Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Teodora │- │
│Pop │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Irina-Ioana Kuglay. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cătălin-Constantin Geană în Dosarul nr. 2.253/223/2017 al Judecătoriei Drăgăşani, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 758D/2018. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă. Se arată că principalele motive pentru care autorul critică dispoziţiile art. 340 din Codul de procedură penală sunt că textul criticat reglementează doar plângerea împotriva soluţiei de clasare, precum şi că legiuitorul nu a reglementat o procedură conform căreia să fie controlate, încă din timpul urmăririi penale, şi alte dispoziţii ale procurorului. Se susţine că aceste critici nu vizează constituţionalitatea art. 340 din Codul de procedură penală, ci completarea dispoziţiilor procesual penale analizate, prin instituirea unei proceduri pe care legiuitorul nu a prevăzut-o. Se arată că, în acest sens, s-a pronunţat Curtea Constituţională, sub regimul Codului de procedură penală din 1968, prin Decizia nr. 1.175 din 15 septembrie 2011, prin care o critică similară a fost respinsă ca inadmisibilă, dar şi faptul că, într-o practică mai recentă, pentru motive similare, aplicabile mutatis mutandis, instanţa de contencios constituţional a respins, tot ca inadmisibilă, o excepţie de neconstituţionalitate similară, prin Decizia nr. 29 din 19 ianuarie 2017 şi Decizia nr. 610 din 28 septembrie 2017. Se arată că există însă şi o practică în sens contrar a instanţei de contencios constituţional care, în alte decizii, cum sunt Decizia nr. 434 din 4 iulie 2019 şi Decizia nr. 63 din 28 ianuarie 2021, a respins, ca neîntemeiate, excepţii de neconstituţionalitate similare. Pentru acest motiv, se solicită, în subsidiar, respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, pentru considerentele reţinute în jurisprudenţa anterior menţionată. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 3 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.253/223/2017, Judecătoria Drăgăşani a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cătălin-Constantin Geană într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate de autorul excepţiei împotriva unei ordonanţe a procurorului prin care a fost respinsă cererea acestuia de prelungire a dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că, în fapt, petentul este parte într-un dosar în care are calitatea de inculpat, fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute la art. 337 din Codul penal, respectiv refuzul de prelevare de mostre biologice, şi că, în acest context, i-a fost reţinut permisul de conducere, fiindu-i eliberată o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulaţie. În temeiul art. 111 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, petentul a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani să îi fie prelungit dreptul de circulaţie cu cel mult 30 de zile. Tot referitor la situaţia de fapt, se arată că, la data de 3 aprilie 2017, prin ordonanţa contestată, a fost respinsă cererea anterior menţionată, soluţia de respingere fiind menţinută prin respingerea plângerii formulate împotriva acestei ordonanţe de către prim-procuror, în temeiul art. 339 din Codul de procedură penală. În aceste condiţii, este invocată jurisprudenţa Judecătoriei Drăgăşani, conform căreia plângerile adresate instanţei, prin care se solicită a fi desfiinţate ordonanţele procurorului de respingere a cererilor de prelungire a dreptului de circulaţie, formulate în temeiul art. 111 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, sunt respinse ca inadmisibile, întrucât se apreciază că pot fi atacate în faţa instanţei de judecată exclusiv soluţiile de clasare date de procuror. Se arată că ordonanţele procurorului prin care sunt respinse cererile de prelungire a dreptului de circulaţie nu au o astfel de natură procesuală, fiind astfel excluse de la controlul judecătoresc, motiv pentru care textul criticat încalcă prevederile art. 21 din Constituţie. Se susţine că, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, prin soluţia contestată se ajunge practic la o interzicere a dreptului de a conduce pe o perioadă nedeterminată, care nu poate fi verificată de către o instanţă de judecată, dat fiind faptul că nu se poate cunoaşte cu exactitate care va fi durata procesului penal. Se arată că această perioadă nedeterminată începe la momentul reţinerii permisului de conducere, care este o măsură tehnico-administrativă dispusă de către poliţistul rutier şi care nu trebuie confundată cu măsura procesual penală a prelungirii dreptului de circulaţie, care este de competenţa procurorului şi care implică posibilitatea verificării legalităţii acesteia de către instanţa de judecată. Se arată că, fiind vorba de acte şi măsuri luate de procuror în cursul procesului penal, acestea trebuie să fie supuse nu numai controlului ierarhic, în cadrul Ministerului Public, dar şi controlului instanţelor judecătoreşti, dată fiind prevederea constituţională expresă ce se referă la dreptul fiecărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. Pentru aceste motive, se susţine că sintagma „împotriva soluţiei de clasare“ din cuprinsul art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, care înlătură de la verificarea legalităţii de către instanţa de judecată celelalte soluţii adoptate de procuror, diferite de cea de clasare, încalcă prevederile art. 21 din Constituţie. 