Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora│- │
│ │magistrat-asistent│
├───────────────────┴──────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor raportate la art. 483 alin. (2) prima teză din Codul de procedură civilă“, excepţie ridicată de Societatea FORST TRANS - S.R.L. şi Societatea JF FURNIR - S.R.L., ambele din judeţul Braşov, în Dosarul nr. 2.411/197/2017 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 226D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 17 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.411/197/2017, Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor raportate la cele ale art. 483 alin. (2) prima teză din Codul de procedură civilă“. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea FORST TRANS - S.R.L. şi Societatea JF FURNIR - S.R.L., ambele din judeţul Braşov, într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor silvice, prin care s-a dispus măsura de confiscare/ indisponibilizare a mijlocului de transport prin prisma provenienţei materialului lemnos. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarele acesteia susţin că prin art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 este limitată exercitarea căii extraordinare a recursului în materie contravenţională, persoanele supuse unei acuzaţii în această materie fiind discriminate printr-o astfel de îngrădire atât faţă de persoanele supuse procedurii penale, cât şi faţă de majoritatea persoanelor care exercită o acţiune civilă. Precizează că astfel cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, acuzaţia contravenţională reprezintă de facto o acuzaţie în materie penală, iar persoanele supuse acestei proceduri trebuie să beneficieze de drepturile şi garanţiile specifice procedurii penale. Învederează faptul că din perspectiva dreptului procesual civil, aplicabil în procedura contravenţională, cazurile de limitare a exercitării recursului vizează litigii minore, cu prejudicii relativ reduse, iar prin prisma dreptului procesual penal, căile extraordinare de atac care vizează legalitatea hotărârii nu sunt limitate de existenţa unei pagube sau de calitatea părţilor, context în care apreciază că textul criticat din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 este discriminatoriu atât faţa de procedura civilă, cât şi faţă de procedura penală. 6. Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât accesul liber la justiţie nu presupune, în mod automat, accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, legiuitorul fiind unica autoritate competentă să reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, precum şi modul de exercitare al acestora în funcţie de particularităţile situaţiilor avute în vedere. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor raportate la cele ale art. 483 alin. (2) prima teză din Codul de procedură civilă. 11. Curtea constată, însă, că aplicarea dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă a fost prorogată pentru procesele începute din data de 1 ianuarie 2019, potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum şi pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziţii din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 1009 din 15 decembrie 2016. Aşa fiind, având în vedere că procesul în care a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate a început în anul 2017, sub aspectul posibilităţii formulării recursului sunt aplicabile dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, şi nu cele ale art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Prin urmare, constituie obiect al excepţiei de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la cele ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013, care au următorul cuprins normativ: - Art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001: „Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată numai cu apel. Apelul se soluţionează de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului. Motivarea apelului nu este obligatorie. Motivele de apel pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Apelul suspendă executarea hotărârii.“; – Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013: „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. În procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv şi nesoluţionate prin hotărâre pronunţată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum şi în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum şi în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.“ 12. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, aceste dispoziţii legale contravin normelor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi celor ale art. 44 alin. (8) potrivit cărora „Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.“ 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că reglementarea criticată a mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, din perspectiva unor susţineri similare, în acest sens fiind, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 1.159 din 28 septembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 8 noiembrie 2010, Decizia nr. 733 din 20 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 26 martie 2019, şi Decizia nr. 240 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 1 iulie 2019, prin care Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate. 14. Din perspectiva criticilor formulate, Curtea reţine că art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 a fost modificat, dobândind conţinutul actual, prin art. 41 pct. 5 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012. Anterior acestei modificări, art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 prevedea că „Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ a tribunalului. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Recursul suspendă executarea hotărârii“. Aşadar, diferenţa dintre cele două reglementări ale art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 constă în denumirea căii de atac împotriva hotărârilor prin care se soluţionează plângerile contravenţionale, şi anume recurs, în vechea reglementare (recurs care, fiind declarat împotriva unei hotărâri care nu putea fi atacată cu apel, era o cale de atac devolutivă, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele, potrivit art. 304^1 din Codul de procedură civilă din 1865), şi apel, în prezent. În ambele reglementări, hotărârea prin care se soluţiona calea de atac nu mai poate fi atacată, modificarea căii de atac din recurs în apel intervenind ca urmare a intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, prin care recursul a devenit o veritabilă cale extraordinară de atac, care se poate exercita exclusiv pentru motive de nelegalitate, iar nu şi de netemeinicie, nepermiţând instanţei analizarea situaţiei de fapt. 15. Analizând conţinutul normativ al art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, prin Decizia nr. 733 din 20 noiembrie 2018, precitată, paragraful 19, Curtea a reţinut că, potrivit acestor prevederi legale, dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea poate fi atacată numai cu apel. Legiuitorul a modificat acest text prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, tocmai pentru a fi în concordanţă cu reglementările noului Cod de procedură civilă, în condiţiile în care, anterior modificării, acesta stabilea că hotărârea primei instanţe este atacabilă cu recurs. În optica noului Cod de procedură civilă, calea de atac de drept comun a redevenit apelul, recursul putând fi declarat în mod excepţional şi pentru motive stricte de procedură. Astfel, orice parte va putea declara apel împotriva hotărârii judecătoriei, acesta putându-se formula în termen de 30 de zile, potrivit art. 468 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă, urmând a fi soluţionat de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, o prevedere rezonabilă luând în considerare natura administrativă a procesului-verbal. Totodată, Curtea a reţinut, la paragraful 20 al acestei decizii, că în noua reglementare procesual civilă apelul constituie o cale ordinară de atac cu caracter devolutiv, prin intermediul căreia instanţa de apel statuează atât în fapt, cât şi în drept, în timp ce recursul a fost conceput drept cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege. 16. În acest context, în jurisprudenţa sa, cu titlu exemplificativ fiind Decizia nr. 570 din 16 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 28 ianuarie 2022, paragrafele 25 şi 27, Curtea a reţinut că accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens statuând şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. De altfel, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituie obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea, în fiecare cauză, a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. 17. De asemenea, cu privire la numărul căilor de atac, Curtea Constituţională a reţinut că art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu consacră nici expres, dar nici implicit dreptul la dublul grad de jurisdicţie, drept ce este recunoscut doar în materie penală, iar art. 13 din convenţie, care se referă la dreptul la un „recurs efectiv“, nu are semnificaţia asigurării dublului grad de jurisdicţie, ci doar a posibilităţii de a se supune judecăţii unei instanţe naţionale. Curtea a mai reţinut că accesul la justiţie, garantat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură (a se vedea Decizia nr. 160 din 24 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 9 iunie 2016, paragraful 21). 18. Referitor la critica ce vizează presupusa discriminare instituită prin art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 prin raportare la art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, prin Decizia nr. 389 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 791 din 28 august 2020, paragrafele 33 şi 37, Curtea a statuat că exceptarea de la accesul la calea de atac a recursului este dată de faptul că justiţiabilul se află într-o procedură de judecată specială faţă de cea de drept comun, ceea ce se constituie într-un criteriu obiectiv şi raţional pentru diferenţa de tratament a acestuia în raport cu un justiţiabil aflat în procedura generală. Stabilirea procedurii de judecată speciale nu are un caracter arbitrar, fiind o concretizare a unei necesităţi de soluţionare rapidă şi simplificată a unor cereri de un anumit cuantum care reflectă aspecte cotidiene ale vieţii sociale. Prin urmare, Curtea a statuat că nu se poate reţine încălcarea art. 16 din Constituţie. 19. Aşadar, având în vedere jurisprudenţa precitată, Curtea constată că prin reglementarea unei singure căi de atac - cea a apelului - împotriva hotărârilor prin care se soluţionează plângerile contravenţionale, deci a dublului grad de jurisdicţie în materie contravenţională, nu se încalcă dispoziţiile constituţionale invocate, de vreme ce părţile beneficiază pe tot parcursul soluţionării plângerii şi al soluţionării apelului de toate garanţiile necesare asigurării unui proces echitabil şi a dreptului la apărare. 20. De asemenea, din perspectiva pretinsei contrarietăţi a reglementării criticate cu dispoziţiile art. 44 alin. (8) din Constituţie, Curtea învederează faptul că datorită naturii administrative a procesului contravenţional, apelul va suspenda executarea hotărârii atacate. Astfel, dacă instanţa de fond dispune anularea procesului-verbal şi restituirea bunurilor confiscate către proprietarul lor, această dispoziţie nu va putea fi pusă în executare imediat după pronunţarea sentinţei, ci va fi pusă în executare ulterior expirării termenului de apel sau, în cazul formulării în termen a căii de atac, în ipoteza menţinerii soluţiei de către tribunal. Desigur, nimic nu îl împiedică pe petent fie să formuleze o cerere de ordonanţă preşedinţială, invocând aparenţa în drept născută în urma sentinţei primei instanţe, chiar nedefinitivă, fie să urmeze calea prescrisă de art. 449 şi următoarele din noul Cod de procedură civilă, respectiv executarea provizorie judecătorească, însă, în ambele situaţii, trebuie să dovedească un interes urgent. 21. Prin urmare, Curtea constată că soluţia legislativă criticată nu aduce atingere, ca reglementare de principiu, accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, atât timp cât instanţele de judecată, în exercitarea rolului activ, respectă garanţiile unui proces echitabil şi prezumţia de nevinovăţie a contravenienţilor. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea FORST TRANS - S.R.L. şi Societatea JF FURNIR - S.R.L., ambele din judeţul Braşov, în Dosarul nr. 2.411/197/2017 al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor raportate la cele ale art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 24 martie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE pentru prof. univ. dr. VALER DORNEANU, în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, semnează MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
