Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 166 din 4 aprilie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 lit. dd) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 166 din 4 aprilie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 lit. dd) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 697 din 28 iulie 2023

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan      │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristina Titirişcă │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 lit. dd) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, excepţie ridicată de Unitatea Administrativ-Teritorială Mogoşoaia, prin primar, şi de Consiliul Local al Comunei Mogoşoaia în Dosarul nr. 819/105/2022 al Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.213D/2022.
    2. Dezbaterile iniţiale au avut loc în şedinţa publică din data de 25 octombrie 2022, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton, când, în temeiul dispoziţiilor cuprinse în art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, Curtea a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data de 23 noiembrie 2022 şi apoi pentru data de 14 decembrie 2022, dată la care, constatând că nu sunt prezenţi toţi judecătorii care au participat la dezbateri, potrivit art. 58 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992 şi în temeiul dispoziţiilor cuprinse în art. 57 din Legea nr. 47/1992 şi art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, Curtea a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data de 31 ianuarie 2023, dată la care, în temeiul dispoziţiilor cuprinse în art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a amânat pronunţarea asupra cauzei pentru data de 28 februarie 2023, dată la care, constatând necesitatea lămuririi suplimentare a unor aspecte, în temeiul art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, Curtea a dispus redeschiderea dezbaterilor la data de 4 aprilie 2023.
    3. La apelul nominal se prezintă, pentru autorii excepţiei de neconstituţionalitate, avocat Adrian Nica şi avocat Mihaela Paraschiv, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, iar pentru partea Anca Cristina Iliescu, avocat Raluca Ivănică, având împuternicire avocaţială depusă la dosar. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    4. Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosar au fost depuse memorii amicus curiae, în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate în principal ca inadmisibilă şi în subsidiar ca neîntemeiată.
    5. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul doamnei avocat Mihaela Paraschiv, care arată, în esenţă, că, în cazul în care prin aplicarea fracţiei/procentului prevăzute/prevăzut de lege la numărul total al membrilor organului colegial rezultă un număr întreg, şi nu unul zecimal, majoritatea calificată trebuie să fie reprezentată de acest număr, singurul număr care trebuie rotunjit fiind cel zecimal. Ca atare, textul de lege criticat este susceptibil de interpretări, este lipsit de previzibilitate şi claritate, lucru constatat şi de Consiliul Legislativ, ceea ce determină încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3), (4) şi (5), ale art. 120 şi 124 din Constituţie. Sunt invocate considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 384 din 31 mai 2018, paragraful 37.
    6. Având cuvântul, domnul avocat Adrian Nica susţine, în esenţă, că sintagma „valoare numerică“ din cuprinsul art. 5 lit. dd) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ creează confuzie şi este neclară, singura interpretare constituţională a textului fiind aceea în care numărul natural întreg rezultat ca urmare a aplicării definiţiei din textul criticat nu mai trebuie rotunjit. Problema care se pune, în opinia sa, este dacă instanţa de contencios constituţional poate oferi o interpretare constituţională a textului prin raportare la practica administrativă în domeniu, iar răspunsul nu poate fi decât afirmativ.
    7. Având cuvântul, doamna avocat Raluca Ivănică solicită, în esenţă, respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere că soluţia legislativă criticată este menită să asigure legalitatea actelor administrative, cum este cazul, în speţă, al celor care vizează dobândirea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile, precum şi asigurarea tuturor drepturilor pe care le au justiţiabilii. Rezultatul matematic al modului de calcul reglementat prin art. 5 lit. dd) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ este clar şi predictibil. În ceea ce priveşte avizul Consiliului Legislativ invocat de autorii excepţiei de neconstituţionalitate, se afirmă că, de la momentul emiterii acestuia, Codul administrativ a mai fost modificat de trei ori, fără să fie vizat şi textul criticat în prezenta cauză, ceea ce înseamnă că soluţia legislativă adoptată iniţial este cea corectă.
    8. Preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât dispoziţiile criticate sunt clare şi previzibile, stabilind modul de calcul al majorităţii calificate prin aplicarea unui calcul matematic.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
    9. Prin Sentinţa nr. 396 din 27 aprilie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 819/105/2022, Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 lit. dd) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Unitatea Administrativ-Teritorială Mogoşoaia, prin primar, şi de Consiliul Local al Comunei Mogoşoaia într-o cauză având ca obiect suspendarea executării unor acte administrative, respectiv a unor hotărâri ale consiliului local.
