Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Petre Lăzăroiu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina-Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap şi ale art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din judeţul Constanţa în Dosarul nr. 4.276/118/2016 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.415D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a depus la dosar note scrise prin care solicită conexarea tuturor dosarelor având acelaşi obiect, aflate pe rolul Curţii Constituţionale, precum şi admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. 4. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 2.435D/2017, nr. 2.436D/2017, nr. 2.512D/2016, nr. 2.760D/2017, nr. 2.771D/2017, nr. 2.975D/2017 şi nr. 18D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap şi ale art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din judeţul Constanţa în dosarele nr. 3.888/118/2016, nr. 3.891/118/2016, nr. 3.889/118/2016, nr. 4.892/118/2016, nr. 4.278/118/2016, nr. 3.925/118/2016 şi, respectiv, nr. 4.502/118/2016 ale Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul dosarelor Curţii Constituţionale nr. 2.435D/2017, nr. 2.436D/2017, nr. 2.512D/2016, nr. 2.760D/2017, nr. 2.771D/2017, nr. 2.975D/2017 şi nr. 18D/2018. 5. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 6. Având în vedere excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele anterior menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 2.435D/2017, nr. 2.436D/2017, nr. 2.512D/2016, nr. 2.760D/2017, nr. 2.771D/2017, nr. 2.975D/2017 şi nr. 18D/2018 la Dosarul nr. 2.415D/2017. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 pentru organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 2.435D/2017, nr. 2.436D/2017, nr. 2.512D/2016, nr. 2.760D/2017, nr. 2.771D/2017, nr. 2.975D/2017 şi nr. 18D/2018 la Dosarul nr. 2.415D/2017, care este primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 ca neîntemeiată, arătând că stabilirea modalităţilor de finanţare ale acestor mijloace de protecţie socială ale persoanelor cu handicap este în competenţa legiuitorului. Mai mult, potrivit textului de lege criticat, nu rezultă finanţarea exclusivă a acestora din bugetele proprii ale judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 471 din 27 iunie 2017. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 8. Prin deciziile civile nr. 689/CA, nr. 687/CA, nr. 688/CA din 5 iulie 2017, Încheierea din 26 iunie 2017, Decizia civilă nr. 813/CA din 28 septembrie 2017, Încheierea din 23 octombrie 2017, Decizia civilă nr. 787/CA din 25 septembrie 2017, şi, respectiv, Decizia civilă nr. 1.098/CA din 15 noiembrie 2017, pronunţate în dosarele nr. 4.276/118/2016, nr. 3.888/118/2016, nr. 3.891/118/2016, nr. 3.889/118/2016, nr. 4.892/118/2016, nr. 4.278/118/2016, nr. 3.925/118/2016 şi, respectiv, nr. 4.502/118/2016, Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap şi ale art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost ridicată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din judeţul Constanţa, în cauze având ca obiect obligarea unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Constanţa la plata contribuţiei acestora la finanţarea activităţii de protecţie a beneficiarilor serviciilor sociale din raza unităţilor administrativ-teritoriale respective. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 448/2006, se arată că acestea indică o singură sursă de finanţare a centrelor publice în care se acordă măsuri de protecţie socială persoanelor cu handicap, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi art. 20 alin. (2) din Constituţie referitoare la obligaţia statului român de a executa întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte, prin raportare la obligaţia statului de a acţiona cu toate resursele disponibile pentru protejarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, asumată prin Convenţia privind dreptul persoanelor cu dizabilităţi, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010. Se mai arată că soluţia legislativă criticată nu este justificată sub aspectul indisponibilităţii unor alte resurse din bugetul public naţional. Se mai arată că textul de lege criticat este incomplet şi nu îndeplineşte condiţia de claritate, precizie şi previzibilitate, dat fiind faptul că, deşi potrivit prevederilor actului normativ criticat, protecţia persoanelor cu handicap se finanţează inclusiv de la bugetele comunelor, oraşelor, municipiilor şi de la bugetul de stat, totuşi, prevederile legale criticate indică o singură sursă de finanţare a serviciilor sociale acordate în centrele de zi şi rezidenţiale pentru persoanele cu handicap, respectiv bugetele proprii ale judeţelor sau sectoarelor municipiului Bucureşti. 10. Se mai susţine că prevederea legală criticată contravine şi reglementării constituţionale referitoare la rolul consiliului judeţean, potrivit căreia acesta din urmă este autoritatea administraţiei publice pentru coordonarea consiliilor comunale şi orăşeneşti, iar acestea din urmă au obligaţia constituţională de a gestiona resursele locale, potrivit dispoziţiilor art. 121 alin. (2) din Constituţie, astfel încât este lipsită de temei obligaţia instituită de prevederile legale criticate exclusiv în sarcina consiliilor judeţene. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, se arată că acestea nu îndeplinesc criteriile de claritate, precizie şi previzibilitate, deoarece nu sunt corelate cu dispoziţiile art. 1.349 din Codul civil, care prevăd regula acoperirii integrale a prejudiciului. În acest sens, se arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, concretizată în Decizia nr. 463 din 28 iunie 2016, temeiul acţiunii având ca obiect principal recuperarea cheltuielilor de judecată îl constituie principiul răspunderii civile delictuale. Prin urmare, se arată că fundamentul recuperării cheltuielilor de judecată, incluzând onorariul avocatului, îl reprezintă culpa procesuală, astfel încât este necesară recuperarea integrală a prejudiciului cauzat. Se mai arată că, potrivit reglementării anterioare, respectiv art. 274 alin. (3) din Codul de procedură civilă din 1865, dreptul judecătorilor de a mări sau micşora onorariile avocaţilor se raporta la un criteriu obiectiv, respectiv tabloul onorariilor minimale pentru avocaţi, care este în prezent nereglementat. Pe de altă parte, se susţine că acele criterii menţionate de prevederea legală criticată, respectiv valoarea sau complexitatea cauzei, activitatea desfăşurată de avocat, circumstanţele cauzei, sunt noţiuni abstracte şi polivalente, lăsate la aprecierea subiectivă a judecătorului. De asemenea, exercitarea din oficiu a posibilităţii judecătorului de a reduce onorariul avocaţilor încalcă principiul contradictorialităţii, în cazul în care nu este pusă în discuţia părţilor, ceea ce conduce la încălcarea dreptului constituţional la un proces echitabil. 12. Curtea de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţiile de neconstituţionalitate sunt neîntemeiate. Se apreciază, în acest sens, că prevederile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 reprezintă o transpunere la nivel legal a dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 47 privind nivelul de trai, cu referire la măsurile de asistenţă socială a persoanelor cu handicap, iar la nivelul administraţiei publice locale au fost adoptate hotărâri ale consiliului judeţean privind stabilirea costurilor medii anuale pentru finanţarea serviciilor sociale destinate protecţiei şi promovării drepturilor copilului şi a persoanelor adulte cu handicap, precum şi a contribuţiei unităţilor administrativ-teritoriale la finanţarea acestor servicii. Se mai apreciază că persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială, în modalităţile prevăzute de Legea nr. 448/2006, legiuitorul fiind singurul în măsură a stabili sursa de finanţare a sistemului de protecţie a persoanelor cu handicap, obligaţie ce a fost dusă la îndeplinire prin art. 94 şi art. 54 alin. (2) din Legea nr. 448/2006. Totodată, principiul autonomiei locale în cadrul organizării administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale nu exclude obligaţia autorităţilor administraţiei locale de a respecta normele cu caracter general. Se mai apreciază că legiuitorul a creat o mai mare certitudine în asigurarea finanţării centrelor pentru persoane cu handicap decât în cazul în care stabilea ca sursă de finanţare bugetele locale comunale şi orăşeneşti, mai redusă decât cele judeţene. De altfel, legislaţia privind protecţia persoanelor cu handicap cuprinde numeroase dispoziţii care fac trimitere la bugetele comunelor, oraşelor sau ale municipiilor, astfel încât sarcina fiscală stabilită pentru judeţ nu este discriminatorie şi nu încalcă principiul constituţional care obligă autorităţile administraţiei publice locale să gestioneze resursele, în numele şi în interesul comunităţilor locale. 13. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, se apreciază că reducerea onorariului avocaţial nu are semnificaţia acordării unui avantaj unei părţi din proces sau a prejudicierii altei părţi, întrucât este o măsură legală, care nu se aplică discreţionar, ci numai dacă sunt întrunite condiţiile legale. De asemenea, nu este încălcat principiul constituţional al accesului liber la justiţie, câtă vreme acesta a fost pe deplin exercitat, pronunţându-se o hotărâre judecătorească, şi nu poate fi vorba de o restrângere a dreptului de reprezentare procesuală, dat fiind faptul că onorariul avocaţial poate fi doar redus, iar nu eliminat, în temeiul prevederilor legale criticate, care prevăd că măsura dispusă de instanţă nu afectează raporturile dintre avocat şi clientul său. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 15. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată, în punctele de vedere exprimate în dosarele nr. 2.415D/2017, nr. 2.435D/2017 şi nr. 2.436D/2017, că motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 nu relevă contrarietăţi între norma legală şi dispoziţiile constituţionale, ci ţin, mai degrabă, de domeniul aplicării legii. Stabilirea modalităţii concrete de finanţare a tuturor mijloacelor de protecţie specială a persoanelor cu handicap este în sarcina legiuitorului, având în vedere obligaţia constituţională a statului de a asigura realizarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii, aşa cum prevede art. 50 din Constituţie. Modul în care instituţiile abilitate de lege interpretează şi aplică aceste norme din cuprinsul legii nu intră în sfera de competenţă a instanţei de contencios constituţional, ţine de aplicarea legii, intrând în competenţa exclusivă a instanţei de judecată. 16. Se mai apreciază, în punctele de vedere exprimate în dosarele nr. 2.512D/2017, nr. 2.760D/2017, că sunt îndeplinite cerinţele de claritate şi previzibilitate a normei legale, dat fiind faptul că prevederile legale criticate indică fără echivoc sursa de finanţare a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap, respectiv bugetele proprii ale judeţelor/sectoarelor municipiului Bucureşti, pe teritoriul cărora funcţionează acestea. Aşadar, dispoziţiile vizate sunt redactate cu o precizie suficientă, astfel încât să permită destinatarilor normei să îşi poată adapta în mod corespunzător conduita. Referitor la încălcarea principiului constituţional al autonomiei locale, se invocă cele statuate în Deciziile Curţii Constituţionale nr. 136 din 3 mai 2001, nr. 573 din 4 mai 2010 şi nr. 558 din 24 mai 2012. Mai mult, se consideră că soluţiile normative din cuprinsul Legii nr. 448/2006 (inclusiv prevederea legală criticată) sunt menite să asigure mobilizarea resurselor necesare (financiare, umane etc.), pentru protecţia drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, în spiritul angajamentelor asumate de statul român prin ratificarea unor instrumente internaţionale în materie, în special a Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi. 17. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, se consideră că textul de lege criticat lasă la aprecierea instanţei cuantumul în care poate fi redus onorariul avocatului, judecătorul cauzei fiind în măsură să aprecieze atât complexitatea cauzei, cât şi activitatea desfăşurată de avocat în cauza respectivă. Invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 471 din 27 iunie 2017. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 19. Curtea Constituţională a fost sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, precum şi a prevederilor art. 451 alin. (2) - Cuantumul cheltuielilor de judecată din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, potrivit cărora: - Art. 54 alin. (2) din Legea nr. 448/2006: „(2) Finanţarea centrelor publice se face din bugetele proprii ale judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, pe teritoriul cărora funcţionează acestea.“; – Art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă: „(2) Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său.“ 21. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii, art. 11 alin. (1) privind obligaţia statului român de a respecta obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte, art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 47 alin. (1) privind nivelul de trai, art. 50 - Protecţia persoanelor cu handicap, art. 120 alin. (1) privind principiile de bază ale administraţiei publice locale, art. 121 alin. (2) referitor la autorităţile comunale şi orăşeneşti, art. 122 alin. (1) referitor la consiliul judeţean, precum şi art. 138 alin. (1) referitor la bugetul public naţional. De asemenea, sunt invocate prevederile Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, adoptată la New York de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 13 decembrie 2006, deschisă spre semnare la 30 martie 2007 şi semnată de România la 26 septembrie 2007 şi ratificată de România prin Legea nr. 221/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 26 noiembrie 2010. Totodată, în opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii, art. 21 alin. (1)-(3) referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau a unor libertăţi. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 448/2006, se arată, în esenţă, că aceste prevederi legale sunt incomplete şi nu îndeplinesc condiţia de claritate, precizie şi previzibilitate, dat fiind faptul că, deşi potrivit altor prevederi ale actului normativ criticat, protecţia persoanelor cu handicap se finanţează inclusiv de la bugetele comunelor, oraşelor, municipiilor şi de la bugetul de stat, totuşi, prevederile legale criticate indică o singură sursă de finanţare a serviciilor sociale acordate în centrele de zi şi rezidenţiale pentru persoanele cu handicap, respectiv bugetele proprii ale judeţelor sau sectoarelor municipiului Bucureşti. 