Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Cristian Deliorga│- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│- │
│Krupenschi │magistrat-asistent-şef│
└─────────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor articolului unic din Legea nr. 155/2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, cu referire la art. unic pct. 3 şi 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017, precum şi ale art. 37 alin. (2)-(6), (9) şi (10) din Legea nr. 160/1998, excepţie ridicată de Colegiul Medicilor Veterinari din România în Dosarul nr. 8.177/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.191D/2019. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, avocat Robert Ionuţ Ciocaniu, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte cealaltă parte, faţă de care procedura de înştiinţare a fost legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului convenţional al autorului excepţiei. Acesta susţine, mai întâi, că Legea nr. 155/2018 este neconstituţională în ansamblul său, deoarece a preluat viciile de neconstituţionalitate ale ordonanţei de urgenţă aprobate, respectiv ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017, care, contrar art. 115 alin. (4) din Constituţie, nu s-a raportat la o situaţie în mod real extraordinară a cărei reglementare să se impună de urgenţă. Sub aspectul criticii de neconstituţionalitate intrinsecă, arată că prin modificările aduse Legii nr. 160/1998, exclusivitatea medicului veterinar în privinţa comercializării şi utilizării medicamentelor de uz veterinar, prevăzută de art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998, a fost înlocuită cu cea a prescrierii acestora, ceea ce a produs consecinţe deosebit de grave asupra dreptului fundamental la sănătate şi la un mediu sănătos al persoanelor. Menţionează Decizia nr. 511 din 4 iulie 2017, prin care Curtea Constituţională a confirmat constituţionalitatea soluţiei legislative anterioare, stabilită de art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998. În plus, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a evidenţiat, în Cauza C-297/2016, că puterea decizională acordată medicului veterinar în legătură cu comercializarea acestor produse are rolul de a echilibra dorinţa de profit, specifică unor comercianţi obişnuiţi. Or, simpla coordonare a farmaciilor veterinare, prevăzută drept o nouă atribuţie a medicului veterinar, devine pur formală şi este ineficientă fără prezenţa fizică a acestuia în cadrul farmaciilor veterinare, numai aşa putând fi asigurată o coordonare reală, în sensul respectării normelor aplicabile în domeniu. De asemenea, susţine că unele dispoziţii ale Legii nr. 160/1998 au un grad ridicat de imprevizibilitate şi neclaritate, indicând în acest sens art. 37 alin. (5) şi (6). Invocă, prin prisma art. 148 din Constituţie, o serie de acte normative europene, printre care şi Directiva 2001/82/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la produsele medicamentoase veterinare, solicitând în final ca, pentru motivele expuse pe larg în motivarea scrisă, excepţia de neconstituţionalitate să fie admisă astfel cum a fost formulată în faţa instanţei de judecată. 4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Susţine că adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 a fost justificată în cuprinsul notei de fundamentare, unde se arată riscul declanşării procedurii de infringement împotriva României pe fondul unor incompatibilităţi ale legislaţiei naţionale cu cea europeană în domeniul de referinţă. În aceste condiţii a fost adoptată, cu respectarea principiului bicameralismului, Legea nr. 155/2018, lege cu caracter ordinar. Cu referire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, se menţionează Decizia nr. 51 din 1 februarie 2018, prin care Curtea Constituţională, în urma controlului înainte de promulgare al Legii nr. 155/2018, a examinat critici asemănătoare şi a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate, pentru argumente ce îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 23 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 8.177/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului unic din Legea nr. 155/2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, cu referire la articolul unic pct. 3 şi 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017, precum şi ale art. 37 alin. (2)-(6), (9) şi (10) din Legea nr. 160/1998. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Colegiul Medicilor Veterinari din România într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect o acţiune în anulare a unui act administrativ, respectiv a unui ordin al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), emis în temeiul textelor legale criticate. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se prezintă mai întâi viciul de neconstituţionalitate extrinsecă pe care Legea nr. 155/2018 l-a preluat de la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 (în acord cu jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, potrivit căreia o lege prin care se aprobă o ordonanţă neconstituţională devine ea însăşi neconstituţională) şi care vizează încălcarea art. 115 alin. (4) din Constituţie, deoarece ordonanţa de urgenţă aprobată prin această lege nu se justifică printr-o situaţie extraordinară, imposibil de reglementat prin act al Parlamentului, iar urgenţa adoptării nu este motivată în mod pertinent şi justificativ. Se arată, în prealabil, că ordonanţa de urgenţă menţionată cuprinde două categorii de măsuri, fără legătură între ele şi cu motivări diferite: prima (referitoare la punctele 1, 2 şi 5 din ordonanţa de urgenţă), adoptată pentru transpunerea Directivei 2013/55/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 noiembrie 2013 [de modificare a Directivei 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale şi a Regulamentului (UE) nr. 1.024/2012 privind cooperarea administrativă prin intermediul Sistemului de informare al pieţei interne („Regulamentul IMI“)] în domeniul medical veterinar, în contextul unei proceduri de infringement împotriva României, încheiate în prima sa fază, şi al iminenţei sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru obligarea României la plata sumei de 1.855.000 euro; a doua (referitoare la punctele 3 şi 4 din ordonanţa de urgenţă, fără legătură cu transpunerea Directivei 2013/55/UE, adoptată în contextul altei proceduri de infringement, începută în Cauza 2014/4096, însă stopată de Comisia Europeană la momentul adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 în urma unei corespondenţe cu Guvernul României. Întrucât nevoia armonizării legislaţiei române cu cea comunitară nu poate fi invocată drept situaţie extraordinară care să justifice, prin ea însăşi, emiterea unei ordonanţe de urgenţă (conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 15 din 25 ianuarie 2000), autorul consideră că cele două argumente prezentate în preambulul ordonanţei de urgenţă sunt „puerile, formale şi irelevante“. 7. Tot în cadrul criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă a Legii nr. 155/2018 se susţine şi încălcarea art. 76 alin. (1) şi a art. 77 alin. (1) din Constituţie, deoarece forma promulgată a legii este diferită de forma adoptată de Camera decizională, în sensul că amendamentul adoptat de comisia parlamentară sesizată în fond şi votat de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la pct. 3^1, referitor la introducerea alin. (2) la art. 4, diferă de conţinutul pct. 3^1 din forma trimisă la promulgare, care se referă la modificarea alin. (2) al art. 16 din lege. Totodată, se susţine că, deşi alin. (10) al art. 37 a fost abrogat de Senat, comisiile sesizate în fond ale Camerei Deputaţilor nu au operat această modificare, iar Camera Deputaţilor a votat, de asemenea, abrogarea, însă textul respectiv a fost inclus în forma legii trimisă la promulgare. Astfel, deşi forma votată de Camera Deputaţilor este aceeaşi cu cea din Raportul comun al comisiilor parlamentare sesizate în fond, aceasta nu este identică şi cu „forma scriptică adoptată şi trimisă la promulgare“, aspect confirmat în stenograma şedinţei de dezbateri pentru adoptarea legii. 