Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Valentina Bărbăţeanu │- magistrat-asistent│
└─────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 43 şi art. 53 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, excepţie ridicată de Fred Leftere în Dosarul nr. 1.338/301/2015 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi care constituie obiectul Dosarului nr. 35D/2016 al Curţii Constituţionale. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că autorul acesteia face o comparaţie între două prevederi legale de rang infraconstituţional, cuprinse în Codul civil, respectiv în Legea nr. 136/1995, fără să motiveze neconstituţionalitatea textelor de lege criticate. Mai precizează că autorul excepţiei compară situaţia persoanelor asigurate cu a celor neasigurate, aflate, aşadar în situaţii juridice diferite, or, principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice este aplicabil atunci când persoanele se află în situaţii identice sau similare. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 17 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.338/301/2015, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 şi art. 53 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, excepţie ridicată de Fred Leftere într-o cauză având ca obiect pretenţii civile izvorâte din executarea necorespunzătoare a unui contract de asigurare obligatorie pentru răspundere civilă auto, în contradictoriu cu pârâţii Carpatica Asigurări şi Carpatica Asigurări Sucursala Bucureşti. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia realizează, mai întâi, o prezentare a normelor din Codul civil referitoare la răspunderea civilă delictuală, pentru a fundamenta susţinerea potrivit căreia dispoziţiile criticate din Legea nr. 136/1995 încalcă principiul egalităţii în drepturi, întrucât permit asigurătorului să nu repare integral prejudiciul suferit de asigurat. Susţine că se creează, astfel, un dezechilibru între cetăţeni, constând în faptul că cei care suferă prejudicii, dar nu sunt asiguraţi, pot solicita şi obţine, în baza Codului civil, repararea integrală a prejudiciului, spre deosebire de cei care au încheiat contracte de asigurare, dar care, ca urmare a aplicării unor norme cuprinse în acte normative cu forţă juridică inferioară legii, nu vor beneficia de repararea integrală a prejudiciului suferit. Invocă Directiva Consiliului Uniunii Europene 2003/8/CE de îmbunătăţire a accesului la justiţie în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune privind asistenţa judiciară acordată în astfel de litigii, pentru a susţine ideea accesului efectiv şi nediscriminatoriu la justiţie al tuturor cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene. 6. Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Precizează, în esenţă, că interpretarea dispoziţiilor art. 43 şi art. 53 din Legea nr. 136/1995 prin raportare şi la dispoziţiile art. 1.357 şi următoarele din Codul civil, în vederea aplicării la o cauză concretă, nu poate determina, per se, încălcarea art. 16 din Constituţie, legiuitorul reglementând raporturi juridice abstracte, care au caracter general faţă de particularităţile fiecărui raport juridic ce face obiectul unui litigiu. Totodată, apreciază că dispoziţiile criticate nu încalcă egalitatea între cetăţeni, întrucât Codul civil, prin normele sale generale, se aplică în completarea legilor speciale, dacă acest aspect nu este interzis expres. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată în raport de prevederile art. 16 din Constituţie, şi inadmisibilă în raport de Directiva Consiliului Uniunii Europene 2003/8/CE. Arată că autorul excepţiei invocă situaţia discriminatorie între cetăţeni prin raportare la două regimuri juridice diferite ale răspunderii civile, cea delictuală şi cea contractuală. Or, raportul dintre răspunderea civilă delictuală şi cea contractuală este cel de la general la special, în sensul că răspunderea delictuală stabileşte dreptul comun al răspunderii civile, astfel că, dacă într-o situaţie dată nu sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile contractuale, operează răspunderea delictuală pentru repararea prejudiciului. Or, în condiţiile în care între părţile în litigiu a intervenit un contract, în speţă unul de asigurare, răspunderea nu poate fi angajată pe plan delictual, partea prejudiciată putând obţine despăgubiri numai în baza şi în limitele stabilite prin contract, care reprezintă legea părţilor. De altfel, art. 16 din Constituţie se referă la egalitatea în drepturi între cetăţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, iar nu la identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. Pentru aceste considerente, apreciază că nu se poate reţine încălcarea art. 14 şi art. 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Cât priveşte invocarea Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 2003/8/CE, invocă jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale în sensul că nu intră în competenţa sa să analizeze conformitatea unei dispoziţii de drept naţional cu una de drept european. 9. Avocatul Poporului precizează, mai întâi, că, până la intrarea în vigoare a Codului civil, contractul de asigurare era reglementat în cadrul capitolului II, art. 9-47 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările, dispoziţii abrogate expres prin Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil. Întrucât art. 43 din Legea nr. 136/1995 nu mai face parte din fondul activ al legislaţiei încă de la intrarea în vigoare a Codului civil (1 octombrie 2011), excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect acest text nu întruneşte una dintre condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, şi anume aceea care impune ca textul legal ce formează obiectul acesteia să fie în vigoare. Arată, în acest sens, că normele criticate nu şi-au produs efecte faţă de autor, întrucât efectele juridice ale acestora nu au continuat să se producă după ieşirea din vigoare, motiv pentru care excepţia de neconstituţionalitate a normelor indicate este inadmisibilă. 