Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Petre Lăzăroiu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina-Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicată de Mariana Gabriela Lambrino în Dosarul nr. 8.717/30/2016 al Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.446D/2017. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, doamna avocat Laura Martonosy, din Baroul Timiş, cu împuternicire avocaţială la dosar. Lipseşte cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantei autoarei excepţiei, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată că textul de lege criticat nu respectă principiul proporţionalităţii măsurii suspendării raportului de serviciu al funcţionarului public, întrucât, pe de o parte, măsura nu este limitată în timp, iar, pe de altă parte, atât măsura suspendării, cât şi motivarea acesteia, depind de decizia instituţiei sau a autorităţii publice. În acest mod este încălcat dreptul constituţional la muncă al funcţionarului public, care nu poate să desfăşoare o altă activitate remunerată. Prin menţinerea măsurii suspendării, pe durata cercetării administrative, se ajunge în situaţia aplicării unei duble pedepse, în cazul în care comisia de cercetare administrativă aplică şi o sancţiune disciplinară. Mai mult decât atât, neconstituţionalitatea textului de lege criticat se relevă şi în coroborare cu prevederile art. 77 alin. (7) din Legea nr. 188/1999, potrivit cărora conducătorul autorităţii sau instituţiei publice are obligaţia de a interzice accesul acestuia la documentele care pot influenţa cercetarea sau, după caz, de a dispune mutarea temporară a funcţionarului public în cadrul altui compartiment sau altei structuri a autorităţii ori instituţiei publice. 4. Se mai arată că, prin Decizia nr. 261 din 5 mai 2016, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, care dispuneau în legătură cu suspendarea contractului de muncă, din iniţiativa angajatorului, în ipoteza desfăşurării unei proceduri de cercetare disciplinară prealabilă împotriva salariatului. Or, instituţia suspendării raportului de serviciu pe perioada cercetării administrative, reglementată de prevederile legale criticate, şi instituţia suspendării contractului individual de muncă pe durata cercetării disciplinare prealabile, potrivit Codului muncii, sunt două instituţii similare. 5. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens, arată că, prin Decizia nr. 261 din 5 mai 2016, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, care dispuneau în legătură cu suspendarea contractului de muncă, din iniţiativa angajatorului, în ipoteza desfăşurării unei proceduri de cercetare disciplinară prealabilă împotriva salariatului, iar prin Decizia nr. 279 din 23 aprilie 2015, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) lit. b) teza întâi din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, care dispuneau în legătură cu suspendarea contractului de muncă, din iniţiativa angajatorului, în ipoteza în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului. Or, considerentele care au fundamentat admiterea în deciziile menţionate nu sunt aplicabile şi în prezenta cauză, având în vedere faptul că raportul de serviciu al funcţionarului public nu poate fi asimilat aceloraşi condiţii ca cele referitoare la un raport de muncă, subsumat dreptului privat. În privinţa raporturilor de serviciu de drept public, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat, prin Decizia nr. 774 din 10 noiembrie 2015, reţinând că măsura suspendării din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare, este constituţională, în măsura în care este permisă atacarea separată a hotărârii prin care se dispune suspendarea din funcţie a magistratului, până la soluţionarea definitivă a acţiunii disciplinare. Or, potrivit art. 80 din Legea nr. 188/1999, este asigurat accesul liber la justiţie, la instanţa de contencios administrativ, pentru atacarea sancţiunii disciplinare aplicate funcţionarului public implicat. 6. De asemenea, arată că, pe de o parte, potrivit textului de lege criticat, deşi acesta reglementează o suspendare de drept, măsura suspendării depinde de propunerea motivată a comisiei de disciplină, iar, pe de altă parte, în compunerea comisiei de disciplină intră şi un reprezentant al organizaţiei sindicale reprezentative sau, după caz, un reprezentant desemnat prin votul majorităţii funcţionarilor publici. Prin urmare, în acest caz, măsura suspendării nu reflectă voinţa discreţionară a autorităţii sau instituţiei publice, astfel încât nu se poate reţine o similitudine de situaţii juridice, faţă de prevederile din Codul muncii, declarate neconstituţionale, prin cele două decizii amintite. 