Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina-Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 222 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Filofteia Ciobanu în Dosarul nr. 3.511/62/2015 al Tribunalului Braşov - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 276D/2018. 2. La apelul nominal răspunde autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, personal. Lipseşte cealaltă parte, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. În acest sens arată că, deşi necesitatea invocării acestei excepţii de neconstituţionalitate a apărut în timpul şedinţei de judecată, la data menţionată în încheierea de sesizare nu există motivarea scrisă a excepţiei din cauza faptului că instanţa de judecată i-a refuzat acest drept, de a depune motivarea scrisă a excepţiei, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Prin urmare, arată că nu îşi însuşeşte cele arătate de instanţa de judecată prin încheierea de şedinţă. Mai arată că textul de lege criticat refuză dreptul autorului unei excepţii de neconstituţionalitate de a beneficia de un termen, chiar foarte scurt, pentru a prezenta motivarea în formă scrisă a excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că, din acest motiv, nici raportul întocmit în cauză de către judecătorul-raportor nu se bazează pe o motivare scrisă a excepţiei. 4. Reprezentantul Ministerului Public arată că instanţa de contencios constituţional a fost legal sesizată, prin încheierea instanţei de judecată, astfel încât se pot formula concluzii, pe fondul cauzei. 5. În replică, autoarea excepţiei arată că, tocmai în temeiul textului de lege criticat, care prevede că se poate acorda părţii un alt termen de judecată, pentru lipsă de apărare, numai în mod excepţional şi pentru motive temeinice, nu i s-a acordat de către instanţa de judecată un termen pentru a depune motivarea scrisă a excepţiei, aşa cum prevede expres art. 29 din Legea nr. 47/1992. Prin urmare, nu poate susţine un aspect ce nu i s-a permis la instanţa de fond şi nu a fost pus în dezbaterea părţilor. 6. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.523 din 15 noiembrie 2011. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 19 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 3.511/62/2015, Tribunalul Braşov - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 222 din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Filofteia Ciobanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii în anulare. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate nu sunt formulate critici distincte de neconstituţionalitate a textului de lege criticat, fiind precizat doar că acesta contravine dispoziţiilor constituţionale referitoare la dreptul la apărare. 9. Tribunalul Braşov - Secţia I civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se consideră că dreptul la apărare nu este un drept absolut, cunoscând anumite limitări, însă acestea trebuie să fie compatibile cu dreptul celorlalţi cetăţeni, iar statul are o marjă de apreciere exclusivă, în ceea ce priveşte procesul de legiferare. În acest sens se apreciază că intenţia legiuitorului a fost de a nu se ajunge la o tergiversare nejustificată a unui proces, prin formularea unor cereri care nu au caracter excepţional, fiind urmărită tocmai realizarea dreptului la un proces echitabil, prevăzut atât în Constituţie, cât şi în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, în cadrul procesului, părţile trebuie să-şi exercite drepturile şi să-şi îndeplinească obligaţiile cu bună-credinţă, urmărindu-se soluţionarea procesului într-un termen rezonabil. Se mai apreciază că textul de lege criticat nu interzice formularea unei cereri de amânare, ci doar condiţionează numai admiterea unei astfel de cereri tocmai de exercitarea cu bună-credinţă a acestui drept. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 222 - Amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: "(1) Amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei.(2) Când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise.“" 14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 24 - Dreptul la apărare. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că în motivarea acesteia nu sunt formulate critici distincte de neconstituţionalitate a textului de lege criticat, fiind precizat doar că acesta contravine dispoziţiilor constituţionale referitoare la dreptul la apărare. 16. În legătură cu acest aspect, în jurisprudenţa sa, Curtea a conturat o anumită structură inerentă şi intrinsecă oricărei excepţii de neconstituţionalitate. Aceasta cuprinde 3 elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituţionalităţii textului criticat. Indiscutabil primul element al excepţiei se circumscrie fie simplei indicări a textului pretins neconstituţional, fie menţionării conţinutului său normativ, iar cel de-al doilea indicării textului sau principiului constituţional pretins încălcat. În condiţiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepţiei, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. Prin urmare, materialitatea motivării excepţiei nu este o condiţie sine qua non a existenţei acesteia. 