10. În privinţa excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 53 din Legea nr. 136/1995, arată că autorul îşi bazează motivarea pe o comparare a normelor criticate cu alte dispoziţii legale din Codul civil, ceea ce ţine de modalitatea de interpretare şi aplicare a legii. Invocă, sub acest aspect, Decizia Curţii Constituţionale nr. 99 din 4 februarie 2010, prin care s-a statuat că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Apreciază, totodată, că prin prevederile art. 53 din Legea nr. 136/1995 nu este nesocotit principiul egalităţii în faţa legii, întrucât acestea se aplică tuturor persoanelor prevăzute în ipoteza normei, pentru care este obligatorie asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, precum şi tramvaie, în limitele teritoriale de acoperire, fără a institui discriminări. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 43 şi art. 53 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 30 decembrie 1995, abrogată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 19 septembrie 2016. Din examinarea concluziilor scrise ale autorului excepţiei rezultă că acesta înţelege să critice dispoziţiile art. 43 şi art. 53 din Legea nr. 136/1995 în redactarea iniţială a actului normativ, când textele menţionate aveau următorul cuprins: - Art. 43: "Despăgubirea se stabileşte pe baza convenţiei dintre asigurat, persoana păgubită şi asigurător, potrivit contractului de asigurare ori prin hotărâre judecătorească. Pentru stabilirea despăgubirii, în cazul evenimentelor petrecute pe teritoriul României, părţile sunt obligate, dacă nu ajung la înţelegere, să supună litigiul soluţionării unui organ de jurisdicţie român.“; " – Art. 53: „Nivelul primelor de asigurare, limita maximă a despăgubirilor de asigurare, termenele de plată, sancţiunile şi alte elemente cu privire la aplicarea asigurării se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor“. 14. În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, astfel cum acestea se interpretează şi aplică, în temeiul art. 11 şi art. 20 din Legea fundamental, potrivit exigenţelor art. 14 şi art. 17 din Convenţia pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, referitoare la interzicerea discriminării şi interzicerea abuzului de drept. Se invocă, de asemenea, dispoziţiile Directivei Consiliului Uniunii Europene 2003/8/CE de îmbunătăţire a accesului la justiţie în litigiile transfrontaliere prin stabilirea unor norme minime comune privind asistenţa judiciară acordată în astfel de litigii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 26 din 31 ianuarie 2003. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile art. 43 Legea nr. 136/1995 au fost abrogate expres prin art. 192 pct. 1 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 409 din 10 iunie 2011 şi intrată în vigoare la data de 1 octombrie 2011, potrivit căruia „Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 30 decembrie 1995, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1. Articolele 9-47 se abrogă.“ 16. Tot astfel, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 53 Legea nr. 136/1995, Curtea reţine că, atât la momentul încheierii contractului de asigurare (2 februarie 2014), cât şi la cel al formulării cererii de chemare în judecată (20 ianuarie 2015), acestea aveau o altă redactare decât cea criticată de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, dată prin art. I pct. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 61/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 30 iunie 2005, după cum urmează: „Prin norme adoptate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor conform legii se stabilesc: aplicarea asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, limitele teritoriale de acoperire, nivelul despăgubirilor, condiţiile de plată, durata asigurării, facilităţile şi penalizările aplicabile asiguraţilor, criteriile şi condiţiile pentru acordarea sau retragerea autorizaţiei, persoanele care au obligaţia să încheie contracte de asigurare, modalitatea de gestionare a cazurilor de refuz al asigurătorului de a încheia asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto, dacă este cazul, precum şi alte informaţii referitoare la acest tip de asigurare“. 17. Soluţia legislativă menţionată este diferită de cea consacrată în redactarea art. 53 din Legea nr. 136/1995 criticată de autorul excepţiei, potrivit căreia „Nivelul primelor de asigurare, limita maximă a despăgubirilor de asigurare, termenele de plată, sancţiunile şi alte elemente cu privire la aplicarea asigurării se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor“. 18. Întrucât, aşa cum rezultă din documentele aflate la dosarul cauzei, contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto în cauză a fost încheiat în data de 2 februarie 2014, cu valabilitate până la data de 1 februarie 2015, aşadar ulterior evenimentelor legislative mai sus descrise, Curtea apreciază că textele de lege criticate nu sunt aplicabile raportului juridic născut între asigurat şi asigurător potrivit contractului menţionat. Având în vedere că acestea nu au incidenţă în soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea o va respinge ca inadmisibilă, ţinând cont de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor (...) privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei (...)“. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 43 şi art. 53 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, excepţie ridicată de Fred Leftere în Dosarul nr. 1.338/301/2015 al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 martie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
