Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.244/1/2018
┌──────────────┬───────────────────────┐
│ │- vicepreşedintele │
│Gabriela Elena│Înaltei Curţi de │
│Bogasiu │Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele │
│ │completului │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Lavinia │- preşedintele delegat │
│Curelea │al Secţiei I civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Eugenia │- preşedintele Secţiei │
│Voicheci │a II-a civile │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Corina Alina │- preşedintele Secţiei │
│Corbu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mirela Sorina │- preşedintele Secţiei │
│Popescu │penale │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Sorinela Alina│- judecător la Secţia I│
│Macavei │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Romaniţa │- judecător la Secţia I│
│Ecaterina │civilă │
│Vrînceanu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Alina Iuliana │- judecător la Secţia I│
│Ţuca │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Elena │- judecător la Secţia I│
│Popoiag │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Florentin │- judecător la Secţia I│
│Sorin Draguţ │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Andreia Liana │- judecător la Secţia I│
│Constanda │civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ileana Izabela│- judecător la Secţia a│
│Dolache Bogdan│II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Petronela │- judecător la Secţia a│
│Iulia Niţu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Minodora │- judecător la Secţia a│
│Condoiu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Nicoleta │- judecător la Secţia a│
│Ţăndăreanu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│George Bogdan │- judecător la Secţia a│
│Florescu │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Carmen Trănica│- judecător la Secţia a│
│Teau │II-a civilă │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Florentina │- judecător la Secţia │
│Dinu │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Veronica │- judecător la Secţia │
│Năstasie │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Laura Mihaela │- judecător la Secţia │
│Ivanovici │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mariana │- judecător la Secţia │
│Constantinescu│de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Adriana Elena │- judecător la Secţia │
│Gherasim │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Andreea │- judecător la Secţia │
│Marchidan │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal│
├──────────────┼───────────────────────┤
│Aurel Gheorghe│- judecător la Secţia │
│Ilie │penală │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Ştefan Pistol │- judecător la Secţia │
│ │penală │
└──────────────┴───────────────────────┘
Completul competent să judece recursul în interesul legii este legal constituit în conformitate cu dispoziţiile art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă raportat la art. 27^2 alin. (1) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Diana Berlic, procuror şef birou al Secţiei judiciare. La şedinţa de judecată participă magistratul-asistent Ileana Peligrad, desemnat pentru această cauză în conformitate cu dispoziţiile art. 27^2 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava privind interpretarea dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) şi (3), art. 131,art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în sensul de a stabili dacă necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este o excepţie de ordine publică sau privată. Magistratul-asistent învederează legala constituire a completului competent să judece recursul în interesul legii, precum şi faptul că, la dosarul cauzei, au fost depuse raportul întocmit de judecătorii-raportori şi punctul de vedere al Ministerului Public. Preşedintele completului, doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a acordat cuvântul reprezentantului procurorului general. Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea recursului în interesul legii şi pronunţarea unei hotărâri prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii, apreciind că, în interpretarea art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 130 alin. (2) şi (3), art. 131,art. 136 alin. (1) şi art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă, necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică. În acest sens, s-a învederat că specializarea instanţelor nu este o chestiune de ordine privată, ci o problemă de organizare şi administrare a justiţiei, iar, în ceea ce priveşte invocarea necompetenţei specializate, art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă prevede expres că este posibilă chiar în etapa verificării cererii de chemare în judecată şi a regularizării acesteia, trimiterea dosarului operând doar în favoarea completului specializat competent sau, după caz, a secţiei specializate competente din cadrul aceleiaşi instanţe, putânduse ajunge la conflict negativ de competenţă. Preşedintele completului, doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, a constatat următoarele: I. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 1. La data de 8 mai 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 514 din Codul de procedură civilă, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării recursului în interesul legii având ca obiect problema de drept anterior menţionată. 