Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.393/1/2022
┌─────────────┬────────────────────────┐
│ │- preşedintele Înaltei │
│Corina-Alina │Curţi de Casaţie şi │
│Corbu │Justiţie - preşedintele │
│ │completului │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Laura-Mihaela│- preşedintele Secţiei I│
│Ivanovici │civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│ │- pentru preşedintele │
│Rodica Dorin │delegat al Secţiei a │
│ │II-a civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Angelica │- preşedintele Secţiei │
│Denisa │de contencios │
│Stănişor │administrativ şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Andrei │- pentru preşedintele │
│Claudiu Rus │Secţiei penale │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mari Ilie │- judecător la Secţia I │
│ │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Valentin │- judecător la Secţia I │
│Mitea │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mirela Vişan │- judecător la Secţia I │
│ │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia I │
│Dascălu │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Denisa Livia │- judecător la Secţia I │
│Băldean │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Cristina │- judecător la Secţia I │
│Truţescu │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mărioara │- judecător la Secţia a │
│Isailă │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Veronica │- judecător la Secţia a │
│Magdalena │II-a civilă │
│Dănăilă │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Csaba Bela │- judecător la Secţia a │
│Nasz │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Ruxandra │- judecător la Secţia a │
│Monica Duţă │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Adina Oana │- judecător la Secţia a │
│Surdu │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Carmen │- judecător la Secţia a │
│Trănica Teau │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Virginia │- judecător la Secţia de│
│Filipescu │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Luiza Maria │- judecător la Secţia de│
│Păun │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia de│
│Maria Hrudei │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Adriana │- judecător la Secţia de│
│Florina │contencios administrativ│
│Secreţeanu │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Gheza Attila │- judecător la Secţia de│
│Farmathy │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Ana Roxana │- judecător la Secţia de│
│Tudose │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Elena Barbu │- judecător la Secţia │
│ │penală │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Anca Mădălina│- judecător la Secţia │
│Alexandrescu │penală │
└─────────────┴────────────────────────┘
1. Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 1.393/1/2022 este constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 34 alin. (3) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. Avocatul Poporului este reprezentat de doamna consilier Linda Zenovia Timofan, iar procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror-şef al Secţiei judiciare, Antonia Eleonora Constantin. 4. La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 35 din Regulament. 5. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de Avocatul Poporului. 6. Magistratul-asistent referă cu privire la obiectul recursului în interesul legii, precum şi cu privire la faptul că la dosar au fost depuse hotărâri definitive contradictorii pronunţate de instanţele judecătoreşti, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 7. Constatând că nu există chestiuni prealabile, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, acordă cuvântul reprezentanţilor Avocatului Poporului şi procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra admisibilităţii recursului în interesul legii. 8. Doamna consilier Linda Zenovia Timofan, subliniind că aspectele privind admisibilitatea sunt dezvoltate în sesizarea cu recurs în interesul legii, arată că din analiza jurisprudenţei instanţelor a rezultat interpretarea diferită a dispoziţiilor pct. 3 coroborat cu pct. 6-8 şi pct. 12 raportat la anexa nr. 2 din Ordinul Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale, Ministerului Sănătăţii şi Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării, cu completările ulterioare (Ordinul nr. 50/1990), şi a dispoziţiilor pct. 1-5 din Ordinul Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale, Ministerului Sănătăţii şi Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii nr. 125/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării, pentru perioada lucrată după 1 martie 1990 (Ordinul nr. 125/1990). Analiza Avocatului Poporului a vizat doar aspectul verificării şi recunoaşterii activităţii desfăşurate în fostele centre teritoriale de calcul, respectiv încadrarea de către instanţe a acestor activităţi în dispoziţiile ordinelor nr. 50/1990 şi nr. 125/1990, raportat la dispozitivul şi considerentele Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 9 din 16 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 8 noiembrie 2016 (Decizia nr. 9 din 16 mai 2016). Astfel, unele instanţe au verificat doar menţionarea în anexele ordinelor a activităţilor prestate. Alte instanţe s-au raportat la expertizele de specialitate dispuse în cauză, pentru a constata că activitatea părţii s-a desfăşurat în condiţii de depăşire a nivelului admisibil al noxelor profesionale, astfel încât poate fi încadrată în grupele superioare de muncă. Din această perspectivă, Avocatul Poporului a apreciat că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a recursului în interesul legii, pe care l-a promovat în scopul unificării practicii judiciare în materie. 9. Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin arată că procurorul general apreciază că recursul în interesul legii promovat de Avocatul Poporului este inadmisibil, întrucât vizează aplicarea legii la chestiuni factuale, fără posibilitatea rezolvării de principiu a unei probleme de drept. Jurisprudenţa neunitară invocată de titularul sesizării rezultă din modul diferit în care instanţele s-au raportat la considerentele Deciziei nr. 9 din 16 mai 2016, ceea ce nu reprezintă o problemă de drept. Având în vedere că problema este pur factuală şi că există deja un reper de unificare a jurisprudenţei, reprezentat de Decizia nr. 9 din 16 mai 2016, solicită respingerea sesizării cu recurs în interesul legii. 10. Doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra admisibilităţii recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 11. La data de 24 iunie 2022 Avocatul Poporului a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea recursului în interesul legii vizând următoarea problemă de drept: interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor pct. 3 coroborat cu pct. 6-8 şi pct. 12 raportat la anexa nr. 2 din Ordinul Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale, Ministerului Sănătăţii şi Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării, cu completările ulterioare (Ordinul nr. 50/1990), şi a dispoziţiilor pct. 1-5 din Ordinul Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale, Ministerului Sănătăţii şi Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii nr. 125/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării, pentru perioada lucrată după 1 martie 1990 (Ordinul nr. 125/1990), în sensul de a se stabili dacă activitatea desfăşurată în cadrul fostelor centre teritoriale de calcul poate fi încadrată în grupa a II-a de muncă. 12. Recursul în interesul legii a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la aceeaşi dată, formându-se Dosarul nr. 1.393/1/2022, cu termen de soluţionare la 3 octombrie 2022. II. Prevederile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 13. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este chemată să interpreteze, în vederea aplicării unitare, următoarele prevederi legale: A. Ordinul Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale, Ministerului Sănătăţii şi Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării, cu completările ulterioare "(...) 3. Beneficiază de încadrarea în grupele I şi II de muncă, potrivit celor menţionate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiştri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii, controlori tehnici de calitate, precum şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2. (...)6. Nominalizarea persoanelor care se încadrează în grupele I şi II de muncă se face de către conducerea unităţilor împreună cu sindicatele libere din unităţi, ţinându-se seama de condiţiile deosebite de muncă concrete în care îşi desfăşoară activitatea persoanele respective (nivelul noxelor existente, condiţii nefavorabile de microclimat, suprasolicitare fizică sau nervoasă, risc deosebit de explozie, iradiere sau infectare etc.).7. Încadrarea în grupele I şi II de muncă se face proporţional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiţia ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puţin 50%, iar pentru grupa II, cel puţin 70% din programul de lucru. În mod excepţional, personalul care, prin natura sarcinilor ce îi revin, lucrează o parte din timp în subteran poate fi încadrat în grupa I sau II de muncă, chiar dacă acest timp este sub plafonul de 50% prevăzut în grupa I şi 70% pentru grupa II, luându-se în calcul numai timpul efectiv lucrat în subteran.8. Perioada de timp în care o persoană are sarcina să lucreze integral sau o parte din programul de muncă în astfel de locuri se stabileşte prin dispoziţia conducerii unităţii sau prin prevederile legale care reglementează atribuţiile de serviciu ce revin fiecărei persoane în raport cu funcţia îndeplinită. Anul de muncă efectiv lucrat în locuri cu condiţii deosebite se stabileşte prin totalizarea, până la obţinerea unui an complet de muncă, a perioadelor în care personalul a lucrat efectiv în locuri ce se încadrează în grupele I şi II de muncă. (...)12. Încadrarea în grupele I şi II de muncă privind perioada anterioară datei de 18.03.1969 se face cu respectarea prevederilor Instrucţiunilor nr. 1.040/1967 de aplicare a Legii nr. 27/1966 prin care au fost preluate tabelele 1 şi 2, anexe la Regulamentul de aplicare a Decretului nr. 292/1959, care cuprind meseriile şi funcţiile prevăzute în grupele I şi II de muncă. (...)" B. Ordinul Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale, Ministerului Sănătăţii şi Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii nr. 125/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării, pentru perioada lucrată după 1 martie 