8. Neconstituţionalitatea intrinsecă invocată se raportează la art. 1 alin. (5), art. 34 alin. (1) şi (2), art. 35, art. 53 alin. (1) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie şi vizează dispoziţiile cuprinse la articolul unic pct. 3 şi 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017, cu referire la art. 4 lit. i) şi art. 37 din Legea nr. 160/1998. 9. Astfel, competenţa exclusivă a medicilor veterinari de a comercializa cu amănuntul şi de a utiliza produsele biologice, antiparazitare de uz special şi medicamentele de uz veterinar, prevăzută în trecut la art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998 şi confirmată sub aspectul constituţionalităţii sale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 511 din 4 iulie 2017, a fost eliminată, imediat după publicarea acestei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017, competenţa exclusivă prevăzută de aceeaşi normă, în redactarea în prezent în vigoare, referindu-se la prescrierea produselor medicinale veterinare. Or, eliminarea acestei competenţe exclusive şi exercitarea sa în afara regulilor specifice profesiunii de medic veterinar cresc riscul de îmbolnăvire a animalelor şi a populaţiei, prin alimentele de origine animală consumată, statisticile oficiale ale Uniunii Europene semnalând deja pericolul pentru viaţa umană reprezentat de creşterea semnificativă a antibiorezistenţei la om şi la animale, rezultat în urma controlului tot mai dificil al utilizării antibioticelor la animale prin achiziţiile din farmacii. Simpla competenţă exclusivă a medicilor veterinari de a prescrie produse medicinale veterinare nu poate garanta acest control, atât timp cât comercializarea şi utilizarea respectivelor produse sunt operate de oricare altă persoană, fără calificarea necesară. Or, medicilor veterinari le revine responsabilitatea de a se asigura că medicamentele sunt administrate terapeutic corect tuturor animalelor, numai când este necesar şi în doze adecvate, şi că alimentele de origine animală provenite de la acestea nu conţin reziduuri de medicamente sau bacterii rezistente la antibiotice care pot afecta sănătatea oamenilor. De aceea, activitatea de comercializare a produselor medicinale veterinare în cadrul farmaciilor veterinare trebuie înţeleasă şi privită ca o activitate medicală veterinară, şi nu ca o activitate pur comercială. 10. Dispoziţiile art. 37 alin. (2) din Legea nr. 160/1998, astfel cum au fost modificate prin articolul unic pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017, sunt considerate neconstituţionale din perspectiva sintagmelor „poate fi deţinută“ şi „indiferent de mărimea acestei cote“, în măsura în care acestea sunt interpretate în sensul înfiinţării farmaciilor veterinare şi a punctelor farmaceutice veterinare fără medic veterinar asociat sau cu medic veterinar asociat în cotă minoritară. Eliminarea calităţii de asociat majoritar a unui medic veterinar în acţionariatul farmaciilor şi punctelor veterinare va da posibilitatea oricărei persoane, indiferent de pregătire, să înfiinţeze astfel de unităţi, iar obiectivul principal va fi efectiv comerţul. Numărul farmaciilor şi al punctelor farmaceutice veterinare va creşte exponenţial, prin urmare va creşte şi posibilitatea comercializării acestor produse fără prescripţie medicală, făcând astfel imposibil de controlat circulaţia medicamentelor veterinare în România, dovadă în acest sens fiind deja comerţul online, prin platforme online care nu au nicio legătură cu profesia de medic veterinar. Se invocă Hotărârea din 1 martie 2018, pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-297/16, prin care instanţa europeană a interpretat, în legătură cu principiul exclusivităţii în activitatea agenţilor economici care operează farmacii şi puncte farmaceutice, că impunerea unei majorităţi a participaţiei medicului veterinar în cadrul acţionariatului este conformă cu normele comunitare (paragraful 86). 11. Dispoziţiile art. 37 alin. (3) din Legea nr. 160/1998 sunt criticate din perspectiva sintagmei „în coordonarea şi în responsabilitatea“, în măsura în care aceasta este interpretată în sensul eliminării cerinţelor prezenţei şi supravegherii efective din partea medicului veterinar. Prin Decizia nr. 511 din 4 iulie 2017, Curtea Constituţională a statuat, în esenţă, că principiul exclusivităţii conferite medicilor veterinari de fostul art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998 reprezintă o garanţie a dreptului consacrat de art. 34 şi art. 35 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât grija pentru sănătatea animalelor apare ca o reflexie a dreptului oamenilor la ocrotirea sănătăţii şi la un mediu sănătos. Prin urmare, prezenţa şi supravegherea medicului veterinar în realizarea actului medical de vânzare a produselor biologice, antiparazitare de uz special şi a medicamentelor de uz veterinar reprezintă premise esenţiale ale respectării acestor drepturi constituţionale. Noua atribuţie a coordonării şi responsabilităţii medicului veterinar nu împiedică vânzarea produselor biologice, antiparazitare de uz special şi a medicamentelor de uz veterinar de către orice neprofesionist, în lipsa medicului veterinar, şi nu face decât să creeze aparenţa asigurării aceloraşi garanţii pe care Curtea le-a subliniat, prin decizia anterior menţionată, în ceea ce priveşte competenţa exclusivă a medicilor veterinari de a comercializa cu amănuntul şi de a utiliza aceste produse medicale veterinare, prevăzută în trecut de art. 4 lit. i) şi în prezent eliminată. 12. Art. 37 alin. (4) din Legea nr. 160/1998 este neconstituţional în măsura în care este interpretat în sensul eliminării supravegherii şi controlului exercitat de Colegiul Medicilor Veterinari la înfiinţarea şi funcţionarea farmaciilor veterinare şi a punctelor farmaceutice veterinare, atribuţii exercitate în trecut, în baza art. 8 alin. (2) şi a art. 9 din Legea nr. 160/1998, precum şi a normelor aprobate de ANSVSA prin ordinul anterior celui în prezent în vigoare şi contestat în instanţă în cauza în care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate. Eliminarea acestor atribuţii ale Colegiului Medicilor Veterinari creează pârghiile vânzării necontrolate a produselor biologice, antiparazitare de uz special şi a medicamentelor de uz veterinar de către orice persoană necalificată, în lipsa medicului veterinar. 13. Cu privire la art. 37 alin. (6) din Legea nr. 160/1998, se arată că prin comercializarea cu amănuntul a produselor biologice - România fiind singura ţară în care se permite acest tip de comercializare a produselor biologice - va creşte riscul expunerii proprietarilor de animale la efecte secundare, va scădea eficienţa acestor produse prin nerespectarea condiţiilor de păstrare (obligatoriu la 2-8 grade Celsius) şi utilizare, se va diminua rata promovării vaccinării de către medicii veterinari în detrimentul folosirii antibioticelor şi se va crea confuzie în ceea ce priveşte utilizarea reţetelor de uz veterinar. 14. Referitor la art. 37 alin. (10) din Legea nr. 160/1998, se arată că eliminarea dreptului exclusiv al medicilor veterinari de a utiliza produse medicinale veterinare, coroborat cu posibilitatea proprietarilor de animale de a cumpăra din farmacii veterinare medicamente şi vaccinuri de uz veterinar, creează acestora din urmă posibilitatea de a le şi utiliza efectiv, fără un control strict de specialitate şi fără responsabilizarea lor în privinţa distrugerii ambalajelor conform normelor în vigoare, ceea ce pune în pericol sănătatea consumatorilor şi mediul înconjurător. 