Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cosmin-Marian │- │
│Văduva │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 19 lit. a) şi ale art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, precum şi a prevederilor art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Sorin Irinel Tăbîrcă în Dosarul nr. 1.704/228/2020 al Judecătoriei Făurei şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 171D/2021. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 933D/2021, având un obiect identic, excepţie ridicată de Eugen Untaru în Dosarul nr. 1.703/228/2020 al Judecătoriei Făurei. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 933D/2021 la Dosarul nr. 171D/2021. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 933D/2021 la Dosarul nr. 171D/2021, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Susţine că, în ceea ce priveşte critica raportată la art. 27 din Constituţie, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 662 din 10 iunie 2008, prin care a statuat că activitatea desfăşurată de Inspecţia Muncii nu intră în sfera privată. De asemenea, reprezentantul Ministerului Public arată că nu a fost motivată critica raportată la art. 16 din Constituţie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin încheierile din 16 decembrie 2020 şi 24 februarie 2021, pronunţate în dosarele nr. 1.704/228/2020 şi nr. 1.703/228/2020, Judecătoria Făurei a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 lit. a) şi ale art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, precum şi a prevederilor art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia a fost ridicată de Sorin Irinel Tăbîrcă şi de Eugen Untaru în cauze având ca obiect soluţionarea unor plângeri contravenţionale. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că posibilitatea acordată prin dispoziţiile criticate din Legea nr. 108/1999 inspectorilor de muncă de a pătrunde într-o proprietate privată, alta decât un sediu de societate, în lipsa şi fără acordul proprietarului este contrară art. 27 din Constituţie. Autorii excepţiei se consideră simple persoane fizice (nu persoane fizice autorizate) şi, ca atare, nu au obligaţia legală de a încheia contracte de muncă şi de a angaja alte persoane fizice. Din acest motiv, conchid aceştia, inspectorii prevăzuţi la art. 19 lit. a) din Legea nr. 108/1999 nu aveau dreptul să îşi exercite prerogativa acordată de acest text de lege în spaţiul lor, ce are statutul de proprietate privată a unei simple persoane fizice. 9. Dispoziţiile criticate din Codul muncii sunt confuze şi imprecise, deoarece nu arată care sunt persoanele - subiect activ şi persoanele - subiect pasiv în contravenţia ce face obiectul plângerii formulate de contravenient. Această manieră de reglementare este contrară jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu, Hotărârii din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, potrivit căreia legea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor din domeniul respectiv, ţinând cont de scopul urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului. O lege respectă aceste standarde atunci când este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite destinatarilor săi să îşi adapteze conduita la cerinţele acesteia, astfel încât, apelând, la nevoie, la consiliere de specialitate în materie, să prevadă într-o măsură rezonabilă faţă de circumstanţele speţei consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă pentru a-şi putea corecta conduita. 10. Autorii excepţiei invocă în sprijinul argumentaţiei lor jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia materia contravenţională trebuie, în anumite condiţii, să fie analizată în mod similar cu materia penală şi, ca atare, persoanei acuzate de comiterea unei contravenţii să i se asigure garanţii similare celor oferite persoanei acuzate de comiterea unei infracţiuni. 11. Judecătoria Făurei apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de exemplu, Decizia nr. 662 din 10 iunie 2008. 12. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Guvernul, preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă dispoziţiile art. 19 lit. a) şi ale art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 3 mai 2012, precum şi dispoziţiile art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011. Cu toate acestea, Curtea observă că, în realitate, autorii excepţiei au invocat într-o manieră formală prevederile art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 108/1999, fără să le menţioneze în criticile de neconstituţionalitate propriu-zise. Prevederile legale care fac obiectul prezentei excepţii îl reprezintă, prin urmare, cele conţinute în art. 19 lit. a) din Legea nr. 108/1999, precum şi în art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii care au următorul cuprins: - Art. 19 lit. a) din Legea nr. 108/1999: „Inspectorii de muncă, purtând asupra lor legitimaţia şi insigna care atestă funcţia pe care o îndeplinesc în exercitarea atribuţiilor stabilite prin lege, au următoarele drepturi: a) să aibă acces liber, permanent şi fără înştiinţare prealabilă în sediul oricărui angajator şi în orice alt loc de muncă organizat de persoane fizice sau juridice;“; – Art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii: „Constituie contravenţie şi se sancţionează astfel următoarele fapte: [...] e) primirea la muncă a uneia sau a mai multor persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de 20.000 lei pentru fiecare persoană astfel identificată, fără a depăşi valoarea cumulată de 200.000 lei;“. 16. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi art. 27 privind inviolabilitatea domiciliului. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 19 lit. a) din Legea nr. 108/1999 acordă prerogativa/puterea inspectorilor de muncă de a avea acces liber, permanent şi fără înştiinţare prealabilă în sediul oricărui angajator şi în orice alt loc de muncă organizat de persoane fizice sau juridice. Curtea reţine că aceste dispoziţii legale nu instituie şi nu reglementează un raport juridic între stat, pe de o parte, în calitate de titular al puterii suverane, şi, pe de altă parte, particulari, adică cetăţenii titulari ai drepturilor şi libertăţilor fundamentale reglementate în titlul II al Constituţiei, inclusiv ai dreptului pretins încălcat în prezenta cauză, art. 27 referitor la inviolabilitatea domiciliului. Prevederile art. 19 lit. a) din Legea nr. 108/1999 se referă la o categorie strict determinată, tehnică, precis circumscrisă, respectiv aceea de angajator. Cu alte cuvinte, prerogativa inspectorilor de stat de a pătrunde într-un spaţiu delimitat vizează exclusiv categoria persoanelor fizice care deţin şi calitatea de angajator, şi nu a categoriei generale a persoanelor fizice. Potrivit art. 14 alin. (1) din Codul muncii, „În sensul prezentului cod, prin angajator se înţelege persoana fizică sau juridică ce poate, potrivit legii, să angajeze forţă de muncă pe bază de contract individual de muncă“. Legislaţia avută în vedere de sintagma „potrivit legii“ în privinţa persoanelor fizice o reprezintă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale. În condiţiile în care de lege lata inclusiv persoanele fizice pot angaja salariaţi, Curtea reţine că, în privinţa persoanelor fizice care au calitatea de angajator, devin automat incidente garanţiile constituţionale de protecţie socială a salariaţilor prevăzute de art. 41 alin. (2) din Legea fundamentală, precum şi cele subsecvent adoptate prin Legea nr. 108/1999. 18. Angajatorul care, potrivit Codului muncii, poate fi persoană fizică sau juridică, este o categorie/instituţie juridică distinctă de aceea a cetăţeanului, categorie juridică protejată de art. 27 din Constituţie şi, în general, de celelalte drepturi şi libertăţi fundamentale. Este irelevant, din perspectiva raportului juridic de putere, de drept administrativ, în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, instituit de art. 19 lit. b) din Legea nr. 108/1999, dacă angajatorul este o persoană juridică sau persoană fizică; ceea ce contează este doar calitatea/natura acesteia de angajator. 19. Curtea reţine că modalitatea în care legiuitorul a reglementat conţinutul prerogativei inspectorilor de muncă în ceea ce priveşte categoria persoanelor fizice în calitatea lor de angajatori trebuie să ţină seama de faptul că, în interpretarea şi aplicarea art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care garantează viaţa privată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că nu există niciun motiv principial ca noţiunea viaţă privată să nu fie incidentă şi în cazul activităţilor de natură profesională sau de afaceri ale acestora (a se vedea paragraful 19 al Hotărârii din 16 decembrie 1992, pronunţată în Cauza Niemitz împotriva Germaniei). 