Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 17 din 17 martie 2021 referitoare la interpretarea art. 40 alin. (1) din Codul penal

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 17 din 17 martie 2021 referitoare la interpretarea art. 40 alin. (1) din Codul penal

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 514 din 18 mai 2021

Comenteaza legea

Dosar nr. 156/1/2021


┌────────────┬─────────────────────────┐
│            │- preşedintele Secţiei   │
│Daniel      │penale a Înaltei Curţi de│
│Grădinaru   │Casaţie şi Justiţie -    │
│            │preşedintele completului │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Eleni       │- judecător la Secţia    │
│Cristina    │penală                   │
│Marcu       │                         │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Săndel      │- judecător la Secţia    │
│Lucian      │penală                   │
│Macavei     │                         │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Simona      │- judecător la Secţia    │
│Daniela     │penală                   │
│Encean      │                         │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Ionuţ Mihai │- judecător la Secţia    │
│Matei       │penală                   │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Lavinia     │- judecător la Secţia    │
│Valeria     │penală                   │
│Lefterache  │                         │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Ştefan      │- judecător la Secţia    │
│Pistol      │penală                   │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Alin Sorin  │- judecător la Secţia    │
│Nicolescu   │penală                   │
├────────────┼─────────────────────────┤
│Alexandrescu│- judecător la Secţia    │
│Anca        │penală                   │
│Mădălina    │                         │
└────────────┴─────────────────────────┘

    S-a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov - Secţia penală în Dosarul nr. 19.809/197/2018*, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:
    "În interpretarea art. 40 alin. (1) din Codul penal, instanţa învestită cu judecarea unei cauze este obligată să realizeze şi contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea dedusă judecăţii cu pedepsele aplicate anterior inculpatului pentru infracţiuni concurente, în situaţia particulară în care, în urma aplicării dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012, s-ar ajunge ca inculpatul să execute o pedeapsă având o durată mai mare decât cea care ar rezulta în cazul executării succesive a tuturor mandatelor de executare emise pe numele acestuia?"

    Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 36 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare.
    Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Daniel Grădinaru.
    La şedinţa de judecată a participat doamna Ana-Maria Deaconescu-Belulescu, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare.
    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă.
    Judecător-raportor a fost desemnat, conform art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Anca-Mădălina Alexandrescu, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 156/1/2021 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.
    A menţionat că la dosar au transmis puncte de vedere curţile de apel Iaşi, Bucureşti, Timişoara, Alba Iulia, Galaţi, Suceava, Constanţa, Braşov, Bacău, Ploieşti, Cluj, Craiova, Oradea şi Piteşti care, după caz, au făcut referire şi la punctele de vedere ale unora dintre instanţele arondate, facultăţile de drept din cadrul Universităţii „Titu Maiorescu“ din Bucureşti, Universităţii de Vest din Timişoara, Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu, Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, precum şi Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    În continuare, a învederat că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat părţii la data de 24 februarie 2021, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală.
    Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 152/C/156/III-5/2021 din 23 februarie 2021, a comunicat că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii cu privire la problema de drept cu care a fost sesizată instanţa, fiind depuse şi concluzii scrise, în sensul respingerii sesizării, ca inadmisibilă.
    Magistratul-asistent a mai precizat că, ulterior întocmirii şi depunerii raportului de către judecătorul-raportor, Curtea de Apel Târgu Mureş a transmis punctul de vedere exprimat asupra problemei de drept supuse analizei.
    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror Marinela Mincă să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 156/1/2021.
    Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea sesizării, ca inadmisibilă, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege.
    În acest sens a arătat că, pe de o parte, nu este îndeplinită condiţia privind existenţa unei veritabile chestiuni de drept care să aibă ca premisă existenţa unei dificultăţi de interpretare a normei juridice, iar, pe de altă parte, sesizarea tinde la rezolvarea implicită a unei chestiuni ce ţine de particularităţile fondului speţei.
    A precizat că dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Codul penal instituie, în mod clar şi neechivoc, obligativitatea contopirii pedepselor pentru infracţiuni concurente, iar conţinutul normei juridice nu generează dificultăţi rezonabile de interpretare pentru instanţa de trimitere.
    În situaţia în care instanţa ar trece peste aceste argumente şi s-ar ajunge la soluţionarea pe fond a chestiunii de drept, a arătat că din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Codul penal şi art. 39 din acelaşi cod rezultă că, în cazul reţinerii concursului de infracţiuni drept cauză de agravare a pedepsei, aplicarea tratamentului sancţionator corespunzător acestei forme a pluralităţii de infracţiuni este obligatorie pentru instanţa învestită cu judecarea ultimei infracţiuni.
    A menţionat că această obligaţie subzistă atât în situaţia în care infracţiunile care intră în concurs sunt judecate în aceeaşi cauză, cât şi în situaţia în care sunt judecate în cauze separate.
    A susţinut că argumentele prezentate anterior, cu privire la obligativitatea aplicării dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Codul penal, îşi menţin valabilitatea şi în ipoteza particulară invocată de instanţa de trimitere, respectiv în cazul intervenţiei unei situaţii tranzitorii, întrucât nu au fost prevăzute excepţii de la dispoziţia legală, nici în situaţia în care rezultatul contopirii ar fi defavorabil inculpatului.
    Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reţinându-se dosarul în pronunţare.
    ÎNALTA CURTE,
    asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Obiectul sesizării
    Prin Încheierea de şedinţă din 23 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 19.809/197/2018*, Curtea de Apel Braşov -– Secţia penală a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept: „În interpretarea art. 40 alin. (1) din Codul penal, instanţa învestită cu judecarea unei cauze este obligată să realizeze şi contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea dedusă judecăţii cu pedepsele aplicate anterior inculpatului pentru infracţiuni concurente, în situaţia particulară în care, în urma aplicării dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012, s-ar ajunge ca inculpatul să execute o pedeapsă având o durată mai mare decât cea care ar rezulta în cazul executării succesive a tuturor mandatelor de executare emise pe numele acestuia?“.
    Cauza a fost înregistrată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu nr. 156/1/2021, fiind fixat termen de soluţionare la data de 17 martie 2021.