1990 "1. În grupa I de muncă se încadrează locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 1.2. În grupa II de muncă se încadrează locurile de muncă, activităţile şi categoriile profesionale cuprinse în anexa nr. 2.3. Ministerele, celelalte organe centrale, primăriile judeţene şi a municipiului Bucureşti, centralele industriale, întreprinderile şi instituţiile au obligaţia să întreprindă măsuri pentru îmbunătăţirea radicală a condiţiilor de lucru la locurile de muncă prevăzute în prezent în grupele I şi II de muncă, astfel ca la finele anului 1993, acestea să fie prevăzute, corespunzător rezultatelor obţinute, faţă de prevederile «Normelor republicane de protecţia muncii», în scopul apărării vieţii şi sănătăţii salariaţilor.4. Metodologia, pe baza căreia unităţile efectuează încadrarea în grupele I şi II de muncă, este cea prevăzută în Ordinul nr. 50/1990 al Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale, Ministerului Sănătăţii şi Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii cu completările făcute prin Ordinul nr. 100/1990 şi care se aplică în continuare.5. Prezentul ordin se aplică pentru perioada lucrată după 1 martie 1990." III. Examenul practicii judiciare 14. Din verificarea practicii instanţelor judecătoreşti Avocatul Poporului a identificat existenţa a două orientări în această problemă de drept. 15. Astfel, într-o primă orientare jurisprudenţială, unele instanţe au apreciat că noţiunea de grupă de muncă există în reglementările din domeniul pensiilor de peste 50 de ani, aceasta reprezentând o recunoaştere din partea statului a faptului că, în procesul muncii desfăşurat în condiţii vătămătoare, grele sau periculoase, organismul uman este degradat ca urmare a acţiunii combinate şi de durată a noxelor profesionale şi a altor factori de risc profesional, impunându-se astfel pensionarea celor în cauză la vârste şi durate minime de vechime profesională, inferioare în raport cu cele ale persoanelor care şi-au desfăşurat activitatea profesională în condiţii normale de muncă. În acest sens, raportat la actele expertizate, prin care se atestă faptul că activitatea zilnică s-a desfăşurat efectiv şi permanent într-un loc de muncă în care sa constatat depăşirea nivelului admisibil al noxelor profesionale şi de textele legale în materie, instanţa a constatat că reclamanţii beneficiază de grupa a II-a de muncă în procent de 75% pentru activităţile desfăşurate în cadrul unităţii angajatoare pentru perioadele expres menţionate în rapoartele de expertiză. 16. O altă instanţă a reţinut că Ordinul nr. 50/1990 prevede la pct. 3 că personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, maiştri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii, controlori tehnici de calitate, precum şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de muncă şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 beneficiază de încadrarea în grupele I şi a IIa de muncă, fără limitarea numărului. Totodată, s-a reţinut că pct. 7 din ordin stabileşte că încadrarea în grupele I şi a II-a de muncă se face proporţional cu timpul efectiv lucrat la locurile de muncă incluse în aceste grupe, cu condiţia ca, pentru grupa I, personalul să lucreze în aceste locuri cel puţin 50%, iar pentru grupa a II-a, cel puţin 70% din programul de lucru. 17. Astfel, instanţa a constatat că faţă de funcţiile deţinute de reclamanţi şi datorită specificului activităţii, respectiv lucrul în prezenţa radiaţiilor electromagnetice, activitatea acestora se încadrează în grupa a II-a de muncă, în perioadele şi în procentele reţinute în raportul de expertiză. 18. În ilustrarea acestei orientări jurisprudenţiale, autorul sesizării a anexat: Sentinţa civilă nr. 1.460 din 20 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Galaţi - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.421/121/2018; Sentinţa civilă nr. 854 din 9 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Brăila - Secţia I civilă în Dosarul nr. 240/113/2019; Sentinţa civilă nr. 161 din 20 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Brăila - Secţia I civilă în Dosarul nr. 121/113/2018; Sentinţa civilă nr. 149 din 20 ianuarie 2019, pronunţată de Tribunalul Prahova - Secţia I civilă în Dosarul nr. 2.481/105/2018; Sentinţa civilă nr. 2.105 din 18 septembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Prahova - Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.443/105/2019; Sentinţa civilă nr. 2.104 din 18 septembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Prahova - Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.442/105/2019; Sentinţa civilă nr. 1.965 din 13 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Ilfov - Secţia civilă în Dosarul nr. 2.322/93/2017; Sentinţa civilă nr. 624 din 9 iulie 2019, pronunţată de Tribunalul Suceava - Secţia I civilă în Dosarul nr. 2.346/86/2018. 