15. Eliminarea/Restrângerea fără nicio justificare a dreptului exclusiv al medicilor veterinari de a comercializa şi de a utiliza produsele medicinale veterinare contravine şi art. 53 alin. (1) din Constituţie, având în vedere că produsele medicinale veterinare nu sunt o marfă oarecare, ci sunt „produse cu caracter special“, ce au impact major asupra sănătăţii publice. În acest context, se pune la îndoială logica reglementărilor legale criticate, în antiteză cu cele referitoare la vânzarea prin farmacii a medicamentelor destinate populaţiei, de către farmacişti sau asistenţi medicali de farmacie, numai sub supravegherea farmacistului [art. 5, art. 7 şi art. 8 alin. (3) din Legea farmaciei nr. 266/2008]. Or, atât timp cât în România nu există specializarea de farmacist veterinar, responsabilităţile şi competenţele pentru comercializarea medicamentelor veterinare trebuie deţinute în continuare doar de către medicul veterinar, aspecte subliniate şi de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 511 din 4 iulie 2017. 16. Dispoziţiile art. 37 alin. (5), (6) şi (9) din Legea nr. 160/1998 contravin şi art. 1 alin. (5) din Constituţie, din perspectiva nesocotirii exigenţelor de claritate şi previzibilitate a legii, care pot crea confuzii şi arbitrar în procesul de interpretare şi aplicare. Astfel, dispoziţiile art. 37 alin. (5), prin referirea la „produse medicinale veterinare, a căror comercializare cu amănuntul nu este interzisă de lege“, nu pot avea coerenţă legislativă în contextul în care nu legea stabileşte, în prezent, care sunt acele produse interzise la comercializare, ci actul administrativ emis de ANSVSA în acest sens. În mod similar, expresia „legislaţia europeană“ din cuprinsul art. 37 alin. (9) este folosită generic, fără indicarea concretă a respectivelor acte normative. Art. 37 alin. (6) creează confuzie în cazul vânzării de produse medicinale veterinare din depozite farmaceutice, care nu pot comercializa cu amănuntul, ci doar cu ridicata, pe bază de notă de comandă, şi nu de prescripţie medicală veterinară, aşa cum prevede textul legal menţionat. 17. În ceea ce priveşte încălcarea normelor în materie ale Uniunii Europene, invocate prin raportare la art. 148 alin. (2) din Constituţie, sunt menţionate art. 168 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, art. 10 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor şi de modificare şi de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătăţii animalelor („Legea privind sănătatea animală“), considerentul 2, art. 66 alin. (1) şi art. 68 alin. (1) din Directiva 2001/82/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la produsele medicamentoase veterinare, art. 4 din Directiva 96/22/CE a Consiliului din 29 aprilie 1996 privind interzicerea utilizării anumitor substanţe cu efect hormonal sau tireostatic şi a substanţelor β-agoniste în creşterea animalelor şi de abrogare a Directivelor 81/602/CEE, 88/146/CEE şi 88/299/CEE şi art. 10 din Directiva 96/23/CE a Consiliului din 29 aprilie 1996 privind măsurile de control care se aplică anumitor substanţe şi reziduurilor acestora existente în animalele vii şi în produsele obţinute de la acestea şi de abrogare a Directivelor 85/358/CEE şi 86/469/CEE şi a Deciziilor 89/187/CEE şi 91/664/CEE, norme de drept european reţinute şi valorificate prin Hotărârea din 1 martie 2018, pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-297/16, prin care instanţa europeană a arătat, în esenţă, că art. 15 din Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieţei interne nu se opune unei reglementări naţionale care prevede, în favoarea medicilor veterinari, o exclusivitate a comercializării cu amănuntul şi a utilizării produselor biologice, a antiparazitarelor de uz special şi a medicamentelor de uz veterinar. Or, reglementările criticate din Legea nr. 160/1998, astfel cum au fost modificate sau introduse prin articolul unic pct. 3 şi 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017, contrazic toate aceste norme obligatorii pentru România şi anulează toate măsurile de protecţie pe care statul român le reglementase în forma anterioară a art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998. 18. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. 19. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 20. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile articolului unic din Legea nr. 155/2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, cu referire la articolul unic pct. 3 şi 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017, precum şi ale art. 37 alin. (2)-(6), (9) şi (10) din Legea nr. 160/1998. Legea nr. 155/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 3 iulie 2018, a aprobat, cu modificări şi completări, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 799 din 10 octombrie 2017. Legea nr. 160/1998 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 24 martie 2014. Autorul excepţiei formulează atât critici de neconstituţionalitate extrinsecă ce vizează Legea nr. 155/2018, în ansamblul său, cât şi critici de neconstituţionalitate intrinsecă referitoare, punctual, la articolul unic pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017, prin care a fost modificat art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998, precum şi la articolul unic pct. 4 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, prin care au fost modificate dispoziţiile art. 37 din Legea nr. 160/1998. Din întregul conţinut al art. 37 din Legea nr. 160/1998, autorul excepţiei indică drept obiect al excepţiei numai alin. (2)-(6), (9) şi (10), în redactarea conferită prin articolul unic pct. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 şi prin articolul unic pct. 2 din Legea nr. 155/2018, aceste texte având şi în prezent aceeaşi redactare. Având în vedere prevederile art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta, rezultă că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl formează, în realitate, atât Legea nr. 155/2018, în ansamblul său, cât şi dispoziţiile art. 4 lit. i) şi ale art. 37 alin. (2)-(6), (9) şi (10) din Legea nr. 160/1998, texte ce au următorul conţinut normativ: - Art. 4 lit. i): „Profesiunea de medic veterinar are exclusivitate în următoarele domenii de competenţă: (…) i) prescrierea produselor medicinale veterinare.“; – Art. 37 alin. (2)-(6), (9) şi (10): "(2) Înfiinţarea şi funcţionarea depozitelor farmaceutice veterinare, a farmaciilor veterinare şi a punctelor farmaceutice veterinare se realizează conform prevederilor legislaţiei aplicabile în vigoare; în cazul în care acestea se înfiinţează în baza Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, o cotă din capitalul social poate fi deţinută de un medic veterinar, indiferent de mărimea acestei cote.(3) Activitatea din cadrul farmaciilor veterinare şi al punctelor farmaceutice veterinare se desfăşoară în coordonarea şi în responsabilitatea unui medic veterinar cu drept de liberă practică.(4) Depozitele farmaceutice veterinare, farmaciile veterinare şi punctele farmaceutice veterinare funcţionează în baza autorizaţiei/înregistrării sanitar-veterinare emise de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.(5) Produsele medicinale veterinare, a căror comercializare cu amănuntul nu este interzisă prin lege, pot fi comercializate cu amănuntul prin farmacii veterinare şi puncte farmaceutice veterinare, cu sau fără prescripţie, după caz; lista produselor medicinale veterinare care se comercializează pe bază de prescripţie, precum şi condiţiile de comercializare a acestora se stabilesc de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.