Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (3), în ceea ce priveşte sintagma „se poate exercita recurs“, şi alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, coroborate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi ale art. 492 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Risantea Găgescu în Dosarul nr. 288/1/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 79D/2018. 2. La apelul nominal răspunde domnul avocat Corneliu-Liviu Popescu, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 80D/2018, nr. 317D/2018 şi nr. 326D/2018, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de aceeaşi autoare în Dosarul nr. 291/1/2017 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a art. 51 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Alexandru Bogdan Arhip în Dosarul nr. 1.869/1/2017 şi de Daniela Panioglu în Dosarul nr. 1.874/1/2017 ale aceleiaşi instanţe. 4. La apelul nominal, în Dosarul nr. 80D/2018, răspunde domnul avocat Corneliu-Liviu Popescu, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. La apelul nominal, în Dosarul nr. 317D/2018, răspunde autorul excepţiei de neconstituţionalitate, Alexandru Bogdan Arhip. Lipseşte cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei de neconstituţionalitate a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită admiterea acesteia. 6. La apelul nominal, în Dosarul nr. 326D/2018, răspunde domnul avocat Corneliu-Liviu Popescu, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită, în esenţă, să se constate că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 a devenit inadmisibilă, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 381 din 31 mai 2018. 7. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate din Dosarul nr. 317D/2018, Alexandru Bogdan Arhip, arată că nu este de acord cu conexarea dosarelor. Avocatul autorilor excepţiei de neconstituţionalitate din dosarele nr. 79D/2018, nr. 80D/2018 şi nr. 326D/2018 şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea parţială de obiect al cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 80D/2018, nr. 317D/2018 şi nr. 326D/2018 la Dosarul nr. 79D/2018, care a fost primul înregistrat. 8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autorilor excepţiei de neconstituţionalitate din dosarele nr. 79D/2018, nr. 80D/2018 şi nr. 326D/2018. Având cuvântul, acesta invocă două chestiuni prealabile. În primul rând, susţine că în dosarele nr. 79D/2018 şi nr. 80D/2018 autoarea excepţiei de neconstituţionalitate nu mai are interes în soluţionarea acesteia, deoarece a câştigat la instanţa judecătorească acţiunile disciplinare, însă nu renunţă la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, nefiind permis de Legea nr. 47/1992. În al doilea rând, în Dosarul nr. 326D/2018, după ce învederează comportamentul procesual al Inspecţiei Judiciare, susţine că a solicitat, prin concluziile scrise depuse la dosar, constatarea că numai excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 a devenit inadmisibilă, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 381 din 31 mai 2018. De asemenea, solicită să se reţină în considerentele deciziei de respingere a excepţiei ca devenită inadmisibilă că aceasta justifică pentru autor utilizarea căii de atac a revizuirii, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 708 din 15 noiembrie 2018, paragraful 23. Referitor la dispoziţiile art. 51 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, susţine că acestea sunt neconstituţionale, deoarece nu permit exercitarea vreunei căi de atac împotriva hotărârii pronunţate de instanţă asupra acţiunii disciplinare. Astfel, magistratul vizat de acţiunea disciplinară ajunge pentru prima dată în faţa unei instanţe judecătoreşti în cadrul „recursului“ exercitat împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii, care nu este instanţă judecătorească. Or, faptul că împotriva hotărârii primei şi singurei instanţe judecătoreşti care soluţionează acţiunea disciplinară nu se poate exercita nicio cale de atac contravine dispoziţiilor art. 129 din Constituţie, precum şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la căile de atac, şi anume deciziilor nr. 500 din 15 mai 2012 şi nr. 967 din 20 noiembrie 2012. De asemenea, dispoziţiile art. 51 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 contravin şi art. 16 din Constituţie, creând discriminări, deoarece magistraţii sunt singura categorie de persoane din România care nu se bucură de dreptul de a exercita o cale de atac împotriva primei hotărâri judecătoreşti pronunţate în cauză. În concluzie, solicită respingerea ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 şi admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (5) din aceeaşi lege. 9. Având cuvântul, autorul excepţiei de neconstituţionalitate din Dosarul nr. 317D/2018, Alexandru Bogdan Arhip, arată că are o chestiune prealabilă: în temeiul art. 42 alin. (1) pct. 2 şi 13 din Codul de procedură civilă, formulează o cerere de recuzare a doamnei judecător Livia Doina Stanciu, deoarece, în esenţă, a format un complet de judecată cu mama sa, judecătoare pensionară, atât la Judecătoria Galaţi, cât şi la Tribunalul Galaţi şi apreciază că doamna judecător nu va analiza cauza fără părtinire. Ataşează la această cerere articole din presă şi dovada taxei de timbru. 10. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că cererea de recuzare este inadmisibilă, deoarece dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la recuzare nu se aplică procedurilor în faţa Curţii Constituţionale. 11. Curtea respinge cererea de recuzare ca inadmisibilă, deoarece, potrivit art. 55 din Legea nr. 47/1992, în procedura în faţa Curţii Constituţionale nu se aplică dispoziţiile Codului de procedură civilă referitoare la recuzarea judecătorilor. 12. Preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate Alexandru Bogdan Arhip asupra fondului excepţiei. În esenţă, acesta solicită să se constate că dispoziţiile art. 51 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 317/2004 contravin dispoziţiilor art. 124 şi art. 126 din Constituţie, precum şi celor ale art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece secţiile Consiliului Superior al Magistraturii care judecă acţiunile disciplinare nu sunt instanţe judecătoreşti, iar recursul împotriva hotărârii acestor secţii este o cale de atac extraordinară, nedevolutivă. Totodată, susţine că a fost judecat de un complet de 5 judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, complet care ar fi trebuit să fie specializat pe contencios disciplinar, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 417 din 3 iulie 2019. Referitor la dispoziţiile art. 51 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, susţine că noţiunea „irevocabil“ cuprinsă de acestea este inexistentă în legislaţia românească actuală. În final, arată că nu este normal ca judecătorii în materie penală să fie judecaţi sub aspect disciplinar de judecători din materie civilă, care fac parte din Consiliul Superior al Magistraturii şi din Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Depune concluzii scrise în acest sens. 13. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, ca urmare a publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 381 din 31 mai 2018. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, consideră că aceasta este neîntemeiată, atât Curtea Constituţională, cât şi dispoziţiile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale garantând dublul grad de jurisdicţie doar în materie penală. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 14. Prin încheierile din 4 decembrie 2017, pronunţate în dosarele nr. 288/1/2017 şi nr. 291/1/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (3), în ceea ce priveşte sintagma „se poate exercita recurs“, şi alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, coroborate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi ale art. 492 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Risantea Găgescu în cauze având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva unor hotărâri pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii - Secţia pentru judecători în materie disciplinară. 15. Prin Încheierea din 11 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.869/1/2017, şi prin Încheierea din 29 ianuarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.874/1/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Alexandru Bogdan Arhip şi de Daniela Panioglu în cadrul unor cauze având ca obiect soluţionarea recursurilor declarate împotriva unor hotărâri pronunţate de Consiliul Superior al Magistraturii - Secţia pentru judecători în materie disciplinară. 16. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece secţiile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară nu sunt instanţe judecătoreşti, ci instanţe extrajudiciare, iar, pe calea „recursului“ prevăzut de dispoziţiile de lege criticate, se ajunge pentru prima dată în faţa unei instanţe judecătoreşti. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, o instanţă trebuie să aibă plenitudine de jurisdicţie, adică să poată statua asupra tuturor chestiunilor de fapt şi de drept pertinente, iar, în cazul atacării hotărârilor în materie disciplinară ale unui Consiliu al Magistraturii la instanţa judecătorească, aceasta din urmă trebuie să exercite un control veritabil asupra hotărârilor disciplinare, inclusiv prin reexaminarea faptelor. Se invocă în acest sens hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 21 iunie 2016, pronunţate în cauzele Ramos Nunes De Carvalho E Sá împotriva Portugaliei şi Tato Marinho Dos Santos Costa Alves Dos Santos şi Figueiredo împotriva Portugaliei. Or, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, hotărârea în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii poate fi cenzurată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie exclusiv pe calea recursului, adică exclusiv pentru motive de nelegalitate, fără posibilitatea administrării de probe noi (cu excepţia înscrisurilor) şi fără posibilitatea reevaluării faptelor, deci instanţa judecătorească nu are plenitudine de jurisdicţie şi nu poate exercita un control suficient asupra hotărârii disciplinare, ceea ce este neconstituţional. 