    10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că textul criticat este neconstituţional în măsura în care se interpretează că are în vedere determinarea/stabilirea majorităţii calificate ca fiind primul număr natural mai mare decât valoarea numerică rezultată în urma aplicării fracţiei/procentului stabilite/stabilit prin lege la totalul membrilor organului colegial şi în cazul în care rezultatul obţinut prin aplicarea fracţiei/procentului este un număr natural (întreg), şi nu un număr zecimal. O interpretare contrară care, de altfel, este folosită de înseşi autorităţile statului cu rol de elaborare, reglementare şi de implementare a prevederilor legale, cum ar fi, de exemplu, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, determină denaturarea scopului normei, întrucât se poate ajunge la situaţia în care din calcul rezultă o altă majoritate calificată, respectiv un alt prag valoric, sau chiar o unanimitate. Or, textul reprezintă o normă de excepţie privind reglementarea valorică a majorităţii calificate, care nu poate fi interpretată şi aplicată extensiv.
    11. Totodată, se mai arată că sunt încălcate şi prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative referitoare la claritatea şi calitatea actelor normative. Se invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 30 din 27 ianuarie 2016 şi Decizia nr. 384 din 29 mai 2019.
    12. Tribunalul Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, iar textul criticat este clar şi previzibil, fiind reglementat cu respectarea cerinţelor constituţionale, astfel cum au fost dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cum ar fi, de exemplu, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012.
    13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente, concluziile procurorului, documentele depuse la dosar, prevederile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 5 lit. dd) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019. Textul legal criticat are următorul cuprins:
    - Art. 5 lit. dd): „În înţelesul prezentului cod, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: [...] dd) majoritatea calificată - primul număr natural care este mai mare decât valoarea numerică rezultată în urma aplicării fracţiei/procentului stabilite/stabilit prin lege la totalul membrilor organului colegial stabilit în condiţiile legii;“.

    17. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) care consacră statul de drept, caracterul democratic al statului şi garantarea pluralismului politic, alin. (4) privind principiul separaţiei puterilor în stat şi alin. (5) referitor la principiile calităţii legii şi securităţii juridice, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 120 alin. (1) privind principiile administraţiei publice, precum şi în art. 124 - Înfăptuirea justiţiei.
    18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că art. 5 din Codul administrativ stabileşte definiţiile generale aplicabile administraţiei publice, iar textul criticat se referă la modalitatea de calcul al numărului de voturi necesar a fi exprimate de membrii unui organ colegial pentru adoptarea unui act administrativ, respectiv la majoritatea calificată. Curtea constată că, anterior adoptării Codului administrativ, legislaţia referitoare la aleşii locali, respectiv Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi Legea nr. 393/2004 privind Statului aleşilor locali, în prezent abrogată, nu conţinea o definiţie unitară a diferitelor tipuri de majorităţi necesare pentru adoptarea hotărârilor consiliilor locale şi judeţene. În prezent, în accepţiunea Codului administrativ, în afara majorităţii calificate, mai sunt definite şi majoritatea simplă [art. 5 lit. ee) - „primul număr natural mai mare decât jumătate din totalul membrilor prezenţi la o şedinţă a organului colegial, cu condiţia îndeplinirii cvorumului“] şi majoritatea absolută [art. 5 lit. cc) - „primul număr natural strict mai mare decât jumătate din totalul membrilor în funcţie ai organului colegial“].
    19. Cu privire la actuala reglementare a funcţionării organelor colegiale ale administraţiei publice locale, Curtea reţine că şedinţele consiliului local şi cele ale consiliului judeţean se desfăşoară legal în prezenţa majorităţii consilierilor locali/judeţeni în funcţie [art. 137 alin. (1) teza întâi şi art. 180 alin. (1) teza întâi din Codul administrativ].