19. În cea de-a doua orientare jurisprudenţială s-a reţinut că din textul pct. 3 din Ordinul nr. 50/1990 reiese faptul că activitatea desfăşurată de reclamanţi şi locurile lor de muncă trebuie să fie din cele prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 din ordin, nefiind suficient ca aceştia să fi lucrat în condiţii vătămătoare de natura celor care au determinat încadrarea unor anumite activităţi în grupa I sau a II-a de muncă, ci fiind necesar ca aceştia să fi desfăşurat activităţi în locurile de muncă prevăzute expres în Ordinul nr. 50/1990. În acest sens, se recunoaşte încadrarea în grupa I sau a II-a de muncă, astfel cum se prevede în art. 3 din Ordinul nr. 50/1990, pentru angajaţii care au desfăşurat activităţi dintre cele indicate în anexele din ordin, chiar dacă nu au fost nominalizaţi în acest sens în procedura stabilită de art. 6 din actul normativ menţionat, iar nu asimilarea sau echivalarea unor activităţi ce nu sunt prevăzute în actul normativ cu cele care sunt prevăzute în anexele sale, pentru motivul că ar prezenta condiţii de muncă asemănătoare. 20. O altă instanţă, în susţinerea aceleiaşi opinii, a reţinut că simpla regăsire a activităţii între cele enumerate limitativ în anexele nr. 1 şi 2 din Ordinul nr. 50/1990 nu generează un drept, ci doar o vocaţie la încadrarea în grupe superioare de muncă. Vocaţia poate deveni un drept în măsura în care instanţa de judecată, în urma verificărilor concrete şi a probatoriilor administrate, poate suplini procedura şi condiţiile obligatorii de încadrare în grupele prevăzute de Ordinul nr. 50/1990. Conform dispoziţiilor pct. 3-14 din Ordinul nr. 50/1990, pentru ca activitatea desfăşurată să fie încadrată în grupele prevăzute de acest act normativ, trebuie să fie îndeplinite anumite cerinţe: condiţiile deosebite de lucru, procentul de minimum 70% din programul de lucru pe care angajatul trebuie să îl fi lucrat în activităţile încadrabile în grupa a II-a de muncă şi existenţa, pentru perioada ulterioară datei de 1 ianuarie 1990, a buletinelor de determinare a noxelor. 21. Această orientare jurisprudenţială se regăseşte în: Sentinţa civilă nr. 194 din 28 ianuarie 2019, pronunţată de Tribunalul Constanţa - Secţia I civilă în Dosarul nr. 6.313/118/2018; Sentinţa civilă nr. 439 din 16 mai 2019, pronunţată de Tribunalul Vaslui - Secţia civilă în Dosarul nr. 1.567/89/2018; Sentinţa civilă nr. 977 din 13 iunie 2018, pronunţată de Tribunalul Buzău - Secţia I civilă în Dosarul nr. 4.334/114/2017; Sentinţa civilă nr. 866 din 21 mai 2018, pronunţată de Tribunalul Buzău - Secţia I civilă în Dosarul nr. 401/114/2018; Sentinţa civilă nr. 1.139 din 3 septembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Buzău - Secţia I civilă în Dosarul nr. 543/114/2018; Decizia civilă nr. 910 din 1 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Suceava - Secţia I civilă în Dosarul nr. 2.812/86/2016; Decizia civilă nr. 694 din 25 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 7.798/99/2017. IV. Opinia titularului sesizării - Avocatul Poporului 22. Avocatul Poporului a apreciat că prima opinie este în acord cu litera şi spiritul legii, motivat de faptul că activitatea desfăşurată în cadrul centrelor teritoriale de calcul poate fi considerată activitate desfăşurată în grupa a II-a de muncă, în conformitate cu dispoziţiile Ordinului nr. 50/1990 şi ale Ordinului nr. 125/1990. 23. Principiul de bază al încadrărilor în grupele de muncă este cel al analizei condiţiilor de muncă, care trebuie să aibă în vedere condiţiile concrete de lucru, cum ar fi lucrul în mediu toxic, program de lucru, factori nocivi etc. De altfel, Ordinul nr. 50/1990 a suferit nenumărate modificări şi completări, iar pentru unele categorii de personal angajatorii au acordat administrativ grupe superioare de muncă, chiar în absenţa unei enunţări exprese în ordin. 24. Avocatul Poporului apreciază că activitatea lucrată permanent în cadrul fostelor centre teritoriale de calcul s-a desfăşurat în prezenţa unor factori de risc şi îmbolnăvire sau chiar de accidentare - radiaţii electromagnetice, astfel încât aceasta poate fi încadrată în grupa a II-a de muncă, în speţă în prevederile pct. 111 din anexa nr. 2 din Ordinul nr. 50/1990, conform cărora beneficiază de grupa a II-a de muncă personalul operativ de tură, pct. 214, în care este prevăzută activitatea generică de operator calculator electronic, precum şi pct. 18 din anexa nr. 2 a Ordinului nr. 125/1990, conform căreia se încadrează în grupa a II-a de muncă activitatea prestată la instalaţii, utilaje sau aparate care funcţionează cu radiaţii electromagnetice: infraroşu, ultraviolete, microunde de medie sau de înaltă frecvenţă şi lasere, cu excepţia laserelor de mare putere, neecranate, care sunt prevăzute în grupa I de muncă. Încadrarea salariaţilor din fostele centre teritoriale de calcul în grupe superioare de muncă se realizează raportat la existenţa şi natura condiţiilor vătămătoare de lucru, la dificultatea muncii, la supunerea la radiaţii electromagnetice, expunerea la factori nocivi şi dăunători, suprasolicitarea nervoasă, timpul efectiv de lucru în aceste condiţii. 25. Prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 9 din 16 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 8 noiembrie 2016 (Decizia nr. 9 din 16 mai 2016), s-a statuat că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor pct. 6-8 şi 12 din Ordinul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale nr. 50/1990, instanţele de judecată au posibilitatea analizării şi constatării pe cale judiciară, ulterior abrogării acestui act normativ, a încadrării muncii prestate în perioada 18 martie 1969-1 aprilie 2001, după caz, în grupele I sau II de muncă.