Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina-Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 22.342/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 573D/2018. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 574D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, excepţie ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 33.464/3/2017 al aceleiaşi instanţe. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Având în vedere excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele anterior menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 574D/2018 la Dosarul nr. 573D/2018. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 574D/2018 la Dosarul nr. 573D/2018, care este primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, arată că dispoziţiile legale criticate au mai fost analizate, prin raportare la critici similare, în acest sens menţionând Decizia Curţii Constituţionale nr. 333 din 10 mai 2018. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin încheierile din 4 aprilie 2018, pronunţate în Dosarul nr. 22.342/3/2017 şi, respectiv, nr. 33.464/3/2017, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi, respectiv, art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013. Excepţia a fost invocată din oficiu de instanţa de judecată în cauze având ca obiect soluţionarea unor contestaţii formulate împotriva unor decizii emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile art. 35 alin. (1) Legea nr. 165/2013 sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte efectul stabilirii competenţei exclusive a Tribunalului Bucureşti în soluţionarea tuturor contestaţiilor formulate împotriva deciziilor emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor. În acest sens se arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti trebuie realizată de către legiuitor orientându-se după principiul est modus in rebus, respectiv acesta trebuie să fie preocupat ca exigenţele instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu pună sub semnul întrebării însăşi existenţa dreptului. Totodată, Curtea a statuat că potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are libertatea de a stabili competenţa instanţelor de judecată, precum şi normele de procedură judiciară, cu condiţia implicită de a nu contraveni altor norme şi principii constituţionale. Cu alte cuvinte, competenţa exclusivă a legiuitorului de a stabili normele privind procedura de judecată nu este absolută, limitele libertăţii de reglementare fiind determinate de obligativitatea respectării normelor şi principiilor privind drepturile şi libertăţile fundamentale, precum şi celelalte principii consacrate prin Legea fundamentală şi prin actele juridice internaţionale la care România este parte. Astfel, în opinia instanţei de judecată care a invocat din oficiu excepţia, prevederile legale criticate contravin principiului constituţional al egalităţii în drepturi şi dreptului la apărare, creând un dezechilibru între părţi, în ceea ce priveşte exerciţiul dreptului la apărare, prin avantajarea entităţii pârâte şi dezavantajarea persoanelor ce locuiesc la o distanţă mai mare de Bucureşti, ca urmare a generării unor costuri suplimentare în sarcina acestora. 9. De asemenea, se susţine că este încălcat şi principiul constituţional al accesului liber la justiţie, dat fiind faptul că rolul Tribunalului Bucureşti este deja supraîncărcat, iar începând cu data de 20 mai 2018, timp de 6 luni, vor fi înregistrate circa 40.000 de dosare (acestea fiind nesoluţionate de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, la care se adaugă cele soluţionate, respectiv contestaţiile împotriva deciziilor de invalidare sau de compensare prin puncte), ceea ce înseamnă un număr de aproximativ 1.000 dosare/judecător, astfel încât nu va putea fi respectat termenul de 60 de zile pentru fixarea primului termen, iar durata de soluţionare va creşte considerabil. Mai mult, această durată va creşte şi din cauza faptului că proba cu expertiza imobiliară trebuie administrată prin comisie rogatorie, pentru că evidenţele funciare sunt la locul situării imobilului. 10. Se mai susţine că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 53 din Constituţie, din următoarele motive: măsura nu este necesară pentru asigurarea unei practici unitare, având în vedere, pe de o parte, faptul că deja există mai multe hotărâri ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţate în soluţionarea unor recursuri în interesul legii, şi hotărâri prealabile, în această materie, precum şi decizii ale Curţii Constituţionale. De altfel, existenţa unei practici unitare este un deziderat general, nu doar în această materie; dacă s-ar accepta că se poate obţine o practică unitară doar prin reglementarea unei competenţe exclusive, atunci ar însemna să existe instanţe specializate doar pe anumite tipuri de litigii, fără a se lua în considerare regulile de competenţă prevăzute de Codul de procedură civilă, aspect ce nu poate fi reţinut; măsura nu este aptă să conducă la remedierea disfuncţionalităţilor constatate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în