7. Având cuvântul în replică, reprezentanta autoarei excepţiei arată că reprezentantul funcţionarilor publici, în cadrul comisiei de disciplină, nu poate avea un vot decisiv decizional, aflânduse în minoritate faţă de ceilalţi membri ai comisiei. Pe de altă parte, suspendarea raporturilor de serviciu ale funcţionarului public, în cazul textului de lege criticat, poate dura 12 luni, ceea ce încalcă dreptul constituţional la muncă al funcţionarului public implicat. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 8. Prin Încheierea din 29 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 8.717/30/2016, Tribunalul Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Excepţia a fost ridicată de Mariana Gabriela Lambrino într-o cauză având ca obiect acţiunea în anularea unei decizii prin care s-a dispus suspendarea raportului de serviciu, în temeiul art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, având în vedere similitudinea juridică existentă între instituţia suspendării raportului de serviciu pe perioada cercetării administrative, reglementată de prevederile legale criticate, şi instituţia suspendării contractului individual de muncă pe durata cercetării disciplinare prealabile, reglementată de art. 52 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, în prezent abrogată prin efectul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 261 din 5 mai 2016. Se susţine că măsura reglementată de prevederile legale criticate nu respectă principiul proporţionalităţii măsurii suspendării, deoarece, deşi este reglementată ca o suspendare de drept a raportului de serviciu, se aplică numai la propunerea motivată a comisiei de disciplină. Realizarea unui just echilibru între dreptul la muncă al funcţionarului public şi dreptul angajatorului de a lua măsurile necesare bunei desfăşurări a cercetării administrative este imposibilă, din moment ce comisia de disciplină însăşi propune suspendarea raportului de muncă. Astfel, câtă vreme cercetarea administrativă este realizată de angajator, prin comisia desemnată în acest sens, în realitate decizia suspendării raportului de muncă este apanajul exclusiv al angajatorului. În măsura în care legea asigură angajatorului posibilitatea de a dispune suspendarea raportului de muncă, în vederea protejării intereselor sale economice, ca o expresie a prevederilor art. 45 din Constituţie, o astfel de măsură, ce produce consecinţe semnificative asupra drepturilor salariatului, trebuie însoţită de garanţia unei decizii obiective şi temeinic fundamentate din partea angajatorului. 10. Se mai arată că, în speţă, raportul comisiei de disciplină nu este motivat, făcându-se doar trimitere la faptul că funcţionarul public deţine o funcţie care îi permite să aibă acces la documentele ce fac obiectul sesizării. Or, prevederile art. 77 alin. (7) din Legea nr. 188/1999 sunt dispoziţii imperative, care dispun în mod neechivoc că, pe perioada cercetării administrative, în situaţia în care funcţionarul public care a săvârşit o abatere disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice are obligaţia de a interzice accesul acestuia la documentele care pot influenţa cercetarea sau, după caz, de a dispune mutarea temporară a funcţionarului public în cadrul altui compartiment sau altei structuri a autorităţii ori instituţiei publice. Prin urmare, câtă vreme există dispoziţii legale ce reglementează posibilitatea instituţiei angajatoare de a împiedica orice imixtiune a funcţionarului public cercetat disciplinar asupra procedurii de cercetare disciplinară şi, totodată, care permit funcţionarului în cauză să îşi exercite profesia în cadrul altui departament, măsura suspendării raportului de serviciu pe perioada cercetării disciplinare nu este justificată. 11. Se mai arată că legea specială nu limitează suspendarea pentru un anumit termen, astfel încât aceasta se poate extinde până la finalizarea cercetării disciplinare, respectiv o durată maximă de un an, ceea ce conduce la încălcarea dreptului constituţional la muncă al funcţionarului public. În acest context se mai arată că, în ipoteza în care fapta constituie abatere disciplinară, sunt aplicate două sancţiuni, constând în lipsirea funcţionarului public de veniturile din muncă, vechimea în muncă şi dreptul la asigurări sociale, pe perioada suspendării, şi, pe de altă parte, sancţiunea aplicată în cazul constatării de către comisia de disciplină a săvârşirii unei abateri disciplinare. 