(6) Produsele biologice de uz veterinar se comercializează prin unităţi autorizate sanitar-veterinar, pe bază de prescripţie. (...)(9) Este interzisă comercializarea cu amănuntul online a produselor medicinale veterinare cu timp de aşteptare, a produselor medicinale veterinare, altele decât cele cu timp de aşteptare, care se eliberează pe bază de prescripţie medicală veterinară, fără dovada acesteia, a produselor medicinale veterinare biologice şi antibiotice, a produselor medicinale veterinare ce conţin substanţe hormonale, tireostatice şi betaagoniste, a produselor care conţin substanţe din categoria psihotrope, stupefiante, precum şi a produselor medicinale veterinare care conţin substanţe aflate sub control naţional; în cazul în care, prin legislaţia europeană, comercializarea cu amănuntul online a produselor medicinale veterinare este altfel reglementată, prevalează prevederile legislaţiei europene.(10) Proprietarii ori deţinătorii de animale pot deţine şi administra numai acele produse medicinale veterinare care sunt dobândite legal, fie prin achiziţie pe bază de prescripţie, fie prin achiziţie fără prescripţie, după caz, sub supravegherea medicului veterinar." 23. Prevederile constituţionale considerate încălcate sunt cele cuprinse în art. 1 alin. (5) privind principiul supremaţiei Constituţiei şi al legalităţii, art. 34 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul la ocrotirea sănătăţii, art. 35 - Dreptul la mediu sănătos, art. 53 alin. (1) privind condiţiile în care este permisă restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 76 alin. (1) cu privire la adoptarea legilor organice, art. 77 alin. (1) cu referire la promulgarea legii, art. 115 alin. (4) privind condiţiile în care Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă şi art. 148 alin. (2) referitor la prioritatea pe care o au prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene şi celelalte reglementări de drept european cu caracter obligatoriu faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu referire la încălcarea art. 168 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, a art. 10 alin. (1) din Regulamentul (UE) 2016/429 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2016 privind bolile transmisibile ale animalelor şi de modificare şi de abrogare a anumitor acte din domeniul sănătăţii animalelor („Legea privind sănătatea animală“), considerentul 2, a art. 66 alin. (1) şi a art. 68 alin. (1) din Directiva 2001/82/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 6 noiembrie 2001 de instituire a unui cod comunitar cu privire la produsele medicamentoase veterinare, a art. 4 din Directiva 96/22/CE a Consiliului din 29 aprilie 1996 privind interzicerea utilizării anumitor substanţe cu efect hormonal sau tireostatic şi a substanţelor β-agoniste în creşterea animalelor şi de abrogare a Directivelor 81/602/CEE, 88/146/CEE şi 88/299/CEE şi a art. 10 din Directiva 96/23/CE a Consiliului din 29 aprilie 1996 privind măsurile de control care se aplică anumitor substanţe şi reziduurilor acestora existente în animalele vii şi în produsele obţinute de la acestea şi de abrogare a Directivelor 85/358/CEE şi 86/469/CEE şi a Deciziilor 89/187/CEE şi 91/664/CEE. 24. Examinând dispoziţiile legale criticate şi motivarea autorului excepţiei, Curtea observă că acestea au mai fost supuse controlului de constituţionalitate cu prilejul contestării, pe calea controlului anterior promulgării, a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, devenită, ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, Legea nr. 155/2018. 25. Prin Decizia nr. 51 din 1 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 157 din 20 februarie 2018, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate, constatând că legea criticată este constituţională în raport cu criticile formulate. 26. O primă categorie de critici analizate de Curte cu acel prilej au fost cele de natură extrinsecă şi au vizat, printre altele, şi pe cea privind încălcarea, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017, a normelor cuprinse în art. 115 alin. (4) din Constituţie, referitoare, în esenţă, la lipsa unei motivări reale şi justificative şi a unei situaţii extraordinare care să fi determinat Guvernul să adopte acest act normativ în regim de urgenţă. Critici similare sunt formulate şi în prezenta cauză. 27. Curtea a analizat, la paragrafele 54-56 din decizia precitată, motivele prezentate de legiuitorul delegat în preambulul şi nota de fundamentare ale ordonanţei de urgenţă criticate şi a reţinut că scopul reglementării îl constituie „evitarea riscului iminent al declanşării unei acţiuni în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor de stat membru, potrivit art. 258 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene“, în condiţiile depăşirii termenului pentru transpunerea în legislaţia naţională a Directivei 2013/55/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 noiembrie 2013 de modificare a Directivei 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale şi a Regulamentului (UE) nr. 1.024/2012 privind cooperarea administrativă prin intermediul Sistemului de informare al pieţei interne („Regulamentul IMI“) şi a corespondenţei de punere în întârziere adresate autorităţilor române de Comisia Europeană, prin care această instituţie a invitat autorităţile române să îi comunice, până la data de 23 mai 2017, măsurile naţionale adoptate în acest sens, atrăgând totodată atenţia asupra sancţiunilor financiare pe care le poate impune Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în temeiul art. 260 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, şi pe care Comisia le va aplica astfel cum se prevede în Comunicarea sa din 11 noiembrie 2010 privind punerea în aplicare a art. 260 alin. (3) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Alături de acest considerent, Guvernul a mai avut în vedere şi imperativul transpunerii legislaţiei europene pentru aplicarea măsurilor necesare recunoaşterii titlurilor oficiale de calificare în profesia de medic veterinar, precum şi pentru înlăturarea incompatibilităţii cu dreptul la liberă circulaţie a persoanelor a anumitor restricţii din dreptul românesc privind structura acţionariatului farmaciilor veterinare, semnalate prin Scrisoarea Comisiei Europene C(2015) 3.352 final de somare suplimentară în Cauza 2014/4.096, referitoare la incompatibilitatea anumitor restricţii din cadrul dreptului românesc, privind structura acţionariatului farmaciilor veterinare, cu prevederile Directivei 2006/123/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieţei interne, precum şi prin punctul de vedere al Comisiei Europene din data de 23 noiembrie 2016, transmis Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-297/16, potrivit căruia „libertatea de stabilire, în special principiul proporţionalităţii, astfel cum este definit la art. 15 alin. (3) din Directiva 2006/123/CE, se opune unei cerinţe prin care se instituie obligativitatea organizării numai ca persoane juridice a farmaciilor veterinare şi punctelor farmaceutice veterinare“. Având în vedere şi răspunsul transmis de Ministerul Afacerilor Externe - Agentul guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, precum şi pentru Curtea de Justiţie a Asociaţiei Europene a Liberului Schimb, Curtea Constituţională a constatat că actul normativ supus controlului de constituţionalitate întruneşte exigenţele stabilite de art. 115 alin. (4) din Constituţie, astfel încât critica de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 sub acest aspect a fost respinsă ca neîntemeiată. 