţiile Legii nr. 17/2014 şi aplicarea acestora antecontractelor de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării ei în vigoare reprezintă o ingerinţă în dreptul de proprietate al promitentului-cumpărător. Or, această ingerinţă nu era prevăzută de lege, nefiind accesibilă şi previzibilă. În considerarea acestui fapt şi având în vedere toate dispoziţiile legale din dreptul intern, precum şi jurisprudenţa relativ stabilă în materie, reclamantul a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, neavând posibilitatea să prevadă intervenţia ulterioară a unei legi care să instituie anumite condiţii în vederea încheierii actului în formă autentică şi nici posibilitatea să îşi regleze conduita în acord cu aceste dispoziţii legale. 8. Se mai susţine şi încălcarea accesului liber la justiţie, dat fiind faptul că instanţele judecătoreşti resping ca inadmisibile acţiunile având ca obiect pronunţarea unor hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare în cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 17/2014, act normativ care nu era în vigoare la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, ceea ce este de natură să golească de conţinut şi dispoziţiile art. 1.669 din Codul civil, referitor la promisiunea de vânzare şi promisiunea de cumpărare. În acest sens se arată că impunerea prin lege a unor exigenţe sau condiţii pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv, chiar dacă constituie îngrădiri ale accesului liber la justiţie, trebuie să aibă o justificare, prin prisma finalităţii urmărite, dar exigenţele astfel instituite să fie rezonabile, astfel încât să nu antreneze o restrângere excesivă a dreptului, de natură să pună sub semnul întrebării însăşi existenţa acestuia. 9. Judecătoria Mizil apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens arată că, neputând fi efectuate formalităţile referitoare la dreptul de preempţiune, acţiunea promovată în pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare devine inadmisibilă, fără ca promitentul-cumpărător de bună-credinţă să fie culpabil în vreun fel pentru această situaţie, întrucât condiţiile care au determinat inadmisibilitatea nu erau prevăzute de lege la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare. Se mai arată că, prin aplicarea art. 5 din Legea nr. 17/2014 la situaţia, greu de acceptat, în care promitentul-cumpărător care şi-a respectat întocmai toate obligaţiile sale contractuale este silit să sufere o sancţiune pentru nerespectarea unor obligaţii care nu erau prevăzute de lege la data încheierii antecontractului şi care, potrivit legii, oricum nu sunt în sarcina sa, ci a proprietarului, promitent-vânzător de rea-credinţă, se încalcă principiul tempus regit actum, prin aplicarea retroactivă a prevederilor art. 5 din lege. Se apreciază că aplicarea condiţiilor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 17/2014 antecontractelor încheiate sub semnătură privată, anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, poate conduce în definitiv la desfiinţarea dreptului de creanţă al promitentului-cumpărător, dobândit în mod valabil, şi la desfiinţarea totală a antecontractului de vânzare-cumpărare, cu toate consecinţele păgubitoare pentru părţi şi pentru stabilitatea circuitului civil, dar în mod special pentru promitentul-cumpărător, care foarte adesea se află şi în posesia terenului extravilan. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la asimilarea dreptului de creanţă noţiunii de „bun“, în sensul art. 1 cuprins în Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin raportare la art. 20 din Constituţie, precum şi, respectiv, jurisprudenţa referitoare la noţiunea de „speranţă legitimă“. Se mai apreciază că, dacă statul poate să priveze o persoană de un bun al său, această măsură nu poate fi dispusă decât în condiţiile art. 53 din Constituţie. 10. Se mai invocă jurisprudenţa Curţii europene referitoare la noţiunea de previzibilitate a legii, apreciindu-se că o lege este previzibilă numai atunci când dispoziţiile sale oferă posibilitatea celor interesaţi să cunoască şi consecinţele nesocotirii normei în cauză. 