2. Recursul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 10 mai 2018, formându-se Dosarul nr. 1.244/1/2018, cu termen de soluţionare la data de 17 septembrie 2018. II. Prevederile legale incidente 3. Codul de procedură civilă "Art. 129 [...] (2) Necompetenţa este de ordine publică: (...)2. în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad; (...)(3) în toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată." "Art. 130 [...] (2) Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.(3) Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu Ia primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.(4) Dacă necompetenţa nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanţă necompetentă nu va putea cere declararea necompetenţei." "ART. 131 (1) La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu. (2) În mod excepţional, în cazul în care pentru stabilirea competenţei sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuţia părţilor şi va acorda un singur termen în acest scop." "ART. 136 (1) Dispoziţiile prezentei secţiuni privitoare la excepţia de necompetenţă şi la conflictul de competenţă se aplică prin asemănare şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti, care se pronunţă prin încheiere. [...]" "Art. 200 [...] (2) În cazul în care cauza nu este de competenţa sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părţilor, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secţiei specializate competente din cadrul instanţei sesizate. Dispoziţiile privitoare la necompetenţă şi conflictele de competenţă se aplică prin asemănare. [...]" 4. Legea nr. 304/2004 (modificată prin Legea nr. 207/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 20.07.2018) "Art. 35 [...] (2) În cadrul curţilor de apel funcţionează, în raport cu complexitatea şi numărul cauzelor, secţii sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesionişti, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, insolvenţă, concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi completuri specializate pentru cauze maritime şi fluviale." "Art. 36 [...] (3) În cadrul tribunalelor funcţionează, în raport cu complexitatea şi numărul cauzelor, secţii sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesionişti, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, insolvenţă, concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi completuri specializate pentru cauze maritime şi fluviale." "ART. 37 (1) În domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înfiinţa tribunale specializate. [...] (3) Tribunalele specializate preiau cauzele de competenţa tribunalului în domeniile în care funcţionează." III. Orientările jurisprudenţiale divergente 5. Instanţele judecătoreşti au interpretat şi aplicat în mod diferit normele legale care reglementează competenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat. A. Potrivit primei opinii, se are în vedere că dispoziţiile art. 35 alin. (2) şi ale art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt nu doar norme de organizare, ci şi norme de competenţă, respectiv norme de competenţă material-procesuală, reglementând competenţa unei secţii sau a alteia (respectiv a unui complet specializat) de la nivelul unei instanţe (în sens funcţional, adică - judecătorie, tribunal, curte de apel), în funcţie de natura litigiului dedus judecăţii. Prin urmare, dacă la nivelul instanţei există o secţie sau un complet specializat într-o anumită materie, un litigiu de o anumită natură trebuie repartizat la secţia (sau completul specializat) corespunzătoare naturii litigiului dedus judecăţii. Problema repartizării între secţiile unei instanţe nu este una administrativă. Dimpotrivă, fiecare complet de judecată, atunci când este învestit cu soluţionarea unei cauze, este obligat să îşi examineze propria competenţă şi să acţioneze în consecinţă. Aşadar, competenţa materială (fără a distinge între cele două tipuri, funcţională sau procesuală) este una de ordine publică, fiind reglementată prin norme imperative, cu caracter absolut, interesul stabilirii acestora fiind dat de asigurarea principiului specializării, menţinerea unui volum de muncă echilibrat între instanţe şi în cadrul acestora, între judecători, astfel încât trebuie respectate şi ocrotite inclusiv prin recunoaşterea beneficiului invocării excepţiei necompetenţei materiale procesuale atât din oficiu, de către instanţă, cât şi de către părţi (inclusiv de reclamantul care a înţeles să sesizeze instanţa, iar nu secţia sau completul specializat, reclamant căruia nu îi pot fi imputabile eventualele erori de calificare ori de repartizare), atât în procedura reglementată de art. 200 din Codul de procedură civilă, cât şi la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, conform art. 130 şi 131 din Codul de procedură civilă. În caz contrar, s-ar ajunge la judecarea cauzelor civile de către completuri specializate în materie penală şi invers, ceea ce nu poate fi primit. Această soluţie a fost îmbrăţişată de Curtea de Apel Constanţa, Tribunalul Constanţa, Tribunalul Tulcea, Curtea de Apel Galaţi, Secţia I civilă a Tribunalului Galaţi, Tribunalul Vrancea, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Cluj - Secţiile I şi a II-a civile, respectiv Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Târgu Mureş, Tribunalul Specializat Mureş, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă, Tribunalul Argeş - Secţia civilă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă (Decizia nr. 720 din 9 mai 2017). B. Într-o a doua opinie, s-a arătat că potrivit art. 129 şi 130 din Codul de procedură civilă numai necompetenţa materială funcţională este de ordine publică („când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad“). Per a contrario, conform art. 129 alin. (3) din Codul procedură civilă, necompetenţa materială procesuală (a secţiilor sau completurilor specializate) este de ordine privată. Aceasta înseamnă că poate fi invocată în condiţiile art. 130 alin. (3) din Codul de procedură civilă, respectiv doar de către pârât, prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, alin. (4) al aceluiaşi articol opunându-se expres ca aceasta să poată fi invocată de reclamant. În ceea ce priveşte instanţa de judecată, s-a apreciat că verificarea competenţei de către aceasta la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, în conformitate cu prevederile art. 131 şi 132 din Codul de procedură civilă, trebuie să se realizeze numai în condiţiile şi cu respectarea prevederilor art. 130 din actul normativ anterior menţionat. Aşadar, necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat, fiind de ordine privată, nu va putea fi invocată din oficiu de către instanţă decât în cadrul procedurii de verificare şi regularizare a cererii, în condiţiile art. 200 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe [art. 200 alin. (2) reprezintă o excepţie în ceea ce priveşte regulile de invocare din art. 130 alin. (3), necompetenţa materială procesuală păstrându-şi caracterul privat]. Această soluţie a fost adoptată de Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Galaţi - Secţia a II-a civilă, Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă, respectiv secţia de contencios administrativ şi fiscal, Curtea de Apel Cluj - complete specializate în litigii de muncă şi asigurări sociale (Decizia nr. 125/A/2018), Tribunalul Hunedoara, Tribunalul Sibiu - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Vâlcea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia I civilă (Decizia nr. 274 din 14.02.2017). C. În cadrul întâlnirii reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu preşedinţii secţiilor civile ale curţilor de apel şi ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost agreată soluţia expusă în opinia Institutului Naţional al Magistraturii, în sensul că este un caz de necompetenţă de ordine publică, apreciindu-se că verificarea competenţei prevăzute de art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă va fi făcută din oficiu şi cu prioritate faţă de cerinţele prevăzute de art. 194-197 din acelaşi act normativ, deci chiar înainte de a proceda la verificarea cererii de chemare în judecată (http://www.inm-lex.ro/fisiere/d-1713/Minuta întâlnire preşedinte secţii civile Bacău iunie 2016/pct. 69 pdf). IV. Punctul de vedere al Colegiului de conducere al Curţii de Apel Suceava 6. Titularul sesizării nu a exprimat un punct de vedere cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentului recurs în interesul legii. Însă, din cuprinsul sesizării rezultă că la Curtea de Apel Suceava a fost adoptată cea de-a doua opinie, potrivit căreia necompetenţa materială procesuală (a secţiilor sau completurilor specializate) este de ordine privată. V. Punctul de vedere al procurorului general 7. Prin punctul de vedere înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 16 iulie 2018, rezumând cele două orientări jurisprudenţiale conturate în practica instanţelor naţionale, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 130 alin. (2) şi (3), art. 131,art. 136 alin. (1) şi art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă, necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică. În susţinerea acestui punct de vedere, s-a arătat că specializarea instanţelor nu este o chestiune de ordine privată, ci o problemă de organizare şi administrare a justiţiei asupra căreia este chemat să vegheze judecătorul cauzei, iar normele prin care se stabilesc secţiile ori completurile specializate sunt norme de organizare judecătorească, cu caracter de ordine publică. VI. Raportul asupra recursului în interesul legii 8. Prin raportul întocmit de judecătorii-raportori desemnaţi, conform art. 516 alin. (5) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) şi (3), art. 131,art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (2) şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică. VII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie A. Analiza condiţiilor de admisibilitate a recursului în interesul legii 9. Completul competent să judece recursul în interesul legii a fost legal sesizat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava care, potrivit dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, are calitatea procesuală de a declanşa acest mecanism de unificare a practicii în scopul interpretării şi aplicării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti. 10. Potrivit dispoziţiilor art. 515 din Codul de procedură civilă, „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii“. 11. Din cuprinsul textului de lege menţionat rezultă următoarele condiţii care trebuie îndeplinite pentru ca recursul în interesul legii să fie admisibil: sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept; această problemă de drept să fi fost dezlegată diferit de instanţele judecătoreşti; dovada soluţionării diferite să se facă prin hotărâri judecătoreşti definitive, iar hotărârile judecătoreşti să fie anexate cererii. 12. Primele două condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite întrucât, în practica instanţelor judecătoreşti, nu există un punct de vedere unitar cu privire la caracterul de ordine publică sau privată al necompetenţei materiale procesuale a secţiei/completului specializat din cadrul aceleiaşi instanţe. 