    II. Expunerea succintă a cauzei şi soluţia propusă de instanţa care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    Prin Rechizitoriul nr. 5.767/P/2016 din 25 iulie 2018 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului E.Z.C, sub aspectul comiterii infracţiunilor de înşelăciune şi de uz de fals, prevăzute de art. 244 alin. (1) şi (2) din Codul penal şi art. 323 din Codul penal, cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal, reţinânduse că, în cursul lunii octombrie 2015, în calitate de reprezentant în fapt al (...) a indus în eroare pe reprezentanţii (...) cu privire la achitarea contravalorii mărfurilor achiziţionate, prin completarea ordinului de plată cu seria (...) şi transmiterea unei copii a acestuia pe adresa de e-mail a societăţii vânzătoare, cunoscând că ordinul de plată este falsificat şi atestând, astfel, în mod nereal, faptul că societatea cumpărătoare a achitat contravaloarea mărfurilor.
    În urma parcurgerii procedurii simplificate a recunoaşterii învinuirii, constatând întemeiată acuzaţia penală, Judecătoria Braşov, prin Sentinţa penală nr. (...) din 8 februarie 2019, a dispus condamnarea inculpatului la pedepsele de 1 an şi 3 luni de închisoare, în baza art. 244 alin. (1) şi (2) din Codul penal, respectiv 6 luni de închisoare, în baza art. 323 teza a II-a din Codul penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune şi de uz de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
    În baza art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 3 luni închisoare la care a fost adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, pedeapsa rezultantă principală stabilită pentru inculpat fiind de 1 an şi 5 luni de închisoare.
    Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa de fond a reţinut, cu privire la contopirea pedepselor, că prin Sentinţa penală nr. (...) a Tribunalului Maramureş, definitivă prin Decizia penală nr. (...) din 16 iunie 2017 a Curţii de Apel Cluj, inculpatul a fost condamnat cu luarea în considerare a dispoziţiilor Codului penal anterior la 21 de pedepse de 4 ani de închisoare şi 6 pedepse de 3 ani de închisoare.
    S-a apreciat că, în eventualitatea în care s-ar contopi pedepsele aplicate inculpatului prin hotărârea pronunţată în cauza dedusă judecăţii cu cele aplicate prin Sentinţa penală nr. (...) a Tribunalului Maramureş, definitivă prin Decizia penală nr. (...) din 16 iunie 2017 a Curţii de Apel Cluj, s-ar ajunge la maximul general al pedepsei închisorii, situaţie evident defavorabilă inculpatului în raport cu împrejurarea în care ar executa, succesiv, mandatele de executare emise în temeiul mai multor hotărâri de condamnare pentru fapte concurente.
    Împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov.
    Prin Decizia penală nr. (...) din 9 mai 2019, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov împotriva Sentinţei penale nr. (...) a Judecătoriei Braşov, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
    În motivarea soluţiei, instanţa de control judiciar a arătat că efectuarea contopirii pedepselor este obligatorie pentru instanţă, iar nu facultativă, şi, apreciind că operaţiunea contopirii trebuie realizată de instanţa de fond, a admis apelul şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Braşov.
    La termenul de judecată din 11 iunie 2020, Judecătoria Braşov a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din Codul penal, şi de uz de fals, prevăzută de art. 323 din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal, în infracţiunile de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) şi (2) din Codul penal, şi uz de fals, prevăzută de art. 323 teza a II-a din Codul penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din Codul penal.
    Prin Sentinţa penală nr. (...) din (...) Judecătoria Braşov a dispus condamnarea inculpatului pentru cele două infracţiuni imputate la pedepsele de 9 luni de închisoare, respectiv 3 luni de închisoare.