această materie, ci, din contră, să menţină şi să perpetueze starea de insecuritate juridică, fapt ce atrage încălcarea art. 148 din Constituţie; de asemenea este încălcat şi dreptul de proprietate al persoanelor îndreptăţite la restituire, reglementat de art. 44 din Constituţie, având în vedere că situaţia preluării abuzive nu a fost clarificată timp de peste 17 ani; se instituie o diferenţă nejustificată cu privire la stabilirea instanţei competente. Astfel, în cazul în care primarul/prefectul/ comisia locală nu a soluţionat notificarea, persoana îndreptăţită poate solicita constatarea existenţei şi întinderii dreptului de proprietate, competenţa revenind tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, respectiv de la locul situării imobilului; or, în cazul în care notificarea a fost totuşi soluţionată, iar Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor invalidează măsura acordării de despăgubiri (ceea ce echivalează practic cu o reanalizare a dosarului administrativ, ca şi în cazul nesoluţionării notificării), competenţa revine Tribunalului Bucureşti, fără nicio justificare obiectivă, din moment ce în ambele cazuri se analizează aceleaşi aspecte, respectiv constatarea existenţei şi întinderii dreptului de proprietate; stabilirea competenţei la nivelul tribunalului de la locul de situare a imobilului (potrivit art. 117 din Codul de procedură civilă, în cazul cererilor formulate în baza Legii nr. 10/2001 şi a Legii nr. 165/2013 fiind vorba, de fapt, despre drepturi reale imobiliare) ar prezenta avantaje practice incontestabile: expertiza ar fi efectuată mult mai uşor, fapt ce ar conduce la reducerea duratei de soluţionare a cauzelor, reducere ce ar rezulta şi din faptul că ar exista mai puţine cauze pe rolul fiecărui tribunal; costurile ar fi mult reduse, atât pentru părţi, cât şi, în final, pentru stat; accesul la justiţie şi egalitatea în faţa legii ar fi respectate; pentru anumite regiuni ale ţării soluţionarea acestor cauze presupune un probatoriu specific (înscrisuri, registre), care se află la nivel local şi poate fi mult mai uşor obţinut şi analizat de instanţele respective. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierilor de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013 şi, respectiv, prevederile art. 35 alin. (1) din acelaşi act normativ. Analizând motivarea excepţiei, Curtea reţine că obiectul acesteia îl reprezintă sintagma „la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii“, cuprinsă în art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, potrivit căruia: „(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.“ 15. În opinia instanţei de judecată care a invocat din oficiu excepţia, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 53 - Restrângerea unor drepturi şi al unor libertăţi şi art. 148 - Integrarea în Uniunea Europeană. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că asupra excepţiei de neconstituţionalitate a sintagmei „la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii“, cuprinsă în art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 333 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 694 din 9 august 2018, în raport cu aceleaşi dispoziţii constituţionale şi cu o motivare identică. Prin această decizie, raportându-se la jurisprudenţa sa anterioară în această materie, Curtea a reţinut că textul de lege criticat conţine norme de procedură, prin care este reglementată competenţa secţiei civile a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii de a soluţiona contestaţia împotriva deciziilor emise de entităţile învestite de lege. Curtea a constatat că toate deciziile de invalidare sau de compensare prin puncte emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, precum şi refuzul acesteia de a soluţiona cererile adresate în temeiul legilor reparatorii în materia proprietăţii vor putea fi contestate numai la secţia civilă a Tribunalului Municipiului Bucureşti, fiind, aşadar, reglementată competenţa exclusivă a unei singure instanţe cu privire la soluţionarea acestor cauze. Cu privire la modul de stabilire a competenţei instanţelor de judecată, Curtea a observat însă că aceasta nu este singura situaţie în care legiuitorul a reglementat o competenţă exclusivă a unei instanţe. Astfel, spre exemplu, potrivit art. 4 alin. (4), art. 10 alin. (2) şi art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia ori contestaţia împotriva adeverinţei prevăzute la art. 8 lit. b) şi art. 9 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă se introduce la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti. 17. Cu privire la acestea, făcând referire la jurisprudenţa sa anterioară, de exemplu, Decizia nr. 530 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009, şi Decizia nr. 1.420 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 6 decembrie 2011, Curtea a reţinut că asemenea reglementări sunt în consonanţă cu Legea fundamentală, deoarece art. 126 alin. (1) şi (2) din Constituţie statuează că justiţia se realizează prin instanţele judecătoreşti, a căror competenţă este stabilită numai prin lege. În înţelesul acestei norme constituţionale, legiuitorul este singurul abilitat să reglementeze, prin lege, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, fără alte restricţii decât cele rezultate din celelalte prevederi ale Constituţiei sau din actele normative internaţionale prevăzute în art. 20 din Legea fundamentală. Totodată, în jurisprudenţa sa, Curtea a mai stabilit, de exemplu, prin Decizia nr. 731 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 22 decembrie 2015, că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a tuturor celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege, nicio lege neputând exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale astfel instituite vreo categorie sau grup social. 