    20. Totodată, Curtea constată că, potrivit art. 112 alin. (1) din Codul administrativ, numărul membrilor fiecărui consiliu local se stabileşte prin ordin al prefectului, în funcţie de numărul locuitorilor comunei, ai oraşului sau ai municipiului, astfel că, potrivit legii, fiecare consiliu local are un număr impar de consilieri, cuprins între 9 şi 31, în timp ce Consiliul General al Municipiului Bucureşti cuprinde 55 de consilieri generali [art. 112 alin. (2) din Codul administrativ]. De asemenea, numărul membrilor fiecărui consiliu judeţean se stabileşte prin ordin al prefectului, în funcţie de numărul locuitorilor judeţului, astfel că, potrivit legii, fiecare consiliu judeţean are un număr par de consilieri, cuprins între 30 şi 36 [art. 171 alin. (1) din Codul administrativ], la care se adaugă preşedintele consiliului judeţean, care are drept de vot [art. 171 alin. (2) din Codul administrativ].
    21. În acest context legislativ, Curtea reţine că autorii excepţiei de neconstituţionalitate ridică problema modalităţii de calcul al majorităţii calificate particulare de două treimi din totalul membrilor consiliului local în considerarea definiţiei date de textul de lege criticat în prezenta cauză. În concret, aplicarea matematică a fracţiei de două treimi la numărul impar de consilieri locali stabilit de Codul administrativ are un rezultat diferit, putând fi vorba fie despre un număr întreg, fie despre un număr zecimal, după cum baza de calcul, astfel cum a fost stabilită prin art. 112 alin. (1) şi (2) din Codul administrativ, este sau nu un multiplu de 3, iar art. 5 lit. dd) din acelaşi act normativ nu face nicio distincţie în acest sens, stabilind că majoritatea calificată reprezintă „primul număr natural care este mai mare decât valoarea numerică rezultată în urma aplicării fracţiei/procentului stabilite/stabilit prin lege la totalul membrilor organului colegial stabilit în condiţiile legii“.
    22. În prealabil, Curtea observă că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ are ca obiect de reglementare cadrul general pentru organizarea şi funcţionarea autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice, statutul personalului din cadrul acestora, răspunderea administrativă, serviciile publice, precum şi unele reguli specifice privind proprietatea publică şi privată a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale, iar, potrivit expunerii de motive a proiectului de lege depus la Parlament pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, „are menirea de a reprezenta cadrul general în materia administraţiei publice şi urmăreşte să reglementeze cadrul juridic necesar asigurării stabilităţii şi eficienţei autorităţilor atât la nivel central, cât şi la nivel local“.
    23. În continuare Curtea reţine că, în cuprinsul Codului administrativ, majoritatea calificată de două treimi din numărul consilierilor locali sau consilierilor judeţeni în funcţie, după caz, este cerută pentru: adoptarea hotărârilor consiliului local privind dobândirea sau înstrăinarea dreptului de proprietate în cazul bunurilor imobile [art. 139 alin. (2)]; adoptarea hotărârii privind eliberarea din funcţie a viceprimarului [art. 152 alin. (5)]; adoptarea hotărârii privind sancţiunile aplicabile viceprimarilor şi vicepreşedinţilor consiliului judeţean pentru abateri grave şi/sau repetate, săvârşite în exercitarea mandatului [art. 239 alin. (3)]; adoptarea hotărârii privind acceptarea donaţiilor şi legatelor cu sarcini sau pentru care există restanţe de impozite sau taxe [art. 291 alin. (5) lit. b)]. De asemenea, Curtea observă că, pentru sublinierea unor conexiuni legislative în cuprinsul art. 139 alin. (2) şi al art. 291 alin. (5) lit. b) din Codul administrativ, legiuitorul delegat a folosit tehnica normei de trimitere la art. 5 lit. dd) din acelaşi act normativ.
    24. Curtea constată că autorii excepţiei de neconstituţionalitate invocă nerespectarea art. 1 alin. (3), (4) şi (5) din Legea fundamentală din perspectiva încălcării principiilor calităţii legii şi securităţii juridice. Referitor la standardele de calitate a legii, Curtea reţine că, pentru a fi respectată de către destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de precizie, claritate şi previzibilitate, astfel încât aceşti destinatari să îşi poată adapta în mod corespunzător conduita. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, şi Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011) că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate fi dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, şi Decizia nr. 662 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015).