12. Tribunalul Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens, arată că prin Deciziile nr. 279 din 23 aprilie 2015 şi nr. 261 din 5 mai 2016, Curtea Constituţională a statuat că dreptul la muncă este un drept complex, ce implică diferite aspecte, libertatea alegerii profesiei şi a locului de muncă reprezentând numai una dintre componentele acestui drept, astfel că, odată dobândit un loc de muncă, acesta trebuie să se bucure de o serie de garanţii care să-i asigure stabilitatea, neputând fi de conceput că prevederile constituţionale ar asigura libertatea de a obţine un loc de muncă, dar nu şi garantarea păstrării acestuia, cu respectarea, evidentă, a condiţiilor şi limitelor constituţionale. În acest sens sunt şi cele statuate de Curtea Constituţională şi prin Decizia nr. 383 din 7 iulie 2005, potrivit cărora cea mai importantă garanţie pentru exercitarea dreptului la muncă o constituie stabilirea limitativă prin lege a cazurilor şi a motivelor pentru care încetarea raporturilor juridice de muncă poate avea loc din iniţiativa şi din voinţa unilaterală a angajatorului. Având în vedere aceste aspecte, instanţa de judecată apreciază că restrângerea exerciţiului dreptului la muncă al funcţionarului public, al cărui raport de serviciu a fost suspendat pentru motivele prevăzute de art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, nu respectă principiul proporţionalităţii, întrucât autoritatea sau instituţia publică este atât cea care are posibilitatea de a declanşa procedura cercetării administrative, cât şi cea care dispune suspendarea raportului de serviciu, fiind posibilă o eventuală conduită abuzivă a acesteia, în raport cu funcţionarul public, raportul de serviciu al acestuia din urmă rămânând la aprecierea discreţionară a autorităţii sau instituţiei publice, cu consecinţa încălcării dreptului la muncă al acestuia. 13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 14. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. În acest sens, arată că prevederile legale criticate reglementează condiţiile suspendării raportului de serviciu al funcţionarului public, în situaţia în care acesta este cercetat disciplinar, fiind un text cu caracter special faţă de art. 52 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, în considerarea statutului special pe care îl au funcţionarii publici. Se apreciază că singura diferenţă între cele două reglementări este aceea că textul din legea specială precizează că raportul de serviciu poate fi suspendat, cu condiţia ca funcţionarul public care a săvârşit o abatere disciplinară să poată influenţa cercetarea administrativă, însă aprecierea îndeplinirii acestei condiţii este tot la latitudinea angajatorului, propunerea suspendării fiind făcută de comisia de disciplină numită tot de acesta din urmă. Astfel, se apreciază că în cauză devin aplicabile cele statuate de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 279 din 23 aprilie 2015 şi nr. 261 din 5 mai 2016, potrivit cărora reglementarea cauzelor de suspendare nu poate lăsa deschisă posibilitatea emiterii unor decizii arbitrare ori netemeinice, pentru că protecţia dreptului la muncă presupune, între altele, ca restrângerea exerciţiului acestui drept să respecte cerinţele constituţionale impuse de art. 53 alin. (2) referitoare la proporţionalitate, şi nu doar asigurarea unor măsuri cu caracter reparator ori a unor soluţii alternative. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, potrivit cărora: „(1) Raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcţionarul public se află în una dintre următoarele situaţii: (...) n) pe perioada cercetării administrative, în situaţia în care funcţionarul public care a săvârşit o abatere disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă, la propunerea motivată a comisiei de disciplină;“. 18. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 41 - Munca şi protecţia socială a muncii. Din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine şi incidenţa dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta referitoare la calitatea legii. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile legale criticate instituie măsura suspendării de drept a raportului de serviciu al funcţionarului public, pe perioada cercetării administrative, şi numai în cazul în care funcţionarul public care a săvârşit o abatere disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă, aspect ce trebuie să reiasă din propunerea motivată a comisiei de disciplină. Astfel, spre deosebire de regimul juridic aplicabil suspendării contractului de muncă, reglementat de art. 52 din Codul muncii, unde măsura suspendării nu operează de drept, ci la iniţiativa angajatorului, în prezenta cauză, în temeiul textului de lege criticat, suspendarea raportului de serviciu al funcţionarului public se produce de drept, însă numai cu îndeplinirea a două condiţii cumulative: desfăşurarea unei proceduri de cercetare administrativă şi, respectiv, constatarea motivată a comisiei de disciplină că funcţionarul public care a săvârşit abaterea disciplinară poate să influenţeze procedura de cercetare. Prin urmare, deşi are natura juridică a unei suspendări de drept, operând în temeiul legii, Curtea reţine că, în fapt, măsura suspendării se aplică doar în urma propunerii motivate a comisiei de disciplină, care constată că funcţionarul public în cauză poate influenţa cercetarea administrativă. 