11. De asemenea invocă cele statuate în Decizia Curţii Constituţionale nr. 662 din 11 noiembrie 2014, paragrafele 28 şi 32, referitoare la respectarea principiului proporţionalităţii şi a dreptului de proprietate, arătând că cerinţa necesităţii nu este respectată în cauză, Legea nr. 17/2014 trecând de ceea ce este în mod rezonabil necesar pentru îndeplinirea scopului urmărit. Instanţa de judecată apreciază că protecţia constituţională a dreptului asupra „bunului“ promitentului-cumpărător este una teoretică şi iluzorie, lipsită de eficienţă, în cazul exercitării dreptului de preempţiune, de către o persoană indicată de legiuitor în art. 4, şi care ar urma să fie în fapt beneficiar, la preţ egal, ca urmare a exercitării dreptului de preempţiune, sau în cazul imposibilităţii înscrierii terenului în cartea funciară, din motive independente de acesta, aşa cum s-a arătat mai sus, şi uneori independente chiar şi de promitentul-vânzător. Invocă cele statuate în acest sens prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 665 din 12 iunie 2008, precum şi în Decizia nr. 662 din 11 noiembrie 2014, paragrafele 40 şi 41. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 3-5 şi art. 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 178 din 12 martie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: - Art. 3: "(1) Terenurile agricole situate în extravilan pe o adâncime de 30 km faţă de frontiera de stat şi ţărmul Mării Negre, către interior, precum şi cele situate în extravilan la o distanţă de până la 2.400 m faţă de obiectivele speciale pot fi înstrăinate prin vânzare-cumpărare doar cu avizul specific al Ministerului Apărării Naţionale, eliberat în urma consultării cu organele de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, prin structurile interne specializate menţionate la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, cu modificările şi completările ulterioare.(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică preemptorilor.(3) Avizele prevăzute la alin. (1) vor fi comunicate în termen de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de solicitare de către vânzător. Procedura şi alte elemente privind obţinerea avizului specific al Ministerului Apărării Naţionale se reglementează prin normele metodologice de aplicare a legii. În cazul neîndeplinirii acestei obligaţii de a emite avizul, se consideră ca fiind favorabil.(4) Terenurile agricole situate în extravilan, în care se află situri arheologice, în care au fost instituite zone cu patrimoniu arheologic reperat sau zone cu potenţial arheologic evidenţiat întâmplător, pot fi înstrăinate prin vânzare doar cu avizul specific al Ministerului Culturii, respectiv al serviciilor publice deconcentrate ale acestuia, după caz, emis în termen de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de solicitare de către vânzător. Procedura şi alte elemente privind obţinerea avizului specific al Ministerului Culturii se reglementează prin normele metodologice de aplicare a legii. În cazul neîndeplinirii acestei obligaţii, avizul se consideră ca fiind favorabil." – Art. 4: "(1) Înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, şi a dreptului de preempţiune al coproprietarilor, arendaşilor, proprietarilor vecini, precum şi al statului român, prin Agenţia Domeniilor Statului, în această ordine, la preţ şi în condiţii egale.(2) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1), înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan pe care sunt situate situri arheologice clasate se face potrivit prevederilor Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicată, cu modificările ulterioare.(3) Solicitarea şi utilizarea certificatului de carte funciară în contractele translative de proprietate privind bunurile imobile şi alte drepturi reale fac pe deplin dovada bunei-credinţe atât a părţilor din contract, cât şi pentru profesionistul instrumentator, cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului asupra imobilului supus vânzării conform descrierii din cartea funciară." – Art. 5: "(1) În toate cazurile în care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de contract de vânzare-cumpărare, acţiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale legislaţiei în materie, precum şi dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 3, 4 şi 9 din prezenta lege, iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal şi în cartea funciară.(2) Cererea de înscriere în cartea funciară a dreptului de proprietate se respinge dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta lege." – Art. 9: „Avizul final necesar încheierii contractului de vânzare în formă autentică de către notarul public sau pronunţării de către instanţă a unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de contract de vânzare se emite de către structurile teritoriale pentru terenurile cu suprafaţa de până la 30 de hectare inclusiv, iar pentru terenurile cu suprafaţa de peste 30 de hectare, de către structura centrală.“ 16. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 15 - Universalitatea, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1), (2), (3) referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi art. 44 alin. (1) şi (2) privind dreptul de proprietate privată şi garantarea şi ocrotirea proprietăţii private. De asemenea sunt invocate prevederile art. 1 - Protecţia proprietăţii cuprins în Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 17. Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit Legii nr. 17/2014, înstrăinarea, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan se face cu respectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de Codul civil şi a dreptului de preempţiune al coproprietarilor, arendaşilor, proprietarilor vecini, precum şi al statului român, prin Agenţia Domeniilor Statului, în această ordine, la preţ şi în condiţii egale [art. 4 alin. (1) din Legea nr. 17/2014], precum şi dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 3, 4 şi 9 din lege. Scopul acestei legi îl constituie asigurarea securităţii alimentare, protejarea intereselor naţionale şi exploatarea resurselor naturale, în concordanţă cu interesul naţional; stabilirea unor măsuri privind reglementarea vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan; comasarea terenurilor agricole în vederea creşterii dimensiunii fermelor agricole şi constituirea exploataţiilor viabile economic. În aceste condiţii, astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, în ceea ce priveşte transferul dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole extravilane, se creează în sarcina vânzătorilor şi a cumpărătorilor obligaţia de a respecta cadrul legal în vigoare la data transferului dreptului de proprietate (a se vedea în acest sens Decizia nr. 38 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 19 martie 2015, paragrafele 23 şi 24). 18. Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 17/2014, în toate cazurile în care se solicită pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care ţine loc de contract de vânzare, acţiunea este admisibilă numai dacă antecontractul este încheiat potrivit prevederilor Codului civil şi ale legislaţiei în materie, precum şi dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 3, 4 şi 9 din Legea nr. 17/2014 (privind existenţa avizelor specifice eliberate de Ministerul Apărării Naţionale şi de Ministerul Culturii şi a avizului final care atestă parcurgerea procedurii de exercitare a dreptului de preempţiune reglementat prin legea specială, eliberat de structurile teritoriale sau de structura centrală din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale), iar imobilul ce face obiectul antecontractului este înscris la rolul fiscal şi în cartea funciară. Totodată, potrivit art. 16 din lege, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 68/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 13 mai 2014, „Înstrăinarea prin vânzare-cumpărare a terenurilor agricole situate în extravilan fără respectarea dreptului de preempţiune, potrivit art. 4, sau fără obţinerea avizelor prevăzute la art. 3 şi 9 este interzisă şi se sancţionează cu nulitatea relativă.“ 19. Referitor la criticile de neconstituţionalitate invocate în prezenta cauză, Curtea reţine că acestea au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi convenţionale invocate, şi cu motivări similare. Astfel, prin Decizia nr. 670 din 17 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 7 martie 2017, Curtea, invocând jurisprudenţa sa pronunţată în această materie, a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, statuând că aplicarea prevederilor Legii nr. 17/2014, în vigoare la data realizării transferului dreptului de proprietate, respectiv la data pronunţării hotărârii judecătoreşti care să ţină loc de act autentic de vânzare, nu echivalează cu încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, ci este în concordanţă cu principiul activităţii legii civile. Întrucât promisiunea de vânzare nu este translativă de proprietate, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, având în vedere că legea nu retroactivează, ci vizează doar condiţiile privind transferul dreptului de proprietate a terenurilor agricole situate în extravilan după intrarea în vigoare a Legii nr. 17/2014. 