Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000 privind organizarea activităţii de expertiză criminalistică, ridicată de inculpatul Radu Alexandru Sandu în Dosarul nr. 686/320/2018/a2 al Judecătoriei Târgu Mureş. Cauza formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 874 D/2019. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că dispoziţiile criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate. Expertul-parte poate fi audiat în aceleaşi condiţii precum cel desemnat de instanţă, iar dispoziţiile art. 174 din Codul de procedură penală nu fac nicio distincţie între expertul desemnat şi expertul-parte. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 22 martie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 686/320/2018/a2, Judecătoria Târgu Mureş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000 privind organizarea activităţii de expertiză criminalistică, ridicată de inculpatul Radu Alexandru Sandu într-o cauză penală. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că expertul numit de organele judiciare, la cererea părţilor, participă la efectuarea expertizelor doar prin observaţii cu privire la obiectul expertizei şi prin obiecţii la raportul de expertiză şi nu se oferă posibilitatea subiecţilor procesuali de a solicita organului judiciar audierea acestui expert. Conform art. 179 alin. (1) din Codul procedură penală, expertul poate fi audiat de organul judiciar, în măsura în care se apreciază că audierea este necesară pentru lămurirea constatărilor sau concluziilor expertului. În interpretarea acestei dispoziţii legale din Codul de procedură penală, coroborat cu art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000, practica judiciară consideră că poate fi audiat în cursul procesului penal doar expertul care a efectuat expertiza, numit de organul judiciar, nu şi expertul-parte, numit la cererea părţilor, el având doar dreptul de a participa la efectuarea expertizei prin observaţii cu privire la obiectul expertizei sau prin obiecţii la raportul de expertiză, conform art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000. 6. Se consideră că textul menţionat încalcă dreptul la apărare, reglementat în art. 24 din Constituţie, deoarece acest drept, în accepţiunea sa largă, reprezintă totalitatea drepturilor şi regulilor procedurale ce permit părţilor să se apere împotriva acuzaţiilor, dovedind lipsa vinovăţiei lor şi justeţea propriilor afirmaţii, precum şi contestând învinuirile ce li se aduc. Art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000 împiedică realizarea unei apărări efective, deoarece nu acordă expertului-parte aceeaşi calitate de expert oficial pe care o are expertul din cadrul Institutului de Expertize Criminalistice şi, implicit, subminează valoarea juridică a observaţiilor şi a obiecţiunilor pe care le formulează expertul-parte, de fapt îi reduce până la zero valoarea probantă. Consecinţa directă este aceea că expertul-parte nu poate fi audiat în procedura prevăzută de art. 179 din Codul de procedură penală pentru a se putea astfel justifica netemeinicia raportului de expertiză, precum şi justeţea propriilor afirmaţii, astfel încât dreptul acuzatului de a se apăra împotriva acuzaţiilor aduse este încălcat prin această prevedere. Mai mult, chiar dacă concluziile observaţiilor şi obiecţiunilor expertului-parte sunt total contradictorii cu concluziile expertului din cadrul Institutului de Expertize Criminalistice, acest fapt nu va duce la aplicarea art. 181 din Codul de procedură penală (efectuarea unei noi expertize). În condiţiile în care raportul de expertiză prezintă numeroase elemente tehnice, care de cele mai multe ori nu sunt la îndemâna judecătorului, eventualele obiecţii sau observaţii formulate de către expertul-parte nu pot contesta într-un mod suficient raportul de expertiză şi nici cele exprimate de expertul care a efectuat raportul de expertiză cu ocazia eventualei audieri, astfel încât este evident faptul că nu există un echilibru suficient între acuzare şi apărare. 