Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel-Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia-Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marieta Safta │- │
│ │prim-magistrat-asistent│
└──────────────┴───────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, excepţie ridicată de Viorel Florin Ardelean în Dosarul nr. 3.386/117/2018 al Tribunalului Cluj - Secţia penală. Cauza formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 461D/2019. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Arată, în esenţă, că reglementarea criticată se încadrează în marja de apreciere a legiuitorului şi nu încalcă principiul egalităţii în drepturi, întrucât se aplică tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei, fără discriminare. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 12 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.386/117/2018, Tribunalul Cluj - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de inculpatul Viorel Florin Ardelean într-o cauză penală. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că raţiunea instituirii textului de lege criticat a fost aceea de a prevedea o cauză de reducere a pedepsei, dar în acelaşi timp un instrument eficient de combatere a infracţiunilor legate de droguri, prin determinarea persoanelor care deţin informaţii decisive legate de astfel de infracţiuni să furnizeze acele informaţii organelor judiciare. Beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă doar persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute de art. 2-9 din Legea nr. 143/2000 şi numai dacă în cursul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri, excluzând de la beneficiul cauzei de reducere a pedepsei persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute de art. 2-9 din Legea nr. 143/2000, dar a formulat denunţul în procedura de cameră preliminară, imediat după emiterea rechizitoriului sau chiar pe durata procedurii de cameră preliminară, înainte de debutul judecăţii. 6. În pofida faptului că procedura camerei preliminare este o procedură distinctă de cea a judecăţii cauzei şi, practic, se poate pronunţa oricare dintre soluţiile prevăzute de art. 346 din Codul de procedură penală, deci inclusiv soluţia restituirii cauzei la parchet, în condiţiile alin. (3) al articolului menţionat, legiuitorul a exclus de la beneficiul cauzei de reducere a pedepsei situaţia celui care denunţă şi facilitează tragerea la răspundere penală a unei alte persoane care a comis infracţiuni legate de droguri şi care formulează un astfel de denunţ pe durata camerei preliminare. Raţiunea a fost aceea de a plasa denunţul cât mai aproape de momentul comiterii faptei, dar această situaţie de excludere de la beneficiul cauzei de reducere a pedepsei a celui care formulează denunţul pe durata procedurii de cameră preliminară, care este o procedură care vizează exclusiv legalitatea sesizării instanţei şi legalitatea administrării şi a efectuării actelor de urmărire penală, nu îşi găseşte justificare în prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie. 7. Invocând, în continuare, jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la principiul egalităţii în drepturi, autorul precizează că, faţă de raţiunea normei criticate, determinantă şi suficientă pentru acordarea beneficului reducerii limitelor pedepsei este acţiunea de a denunţa şi facilita tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri, indiferent de faptul că denunţul este înregistrat în cursul urmăririi penale sau pe durata procedurii de cameră preliminară. Altfel spus, atingerea obiectivului urmărit de legiuitor, respectiv acela de combatere a infracţiunilor legate de droguri, ca urmare a denunţurilor şi informaţiilor furnizate de denunţător, se realizează şi în ipoteza în care denunţul este înregistrat în procedura camerei preliminare, când soarta dosarului nu este decisă, fiind o etapă intermediară între urmărire penală şi judecată, şi în anumite condiţii se poate dispune restituirea cauzei la procuror în condiţiile art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală. Aşa fiind, formularea denunţului în procedura de cameră preliminară nu ar trebui să excludă aplicarea cauzei de reducere a pedepsei prevăzute de art. 15 din Legea nr. 143/2000. Drept urmare, diferenţa operată de norma supusă controlului de constituţionalitate între cele două categorii de denunţători, după cum aceştia au formulat denunţul pe durata urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare, nu se bazează pe un criteriu raţional şi nu justifică un tratament juridic diferenţiat, cele două categorii de denunţători aflându-se în situaţii juridice identice din perspectiva incidenţei normei supuse controlului de constituţionalitate. 