“ 26. În considerentele acestei decizii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că: „51. Premisa derulării acestei proceduri în faţa instanţei este ca tipul de activitate să se regăsească în anexele 1 şi 2 ale variantei consolidate a ordinului. Aceasta conferă celui care a desfăşurat activitatea respectivă dreptul de a obţine recunoaşterea pentru sine a faptului că a lucrat în condiţii deosebite faţă de cele normale, astfel că efortul suplimentar depus în aceste condiţii creează o vocaţie la acordarea unor facilităţi la deschiderea drepturilor de pensie.“ 27. Referitor la Ordinul nr. 50/1990, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 9 judecători a reţinut, în considerentele Deciziei nr. 258 din 20 septembrie 2004, pronunţată în Dosarul nr. 85/2002 (Decizia nr. 258 din 20 septembrie 2004), că „acestei reglementări unice, cu efect global, astfel cum a fost dată prin succesivele modificări şi precizări aduse ordinului în discuţie, nu i se poate restrânge aplicarea, numai la activităţile şi funcţiile prevăzute în forma iniţială a actului, în lipsa unei dispoziţii exprese a însuşi organului de autoritate emitent sau a unui act normativ de ordin superior. O atare interpretare se impune cu atât mai mult cu cât forma dobândită de ordinul respectiv prin completările şi modificările ulterioare a fost menită să elimine inconsecvenţele şi inechităţile existente. De aceea, a accepta restrângerea sferei de aplicare a ordinului şi a crea categorii distincte de beneficiari, în raport cu situaţia pe care aceştia o aveau atunci când i s-au adus modificări sau completări, ar însemna să se creeze discriminări tocmai acolo unde s-a urmărit tratarea egală şi nediferenţiată a tuturor celor care au activat în condiţii similare de muncă, indiferent de perioada în care au lucrat“. 28. Astfel, având în vedere considerentele de principiu reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit cărora pentru recunoaşterea încadrării într-o grupă de muncă este suficient ca tipul de activitate să se regăsească în anexele variantei consolidate a ordinului, Avocatul Poporului a opinat că activitatea desfăşurată în condiţii vătămătoare, grele sau periculoase (radiaţii electromagnetice, zgomot, suprasolicitare neuropsihică), în cadrul fostelor centre teritoriale de calcul, se regăseşte în anexa nr. 2 a Ordinului nr. 50/1990 şi a Ordinului nr. 125/1990, astfel încât este justificată încadrarea în grupa a II-a de muncă a personalului respectiv. 29. În considerarea rolului său constituţional de apărător al drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice, Avocatul Poporului a apreciat că activitatea desfăşurată în cadrul fostelor centre teritoriale de calcul reprezintă activitate desfăşurată în grupa a II-a de muncă. Recursul în interesul legii formulat nu urmăreşte adăugarea pe cale pretoriană a unor activităţi şi locuri de muncă ce nu se regăsesc în anexe, ci recunoaşterea activităţii desfăşurate în cadrul fostelor centre teritoriale de calcul ca încadrându-se în anexa nr. 2 din Ordinul nr. 50/1990, corespunzătoare grupei a II-a de muncă. V. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 30. Analizând sesizarea formulată de Avocatul Poporului, procurorul general a apreciat că recursul în interesul legii este inadmisibil. În subsidiar, a considerat ca fiind în litera şi spiritul legii cea de-a doua orientare jurisprudenţială (prezentată la paragrafele 19-21 din prezenta decizie). 31. Cu privire la admisibilitate, a arătat că aspectul asupra căruia se solicită pronunţarea unei decizii în interesul legii constituie o chestiune de aplicare a legii la situaţiile de fapt din fiecare cauză dedusă judecăţii, neputându-se stabili o soluţie generală sub acest aspect, motiv pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a recursului în interesul legii prevăzute de art. 514 din Codul de procedură civilă. 32. Practica judiciară ataşată în cele două anexe ale sesizării nu se circumscrie obiectului recursului în interesul legii promovat, soluţiile diferite pronunţate fiind rezultatul aprecierii unor circumstanţe particulare ce ţin de aplicarea textelor de lege la situaţiile concrete, iar autorul sesizării solicită mai degrabă o dezlegare factuală a ipotezelor particulare prezentate, aspect care ţine exclusiv de exerciţiul aplicării legii. În atare cauze, determinantă este stabilirea situaţiei de fapt pe bază de probatorii şi care se apreciază de la caz la caz, în funcţie de aceasta aplicându-se normele de drept incidente. 33. În cauză se identifică şi un alt motiv de inadmisibilitate, determinat de intervenirea unui reper de interpretare din partea instanţei supreme. 34. Astfel, prin Decizia nr. 9 din 16 mai 2016, instanţa supremă, în procedura recursului în interesul legii, a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor pct. 6-8 şi 12 din Ordinul nr. 50/1990, instanţele de judecată au posibilitatea analizării şi constatării pe cale judiciară, ulterior abrogării acestui act normativ, a încadrării muncii prestate în perioada 18 martie 1969-1 aprilie 2001, după caz, în grupa I sau a II-a de muncă. 