7. Se mai arată că dreptul la apărare, precum şi respectarea principiului contradictorialităţii şi a egalităţii armelor într-un proces ar trebui să se regăsească măcar prin posibilitatea audierii expertului-parte, având în vedere că participarea acestuia la întocmirea raportului de expertiză a fost suprimată. Aşadar, expertul-parte ar putea combate într-un mod eficient constatările şi opiniile expertului desemnat de către organul judiciar, întrucât nu este de ajuns doar depunerea la dosarul cauzei a unor observaţii ale acestuia. Aceste observaţii conţin multe elemente tehnice, pe care instanţa nu le poate asimila la fel de bine cum s-ar întâmpla în cazul audierii, unde există posibilitatea de a pune întrebări, precum şi de a lămuri într-un mod eficient dacă raportul de expertiză conţine elemente care sunt conforme realităţii. 8. Cu referire la pretinsa încălcare a art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale invocă o serie de hotărâri ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea Mantovanelli împotriva Franţei, arătând că nu este suficientă punerea în discuţie a concluziilor expertizei realizate de către expertul desemnat de organul judiciar pentru a satisface exigenţele art. 6 din Convenţie. Tot în Hotărârea Mantovanelli împotriva Franţei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că art. 6 este încălcat şi în situaţia în care expertiza efectuată are un caracter atât de tehnic, încât scapă cunoştinţelor judecătorului, astfel încât, chiar dacă acesta nu este ţinut de raportul de expertiză, a fost influenţat decisiv de concluziile acestuia, iar prin refuzul de a dispune refacerea expertizei sau efectuarea unei noi expertize, instanţa a încălcat dreptul la contradictorialitate al părţilor. Arată că şi în prezentul dosar expertiza este una destul de tehnică, astfel încât, pentru asigurarea dreptului la contradictorialitate al părţilor, legea trebuie să permită audierea expertului recomandat, în acelaşi mod în care este permisă şi audierea expertului desemnat de către organul judiciar, care a efectuat raportul de expertiză. 9. Se invocă, de asemenea, Hotărârea Matytsina împotriva Rusiei, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat faptul că, în materia expertizelor, regulile care guvernează acest domeniu nu trebuie să îi răpească inculpatului oportunitatea de a le contesta în mod efectiv şi, în mod particular, posibilitatea de a introduce sau de a obţine opinii sau rapoarte alternative. În aceeaşi ordine de idei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat şi în Hotărârea J.M. şi alţii împotriva Austriei faptul că art. 6 nu merge atât de departe încât să ofere inculpatului dreptul de a avea aceleaşi drepturi ca acuzarea în materia probelor, însă art. 6 oferă inculpatului dreptul de a căuta şi de propune probe în aceleaşi condiţii ca acuzarea. În condiţiile în care expertiza a fost efectuată de către un expert desemnat de către organul de urmărire penală, fiind o probă prin care se susţine vinovăţia inculpatului, iar acest expert poate fi audiat în faţa instanţei, este contrar exigenţelor Curţii ca expertul-parte să nu poate fi audiat în aceleaşi condiţii în care expertul desemnat de organul de urmărire penală (acuzarea) poate fi audiat. Totodată, şi în Hotărârea Bonisch împotriva Austriei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat principiul egalităţii armelor şi dreptul inculpatului de a propune şi administra probe în aceleaşi condiţii ca acuzarea, constatând o încălcare a art. 6 din Convenţie, prin lipsa tratamentului egal între expertul desemnat de către organul judiciar şi expertul desemnat de către una dintre părţi. Această lipsă a tratamentului egal se poate observa şi în cazul art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000, care permite doar audierea expertului desemnat de organul judiciar, nu şi audierea expertului-parte, fiind încălcat principiul egalităţii armelor în procesul penal. 