17. În aceste condiţii, Curtea a reţinut că, în situaţia în care textul de referinţă invocat este suficient de precis şi clar, astfel încât instanţa constituţională să poată reţine în mod rezonabil existenţa unei minime critici de neconstituţionalitate, ea este obligată să analizeze pe fond excepţia de neconstituţionalitate şi să considere deci că autorul acesteia a respectat şi a cuprins în excepţia ridicată cele 3 elemente menţionate (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 928 din 14 decembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2007, Decizia nr. 465 din 17 mai 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, Decizia nr. 245 din 19 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 17 martie 2009, Decizia nr. 727 din 7 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 10 iunie 2009, Decizia nr. 542 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 19 iulie 2011, Decizia nr. 611 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 19 iulie 2011, Decizia nr. 646 din 17 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011, Decizia nr. 1.116 din 8 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 9 noiembrie 2011, precum şi Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012). 18. Aplicând aceste considerente de principiu la analiza prezentei excepţii de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, deşi autoarea acesteia nu a formulat critici de neconstituţionalitate, invocând doar în mod generic încălcarea dreptului constituţional la apărare, analiza conţinutului normativ al textului de lege criticat poate fi raportată, în mod rezonabil, la prevederile art. 24 din Constituţie, referitor la dreptul la apărare. Astfel, analizând dispoziţiile legale criticate, Curtea reţine că acestea prevăd că amânarea judecăţii, pentru lipsă de apărare, poate fi dispusă numai în mod excepţional, şi pentru motive temeinice, care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei. În cazul în care instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, se va amâna, la cererea părţii, pronunţarea asupra cauzei, pentru a da posibilitatea depunerii de concluzii scrise. Aşadar, tocmai în vederea garantării exercitării dreptului la apărare, textul de lege a prevăzut obligaţia instanţei de a amâna pronunţarea, în vederea depunerii de concluzii scrise, în cazul în care aceasta a refuzat amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare. 19. Spre deosebire de vechea reglementare, respectiv art. 156 din Codul de procedură civilă din 1865, care prevede posibilitatea instanţei de a acorda un singur termen, pentru lipsă de apărare, textul de lege criticat prevede că amânarea pentru acest motiv se dispune în mod excepţional, pentru motive care nu sunt imputabile părţii, sau reprezentantului ei. 20. Prin Deciziile nr. 490 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 6 iulie 2006, şi nr. 298 din 11 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 14 aprilie 2008, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 156 din Codul de procedură civilă din 1865 nu constituie o restrângere a dreptului la apărare, ci reprezintă o măsură de descurajare a exercitării cu rea-credinţă a drepturilor procesuale, prin cereri de amânare a procesului în scopul tergiversării acestuia şi al împiedicării înfăptuirii justiţiei. De asemenea, Curtea a statuat că facultatea instituită pentru judecător, de a nu acorda un termen pentru lipsă de apărare (caz în care se va amâna pronunţarea, la cererea părţii, pentru depunerea de concluzii scrise) sau de a acorda un singur termen în acest scop, implică responsabilitatea acestuia în înfăptuirea actului de justiţie, iar pentru eventualele abuzuri sau greşeli de judecată datorate încălcării dreptului la apărare, legea prevede remediile necesare. 21. De asemenea, prin Decizia nr. 298 din 11 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 14 aprilie 2008, Curtea a statuat că dispoziţiile procesuale criticate prevăd condiţiile în care se poate amâna judecarea cauzei pentru lipsă de apărare, iar aceasta nu echivalează cu o restrângere a accesului la justiţie, partea interesată având dreptul de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. 22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, şi având în vedere faptul că soluţia legislativă cuprinsă în textul de lege criticat în prezenta cauză este, în esenţă, aceeaşi cu cea analizată în jurisprudenţa citată, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Filofteia Ciobanu în Dosarul nr. 3.511/62/2015 al Tribunalului Braşov - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. 222 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Braşov - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 martie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Irina-Loredana Gulie ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