6. Judecătoria Drăgăşani opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Este invocată jurisprudenţa Curţii Constituţionale, arătându-se că posibilitatea formulării plângerii împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date acestuia de procurorul ierarhic superior constituie o garanţie procesuală, iar rămânerea definitivă a soluţiei dispuse de procurorul ierarhic superior are ca scop asigurarea celerităţii soluţionării cauzelor penale, nereprezentând un impediment în calea accesului liber la justiţie şi a dreptului la un recurs efectiv. S-a arătat, de asemenea, că, în faza urmăririi penale, legiuitorul poate opta atât pentru instituirea, cât şi pentru eliminarea unor garanţii procesuale, precum cea invocată de autorul excepţiei, cu condiţia ca actele organelor de urmărire penală să poată fi cenzurate de instanţa de judecată. S-a susţinut, totodată, că soluţiile procurorului (şi ale procurorului ierarhic superior) vor fi cenzurate de instanţa de judecată la finalizarea cercetărilor, aspect ce constituie o garanţie a dreptului de acces liber la justiţie. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Avocatul Poporului opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi că îşi menţine punctele de vedere transmise şi reţinute de Curtea Constituţională în deciziile nr. 55 din 2 februarie 2017 şi nr. 603 din 28 septembrie 2017. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.“ 12. Se susţine că textele criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici de neconstituţionalitate similare, prin Decizia nr. 608 din 28 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 987 din 12 decembrie 2017, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală şi, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 111 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. 14. Curtea reţine că aceleaşi critici de neconstituţionalitate au fost formulate şi cu referire la prevederile art. 111 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, fiind soluţionate prin Decizia nr. 235 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 9 iulie 2013, prin care instanţa de contencios constituţional a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate astfel invocată. 15. Prin Decizia nr. 608 din 28 septembrie 2017, mai sus menţionată, paragrafele 24 şi 25, Curtea a reţinut că prevederile legale criticate vor fi interpretate în mod sistematic prin trimitere la alin. (1) lit. b) şi alin. (3) ale aceluiaşi articol. Astfel, Curtea a constatat că art. 111 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 reglementează cu privire la obligativitatea reţinerii permisului de conducere, iar alin. (3) enumeră cazurile în care dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulaţie. Prin urmare, în aceste cazuri nu se poate dispune, în condiţiile textului criticat, prelungirea dreptului de circulaţie. Curtea a reţinut că o asemenea dispoziţie este suficient de clară, nefiind susceptibilă de interpretări contradictorii, şi dă eficienţă rolului legiuitorului de a reglementa cu privire la normele de circulaţie pe drumurile publice în considerarea asigurării desfăşurării fluente şi în siguranţă a circulaţiei, precum şi pentru ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public. Practic, dovada înlocuitoare a permisului de conducere se eliberează fără drept de circulaţie în cazul în care a fost săvârşită vreuna dintre infracţiunile prevăzute de art. 334 alin. (2) şi (4) din Codul penal referitor la punerea în circulaţie a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau cu număr retras sau a unui autovehicul înmatriculat în alt stat care nu are drept de circulaţie în România, de art. 335 alin. (2) din Codul penal referitor la conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, de art. 336 din Codul penal referitor la conducerea pe drumurile publice sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, de art. 337 din Codul penal referitor la refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, de art. 338 alin. (1) din Codul penal referitor la părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto aflat în procesul de instruire ori de către examinatorul autorităţii competente aflat în timpul desfăşurării probelor practice ale examenului pentru obţinerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulaţie, şi de art. 339 alin. (2)-(4) din Codul penal referitor la participarea la întreceri neautorizate pe drumurile publice, la aşezarea de obstacole care împiedică sau îngreunează circulaţia, dacă se pune în pericol siguranţa circulaţiei ori se aduce atingere dreptului la liberă circulaţie a celorlalţi participanţi la trafic, şi la lăsarea fără supraveghere pe partea carosabilă a unui vehicul care transportă produse sau substanţe periculoase sau în cazurile prevăzute de art. 111 alin. (1) lit. a) şi d) referitor la cumularea a cel puţin 15 puncte de penalizare şi la situaţia în care titularul permisului a fost declarat inapt pentru a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie şi art. 102 alin. (3) lit. a) şi c) referitor la conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune, şi la situaţia în care conducătorul auto nu a oprit la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune, toate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. Prin urmare, Curtea a constatat că legiuitorul nu a făcut altceva decât să identifice din toată gama de încălcări ale normelor legale pe acelea care au o gravitate sporită şi, ca o consecinţă directă a acestei raţiuni, a dispus cu privire la imposibilitatea eliberării vreunei dovezi cu drept de circulaţie. Aceasta nu are semnificaţia vreunei afectări a drepturilor şi a libertăţilor fundamentale, întrucât ocrotirea vieţii, integrităţii corporale şi a sănătăţii persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietăţii publice şi private, precum şi a mediului reprezintă deziderate unanim acceptate. De altfel, Curtea a reţinut că dreptul de a conduce pe drumurile publice nu reprezintă un drept fundamental. 16. Distinct de cele reţinute prin Decizia nr. 608 din 28 septembrie 2017, Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 nu prevede un regim juridic special prin care poate fi atacată ordonanţa procurorului referitoare la modul de soluţionare a cererii de prelungire a dreptului de circulaţie, conform art. 111 alin. (6) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, motiv pentru care în privinţa acesteia sunt aplicabile dispoziţiile legii generale. Aşadar, fiind acte emise de procuror în cursul urmăririi penale, ordonanţele procurorului pronunţate conform art. 111 alin. (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 urmează regimul juridic al prevederilor art. 339 şi 340 din Codul de procedură penală. 17. Într-adevăr, astfel cum arată autorul excepţiei de neconstituţionalitate, plângerea reglementată de dispoziţiile art. 340 din Codul de procedură penală poate fi formulată doar împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată. Cu privire la acest aspect, Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa, spre exemplu, prin Decizia nr. 183 din 28 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 9 mai 2019, paragrafele 17-26, că stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul soluţionării plângerilor împotriva actelor procurorului este realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale. Potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, legiuitorul poate institui reguli speciale de procedură, ca modalităţi de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, însă în formele şi modalităţile instituite de lege. Aşa fiind, prin instituirea procedurii potrivit căreia ordonanţele procurorului, altele decât cele de clasare, nu pot fi atacate în faţa unui judecător nu s-a urmărit restrângerea accesului liber la justiţie, ci, exclusiv, instaurarea unui climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21 din Constituţie. Reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor proceduri speciale, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite. 18. În acest context, Curtea a constatat că trebuie distins între plângerea împotriva actelor de urmărire penală şi plângerea împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată. Totodată, în cadrul plângerii împotriva actelor de urmărire penală trebuie distins între plângerea îndreptată împotriva actelor organelor de cercetare penală şi plângerea împotriva actelor procurorului. Astfel, potrivit art. 336 alin. (1) din Codul de procedură penală, orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime. În doctrină s-a arătat că norma cuprinde o regulă cu caracter general în ceea ce priveşte plângerea împotriva actelor de urmărire penală, fie ele ale organului de cercetare penală, fie ale procurorului, instituind dreptul persoanei ale cărei interese legitime sunt vătămate printr-un act de urmărire penală să se plângă cu privire la acesta. Dreptul de a face plângere aparţine oricărei persoane, nu doar subiecţilor procesuali. 19. Prin aceeaşi decizie, Curtea a reţinut că plângerea împotriva actelor de urmărire penală poate fi formulată oricând în cursul urmăririi penale, legea neinstituind un termen în acest sens. Plângerea împotriva actelor de urmărire penală ale organului de cercetare penală se adresează, potrivit art. 336 alin. (2) din Codul de procedură penală, procurorului care supraveghează activitatea acestuia. Plângerea împotriva actelor de urmărire penală ale procurorului este soluţionată, potrivit art. 339 din Codul de procedură penală, de procurorul ierarhic superior celui care a efectuat actul. Potrivit art. 338 şi art. 339 alin. (6) din acelaşi act normativ, plângerea trebuie rezolvată în termen de cel mult 20 de zile de la primirea acesteia de către organul competent. 20. Aşa fiind, Curtea a constatat că nu poate fi primită critica referitoare la afectarea accesului liber la justiţie, deoarece, odată rezolvată de către procuror, în condiţiile art. 327 din Codul de procedură penală, cauza penală va putea fi supusă cenzurii judecătorului de cameră preliminară, ocazie cu care partea interesată va putea critica inclusiv acele acte ale procurorului care au fundamentat soluţia pronunţată. 