    Totodată, respectând dispoziţiile deciziei penale prin care sa dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, a făcut aplicarea dispoziţiilor privind concursul de infracţiuni, respectiv recidiva, prin raportare la toate condamnările menţionate în fişa de cazier a inculpatului.
    Împotriva acestei soluţii a declarat apel inculpatul, criticând, printre altele, şi dispoziţiile privind contopirea pedepselor aplicate pentru infracţiunile deduse judecăţii cu cele aplicate anterior.
    În şedinţa publică din 22 octombrie 2020, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală a pus în discuţie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării unei chestiuni de drept, respectiv: „În interpretarea art. 40 alin. (1) din Codul penal, instanţa învestită cu judecarea unei cauze este obligată să realizeze şi contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea dedusă judecăţii cu pedepsele aplicate anterior inculpatului pentru infracţiuni concurente, în situaţia particulară în care, în urma aplicării dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012, s-ar ajunge ca inculpatul să execute o pedeapsă având o durată mai mare decât cea care ar rezulta în cazul executării succesive a tuturor mandatelor de executare emise pe numele acestuia?“.
    Prin Încheierea din 23 octombrie 2020, dată stabilită pentru deliberarea şi pronunţarea asupra sesizării, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală.
    În raport cu dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, instanţa de apel a apreciat admisibilă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, întrucât este învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, în calea de atac a apelului; de lămurirea modului de rezolvare a problemei de drept în discuţie depinde soluţionarea în fond a cauzei; problema de drept pusă în discuţie nu face obiectul unui recurs în interesul legii, iar asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat deja printr-o decizie întemeiată pe dispoziţiile art. 471 alin. (1) din Codul de procedură penală sau printr-o hotărâre, în baza art. 475 din Codul de procedură penală.
    În ceea ce priveşte utilitatea obţinerii unei soluţii cu privire la problema de drept ridicată, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală a avut în vedere hotărârile pronunţate împotriva inculpatului, în care au fost expuse opinii diferite în ceea ce priveşte caracterul obligatoriu sau facultativ al operaţiunii de contopire a pedepselor.
    În acest sens, s-a constatat că, la momentul pronunţării sentinţei penale apelate, pe numele inculpatului exista un număr de trei mandate de executare a pedepsei închisorii care, dacă ar fi fost executate succesiv, ar reprezenta un total de 13 ani şi 3 luni de închisoare. Or, adăugând şi pedeapsa stabilită de instanţă pentru infracţiunile deduse judecăţii în cauză, respectiv de 10 luni de închisoare, în măsura în care nu s-ar realiza contopirea, s-ar ajunge la un total de 14 ani şi 1 lună de închisoare, în timp ce în urma contopirii pedepselor se atinge maximul general al pedepsei închisorii, respectiv 30 de ani de închisoare.
    Prin urmare, s-a apreciat că dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Codul penal nu ar trebui aplicate, în mod obligatoriu, întrucât prin operaţiunea de contopire pedeapsa rezultantă este mai mare decât durata cumulată a mandatelor de executare a pedepselor emise pe numele aceleiaşi persoane pentru fapte concurente.
    De asemenea s-a motivat că, în general, contopirea este o operaţiune favorabilă inculpatului, menită a evita executarea totală a pedepselor stabilite prin hotărâri definitive de condamnare.
    Opinia reprezentantului Ministerului Public a fost în sensul că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât de soluţionarea chestiunii de drept depinde justa soluţionare a cauzei.
    Inculpatul, prin apărătorul desemnat din oficiu, a apreciat că se impune sesizarea instanţei supreme întrucât chestiunea de drept pusă în discuţie nu a primit încă o dezlegare.