17. De asemenea, se susţine că dispoziţiile art. 51 alin. (3) în partea „se poate exercita recurs“ din Legea nr. 317/2004, coroborate cu cele ale art. 483 alin. (3) şi art. 492 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, contravin şi dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Constituţie, interpretate, potrivit art. 20 din Constituţie, în lumina art. 8 din Convenţie, care consacră dreptul la respectarea vieţii private, deoarece o sancţiune disciplinară reprezintă o ingerinţă în dreptul la activitate şi carieră profesională, dimensiune a dreptului la viaţă privată socială. Art. 8 din Convenţie conţine inclusiv o dimensiune procedurală. Prin urmare, încălcarea dreptului la un proces echitabil atrage, în mod automat, încălcarea art. 26 alin. (1) din Constituţie (interpretat în lumina art. 8 paragraful 1 din Convenţie), în dimensiunea sa procedurală. 18. Totodată, se susţine că art. 16 şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, interpretate, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie, în lumina art. 14 din Convenţie şi a art. 1 din Protocolul adiţional nr. 12 la Convenţie, garantează dreptul la egalitate şi nediscriminare, inclusiv în faţa legii şi în justiţie, care este egală pentru toţi. Or, toate persoanele care desfăşoară o activitate de muncă au dreptul la un proces echitabil şi la respectarea vieţii lor private, în dimensiunea sa procedurală în faţa unei instanţe judecătoreşti, bucurându-se de plenitudine de jurisdicţie atât în fapt, cât şi în drept, în timp ce magistraţii, fără nicio justificare temeinică şi raţională, nu se bucură de acest drept, ceea ce este discriminatoriu. 19. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 51 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, autorii excepţiei arată că acestea contravin prevederilor art. 129 din Constituţie, deoarece, fiind prima hotărâre judecătorească pronunţată în cauză, hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ar trebui să fie susceptibilă măcar de o cale de atac, aşa cum a constatat Curtea Constituţională prin deciziile nr. 500 din 15 mai 2012 şi nr. 967 din 20 noiembrie 2012. 20. De asemenea, consideră că dispoziţiile art. 51 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 contravin şi prevederilor art. 16 şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţie, interpretate, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie, în lumina art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a art. 1 din Protocolul adiţional nr. 12 la Convenţie, care garantează dreptul la egalitate şi nediscriminare, inclusiv în faţa legii şi în justiţie, care este egală pentru toţi. Toate persoanele care desfăşoară o activitate de muncă au dreptul la o cale de atac împotriva primei hotărâri judecătoreşti în materie disciplinară, în timp ce magistraţii, fără nicio justificare temeinică şi raţională, nu se bucură de acest drept de a exercita o cale de atac împotriva primei hotărâri judecătoreşti pronunţate în cauză, ceea ce este discriminatoriu. 21. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, accesul la justiţie nu presupune şi accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căii de atac în materia răspunderii disciplinare a magistraţilor, este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură. Faptul că dispoziţiile legale specificate instituie o anumită competenţă sau reglementează probele noi ce se pot administra în recurs este în acord cu modalitatea prin care noul Cod de procedură civilă a înţeles să transpună în legislaţia naţională exigenţele impuse de Convenţie - aşa cum rezultă din Hotărârea Guvernului nr. 1.527/2007, prin care au fost aprobate tezele prealabile ale proiectului Codului de procedură civilă - şi nu reprezintă o inegalitate în drepturi, în condiţiile în care persoanelor aflate în situaţii juridice comparabile li se aplică acelaşi tratament juridic. Or, procedura de judecată a recursului în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este identică şi se aplică în mod similar tuturor persoanelor care sunt părţi în faţa acestor instanţe. Prin Hotărârea din 23 iunie 1981, pronunţată în Cauza Le Compte, Van Leuven şi De Meyere împotriva Belgiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că procedurile disciplinare intră sub incidenţa art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială. Astfel, garanţiile dreptului la