20. De asemenea, prin Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 20, Curtea a statuat că beneficiarul unei promisiuni neexecutate de vânzare este titularul unui drept de creanţă, corelativ obligaţiei de a vinde asumate de promitent în temeiul antecontractului, iar nu titularul unui drept de proprietate. Transferul acestuia nu s-a realizat în momentul perfectării antecontractului, ci se va realiza în viitor, la momentul încheierii contractului de vânzare, respectiv al pronunţării hotărârii judecătoreşti care să ţină locul acordului de voinţă nerealizat. Cu alte cuvinte, valabilitatea antecontractului de vânzare este supusă legii în vigoare la data încheierii sale, iar efectul specific al acestuia, referitor la transmiterea în viitor a dreptului de proprietate, respectiv la momentul încheierii contractului de vânzare, este supus legii în vigoare la data încheierii acestui din urmă contract. Aşadar, îndeplinirea condiţiilor legale pentru încheierea contractului de vânzare, respectiv pentru pronunţarea hotărârii judecătoreşti care să ţină loc de contract nu poate fi raportată la un moment anterior, încheierea antecontractului de vânzare, având în vedere că acesta din urmă nu este translativ de proprietate, ci la momentul realizării transferului dreptului de proprietate, moment care este supus legii în vigoare, potrivit principiului tempus regit actum. 21. Totodată, prin Decizia nr. 83 din 26 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 196 din 24 martie 2015, paragraful 22, Curtea a reţinut că art. 5 din Legea nr. 17/2014 stabileşte atribuţiile de natură procedurală ale instanţei de judecată de a verifica, pe lângă îndeplinirea condiţiilor de validitate ale antecontractului, şi condiţiile reglementate de art. 3, 4 şi 9 din Legea nr. 17/2014, cu modificările şi completările ulterioare, după caz. Aşadar, de aplicare imediată în domeniul temporal propriu al Legii nr. 17/2014 sunt condiţiile necesar a fi întrunite pentru transferul dreptului de proprietate, art. 5 stabilind în sarcina instanţei de judecată obligaţia verificării îndeplinirii acestora la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti care să ţină loc de act autentic. 22. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi la art. 1 privind protecţia proprietăţii private din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, prin Decizia nr. 147 din 17 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 12 mai 2016, paragraful 18, Curtea a observat, pe de o parte, că, potrivit prevederilor constituţionale, dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate, însă conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege. Pe de altă parte, problema garantării şi ocrotirii constituţionale a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ce face obiectul promisiunii de vânzare nu se poate invoca în favoarea unei persoane care nu este titularul acestui drept, ce ar urma să se nască ulterior (Decizia nr. 36 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 199 din 25 martie 2015, şi Decizia nr. 1.382 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2012). Or, autorul excepţiei de neconstituţionalitate se află în această ipoteză, întrucât promisiunea de vânzare nu este translativă de proprietate. 23. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 21 privind accesul liber la justiţie şi art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, prin raportare la art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, autorul excepţiei susţine că prevederile de lege criticate instituie în sarcina justiţiabilului obligaţii noi, cum sunt obţinerea extrasului de carte funciară şi avizul pentru exercitarea dreptului de preempţiune, ceea ce îngrădeşte accesul liber la justiţie. Cu privire la această critică, prin Decizia nr. 670 din 17 noiembrie 2016, paragraful 25, Curtea a reţinut că principiul fundamental al accesului liber la justiţie permite oricărei persoane să se adreseze justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Or, şi în prezenta cauză, autorul excepţiei, în calitate de promitent-cumpărător, s-a adresat instanţei solicitând pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti care să ţină loc de contract de vânzare, în temeiul art. 1.669 din Codul civil, având aşadar posibilitatea efectivă de a-şi apăra dreptul de creanţă. De altfel, aşa cum a reţinut Curtea prin Decizia nr. 480 din 18 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 12 august 2015, paragraful 16, dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie, presupune respectarea unor principii fundamentale, precum contradictorialitatea, dreptul de apărare, egalitatea procesuală, cu toate consecinţele ce decurg din acestea, iar prevederile art. 5 din Legea nr. 17/2014 reglementează o condiţie de admisibilitate a unei acţiuni în justiţie. 24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ion Năstase în Dosarul nr. 2.715/259/2016 al Judecătoriei Mizil şi constată că dispoziţiile art. 3-5 şi art. 9 din Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Mizil şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 martie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Irina-Loredana Gulie -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