    25. De asemenea, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, previzibilitatea legii presupune ca cetăţeanul să dispună de informaţii suficiente şi prealabile asupra normelor juridice aplicabile unei situaţii concrete, iar, prin raportare la cerinţa previzibilităţii, redactarea legilor nu poate prezenta o precizie absolută, din cauza caracterului de generalitate al normelor juridice (Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, paragraful 49). Conform aceleiaşi jurisprudenţe, imprecizia termenilor legali poate fi acoperită de o interpretare constantă realizată de instanţele naţionale (Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragrafele 56-62), iar persoana trebuie să poată prevedea, într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele concrete ale cauzei, consecinţele unui act determinat de conduită (Hotărârea din 25 ianuarie 2017, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Ciné Revue împotriva Belgiei, paragraful 59).
    26. Totodată, lipsa de claritate, precizie şi previzibilitate a dispoziţiilor legale a fost asociată, atât în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cu nevoia de asigurare a securităţii raporturilor juridice. Astfel, prin Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, Decizia nr. 570 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 18 iunie 2012, şi Decizia nr. 615 din 12 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 6 iulie 2012, Curtea Constituţională a statuat că, deşi nu este în mod expres consacrat în Constituţie, principiul securităţii raporturilor juridice se deduce din prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3), conform cărora România este stat de drept, democratic şi social, şi că existenţa unor soluţii legislative contradictorii şi anularea unor dispoziţii legale prin intermediul altor prevederi cuprinse în acelaşi act normativ conduc la încălcarea securităţii raporturilor juridice, ca urmare a lipsei de claritate şi previzibilitate a normei, principiu ce constituie o dimensiune fundamentală a statului de drept, astfel cum acesta este consacrat prin art. 1 alin. (3) din Constituţie. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, conform căreia principiul securităţii raporturilor juridice decurge implicit din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi constituie unul dintre principiile fundamentale ale statului de drept (Hotărârea din 2 iulie 2009, pronunţată în Cauza Iordanov şi alţii împotriva Bulgariei, paragraful 47, Hotărârea din 20 octombrie 2011, pronunţată în Cauza Nejdet Şahin şi Perihan Şahin împotriva Turciei, paragraful 56, şi Hotărârea din 16 iulie 2013, pronunţată în Cauza Remuszko împotriva Poloniei, paragraful 92).
    27. Aplicând aceste considerente la speţa de faţă şi examinând coroborat cadrul legislativ indicat mai sus, Curtea reţine că soluţia legislativă criticată în prezenta cauză, care se referă la „primul număr natural care este mai mare decât valoarea numerică rezultată în urma aplicării fracţiei/procentului stabilite/stabilit prin lege la totalul membrilor (...)“, stabileşte, la nivel de act normativ primar, realizarea majorităţii calificate pentru diverse situaţii date. Cu alte cuvinte, prin textul criticat se reglementează calculul majorităţii calificate, acest text explicând şi indicând operaţiunile materiale şi tehnice care trebuie efectuate pentru determinarea majorităţii stabilite de lege. Curtea observă că, în considerarea importanţei obiectului hotărârilor supuse acestei condiţii de adoptare, astfel cum au fost enumerate în precedent (a se vedea paragraful 23), ţine de opţiunea legiuitorului fie să adopte o reglementare specială privind modul de calcul al majorităţii calificate, respectiv să dea termenilor şi expresiilor utilizate definiţii/înţelesuri proprii, fie să facă trimitere expresă la cele regăsite în alte acte normative. Or, în ceea ce priveşte textul criticat, se observă că legiuitorul a apelat la prima dintre cele două modalităţi de reglementare. Faptul că o astfel de opţiune corespunde sau nu unei percepţii generale cu privire la o anumită modalitate de calcul sau de aplicare a unei formule matematice nu reprezintă per se un element care să determine neclaritatea normei juridice, dacă din conţinutul definiţiei rezultă fără echivoc modul de determinare a rezultatului final avut în vedere de legiuitor. În definirea majorităţii calificate, legiuitorul primar nu este ţinut să aplice o anumită formulă matematică sau să realizeze o anumită operaţiune matematică, ci să îşi transpună opţiunea de reglementare într-un text care să fie clar enunţat şi predictibil în aplicarea ulterioară. Prin urmare, opţiunea legiuitorului de a legifera în acest sens este un act de voinţă al Parlamentului, care are competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală şi care corespunde competenţei sale constituţionale de legiferare. Aşadar, Curtea constată că textul este formulat cu o precizie suficientă ce permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat.
