Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 17 din 15 februarie 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 17 din 15 februarie 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 236 din 22 martie 2023

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Bianca Drăghici    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, obiecţie formulată de Preşedintele României.
    2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 9.053 din 22 decembrie 2022 şi constituie obiectul Dosarului nr. 2.925A/2022.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate Preşedintele României arată că legea criticată are ca obiect de reglementare introducerea unui nou caz de dobândire a cetăţeniei române, la cerere, prin completarea art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991. Astfel, vor putea dobândi cetăţenia română şi cetăţenii străini căsătoriţi cu un cetăţean român dacă aceştia convieţuiesc în străinătate de cel puţin 10 ani de la data căsătoriei şi îndeplinesc celelalte condiţii prevăzute de lege.
    4. Potrivit expunerii de motive, condiţiile de acordare a cetăţeniei la cerere fac imposibilă opţiunea dobândirii cetăţeniei române de către soţii unor cetăţeni români care locuiesc împreună cu aceştia în străinătate, în condiţiile unei mobilităţi accentuate a persoanelor în actuala societate. De lege lata, cetăţenia română se poate acorda, la cerere, persoanei fără cetăţenie sau cetăţeanului străin, dacă îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1991.
    5. Se consideră că, prin conţinutul său normativ, Legea pentru modificarea art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991 încalcă o serie de principii şi dispoziţii constituţionale pentru motivele care vor fi arătate în continuare.
    6. Astfel, art. I din legea criticată, cu referire la art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1991, reglementează o nouă modalitate, în plus faţă de cele deja existente în legea-cadru, de acordare la cerere a cetăţeniei române persoanei fără cetăţenie sau cetăţeanului străin dacă acesta este căsătorit şi convieţuieşte în străinătate cu un cetăţean român de cel puţin 10 ani de la data căsătoriei.
    7. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 21/1991, în forma în vigoare, „cetăţenia română este legătura şi apartenenţa unei persoane fizice la statul român“.
    8. În cazul legii criticate, prin raportare la exigenţele impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie, în dimensiunea sa referitoare la calitatea legii, se apreciază că sintagma „este căsătorit şi convieţuieşte în străinătate cu un cetăţean român, de cel puţin 10 ani de la data căsătoriei“ este lipsită de claritate şi precizie, contrar exigenţelor constituţionale, întrucât din conţinutul normei criticate nu reiese cu claritate dacă această perioadă de 10 ani trebuie să fie una neîntreruptă sau nu, mai ales prin raportare la dispoziţiile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 21/1991.
    9. Intervenţia legislativă asupra art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1991 nu este corelată cu prevederile art. 8 alin. (3) din acelaşi act normativ, care trimite la întregul conţinut al art. 8 alin. (1) lit. a), aşa încât devine neclar în ce măsură ipoteza normativă a alin. (3) - potrivit căreia cetăţeanul străin sau persoana fără cetăţenie se află în afara teritoriului statului român pe o perioadă mai mare de 6 luni în cursul unui an, cu consecinţa neluării în calcul a anului respectiv - va fi compatibilă cu noua soluţie legislativă ce are în vedere plasarea titularului cererii în străinătate pe întreaga perioadă de 10 ani de la data căsătoriei.
    10. Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 447 din 29 octombrie 2013).
    11. Totodată, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, esenţial este ca prin folosirea unei tehnici legislative inadecvate, care să nu întrunească cerinţele clarităţii, preciziei, previzibilităţii şi ale accesibilităţii normei juridice, legiuitorul să fi adus atingere în final unor drepturi, libertăţi sau principii de rang constituţional (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 13 februarie 2018).
    12. În situaţia de faţă, neclaritatea normei aduce atingere unor principii constituţionale care stau la baza instituţiei cetăţeniei şi a legăturii juridico-politice dintre cetăţeni şi statul a cărui cetăţenie o dobândesc. În acest sens, printre valorile supreme consacrate la art. 1 alin. (3) din Constituţie se numără şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor români. Unul dintre principiile cetăţeniei române este reprezentat de faptul că numai cetăţenii români sunt titularii tuturor drepturilor şi libertăţilor consacrate de Constituţie, inclusiv ai drepturilor exclusiv politice. Astfel, legătura juridică a unei persoane cu statul român conferă acesteia posibilitatea de a-şi exercita şi a-i fi protejate toate drepturile şi libertăţile prevăzute de Constituţie.
    13. De asemenea, menţionând dispoziţiile constituţionale ale art. 4, ale art. 5 alin. (1) şi cele ale art. 16, se arată că toate aceste principii constituţionale oferă substanţă cetăţeniei, atât în accepţiunea acesteia de instituţie juridică reglementată prin lege cu caracter organic, cât şi în cea de condiţie juridică. În situaţia de faţă, o reglementare neclară, incompletă şi necorelată cu ansamblul reglementărilor în materie nu lipseşte doar norma de claritate şi precizie, contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie, ci se răsfrânge şi asupra aplicării altor principii de rang constituţional, precum principiul statului de drept, principiile constituţionale ale cetăţeniei şi, implicit, principiul egalităţii în faţa legii.
    14. Astfel, o neclaritate ce planează asupra unui mod de dobândire a cetăţeniei române - element al instituţiei juridice cu acelaşi nume - are efecte în planul condiţiei juridice a respectivelor persoane, condiţie protejată de principiile constituţionale enumerate anterior.