20. Pe de altă parte, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 77 alin. (7) din Legea nr. 188/1999, „(7) Pe perioada cercetării administrative, în situaţia în care funcţionarul public care a săvârşit o abatere disciplinară poate influenţa cercetarea administrativă, conducătorul autorităţii sau instituţiei publice are obligaţia de a interzice accesul acestuia la documentele care pot influenţa cercetarea sau, după caz, de a dispune mutarea temporară a funcţionarului public în cadrul altui compartiment sau altei structuri a autorităţii ori instituţiei publice.“ Aşadar, legiuitorul a prevăzut în mod expres obligaţia conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a interzice, pe perioada cercetării administrative, accesul funcţionarului public cercetat la documentele care pot influenţa cercetarea, sau după caz, de a dispune mutarea funcţionarului public în alt compartiment sau structură administrativă. Rezultă că, potrivit textului de lege criticat, prin ipoteză, măsura suspendării raportului de serviciu nu poate opera decât în cazul îndeplinirii condiţiei influenţării cercetării administrative, de către funcţionarul public implicat, însă, pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor imperative cuprinse în art. 77 alin. (7) din Legea nr. 188/1999, legiuitorul a instituit şi reguli procedurale apte să elimine riscul influenţării cercetării administrative de către funcţionarul public în privinţa căruia se derulează o procedură de cercetare disciplinară. 21. Prin urmare, Curtea reţine că prevederile legale criticate, raportate la ansamblul normativ din care fac parte, apar ca fiind contradictorii, fiind reglementate, pe de o parte, măsura suspendării de drept a raportului de serviciu, în cazul în care funcţionarul public cercetat este susceptibil de a influenţa cercetarea disciplinară, iar, pe de altă parte, în legătură cu aceeaşi cercetare disciplinară, este instituită obligaţia conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a lua măsuri de natură a împiedica influenţarea procedurii disciplinare de către funcţionarul public implicat. 22. În continuare, Curtea reţine că dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie consacră principiul legalităţii, impunând obligaţia ca normele adoptate să fie precise, clare şi previzibile. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, una dintre cerinţele principiului respectării legilor vizează calitatea actelor normative. În acest sens, Curtea a constatat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de clar şi precis pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, sau Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013). 23. Raportând aceste considerente de principiu la prezenta cauză, Curtea reţine că prevederile art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999, textul de lege criticat în prezenta cauză, intră în contradicţie vădită cu dispoziţiile art. 77 alin. (7) din acelaşi act normativ, dat fiind faptul că, pentru aceeaşi situaţie juridică, respectiv derularea în mod obiectiv a unei cercetări administrative, este reglementată atât suspendarea de drept a raportului de serviciu al funcţionarului public în cauză, cât şi obligaţia conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a interzice accesul acestuia la documentele care pot influenţa cercetarea, sau de a dispune mutarea temporară în cadrul altui compartiment sau altei structuri a autorităţii ori instituţiei publice. 