10. Judecătoria Târgu Mureş apreciază că, în realitate, criticile formulate de inculpat, sub aspectul drepturilor prevăzute de art. 7 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000 în beneficiul expertului încuviinţat părţii, sunt făcute din perspectiva posibilităţii audierii acestuia în procedura prevăzută de art. 179 din Codul de procedură penală, în aceleaşi condiţii ca expertul oficial, care a efectuat expertiza. Dacă excepţia ar viza prevederile art. 179 din Codul de procedură penală, critica ar privi interpretarea normei criticate, respectiv ce se înţelege prin noţiunea de „expert“ ce poate fi audiat în procedura respectivă, caz în care nu s-ar pune probleme de constituţionalitate, ci de interpretare a legii, de competenţa instanţelor judecătoreşti. În măsura în care vizează drepturile sau posibilităţile expertului-parte, ca fiind prevăzute de actul normativ care reglementează organizarea activităţii de expertiză criminalistică şi care nu ar putea fi exercitate efectiv ulterior în instanţă, critica priveşte o omisiune a textului criticat. Astfel, art. 7 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000 prevede posibilitatea experţilor autorizaţi numiţi de organele judiciare la cererea părţilor să participe personal la efectuarea expertizelor prin observaţii privind obiectul expertizei, modificarea sau completarea acestuia, verificarea şi completarea materialului necesar pentru efectuarea expertizei, precum şi prin obiecţii la raportul de expertiză adresate organului judiciar. Ca urmare „critica de constituţionalitate a art. 7 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000, constând în omisiunea menţionării audierii expertului în instanţă, dintre modalităţile în care expertul numit la cererea inculpatului poate participa personal la efectuarea expertizelor, în opinia instanţei este inadmisibilă, fără a mai putea pune probleme de temeinicie“. 11. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 7 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000 privind organizarea activităţii de expertiză criminalistică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 29 august 2000, cu modificările şi completările ulterioare, având următorul cuprins: „Experţii autorizaţi, numiţi de organele judiciare, la cererea părţilor, participă personal la efectuarea expertizelor prin observaţii cu privire la obiectul expertizei, modificarea sau completarea acestuia, verificarea şi completarea materialului necesar pentru efectuarea expertizei, precum şi prin obiecţii la raportul de expertiză, adresate organului judiciar.“ 15. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor criticate se invocă prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare. Se invocă, de asemenea, dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că textul de lege ce formează obiectul acesteia este criticat, în esenţă, cu motivarea că expertul numit de organele judiciare, la cererea părţilor, participă la efectuarea expertizelor doar prin observaţii cu privire la obiectul expertizei şi prin obiecţii la raportul de expertiză, nefiind oferită posibilitatea subiecţilor procesuali de a solicita organului judiciar audierea acestui expert. Se arată în acest sens că, potrivit art. 179 alin. (1) din Codul procedură penală, expertul poate fi audiat de organul judiciar, în măsura în care se apreciază că audierea este necesară pentru lămurirea constatărilor sau concluziilor expertului. Se susţine că, în interpretarea acestei dispoziţii legale din Codul de procedură penală, coroborată cu art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000, practica judiciară consideră că poate fi audiat în cursul procesului penal doar expertul care a efectuat expertiza, numit de organul judiciar, nu şi expertul-parte, numit la cererea părţilor, el având doar dreptul de a participa la efectuarea expertizei prin observaţii cu privire la obiectul expertizei sau prin obiecţii la raportul de expertiză, conform art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000. În acest mod se încalcă, în opinia autorului excepţiei, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare. 17. Analizând, din perspectiva acestor critici, structura logico-juridică a textului de lege ce formează obiectul excepţiei, Curtea observă că ipoteza acestuia se referă la procedura efectuării expertizelor, iar nu la etape ulterioare întocmirii raportului de expertiză, cum ar fi cea a audierii expertului, vizată prin criticile formulate. Ca urmare, dispoziţia normei criticate, potrivit căreia participarea la efectuarea expertizei se realizează „prin observaţii cu privire la obiectul expertizei, modificarea sau completarea acestuia, verificarea şi completarea materialului necesar pentru efectuarea expertizei, precum şi prin obiecţii la raportul de expertiză, adresate organului judiciar“ este circumscrisă ipotezei menţionate, neputând fi interpretată ca fiind de natură să limiteze aplicarea altei ipoteze juridice, respectiv cea a audierii expertului. 