    15. În concret, neclaritatea menţionată este susceptibilă de a crea interpretări diferite ale autorităţilor chemate să aplice legea - ce ar putea opune incidenţa art. 8 alin. (3) din Legea nr. 21/1991 - şi, în consecinţă, dificultăţi în aplicare şi soluţii diferite cu privire la cererile de acordare a cetăţeniei române unor cetăţeni străini sau persoane fără cetăţenie, cu aşteptări legitime întemeiate pe art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1991. Aceste aspecte contravin principiului constituţional al calităţii legii. Potrivit jurisprudenţei instanţei constituţionale, chiar dacă formularea legilor nu poate prezenta o precizie absolută, pentru a fi îndeplinite cerinţele de predictibilitate, norma juridică trebuie să fie clară şi inteligibilă, întrucât cei cărora li se adresează nu trebuie doar să fie informaţi asupra consecinţelor actelor şi faptelor lor, ci să înţeleagă şi consecinţele legale ale acestora.
    16. Pe de o parte, soluţia legislativă criticată nu poate fi considerată o derogare implicită de la dispoziţiile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care la art. 63, intitulat „Norma derogatorie“, prevede că pentru instituirea unei norme derogatorii se va folosi formula „prin derogare de la...“, urmată de menţionarea reglementării de la care se derogă, derogarea făcându-se numai printr-un act normativ de nivel cel puţin egal cu cel al reglementării de bază.
    17. Mai mult, nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 67 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 24/2000, intitulat „Evenimentele legislative implicite“, potrivit cărora, în cazuri deosebite, în care la elaborarea şi adoptarea unei reglementări nu a fost posibilă identificarea tuturor normelor contrare, se poate prezuma că acestea au făcut obiectul modificării, completării ori abrogării lor implicite. Evenimentele legislative implicite nu sunt recunoscute în cazul actelor normative speciale ale căror dispoziţii nu pot fi socotite modificate, completate sau abrogate nici prin reglementarea generală a materiei, decât dacă acest lucru este exprimat expres. În ceea ce priveşte norma criticată, nu există un caz deosebit care să nu fi permis identificarea normei contrare de la art. 8 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, având în vedere că intervenţia legislativă vizează completarea ipotezelor de la art. 8 alin. (1) lit. a) din cuprinsul aceluiaşi act normativ.
    18. În consecinţă, în absenţa unei derogări de la norma menţionată, fie ea expresă, fie implicită, cele două dispoziţii apar ca fiind contradictorii, afectându-se astfel principiul calităţii legii consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    19. Pe de altă parte, în situaţia în care completarea normei criticate ar reprezenta o derogare implicită de la art. 8 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, este neclar dacă soţul unui cetăţean român ar trebui să facă dovada că timp de 10 ani de la data încheierii căsătoriei convieţuirea a fost neîntreruptă în străinătate sau dacă poate cumula perioade de convieţuire în străinătate cu perioade de convieţuire în România.
    20. Având în vedere situaţiile reglementate în prezent de art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1991, este neclar şi dacă, prin completarea dispoziţiei menţionate, termenul de 10 ani de convieţuire în străinătate se raportează la momentul unei căsătorii încheiate potrivit legii române sau încheiate potrivit legii statului cetăţeanului străin sau a unui stat terţ, situaţie ce poate ridica problema recunoaşterii sale în România.
    21. Faţă de cele de mai sus, ţinând cont şi de importanţa domeniului reglementat, domeniu rezervat legii organice, potrivit art. 5 alin. (1) din Constituţie, era cu atât mai necesară definirea cu claritate a tuturor ipotezelor normative şi a condiţiilor în care cetăţenia română poate fi dobândită la cerere, o reglementare lacunară sau neclară fiind contrară art. 1 alin. (5) în dimensiunea sa referitoare la calitatea legii, prin raportare la art. 1 alin. (3) şi art. 4 din Constituţie.
    22. Cu privire la art. II din legea criticată, se arată că această normă dispune republicarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, or, intervenţia legislativă este nesemnificativă pentru a atrage obligaţia republicării. În acest sens, se menţionează că, potrivit art. 70 din Legea nr. 24/2000, intitulat „Republicarea“, doar actele normative modificate sau completate în mod substanţial se republică, având la bază dispoziţia cuprinsă în actul de modificare, respectiv de completare. Faţă de această prevedere, se consideră că soluţia republicării este contrară normelor de tehnică legislativă, având în vedere că, prin legea criticată, actul normativ de bază - Legea nr. 21/1991 - nu este modificat sau completat substanţial, aşa cum impun normele de tehnică legislativă.
    23. În considerarea argumentelor expuse, Preşedintele României solicită să se admită sesizarea de neconstituţionalitate şi să se constate că Legea pentru modificarea art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991 este neconstituţională.
    24. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere.
    25. Guvernul, cu Adresa nr. 5/9.422/2022, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 646 din 2 februarie 2023, a transmis punctul său de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991.