un proces echitabil implică dreptul părţilor de a lua cunoştinţă de toate aspectele litigiului (Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunţată în Cauza Lobo Machado împotriva Portugaliei) şi presupun respectarea principiului contradictorialităţii (Hotărârea din 18 februarie 2010, pronunţată în Cauza Baccichetti împotriva Franţei). Relevant este şi faptul că, dată fiind specificitatea cauzelor în materia contenciosului disciplinar al magistraţilor, în acord deplin cu orientarea jurisprudenţială stabilită recent de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin hotărârile pronunţate în cauzele Oleksandr Volkov împotriva Ukrainei, Tato Marinho Dos Santos Costa Alves Dos Santos şi Figueiredo împotriva Portugaliei şi Ramos Nunes De Carvalho E Sa împotriva Portugaliei, în cadrul unor astfel de pricini, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în alte materii decât cea penală a examinat criticile formulate din perspectiva netemeiniciei unei hotărâri atacate, prin care partea recurentă a vizat motivul de nelegalitate a acesteia, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă. 22. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 23. Avocatul Poporului, exprimându-şi punctul de vedere în Dosarul nr. 317D/2018, precizează că îşi menţine punctul de vedere, astfel cum a fost reţinut în Decizia Curţii Constituţionale nr. 643 din 1 noiembrie 2016, în sensul că dispoziţiile legale care consacră posibilitatea exercitării căii de atac a recursului de către toţi cei care justifică un interes în soluţionarea acţiunii disciplinare sunt constituţionale, neaducând atingere principiului legalităţii, principiului egalităţii în faţa legii şi nici dispoziţiilor care stabilesc rolul Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor. Mai mult, textul de lege criticat reprezintă o reiterare a prevederilor constituţionale ale art. 134 alin. (3), potrivit cărora hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Totodată, potrivit dispoziţiilor alin. (2) al aceleiaşi norme constituţionale, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor. Prin urmare, legea sa organică, Legea nr. 317/2004, stabileşte procedura de soluţionare a acţiunii disciplinare în conformitate cu dispoziţiile constituţionale menţionate. 24. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, susţinerile reprezentantului autorilor excepţiei de neconstituţionalitate în dosarele nr. 79D/2018, nr. 80D/2018 şi nr. 326D/2018, susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate în Dosarul nr. 317D/2018, concluziile scrise depuse în toate dosarele de autorii excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 25. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 26. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în încheierile de sesizare a Curţii Constituţionale, îl constituie dispoziţiile art. 51 alin. (3), în ceea ce priveşte sintagma „se poate exercita recurs“, şi alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, coroborate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi ale art. 492 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, dispoziţii care, la data sesizării Curţii Constituţionale, aveau următorul conţinut: - Art. 51 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 317/2004: "(3) Împotriva hotărârilor prevăzute la alin. (1) se poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicare de către judecătorul sau procurorul sancţionat ori, după caz, de Inspecţia Judiciară sau de către ceilalţi titulari ai acţiunii disciplinare care au exercitat-o. Competenţa soluţionării recursului aparţine Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Din Completul de 5 judecători nu pot face parte membrii cu drept de vot ai Consiliului Superior al Magistraturii sau judecătorul sancţionat disciplinar. [...](5) Hotărârea prin care se soluţionează recursul prevăzut la alin. (3) este irevocabilă.“;" – Art. 483 alin. (3) din Codul de procedură civilă: „Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.“; – Art. 492 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă: „În instanţa de recurs nu se pot produce noi probe, cu excepţia înscrisurilor noi, care pot fi depuse, sub sancţiunea decăderii, odată cu cererea de recurs, respectiv odată cu întâmpinarea.“ 27. Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, dispoziţiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 au fost modificate prin art. 15 pct. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019 privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 20 februarie 2019, având următorul conţinut: „Împotriva hotărârilor prevăzute la alin. (1) se poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicare de către judecătorul sau procurorul sancţionat ori, după caz, de Inspecţia Judiciară. Competenţa soluţionării recursului aparţine Completului de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Din Completul de 5 judecători nu pot face parte membrii cu drept de vot ai Consiliului Superior al Magistraturii sau judecătorul sancţionat disciplinar.