Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Andreea Costin │- magistrat-asistent│
└─────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Elena Lucia Tănasa în Dosarul nr. 45.586/3/2015/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 418D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, procedura de citare fiind legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 455D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 raportat la art. 194-197 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Alexandru Sfîrăială în Dosarul nr. 64.381/300/2015/a1 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă. 4. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei de neconstituţionalitate, procedura de citare fiind legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 455D/2016 la Dosarul nr. 418D/2016, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013 sau Decizia nr. 708 din 27 noiembrie 2014. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin încheierile din 23 martie 2016 şi 6 aprilie 2016, pronunţate în Dosarul nr. 45.586/3/2015/a1, respectiv Dosarul nr. 64.381/300/2015/a1, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (2) şi (3), respectiv art. 200 raportat la art. 194-197 din Codul de procedură civilă, excepţii ridicate de Elena Lucia Tănasa şi Alexandru Sfîrăială în cauze având ca obiect soluţionarea cererii de reexaminare formulată împotriva încheierii de anulare a cererii de chemare în judecată. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, având în vedere că împotriva rezoluţiei de stabilire a obligaţiilor a căror nerespectare atrage sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată şi a comunicării acesteia nu există cale de atac. Fiind o procedură administrativă, necontradictorie, care poate avea ca efect anularea cererii de chemare în judecată, lipsa unei căi de atac şi a posibilităţii dezbaterii în contradictoriu reprezintă o încălcare a accesului liber la justiţie. Lipsa căii de atac împotriva actelor prin care se stabilesc obligaţii procesuale de fond lipseşte legea de predictibilitate, iar prin pronunţarea unor soluţii diferite de aceeaşi instanţă în cauze similare se încalcă egalitatea cetăţenilor în faţa legii. 9. Se mai susţine că, în litigiile în care sarcina probei este împărţită între părţile din proces, procedura regularizării cererii de chemare în judecată este de natură să afecteze însăşi esenţa dreptului protejat, chiar dacă legea conferă dreptul de a formula o cerere de reexaminare. Legiuitorul putea reglementa procedura anulării cererii de chemare în judecată cu citarea părţilor pentru deplina transparenţă a procedurii şi în considerarea rolului activ al judecătorului, pentru ca partea, sancţionată cu anularea cererii sale de chemare în judecată, să poată explica de ce nu poate depune înscrisuri, care se află la partea adversă. Prin urmare, constatarea lipsurilor cererii de chemare în judecată trebuie făcută în şedinţă publică în prezenţa părţilor, cu respectarea principiului contradictorialităţii, pentru a nu fi încălcate accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. 10. Se mai arată că sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată constituie un exces şi un abuz de reglementare în situaţia în care reclamantul nu mai poate formula o nouă cerere de chemare în judecată, întrucât a operat deja o decădere. 11. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că textele legale criticate sunt constituţionale. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 13. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 14. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere anterior exprimat, în sensul constituţionalităţii textelor legale criticate, reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 479 din 21 noiembrie 2013, nr. 31 din 21 ianuarie 2014, nr. 410 din 3 iulie 2014 sau nr. 708 din 27 noiembrie 2014. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, îl reprezintă dispoziţiile art. 200 alin. (2) şi (3), respectiv art. 200 raportat la art. 194-197 din Codul de procedură civilă. Având în vedere criticile de neconstituţionalitate, precum şi obiectul de reglementare al dispoziţiilor legale criticate, respectiv art. 194 - Cuprinsul cererii de chemare în judecată, art. 195 - Numărul de exemplare, art. 196 - Nulitatea cererii, art. 197 - Timbrarea cererii şi art. 200 - Verificarea cererii şi regularizarea acesteia, Curtea va reţine ca obiect al excepţiei dispoziţiile art. 200 prin raportare la art. 194-197 din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015. 18. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, astfel cum se interpretează potrivit art. 20 din Constituţie şi prin prisma dispoziţiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 129 privind folosirea căilor de atac din Legea fundamentală. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin dispoziţiile legale criticate, legiuitorul a dorit instituirea unei discipline procesuale, tocmai pentru a garanta respectarea principiului accesului liber la justiţie, al dreptului la un proces echitabil şi al dreptului la apărare. În privinţa cererii de chemare în judecată, Curtea a statuat că procedura regularizării cererii de chemare în judecată este justificată prin prisma finalităţii legitime urmărite de către legiuitor, şi anume fixarea corectă a cadrului procesual, în vederea evitării acordării de noi termene de judecată pentru complinirea lipsurilor, ceea ce conduce atât la asigurarea dreptului de apărare al pârâtului, aflat în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la obiectul cererii, motivele invocate şi probele solicitate, cât şi la asigurarea celerităţii procesului, permiţând, astfel, desfăşurarea judecăţii într-un termen optim şi previzibil, în sensul art. 6 din Codul de procedură civilă, element component al termenului rezonabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie. Curtea a mai statuat că instanţele de judecată sunt singurele competente să aprecieze, în concret, în ce măsură anumite lipsuri ale cererii de chemare în judecată au o suficientă gravitate pentru a justifica anularea cererii în procedura regularizării (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 583 din 29 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 857 din 18 noiembrie 2015, paragraful 15). 