    III. Opinia instanţelor judecătoreşti
    Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie curţile de apel Iaşi, Bucureşti, Timişoara, Alba Iulia, Galaţi, Suceava, Constanţa, Braşov, Bacău, Piteşti, Ploieşti, Craiova, Oradea, Cluj şi Târgu Mureş care, după caz, au făcut referire şi la punctele de vedere ale unora dintre instanţele arondate.
    Răspunsurile curţilor de apel Cluj şi Ploieşti, ale tribunalelor Constanţa, Cluj, Sălaj şi Bistriţa-Năsăud şi ale judecătoriilor Hârlău, Paşcani, Răducăneni, Bârlad, Huşi, Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Întorsura Buzăului, Braşov, Făgăraş, Zărneşti, Babadag, Tulcea, Medgidia, Mangalia, Năsăud şi Beclean cuprind doar menţiunea neidentificării în jurisprudenţa acestora a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării.
    Într-o primă opinie, majoritară, exprimată de Curtea de Apel Braşov (o parte dintre magistraţi), Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Alba Iulia (o parte dintre magistraţi), Curtea de Apel Timişoara, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Braşov, Tribunalul Timiş, Tribunalul Brăila, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Călăraşi, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Giurgiu, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Turnu Măgurele, Judecătoria Roman, Judecătoria Măcin, Tribunalul Iaşi, Tribunalul Vaslui, Judecătoria Lugoj (o parte dintre magistraţi), Judecătoria Iaşi, Judecătoria Vaslui, Judecătoria Rupea, Judecătoria Timişoara, Judecătoria Măcin, Judecătoria Constanţa (o parte dintre magistraţi), s-a susţinut că, în cauză, instanţa învestită cu judecarea unei cauze este obligată să realizeze şi contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea dedusă judecăţii cu pedepsele aplicate anterior inculpatului pentru infracţiuni concurente, deşi, în urma aplicării dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012, s-ar ajunge ca inculpatul să execute o pedeapsă având o durată mai mare decât cea care ar rezulta în urma executării succesive a tuturor mandatelor de executare emise pe numele acestuia.
    Într-o a doua opinie, minoritară, exprimată de magistraţii curţilor de apel Iaşi, Piteşti, Bucureşti - Secţia I penală, Galaţi (o parte dintre magistraţi), Târgu Mureş, ai tribunalelor Teleorman, Covasna, Caraş-Severin, Arad şi ai judecătoriilor Bistriţa, Baia Mare, Lugoj, Oradea, Roşiori de Vede, Videle, s-a apreciat că, în problema de drept dedusă dezbaterii, instanţa învestită cu judecarea unei cauze nu este obligată să realizeze şi contopirea pedepsei aplicate prin infracţiunea dedusă judecăţii cu pedepsele aplicate anterior inculpatului pentru infracţiuni concurente în situaţia particulară în care, în urma aplicării dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012, s-ar ajunge ca inculpatul să execute o pedeapsă având o durată mai mare decât cea care ar rezulta în cazul executării succesive a tuturor mandatelor de executare emise pe numele acestuia.
    Într-o a treia opinie, minoritară, exprimată de magistraţii Tribunalului Covasna şi ai Judecătoriei Oneşti, s-a apreciat că dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Codul penal nu au caracter imperativ, în sensul că instanţa învestită cu judecarea unei cauze nu este obligată să realizeze şi contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea dedusă judecăţii cu pedepsele aplicate anterior inculpatului pentru infracţiuni concurente, situaţia juridică urmând a fi clarificată pe cale separată, conform dispoziţiilor art. 585 din Codul de procedură penală.
    Potrivit unei alte opinii exprimate de magistraţii Curţii de Apel Oradea şi ai Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală s-a apreciat că, în speţă, nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, prin întrebarea formulată urmărindu-se rezolvarea problemei generate de incidenţa textelor de lege în contextul particular al cauzei.