“ Prin urmare, Curtea constată că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 51 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 317/2004, coroborate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi ale art. 492 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă. 28. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, art. 26 privind viaţa intimă, familială şi privată, art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiţiei, art. 126 privind instanţele judecătoreşti, art. 129 privind folosirea căilor de atac, precum şi dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil, art. 8 paragraful 1 privind dreptul la respectarea vieţii private şi de familie şi art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din Protocolul adiţional nr. 12, privind interzicerea generală a discriminării. 29. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că principala critică a autorilor excepţiei de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 şi constă în susţinerea potrivit căreia hotărârea în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii poate fi cenzurată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie exclusiv pe calea recursului, adică exclusiv pentru motive de nelegalitate, fără posibilitatea administrării de probe noi (cu excepţia înscrisurilor) şi fără posibilitatea reevaluării faptelor, deci instanţa judecătorească nu are plenitudine de jurisdicţie şi nu poate exercita un control suficient asupra hotărârii disciplinare, ceea ce este neconstituţional. 30. Dispoziţiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 - potrivit cărora hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii pronunţate în materie disciplinară se pot ataca cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - au mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva criticilor invocate în prezenta cauză, prin Decizia nr. 381 din 31 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 20 iulie 2018, Curtea admiţând excepţia de neconstituţionalitate şi constatând că dispoziţiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt constituţionale doar în măsura în care se interpretează că „recursul“ prevăzut de acestea este o cale devolutivă de atac împotriva hotărârilor secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, pronunţate în materie disciplinară. 31. La paragraful 24 al acestei decizii, Curtea a constatat că, în materia răspunderii disciplinare a magistraţilor, în faza care se desfăşoară în faţa secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 317/2004 şi celor ale Codului de procedură civilă, se asigură respectarea principiului contradictorialităţii, magistratul în cauză fiind citat, putând fi reprezentat de un alt judecător sau procuror ori asistat sau reprezentat de avocat, având dreptul să ia cunoştinţă de toate actele dosarului şi să solicite administrarea de probe în apărare. Împotriva hotărârii de sancţionare a secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii există o cale de atac, şi anume recursul în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători, prevăzut de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004. Curtea a constatat, la paragraful 25 al Deciziei nr. 381 din 31 mai 2018, că acest „recurs“ nu trebuie calificat ca fiind acea cale extraordinară de atac prevăzută de Codul de procedură civilă, ci ca o veritabilă cale de atac devolutivă împotriva hotărârii organului disciplinar (Consiliul Superior al Magistraturii, prin secţiile sale, având rolul unei instanţe de judecată) - cale de atac soluţionată de către o instanţă judecătorească, anume Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor şi prin verificarea atât a legalităţii procedurii, cât şi a temeiniciei hotărârii instanţei disciplinare. Acesta este şi sensul art. 134 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia „Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie“. 32. Astfel, Curtea a constatat, la paragraful 30 al Deciziei nr. 381 din 31 mai 2018, că, întrucât recursul reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 este singura cale de acces la o instanţă judecătorească, în materie disciplinară, a judecătorilor şi procurorilor, această cale de atac împotriva hotărârilor secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii trebuie să fie una efectivă, devolutivă, care să asigure toate garanţiile dreptului de acces la instanţă şi ale unui proces echitabil, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor şi prin verificarea atât a legalităţii procedurii, cât şi a temeiniciei hotărârii instanţei disciplinare, acesta fiind şi sensul art. 134 alin. (3) din Constituţie. În măsura în care acest „recurs“, prevăzut de dispoziţiile