28. Întrucât criticile de neconstituţionalitate formulate în prezenta cauză prin raportare la prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie sunt aceleaşi cu cele analizate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 51 din 1 februarie 2018, paragrafele 54-56, se impune ca, pentru identitate de raţiune, considerentele mai sus arătate, reţinute de Curte pentru respingerea, ca neîntemeiată, a acestor critici, să fie menţinute şi în dosarul de faţă. 29. În plus, în prezenta cauză sunt formulate critici de neconstituţionalitate extrinsecă din perspectiva încălcării art. 76 alin. (1) şi a art. 77 alin. (1) din Constituţie pe motiv că forma definitivă a Legii nr. 155/2018, astfel cum a fost votată în Parlament, nu corespunde cu forma promulgată şi publicată a aceleiaşi legi. Se susţine în acest sens că amendamentul adoptat de comisia parlamentară sesizată în fond şi votat de Camera Deputaţilor la pct. 3^1, referitor la introducerea alin. (2) la art. 4, diferă de conţinutul pct. 3^1 din forma trimisă la promulgare, care se referă la modificarea alin. (2) al art. 16 din lege. Totodată, se susţine că, deşi alin. (10) al art. 37 a fost abrogat de Senat, comisiile sesizate în fond ale Camerei Deputaţilor nu au operat această modificare, textul respectiv fiind inclus în forma legii trimisă la promulgare în ciuda faptului că în Camera Deputaţilor a fost votată abrogarea acestuia. Astfel, deşi forma votată de Camera Deputaţilor este aceeaşi cu cea din Raportul comun al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi al Comisiei pentru sănătate şi familie, aceasta nu este identică şi cu „forma scriptică adoptată şi trimisă la promulgare“, aspect confirmat în stenograma şedinţei de dezbateri pentru adoptarea legii. 30. Examinând fişa legislativă corespunzătoare procesului parlamentar de legiferare a Legii nr. 155/2018, respectiv L388/10.10.2017 (Senat) şi PL-x nr. 450/2017 (Camera Deputaţilor), se constată că legea criticată a fost promulgată în urma exercitării dreptului Preşedintelui României de a cere Parlamentului reexaminarea legii, conform art. 77 alin. (2) din Constituţie, drept exercitat ulterior pronunţării Deciziei nr. 51 din 1 februarie 2018, prin care Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate privind această lege. Prin urmare, legea criticată a parcurs două cicluri legislative. Întrucât cererea de reexaminare a fost respinsă, legea şi-a menţinut redactarea trimisă iniţial la promulgare. 31. Cât priveşte susţinerile autorului excepţiei referitoare la o pretinsă neconcordanţă între forma definitivă votată de Camera Deputaţilor şi cea trimisă la promulgare, Curtea observă că, în realitate, este vorba despre comparaţia dintre legea trimisă la promulgare, pe de o parte, şi, pe de altă parte, Raportul comun al comisiilor sesizate în fond în procedura în faţa Camerei Deputaţilor, întocmit în cursul primului ciclu legislativ. În forma înaintată Plenului Camerei Deputaţilor în calitate de for decizional, Raportul comun cuprindea propunerea de admitere a nouă amendamente şi de respingere a două amendamente. Conform fişei legislative şi stenogramei şedinţei de dezbateri a Camerei Deputaţilor din 17 decembrie 2017, la nr. crt. 7 din Raportul comun, comisiile au propus eliminarea pct. 3^1 al articolului unic din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 70/2017, text nou-introdus de Senat care se referea la introducerea lit. i^1) la art. 4 din Legea nr. 160/1998, propunere aprobată prin votul Camerei Deputaţilor. Odată ce pct. 3^1 (din forma Senatului) a fost eliminat, fostul pct. 3^2 al articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017, introdus tot la Senat şi referitor la introducerea, la art. 4 din Legea nr. 160/1998, a unui nou alineat, alin. (2), a fost renumerotat în Raportul comun ca pct. 3^1 al articolului unic şi înscris în anexa cu amendamentele respinse, asupra căruia Camera Deputaţilor a votat în mod favorabil. Prin urmare, textul la care face referire autorul excepţiei, înscris iniţial ca pct. 3^2 al articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 în forma Senatului şi renumerotat ca pct. 3^1 al articolului unic din aceeaşi ordonanţă de urgenţă în redactarea Raportului comun, a fost eliminat prin votul definitiv al Camerei Deputaţilor, ceea ce înseamnă că a fost eliminat textul introdus la Senat, respectiv noul alin. (2) al art. 4, articol care astfel a rămas în structura prevăzută iniţial de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017, în forma sa în vigoare. În urma acestei renumerotări operate în Raportul comun a fost introdus, la pct. 3^2 al articolului unic al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017, un nou amendament, referitor la modificarea art. 16 alin. (2) din Legea nr. 160/1998, amendament votat favorabil în Camera Deputaţilor. Prin urmare, ceea ce autorul excepţiei consideră că era înscris ca pct. 3^1 al articolului unic din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 70/2017 în Raportul comun se referă, în realitate, la redactarea legii în forma adoptată de Senat şi reprezintă un text eliminat prin votul definitiv din Camera Deputaţilor, iar în urma renumerotării operate în procesul legislativ de la Camera Deputaţilor, la pct. 3^1 al articolului unic din ordonanţa de urgenţă menţionată a fost înscris un nou amendament al comisiilor, referitor la alin. (2) al art. 16 din Legea nr. 160/1998, care a fost votat favorabil de forul decizional şi astfel este cuprins în Legea nr. 160/1998. 32. În ce priveşte alin. (10) al art. 37 din Legea nr. 160/1998, Curtea constată că acesta a fost iniţial abrogat de Senat, însă forma Senatului a fost respinsă definitiv de Camera Deputaţilor prin votul favorabil dat cu privire la amendamentul de respingere propus în Raportul comun, astfel justificându-se menţinerea în continuare a alin. (10) al art. 37 ulterior promulgării şi publicării Legii nr. 155/2018. În concluzie, nu există nicio neconcordanţă între forma adoptată prin votul final al Camerei Deputaţilor şi conţinutul normativ al Legii nr. 155/2018 ulterior publicării sale. 33. Cu privire la pretinsele diferenţe de reglementare în procesul legislativ desfăşurat succesiv în cele două Camere ale Parlamentului, Curtea precizează că acestea ţin de respectarea principiului bicameralismului, întemeiat pe art. 61 alin. (2) şi art. 75 alin. (1) din Constituţie şi consacrat pe calea jurisprudenţei constituţionale. Or, prin Decizia nr. 51 din 1 februarie 2018, Curtea a constatat respectarea acestui principiu în cadrul primului ciclu legislativ pentru considerentele expuse la paragrafele 36-43, care îşi menţin valabilitatea. 34. În ce priveşte criticile de neconstituţionalitate de natură intrinsecă, acestea vizează, în esenţă, problema eliminării, prin textele criticate, a exclusivităţii pe care medicii veterinari o aveau în privinţa comercializării produselor medicinale veterinare, intervenţie legislativă operată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 şi de Legea nr. 155/2018, de natură să afecteze grav dreptul oamenilor la ocrotirea sănătăţii şi dreptul la un mediu sănătos, garantate de art. 34 şi 35 din Constituţie. 35. Prin Decizia nr. 51 din 1 februarie 2018, precitată, Curtea a analizat critici de neconstituţionalitate asemănătoare, constatând, pentru argumentele reţinute la paragrafele 63-71, că acestea sunt neîntemeiate. 36. În analiza sa, Curtea a reamintit argumentele reţinute în Decizia nr. 511 din 4 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 788 din 4 octombrie 2017, invocată şi de autorul prezentei excepţii, pentru care a constatat că dispoziţiile art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998 (în redactarea anterioară adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017), care rezervau medicilor veterinari exclusivitate în comercializarea cu amănuntul şi utilizarea produselor biologice, antiparazitare de uz special şi a medicamentelor de uz veterinar, se justifică şi sunt constituţionale din perspectiva ocrotirii drepturilor fundamentale prevăzute de art. 34 şi 35 din Constituţie. 