21. Prin urmare, Curtea a reţinut că, atunci când procurorul va emite rechizitoriul prin care dispune trimiterea în judecată, cauza va ajunge în faza camerei preliminare, fază în care, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară va verifica legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Atunci când procurorul va emite o ordonanţă prin care clasează cauza, aceasta va putea ajunge, de asemenea, la judecătorul de cameră preliminară în faţa căruia, în condiţiile art. 341 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală, petentul şi intimaţii pot formula cereri şi ridica excepţii şi cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. În sfârşit, atunci când procurorul va emite o ordonanţă prin care renunţă la urmărirea penală, ordonanţa astfel pronunţată va fi verificată sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când a fost întocmită de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior, conform art. 318 alin. (10) din Codul de procedură penală. Ulterior, această ordonanţă se transmite, spre confirmare, judecătorului de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, iar în faţa acestuia persoana care a făcut sesizarea, părţile, suspectul, persoana vătămată ori altă persoană interesată vor putea releva aspecte de legalitate şi temeinicie ale soluţiei pronunţate, conform art. 318 alin. (12), (14) şi (15) din Codul de procedură penală. 22. În acest context, Curtea a reţinut că art. 21 privind accesul liber la justiţie se referă la posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct şi nemijlocit instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrădi exercitarea acestui drept (Decizia nr. 569 din 15 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008). 23. Or, astfel cum s-a arătat anterior, Curtea a menţionat că persoana ale cărei interese legitime sunt vătămate printr-un act de urmărire penală are, după rezolvarea cauzei de către procuror, posibilitatea de a se adresa cu o plângere instanţei de judecată în scopul obţinerii unui remediu. Aşa fiind, rezultă că persoana interesată, pe de-o parte, poate face plângere împotriva actelor de urmărire penală şi împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată, iar, pe de altă parte, în condiţiile legii, se poate adresa judecătorului de cameră preliminară cu o plângere ce vizează aceleaşi aspecte. Textul de lege criticat nu contravine nici accesului la justiţie şi nici dreptului la un proces echitabil. Faptul că ordonanţa procurorului de declinare a competenţei nu poate fi contestată la instanţă în faza de urmărire penală nu aduce atingere art. 21 alin. (1) din Legea fundamentală, întrucât, aşa cum a statuat chiar Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, „posibilitatea formulării plângerii împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta la procurorul ierarhic superior constituie o garanţie procesuală, iar rămânerea definitivă a soluţiei dispuse de procurorul ierarhic superior are ca scop asigurarea celerităţii soluţionării cauzelor penale, nereprezentând un impediment în calea liberului acces la justiţie şi a dreptului la un recurs efectiv“ (a se vedea Decizia nr. 398 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 22 iulie 2015, paragraful 16). De asemenea, respectarea dreptului la un proces echitabil se apreciază în contextul întregii proceduri judiciare. Or, câtă vreme art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală recunoaşte persoanelor vătămate prin soluţiile de neurmărire sau netrimitere în judecată posibilitatea de a le contesta cu plângere la judecătorul de cameră preliminară, în cadrul acestei proceduri petenţii vor putea formula critici inclusiv în ceea ce priveşte eventuala nerespectare de către procuror a dispoziţiilor legale privitoare la competenţa funcţională, materială şi după calitatea persoanei, deci vor putea aduce în discuţie - în mod implicit - legalitatea ordonanţei de declinare. 24. Curtea a mai arătat că în acest sens este şi jurisprudenţa sa constantă cu privire la o critică similară, făcând astfel trimitere la Decizia nr. 677 din 6 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 10 ianuarie 2019, Decizia nr. 610 din 28 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 15 noiembrie 2017, Decizia nr. 478 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 12 septembrie 2017, şi Decizia nr. 486 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 960 din 5 decembrie 2017. 25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice această jurisprudenţă, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor mai sus invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 26. În ceea ce priveşte criticile formulate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la modalitatea de aplicare a prevederilor legale criticate în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie şi la practica Judecătoriei Drăgăşani în materia analizată, Curtea reţine că acestea sunt aspecte ce vizează interpretarea şi aplicarea legii, nefiind de competenţa instanţei de contencios constituţional care, conform art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cătălin-Constantin Geană în Dosarul nr. 2.253/223/2017 al Judecătoriei Drăgăşani şi constată că dispoziţiile art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Drăgăşani şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 martie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