8. Se susţine că neconstituţionalitatea discriminării astfel constatate ar trebui să aibă ca rezultat acordarea beneficiului reducerii la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege şi pentru persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute de art. 2-9 din Legea nr. 143/2000, care denunţă şi facilitează tragerea la răspundere penală a unei persoane care a comis infracţiuni legate de droguri, dar care formulează acest denunţ pe durata procedurii de cameră preliminară. 9. Tribunalul Cluj - Secţia penală apreciază că atâta vreme cât principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, atunci nu există niciun motiv rezonabil pentru care un denunţător care a formulat denunţ în etapa camerei preliminare, dar a contribuit decisiv la tragerea la răspundere penală a unei persoane care a săvârşit o infracţiune legată de droguri, să nu beneficieze, la rândul său, asemenea celui care denunţă şi facilitează tragerea la răspundere penală a persoanei care a comis infracţiuni legate de droguri, dar a formulat denunţul pe durata urmăririi penale. Tratamentul juridic ar trebui să fie identic. Arată că „se poate aprecia că soluţia legislativă reglementată de art. 15 din Legea nr. 143/2000, care exclude de la beneficiul reducerii la jumătate a limitelor de pedeapsă a persoanei care a comis una dintre infracţiunile prevăzute de art. 2-9 din Legea nr. 143/2000 şi pe durata procedurii camerei preliminare denunţă şi facilitează tragerea la răspundere penală a unei alte persoane care a comis infracţiuni legate de droguri este neconstituţională, deoarece afectează principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, în varianta interzicerii discriminării, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie“. 10. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul judecătoruluiraportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 15 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2014, având următorul cuprins: „Persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2-9, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege“. 14. În susţinerea neconstituţionalităţii normelor criticate, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra soluţiei legislative criticată în prezenta cauză, cuprinsă, anterior republicării Legii nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare, în art. 16, având următorul cuprins: „Persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2-10, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.“ 16. Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate prin care se susţinea că această soluţie legislativă creează o discriminare şi că denunţătorul ar trebui să beneficieze de reducerea pedepsei indiferent de stadiul procesului penal în care acesta denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri. Curtea a reţinut, în esenţă, că „reglementarea privind reducerea pedepsei în beneficiul persoanei care a comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2-10 din Legea nr. 143/2000, în situaţia în care aceasta denunţă, în timpul urmăririi penale, alte persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri, nu poate fi considerată o încălcare a principiului egalităţii. (...) Egalitatea nu înseamnă uniformitate, fiind posibilă stabilirea unui tratament juridic diferit pentru situaţii diferite, când aceasta se justifică în mod raţional şi obiectiv. Or, în cazul de faţă, măsura instituită de legiuitor are o justificare obiectivă şi rezonabilă, fiind determinată de necesitatea identificării cu rapiditate, încă din această fază a procesului penal, a persoanelor care au săvârşit infracţiuni legate de droguri, dat fiind pericolul social ridicat al acestor infracţiuni. De altfel, este evident că situaţiile în care se găsesc persoanele care au comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2-10 din Legea nr. 143/2000, în cele două faze ale procesului penal - urmărirea penală şi judecata - nu sunt similare, astfel încât tratamentul juridic care li se aplică nu poate fi decât diferenţiat.“ (Decizia nr. 313 din 14 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 14 iulie 2005, Decizia nr. 201 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 3 aprilie 2006). 17. În acelaşi sens sunt şi considerente cuprinse în decizii prin care Curtea Constituţională a examinat instituţia denunţului, în care au fost reţinute, între altele, soluţii legislative care demonstrează consecvenţa legiuitorului în circumscrierea beneficiului acordat de legiuitor persoanei care realizează denunţul în faza procesuală a urmăririi penale. Curtea a observat astfel că dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri prevăd că „Persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute la art. 2-9, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege“; dispoziţiile art. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie dispun că „Persoana care a comis una dintre infracţiunile atribuite prin prezenta ordonanţă de urgenţă în competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege“; dispoziţiile art. 15 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative prevăd că „Persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă în competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor participanţi la săvârşirea infracţiunii beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege“. (Decizia nr. 578 din 1 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 25 noiembrie 2019, paragraful 17). 18. Sub acest aspect, prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 din 29 noiembrie 2018, pronunţându-se, în control a priori, asupra unei soluţii legislative prin care legiuitorul intenţiona limitarea acordării beneficiului referitor la reducerea limitelor pedepsei prevăzute de lege doar la situaţia în care denunţul este depus într-un termen de maximum 1 an de la data la care persoana denunţătoare a luat cunoştinţă de săvârşirea infracţiunii, Curtea a reţinut că „adoptarea acestei soluţii legislative constituie opţiunea legiuitorului în reglementarea instituţiei denunţului, opţiune care respectă marja de apreciere în interiorul căreia acesta are libertatea de a dispune“ (paragraful 781), prilej cu care a subliniat raţiunea acordării beneficiului legal persoanei denunţătoare. Astfel, Curtea a arătat că „legiuitorul condiţionează aplicarea regimului sancţionator mai blând de conduita responsabilă, cooperantă, adoptată în scopul realizării interesului general al societăţii în descoperirea şi pedepsirea faptelor penale. Aşadar, legiuitorul vine să gratifice un comportament care valorizează atât interesul public, general, al aflării adevărului, cât şi interesul particular al denunţătorului“ (paragraful 780). 19. Considerentele citate sunt de natură să evidenţieze scopul configurării de către legiuitor a instituţiei denunţului şi beneficiile legale acordate persoanei denunţătoare. În raport cu acest scop trebuie evaluată respectarea principiului egalităţii reglementat de art. 16 din Constituţie, aşadar identificarea categoriilor de persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică şi care pot pretinde acelaşi tratament juridic. 20. În prezenta cauză, autorul excepţiei susţine, în esenţă, că beneficiul prevăzut de lege ar trebui acordat şi în situaţia în care denunţul este făcut în etapa procesuală a camerei preliminare. Având în vedere caracterul de noutate al acestei instituţii, în raport cu reglementarea procedural-penală anterioară, precum şi faptul că autorul excepţiei îşi construieşte motivarea cu raportare la specificul acestei etape, Curtea va avea în vedere, în continuare, raportarea din această perspectivă a normelor criticate la prevederile art. 16 din Constituţie. 21. Referitor la instituţia camerei preliminare, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că a fost concepută, în accepţiunea legiuitorului, „ca o instituţie nouă şi inovatoare“ care are ca scop „înlăturarea duratei excesive a procedurilor în faza de judecată“, fiind, în acelaşi timp, un remediu procesual menit „să răspundă exigenţelor de legalitate, celeritate şi echitate a procesului penal“ (a se vedea Expunerea de motive la Proiectul de Lege privind Codul de procedură penală - PL-x nr. 412/2009). În prezent, instituţia camerei preliminare este reglementată în cuprinsul Codului de procedură penală la art. 342-348, unde se găsesc elementele referitoare la obiectul şi durata, măsurile premergătoare, procedura, soluţiile ce pot fi pronunţate şi contestaţia împotriva acestor soluţii. Astfel, prin prisma atribuţiilor procesuale încredinţate judecătorului de cameră preliminară, în contextul separării funcţiilor judiciare potrivit textului de lege menţionat anterior, Curtea a tras concluzia că acestuia îi revine funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată şi că, în concepţia legiuitorului, această nouă instituţie procesuală nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal. Totodată, Curtea a constatat că judecătorul de cameră preliminară, potrivit art. 342 din Codul de procedură penală, îşi va exercita atribuţiile după trimiterea în judecată a inculpatului, rechizitoriul constituind actul de sesizare a instanţei de judecată (a se vedea Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, paragrafele 25, 27 şi 28). Aşa fiind, deşi procedura în camera preliminară este o fază distinctă de faza de urmărire penală şi faza de judecată, obiectul său, astfel consacrat de art. 342 din Codul de procedură penală, este situat în timp între două momente procesuale, şi anume cel al sesizării instanţei de judecată prin rechizitoriu şi cel al dispunerii începerii judecăţii pe fond (a se vedea Decizia nr. 217 din 12 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 21 iunie 2016, ale cărei considerente au fost preluate, în mod corespunzător, şi în Decizia nr. 454 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 5 octombrie 2016) [a se vedea Decizia nr. 739 din 21 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 3 februarie 2020, paragraful 16]. 