20. Curtea a mai reţinut că, prin Decizia de inadmisibilitate din 15 aprilie 2014 pronunţată în Cauza Lefter împotriva României (Cererea nr. 66.268/13), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că procedura de regularizare a cererii de chemare în judecată reglementată de art. 200 din Codul de procedură civilă nu se substituie unei cereri judiciare şi nu anticipează faza de admitere a probelor, însă este vorba de o etapă obligatorie, care urmăreşte să impună reclamanţilor o anumită disciplină, în vederea evitării oricărei tergiversări în cadrul procedurii, prin urmare o astfel de procedură este prevăzută de lege şi urmăreşte o bună administrare a justiţiei. Curtea a apreciat că anularea cererii reclamantului nu constituie o ingerinţă disproporţionată în dreptul său de acces la instanţă, deoarece partea este informată atât asupra omisiunii sale, cât şi cu privire la sancţiunea susceptibilă de a-i fi aplicată (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 708 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 19 ianuarie 2015, paragraful 27). 21. În continuare, Curtea reţine că, întrucât procedura specială vizată nu se referă la fondul cauzelor, respectiv la drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci numai de aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părţilor, nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia nu se poate formula o cale de atac împotriva comunicării lipsurilor cererii de chemare în judecată de către instanţă. Prin comunicarea reclamantului de către instanţă a lipsurilor cererii introductive, judecătorul îşi manifestă rolul activ în asigurarea accesului efectiv la justiţie al titularului cererii, iar instanţa nu restituie cererea de chemare în judecată, ci doar pune în vedere reclamantului să completeze lipsurile, în termenul prevăzut de lege. Instanţa face aprecieri formale referitoare la întocmirea cererii de chemare în judecată, care trebuie să cuprindă toate elementele prevăzute de lege. Aşadar, instanţa încunoştinţează reclamantul în mod concret şi punctual asupra lipsurilor cererii sale, precum şi asupra căror modificări trebuie efectuate, acordând părţii un termen de 10 zile pentru conformarea celor solicitate. Acordarea termenului se face cu menţiunea că neîndeplinirea obligaţiilor impuse în termenul stabilit atrage anularea cererii. 22. Curtea a reţinut, de asemenea, prin Decizia nr. 98 din 25 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 21 aprilie 2016, paragraful 13, că încheierea de anulare a cererii poate fi motivată succint, întemeindu-se pe motivele deja comunicate petentului şi pe faptul că lipsurile nu au fost complinite în termenul prevăzut de lege, acesta luând cunoştinţă de motivele de anulare în termenul legal. Încheierea de anulare a cererii astfel pronunţate este supusă căii de atac a reexaminării, cererea de reexaminare putând fi făcută de reclamant în 15 zile de la data comunicării. Soluţionarea cererii de reexaminare se face de către un alt complet decât cel căruia i s-a repartizat cauza, prin încheiere definitivă dată în camera de consiliu, cu citarea reclamantului. Acest complet poate reveni asupra încheierii de anulare dacă măsura a fost dispusă în mod eronat sau dacă neregularităţile au fost înlăturate în termenul acordat, caz în care cauza va fi retrimisă completului iniţial învestit. Aşadar, prin cererea de reexaminare se analizează inclusiv legalitatea măsurii prin prisma îndeplinirii condiţiilor de formă. Curtea a mai constatat că dispoziţiile legale criticate se aplică în aceeaşi măsură persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică, neputându-se reţine încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2014). 23. Celelalte aspecte învederate referitoare la sarcina probei şi la modul de soluţionare a cauzelor de către instanţele de judecată excedează controlului Curţii, reprezentând în realitate chestiuni ce ţin de modul de aplicare şi interpretare al instanţelor de judecată. 24. Aşadar, cât timp procedura criticată nu priveşte însăşi judecarea pe fond a cererii introductive, dispoziţiile criticate nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât procedura specială vizată nu se referă la fondul cauzelor, respectiv la drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci numai la aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părţilor. De altfel, mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia presupun şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili, prin lege, procedura de judecată. 25. Neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia deciziilor menţionate, precum şi considerentele pe care acestea se sprijină îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Elena Lucia Tănasa în Dosarul nr. 45.586/3/2015/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi de Alexandru Sfîrăială în Dosarul nr. 64.381/300/2015/a1 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 200 prin raportare la art. 194-197 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 16 martie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Andreea Costin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
