Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ovidiu Mazilu în Dosarul nr. 4.416/110/2016/a4 al Tribunalului Bacău - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 905D/2018. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra concluziilor scrise depuse la dosar de către Ovidiu Mazilu şi Gabriela Mazilu, prin care se solicită admiterea excepţiei. Arată că autorul excepţiei a depus o cerere prin care solicită conexarea la cauza de faţă a Dosarului nr. 1.985D/2018, aflat în faza premergătoare şedinţei de dezbateri. De asemenea, învederează că partea Gabriela Mazilu a solicitat ca judecarea cauzei să se realizeze la prezentul termen şi să fie reprezentată de un avocat. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că prin Decizia nr. 55 din 4 februarie 2020, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 139 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nu privesc înregistrările rezultate ca urmare a efectuării activităţilor specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului desfăşurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 7 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 4.416/110/2016/a4, Tribunalul Bacău - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ovidiu Mazilu cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia apreciază că textul criticat nu respectă exigenţele constituţionale referitoare la calitatea legii, fiind contrare prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. Textul are un caracter general, fără a conţine o definire a termenului „înregistrări“. Or, această măsură are cu un grad ridicat de intruziune în viaţa privată a persoanelor, iar prin modul de redactare a textului nu se asigură standardul constituţional de protecţie a drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor prevăzute prin art. 26, 28 şi 53 din Legea fundamentală, ce impune ca limitarea acestora să se realizeze într-un cadru normativ care, pe de o parte, să stabilească expres cazurile de restrângere a acestor valori constituţionale, iar, pe de altă parte, să prevadă într-un mod clar, precis şi previzibil aceste cazuri. 6. Lipsa de claritate a dispoziţiei criticate determină posibilitatea aplicării acesteia în mod aleatoriu şi, implicit, a încălcării într-un mod abuziv a unora dintre drepturile fundamentale. În continuare face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de exemplu, Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, Decizia nr. 91 din 28 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 20 aprilie 2018. Apreciază că sintagma „orice alte înregistrări“ poate avea înţelesul de imprimare, reţinere, stocare tehnică pe orice suport într-o formă scrisă/electronică (audio/video) a conţinutului comunicărilor efectuate prin diverse mijloace electronice, dar, întrucât aceasta nu este definită, poate suferi interpretări multiple. Astfel, înregistrările provenite din interceptarea comunicaţiilor electronice şi a comunicărilor persoanelor se pot referi, printre altele, şi la date de trafic, localizare geografică, localizare a terminalelor telefonice, voce şi/sau imagini video, date biometrice, genetice etc. Se face referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 440 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 4 septembrie 2014. 7. În continuare, făcând referire la dispoziţiile Legii nr. 51/1991 şi la procedura emiterii mandatului de securitate naţională, apreciază că interceptările şi înregistrările comunicaţiilor electronice efectuate în baza acestei legi au clasa de secretizare „secret de stat“ şi, ca urmare, utilizarea lor de către organele de urmărire penală trebuie să respecte rigorile şi cerinţele Legii nr. 182/2002 referitoare la accesul la aceste documente, declasificarea acestora etc. 8. Aşa fiind, apreciază că dispoziţiile criticate sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, contravenind dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie. Totodată, imprecizia şi lipsa de claritate şi previzibilitate a textelor determină şi încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (3), precum şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 47 alin. (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. 9. Tribunalul Bacău - Secţia penală apreciază că sintagma criticată, cuprinsă în art. 139 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, nu este lipsită de claritate şi previzibilitate, necontravenind prevederilor constituţionale. Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative nu contravine principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora neputând prezenta o precizie absolută. Nicio lege nu trebuie să se piardă în amănunte, nu trebuie să cuprindă liste exhaustive, pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la multitudinea de situaţii. Invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia interpretarea şi aplicarea legii depind de practica judiciară (a se vedea, Cauza Kokkinakis împotriva Greciei, paragraful 40, şi Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 31). Mai mult, la art. 97 alin. (2) lit. f) din Codul de procedură penală este consacrat principiului libertăţii mijloacelor de probă, potrivit căruia proba se obţine în procesul penal prin orice mijloc de probă care nu este interzis de lege. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea constată că, deşi a fost sesizată în prezenta cauză cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală, din modul de formulare a criticilor de neconstituţionalitate şi de redactare a dispoziţiilor art. 139 din Codul de procedură penală, rezultă că autorul excepţiei are în vedere teza finală a acestui alineat, cu următorul conţinut: „Înregistrările prevăzute în prezentul capitol, efectuate de părţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege.“ 14. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5), potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la accesul liber la justiţie, art. 26 referitor la viaţa intimă, familială şi privată, art. 28 referitor la secretul corespondenţei, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, prin Decizia nr. 55 din 4 februarie 2020*), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 139 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care nu privesc înregistrările rezultate ca urmare a efectuării activităţilor specifice culegerii de informaţii care presupun restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale ale omului desfăşurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991. *) Decizia Curţii Constituţionale nr. 55 din 4 februarie 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 17 iunie 2020. 16. În esenţă, Curtea a reţinut că, în principiu, legiuitorul are libertatea de a reglementa categoria mijloacelor de probă, includerea sau excluderea anumitor elemente din această categorie. Cu toate acestea, orice reglementare în domeniu trebuie să fie realizată cu respectarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale incidente. Astfel, deşi legiuitorul se bucură de o marjă de apreciere destul de întinsă, având în vedere că acesta se află într-o poziţie care îi permite să aprecieze, în funcţie de o serie de criterii, necesitatea unei anumite politici penale, această competenţă nu este absolută în sensul excluderii exercitării controlului de constituţionalitate asupra măsurilor adoptate. 17. Trebuie plecat de la premisa că includerea unui element în categoria mijloacelor de probă trebuie însoţită de garanţiile necesare respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale. În materia analizată, reglementarea garanţiilor specifice se circumscriu legiferării unei proceduri clare şi efective care să permită analiza legalităţii mijlocului de probă şi a procedeului probatoriu prin care au fost obţinute înregistrările. Lipsa unei astfel de proceduri determină, în fapt, lipsa garanţiilor specifice şi, implicit, neconstituţionalitatea includerii anumitor elemente în categoria mijloacelor de probă. 18. Curtea a reţinut, de exemplu, că, în lipsa unui cadru legislativ clar şi coerent în materia mijloacelor de probă [...], este încălcat dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţie. Astfel, în materie penală, întregul sistem de obţinere a probelor vizează constatarea existenţei sau inexistenţei acuzaţiei în materie penală, inclusiv garanţiile procesuale intrinseci acestuia, drept care legiuitorul are obligaţia constituţională de a reglementa în mod coerent şi unitar maniera de obţinere a acestora pentru a nu leza securitatea juridică a persoanei (Decizia nr. 72 din 29 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 2 mai 2019, paragraful 53). 19. Totodată, pentru a stabili dacă procedura în ansamblu a fost echitabilă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că este necesar să se determine dacă a fost respectat dreptul la apărare. În special, trebuie verificat dacă reclamantul a avut posibilitatea de a contesta autenticitatea probelor şi de a se opune folosirii acestora. Totodată, trebuie să se ia în considerare calitatea probelor, inclusiv să se clarifice dacă circumstanţele în care au fost obţinute aruncă îndoiala asupra credibilităţii sau exactităţii lor (a se vedea, Hotărârea din 10 martie 2009, pronunţată în Cauza Bykov împotriva Rusiei, paragrafele 88-90). 20. Faptul că legiuitorul nu a reglementat, cu respectarea cerinţelor de claritate şi previzibilitate, procedura verificării legalităţii mijloacelor de probă obţinute potrivit Legii nr. 51/1991 determină şi lipsa de efectivitate a procedurii utilizate, cu consecinţa încălcării drepturilor şi a libertăţilor fundamentale prevăzute de Constituţie. 21. Având în vedere că, potrivit art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“ şi ţinând cont de faptul că Decizia nr. 55 din 4 februarie 2020 nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunţării prezentei decizii, iar sesizarea instanţei de contencios constituţional în prezenta cauză a fost realizată prin Încheierea pronunţată de Tribunalul Bacău - Secţia penală din 7 iunie 2018, Curtea urmează să respingă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală, ca devenită inadmisibilă. 22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Ovidiu Mazilu în Dosarul nr. 4.416/110/2016/a4 al Tribunalului Bacău - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bacău - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 mai 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