art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004, este calificat drept calea extraordinară de atac prevăzută de Codul de procedură civilă, aceste dispoziţii sunt neconstituţionale, întrucât nu asigură un remediu efectiv, care să fie la dispoziţia unui magistrat sancţionat disciplinar, în faţa unei instanţe, aşa cum impun dispoziţiile art. 134 alin. (3) din Constituţie şi jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului. 33. Prin urmare, ţinând cont de dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 şi de data sesizării Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate din prezenta cauză, prin încheierile din 4 decembrie 2017, din 11 decembrie 2017 şi din 29 ianuarie 2018, pronunţate, aşadar, anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 381 din 31 mai 2018, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 a devenit inadmisibilă, urmând a fi respinsă ca atare. 34. În consecinţă, chiar dacă, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, în temeiul deciziei anterior menţionate, prin care s-a admis excepţia, prezenta decizie poate constitui motiv al unei cereri de revizuire, conform art. 509 alin. (1) pct. 11 din Codul de procedură civilă, raportat la incidenţa acestor ultime articole în speţă (a se vedea în acest sens Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 9 martie 2015, paragraful 18, Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016, paragrafele 19-23, Decizia nr. 365 din 2 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 22 august 2016, paragraful 40, sau Decizia nr. 708 din 15 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 23 ianuarie 2019, paragraful 23). 35. Cât priveşte dispoziţiile art. 51 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, Curtea reţine că acestea prevăd că hotărârile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători prin care soluţionează „recursul“ prevăzut la art. 51 alin. (3) din aceeaşi lege sunt irevocabile, ceea ce, în opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, contravine art. 129 şi art. 16 din Constituţie. Referitor la terminologia folosită de textul de lege criticat, Curtea reţine că, potrivit art. 8 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, „De la data intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, referirile din cuprinsul actelor normative la hotărârea judecătorească «definitivă şi irevocabilă» sau, după caz, «irevocabilă» se vor înţelege ca fiind făcute la hotărârea judecătorească «definitiv㻓. Aşadar, începând cu data de 1 februarie 2013, referirea la hotărârea „irevocabilă“ din cuprinsul art. 51 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 se înţelege ca fiind făcută la hotărârea „definitivă“. 36. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 129 din Constituţie, potrivit cărora părţile interesate pot exercita căile de atac, în condiţiile legii, Curtea reţine că, aşa cum a statuat în jurisprudenţa sa, în exercitarea prerogativelor sale privind reglementarea căilor de atac sau exceptarea de la exercitarea lor, legiuitorul trebuie să aibă în vedere şi respectarea celorlalte principii şi texte constituţionale de referinţă (a se vedea în acest sens Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012). Totodată, Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa că, prin reglementarea unei singure căi de atac (contestaţia) împotriva hotărârilor plenului Consiliului Superior al Magistraturii, fără posibilitatea ca hotărârea instanţei judecătoreşti privind soluţionarea contestaţiei să mai poată fi atacată, nu se încalcă art. 21 şi art. 24 din Constituţie, de vreme ce părţile beneficiază pe tot parcursul judecării contestaţiei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal de toate garanţiile necesare asigurării unui proces echitabil şi a dreptului la apărare [a se vedea în acest sens Decizia nr. 311 din 8 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 15 octombrie 2018, paragraful 24, prin care Curtea s-a pronunţat asupra dispoziţiilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 317/2004, potrivit cărora hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care se soluţionează contestaţia împotriva hotărârilor plenului Consiliului Superior al Magistraturii privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor este definitivă]. 