    28. Având în vedere cele anterior menţionate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 1 alin. (3), (4) şi (5) din Constituţie, aşa încât excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    29. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 16 din Legea fundamentală, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, în ceea ce priveşte încălcarea principiului egalităţii în drepturi, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că este admisibilă diferenţa de tratament juridic pentru situaţii diferite, când aceasta se justifică în mod raţional şi obiectiv (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 168 din 10 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, şi Decizia nr. 231 din 25 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 24 iunie 2004).
    30. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, pe baza art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, a statuat că discriminarea înseamnă a trata diferit, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă, persoane aflate în situaţii relevant similare. O diferenţă de tratament nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă, dacă aceasta nu urmăreşte un scop legitim sau dacă nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul vizat (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 2 noiembrie 2010, pronunţată în Cauza Şerife Yiğit împotriva Turciei, paragrafele 68 şi 69).
    31. Aplicând aceste considerente în cauza de faţă, Curtea reţine că textul de lege criticat este aplicabil în aceeaşi modalitate, precum şi în toate situaţiile reglementate de Codul administrativ în care se impune calculul majorităţii calificate, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată prin raportare la principiul egalităţii în faţa legii. Faptul că, drept urmare a calculului matematic, se ajunge la „primul număr natural care este mai mare decât valoarea numerică rezultată în urma aplicării fracţiei/procentului stabilite/stabilit prin lege la totalul membrilor (...)“ fie prin rotunjirea valorii numerice rezultate, fie prin adăugarea unei unităţi la aceasta nu este de natură să creeze discriminări între destinatarii normei, întrucât, în fapt, regula aplicabilă este aceeaşi şi se instituie acelaşi tratament pentru situaţii juridice care nu sunt diferite în considerarea scopului urmărit (adoptarea unei hotărâri a consiliului local sau a consiliului judeţean, după caz).
    32. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 120 alin. (1) şi ale art. 124 din Constituţie, Curtea reţine că acestea stabilesc principiile pe care se întemeiază administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale [descentralizarea, autonomia locală şi deconcentrarea serviciilor publice], respectiv principiile înfăptuirii justiţiei, astfel încât nu sunt incidente în cauză.
    33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Unitatea Administrativ-Teritorială Mogoşoaia, prin primar, şi de Consiliul Local al Comunei Mogoşoaia în Dosarul nr. 819/105/2022 al Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 5 lit. dd) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 4 aprilie 2023.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Cristina Titirişcă

    OPINIE SEPARATĂ
    În dezacord cu opinia majoritară, considerăm că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 lit. dd) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ trebuia admisă şi constatată neconstituţionalitatea prevederilor criticate pentru argumentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
    Soluţia legislativă criticată în prezenta cauză se referă la „primul număr natural care este mai mare decât valoarea numerică rezultată în urma aplicării fracţiei/procentului stabilite/stabilit prin lege la totalul membrilor (...)“. Însă, având în vedere instituirea majorităţii calificate pentru adoptarea anumitor hotărâri ale consiliului local, art. 139 alin. (2) şi art. 291 alin. (5) lit. b) din Codul administrativ prevăd că acestea se adoptă „(...) cu majoritatea calificată definită la art. 5 lit. dd), de două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie (...)“. Or, formula de calcul matematic de „două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie“, care se referă la aceeaşi situaţie juridică reglementată în cuprinsul aceluiaşi text de lege de art. 5 lit. dd) din Codul administrativ, are un rezultat diferit faţă de definiţia dată de acest din urmă text. Ca atare, conceptul de „majoritate calificată“ nu este reglementat unitar în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, având înţelesuri diferite şi reglementându-se, astfel, un paralelism legislativ, întrucât, făcând un simplu calcul matematic al celor două variante, rezultatele sunt diferite.
    Instanţa de contencios constituţional a constatat că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, sau Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66).
    De aceea, o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie, numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita.
    Curtea, având în vedere principiul generalităţii legilor, a reţinut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se reţin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59).