13. De asemenea, este îndeplinită şi cea de-a treia condiţie de admisibilitate, prevăzută de art. 515 din Codul de procedură civilă, care impune ca dovada soluţionării diferite a problemei de drept care face obiectul sesizării să se facă prin hotărâri definitive. 14. În acest sens se constată că au fost ataşate actului de sesizare hotărâri judecătoreşti cuprinzând soluţiile jurisprudenţiale neunitare, pronunţate atât în cuprinsul unor sentinţe de declinare a competenţei, care, potrivit art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă, nu sunt supuse niciunei căi de atac, cât şi în regulatoare de competenţă, care, potrivit dispoziţiilor art. 135 alin. (4) din Codul de procedură civilă, sunt definitive. Anexele care însoţesc actul de sesizare fac dovada îndeplinirii condiţiei formale ca hotărârile judecătoreşti să fie anexate cererii. 15. Prin urmare, se apreciază că recursul în interesul legii este admisibil. B. Asupra problemei de drept care a generat practică neunitară, analizând recursul în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii-raportori, precum şi problema de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: 16. Astfel cum s-a reţinut în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în cadrul competenţei jurisdicţionale trebuie distins între competenţa materială (de atribuţie) şi competenţa teritorială, iar în cadrul competenţei materiale se distinge între competenţa materială funcţională, stabilită după felul atribuţiilor jurisdicţionale ce revin fiecărei categorii de instanţe (de exemplu, judecata în primă instanţă, judecata în apel, judecata în recurs) şi competenţa materială procesuală, care se stabileşte în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecăţii (a se vedea paragraful 155 din Decizia nr. 18 din 17 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 6.04.2017 şi paragraful 29 din Decizia nr. 16 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 24.11.2017). 17. Competenţei materiale procesuale i se subsumează şi competenţa specializată, care este reglementată în cuprinsul Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi în cuprinsul unor legi speciale. 18. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (2) şi ale art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 (modificată prin Legea nr. 207/2018 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 20.07.2018), în cadrul curţilor de apel şi al tribunalelor, funcţionează secţii sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesionişti, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, insolvenţă, concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi completuri specializate pentru cauze maritime şi fluviale. De asemenea, potrivit art. 37 alin. (1) din aceeaşi lege, în domeniile prevăzute de art. 36 alin. (3) se pot înfiinţa tribunale specializate. În consecinţă, dacă la nivelul unei instanţe există secţii sau completuri specializate, o cauză de o anumită natură trebuie repartizată la secţia sau completul specializat corespunzătoare naturii litigiului dedus judecăţii. 19. O primă concluzie care se impune este că aceste dispoziţii legale sunt în primul rând norme de organizare judiciară, iar abia în al doilea rând norme de competenţă de ordine publică, care reglementează competenţa unei secţii sau a alteia (respectiv complet specializat) de la nivelul unei instanţe (în sens funcţional - judecătorie, tribunal, curte de apel), în funcţie de natura litigiului dedus judecăţii. Aşadar, normele care reglementează instanţele/completurile specializate au o natură duală, ce determină un tratament juridic specific în cazul încălcării acestora. 20. Este posibil ca, ca urmare a greşitei calificări a naturii juridice a litigiului, acesta să fie soluţionat de un complet necompetent şi, totodată, nelegal compus, greşita alcătuire a completului fiind în strânsă legătură cu necompetenţa. Prin „compunerea instanţei“ se înţelege, în sens restrâns (aspectul cantitativ), alcătuirea instanţei cu numărul de judecători prevăzut de lege, iar în sens larg, alcătuirea instanţei cu judecătorii care pot face parte din complet. Prin urmare, compunerea instanţei/completului nu se limitează la aspectul cantitativ. Este unanim acceptat că există situaţii în care este vizat aspectul calitativ al compunerii, una dintre acestea fiind şi cazul când, în condiţiile legii, anumite categorii de litigii trebuie să fie soluţionate de completurile/secţiile specializate, după obiectul sau natura litigiului. 21. După cum s-a arătat, de lege lata, specializarea judecătorilor şi secţiilor instanţelor nu este reglementată în Codul de procedură civilă, ci în Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, având caracter de ordine publică. În această materie, regimul de invocare a excepţiei de necompetenţă nu poate anihila natura primordială a normelor de organizare judiciară, în sensul ignorării aspectului alcătuirii instanţei din perspectiva specializării judecătorilor. 