37. Având în vedere acestea, Curtea constată că, aşa cum a reţinut la paragraful 30 al Deciziei nr. 381 din 31 mai 2018, precitată, întrucât recursul reglementat de art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 este singura cale de acces la o instanţă judecătorească, în materie disciplinară, al judecătorilor şi procurorilor, această cale de atac împotriva hotărârilor secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii trebuie să fie una efectivă, devolutivă, care să asigure toate garanţiile dreptului de acces la instanţă şi ale unui proces echitabil, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor şi prin verificarea atât a legalităţii procedurii, cât şi a temeiniciei hotărârii instanţei disciplinare, acesta fiind şi sensul art. 134 alin. (3) din Constituţie, potrivit căruia hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aşadar, împrejurarea că hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - pronunţată în soluţionarea „recursului“ împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară - este definitivă nu echivalează cu încălcarea dispoziţiilor art. 129 din Constituţie, care se interpretează în coroborare şi cu celelalte principii şi texte constituţionale, de vreme ce calea de atac împotriva hotărârilor secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, prevăzută chiar de Constituţie, este una efectivă, devolutivă, care asigură toate garanţiile dreptului la un proces echitabil. 38. Astfel, referitor la aplicarea considerentelor reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, precitată, şi Decizia nr. 967 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2012, invocate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea observă că aceste susţineri nu pot fi primite. Considerentele pe care s-au bazat soluţiile de admitere a excepţiilor de neconstituţionalitate ce au format obiectul acestor două decizii nu sunt aplicabile şi în prezenta cauză, deoarece acestea se referă la materia contravenţiilor la regimul circulaţiei pe drumurile publice şi, respectiv, la imposibilitatea exercitării oricărei căi de atac de către părţile unui proces, determinată de un criteriu subiectiv, de natură pecuniară, legat de valoarea obiectului cauzei deduse judecăţii. Totodată, prin aceste decizii, Curtea a constatat că eliminarea controlului judiciar al hotărârilor pronunţate în primă instanţă aduce atingere art. 129 din Constituţie raportat la dreptul de acces liber la justiţie şi la dreptul la apărare, reprezentând în acelaşi timp o încălcare a cerinţelor unui proces echitabil sau a egalităţii în faţa legii. 39. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (5) din Legea nr. 317/2004, raportată la prevederile constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, deoarece creează discriminări între magistraţi, pe deo parte, şi celelalte persoane care desfăşoară o activitate de muncă, pe de altă parte, sub aspectul procedurii disciplinare - mai exact sub aspectul existenţei unui dublu grad de jurisdicţie -, Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată. Aşa cum a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, principiul constituţional al egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, însăşi Legea fundamentală stabileşte rolul de instanţă de judecată al Consiliului Superior al Magistraturii, prin secţiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi a procurorilor. De asemenea, în privinţa căilor de atac, art. 134 alin. (4) din Constituţie prevede că hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Aşadar, având în vedere statutul juridic special al magistraţilor, sub aspectul procedurii disciplinare, reglementat chiar prin Constituţie, cele două categorii de persoane pe care le compară autorii excepţiei se află în situaţii juridice diferite, aspect ce justifică instituirea de către legiuitor, în ceea ce le priveşte, a unui regim juridic diferit. 40. Cât priveşte dispoziţiile din Codul de procedură civilă invocate de autorii excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că acestea reglementează obiectul şi scopul recursului, instanţa competentă să soluţioneze recursul, precum şi faptul că în instanţa de recurs nu se pot produce noi probe, cu excepţia înscrisurilor noi. Or, aceste prevederi procedurale nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorii excepţiei, de altfel, acestea fiind criticate, în special, pentru susţinerea criticilor privind neconstituţionalitatea art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004. 41. În final, Curtea reţine că dispoziţiile art. 124 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, nu au incidenţă în cauză. De asemenea, susţinerile autorului excepţiei din Dosarul nr. 317D/2018, referitoare la specializarea judecătorilor care compun Completul de 5 judecători în materie disciplinară al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu vizează conţinutul normativ al textelor de lege criticate. 42. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Risantea Găgescu în dosarele nr. 288/1/2017 şi nr. 291/1/2017, de Alexandru Bogdan Arhip în Dosarul nr. 1.869/1/2017 şi de Daniela Panioglu în Dosarul nr. 1.874/1/2017, toate ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 51 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, coroborate cu dispoziţiile art. 483 alin. (3) şi ale art. 492 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 ianuarie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
