Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 17 din 28 ianuarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3) şi ale art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 17 din 28 ianuarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3) şi ale art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 321 din 10 aprilie 2025

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Georgică Giurgiucanu în Dosarul nr. 106/36/2019 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 58D/2020.
    2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei, asistat de avocat Roxana Sandu, având împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte cealaltă parte. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului convenţional al autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care pune concluzii de admitere a acesteia şi reiterează argumentele invocate în faţa Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Arată, astfel, că reglementarea compunerii completurilor de judecată trebuie realizată prin lege, iar nu prin acte ale colegiilor de conducere ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale celorlalte instanţe judecătoreşti.
    4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, şi anume deciziile nr. 71 din 9 februarie 2021 şi nr. 562 din 22 noiembrie 2022.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    5. Prin Sentinţa civilă nr. 201/CA din 18 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 106/36/2019, Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Excepţia a fost ridicată de Georgică Giurgiucanu într-o cauză în contencios administrativ şi fiscal având ca obiect anularea, în parte, a unor acte administrative.
    6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 19 alin. (3) şi ale art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 încalcă principiile fundamentale privind respectarea legilor, egalitatea în faţa legii, dreptul la un proces echitabil sub aspectul imparţialităţii instanţei, reglementarea prin lege organică a organizării şi funcţionării instanţelor judecătoreşti şi stabilirea prin lege organică a compunerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a regulilor de funcţionare a acesteia. Arată că, prin raportare la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, reglementarea compunerii completurilor de judecată trebuie realizată prin lege, iar nu prin acte ale colegiilor de conducere ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ale celorlalte instanţe judecătoreşti. Susţine că actele colegiilor de conducere au caracter administrativ, sens în care se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 685 din 7 noiembrie 2018. Prin urmare, având o astfel de natură, un act nu poate viza aplicarea şi interpretarea legii de procedură. Întrucât modul de desemnare a membrilor completurilor ţine tocmai de aplicarea normelor procedurale, colegiile de conducere ale instanţelor judecătoreşti nu pot adopta acte administrative în acest domeniu. În caz contrar, ar prelua atribuţii jurisdicţionale din chiar sfera de competenţă primară a puterii judecătoreşti. Totuşi, textele de lege criticate permit adoptarea unor acte administrative în domeniul menţionat, încălcând astfel competenţa puterii judecătoreşti. Se mai apreciază că se încalcă şi dreptul la un proces echitabil, invocându-se jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Consideră că dispoziţiile de lege criticate nu respectă exigenţa de reglementare în privinţa organizării şi funcţionării completurilor, ca structuri componente necesare organizării şi funcţionării instanţelor, prin lege organică. Astfel, un element esenţial al organizării şi funcţionării instanţelor, şi anume constituirea completurilor, este dat în competenţa colegiilor de conducere, organe administrative care, prin acte administrative cu o putere juridică inferioară legii, devin abilitate să reglementeze aspecte a căror reglementare trebuie realizată prin norme de nivelul legii organice.
    7. Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal arată că ambele texte de lege criticate reglementează compunerea completurilor de judecată de la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la toate cele patru secţii ale acesteia, iar - pentru cazul particular supus prezentei analize - completurile de apel ale instanţei supreme formate din 3 judecători. Cele două aspecte sunt reglementate expres de o lege organică, act normativ aprobat de Parlament şi care reprezintă principala garanţie de legalitate. Apreciază că scopul invocării excepţiei de neconstituţionalitate nu poate fi doar acela de a supune controlului de constituţionalitate o dispoziţie legală care reglementează măsuri sau activităţi vizând desfăşurarea procesului penal, ci partea care o invocă trebuie să urmărească împiedicarea unei judecăţi şi a pronunţării unei soluţii în ceea ce o priveşte care s-ar întemeia pe o dispoziţie de lege neconstituţională. Arată că, în speţă, procesul penal a luat sfârşit prin pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive care a devenit titlu executoriu, astfel încât nu se antamează, în realitate, o chestiune de constituţionalitate, ci se contestă însuşi conţinutul textelor de lege a căror neconstituţionalitate se invocă. Apreciază, astfel, că decizia Curţii Constituţionale prin care s-ar statua asupra constituţionalităţii sau, dimpotrivă, asupra neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate nu poate avea niciun fel de înrâurire în ceea ce priveşte soluţia pronunţată în speţă, ca urmare a faptului că - în materie penală - autorul excepţiei, în calitate de inculpat, a avut la dispoziţie căile extraordinare de atac, şi anume contestaţia în anulare [art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală] şi revizuirea [art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală].