35. Pe fondul problemei de drept, procurorul general a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor pct. 3 coroborat cu pct. 6-8 şi pct. 12 raportat la anexa nr. 2 din Ordinul nr. 50/1990 şi a dispoziţiilor pct. 1-5 din Ordinul nr. 125/1990, nu este posibilă asimilarea activităţilor încadrate în grupa a II-a de muncă la nivelul unei categorii de angajatori, chiar dacă prestarea acestora la nivelul altei categorii de angajatori a avut loc în condiţii de muncă similare, deoarece nu este posibilă o lărgire a sferei de aplicare a ordinului, reglementarea specială a grupelor de muncă fiind de strictă aplicare. VI. Opinia judecătorilor-raportori 36. Judecătorii-raportori au apreciat că problema cu care a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe calea prezentului recurs în interesul legii este o chestiune de fapt, ce presupune administrarea şi aprecierea unor probe specifice, şi nu poate fi calificată ca o veritabilă problemă de drept, ce are deschisă perspectiva soluţionării ei pe calea mecanismului în interesul legii, astfel încât au propus respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării. VII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele: 37. Verificând regularitatea sesizării, se constată, mai întâi, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub aspectul titularului dreptului de a formula recursul în interesul legii, a fost legal sesizată de către Avocatul Poporului care, potrivit dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, are legitimarea procesuală pentru declanşarea acestui mecanism de unificare a practicii, în scopul interpretării şi aplicării unitare a legii de către instanţele judecătoreşti. 38. Referitor la cerinţele de admisibilitate a recursului în interesul legii, art. 515 din Codul de procedură civilă prevede astfel: „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii.“ 39. Din cuprinsul normei anterior menţionate rezultă următoarele condiţii ce trebuie îndeplinite, cumulativ, pentru ca recursul în interesul legii să fie admisibil: - sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept; – problema de drept să fi fost dezlegată diferit de instanţele judecătoreşti; – dovada soluţionării diferite de către instanţele judecătoreşti să se realizeze prin hotărâri judecătoreşti definitive; – hotărârile judecătoreşti definitive să fie anexate cererii. 40. Din analiza conţinutului memoriului de sesizare cu recurs în interesul legii formulat de Avocatul Poporului, precum şi a documentelor ataşate sesizării reiese că, în prezenta cauză, nu este îndeplinită una dintre cerinţele de admisibilitate anterior enunţate, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare. 41. Se constată că hotărârile judecătoreşti definitive, anexate memoriului de recurs, conturează existenţa în materia respectivă a unor soluţii diferite, cristalizate în jurul a două orientări jurisprudenţiale distincte, expuse pe larg în preambulul prezentei decizii; aşadar, actul de sesizare a fost însoţit de hotărâri judecătoreşti definitive, relevante pentru problema dedusă interpretării, hotărâri provenind de la diferite curţi de apel din ţară, aceste împrejurări creând aparenţa îndeplinirii ultimelor trei condiţii de admisibilitate a recursului în interesul legii, dintre cele expuse anterior. 42. În legătură cu îndeplinirea primei condiţii se impune însă a se sublinia că problema de drept supusă dezbaterii pe calea recursului în interesul legii trebuie să fie una reală şi consistentă, generând posibilitatea interpretării, în mod diferit, a unui text de lege şi existenţa unei jurisprudenţe neunitare. 43. Sintagma „problemă de drept“ trebuie raportată la prevederile cuprinse în art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă, conform cărora „Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară ori incompletă“; analizând respectiva sintagmă prin prisma art. 1 din Codul civil, potrivit căruia „Sunt izvoare ale dreptului civil legea, uzanţele şi principiile generale ale dreptului“, se apreciază că există o veritabilă problemă de drept în situaţia în care o regulă de drept, o uzanţă ori aplicarea unui principiu general al dreptului dau naştere unei practici neunitare extinse, scopul procedurii fiind acela de a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a textului de lege supus examinării, printr-o dezlegare de principiu, indiferent de multitudinea situaţiilor de fapt apărute în cauzele ce învestesc instanţele în respectiva materie. 44. În jurisprudenţa dezvoltată în legătură cu această condiţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, în mod constant, în sensul că trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme, prin intermediul recursului în interesul legii. În acest sens, potrivit Deciziei nr. 11 din 19 septembrie 2011, pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 751 din 26 octombrie 2011, „a interpreta un text de lege înseamnă a lămuri înţelesul acestuia, a-l explica, a determina configuraţia reală a normei de drept (…)“. În acelaşi sens sunt, spre exemplu, şi deciziile Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 5 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 19 februarie 2020, şi nr. 10 din 21 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 497 din 19 mai 2022. 