    26. Astfel, se afirmă că în Raportul explicativ al Convenţiei europene asupra cetăţeniei, comentariul cu privire la art. 5 paragraful 1, se arată că, de principiu, „însăşi natura atribuirii cetăţeniei impune statelor să stabilească anumite criterii pentru a-şi determina propriii cetăţeni. Aceste criterii ar putea avea ca rezultat, în anumite cazuri, un tratament mai preferenţial în domeniul cetăţeniei. Exemple comune de motive justificate de diferenţiere sau tratament preferenţial sunt cerinţa cunoaşterii limbii naţionale pentru a fi naturalizat şi dobândirea facilitată a cetăţeniei datorită descendenţei sau a locului de naştere. Convenţia însăşi, în temeiul articolului 6, paragraful 4, prevede facilitarea dobândirii cetăţeniei în anumite cazuri“. În consecinţă, rezultă că stabilirea condiţiilor în care poate fi acordată cetăţenia română sub forma unui tratament favorabil ce ar putea privi legături de familie constituie opţiunea legiuitorului.
    27. Reglementări de aceeaşi natură se regăsesc şi în legile altor state (de exemplu, Italia); în alte state însă, soţul unui cetăţean trebuie să urmeze aceiaşi paşi ca toţi ceilalţi solicitanţi de cetăţenie, neexistând o procedură specială pentru aceste persoane. În Italia, datorită preocupării generale cu privire la unitatea familiei care caracterizează societatea italiană, legea în materie de cetăţenie prevede: „Art. 5 - Străinul sau soţul apatrid al unui cetăţean italian poate dobândi cetăţenia italiană dacă, după căsătorie, locuieşte legal de cel puţin doi ani pe teritoriul Republicii sau trei ani de la data căsătoriei, dacă locuieşte în străinătate, în cazul în care, la adoptarea decretului prevăzut la art. 7 alin. (1), nu a intervenit desfacerea, anularea sau încetarea efectelor civile ale căsătoriei şi nu a intervenit separarea personală a soţilor. (2) Termenele menţionate la alineatul (1) se reduc la jumătate în cazul în care soţii au copii naturali sau adoptaţi.“
    28. Se arată că art. 8 din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, a cărei modificare a fost realizată prin legea criticată, reglementează însă dobândirea cetăţeniei române pe bază de şedere pe teritoriul României (prin naturalizare), care reprezintă reglementarea generală în materie de acordare la cerere a cetăţeniei române.
    29. Termenele legale de şedere prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1991 sunt expresia unei trăsături specifice conceptului de naturalizare, înţeles ca un proces transformator prin care un străin devine membru cu drepturi depline al unei comunităţi politice naţionale, prin acordarea cetăţeniei, în urma integrării acestuia în comunitatea respectivă. Aşadar, cerinţa locuirii statornice în România pe durata minimă prescrisă de lege apare ca un indicator de integrare pentru imigrantul solicitant de cetăţenie, alături de cunoaşterea limbii române.
    30. Însă modificarea adoptată prin legea criticată creează un regim de acordare a cetăţeniei române distinct de cel al cetăţeniei acordate pe bază de şedere, având drept situaţie premisă calitatea de soţ al unui cetăţean român a persoanei solicitante şi convieţuirea în străinătate a celor doi soţi (ceea ce subînţelege locuirea statornică în străinătate a soţilor, iar nu în România).
    31. Pentru aceste motive, pentru respectarea normelor de tehnică legislativă, Guvernul apreciază că era necesar ca ipoteza reglementată să fie cuprinsă într-un articol distinct de art. 8, urmând a face trimitere la îndeplinirea de către solicitant a condiţiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b)-g).
    32. De asemenea, având în vedere faptul că ipoteza în discuţie constituie de fapt o excepţie de la prevederile art. 8 din lege, reglementând o ipoteză specifică de acordare la cerere a cetăţeniei române, era necesar ca reglementarea să prevadă dacă, în ipoteza respectivă, solicitantul are obligaţia de a-şi stabili domiciliul în ţară sau şi-l poate menţine în străinătate, întrucât ipoteza dobândirii cetăţeniei române în temeiul art. 8 din lege (acordarea cetăţeniei pe bază de şedere) impune obligaţia solicitantului de a avea domiciliul în ţară. Textul constituţional instituie o obligaţie generală, impusă tuturor subiectelor de drept, inclusiv autorităţii legiuitoare, care trebuie să se asigure că activitatea de legiferare se realizează în limitele şi în concordanţă cu Legea fundamentală şi, totodată, să asigure calitatea legislaţiei. Aceasta întrucât, pentru a respecta legea, ea trebuie cunoscută şi înţeleasă, iar pentru a fi înţeleasă, trebuie să fie suficient de precisă şi previzibilă, aşadar trebuie să ofere securitate juridică destinatarilor săi.
    33. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că o trăsătură esenţială a statului de drept o constituie supremaţia Constituţiei şi obligativitatea respectării legii, iar una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative. În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat. Astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 10 ianuarie 2014). Guvernul arată că analiza comparativă a modificărilor aduse prin legea criticată şi a prevederilor alin. (3) al art. 8 relevă o antinomie, în sensul că, deşi art. 8, în ansamblu, reglementează acordarea cetăţeniei pe bază de şedere pe teritoriul României, reglementarea propusă prevede acordarea cetăţeniei având drept situaţie premisă calitatea de soţ al unui cetăţean român a persoanei solicitante şi convieţuirea în străinătate a celor doi soţi, motiv pentru care pot subzista o serie de indicii de neconstituţionalitate.
    34. Pe de altă parte, din redactarea normei cuprinse la art. I din legea criticată rezultă că soţul unui cetăţean român nu poate invoca beneficiul cumulării perioadei de convieţuire în străinătate cu perioada de convieţuire în România, concluzie ce rezultă în mod neechivoc din utilizarea în text a conjuncţiei disjunctive „sau“, ipotezele enumerate în cuprinsul art. 8 alin. (1) lit. a) fiind distincte, cu individualitate proprie. Însă, din perspectiva art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, ce impune condiţia ca actele normative „să prevadă reguli necesare, suficiente şi posibile“, „care să conducă la o cât mai mare eficienţă legislativă“, o soluţie care să prevadă că durata convieţuirii soţilor pe teritoriul României se poate cumula cu durata convieţuirii în străinătate este cu atât mai mult în spiritul legii, convieţuirea în România fiind un indicator de integrare a solicitantului de cetăţenie mult mai puternic decât cel al convieţuirii în străinătate.
    35. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia este neclar dacă termenul de 10 ani de convieţuire în străinătate se raportează la momentul unei căsătorii încheiate potrivit legii române sau încheiate potrivit legii statului cetăţeanului străin sau a unui stat terţ, situaţie ce poate ridica problema recunoaşterii sale în România, se apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât legea adoptată nu distinge între ipotezele evidenţiate anterior, urmând a se aplica principiul de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus.
    36. De asemenea, starea civilă şi actele de stare civilă beneficiază de o reglementare detaliată în Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă şi în art. 98-103 din Codul civil. Astfel, cu privire la actele de stare civilă ale cetăţenilor români, întocmite de autorităţile străine (în cazul de faţă căsătoria), Legea nr. 119/1996 reglementează în cuprinsul art. 41 înscrierea sau transcrierea acestora în registrele de stare civilă române, fiindu-le astfel recunoscută valoarea de mijloace de probă a stării civile pe care o au actele de stare civilă întocmite de autorităţile române. În consecinţă, rezultă că doar dacă actul de căsătorie întocmit de autorităţile străine a fost înscris sau transcris în registrele de stare civilă române, căsătoria fiind astfel recunoscută în mod oficial de statul român, acesta are putere doveditoare în ţară, inclusiv în raporturile cu Comisia pentru cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie.
    37. În ceea ce priveşte critica adusă art. II din legea criticată, care impune republicarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, Guvernul arată că, potrivit art. 70 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, actul normativ modificat sau completat în mod substanţial se republică, având la bază dispoziţia cuprinsă în actul de modificare, respectiv de completare.
    38. Aşadar, condiţia nu doar necesară, ci şi suficientă pentru republicarea actului normativ este aceea ca acesta să fie „modificat sau completat în mod substanţial“, fără însă ca legiuitorul să fi impus cerinţa ca o astfel de modificare ori completare să fie efectul unui singur act normativ de amendare a actul normativ iniţial. O astfel de situaţie poate apărea ca efect al mai multor acte normative care, în mod succesiv, au adus modificări sau completări substanţiale actului normativ respectiv. Or, după republicarea realizată în anul 2010, Legea cetăţeniei române nr. 21/1991 a fost amendată printr-un număr de 6 acte de reglementare primară - Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, Legea nr. 44/2013 pentru modificarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2015 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, Legea nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 65/2017 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2021 pentru completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, cele mai consistente modificări şi completări fiind aduse legii prin cele trei ordonanţe emise de către Guvern, astfel că, în scopul asigurării accesibilităţii legii, republicarea dispusă prin art. II al legii criticate nu numai că nu contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, ci, dimpotrivă, dă expresie acestora.
    39. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis Curţii Constituţionale punctele lor de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.
    40. La dosarul cauzei a fost depus, sub formă de amicus curiae, un înscris din partea iniţiatorului propunerii legislative pentru completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, domnul senator Robert-Marius Cazanciuc - vicepreşedinte al Senatului României, prin care acesta susţine, în esenţă, că textul legii aşa cum a fost adoptat nu vine în contradicţie cu niciun articol din Legea fundamentală, reglementarea condiţiilor de acordare a cetăţeniei fiind exclusiv o chestiune de oportunitate, aşa cum statuează art. 5 alin. (1) din Constituţie.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    41. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii pentru modificarea art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, lege adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la data de 23 noiembrie 2022, dispoziţii care au următorul conţinut:
    "ART. I
    La articolul 8 alineatul (1) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010, cu modificările şi completările ulterioare, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:

    "a) s-a născut şi domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României sau, deşi nu s-a născut pe acest teritoriu, domiciliază în condiţiile legii pe teritoriul statului român de cel puţin 8 ani sau, în cazul în care este căsătorit şi convieţuieşte cu un cetăţean român, de cel puţin 5 ani de la data căsătoriei, sau este căsătorit şi convieţuieşte în străinătate cu un cetăţean român, de cel puţin 10 ani de la data căsătoriei."

    ART. II
    Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificarea adusă prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare."

    42. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate Preşedintele României susţine că prevederile legii criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept şi ale alin. (5) potrivit căruia „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“, ale art. 4 referitor la unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, ale art. 5 alin. (1) privind cetăţenia şi ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi.
    43. Analizând admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că are obligaţia verificării îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a obiecţiei de neconstituţionalitate prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, care trebuie realizată sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordine, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea în acest sens Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 27).