    8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit actului de sesizare, dispoziţiile art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare. Din notele scrise ale autorului excepţiei, depuse în motivarea criticii, reiese că aceasta priveşte, în realitate, dispoziţiile art. 19 alin. (3) şi ale art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004. Ulterior sesizării Curţii, Legea nr. 304/2004 a fost abrogată prin prevederile art. 168 alin. (5) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 16 noiembrie 2022. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale (Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Prin urmare, Curtea se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 19 alin. (3) şi ale art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004, care au următorul cuprins:
    - Art. 19 alin. (3): „(3) La începutul fiecărui an, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la propunerea preşedintelui sau a vicepreşedintelui acesteia, poate aproba înfiinţarea de complete specializate în cadrul secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în funcţie de numărul şi natura cauzelor, de volumul de activitate al fiecărei secţii, precum şi de specializarea judecătorilor şi necesitatea valorificării experienţei profesionale a acestora.“;
    – Art. 31 alin. (1) lit. c): „(1) În materie penală, completele de judecată se compun după cum urmează: [...] c) pentru apelurile împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă de curţile de apel şi de Curtea Militară de Apel, completul de judecată este format din 3 judecători;“.

    12. În susţinerea neconstituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în faţa legii, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil sub aspectul imparţialităţii instanţei, ale art. 73 alin. (3) lit. l) referitor la reglementarea prin lege organică a organizării şi funcţionării instanţelor judecătoreşti şi ale art. 126 alin. (4) privind stabilirea prin lege organică a compunerii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a regulilor de funcţionare a acesteia, precum şi a prevederilor art. 11 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, raportat la prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil sub aspectul imparţialităţii instanţei şi ale art. 14 referitor la interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 paragraful 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenţie.
    13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 19 alin. (3) şi ale art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la prevederile art. 21 alin. (3), ale art. 73 alin. (3) lit. l) şi ale art. 126 alin. (4) din Constituţie - invocate şi în prezenta cauză - şi faţă de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 71 din 9 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 25 mai 2021, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3) şi ale art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004, pentru argumentele reţinute în paragrafele 19-32 din decizia menţionată.
    14. Prin Decizia nr. 71 din 9 februarie 2021, precitată, cu privire la competenţa Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a înfiinţa completuri specializate, Curtea a observat că autorul excepţiei pleacă de la premisa că stabilirea completurilor specializate se face numai prin lege, astfel că legea nu poate lăsa la discreţia/aprecierea unui organ administrativ o asemenea competenţă. Cu alte cuvinte, completurile specializate s-ar constitui în mod nemijlocit prin lege, şi nu printr-un act administrativ dat în temeiul legii. Or, legiuitorul are atât competenţa să înfiinţeze el însuşi completuri specializate, cât şi să reglementeze în sarcina organului de conducere al instanţei judecătoreşti această competenţă. Nu există o regulă într-un sens sau altul, ambele modalităţi dând expresie ideii de instanţă constituită potrivit legii. Niciun text constituţional sau convenţional nu impune ca aceste completuri specializate să fie stabilite în mod nemijlocit şi direct de legiuitor, din contră, raţiuni ce ţin de flexibilitatea şi supleţea reglementării pot determina legiuitorul să nu stabilească o obligaţie, ci o posibilitate de constituire a completurilor, caz în care evaluarea criteriilor care impun constituirea acestora trebuie realizată de organul de conducere al respectivei instanţe. Aşadar, pot fi situaţii în care completurile specializate sunt stabilite direct prin lege (a se vedea art. 29 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, şi Decizia nr. 417 din 3 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 