18. Această din urmă ipoteză/instituţie este reglementată de Codul de procedură penală în capitolul VII - Expertiza şi constatarea, cuprins în titlul IV - Probele, mijloacele de probă şi procedeele probatorii. Capitolul menţionat stabileşte reguli privind numirea expertului (art. 173), incompatibilitatea expertului (art. 174), drepturile şi obligaţiile expertului (art. 175), înlocuirea expertului (art. 176), procedura efectuării expertizei (art. 177), raportul de expertiză (art. 178), audierea expertului (art. 179), suplimentul de expertiză (art. 180), efectuarea unei noi expertize (art. 181), ce constituie cadrul general aplicabil deopotrivă în privinţa expertizei criminalistice, la care face referire textul de lege criticat. 19. Astfel, art. 179 din Codul de procedură penală - Audierea expertului prevede în alin. (1), fără a distinge în privinţa noţiunii de „expert“, că „În cursul urmăririi penale sau al judecăţii, expertul poate fi audiat de organul de urmărire penală sau de instanţă, la cererea procurorului, a părţilor, a subiecţilor procesuali principali sau din oficiu, dacă organul judiciar apreciază că audierea este necesară pentru lămurirea constatărilor sau concluziilor expertului“, iar în alin. (3) că „audierea expertului se efectuează potrivit dispoziţiilor privitoare la audierea martorilor“. Dispoziţiile art. 381 - Audierea martorilor şi a expertului din Codul de procedură penală (la care trimite textul art. 179 din acelaşi cod), se referă în mod expres la audierea expertului propus de părţi, stabilind în alin. (2) că „dacă martorul a fost propus de către procuror, acestuia i se pot pune în mod nemijlocit întrebări de către procuror, inculpat, persoana vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente. Dacă martorul sau expertul a fost propus de către una dintre părţi, i se pot pune întrebări de către aceasta, de către procuror, persoana vătămată şi de către celelalte părţi.“ 20. Ca urmare, nu poate fi reţinută pretinsa neconstituţionalitate a art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000 ce ar rezulta dintr-o interpretare neconstituţională prin coroborarea cu cadrul procedural general în materie. O eventuală decizie interpretativă pe care Curtea ar putea-o pronunţa în limitele competenţei sale, în sensul că art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000 este constituţional în măsura în care nu împiedică audierea expertului propus de părţi, ar fi inutilă, deoarece este evident că legea procesual penală reglementează expres această posibilitate. 21. Cât priveşte susţinerile vizând modul în care dispoziţiile legale invocate de autor sunt aplicate în cazurile concrete supuse judecăţii, în funcţie de specificul fiecărei cauze, acestea nu intră în competenţa de analiză a Curţii Constituţionale, ci a instanţelor judecătoreşti, în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. Aceste instanţe sunt ţinute, în evaluarea lor, şi de hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului la care autorul excepţiei face referire în motivarea sa, întrucât jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului este obligatorie şi direct aplicabilă pentru instanţele judecătoreşti în temeiul art. 20 din Constituţie. 22. De altfel, cadrul jurisprudenţial creat de instanţa europeană în această materie a fost subliniat de Curtea Constituţională atunci când s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii textului de lege criticat în prezenta cauză. Astfel, constatând că art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000 nu încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 24 - Dreptul la apărare, Curtea Constituţională a reţinut, între altele, că „în Cauza Mirilashvili împotriva Rusiei, soluţionată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 11 decembrie 2008, s-a reclamat faptul că excluderea anumitor experţi propuşi de parte din echipa de experţi desemnaţi de instanţă pentru efectuarea unei expertize tehnice a unor înregistrări audio în vederea identificării vocilor a fost nelegală şi arbitrară, cei doi experţi în discuţie fiind bine-cunoscuţi specialişti în domeniul analizei fonetice. Motivul respingerii de către instanţa naţională a