22. Dată fiind această configuraţie a camerei preliminare, distinctă şi ulterioară fazei de urmărire penală, statuările Curţii Constituţionale referitoare la considerentele de politică penală care justifică beneficiul legal acordat denunţătorului, şi care sunt de natură să fundamenteze regimul juridic diferit, din perspectiva scopului urmărit de legiuitor, al persoanelor care denunţă în faza urmăririi penale, în raport cu cele care denunţă în etape ulterioare, sunt deplin aplicabile şi în prezenta cauză. Procedura camerei preliminare a fost stabilită de legiuitor, în esenţă, pentru verificarea legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată, iar nu ca un cadru procesual de natură să ofere „o nouă şansă“ de reducere a pedepsei pentru posibilul denunţător. 23. Curtea observă, sub acest aspect, că momentul realizării denunţului este de esenţa considerentelor de politică penală avute în vedere de legiuitor la acordarea beneficiului reducerii pedepsei. În considerarea gravităţii infracţiunilor prevăzute de lege, legiuitorul a pus în balanţă interesele concurente şi a ales să ofere posibilitatea aplicării unei pedepse mai blânde persoanei care a comis o astfel de infracţiune, dar care alege în faza de urmărire penală să dea declaraţii şi să faciliteze astfel identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri. Este recompensată astfel o atitudine pozitivă, de cooperare, în scopul aflării adevărului încă din prima fază a procesului penal, în considerarea importanţei descoperirii cât mai rapide a persoanelor care au săvârşit infracţiuni. 24. Coerenţa şi consecvenţa politicii penale pe această dimensiune sunt demonstrate de existenţa aceleiaşi soluţii legislative nu doar în dispoziţiile legii speciale aici analizate, ci şi în cele ale legii generale, respectiv Codul penal. 25. Astfel, de exemplu, în art. 367 alin. (5) din Codul penal - Constituirea unui grup infracţional organizat, se prevede că „Dacă persoana care a săvârşit una dintre faptele prevăzute în alin. (1)-(3) înlesneşte, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală a unuia sau mai multor membri ai unui grup infracţional, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate“. Tot astfel, art. 411 - Cauze de reducere a pedepsei din Codul penal - partea specială, cuprins în titlul X - Infracţiuni contra securităţii naţionale, prevede că „Dacă persoana care a săvârşit una dintre infracţiunile prevăzute în prezentul titlu înlesneşte, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală a autorului sau a participanţilor, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate“. Textul citat are corespondent în dispoziţiile art. 172 alin. (2) din Codul penal din 1969, potrivit căruia „participantul care, după ce urmărirea penală a început ori infractorii au fost descoperiţi, înlesneşte arestarea acestora, se sancţionează cu o pedeapsă ale cărei limite se reduc la jumătate.“ Se observă că, dacă în ceea ce priveşte operaţiunea de „înlesnire“ care determină aplicabilitatea cauzei de reducere a pedepsei, noul Cod penal extinde aplicabilitatea acestei cauze la toate situaţiile în care persoana respectivă înlesneşte aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală (iar nu doar „înlesnirea arestării“), în privinţa momentului denunţului, acesta este clar circumstanţiat fazei procesuale a urmăririi penale, în considerarea necesităţii descoperirii cât mai rapide a persoanelor care au săvârşit fapte penale de gravitatea celor prevăzute în norma de referinţă. 26. Având în vedere toate aceste argumente, Curtea reţine că, din perspectiva considerentelor de politică penală avute în vedere de legiuitor în stabilirea cauzelor de reducere a pedepsei, nu se poate pune semnul egal între faza procesuală a urmăririi penale şi cea a camerei preliminare şi, deci, nu se poate reţine încălcarea principiului egalităţii prin acordarea acestui beneficiu numai persoanelor care realizează denunţul în faza de urmărire penală. Printr-o extindere a beneficiului reducerii pedepsei acordat denunţătorului, la alte faze ale procesului penal, inclusiv a camerei preliminare, s-ar produce o îndepărtare de la scopul avut în vedere de legiuitor, respectiv o denaturare a unei instituţii juridice cu o configuraţie precis determinată. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Viorel Florin Ardelean în Dosarul nr. 3.386/117/2018 al Tribunalului Cluj - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 9 martie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Prim-magistrat-asistent, Marieta Safta ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