10 octombrie 2019), însă, în mod alternativ, pentru a răspunde unor realităţi aflate în desfăşurare, nimic nu împiedică legiuitorul să încredinţeze decizia înfiinţării unor asemenea completuri colegiului de conducere al instanţei. Prin Decizia nr. 417 din 3 iulie 2019, precitată, paragraful 153, Curtea a statuat că „art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, astfel cum a fost modificat prin art. 215 pct. 2 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, a prevăzut că «La începutul fiecărui an, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la propunerea preşedintelui sau a vicepreşedintelui acesteia, poate aproba înfiinţarea de complete specializate în cadrul secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în funcţie de numărul şi natura cauzelor, de volumul de activitate al fiecărei secţii, precum şi de specializarea judecătorilor şi necesitatea valorificării experienţei profesionale a acestora». Textul antereferit nu modifică art. 29 din Legea nr. 78/2000, astfel că judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 se realizează de completurile specializate. Rezultă că la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se pot constitui alte completuri specializate în domeniile pentru care legea nu prevede în mod expres o asemenea obligativitate. Or, pentru infracţiunile prevăzute în Legea nr. 78/2000 exista o asemenea obligativitate încă din 2003, astfel că, în privinţa acestora, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu are competenţa, începând cu anul 2011, de a le desfiinţa pe cele existente, ci doar de a înfiinţa alte completuri în materiile în care legea nu obligă. Prin urmare, art. 29 din Legea nr. 78/2000 nu a fost implicit abrogat prin art. 19 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011“.
    15. Astfel, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu are competenţa să refuze înfiinţarea unor completuri specializate acolo unde chiar legea a prevăzut înfiinţarea obligatorie a acestora [a se vedea situaţia completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000], în schimb, dacă legea prevede posibilitatea înfiinţării unor completuri specializate, decizia înfiinţării lor aparţine colegiului de conducere. Faptul că legiuitorul a reglementat competenţa Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a aproba înfiinţarea de completuri specializate în cadrul secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu înseamnă că acestuia i-a fost conferită o competenţă distonantă cu prevederile Constituţiei referitoare la legiferare. Legiuitorul nu a încredinţat Colegiului de conducere un aspect care ţine de legiferare, ci doar decizia de oportunitate în sensul constituirii unor astfel de completuri, decizie luată în temeiul legii. Prin urmare, temeiul constituirii completurilor specializate este legea, dar decizia constituirii aparţine Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    16. În consecinţă, prin Decizia nr. 71 din 9 februarie 2021, precitată, Curtea a constatat că legiuitorul are competenţa să acorde Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie decizia constituirii completurilor specializate. Faptul că legiuitorul nu a prevăzut caracterul obligatoriu al înfiinţării acestor completuri chiar în textul legii nu poate fi considerat o încălcare a art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie; legiferarea în considerarea acestui text constituţional a fost realizată prin simplul fapt al stabilirii posibilităţii înfiinţării completurilor specializate. Reglementarea caracterului opţional al acestor completuri, şi nu obligatoriu, nu echivalează cu o delegare a activităţii de legiferare, ci reprezintă o expresie a acesteia. Prin urmare, textul de lege criticat nu încalcă art. 61 şi art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie.
    17. Cu privire la art. 126 alin. (4) din Constituţie, prin Decizia nr. 71 din 9 februarie 2021, Curtea a statuat că, atunci când legiuitorul constituţional se referă la compunerea instanţei supreme prin lege organică, nu are în vedere numărul total de judecători al acesteia, ci organizarea şi compunerea secţiilor, secţiilor unite, completurilor de judecată care realizează funcţia sa jurisdicţională (Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 29 noiembrie 2018, paragraful 177). Or, aşa cum s-a arătat, legea este cea care prevede posibilitatea constituirii de completuri specializate, altele decât cele obligatorii reglementate, la rândul lor, prin lege, astfel că nu se poate reţine încălcarea art. 126 alin. (4) din Constituţie.