celor doi experţi a constat în faptul că unul dintre aceştia îşi exprimase deja opinia în calitate de «martor-expert», iar celălalt era cetăţean străin. În paragraful 189 din această hotărâre, Curtea a reamintit că art. 6 din Convenţie nu impune instanţelor interne obligaţia de a solicita opinia unui expert sau orice altă măsură de investigaţie care urmează să fie luată numai pentru că este solicitată de către o parte. Este, în primul rând, de competenţa instanţei naţionale să decidă dacă măsura solicitată este relevantă şi esenţială pentru stabilirea unui caz (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 24 octombrie 1989, pronunţată în Cauza H. împotriva Franţei, paragrafele 60 şi 61). Cu toate acestea, în cazul în care instanţa decide că este necesară consultarea unui expert, apărarea trebuie să aibă posibilitatea de a formula întrebări experţilor, să îi conteste şi să îi interogheze în mod direct la proces. În anumite circumstanţe, refuzul de a permite o contraexpertiză poate fi considerat ca o încălcare a art. 6 alin. 1 (paragraful 190) (a se vedea şi Hotărârea din 5 aprilie 2007, pronunţată în Cauza Stoimenov împotriva Fostei Republici Iugoslave a Macedoniei, paragraful 38 şi următoarele). Totuşi, exercitarea acestor drepturi de către apărare ar trebui să fie contrabalansate de interesul unei bune administrări a justiţiei. Art. 6 paragraful 1 coroborat cu paragraful 3 lit. d) din Convenţie nu dă apărării un drept absolut la audierea unui anumit expert. Este de competenţa judecătorului intern de a decide dacă un expert propus de apărare este calificat şi dacă includerea sa în echipa de experţi va contribui la soluţionarea cauzei (paragraful 91).“ (Decizia nr. 601 din 20 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 997 din 12 decembrie 2016, paragrafele 24-26). 23. S-a mai reţinut, în aceeaşi decizie, că „în Hotărârea din 2 iunie 2005, pronunţată în Cauza Cottin împotriva Belgiei (paragraful 29), Curtea [n.a Curtea Europeană a Drepturilor Omului] a reamintit că unul dintre elementele unei proceduri echitabile în temeiul art. 6 paragraful 1 din Convenţie este caracterul contradictoriu al acesteia: fiecare parte trebuie să aibă, în principiu, posibilitatea nu doar de a prezenta elementele necesare apărării sale şi succesului pretenţiilor sale, ci şi de a lua cunoştinţă şi de a discuta toate dovezile sau observaţiile prezentate judecătorului, în scopul de a influenţa decizia instanţei (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 18 martie 1997, pronunţată în Cauza Mantovanelli împotriva Franţei, paragraful 33, Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunţată în Cauza Lobo Machado împotriva Portugaliei, paragraful 31, Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunţată în Cauza Vermeulen împotriva Belgiei, paragraful 33, şi Hotărârea din 18 februarie 1997, pronunţată în Cauza Niderost-Huber împotriva Elveţiei, paragraful 24). Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat (paragraful 30) că este de competenţa instanţelor naţionale să evalueze dovezile pe care le-au obţinut şi pertinenţa celor pe care părţile doresc să le prezinte, de vreme ce Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu reglementează regimul probelor ca atare. Cu toate acestea, sarcina Curţii este de a stabili dacă procedura în ansamblu, inclusiv modul în care au fost luate probe, a respectat caracterul echitabil impus de art. 6 paragraful 1 (a se vedea, mutatis mutandis, Hotărârea din 12 iulie 1988, pronunţată în Cauza Schenk împotriva Elveţiei, paragraful 46).“ (Decizia nr. 601 din 20 septembrie 2016, precitată, paragrafele 27 şi 28). 24. Considerentele care au fundamentat soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000 pronunţată prin Decizia nr. 601 din 20 septembrie 2016 îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi. 25. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Radu Alexandru Sandu în Dosarul nr. 686/320/2018/a2 al Judecătoriei Târgu Mureş şi constată că dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2000 privind organizarea activităţii de expertiză criminalistică sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Târgu Mureş şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 martie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
