Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina-Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. 4^1 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Elena Grădinariu în Dosarul nr. 22.453/245/2011 al Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.368D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 229 din 19 aprilie 2016. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Decizia civilă nr. 71 din 17 februarie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 22.453/245/2011, Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 68 alin. 4^1 din Codul de procedură civilă din 1865. Excepţia a fost ridicată de Elena Grădinariu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei acţiuni în revendicare. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece mandatarul care nu este avocat nu poate pune concluzii decât prin avocat, ceea ce contravine dreptului constituţional la apărare şi principiului accesului liber la justiţie. Se mai arată că prevederile art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt neconstituţionale, întrucât nu permit mandatarului să apere partea în proces, aşa cum se prevede în art. 127 din acelaşi cod, potrivit căruia pricinile se dezbat verbal. Or, în opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prin dispoziţiile legale criticate sunt interzise susţinerile verbale, adică apărarea propriu-zisă. 6. Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul de acces la instanţă trebuie sa fie efectiv, însă nu este un drept absolut, în condiţiile în care, prin natura sa, presupune o intervenţie activă din partea statului şi o anume reglementare. Este admisibilă reglementarea unor reguli de procedură, inclusiv sub forma unor restrângeri sau interdicţii, în măsura în care acestea urmăresc un scop legitim şi nu se aduce atingere substanţei dreptului. Prin textul de lege criticat, scopul urmărit de legiuitor este de a determina părţile ca, în măsura în care aleg să recurgă la un mandatar în proces, să se adreseze în acest sens soţului, unei rude până la gradul al patrulea sau unui avocat sau, dacă optează pentru o altă persoană, aceasta să apeleze la un avocat. Legitimitatea acestui scop este legată de interesul general, ce constă în reprezentarea unei persoane fie de o persoană apropiată, fie de către un profesionist al dreptului, autorizat în acest sens, nu şi de către alte persoane, pentru a asigura calitatea apărării şi derularea normală a procesului. Dreptul de acces la instanţă nu este înlăturat pentru persoana care nu înţelege să se conformeze acestor cerinţe, pentru că aceasta păstrează posibilitatea de a punea ea însăşi concluzii. Prin urmare, restricţia impusă este proporţională cu scopul legitim urmărit. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 191 din 6 martie 2012, Decizia nr. 1.445 din 5 noiembrie 2009, Decizia nr. 412 din 26 martie 2009, Decizia nr. 749 din 13 septembrie 2007 sau Decizia nr. 726 din 24 octombrie 2006. 9. Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale, arătând că îşi menţine punctul de vedere exprimat în deciziile Curţii Constituţionale nr. 939 din 23 iunie 2009, nr. 1.445 din 5 noiembrie 2009 sau nr. 1.185 din 17 septembrie 2009. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 68 alin. 4^1 din Codul de procedură civilă din 1865. Analizând motivarea excepţiei, Curtea reţine că obiectul acesteia îl reprezintă dispoziţiile art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat, cu excepţia consilierului juridic care, potrivit legii, reprezintă partea.“ Deşi dispoziţiile legale criticate nu mai sunt în vigoare, având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, şi dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare“, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale criticate din Codul de procedură civilă din 1865. 13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 21 - Accesul liber la justiţie şi art. 24 - Dreptul la apărare. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil cuprins în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile legale criticate au făcut obiect al controlului de constituţionalitate, în raport cu critici similare, Curtea Constituţională pronunţând mai multe decizii în această materie, spre exemplu, Decizia nr. 191 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, Decizia nr. 1.445 din 5 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 16 decembrie 2009, Decizia nr. 412 din 26 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 28 aprilie 2009, Decizia nr. 939 din 23 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 14 septembrie 2009, Decizia nr. 181 din 26 februarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 1 aprilie 2008, Decizia nr. 749 din 13 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 23 octombrie 2007, sau Decizia nr. 726 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 979 din 7 decembrie 2006. 15. Prin deciziile menţionate, Curtea a constatat că posibilitatea reprezentării părţii prin mandatar este prevăzută de prevederile art. 67 şi 68 din Codul de procedură civilă, care stabilesc condiţiile de exercitare a acestui mandat. Aceste condiţii, precum şi limitele în care poate fi exercitat mandatul, inclusiv posibilitatea mandatarului de a pune sau nu concluzii în instanţă în numele părţii, reprezintă opţiuni ale legiuitorului, care, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabileşte regulile privind procedura de judecată. 16. Curtea a mai reţinut că restricţia mandatarului care nu are calitatea de avocat de a pune concluzii orale în instanţă nu constituie o împiedicare a accesului liber la justiţie, întrucât partea însăşi poate participa la dezbateri şi poate pune concluzii înaintea instanţei de judecată, iar mandatarul are posibilitatea să formuleze cereri, să propună probe în tot cursul procesului, precum şi să depună concluzii scrise. 17. De asemenea, Curtea a statuat că reprezentarea părţilor într-un proces prin mandatar, care poate fi avocat ori altă persoană cu sau fără pregătire juridică, este una dintre modalităţile prin care se asigură accesul liber la justiţie, precum şi exercitarea dreptului la apărare al părţilor, drepturi fundamentale prevăzute de Constituţie. De altfel, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale (Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994), nu este contrar principiului egalităţii instituirea unor reguli speciale, atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. Principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite şi, de aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. 18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Elena Grădinariu în Dosarul nr. 22.453/245/2011 al Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 68 alin. 4 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 18 ianuarie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Irina-Loredana Gulie -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