20. În sensul celor de mai sus, Curtea reţine că prerogativa inspectorilor muncii reprezintă un instrument necesar pentru atingerea înseşi finalităţii urmărite de către legiuitor prin adoptarea Legii nr. 108/1999 care constă în asigurarea protecţiei sociale a muncii [a se vedea prevederile art. 1 alin. (4) din Legea nr. 108/1999], ceea ce se circumscrie art. 41 alin. (2) din Constituţie. Angajatorul persoană fizică al unui salariat nu poate opune dreptul (pe deplin recunoscut) la ocrotirea domiciliului său, înţeles ca spaţiu care include şi activităţile sale profesionale, atribuţiei statului, exercitate prin inspectorii săi de muncă, de a se asigura că sunt respectate toate drepturile precis configurate de prevederile art. 41 alin. (2) din Constituţie. Este la fel de adevărat, pe de altă parte, că în exercitarea acestor prerogative inspectorii de muncă sunt ţinuţi cu stricteţe să nu interfereze cu domiciliul persoanei fizice care are calitatea de angajator decât într-o măsură strict necesară îndeplinirii atribuţiilor lor legitime. Dar aceste aspecte sunt chestiuni de aplicare a normelor legale, Curtea Constituţională având atribuţia exclusivă de a verifica conţinutul abstract al reglementării, nu şi modalitatea efectivă de aplicare a acestora. Totodată, Curtea subliniază că aspectele legate de eventualitatea în care, în fapt, inspectorii de muncă uzează de prerogativa acordată de normele legale criticate prin pătrunderea în domiciliul unei persoane fizice care nu are calitatea de angajator reprezintă o chestiune de aplicare şi de interpretare a legii. 21. Curtea reţine că angajatorul persoană fizică are dreptul, în temeiul art. 21 şi art. 126 alin. (6) teza întâi din Constituţie, de a sesiza instanţa de judecată competentă pentru eventuala nelegalitate a acţiunilor inspectorilor de muncă sau/şi acordarea drepturilor prevăzute de art. 52 din Constituţie. 22. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, Curtea a reţinut, în Decizia nr. 716 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 63 din 20 ianuarie 2021, paragrafele 15 şi 16, că stabilirea regimului sancţionator al faptelor contravenţionale sau penale, precum şi instituirea unor eventuale cauze de reducere a pedepselor intră în atribuţiile de reglementare ale legiuitorului. Curtea a statuat că art. 16 alin. (1) şi art. 53 din Constituţie nu îi impun legiuitorului obligaţii cu privire la modalitatea şi tehnica de stabilire a sancţiunii contravenţionale. În aplicarea „politicilor sale contravenţionale“, în mod analog cu aplicarea politicilor penale, legiuitorul se bucură de o largă marjă de apreciere, ţinând seama, printre altele, de multitudinea de situaţii şi împrejurări, precum şi de dinamica socială accentuată. Or, soluţia legislativă criticată în cauză nu ridică probleme din perspectiva art. 16 alin. (1) din Constituţie. Într-adevăr, stă în puterea legiuitorului să stabilească, referitor la o faptă socială determinată, în speţă, primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, faptul că remediul sancţionator trebuie să fie unul fix şi să retragă, în mod implicit, autorităţilor administrative cu rol în aplicarea contravenţiilor dreptul de apreciere cu privire la cuantumul concret al amenzii care va fi aplicată. 23. Referitor la criticile formulate din perspectiva standardelor de calitate a legii, sunt pe deplin relevante considerentele din Decizia Curţii Constituţionale nr. 17 din 14 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 20 mai 2021, paragraful 66, potrivit cărora înfăptuirea justiţiei, în înţelesul dat acestei noţiuni de art. 124 din Constituţie, nu se reduce la un proces mecanic de aplicare a unor norme juridice clare în situaţii de fapt la fel de clare. Ca atare, în cauzele de faţă, contrar susţinerilor autorilor excepţiei, textul legal criticat din cuprinsul Codului muncii nu încalcă standardele de claritate a legii pentru simplul fapt că nu ar indica persoanele - subiect activ şi persoanele - subiect pasiv, în contravenţia ce face obiectul plângerii formulate de aceştia. 24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sorin Irinel Tăbîrcă şi de Eugen Untaru în dosarele nr. 1.704/228/2020 şi nr. 1.703/228/2020 ale Judecătoriei Făurei şi constată că dispoziţiile art. 19 lit. a) din Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, precum şi ale art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Făurei şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 martie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