37. În acelaşi timp, Curtea a observat că, la nivelul dreptului european, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 şi legea de aprobare a sa - Legea nr. 155/2018 - intră sub incidenţa reglementărilor subsumate Politicii în domeniul liberei circulaţii a persoanelor şi a serviciilor, având ca sediu primar al materiei art. 45, 49 şi 56 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. Aceste reglementări primare au drept scop garantarea exercitării unei activităţi economice sau a unei profesii de către cetăţeanul unui stat membru, pe teritoriul altui stat decât cel în care şi-a dobândit calificările profesionale sau al cărui resortisant este, ca lucrător salariat sau independent, cu titlu permanent sau ocazional, fără a fi supus unui tratament discriminatoriu, în special din raţiuni de cetăţenie sau de domiciliu/reşedinţă. Deşi Directiva 2013/55/UE a făcut obiectul transpunerii parţiale prin mai multe acte normative interne, acestea nu reglementează şi exercitarea profesiei de medic veterinar şi nici recunoaşterea calificărilor profesionale specifice. Prin urmare, pe lângă depăşirea termenului de 18 ianuarie 2016, fixat pentru transpunerea la nivel naţional a dispoziţiilor directivei, şi scrisoarea de punere în întârziere transmisă de Comisia Europeană autorităţilor române, care au justificat adoptarea în regim de urgenţă a actului normativ al Guvernului, Curtea a mai reţinut şi un alt imperativ de sorginte europeană, în sensul că modificarea art. 4 lit. i) şi a art. 37 din Legea nr. 160/1998 s-a realizat ca urmare a scrisorii de somare suplimentară în Cauza 2014/4.096 [referitoare la „acţiunea în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor“ (infringement) care revin autorităţilor române ca stat membru al Uniunii Europene privind cerinţele referitoare la structura acţionariatului farmaciilor veterinare, având ca obiect posibila încălcare a prevederilor Directivei 2006/123/CE privind serviciile în cadrul pieţei interne de către anumite acte care reglementează funcţionarea farmaciilor veterinare în România]. Prin urmare, legiuitorul român a trebuit să găsească o soluţie legislativă proporţională, care să răspundă în egală măsură atât exigenţelor referitoare la dreptul oricărei persoane la ocrotirea sănătăţii şi la dreptul la un mediu sănătos, pe de o parte, cât şi cerinţelor privind accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi principiul concurenţei pe piaţa comercializării cu amănuntul a produselor medicinale veterinare, pe de altă parte. În aceste condiţii, legiuitorul a înţeles să păstreze exclusivitatea medicilor veterinari în ceea ce priveşte activitatea de prescriere a produselor biologice, antiparazitare de uz special şi a medicamentelor de uz veterinar, eliminând exclusivitatea cu privire la activitatea de comercializare a acestora, în condiţiile în care această piaţă este una reglementată, supusă autorizării statului, deci controlată de autoritatea publică. 38. Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 51 din 1 februarie 2018, că aceste măsuri sunt de natură să asigure un just echilibru între cerinţele de interes general în ceea ce priveşte sănătatea publică şi interesul privat referitor la organizarea şi funcţionarea farmaciilor veterinare şi a punctelor farmaceutice veterinare şi întrunesc exigenţele privind caracterul adecvat şi necesar realizării scopului pentru care au fost edictate. Noua reglementare - în speţă Legea nr. 155/2018 - este în acord şi cu art. 66 alin. (1) din Directiva 2001/82/CE, care prevede obligaţia tuturor statelor membre de a lua măsurile necesare pentru a se asigura că vânzarea cu amănuntul a produselor medicinale veterinare este realizată doar de către persoane autorizate să efectueze această activitate conform legislaţiei naţionale, întrucât, potrivit art. 37 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 160/1998, în forma modificată, „(3) Activitatea din cadrul farmaciilor veterinare şi al punctelor farmaceutice veterinare se desfăşoară în coordonarea şi în responsabilitatea unui medic veterinar cu drept de liberă practică“, iar „(4) Depozitele farmaceutice veterinare, farmaciile veterinare şi punctele farmaceutice veterinare funcţionează în baza autorizaţiei/înregistrării sanitar-veterinare emise de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, prin direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti“. Mai mult, potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol, „Produsele medicinale veterinare, care conţin substanţe din categoria stupefiante, psihotrope, sunt utilizate şi se administrează de către medicii veterinari sau de personalul cu studii medii veterinare sub coordonarea directă a medicului veterinar, atât la sediul unităţilor de asistenţă medicală veterinară, cât şi în condiţii de teren; medicul veterinar întocmeşte şi păstrează un registru de evidenţă a acestor produse medicinale veterinare, care este prezentat organelor de control sau de inspecţie, la solicitarea acestora.“ 39. Curtea a considerat că demersul normativ al Guvernului şi-a atins finalitatea propusă, prin îndeplinirea condiţiilor de fond cerute de dispoziţiile Directivei 2005/36/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 septembrie 2005 privind recunoaşterea calificărilor profesionale, aşa cum a fost modificată prin Directiva 2013/55/UE, consolidând astfel cadrul legislativ naţional în domeniu. Totodată, împrejurarea că, prin Decizia nr. 511 din 4 iulie 2017, Curtea a analizat şi a confirmat constituţionalitatea soluţiei legislative conţinute de art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998, în redactarea anterioară modificărilor operate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017, prin raportare la prevederile art. 34 şi 35 din Legea fundamentală, nu împiedică legiuitorul ca, în considerarea unor argumente precum cele mai sus înfăţişate, în cadrul marjei proprii de apreciere, să modifice aceste dispoziţii, în procedura de transpunere a legislaţiei europene, asigurând conformitatea dreptului intern cu actele obligatorii ale Uniunii Europene, în temeiul art. 148 din Constituţie. 40. În plus faţă de argumentele reţinute prin Decizia nr. 51 din 1 februarie 2018, care îşi păstrează valabilitatea şi în această cauză, Curtea Constituţională constată că, ulterior pronunţării deciziei de mai sus, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a soluţionat Cauza C-297/16 prin Hotărârea din 1 martie 2018, invocată şi de autorul excepţiei, care a avut şi calitatea de parte în litigiul în care instanţa naţională a formulat cerere de decizie preliminară către instanţa europeană. Cadrul normativ naţional analizat cu acest prilej s-a raportat însă la redactarea Legii nr. 160/1998 în vigoare la data sesizării acestei instanţe prin Decizia din 1 martie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, şi nu la cea ulterioară, configurată ca urmare a adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 şi a Legii nr. 155/2018, criticate în prezenta cauză. 