    IV. Examenul jurisprudenţei în materie
    1. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 822 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 127 din 18 februarie 2016, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, arătându-se, în esenţă, că, în ipoteza reglementată de acest text de lege, în aplicarea pedepsei rezultante, nu se poate reţine existenţa unei succesiuni de legi penale, momentul în raport cu care se apreciază aplicarea legii penale în timp fiind cel al realizării integrale, al definitivării concursului real de infracţiuni. În aceste condiţii este obligatorie aplicarea legii noi tratamentului sancţionator al concursului de infracţiuni, nefiind obligatorie aplicarea legii noi atunci când toate faptele sunt comise sub legea veche, dar judecarea lor are loc sub legea nouă, în această din urmă ipoteză urmând a se face aplicarea celor statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 (paragraful 16).
    Prin Decizia nr. 286 din 9 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 569 din 30 iunie 2020, instanţa de contencios constituţional a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de instanţa de judecată, din oficiu, în Dosarul nr. 8.405/2/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi a constatat că prevederile art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    În considerentele deciziei s-a reţinut că „art. 10 din Legea nr. 187/2012 reglementează tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni care şi-a desăvârşit configuraţia prin comiterea ultimei infracţiuni sub legea nouă, aşa încât pedeapsa rezultantă urmează să se aplice potrivit principiului «legii mai conforme cu interesele apărării sociale», care este legea nouă. Curtea a reţinut că stabilirea limitelor apărării sociale este atributul exclusiv al legiuitorului, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituţional de unică autoritate legiuitoare a ţării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. De altfel, Curtea a constatat că, în aplicarea pedepsei rezultante, în ipoteza reglementată de art. 10 din Legea nr. 187/2012, nu se poate reţine existenţa unei succesiuni de legi penale, momentul în raport cu care se apreciază aplicarea legii penale în timp fiind cel al realizării integrale, al definitivării concursului real de infracţiuni“.
    De asemenea, Curtea a reţinut că „inculpatul, prin săvârşirea unei infracţiuni şi sub imperiul legii noi, a înţeles să o încalce şi pe aceasta, expunându-se consecinţelor care derivă din acest fapt, aşa încât aplicarea dispoziţiilor legii noi în privinţa concursului, în ipoteza săvârşirii unei infracţiuni sub legea nouă, era previzibilă pentru inculpat“ (paragraful 14).