    18. Tot prin Decizia nr. 71 din 9 februarie 2021, Curtea a constatat că invocarea art. 21 alin. (3) din Constituţie este realizată prin prisma faptului că textul de lege criticat nu respectă o garanţie a dreptului la un proces echitabil, şi anume că instanţa nu ar fi prevăzută de lege, ci de un act administrativ. Or, astfel cum s-a arătat anterior, deşi luarea deciziei de constituire a completurilor specializate aparţine Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, temeiul înfiinţării lor este legea, ceea ce înseamnă că textul criticat respectă garanţia dreptului la un proces echitabil ca litigiile să fie judecate de o instanţă stabilită prin lege. Prin urmare, nu se poate susţine încălcarea art. 21 alin. (3) din Constituţie, în componenta sa referitoare la stabilirea prin lege a instanţei judecătoreşti.
    19. Cu privire la competenţa Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca, printr-un regulament, să stabilească atât organul administrativ competent să aprobe compunerea completurilor de 3 judecători în materie penală, cât şi modalitatea de desemnare a membrilor acestora, prin Decizia nr. 71 din 9 februarie 2021, Curtea a reţinut că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 27 din 22 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 28 februarie 2020, a statuat că, ori de câte ori o lege nu reglementează o anumită procedură de aducere la îndeplinire a unei măsuri/finalităţi prevăzute prin lege, revine actului administrativ normativ să o reglementeze, fără ca un asemenea procedeu să poată fi echivalat cu o adăugare la lege (paragraful 48). Faptul că Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători, în condiţiile în care legea nu reglementează în mod expres modalitatea de desemnare a acestora, nu poate fi considerat contrar legii, în sensul încălcării autorităţii legii cu eventuala consecinţă a creării unei paradigme juridice neconstituţionale. În situaţia în care autoritatea administrativă emitentă a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor unor completuri cu privire la care legea nu dispune nimic, caz în care se încadrează şi situaţia litigioasă analizată, se constată că aceasta are o marjă de apreciere ce nu poate fi contestată din perspectiva relaţiei dintre un act de reglementare primar şi unul secundar (paragraful 51). Dacă legiuitorul ar fi dorit ca şi pentru desemnarea membrilor completurilor de 3 judecători să fie utilizat procedeul tragerii la sorţi, ar fi trebuit să reglementeze în mod expres acest lucru, ceea ce nu a făcut, lăsând, astfel, în marja de apreciere a Colegiului de conducere, ca organ colegial de conducere competent să adopte regulamentul instanţei supreme, să stabilească modalitatea concretă de desemnare a membrilor acestor completuri (paragraful 52). Fără ca situaţia normativă existentă la instanţele ierarhic inferioare să fie un reper pentru cea de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, desemnarea membrilor completurilor de judecată de la instanţele inferioare şi membrilor completurilor de 3 judecători de la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie urmează acelaşi algoritm, iar o asemenea orientare normativă la nivelul actelor administrative a fost şi este posibilă tocmai pentru că legea este cea care permite o opţiune între tragerea la sorţi şi nominalizare în privinţa completurilor de 3 judecători de la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, neexcluzând nici expres, nici implicit vreuna dintre cele două modalităţi de desemnare antereferite (paragraful 54). Modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători prin mijlocirea unui act administrativ cu caracter normativ nu încalcă exigenţele constituţionale ale art. 126 alin. (4), întrucât actul administrativ nu face altceva decât să organizeze executarea legii. Modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători este un aspect al compunerii acestora, astfel că aceasta trebuie realizată în baza şi în temeiul legii, ceea ce s-a şi întâmplat. Dacă legea nu prevede în mod expres ca desemnarea membrilor completurilor să se facă prin tragere la sorţi sau prin nominalizare expresă, iar actul administrativ cu caracter normativ a reglementat, în lipsa unei dispoziţii legale restrictive, una dintre aceste două modalităţi înseamnă că această compunere a completului, sub aspectul desemnării membrilor săi, a fost realizată în baza şi în temeiul legii, cu alte cuvinte, prin lege (paragraful 57). Soluţia aleasă prin actul administrativ normativ, respectiv desemnarea membrilor completurilor antereferite la propunerea preşedintelui de secţie şi cu aprobarea Colegiului de conducere, nu este de natură să afecteze cerinţa independenţei şi imparţialităţii obiective a completurilor de 3 judecători, desemnarea prin tragere la sorţi a membrilor completurilor nu este unica şi singura modalitate prin care se asigură imparţialitatea obiectivă a acestora, putând exista şi modalităţi alternative de desemnare în mod transparent a acestora, care să asigure un grad înalt de încredere în sistemul judiciar, de natură a înlătura orice suspiciune privind modul în care sunt repartizaţi judecătorii în aceste completuri (paragraful 60).