24. În concluzie, Curtea reţine că modul defectuos de redactare a soluţiei legale criticate conduce la consacrarea normativă unei antinomii intralegale, ce are drept efect lipsirea de eficienţă a prevederilor art. 77 alin. (7) din acelaşi act normativ, textul de lege criticat fiind în evidentă contradicţie cu acesta. În consecinţă, nu sunt respectate nici rigorile corespunzătoare ale tehnicii legislative, respectiv art. 35 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010. Aşa cum s-a statuat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, deşi normele de tehnică legislativă nu au valoare constituţională, prin reglementarea acestora legiuitorul a impus o serie de criterii obligatorii pentru adoptarea oricărui act normativ, a căror respectare este necesară pentru a asigura sistematizarea, unificarea şi coordonarea legislaţiei, precum şi conţinutul şi forma juridică adecvate pentru fiecare act normativ. Astfel, respectarea acestor norme concură la asigurarea unei legislaţii care respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesară (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). 25. În privinţa invocării încălcării prevederilor art. 41 alin. (1) din Constituţie, referitor la dreptul la muncă, Curtea reţine că, în sensul jurisprudenţei sale, orice măsură legislativă trebuie să fie adecvată - capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară - indispensabilă pentru îndeplinirea scopului şi proporţională, condiţie ce presupune un just echilibru între interesele concrete, corespunzătoare scopului legitim urmărit. (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 19 iulie 2013, şi Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 24 octombrie 2014, paragraful 30). 26. În prezenta cauză, în ceea ce priveşte scopul urmărit de legiuitor prin măsura criticată, Curtea reţine că acesta este unul legitim, suspendarea raportului de serviciu al funcţionarului public, pe perioada cercetării disciplinare, fiind justificată de necesitatea protejării intereselor autorităţii/instituţiei publice implicate, dat fiind faptul că abaterile disciplinare pot influenţa negativ calitatea şi percepţia publică asupra serviciului public administrativ, scop circumscris atât stabilirii obiective a vinovăţiei funcţionarului public implicat, cât şi prevenirii unei conduite a funcţionarului public, de natură a influenţa desfăşurarea activităţii de cercetare disciplinară. În acest mod, suspendarea reprezintă în acelaşi timp o măsură adaptată scopului urmărit şi capabilă în mod abstract să îndeplinească exigenţele acestuia. Cât priveşte caracterul necesar, Curtea reţine că, dat fiind faptul că legiuitorul a reglementat, în acelaşi timp, şi obligaţia conducătorului autorităţii sau instituţiei publice de a interzice, pe perioada cercetării administrative, accesul funcţionarului public cercetat la documentele care pot influenţa cercetarea, sau, după caz, de a dispune mutarea funcţionarului public în alt compartiment sau structură administrativă, suspendarea de drept a raportului de serviciu nu mai apare ca fiind o măsură necesară atingerii scopului menţionat. În ceea ce priveşte caracterul proporţional al acesteia, din perspectiva realizării unui just echilibru între interesele şi drepturile în concurs, Curtea reţine că, de vreme ce scopul legiuitorului, constând în prevenirea consecinţelor negative a unei conduite a funcţionarului public, de natură a influenţa desfăşurarea activităţii de cercetare disciplinară, este atins prin reglementarea regulilor procedurale instituite prin art. 77 alin. (7) din actul normativ criticat, măsura suspendării de drept a raportului de serviciu apare ca fiind excesivă, lipsită de obiectivitate şi temeinicie, ducând la ruperea justului echilibru care trebuie să existe între drepturile şi interesele în concurs, respectiv interesul autorităţii/instituţiei publice de lua măsurile necesare unei bune desfăşurări a cercetării administrativă disciplinară, în condiţii de obiectivitate, pe de o parte, şi dreptul la muncă al funcţionarului public implicat, pe de altă parte. 27. De asemenea, având în vedere dispoziţiile imperative cuprinse în art. 77 alin. (7) din Legea nr. 188/1999, aplicarea în acelaşi timp şi a suspendării raportului de serviciu apare cu atât mai mult ca o măsură excesivă, cu cât, potrivit art. 77 alin. (5) din Legea nr. 188/1999, măsura suspendării se poate extinde pe toată durata cercetării disciplinare, respectiv cel mult un an de la data sesizării comisiei de disciplină. Prin urmare, prevederile legale criticate încalcă protecţia constituţională a dreptului de muncă, reglementată de art. 41 alin. (1) din Legea fundamentală. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Mariana Gabriela Lambrino în Dosarul nr. 8.717/30/2016 al Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 94 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici sunt neconstituţionale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Tribunalului Timiş - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 martie 2018. PREŞEDINTE, Petre Lăzăroiu Magistrat-asistent, Irina-Loredana Gulie -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