    2. Jurisprudenţa relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală
    Prin Decizia nr. 7 din 2 martie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 5 aprilie 2016), s-a stabilit că, în aplicarea dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, în cazul pluralităţii de infracţiuni constând în săvârşirea unor infracţiuni anterior datei de 1 februarie 2014, respectiv a unor infracţiuni comise după intrarea în vigoare a noului Cod penal, pentru infracţiunile săvârşite anterior datei de 1 februarie 2014 se va aplica legea penală mai favorabilă - identificată ca fiind legea veche sau legea nouă -, iar pentru infracţiunile săvârşite sub imperiul legii penale noi, precum şi pentru tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni se va aplica legea nouă, conform art. 3 din Codul penal şi art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

    3. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală
    În jurisprudenţa Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu au fost identificate decizii relevante pentru problema sesizată.

    4. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului
    Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată.

    V. Opinia specialiştilor consultaţi
    În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată opinia scrisă a unor specialişti recunoscuţi cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, la dosar fiind transmise puncte de vedere din partea Universităţii „Titu Maiorescu“ din Bucureşti, Universităţii de Vest din Timişoara, Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi şi Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu.
    Astfel, Universitatea „Titu Maiorescu“ din Bucureşti - Facultatea de Drept a apreciat că din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 40 din Codul penal cu cele ale art. 39 din acelaşi cod rezultă că reţinerea concursului de infracţiuni drept cauză de agravare a pedepsei şi aplicarea corespunzătoare a tratamentului sancţionator corespunzător acestei forme de pluralităţi de infracţiuni sunt obligatorii pentru instanţa de judecată, dacă starea de pluralitate este constatată la momentul judecării cauzei în primă instanţă.
    Referitor la incidenţa principiului aplicării legii penale mai favorabile s-a arătat că, în raport cu problema de drept expusă, nu este incident principiul aplicării legii penale mai favorabile înainte de rămânerea definitivă a hotărârii, ci principiul activităţii legii penale.
    Universitatea de Vest din Timişoara - Facultatea de Drept a transmis opinia acestei instituţii, în sensul că sesizarea este inadmisibilă, întrucât ceea ce se solicită nu este o hotărâre de principiu care să soluţioneze o chestiune de drept, ci o soluţie de caz, dispoziţiile legale invocate fiind lipsite de echivoc.
    Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu - Facultatea de Drept a arătat, în ceea ce priveşte caracterul obligatoriu sau facultativ al contopirii pedepselor pentru infracţiunile concurente, că instanţa de judecată învestită cu judecarea ultimei infracţiuni ce intră în componenţa concursului de infracţiuni este obligată să constate incidenţa acestei forme a pluralităţii de infracţiuni şi să dea eficienţă dispoziţiilor legale privitoare la sancţionarea concursului de infracţiuni. În acest sens, s-a arătat că dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Codul penal au caracter imperativ, ele neputând fi interpretate în sensul că operaţiunea de contopire are un caracter facultativ pentru instanţă, iar contopirea ar putea fi făcută sau nu ulterior, pe calea unei cereri separate, în funcţie de interesul inculpatului.
    În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012, care prevăd obligativitatea aplicării dispoziţiilor legii noi în ceea ce priveşte tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, în cazul în care cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, s-a arătat că, în astfel de cazuri, tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni din noua lege, evident mult mai sever, ar trebui să se aplice doar în situaţia în care toate infracţiunile ce intră în concurs au fost săvârşite sub imperiul legii noi, fiind evident că persoana condamnată a cunoscut, la momentul comiterii faptelor, care este tratamentul sancţionator al concursului de infracţiuni.
    Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi a menţionat că aplicarea dispoziţiilor art. 40 din Codul penal este obligatorie, având în vedere formularea imperativă folosită („se aplică dispoziţiile art. 39“) din cuprinsul textului de lege. Prin urmare, reiese fără dubiu caracterul obligatoriu al aplicării dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Codul penal şi a dispoziţiilor art. 39 din Codul penal, în cazul existenţei ipotezei reglementate de acest text, fără ca instanţa să poată aprecia cu privire la acest aspect în funcţie de diverse ipoteze şi de oportunitatea operaţiunii prin prisma efectelor produse asupra sancţiunii rezultante şi a situaţiei celui condamnat.
    Astfel, s-a arătat că pedepsele stabilite pentru fiecare dintre infracţiunile concurente trebuie repuse în individualitatea lor, la nevoie, prin descontopirea unor pedepse rezultante parţial deja definitiv pronunţate, urmând a se aplica apoi sistemul sancţionator al concursului de infracţiuni, indiferent de situaţiile particulare care ar putea să apară, respectiv incidenţa sau lipsa incidenţei dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.

    VI. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este în sensul că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, care formează obiectul Dosarului nr. 156/1/2021, este inadmisibilă, întrucât nu este întrunită condiţia privind existenţa unei veritabile chestiuni de drept, configurată în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală referitoare la dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, atât din perspectiva inexistenţei unei dificultăţi rezonabile de interpretare a normei juridice, cât şi din perspectiva depăşirii cadrului unei interpretări in abstracto a acesteia.
    VII. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Prin concluziile scrise, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - a susţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, motiv pentru care se impune respingerea sesizării, ca inadmisibilă.