    44. Sub aspectul titularului dreptului de sesizare, Curtea constată că obiecţia care formează obiectul Dosarului nr. 2.925A/2022 îndeplineşte condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, aceasta fiind formulată de Preşedintele României, care, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, are dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori, fiind, aşadar, îndeplinită această primă condiţie de admisibilitate.
    45. Sub aspectul termenului de sesizare, Curtea reţine că, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, „În vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, cu 5 zile înainte de a fi trimisă spre promulgare, legea se comunică Guvernului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi Avocatului Poporului şi se depune la secretarul general al Camerei Deputaţilor şi la cel al Senatului. În cazul în care legea a fost adoptată cu procedură de urgenţă, termenul este de două zile“.
    46. Aşa cum a reţinut Curtea la paragraful 70 al Deciziei nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, o sesizare a Curţii Constituţionale: (i) va fi întotdeauna admisibilă dacă se realizează în interiorul termenelor legale de 5 zile, respectiv 2 zile, prevăzute de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992; (ii) va fi admisibilă după depăşirea termenului legal prevăzut de Legea nr. 47/1992, în interiorul termenelor de promulgare de 20 de zile, respectiv 10 zile, prevăzute de art. 77 alin. (1) şi (3) din Constituţie, însă condiţionat de nepromulgarea legii; (iii) va fi admisibilă în ipoteza întreruperii termenului de promulgare, ca urmare a formulării în prealabil a unei alte sesizări de neconstituţionalitate, doar dacă s-a realizat în interiorul termenului de promulgare de 20 de zile, respectiv de 10 zile, pe care titularul sesizării l-ar fi avut la dispoziţie ipotetic, dacă nu ar fi intervenit cazul de întrerupere a procedurii promulgării. Dimpotrivă, dacă nu sunt întrunite condiţiile cu privire la termenele stabilite de lege şi de Constituţie, sesizarea Curţii va fi respinsă ca inadmisibilă.
    47. Prin urmare, Curtea observă că Legea pentru modificarea art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991 a fost adoptată, în procedură ordinară, de Camera Deputaţilor, Cameră decizională, la data de 23 noiembrie 2022, a fost depusă la secretarul general al Senatului pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii sale la aceeaşi dată, respectiv 23 noiembrie 2022, iar la secretarul general al Camerei Deputaţilor la data de 28 noiembrie 2022, trimisă la Preşedintele României pentru promulgare la data de 5 decembrie 2022 şi înregistrată la Curtea Constituţională la data de 22 decembrie 2022. Într-o atare situaţie, luând act de faptul că sesizarea de neconstituţionalitate a fost formulată în termenul de 20 de zile prevăzut de art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional.
    48. Sub aspectul obiectului sesizării, Curtea constată că aceasta vizează o lege nepromulgată, şi anume Legea pentru modificarea art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, adoptată de Camera Deputaţilor, în procedură ordinară, în calitate de Cameră decizională, la data de 23 noiembrie 2022.
    49. Prin urmare, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.
    50. Cu titlu prealabil, din perspectiva modificărilor legislative preconizate, Curtea reţine că în expunerea de motive a propunerii legislative se arată că în ultimele decenii mulţi cetăţeni români s-au căsătorit cu cetăţeni străini şi locuiesc în afara ţării. Soţii acestora, cetăţeni străini, deşi nu au domiciliat niciodată în România, au învăţat limba română, împărtăşesc valori şi tradiţii româneşti, dovedesc cunoaştere şi interes pentru cultura şi istoria poporului român, sunt ataşaţi civilizaţiei noastre. Unii dintre ei dovedesc, prin atitudine, loialitate faţă de statul român şi ar dori să dobândească cetăţenia română, dar legea cetăţeniei în vigoare le condiţionează îndeplinirea acestei dorinţe de o şedere îndelungată pe teritoriul României, ceea ce, în condiţiile mobilităţii accentuate a oamenilor în societatea modernă, face practic imposibilă această opţiune, lipsind statul român de cetăţeni care ar putea avea contribuţii importante la protejarea şi promovarea culturii, civilizaţiei şi spiritualităţii româneşti. În cadrul acestor familii mixte, însăşi convieţuirea îndelungată a soţilor creează premisele unor legături spirituale strânse ale soţilor cetăţenilor români cu tradiţiile şi cultura românească, iar acordarea cetăţeniei române, la cererea acestora, ar însemna transformarea acestor legături spirituale strânse în raporturi de cetăţenie cu statul român. Astfel, legea supusă controlului de constituţionalitate reglementează o nouă modalitate de acordare, la cerere, a cetăţeniei române, stabilind că poate dobândi cetăţenia română persoana fără cetăţenie sau cetăţeanul străin care este căsătorit şi convieţuieşte în străinătate cu un cetăţean român de cel puţin 10 ani de la data căsătoriei. În acest sens, se modifică art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, stabilind că cetăţenia română se poate acorda, la cerere, persoanei fără cetăţenie sau cetăţeanului străin, dacă „s-a născut şi domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României sau, deşi nu s-a născut pe acest teritoriu, domiciliază în condiţiile legii pe teritoriul statului român de cel puţin 8 ani sau, în cazul în care este căsătorit şi convieţuieşte cu un cetăţean român, de cel puţin 5 ani de la data căsătoriei, sau este căsătorit şi convieţuieşte în străinătate cu un cetăţean român, de cel puţin 10 ani de la data căsătoriei“.
    51. Analizând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor constituţionale ale art. 5, cetăţenia română se dobândeşte, se păstrează sau se pierde în condiţiile prevăzute de legea organică, neputând fi retrasă aceluia care a dobândit-o prin naştere. Art. 5 privind cetăţenia este cuprins în titlul I - Principii generale - din Constituţie.
    52. La nivel infraconstituţional, reglementarea-cadru în materie de cetăţenie o reprezintă Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010, cu modificările şi completările ulterioare, care stabileşte modurile de acordare şi pierdere a cetăţeniei române, procedura de soluţionare a cererilor de acordare a cetăţeniei române, cea a retragerii cetăţeniei române, procedura aprobării renunţării la cetăţenia română, termenele pentru derularea activităţilor procedurale, precum şi autorităţile care au competenţă în această materie. Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 21/1991, cetăţenia română este legătura şi apartenenţa unei persoane fizice la statul român, cetăţenii români sunt egali în faţa legii, numai ei vor fi admişi în funcţiile publice civile şi militare, şi se bucură de protecţia statului român. Potrivit reglementării-cadru în materie, cetăţenia română se dobândeşte prin trei modalităţi: prin naştere, adopţie şi acordare la cerere.
    53. Cât priveşte modalitatea acordării la cerere a cetăţeniei române, de lege lata, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1991, „Cetăţenia română se poate acorda, la cerere, persoanei fără cetăţenie sau cetăţeanului străin, dacă îndeplineşte următoarele condiţii: a) s-a născut şi domiciliază, la data cererii, pe teritoriul României sau, deşi nu s-a născut pe acest teritoriu, domiciliază în condiţiile legii pe teritoriul statului român de cel puţin 8 ani sau, în cazul în care este căsătorit şi convieţuieşte cu un cetăţean român, de cel puţin 5 ani de la data căsătoriei; b) dovedeşte, prin comportament, acţiuni şi atitudine, loialitate faţă de statul român, nu întreprinde sau sprijină acţiuni împotriva ordinii de drept sau a securităţii naţionale şi declară că nici în trecut nu a întreprins asemenea acţiuni; c) a împlinit vârsta de 18 ani; d) are asigurate în România mijloace legale pentru o existenţă decentă, în condiţiile stabilite de legislaţia privind regimul străinilor; e) este cunoscut cu o bună comportare şi nu a fost condamnat în ţară sau în străinătate pentru o infracţiune care îl face nedemn de a fi cetăţean român; f) cunoaşte limba română şi posedă noţiuni elementare de cultură şi civilizaţie românească, în măsură suficientă pentru a se integra în viaţa socială; g) cunoaşte prevederile Constituţiei României şi imnul naţional“.
    54. Legea pentru modificarea art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, lege supusă controlului de constituţionalitate a priori, reglementează o nouă ipoteză de acordare, la cerere, a cetăţeniei române, stabilind că poate dobândi cetăţenia română persoana fără cetăţenie sau cetăţeanul străin care este căsătorit şi convieţuieşte în străinătate cu un cetăţean român de cel puţin 10 ani de la data căsătoriei.
    55. Referitor la critica de neconstituţionalitate a art. I din legea supusă controlului de constituţionalitate, prin raportare la exigenţele impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie, în dimensiunea sa referitoare la calitatea legii, autorul sesizării susţine, în esenţă, că sintagma „este căsătorit şi convieţuieşte în străinătate cu un cetăţean român, de cel puţin 10 ani de la data căsătoriei“ este lipsită de claritate şi previzibilitate, întrucât din conţinutul normei criticate nu reiese cu claritate dacă această perioadă de 10 ani trebuie să fie una neîntreruptă sau nu, mai ales prin raportare la dispoziţiile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 21/1991, potrivit căruia „Dacă cetăţeanul străin sau persoana fără cetăţenie care a solicitat să i se acorde cetăţenia română se află în afara teritoriului statului român o perioadă mai mare de 6 luni în cursul unui an, anul respectiv nu se ia în calcul la stabilirea perioadei prevăzute la alin. (1) lit. a)“.
    56. Examinând dispoziţiile legii criticate, din perspectiva îndeplinirii cerinţelor de claritate a legii, Curtea reţine jurisprudenţa sa referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, cu privire la principiul calităţii actelor normative, potrivit căreia una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014, paragraful 225). În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). De aceea, o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita (a se vedea în acest sens Decizia nr. 72 din 29 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 2 mai 2019, paragraful 52, şi Decizia nr. 404 din 21 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1092 din 14 noiembrie 2022, paragraful 36).
    57. Aplicând aceste considerente de principiu la cauza de faţă, Curtea constată că art. I din legea criticată nu oferă suficiente repere pentru ca destinatarii normei - autorităţile competente în domeniul cetăţeniei - să poată aplica, sub aspectul calculului termenului de 10 ani, dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate. Sintagma „este căsătorit şi convieţuieşte în străinătate cu un cetăţean român, de cel puţin 10 ani de la data căsătoriei“ din cuprinsul art. I din legea criticată este lipsită de claritate şi previzibilitate, întrucât din cuprinsul legii criticate nu reiese dacă această perioadă de 10 ani trebuie să fie una neîntreruptă sau nu, mai ales prin raportare la dispoziţiile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 21/1991 care fac trimitere la lit. a) a alin. (1), fără a distinge cu privire la vreo ipoteză din cele reglementate.
    58. În prezenta cauză, Curtea constată că legiuitorul a ignorat aceste norme, astfel că, dacă ar intra în vigoare, dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1991, astfel cum sunt prevăzute de legea supusă controlului de constituţionalitate (potrivit cărora cetăţenia română se poate acorda, la cerere, şi persoanei fără cetăţenie sau cetăţeanului străin, dacă este căsătorit şi convieţuieşte în străinătate cu un cetăţean român de cel puţin 10 ani de la data căsătoriei), ar reglementa o soluţie legislativă contradictorie cu cea prevăzută de alin. (3) al art. 8 din lege [potrivit căruia dacă cetăţeanul străin sau persoana fără cetăţenie care a solicitat să i se acorde cetăţenia română se află în afara teritoriului statului român o perioadă mai mare de 6 luni în cursul unui an, anul respectiv nu se ia în calcul la stabilirea perioadei prevăzute la alin. (1) lit. a)], împrejurare ce ar fi de natură să genereze confuzie şi incertitudine cu privire la modul de interpretare şi aplicare.
    59. Referitor la acest aspect, prin Decizia nr. 873 din 9 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 15 ianuarie 2021, paragraful 31, Curtea a reţinut că, în activitatea de legiferare, legiuitorul este ţinut de obligaţia de a respecta normele de tehnică legislativă, astfel că, potrivit art. 17 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, în vederea asanării legislaţiei active, în procesul de elaborare a proiectelor de acte normative trebuie să dispună abrogarea expresă a dispoziţiilor legale „care înregistrează aspecte de contradictorialitate cu reglementarea preconizată“.
    60. Mai mult, având în vedere normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, respectiv art. 63 din Legea nr. 24/2000, potrivit cărora „Pentru instituirea unei norme derogatorii se va folosi formula «prin derogare de la... », urmată de menţionarea reglementării de la care se derogă“, precum şi faptul că dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1991, astfel cum sunt prevăzute de legea supusă controlului de constituţionalitate, nu prevăd o derogare de la prevederile alin. (3) al art. 8 din Legea nr. 21/1991, Curtea constată că art. I din legea supusă controlului de constituţionalitate nu poate fi calificat ca normă derogatorie.
    61. Având în vedere cele menţionate, Curtea constată că art. I din Legea pentru modificarea art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991 contravine exigenţelor constituţionale prevăzute de art. 1 alin. (5), în componentele referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii.
    62. Cât priveşte susţinerea potrivit căreia este neclar şi dacă, prin completarea dispoziţiilor art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1991, termenul de 10 ani de convieţuire în străinătate se raportează la momentul unei căsătorii încheiate potrivit legii române sau încheiate potrivit legii statului cetăţeanului străin sau a unui stat terţ, situaţie ce poate ridica problema recunoaşterii sale în România, Curtea constată că aceasta reprezintă o chestiune de aplicare a legii.
    63. Astfel, Curtea reţine că, potrivit legislaţiei naţionale, căsătoria este uniunea liber consfinţită între un bărbat şi o femeie încheiată în condiţiile legii în scopul de a se întemeia o familie [art. 259 alin. (1) şi (2) din Codul civil], condiţiile de fond cerute pentru încheierea valabilă a căsătoriei fiind reglementate de dispoziţiile art. 271-277 din Codul civil. De asemenea, potrivit art. 2.586, cu denumirea marginală Legea aplicabilă condiţiilor de fond ale căsătoriei din Codul civil, „(1) Condiţiile de fond cerute pentru încheierea căsătoriei sunt determinate de legea naţională a fiecăruia dintre viitorii soţi la momentul celebrării căsătoriei. (2) Dacă una dintre legile străine astfel determinată prevede un impediment la căsătorie care, potrivit dreptului român, este incompatibil cu libertatea de a încheia o căsătorie, acel impediment va fi înlăturat ca inaplicabil în cazul în care unul dintre viitorii soţi este cetăţean român şi căsătoria se încheie pe teritoriul României“.
    64. În prezenta cauză, art. I din legea criticată, cu referire la art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1991, prevede îndeplinirea cumulativă a condiţiilor de a fi căsătorit şi a convieţui, respectiv că cetăţenia română se poate acorda, la cerere, persoanei fără cetăţenie sau cetăţeanului străin dacă „[...] este căsătorit şi convieţuieşte în străinătate cu un cetăţean român, de cel puţin 10 ani de la data căsătoriei“, iar potrivit art. 41 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 18 mai 2012, actele de stare civilă ale cetăţenilor români, întocmite de autorităţile străine, au putere doveditoare în ţară numai dacă sunt transcrise în registrele de stare civilă române, iar cetăţeanul român este obligat ca, în termen de 6 luni de la înregistrarea actului sau faptului de stare civilă la autorităţile străine, respectiv de la data dobândirii/redobândirii cetăţeniei române, să solicite transcrierea certificatelor/extraselor de stare civilă la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau la primăria unităţii administrativ-teritoriale competent/competente ori la misiunile diplomatice sau oficiile consulare de carieră ale României. Ca atare, faţă de cadrul legislativ menţionat, Curtea constată că, indiferent de legea străină în temeiul căreia s-a încheiat căsătoria dintre un cetăţean român şi un cetăţean străin sau o persoană fără cetăţenie, cetăţeanul român este obligat ca, în termen de 6 luni de la înregistrarea actului de stare civilă la autorităţile străine, să solicite transcrierea certificatelor/ extraselor de stare civilă la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor sau la primăria unităţii administrativ-teritoriale competent/competente ori la misiunile diplomatice sau oficiile consulare de carieră ale României.
    65. Referitor la critica de neconstituţionalitate a art. I din Legea pentru modificarea art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, prin raportare la art. 5 alin. (1) din Constituţie, şi reţinând cele mai sus analizate, Curtea constată că lipsa de claritate şi previzibilitate a art. I din legea supusă controlului de constituţionalitate determină şi nesocotirea principiilor constituţionale ale cetăţeniei consacrate de art. 5 alin. (1) din Legea fundamentală, potrivit cărora cetăţenia română se dobândeşte, se păstrează sau se pierde în condiţiile prevăzute de legea organică. Or, având în vedere importanţa domeniului reglementat - cetăţenia -, domeniu rezervat legii organice, se impune definirea cu claritate a tuturor ipotezelor normative şi a condiţiilor în care cetăţenia română poate fi dobândită la cerere. Ca atare, dispoziţiile art. I din Legea pentru modificarea art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991 contravin şi art. 5 alin. (1) din Constituţie.
    66. Cu privire la critica de neconstituţionalitate a art. II din Legea pentru modificarea art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, autorul sesizării arată că, potrivit art. 70 din Legea nr. 24/2000, intitulat „Republicarea“, doar actele normative modificate sau completate în mod substanţial se republică având la bază dispoziţia cuprinsă în actul de modificare, respectiv de completare. Faţă de această prevedere, în cauză, se consideră că soluţia republicării este contrară normelor de tehnică legislativă, având în vedere că, prin legea criticată, actul normativ de bază, respectiv Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, nu este modificat sau completat substanţial, aşa cum impun normele de tehnică legislativă.
    67. Referitor la această susţinere, Curtea reţine că, potrivit art. 58 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, după intrarea în vigoare a unui act normativ, pe durata existenţei acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea.
    68. Prin Decizia nr. 78 din 10 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 2 martie 2021, paragraful 68, Curtea a reţinut că republicarea actului normativ se circumscrie noţiunii de „eveniment legislativ“ şi reprezintă o activitate oficială care constă în realizarea de către emitenţi a unei noi forme a actului normativ, prin includerea tuturor intervenţiilor legislative la care a fost supusă forma originară a acestuia, operaţiune în urma căreia acesta dobândeşte o nouă redactare, dându-se textelor şi o nouă numerotare, dacă este cazul. De asemenea, Curtea a observat că întocmirea formelor republicabile se realizează doar cu luarea în considerare a textelor oficiale publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 3 iulie 2017, cu modificările şi completările ulterioare. Totodată, prin aceeaşi decizie, paragraful 74, având în vedere că republicarea actului normativ este o operaţiune tehnico-legislativă care are ca scop integrarea prevederilor modificate şi/sau a celor de completare în ansamblul reglementării de bază, actualizându-se denumirile unor instituţii sau localităţi, dându-se o nouă numerotare articolelor, alineatelor, capitolelor şi celorlalte structuri ale actului, cu refacerea trimiterilor potrivit noii numerotări, Curtea a constatat că instituţia republicării nu reprezintă un act de legiferare, ci un act tehnic de includere într-un singur act normativ a tuturor intervenţiilor legislative operate asupra actului normativ de bază, deci a unor norme aflate deja în vigoare.
    69. Prin urmare, Curtea constată că susţinerea potrivit căreia soluţia republicării este contrară normelor de tehnică legislativă, având în vedere că, prin legea criticată, actul normativ de bază, respectiv Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, nu este modificat sau completat substanţial, este neîntemeiată, întrucât, astfel cum a reţinut în jurisprudenţa sa, republicarea actului normativ - operaţiune tehnico-legislativă - este un element esenţial din cuprinsul actului modificator care reflectă voinţa expresă a legiuitorului de a realiza republicarea şi instituie obligaţia de republicare a actului normativ, indiferent de numărul, întinderea şi importanţa modificărilor/completărilor aduse acestuia, odată cu fiecare act normativ modificator.
    70. Cât priveşte invocarea în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate formulate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi ale art. 4 şi 16 din Legea fundamentală, Curtea reţine că acestea vizează drepturile şi libertăţile cetăţenilor români, or, persoanele vizate de norma criticată, respectiv persoana fără cetăţenie şi cetăţeanul străin, nu au calitatea de cetăţeni ai statului român, ci tind la obţinerea cetăţeniei române. Prin urmare, dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi ale art. 4 şi 16 din Constituţie nu au incidenţă în cauză.
    71. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi constată că dispoziţiile art. I din Legea pentru modificarea art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991 sunt neconstituţionale.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. II din Legea pentru modificarea art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 15 februarie 2023.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Bianca Drăghici

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 17 din 15 februarie 2023

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 17 din 15 februarie 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 17 din 15 februarie 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991