23. Analizând aceste susţineri, prin raportare la prevederile actului normativ criticat, Curtea reţine că, potrivit art. 7 din Legea nr. 448/2006, în baza principiului egalizării şanselor, atât autorităţile publice competente, respectiv autorităţile administraţiei publice locale unde îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana cu handicap, cât şi autorităţile administraţiei publice centrale, au obligaţia să asigure resursele financiare necesare şi să ia măsuri specifice pentru ca persoanele cu handicap să aibă acces nemijlocit şi neîngrădit la servicii. În acest sens, actul normativ criticat prevede o serie de măsuri de protecţie a persoanelor cu handicap, ce vizează asigurarea sănătăţii şi a asistenţei de recuperare/reabilitare (art. 9-11), accesului liber la educaţie permanentă şi formare profesională (art. 15-19), accesul la obţinerea unei locuinţe (art. 20), accesul la cultură, sport şi turism (art. 21), asigurarea transportului în comun (art. 22-24), dreptul la asistenţă juridică (art. 25), precum şi alte facilităţi (art. 27-28). 24. În ceea ce priveşte finanţarea măsurilor de protecţie, constând în servicii şi prestaţii sociale acordate persoanelor cu handicap, Curtea reţine că, potrivit art. 94 alin. (1) coroborat cu art. 54 alin. (2) din Legea nr. 448/2006, aceasta se face fie din bugetul local al comunelor, oraşelor şi municipiilor (pentru serviciile sociale care, potrivit legii, sunt organizate şi administrate de autorităţile administraţiei publice locale), fie din bugetele locale ale judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti sau din bugetul de stat. În acest sens, art. 32 şi 33 din actul normativ criticat prevăd că persoanele adulte cu handicap beneficiază de servicii sociale acordate la domiciliu, în comunitate, în centre de zi şi centre rezidenţiale, publice sau private, iar autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a organiza, administra şi finanţa servicii sociale destinate persoanelor cu handicap, în condiţiile legii. De asemenea, în acelaşi sens, cu titlu exemplificativ, Curtea reţine că, potrivit art. 40 din Legea nr. 448/2006, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să prevadă în bugetul local sumele necesare din care se suportă salarizarea, precum şi celelalte drepturi cuvenite asistentului personal, potrivit legii, iar, în temeiul art. 58 alin. (10), sumele aferente anumitor prestaţii sociale destinate beneficiarilor legii se vor asigura prin bugetele proprii ale judeţelor/sectoarelor municipiului Bucureşti din transferuri de la bugetul de stat către bugetele locale, prevăzute cu această destinaţie. 25. Curtea reţine, aşadar, că actul normativ criticat prevede în mod distinct, în privinţa finanţării măsurilor de protecţie instituite, atât obligaţii în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale, respectiv consiliile locale şi consiliile judeţene sau sectoarele municipiului Bucureşti, cât şi în sarcina administraţiei publice centrale, iar, în acest sens, prevederile legale criticate stabilesc în sarcina consiliilor judeţene suportarea cheltuielilor destinate centrelor publice de îngrijire şi protejare a persoanelor cu handicap, pe teritoriul cărora funcţionează acestea. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate întrunesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii, nefiind în contradicţie cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. În sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, normele juridice nu există izolat, ci ele trebuie raportate la întreg ansamblul normativ din care fac parte. Mai mult, în legătură cu principiul previzibilităţii normei legale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de exemplu prin Hotărârea din 20 mai 1999, pronunţată în Cauza Rekvenyi împotriva Ungariei, paragraful 34, că previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naştere unei rigidităţi excesive a reglementării (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 39 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 29 mai 2017, paragraful 17). 26. În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la încălcarea obligaţiilor ce incumbă statului român din tratatele la care este parte, cu referire la Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, Curtea reţine că finanţarea măsurilor de protecţie a persoanelor cu handicap din mai multe surse ale administraţiei publice, respectiv bugetul local al comunelor, oraşelor şi municipiilor, bugetele locale ale judeţelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti sau bugetul de stat nu este de natură să contravină prevederilor constituţionale cuprinse în art. 11 alin. (1) privind obligaţia statului român de a respecta obligaţiile ce-i revin din tratatele la care este parte şi art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ci sunt în acord cu principiul constituţional al protecţiei speciale de care se bucură persoanele cu handicap, reglementat de art. 50 din Constituţie. Mai mult, modul în care statul asigură resursele necesare realizării politicii naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului, în sensul acestor dispoziţii constituţionale, constituie un aspect de oportunitate a reglementării legale, ce ţine marja de apreciere a legiuitorului. 27. Pentru aceleaşi considerente nu pot fi reţinute nici susţinerile referitoare la obligaţia constituţională a consiliilor locale şi orăşeneşti de a gestiona resursele locale sau dispoziţiile art. 138 alin. (1) din Constituţie referitor la bugetul public naţional. 28. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă, se susţine, în esenţă, că acestea nu îndeplinesc criteriile de claritate, precizie şi previzibilitate a normei legale, deoarece nu sunt corelate cu dispoziţiile art. 1.349 din Codul civil, care prevăd regula acoperirii integrale a prejudiciului, iar criteriile menţionate de prevederea legală criticată sunt noţiuni abstracte şi polivalente, lăsate la aprecierea subiectivă a judecătorului. De asemenea, se arată că prevederile legale criticate contravin dreptului constituţional la un proces echitabil din perspectiva respectării principiului contradictorialităţii, în cazul în care posibilitatea judecătorului de a reduce onorariul avocaţilor nu este pusă în discuţia părţilor. 29. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că, în legătură cu obligativitatea plăţii cheltuielilor de judecată, incluzând onorariul avocatului, de către partea care pierde procesul, prin Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 20 septembrie 2005, Curtea a reţinut că prerogativa instanţei de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocaţial convenit, prin prisma proporţionalităţii sale cu amplitudinea şi complexitatea activităţii depuse, este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenţii, ceea ce presupune, în mod necesar, ca acesta să îi fie opozabil. Or, opozabilitatea sa faţă de partea potrivnică, care este terţ în raport cu convenţia de prestare a serviciilor avocaţiale, este consecinţa însuşirii sale de instanţă prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creanţa dobândeşte caracter cert, lichid şi exigibil. 30. Având în vedere aceste considerente, Curtea reţine, în acord cu jurisprudenţa sa anterioară, că obligativitatea plăţii cheltuielilor de judecată are la bază ideea de culpă procesuală, însă, dat fiind că partea care pierde procesul este obligată să suporte şi onorariul avocatului părţii adverse, pentru opozabilitate, cuantumul acestuia trebuie să fie însuşit de către instanţa de judecată. Din acest punct de vedere, prevederile textului de lege criticat îndeplinesc exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate, instituind criterii clare prin raportare la care instanţa de judecată poate reduce, motivat, partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, apreciind asupra proporţionalităţii acestora în raport cu obiectul cauzei, valoarea sau complexitatea acesteia, ori cu activitatea desfăşurată de avocat. Mai mult, aşa cum prevede expres textul de lege criticat, măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său. 31. De altfel, în legătură cu activitatea avocatului, Curtea a statuat că acesta, prin exercitarea profesiei sale, îndeplineşte o activitate economică, activitate care constă în oferirea de bunuri sau servicii pe o piaţă liberă (Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din 19 februarie 2002, pronunţată în Cauza Wouters şi alţii, paragraful 49), însă orice activitate economică se desfăşoară „în condiţiile legii“, şi a reţinut că, în consecinţă, legiuitorul a apreciat că valoarea onorariului trebuie să fie proporţională cu serviciul prestat, instituind astfel posibilitatea limitării sale în cazul în care nu există un just echilibru între prestaţia avocaţială şi onorariul solicitat (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 471 din 27 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 17 august 2017, paragraful 20). 32. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a reconsidera jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cele statuate în deciziile anterior menţionate îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă. 33. În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la încălcarea dreptului constituţional la un proces echitabil, Curtea reţine că principiul contradictorialităţii este un principiu fundamental al procesului civil, constituind în acelaşi timp o garanţie a respectării dreptului la apărare şi a egalităţii părţilor în procesul civil, elemente componente ale dreptului la un proces echitabil, reglementat şi de art. 14 din Codul de procedură civilă. Principiul contradictorialităţii se aplică judecăţii propriu-zise şi a executării silite, nefiind incident în faza deliberării şi a pronunţării hotărârii judecătoreşti, astfel încât Curtea reţine că nu este aplicabil prerogativei instanţei de a micşora, motivat, prin hotărârea pronunţată în cauză, cuantumul cheltuielilor de judecată, constând şi în onorariul avocaţilor. 34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din judeţul Constanţa în dosarele nr. 4.276/118/2016, nr. 3.888/118/2016, nr. 3.891/118/2016, nr. 3.889/118/2016, nr. 4.892/118/2016, nr. 4.278/118/2016, nr. 3.925/118/2016 şi, respectiv, nr. 4.502/118/2016 ale Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap şi ale art. 451 alin. (2) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Constanţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 martie 2018. PREŞEDINTE, PETRE LĂZĂROIU Magistrat-asistent, Irina-Loredana Gulie ------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