    VIII. Dispoziţii legale incidente
    Art. 39 din Codul penal - Pedeapsa principală în caz de concurs de infracţiuni
    "(1) În caz de concurs de infracţiuni, se stabileşte pedeapsa pentru fiecare infracţiune în parte şi se aplică pedeapsa, după cum urmează:
    (...)
    b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;
    (...)"

    Art. 40 din Codul penal - Contopirea pedepselor pentru infracţiuni concurente
    "(1) Dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă, se aplică dispoziţiile art. 39.
(2) Dispoziţiile art. 39 se aplică şi în cazul în care, după ce o hotărâre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat mai suferise o condamnare definitivă pentru o infracţiune concurentă.
(3) Dacă infractorul a executat integral sau parţial pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente.
(4) Dispoziţiile privitoare la aplicarea pedepsei în caz de concurs de infracţiuni se aplică şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii.
(5) În cazul contopirii pedepselor conform alin. (1)-(4) se ţine seama şi de pedeapsa aplicată printr-o hotărâre de condamnare pronunţată în străinătate, pentru o infracţiune concurentă, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii."

    Art. 10 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal    Tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.

    IX. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării
    Opinia judecătorului-raportor este în sensul că dispoziţiile legale incidente - art. 40 alin. (1) din Codul penal - instituie, în mod clar şi neechivoc, obligativitatea contopirii pedepselor pentru infracţiuni concurente, iar conţinutul normei juridice nu generează dificultăţi rezonabile de interpretare pe cale judecătorească.
    Constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, judecătorul-raportor a apreciat că sesizarea este inadmisibilă.

    X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov - Secţia penală în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorul-raportor în chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele:
    Reglementând cerinţele de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, legiuitorul a stabilit în art. 475 din Codul de procedură penală posibilitatea instanţelor învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă care constată, în cursul judecăţii, existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi asupra căreia instanţa supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs să sesizeze Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prin care să se dea rezolvare de principiu respectivei probleme de drept.
    În consecinţă, în raport cu textul legal mai sus evocat, se constată că admisibilitatea unei sesizări formulate în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată de îndeplinirea, în mod cumulativ, a următoarelor trei cerinţe:
    - instanţa care a formulat întrebarea să fie învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă;
    – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării;
    – chestiunea de drept supusă analizei să nu fi primit o rezolvare anterioară printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii şi să nu facă obiectul unui asemenea recurs în curs de soluţionare.