41. Litigiul în care a fost utilizat mecanismul întrebării preliminare viza o acţiune în anulare a unui ordin care, în opinia Colegiului Medicilor Veterinari din România, încălca art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998 (în vechea redactare), care acorda exclusivitate medicilor veterinari la comercializarea cu amănuntul şi utilizarea produselor biologice, antiparazitare de uz special şi a medicamentelor de uz veterinar, în condiţiile în care această exclusivitate era interpretată în sensul deţinerii de către medicii veterinari cu drept de liberă practică, în unanimitate sau în majoritate, a capitalului social al farmaciilor şi al punctelor farmaceutice veterinare. Instanţa naţională de trimitere a adresat instanţei europene două întrebări, astfel: 1) Se opune dreptul Uniunii Europene unei reglementări naţionale prin care se instituie în beneficiul medicului veterinar o exclusivitate de comercializare cu amănuntul şi de utilizare a produselor biologice, antiparazitare de uz special şi a medicamentelor de uz veterinar? şi 2) În măsura în care o asemenea exclusivitate este în concordanţă cu dreptul Uniunii Europene, se opune acesta ca o asemenea exclusivitate să privească inclusiv unităţile prin care intervine respectiva comercializare, în sensul ca acestea să fie deţinute în procent majoritar sau exclusiv de medicul veterinar/medicii veterinari? 42. Cu privire la cele două întrebări preliminare, prin Hotărârea din 1 martie 2018, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat următoarele: 1) Art. 15 din Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieţei interne trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naţionale precum cea în discuţie în litigiul principal, care prevede, în favoarea medicilor veterinari, o exclusivitate a comercializării cu amănuntul şi a utilizării produselor biologice, a antiparazitarelor de uz special şi a medicamentelor de uz veterinar; şi 2) Art. 15 din Directiva 2006/123/CE trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naţionale precum cea în discuţie în litigiul principal, care impune deţinerea în exclusivitate de către unul sau mai mulţi medici veterinari a capitalului social al unităţilor care comercializează cu amănuntul medicamente de uz veterinar. 43. Analizând dispoziţiile legale criticate în prezenta cauză prin prisma celor stabilite cu titlu obligatoriu de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene prin Hotărârea din 1 martie 2018, Curtea Constituţională constată că acestea corespund exigenţelor stabilite prin interpretarea instanţei europene. 44. Răspunsul dat la prima întrebare arată că dispoziţiile art. 15 din Directiva 2006/123/CE nu se opun unei soluţii legislative naţionale care să prevadă exclusivitatea medicilor veterinari în privinţa comercializării cu amănuntul şi a utilizării produselor biologice, a antiparazitarelor de uz special şi a medicamentelor de uz veterinar, ceea ce este în concordanţă cu concluzia Curţii Constituţionale din Decizia nr. 511 din 4 iulie 2017, pronunţată cu referire la constituţionalitatea prevederilor art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998, în redactarea anterioară modificărilor operate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017. Faptul că legiuitorul a intervenit în sensul eliminării acestei exclusivităţi nu poate fi interpretat ca o soluţie legislativă contrară, opusă celor stabilite prin Hotărârea din 1 martie 2018 pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, ci reprezintă o altă opţiune a legiuitorului, în cadrul marjei sale de apreciere recunoscute de instanţa europeană prin chiar hotărârea menţionată şi în acord cu prevederile Constituţiei, aşa cum a arătat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 51 din 1 februarie 2018. 45. Astfel, în paragraful 64 al hotărârii menţionate, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a amintit că „protecţia sănătăţii publice ocupă primul loc printre bunurile şi interesele protejate de Tratatul UE şi că revine statelor membre sarcina de a decide cu privire la nivelul la care intenţionează să asigure această protecţie, precum şi cu privire la modul în care acest nivel trebuie atins. Întrucât acesta poate varia de la un stat membru la altul, este necesar să se recunoască statelor membre o marjă de apreciere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 septembrie 2008, Comisia/Germania, C-141/07, EU:C:2008:492, punctul 51).“ 46. Prin urmare, statul român dispune de o marjă de apreciere considerabilă în stabilirea unor măsuri şi modalităţi concrete de protecţie a sănătăţii publice, drept de apreciere concretizat de Parlament cu prilejul aprobării Legii nr. 155/2018. Or, eliminând beneficiul exclusivităţii comercializării produselor medicinale veterinare de către medicii veterinari, legiuitorul a introdus, concomitent, prin aceeaşi lege, o serie de alte măsuri de natură să prevină abuzul de medicamente de uz veterinar, administrarea deficitară sau lipsa de control de specialitate cu privire la comercializarea şi utilizarea acestor produse, măsuri ce se regăsesc reglementate în art. 37 din Legea nr. 160/1998, în forma configurată prin Legea nr. 155/2018. 47. Astfel, medicul veterinar are, potrivit art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998, atribuţia exclusivă a prescrierii produselor medicinale veterinare. Lista produselor medicinale veterinare care se comercializează pe bază de prescripţie, precum şi condiţiile de comercializare a acestora se stabilesc de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor [art. 37 alin. (5) teza a doua]. Comercializarea produselor medicinale veterinare, cu sau fără prescripţie, are loc în conformitate cu cerinţele stabilite de autoritatea publică naţională competentă în domeniu şi numai în depozite farmaceutice veterinare, puncte farmaceutice veterinare şi farmacii veterinare care, la rândul lor, funcţionează în baza autorizaţiei/înregistrării sanitar-veterinare emise de aceeaşi autoritate naţională [art. 37 alin. (1) şi (2) teza întâi]. În plus, activitatea din cadrul farmaciilor veterinare şi al punctelor farmaceutice veterinare se desfăşoară în coordonarea şi în responsabilitatea unui medic veterinar cu drept de liberă practică [art. 37 alin. (3)], iar în condiţiile în care aceste unităţi sanitar-veterinare sunt înfiinţate în baza Legii societăţilor nr. 31/1990, legea prevede expres că o cotă din capitalul social poate fi deţinută de un medic veterinar, indiferent de mărimea acestei cote [art. 37 alin. (2) teza finală]. 48. Totodată, legea stabileşte reguli stricte cu privire la acele produse medicinale veterinare cu un anumit grad de risc pentru sănătatea umană, prin transferul acestora în alimentele de origine animală. Astfel, produsele biologice de uz veterinar se eliberează de unităţile autorizate sanitar-veterinar doar pe bază de prescripţie a medicului veterinar [art. 37 alin. (6)], în timp ce produsele medicinale veterinare care conţin substanţe din categoria stupefiante, psihotrope sunt utilizate şi se administrează de către medicii veterinari sau de personalul cu studii medii veterinare sub coordonarea directă a medicului veterinar, iar medicul veterinar are obligaţia de a întocmi şi păstra un registru de evidenţă a acestor produse medicinale veterinare, în vederea prezentării în faţa organelor de control sau de inspecţie [art. 37 alin. (7)]. Totodată, legea interzice în mod absolut comercializarea cu amănuntul online a produselor medicinale veterinare cu timp de aşteptare, a produselor medicinale veterinare, altele decât cele cu timp de aşteptare, care se eliberează pe bază de prescripţie medicală veterinară, fără dovada acesteia, a produselor medicinale veterinare biologice şi antibiotice, a produselor medicinale veterinare ce conţin substanţe hormonale, tireostatice şi betaagoniste, a produselor care conţin substanţe din categoria psihotrope, stupefiante, precum şi a produselor medicinale veterinare care conţin substanţe aflate sub control naţional, acordând prevalenţă legislaţiei europene mai favorabile [art. 37 alin. (9)]. De asemenea, în cazul în care nu există un produs medicinal veterinar similar autorizat pentru a fi comercializat pe piaţa din România, farmaciile comunitare au obligaţia de a elibera produsele de uz uman în baza prescripţiilor medicale veterinare [art. 37 alin. (11)]. 