    Totodată, Curtea a reţinut că, potrivit art. 8 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „forma şi estetica exprimării nu trebuie să prejudicieze stilul juridic, precizia şi claritatea dispoziţiilor“, iar, potrivit art. 36 alin. (1) din acelaşi act normativ, „actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie“. Curtea a constatat că, în elaborarea actelor normative, organul legislativ trebuie să se asigure că folosirea termenilor se realizează într-un mod riguros, într-un limbaj şi stil juridic, care este prin excelenţă un limbaj specializat şi instituţionalizat. În doctrină s-a arătat că precizia şi claritatea limbajului folosit în domeniul juridic se obţin din analizarea şi utilizarea cât mai adecvată a termenilor şi expresiilor, ţinând seama de semnificaţia lor în mod curent, precum şi de respectarea cerinţelor gramaticale şi de ortografie, realizându-se asigurarea unităţii terminologice a stilului juridic. Astfel, Curtea a reţinut că, deşi legiuitorul în cadrul procedurii de legiferare poate opera cu termeni de drept comun, aceştia trebuie folosiţi adecvat domeniului respectiv, numai în acest mod putându-se ajunge la respectarea unei unităţi terminologice a stilului juridic (Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, paragraful 47).
    Totodată, potrivit art. 16 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative, iar, în cazul existenţei unor paralelisme, acestea vor fi înlăturate fie prin abrogare, fie prin concentrarea materiei în reglementări unice. Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa că autoritatea legiuitoare, Parlamentul sau Guvernul, după caz, are obligaţia de a edicta norme care să respecte trăsăturile referitoare la claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate (de exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, şi Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012). De asemenea, instanţa de control constituţional a constatat că, deşi normele de tehnică legislativă nu au valoare constituţională, prin reglementarea acestora legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesare (Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, şi Decizia nr. 445 din 16 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 30 octombrie 2014).
    Din jurisprudenţa mai sus indicată se desprinde concluzia potrivit căreia, pentru relevanţa constituţională a principiului legalităţii, esenţial este ca prin folosirea unei tehnici legislative inadecvate, care să nu întrunească cerinţele clarităţii, preciziei, previzibilităţii şi ale accesibilităţii normei juridice, legiuitorul să fi adus atingere în final unor drepturi, libertăţi sau principii de rang constituţional. Or, paralelismul legislativ nu corespunde exigenţelor de calitate a legii, prin raportare la standardele jurisprudenţiale anterior arătate, lipsa de claritate a prevederilor legale analizate neputând fi acoperită prin interpretarea instanţelor naţionale şi neoferind destinatarilor legii posibilitatea de a cunoaşte, într-o manieră rezonabilă, conţinutul acestor dispoziţii legale, aspect ce nu le permite acestora să îşi adapteze conduita la exigenţele acestor norme.

    În consecinţă, se constată că, în lipsa unui cadru legislativ clar şi coerent cu privire la conceptul de „majoritate calificată“, care să fie adoptat cu respectarea principiului unicităţii reglementării în materie şi care să se integreze în mod organic în sistemul legislaţiei, normele legale care nu respectă aceste cerinţe încalcă prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. Totodată, se mai constată că reglementarea neclară a textului criticat în prezenta cauză nu respectă scopul reglementării, având în vedere faptul că, astfel cum s-a reţinut în preambulul ordonanţei de urgenţă, unul dintre motivele care au justificat opţiunea de reglementare a legiuitorului delegat este reprezentat de „disfuncţionalităţile şi problemele semnalate în mod constant de către autorităţile administraţiei publice locale, ca urmare a neadaptării cadrului legal actual care reglementează organizarea şi funcţionarea acestor autorităţi la realităţile socioeconomice şi la complexitatea şi dinamica activităţilor aferente furnizării serviciilor publice esenţiale pentru cetăţeni, în vederea aplicării principiului subsidiarităţii consacrat de Tratatul Uniunii Europene şi de Carta autonomiei locale“, cu atât mai mult cu cât obiectivul legiuitorului delegat, consemnat în expunerea de motive a proiectului de lege depus la Parlament pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, a fost acela de eficientizare a procesului decizional la nivelul autorităţilor deliberative.
    Ca atare, maniera defectuoasă în care legiuitorul a înţeles să aplice normele de tehnică legislativă în reglementarea conceptului de „majoritate calificată“ din cuprinsul Codului administrativ, prin raportare la numărul consilierilor locali în funcţie stabilit prin art. 112 alin. (1) şi (2) din acelaşi cod, este de natură să creeze situaţii de blocaj în adoptarea hotărârilor consiliilor locale. Astfel, în ceea ce priveşte majoritatea calificată, este posibil ca numărul rezultat în urma aplicării fracţiei/procentului stabilite/stabilit prin lege la totalul membrilor organului colegial să nu fie, în toate cazurile, un număr natural şi să fie un număr zecimal. Numărul de voturi exprimate în luarea unei hotărâri de organele colegiale este însă, întotdeauna, un număr natural. Prin urmare, este firească rotunjirea numărului zecimal rezultat din calculul matematic la primul număr natural mai mare. În cazul în care numărul rezultat din calculul matematic este un număr natural, este necesar să se prevadă o regulă care să stabilească numărul reprezentând majoritatea calificată, cu respectarea exigenţelor impuse de Legea fundamentală şi de jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional.