    20. Raportat la criticile de neconstituţionalitate formulate în cauză, prin Decizia nr. 71 din 9 februarie 2021, Curtea a reţinut că nu este chemată să se pronunţe asupra soluţiei normative cuprinse în regulamentul antereferit cu privire la modul concret de desemnare a membrilor completurilor, întrucât prevederile regulamentare nu pot forma obiect al controlului de constituţionalitate, ci dacă un act de reglementare primară poate transfera în domeniul actelor de reglementare secundară stabilirea organului competent să aprobe/valideze compunerea completurilor de judecată în materie penală şi a modului concret de desemnare a membrilor acestor completuri. Legiuitorul are opţiunea să stabilească el însuşi organul competent să aprobe/valideze compunerea completurilor de judecată în materie penală sau, din contră, să lase acest aspect în sfera actelor administrative normative. Or, textul de lege criticat dă expresie celei de-a doua ipoteze antereferite, astfel că a reglementat doar competenţa organului administrativ de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a adopta Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă, lăsându-se, astfel, acesteia obligaţia de a stabili, ca act de aplicare a legii, atât organul competent să aprobe/valideze compunerea completurilor de judecată în materie penală, cât şi modul concret de desemnare a membrilor completurilor. Nu există nicio prevedere constituţională sau vreo exigenţă rezultată din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care să impună ca stabilirea organului competent să aprobe/valideze compunerea completurilor de judecată în materie penală şi a modului de desemnare a membrilor completurilor să fie realizată în mod direct prin lege. În lipsa unei prevederi legale exprese, rezultă că legiuitorul a acceptat ca un act de reglementare secundară să realizeze acest lucru, ca act de executare a legii. O asemenea modalitate de legiferare, prin care se lasă la latitudinea actului administrativ normativ alegerea celei mai articulate soluţii în lipsa unei reglementări restrictive de nivel legal, nu echivalează cu conferirea de competenţe legislative unei autorităţi administrative, astfel că textul criticat nu contravine art. 61 şi art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie. Curtea a mai reţinut că, în cauză, este aplicabil mutatis mutandis paragraful 57 din Decizia nr. 27 din 22 ianuarie 2020 în raport cu criticile formulate din perspectiva art. 126 alin. (4) din Constituţie. Astfel, modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători prin mijlocirea unui act administrativ cu caracter normativ nu încalcă exigenţele constituţionale ale art. 126 alin. (4), întrucât actul administrativ nu face altceva decât să organizeze executarea legii. Modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători este un aspect al compunerii acestora, astfel că aceasta trebuie realizată în baza şi în temeiul legii. Dacă legea nu prevede în mod expres ca desemnarea membrilor completurilor să se facă prin tragere la sorţi sau prin nominalizare expresă, iar actul administrativ cu caracter normativ a reglementat, în lipsa unei dispoziţii legale restrictive, una dintre aceste două modalităţi înseamnă că această compunere a completului, sub aspectul desemnării membrilor săi, a fost realizată în baza şi în temeiul legii, cu alte cuvinte, prin lege. Prin urmare, având în vedere considerentele mai sus expuse, Curtea a constatat că nu se poate susţine nici încălcarea art. 21 alin. (3) din Constituţie, în componenta sa referitoare la stabilirea prin lege a instanţei judecătoreşti.
    21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată de Curte prin decizia mai sus menţionată, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    22. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Georgică Giurgiucanu în Dosarul nr. 106/36/2019 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 19 alin. (3) şi ale art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 28 ianuarie 2025.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Oana-Cristina Puică

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 17 din 28 ianuarie 2025

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 17 din 28 ianuarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3) şi ale art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 17 din 28 ianuarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3) şi ale art. 31 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară