Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cosmin-Marian │- │
│Văduva │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 165 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în interpretarea dată acestora prin considerentele obligatorii din Decizia nr. 57 din 9 decembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepţie ridicată, din oficiu, în Dosarul nr. 448/110/2019 al Curţii de Apel Bacău - Secţia I civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 18D/2021. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei, având în vedere că prin Decizia nr. 57 din 9 decembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea, deoarece chestiunea invocată nu prezintă caracter de noutate, fiind lămurită prin Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii. Ca atare, Decizia nr. 57 din 9 decembrie 2019 nu a adus o altă interpretare contrară prevederilor legale. Decizia nr. 19 din 10 decembrie 2012 a fost pronunţată în vederea unei juste şi legale stabiliri şi reactualizări a pensiilor provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 13 noiembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 448/110/2019, Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 165 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în interpretarea dată acestora prin considerentele obligatorii din Decizia nr. 57 din 9 decembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 165 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa, autoare a excepţiei, susţine că, deşi Decizia nr. 57 din 9 decembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, este una de respingere, ca inadmisibilă, a sesizării, aceasta conţine considerente decizorii de natură să conducă instanţele care judecă procesele precum cele învederate în decizie la o anumită soluţie, excluzând, practic, o altă interpretare decât cea învederată de instanţa supremă. Instanţa supremă, în paragraful 126 al deciziei criticate, a statuat că la stabilirea şi reactualizarea drepturilor de pensie trebuie luate în calcul toate sporurile şi alte venituri de natură salarială pentru care angajatorul/angajatul a plătit contribuţia pentru asigurările sociale de stat. Instanţa de judecată precizează că instanţa supremă s-a îndepărtat de la modul în care legiuitorul a înţeles principiul contributivităţii prin înlăturarea obligaţiei instanţelor de a verifica la stabilirea pensiei şi celelalte condiţii legale, respectiv sporurile să aibă un caracter permanent, iar după data de 1 aprilie 1992, să fi făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislaţiei anterioare. 6. Prin soluţia criticată, instanţa supremă, apreciind că în felul acesta se înlătură un tratament discriminatoriu, a instituit o relaţie de egalitate între persoane care, însă, se află în situaţii diferite. Dar, în acest fel, s-a încălcat definiţia principiului contributivităţii din cuprinsul art. 2 lit. c) din Legea nr. 263/2010, coroborată cu prevederile art. 6, 27, 33, ale art. 37 alin. (2) şi ale art. 96 alin. (1) din aceeaşi lege, potrivit cărora contributivitatea include atât contribuţia angajatorului, cât şi contribuţia individuală de asigurări sociale. 7. Instanţa care a ridicat prezenta excepţie arată că, anterior Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, doar angajatorii, nu şi angajaţii, achitau contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de sănătate. Ca atare, vechea reglementare era mai favorabilă asiguraţilor decât reglementarea care a implementat filosofia contributivităţii odată cu adoptarea Legii nr. 19/2000. Asiguraţii, anterior Legii nr. 19/2000, plăteau doar contribuţia pentru pensia suplimentară care se calcula prin raportare la salariul tarifar/salariul tarifar, sporul de vechime neîntreruptă în aceeaşi unitate/salariul de bază, precum şi sporurile enumerate în Legea nr. 49/1992 pentru modificarea şi completarea unor reglementări din legislaţia de asigurări sociale, şi nu la salariul brut. Anterior Legii nr. 19/2000, asiguraţii încasau mai mulţi bani decât ar fi încasat în condiţiile legislaţiei adoptate ulterior Legii nr. 19/2000 când, din cauza obligaţiei de a plăti contribuţii alături de angajator, ar fi obţinut venituri mai mici. În acest fel, conchide instanţa de judecată, instanţa supremă a impus luarea în considerare la stabilirea pensiei a tuturor veniturilor angajatului, deşi art. 165 din Legea nr. 263/2010 exclude sporurile cu caracter nepermanent sau/şi care nu au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislaţiei anterioare. Interpretarea criticată este contrară Deciziei Curţii Constituţionale nr. 506 din 9 aprilie 2009, conduita instanţei supreme reprezentând un caz de „erijare în instanţă de control judiciar“ al unei decizii a jurisdicţiei constituţionale, inadmisibil din punct de vedere constituţional, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională prin Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013. 8. În concluzie, instanţa de judecată solicită Curţii Constituţionale să constate că, prin Decizia nr. 57 din 9 decembrie 2019, instanţa supremă a încălcat atât prevederile relevante din Legea nr. 263/2010, cât şi Decizia Curţii nr. 506 din 9 aprilie 2009, întrucât a eliminat două dintre condiţiile necesare pentru acordarea pensiei, respectiv caracterul permanent al sporurilor şi necesitatea ca sporurile să fi făcut parte din baza de calcul al pensiilor, conform legislaţiei anterioare. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 165 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, în interpretarea dată acestora prin considerentele obligatorii din Decizia nr. 57 din 9 decembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 165 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010, care au următorul cuprins: "(1) La determinarea punctajelor lunare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, se utilizează salariile brute sau nete, după caz, în conformitate cu modul de înscriere a acestora în carnetul de muncă, astfel: a) salariile brute, până la data de 1 iulie 1977; b) salariile nete, de la data de 1 iulie 1977 până la data de 1 ianuarie 1991; c) salariile brute, de la data de 1 ianuarie 1991.(2) La determinarea punctajelor lunare, pe lângă salariile prevăzute la alin. (1) se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul a pensiilor conform legislaţiei anterioare şi care sunt înscrise în carnetul de muncă sau sunt dovedite cu adeverinţe eliberate de unităţi, conform legislaţiei în vigoare." 13. Prin Decizia nr. 57 din 9 decembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 165 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 10 martie 2020, s-au respins, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă în dosarele nr. 762/88/2018 şi nr. 4.217/118/2018, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 165 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010, în sensul de a se stabili dacă, în scopul verificării condiţiei ca anumite venituri suplimentare să fi făcut parte din baza de calcul al pensiei, trebuie avută în vedere noţiunea de „baza de calcul al pensiei“, astfel cum era definită de dispoziţiile art. 10 raportat la art. 21 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţă socială, în forma iniţială, respectiv în forma modificată prin art. III pct. 1 din Legea nr. 49/1992 pentru modificarea şi completarea unor reglementări din legislaţia de asigurări sociale, după caz, raportat la cuprinsul anexei nr. 15 la Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu completările ulterioare, sau verificarea trebuie să se raporteze la baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, conform legislaţiei în vigoare în perioada realizării veniturilor salariale, astfel cum este atestată de emitentul adeverinţei. 14. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că dispoziţiile criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) şi (5) privind separaţia puterilor în stat, precum şi obligativitatea respectării legilor, a Constituţiei şi a supremaţiei acesteia, art. 16 alin. (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (2) referitor la liberul acces la justiţie, art. 124 alin. (1) şi (3) referitor la înfăptuirea justiţiei, art. 126 alin. (1), (2), (3) şi (4) referitor la instanţele judecătoreşti, art. 142 alin. (1) referitor la structura Curţii Constituţionale şi art. 147 alin. (1) şi (4) referitor la deciziile Curţii Constituţionale. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, ridicată din oficiu în prezenta cauză, Curtea reţine că aceasta este inadmisibilă, deoarece a fost ridicată cu nerespectarea prevederilor art. 126 alin. (1) din Constituţie, potrivit căruia „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege“. Aceste prevederi constituţionale, coroborate cu cele ale art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.“, interzic Curţii Constituţionale atât înfăptuirea justiţiei, în sensul dat acestei noţiuni de art. 124 alin. (1) din Constituţie, cât şi să impună o interpretare unitară a dreptului. Dacă înfăptuirea justiţiei reprezintă o prerogativă exclusivă a instanţelor judecătoreşti, asigurarea interpretării unitare reprezintă o atribuţie exclusivă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Astfel, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, „Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.“, iar, potrivit art. 126 alin. (3) din Constituţie, „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale“. În cazul ambelor operaţiuni juridice Constituţia este fermă, excluzând orice altă autoritate publică, inclusiv Curtea Constituţională. 16. În aplicarea acestor prevederi constituţionale, Curtea Constituţională a statuat că atribuţiile judecătorului implică identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care lea stabilit, astfel încât legiuitorul, aflat în imposibilitatea de a prevedea toate situaţiile juridice, lasă judecătorului, învestit cu puterea de a spune dreptul, o parte din iniţiativă (Decizia Curţii Constituţionale nr. 283 din 17 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 6 iunie 2023, paragraful 89). 17. În prezenta cauză, autoarea excepţiei ridicate din oficiu nu este nemulţumită de interpretarea decelabilă din jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti pronunţată în exercitarea atribuţiei de înfăptuire a justiţiei prevăzută de art. 124 alin. (1) din Constituţie, ci de o interpretare dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în exercitarea atribuţiei prevăzute de art. 126 alin. (3) din Constituţie. Chiar dacă, în principiu, Curtea a recunoscut posibilitatea de a examina temeinicia unei critici aduse normelor de drept primar în interpretarea dată acestora de către instanţa supremă în exercitarea prerogativei prevăzute de art. 126 alin. (3) din Constituţie, în prezenta cauză instanţa care a ridicat din oficiu excepţia nu face decât să propună o interpretare alternativă celei oferite de către instanţa supremă în considerentele Deciziei nr. 57 din 9 decembrie 2019. În justificarea acestei interpretări alternative instanţa de judecată nu face decât să menţioneze că o serie de prevederi ale art. 2 lit. c), art. 6, 27, 33, art. 37 alin. (2) şi art. 96 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, care consacră explicit şi dezvoltă principiul contributivităţii, ar impune să nu se ţină seama la calcularea pensiilor şi de sporurile cu caracter nepermanent. 18. În sfârşit, Curtea mai observă că instanţa judecătorească invocă o presupusă încălcare de către instanţa supremă a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 506 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 1 iunie 2009, prin care, în esenţă, s-a statuat că legiuitorul are o largă marjă de apreciere în stabilirea condiţiilor de acordare a dreptului la pensie. Altfel spus, instanţa supremă şi-ar fi încălcat limitele competenţei delimitate de art. 126 alin. (3) din Constituţie şi a încălcat prerogativa legiuitorului prevăzută de art. 61 alin. (1) din Constituţie. Şi în această privinţă însă instanţa de judecată pune în discuţia Curţii Constituţionale chestiuni care nu au natura unor veritabile critici de neconstituţionalitate. Astfel, în fapt, instanţa de judecată critică modalitatea în care instanţa supremă şi-a exercitat prerogativa, care nu poate fi decât una flexibilă, şi nu mecanică, de a interpreta legislaţia primară, în dauna modalităţii în care legiuitorul şi-a exercitat prerogativa de a construi politica de asigurări sociale a statului. Curtea Constituţională nu îşi poate exercita competenţa de verificare a constituţionalităţii reglementării de drept primar prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituţie decât în condiţiile în care conduita autorităţilor faţă de care se exprimă nemulţumirea, în speţa de faţă a instanţei supreme, este criticată prin raportare la standarde constituţionale a căror incidenţă să fie temeinic argumentată de autorul criticii. Or, în cauza de faţă, instanţa de judecată s-a limitat la invocarea standardelor constituţionale care constituie şi delimitează atribuţiile autorităţilor implicate, instanţele judecătoreşti, Parlamentul, Curtea Constituţională şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 165 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în interpretarea dată acestora prin Decizia nr. 57 din 9 decembrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepţie ridicată de Curtea de Apel Bacău - Secţia I civilă în Dosarul nr. 448/110/2019. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bacău - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 martie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Marian Enache Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