    Faptul că, prin anexa nr. 11 la modelul orientativ al regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliului local aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr. 25/2021, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 25 ianuarie 2021, este detaliată calcularea majorităţii absolute şi a majorităţii calificate în funcţie de numărul total al membrilor organului colegial prin aplicarea unui mod de calcul care are în vedere definiţiile cuprinse în art. 5 lit. cc) şi dd) din Codul administrativ, precum şi numărul consilierilor locali stabilit prin art. 112 din acelaşi act normativ nu este de natură să înlăture viciul de constituţionalitate cu privire la art. 5 lit. dd) din Codul administrativ prin raportare la standardele de calitate a legii impuse de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. Astfel, Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr. 25/2021 stabileşte numărul consilierilor locali exclusiv prin raportare la definiţiile mai sus menţionate, respectiv prin indicarea majorităţii calificate ca fiind primul număr natural mai mare decât valoarea numerică rezultată în urma aplicării fracţiei de două treimi la numărul total al consilierilor locali stabilit în cuprinsul art. 112 din Codul administrativ, fără a lua în considerare faptul că art. 139 alin. (2) şi art. 291 alin. (5) lit. b) din Codul administrativ se referă la două modalităţi de calcul distincte ale acesteia, întrucât prevăd adoptarea „(...) cu majoritatea calificată definită la art. 5 lit. dd), de două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie (...)“.
    Având în vedere cele expuse, legiuitorul are obligaţia să lămurească sensul dispoziţiei normative, pentru că, astfel cum este redactată, aceasta nu poate fi pusă în aplicare într-un mod coerent şi unitar. Obiter dictum, se observă că teza a doua din sintagma „(...) cu majoritatea calificată definită la art. 5 lit. dd), de două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie (...)“ din Codul administrativ nu poate avea decât caracterul unei norme explicative, lămuritoare a conceptului de „majoritate calificată“ definit în art. 5 lit. dd) din acelaşi act normativ, în concordanţă cu intenţia de reglementare avută în vedere de legiuitor, astfel cum reiese din expunerea de motive a proiectului de lege depus la Parlament pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019. Cu alte cuvinte, în calculul majorităţii calificate, doar numărul zecimal rezultat din calculul matematic se rotunjeşte la primul număr natural mai mare, iar dacă rezultatul matematic este un număr întreg, acesta reprezintă majoritatea calificată. De altfel, în jurisprudenţa sa cu privire la expunerea de motive ca instrument de prezentare a actelor normative, Curtea Constituţională a reţinut că „exigenţele de calitate a legii şi cele privind modul de redactare a expunerii de motive sunt două chestiuni diferite între care nu se poate stabili o relaţie cauzală“ şi că între acestea există o relaţie funcţională, în sensul că expunerea de motive poate ajuta la o mai bună înţelegere a raţiunii legiuitorului, a dispoziţiilor normative, mai ales a celor tehnice (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 238 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 28 iulie 2020, paragrafele 37 şi 38).
    În concluzie, chiar dacă este opţiunea legiuitorului să reglementeze conceptul de „majoritate calificată“ pentru situaţiile în care se aplică prevederile Codului administrativ, această noţiune trebuie să aibă un înţeles general valabil. Nu poate fi acceptat ca rezultatul matematic al aplicării unei anumite majorităţi calificate (de exemplu de două treimi) să difere după cum legiuitorul prevede un mod de calcul (Codul administrativ) sau nu (cu titlu de exemplu, menţionăm regulamentele parlamentare sau legea privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale).

                    Judecători,
                    Varga Attila
                    Cristian Deliorga
                    Gheorghe Stan

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 166 din 4 aprilie 2023

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"

﻿ DECIZIA nr. 166 din 4 aprilie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 lit. dd) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ

Comentarii

Atentie, Juristi!

DECIZIA nr. 166 din 4 aprilie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 lit. dd) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