22. Normele care reglementează competenţa materială procesuală (specializată) sunt în mod evident de ordine publică întrucât ocrotesc un interes public - buna administrare a actului de justiţie, prin specializarea judecătorilor, necesară în raport cu complexitatea şi numărul cauzelor. Specializarea instanţelor/secţiilor şi judecătorilor nu este o chestiune de ordine privată, ci una ce ţine de organizarea şi administrarea justiţiei. Nu poate fi primită interpretarea potrivit căreia competenţa specializată este reglementată de norme de ordine privată, întrucât acestea din urmă ocrotesc intereselor părţilor. Or nu poate fi lăsat la latitudinea părţilor ca, spre exemplu, o instanţă civilă să soluţioneze un litigiu în materie penală sau să anuleze un act administrativ. În plus, a permite convenţia părţilor asupra jurisdicţiei competente sub aspectul specializării ar însemna ca, indirect, să fie afectat principiul legalităţii căilor de atac şi să fie încălcate normele imperative de procedură specifice materiei respective, ştiut fiind că, în funcţie de jurisdicţia specializată, există diferenţe importante în ceea ce priveşte căile de atac, termenele în care pot fi formulate, procedura de judecată, taxele judiciare de timbru datorate etc. 23. Reglementând excepţia de necompetenţă şi delimitând necompetenţa de ordine publică de cea de ordine privată, art. 129 din Codul de procedură civilă în vigoare nu se referă şi la competenţa materială procesuală (specializată). Astfel, trebuie observat că necompetenţa unui complet/secţii specializate nu poate fi încadrată în clasificarea cuprinsă în art. 129. Deşi este o „necompetenţă de ordine publică“, elementele definitorii ale acesteia nu se regăsesc la art. 129 alin. (2) pct. 1-3 din Codul de procedură civilă, ci în Legea nr. 304/2004. 24. Ca urmare, sintagma „în toate celelalte cazuri“ în care necompetenţa este de ordine privată, potrivit art. 129 alin. (3) din Codul de procedură civilă, nu priveşte alte cazuri de necompetenţă generală sau materială, interpretarea firească fiind aceea că legiuitorul a avut în vedere doar competenţa teritorială neexclusivă. În acest sens, calificarea normelor de competenţă teritorială ca fiind de ordine privată este în concordanţă cu prevederile art. 126 alin. (1) din Codul de procedură civilă care, în scopul ocrotirii intereselor private ale părţilor, permit acestora să convină asupra instanţei competente să judece procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care pot dispune, cu excepţia cazurilor de competenţă exclusivă. 25. Este greşit argumentul de interpretare logică per a contrario utilizat în cea de-a doua opinie cu referire la dispoziţiile art. 129 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, pentru a se ajunge la concluzia că necompetenţa materială procesuală a secţiilor/completurilor specializate este de ordine privată, deoarece ignoră faptul că norme de competenţă de ordine publică sunt reglementate şi în alte acte normative. Or, este evident că sintagma „în toate celelalte cazuri“ nu se poate referi decât la competenţa reglementată în Codul de procedură civilă. 26. În sprijinul interpretării potrivit căreia necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică poate fi adus şi argumentul de ordin teleologic, în sensul deducerii intenţiei legiuitorului pe baza ultimelor modificări legislative preconizate a intra în vigoare în perioada imediat următoare. Astfel, la art. I pct. 15 din Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 (PL-x nr. 346/2018), se prevede modificarea art. 129 alin. (2) pct. 2 din Codul de procedură civilă în sensul că necompetenţa este de ordine publică „în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat“. Obiecţiunile de neconstituţionalitate admise de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 454 din 4.07.2018 nu privesc dispoziţiile modificatoare anterior menţionate. 27. Un alt argument în sprijinul interpretării că este un caz de necompetenţă de ordine publică se întemeiază pe dispoziţiile art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă, conform cărora: "În cazul în care cauza nu este de competenţa sa, completul căruia i-a fost repartizată cererea dispune, prin încheiere dată fără citarea părţilor, trimiterea dosarului completului specializat competent sau, după caz, secţiei specializate competente din cadrul instanţei sesizate. Dispoziţiile privitoare la necompetenţa şi conflictele de competenţă se aplică prin asemănare." În primul rând, prevăzând că verificarea competenţei se face de către completul de judecată de îndată, prioritar verificării cerinţelor prevăzute la art. 194-197 din Codul de procedură civilă, şi că trimiterea dosarului completului/secţiei specializate competente se face fără citarea părţilor, legiuitorul a statuat asupra unui aspect specific excepţiei absolute, acela de a fi invocată din oficiu, de către instanţă. În al doilea rând, posibilitatea instanţei de a invoca necompetenţa specializată anterior verificării cererii de chemare în judecată şi primului termen la care părţile sunt legal citate, în condiţii derogatorii de la dispoziţiile art. 130 alin. (2)-(4) din Codul de procedură civilă, fără contradictorialitate, plasează necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat în sfera unui regim juridic diferit de cel al necompetenţei materiale funcţionale sau procesuale „când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad“ şi de cel al necompetenţei de ordine privată (teritorială neexclusivă). 28. Bineînţeles că, în situaţia în care judecătorul nu a uzat de prevederile art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă, necompetenţa materială procesuală (specializată) va putea fi invocată de părţi ori de instanţă inclusiv la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 517 cu referire la art. 514 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) şi (3), art. 131,art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (2) şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 septembrie 2018. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, GABRIELA ELENA BOGASIU Magistrat-asistent, Ileana Peligrad ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