18. În continuare, prin deciziile citate, Curtea a mai reţinut că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată ca urmare a pronunţării de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, la data de 12 octombrie 2010, a Hotărârii-pilot din Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, prin care, inter alia, instanţa europeană a remarcat că prevederile legislative complexe şi modificările ce le-au fost aduse de-a lungul timpului s-au tradus printr-o practică judiciară neconstantă şi au generat o incertitudine juridică generală în ceea ce priveşte interpretarea noţiunilor esenţiale referitoare la drepturile foştilor proprietari, ale statului şi ale terţilor dobânditori ai bunurilor imobile naţionalizate (paragraful 221). În considerarea acestor observaţii, Curtea Constituţională a apreciat că, pe lângă dezideratul unei mai bune administrări a justiţiei, prin reglementarea criticată, legiuitorul român a avut ca scop şi realizarea obiectivului de asigurare a interpretării şi aplicării unitare a legii în materia restituirii, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, creând premisele unor practici judiciare constante prin reglementarea unui cadru normativ corespunzător. Având în vedere cele anterior expuse, precum şi faptul că nicio dispoziţie din Legea fundamentală sau din actele normative internaţionale invocate nu prevede interdicţia instituirii unei anumite instanţe care să fie competentă să judece o cauză, ci numai dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată. 19. În subsidiar, Curtea a mai reţinut că problema relevată vizează mai degrabă asigurarea condiţiilor necesare bunei funcţionări a instanţelor judecătoreşti. În legătură cu acest aspect, Curtea a reţinut că exercitarea de competenţe specifice în domeniu îi revine Guvernului (stabileşte numărul maxim de posturi pentru instanţele judecătoreşti - anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2009), Consiliului Superior al Magistraturii [stabileşte atât condiţiile necesare pentru suplimentarea numărului de posturi pentru instanţele judecătoreşti - art. 37 lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, cât şi modul de gestionare a promovării pe loc şi valorificarea corespunzătoare a acestor procedee, atunci când nevoile justiţiei o cer - art. 45 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, art. 19 alin. (1) pct. 11 şi 19 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 326 din 24 august 2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 867 din 27 septembrie 2005], ministrului justiţiei [aprobă statele de funcţii şi personal pentru instanţele judecătoreşti - art. 135 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005], precum şi preşedintelui de instanţă [crearea de completuri specializate, la propunerea colegiului de conducere al fiecărei instanţe - art. 41 alin. (1) din Legea nr. 304/2004]. Cu alte cuvinte, autorităţile publice trebuie să se manifeste activ în a asigura buna administrare a actului de justiţie. De aceea, din punctul de vedere al aspectului de neconstituţionalitate invocat, problema nu este una de reconfigurare a competenţei teritoriale a instanţelor judecătoreşti, în privinţa cererilor prevăzute de art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013, ci de asigurare a unei organizări corespunzătoare la nivelul instanţei unice desemnate de către legiuitor. 20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, cele statuate prin decizia citată îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă. 21. Pentru aceleaşi considerente, în prezenta cauză, Curtea nu poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 148 din Constituţie. De asemenea, în ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 53, Curtea reţine că aceste prevederi nu sunt incidente în cauză. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de instanţa de judecată din oficiu în dosarele nr. 22.342/3/2017 şi nr. 33.464/3/2017 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi constată că sintagma „la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii“, cuprinsă în art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, este constituţională în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 martie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Irina-Loredana Gulie -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