45. Prin urmare, pentru ca recursul în interesul legii să nu fie deturnat de la scopul său firesc, trebuie considerat că el nu poate fi promovat atunci când stabilirea anumitor chestiuni este rezultatul aprecierii materialului probator sau a unor circumstanţe proprii fiecărei cauze, aceasta fiind doar o problemă de aplicare a legii la circumstanţele concrete ale fiecărui proces, iar nu o veritabilă problemă de drept a cărei dezlegare să fie posibilă pe calea recursului în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie neputându-se substitui instanţei de trimitere în procesul de aplicare a legii la situaţia de fapt. 46. Nu orice chestiune dezbătută în faţa instanţelor de judecată este, aşadar, şi o problemă de drept veritabilă, această condiţie nefiind îndeplinită dacă sesizarea vizează aplicarea unei dispoziţii legale la elemente de fapt ale cauzei, respectiv modalitatea în care judecătorul aplică anumite dispoziţii legale cu caracter general şi impersonal la diverse situaţii concrete. 47. Astfel cum s-a precizat anterior, titularul sesizării cu care a fost învestită instanţa supremă a identificat, ca fiind o problemă de drept ce ar fi determinat practica neunitară a instanţelor, încadrarea în grupa a II-a de muncă a activităţii desfăşurate în cadrul fostelor centre teritoriale de calcul, solicitând interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor pct. 3 coroborat cu pct. 6-8 şi 12 raportat la anexa nr. 2 din Ordinul nr. 50/1990, precum şi a dispoziţiilor pct. 1-5 din Ordinul nr. 125/1990. 48. Prin Decizia nr. 9 din 16 mai 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor pct. 6-8 şi pct. 12 din Ordinul nr. 50/1990, instanţele de judecată au posibilitatea analizării şi constatării pe cale judiciară, ulterior abrogării acestui act normativ, a încadrării muncii prestate în perioada 18 martie 1969-1 aprilie 2001, după caz, în grupa I sau a II-a de muncă. 49. În considerentele acestei decizii, în paragraful 55, s-a arătat că „(...) neparcurgerea procedurii legale de încadrare a salariaţilor în condiţii deosebite de muncă corespunzătoare grupei I sau a II-a de muncă, fie pentru că angajatorul a considerat că locurile de muncă din unitate nu îndeplinesc astfel de condiţii, fie că a ignorat aplicarea legii (nu a întreprins demersurile care se referă la procedura de evaluare a acestor locuri de muncă) pe perioada de valabilitate a ordinului, poate fi suplinită, pe cale jurisdicţională, de un litigiu promovat de fostul salariat în contradictoriu cu angajatorul şi calificat ca un conflict, supus jurisdicţiei muncii, în situaţia premisă a ocupării de către acesta a unui loc de muncă sau a desfăşurării unei activităţi dintre cele enumerate limitativ în listele anexe ale Ordinului nr. 50/1990 sau ale Ordinului nr. 125/1990 (regăsite în lista celor nominalizate)“. 50. Rezultă, aşadar, din considerentele citate că aplicarea dispoziţiilor respective pe cale judiciară presupune ca instanţa să se substituie angajatorului care nu a urmat procedura administrativă internă prevăzută de ordin, finalizată cu nominalizarea persoanei într-o anumită grupă de muncă, procedând ea însăşi la verificarea condiţiilor de lucru din acea perioadă, împrejurare care presupune, fără dubiu, analizarea în concret a situaţiei de fapt din fiecare cauză în parte, prin administrarea unor probe specifice, pentru a se stabili existenţa situaţiei premisă a ocupării de către salariat a unui loc de muncă sau a desfăşurării unei activităţi dintre cele enumerate limitativ în listele anexe ale Ordinului nr. 50/1990 sau ale Ordinului nr. 125/1990 (regăsite în lista celor nominalizate), nefiind suficientă doar proba cu privire la existenţa unor condiţii de muncă nefavorabile privind nivelul de noxe, microclimat, suprasolicitare fizică sau psihică etc. 51. Aceasta deoarece, în lumina considerentelor deciziei citate, simpla regăsire a activităţii între cele enumerate limitativ nu generează un drept, ci doar o vocaţie la încadrarea în grupe superioare de muncă, putând deveni un drept constatat prin hotărâre judecătorească, în măsura în care instanţa, în urma verificărilor concrete şi a probatoriilor administrate, poate suplini procedura şi condiţiile obligatorii de încadrare în grupe, prevăzute de Ordinul nr. 50/1990, aceste cerinţe fiind, conform art. 3-14 din actul normativ citat: condiţiile deosebite de lucru, procentul de minimum 70% din programul de lucru pe care angajatul trebuie să îl fi lucrat în activităţile încadrabile în grupa a II-a de muncă şi existenţa, pentru perioada ulterioară datei de 1 ianuarie 1990, a buletinelor de determinare a noxelor efectuate de către organele Ministerului Sănătăţii sau de către laboratoarele proprii de determinare. 52. Prin urmare, se deduce cu claritate faptul că, în decizia de recurs în interesul legii anterior citată, instanţa supremă a arătat că modul în care judecătorul învestit cu soluţionarea unei astfel de cauze poate suplini procedura şi condiţiile obligatorii de încadrare în grupele prevăzute de Ordinul nr. 50/1990 presupune verificarea îndeplinirii situaţiei premisă (aceea a regăsirii tipului de activitate desfăşurată de către reclamant între cele enumerate limitativ în anexele nr. 1 şi 2 ale ordinului), dar şi a condiţiilor prevăzute de dispoziţiile pct. 3-14 din respectivul act normativ, anterior evidenţiate, neputând fi adăugate, pe cale pretoriană, alte activităţi şi locuri de muncă la cele prevăzute în anexe, chiar dacă îndeplinesc aceleaşi condiţii de muncă, posibil vătămătoare. 