    În cauză este îndeplinită prima condiţie, referitoare la existenţa unei cauze pendinte aflate în curs de judecată în ultimă instanţă, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală fiind învestită cu soluţionarea apelului declarat de inculpatul E.Z.C. împotriva Sentinţei penale nr. 1.086 din 4 august 2020, pronunţată de Judecătoria Braşov în Dosarul nr. 19.809/197/2018*.
    Totodată, este întrunită şi cea de-a treia cerinţă enunţată, întrucât chestiunea de drept cu a cărei dezlegare a fost sesizată instanţa supremă nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă anterioară sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea recurs.
    În ceea ce priveşte cerinţa referitoare la natura chestiunii ce poate face obiectul sesizării şi la aptitudinea dezlegării date de a avea consecinţe juridice directe asupra modului de rezolvare a fondului cauzei, se constată că aceasta nu este îndeplinită în cauză.
    Din acest ultim punct de vedere, Completul pentru dezlegarea unor probleme de drept în materie penală a statuat asupra înţelesului care trebuie atribuit sintagmei „chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei“, regăsită în cuprinsul art. 475 din Codul de procedură penală.
    S-a arătat, în primul rând, că între problema de drept a cărei lămurire se solicită (indiferent dacă ea vizează o normă de drept material sau o dispoziţie de drept procesual) şi soluţia ce urmează a fi dată de către instanţă trebuie să existe o relaţie de dependenţă, în sensul ca decizia instanţei supreme să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, deciziile nr. 11 din 2 iunie 2014 şi nr. 19 din 15 septembrie 2014).
    În al doilea rând, este necesar ca sesizarea să tindă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea implicită a unor chestiuni ce ţin de particularităţile fondului speţei (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, deciziile nr. 14 din 12 mai 2015, nr. 26 şi 28 din 29 octombrie 2015, nr. 7 din 2 martie 2016, nr. 10 din 12 aprilie 2016, nr. 14 din 18 mai 2016 şi nr. 27 din 12 decembrie 2017).
    În ipoteza aprecierii ca admisibile a unor sesizări prin care se tinde, dimpotrivă, la dezlegarea unor probleme pur teoretice ori la rezolvarea directă a unor chestiuni ce ţin de situaţia în cauză, există riscul transformării mecanismului hotărârii prealabile fie într-o „procedură dilatorie pentru litigii caracterizate, prin natura lor, ca fiind urgente, fie într-o procedură care va substitui mecanismul recursului în interesul legii“.
    De asemenea se observă că scopul reglementării art. 475 din Codul de procedură penală este preîntâmpinarea apariţiei practicii neunitare, titulari ai cererii de sesizare fiind doar instanţele, acestea având un drept suveran de a aprecia asupra sesizării, atunci când completul sesizat constată că, la procesul deliberării, interpretarea normelor de drept constituie o dificultate.
    Or, din lecturarea încheierii prin care a fost sesizată Înalta Curte cu întrebarea supusă dezbaterii se observă că aceasta nu ridică probleme de interpretare a textului legal, dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Codul penal instituie, în mod clar şi neechivoc, obligativitatea contopirii pedepselor pentru infracţiuni concurente, iar conţinutul normei juridice nu generează dificultăţi rezonabile de interpretare pe cale judecătorească.
    În acest context, se constată că, de fapt, instanţa de trimitere solicită o confirmare a soluţiei care se prefigurează în cauză. Or, aşa cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în considerentele Deciziei nr. 26 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 13 aprilie 2018, „procedura pronunţării unei asemenea hotărâri este condiţionată (...) de existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea cauzei în care s-a dispus sesizarea, nefiind permis a se apela la acest mijloc legal în scopul de a primi de la instanţa supremă rezolvarea în concret a speţei“.
    Prin urmare, cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală poate fi făcută numai în ipoteza în care, în cursul soluţionării unei cauze, se pune problema interpretării unor dispoziţii legale neclare, echivoce, care ar putea conduce la adoptarea unor soluţii diferite în rezolvarea aceleiaşi speţe.
    Aşadar, nu se poate folosi procedura hotărârii prealabile dacă aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât să nu lase loc niciunei îndoieli rezonabile cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate în cauză.
    Pentru argumentele ce precedă se apreciază că simpla lectură a celor două articole este lămuritoare, neimpunându-se intervenţia instanţei supreme prin mecanismul întrebării prealabile.

    Pentru motivele arătate, în temeiul art. 475 şi art. 477 din Codul de procedură penală,
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov - Secţia penală, în Dosarul nr. 19.809/197/2018*, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării de principiu a următoarei chestiuni de drept:

    "În interpretarea art. 40 alin. (1) din Codul penal, instanţa învestită cu judecarea unei cauze este obligată să realizeze şi contopirea pedepsei aplicate pentru infracţiunea dedusă judecăţii cu pedepsele aplicate anterior inculpatului pentru infracţiuni concurente, în situaţia particulară în care, în urma aplicării dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 187/2012, s-ar ajunge ca inculpatul să execute o pedeapsă având o durată mai mare decât cea care ar rezulta în cazul executării succesive a tuturor mandatelor de executare emise pe numele acestuia?"
    Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 martie 2021.

                    PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    judecător DANIEL GRĂDINARU
                    Magistrat-asistent,
                    Ana-Maria Deaconescu-Belulescu

    ----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 17 din 17 martie 2021

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 17 din 17 martie 2021 referitoare la interpretarea art. 40 alin. (1) din Codul penal

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 17 din 17 martie 2021 referitoare la interpretarea art. 40 alin. (1) din Codul penal