49. De asemenea, în ceea ce priveşte proprietarii ori deţinătorii de animale, legea prevede că aceştia pot deţine şi administra numai acele produse medicinale veterinare care sunt dobândite legal, fie prin achiziţie pe bază de prescripţie, fie prin achiziţie fără prescripţie, după caz, sub supravegherea medicului veterinar [art. 37 alin. (10)], iar exploataţiile care deţin animale pot achiziţiona produse medicinale veterinare cu condiţia să fie autorizate/înregistrate sanitar-veterinar, pe bază de comandă vizată de către un medic veterinar de liberă practică care asigură asistenţă medicală veterinară sau care a consultat animalul/animalele şi a stabilit diagnosticul sau care a monitorizat permanent starea de sănătate a animalului/animalelor [art. 37 alin. (12)]. 50. Prin urmare, contrar susţinerilor autorului excepţiei, Curtea Constituţională constată că legea instituie, concomitent, o serie de garanţii în scopul protejării dreptului populaţiei la sănătate şi la un mediu sănătos, prin măsuri de control exercitate de o autoritate naţională specializată în domeniul sanitar-veterinar, dar şi de medicul veterinar prin atribuţia prescrierii acelor produse medicinale veterinare cu regim special, alături de interdicţia clară a comercializării cu amănuntul, în regim online, a unor asemenea produse. Aşadar, produsele medicinale veterinare nu pot fi comparate cu o simplă marfă, comercializată în orice condiţii, aşa cum susţine autorul excepţiei. Faptul că, de exemplu, deţinătorii de animale pot obţine produse medicinale veterinare în alt mod decât prin punctele autorizate de comercializare şi le administrează fără supravegherea medicului veterinar nu atrage culpa acestuia din urmă şi nici nu periclitează îndeplinirea atribuţiilor sale legale, ci îi plasează pe primii în afara prevederilor legii, suportând personal răspunderea juridică generată de nerespectarea legii. 51. Al doilea răspuns dat de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene tranşează problema conflictului dintre soluţia legislativă a exclusivităţii medicilor veterinari în privinţa comercializării produselor medicinale veterinare şi principiul libertăţii de stabilire şi al libertăţii circulaţiei capitalurilor, indiferent de cetăţenie sau de statul de origine. 52. Analizând proporţionalitatea măsurii prin care un stat membru poate împiedica în mod legitim ca operatori economici neveterinari să fie în poziţia de a exercita o influenţă determinantă asupra administrării unor unităţi care comercializează cu amănuntul medicamente de uz veterinar, instanţa europeană a arătat, la paragraful 86 al Hotărârii din 1 martie 2018, că obiectivul evocat (...) (s.n. - al aprovizionării sigure şi de calitate a deţinătorilor de animale cu medicamente, precum şi al independenţei medicilor veterinari care intervin în cadrul acestor unităţi) nu poate justifica înlăturarea completă a acestor operatori de la deţinerea capitalului unităţilor menţionate, atât timp cât nu este exclus ca medicii veterinari să poată exercita un control efectiv asupra acestor unităţi chiar şi în ipoteza în care aceştia nu ar deţine totalitatea capitalului unităţilor menţionate, în măsura în care deţinerea de către neveterinari a unei părţi limitate a acestui capital nu ar împiedica în mod necesar un astfel de control. Prin urmare, o reglementare naţională precum cea în discuţie în litigiul principal [s.n. - art. 4 lit. i) din Legea nr. 160/1998, în vechea redactare] depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivului pe care îl urmăreşte. Curtea de la Luxembourg a subliniat, la paragraful 88, că marja de apreciere care trebuie să fie recunoscută statelor membre în vederea asigurării calităţii aprovizionării cu medicamente de uz veterinar şi a independenţei medicilor veterinari care intervin în cadrul unor unităţi ce comercializează asemenea medicamente este mai restrânsă decât cea de care pot beneficia în alte sectoare mai strâns legate de protecţia sănătăţii umane şi nu poate, aşadar, să se extindă până la excluderea oricărei participări a neveterinarilor la capitalul unor astfel de unităţi. Ca atare, Curtea de Justiţie a stabilit, la punctul 2 din dispozitivul hotărârii menţionate, că acelaşi art. 15 din Directiva 2006/123/CE trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naţionale precum cea în discuţie în litigiul principal, care impune deţinerea în exclusivitate de către unul sau mai mulţi medici veterinari a capitalului social al unităţilor care comercializează cu amănuntul medicamente de uz veterinar. 53. Coroborând cele două răspunsuri cuprinse în hotărârea instanţei europene, rezultă că exclusivitatea medicilor veterinari în comercializarea produselor medicinale veterinare este permisă atât timp cât aceasta nu duce la excluderea participării oricărui neveterinar la capitalul unităţilor sanitar-veterinare prin care aceste produse se comercializează. Cu alte cuvinte, nu este permis monopolul acţionariatului medicilor veterinari în unităţile sanitar-veterinare, fiind necesar să se asigure pe cale legală un echilibru care să permită atât exercitarea de către aceştia a unui anumit control menit să garanteze dezideratul protejării sănătăţii publice, cât şi accesul persoanelor neveterinare ca acţionari, în scopul asigurării libertăţii de stabilire şi de circulaţie a capitalurilor. 54. Or, aşa cum s-a arătat şi în Decizia Curţii Constituţionale nr. 51 din 1 februarie 2018, dar şi în considerentele expuse anterior, soluţiile legislative introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 şi prin Legea nr. 155/2018 - criticate în cauză - au capacitatea de a asigura un just echilibru între cele două interese în discuţie. Aceste intervenţii legislative permit medicilor veterinari să deţină o cotă-parte din capitalul social al unităţilor farmaceutice veterinare, instituie atribuţii de supraveghere şi coordonare în privinţa comercializării şi administrării produselor medicinale veterinare şi impun exclusivitatea prescripţiei medicale în cazul unor produse cu regim special, măsuri ce servesc interesului public constând în protejarea sănătăţii publice şi a dreptului la un mediu sănătos. Prin limitarea participării lor exclusive la capitalul unităţilor farmaceutice veterinare, noile reglementări nu fac altceva decât să evite tocmai instituirea unui monopol al acţionariatului medicilor veterinari, care ar fi contrar principiilor pieţei concurenţiale. Soluţiile adoptate de legiuitor nu le contrazic pe cele stabilite de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 511 din 4 iulie 2017, ci reprezintă o altă opţiune a legiuitorului, în egală măsură constituţională şi adaptată cerinţelor dreptului Uniunii Europene, reglementată în limitele marjei sale de apreciere şi care corespunde inclusiv statuărilor cuprinse în Hotărârea din 1 martie 2018, pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. 55. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Colegiul Medicilor Veterinari din România în Dosarul nr. 8.177/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că Legea nr. 155/2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 160/1998 pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar, în ansamblul său, precum şi dispoziţiile art. 4 lit. i) şi ale art. 37 alin. (2)-(6), (9) şi (10) din Legea nr. 160/1998 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 aprilie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent-şef, Claudia-Margareta Krupenschi -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