53. Este important a fi subliniat şi faptul că, prin considerentele Deciziei nr. 9 din 16 mai 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a identificat un criteriu obligatoriu de apreciere, stabilind o interpretare general obligatorie a sintagmei „aceleaşi condiţii“, în sensul că noţiunea în cauză „62. (...) nu se referă la condiţiile generale de muncă nefavorabile privind nivelul de noxe, microclimat, suprasolicitare fizică sau psihică, riscuri de explozii, iradiere etc., ale altor salariaţi aflaţi în raport de muncă cu alţi angajatori în domenii ce nu au fost indicate în anexe, ci la condiţiile concrete descrise de alin. 1 şi 2 ale pct. 3 dintr-un anumit domeniu de activitate nominalizat expres în anexe“. 54. Această dezlegare, dată prin Decizia nr. 9 din 16 mai 2016, obligatorie atât din perspectiva dispozitivului, cât şi a considerentelor sale, întrucât rezolvarea dată problemei de drept implică întregul silogism juridic dezvoltat în considerente şi dispozitiv, este necesară şi suficientă pentru soluţionarea cauzelor având ca obiect încadrarea (sau neîncadrarea) în grupa a II-a de muncă a activităţii desfăşurate în fostele centre teritoriale de calcul, în care au fost pronunţate decizii diferite de către instanţele naţionale şi în legătură cu care a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe calea prezentului recurs în interesul legii. 55. Modul în care completurile specializate din cadrul diferitelor instanţe analizează situaţia din fiecare dosar, din perspectiva acestei dezlegări obligatorii, vizează cercetarea unor elemente particulare ale cauzei deduse judecăţii, ceea ce relevă faptul că premisa de la care a pornit problema de drept în discuţie este o stare de fapt, şi nu o dispoziţie legală. Pe cale de consecinţă, prima condiţie de admisibilitate a recursului în interesul legii, dintre cele enumerate la paragraful 39, nu este îndeplinită. 56. Aceasta deoarece, aşa cum rezultă din jurisprudenţa ataşată sesizării, încadrarea în grupa a II-a de muncă a activităţii desfăşurate în fostele centre de calcul presupune şi implică anumite aspecte de probaţiune ce îi revin exclusiv instanţei de judecată, câtă vreme reclamanţii din cauzele în care s-au pronunţat soluţii diferite au solicitat asimilarea activităţii centrelor de calcul cu a altor unităţi, ceea ce implică verificarea în concret, faţă de dispoziţiile Ordinului nr. 50/1990 sau ale altor acte normative care prevăd acordarea grupei de muncă, atât a încadrării strict în condiţiile impuse de acestea cu privire la locurile de muncă, cât şi a activităţilor prestate de foştii salariaţi, care au declanşat litigiul. 57. Nu este lipsit de semnificaţie, din această perspectivă, nici faptul că în considerentele Deciziei nr. 9 din 16 mai 2016 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat (paragraful nr. 58) şi că „(...) evaluarea utilităţii unei probe cu expertiză în domeniul protecţiei muncii, care nu ar mai putea verifica, în concret, situaţia condiţiilor de muncă din perioada anterioară anului 2001, ci ar cuprinde doar o evaluare teoretică a riscurilor potenţiale în considerarea naturii activităţii, nu reprezintă o veritabilă problemă de drept ce trebuie interpretată, ci una de apreciere cu privire la probaţiune, în raport cu situaţia concretă din fiecare cauză“. Chiar dacă aceste considerente vizează o împrejurare străină de obiectul prezentei sesizări, ele întăresc şi subliniază, încă o dată, concluzia că orice aspect care priveşte analiza concretă, prin probe specifice, a condiţiilor de muncă şi a naturii activităţii foştilor salariaţi pentru încadrarea acestor activităţi în grupele de muncă reprezintă o chestiune de apreciere a situaţiei de fapt, şi nu o problemă de drept. 58. Prin urmare, problema cu care a fost învestită Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe calea prezentului recurs în interesul legii este o chestiune de fapt ce presupune administrarea şi aprecierea unor probe specifice şi nu poate fi calificată ca fiind o veritabilă problemă de drept, ce are deschisă perspectiva soluţionării ei pe calea mecanismului recursului în interesul legii. 59. Pentru aceste motive, în aplicarea dispoziţiilor art. 515 din Codul de procedură civilă, prezentul recurs în interesul legii va fi respins ca inadmisibil. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibil, recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului, privind următoarea problemă de drept: Interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor pct. 3 coroborat cu pct. 6-8 şi pct. 12 raportat la anexa nr. 2 din Ordinul Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale, Ministerului Sănătăţii şi Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării, cu completările ulterioare, şi dispoziţiilor pct. 1-5 din Ordinul Ministerului Muncii şi Ocrotirilor Sociale, Ministerului Sănătăţii şi Comisiei Naţionale pentru Protecţia Muncii nr. 125/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării, pentru perioada lucrată după 1 martie 1990, în sensul de a se stabili dacă activitatea desfăşurată în cadrul fostelor centre teritoriale de calcul poate fi încadrată în grupa a II-a de muncă. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 3 octombrie 2022. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE CORINA-ALINA CORBU Magistrat-asistent, Elena Adriana Stamatescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
