Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────┬──────────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Cristian Deliorga│- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────┼──────────────────────┤
│Claudia-Margareta│- │
│Krupenschi │magistrat-asistent-şef│
└─────────────────┴──────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 lit. q), ale art. 8 alin. (1) şi ale art. 9 alin. (1^1) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, excepţie ridicată de Asociaţia Proprietarilor de Terenuri „Valea Izvoarelor“ din Luduş, judeţul Mureş, în Dosarul nr. 296/43/2018 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.850D/2019. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, avocat Ovidiu Moldovan, cu delegaţie de substituire a avocatului Horea Hădărău, avocat titular împuternicit în cauză. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului convenţional al autoarei excepţiei. Acesta susţine, mai întâi, că legea criticată este neconstituţională în ansamblul său, întrucât încalcă principiul bicameralismului prin aceea că forma adoptată în Camera decizională a suprimat conţinutul şi filosofia iniţială ale acesteia, cu ignorarea voinţei legiuitoare a primei Camere sesizate. În ceea ce priveşte textele din lege criticate punctual, arată că prin intervenţia operată asupra art. 8 din Legea nr. 407/2006 s-a modificat practic ordinea de atribuire a contractelor de gestionare, consecinţa fiind ocolirea modalităţii prevăzute la alin. 1 lit. b) a acestui articol, ceea ce imprimă normei juridice criticate caracter neclar şi imprevizibil, neconform cu standardele de calitate a legii impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie. Această modificare a mecanismului de atribuire avantajează în mod nejustificat gestionarul consacrat, în detrimentul tuturor celorlalţi pretendenţi la dobândirea administrării unui fond cinegetic, şi, totodată, afectează dreptul de proprietate al proprietarilor de teren prin pierderea prerogativei acestora de a propune gestionarul în vederea atribuirii directe a gestionării fondurilor respective. În sensul celor succint susţinute în faţa Curţii Constituţionale, face trimitere la argumentele expuse pe larg în motivarea scrisă a excepţiei şi solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată. 4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Susţine că modificările şi completările aduse în Camera decizională legii adoptate de prima Cameră nu sunt de natură să contravină principiului bicameralismului, nefiind afectate forma, structura şi nici filosofia legii. Cât priveşte art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, acesta stabileşte ordinea de atribuire a dreptului de gestiune a fondului cinegetic, fără a favoriza gestionarul consacrat, care, la rândul său, trebuie să corespundă criteriilor prevăzute de art. 1 lit. q) din acelaşi act normativ. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 23 septembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 296/43/2018, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 lit. q), art. 8 alin. (1) şi ale art. 9 alin. (1^1) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Asociaţia Proprietarilor de Terenuri „Valea Izvoarelor“ din Luduş, judeţul Mureş, într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect soluţionarea unei cereri de anulare a unui act adiţional la un contract de gestionare a faunei de interes cinegetic încheiat în anul 2011. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se critică mai întâi dispoziţiile art. 9 alin. (1^1) din Legea nr. 407/2006 din perspectiva procesului legislativ de reglementare a Legii nr. 184/2017, lege prin care acest text a fost introdus în Legea nr. 407/2006 şi care, în opinia autoarei excepţiei, încalcă prevederile art. 1 alin. (3) şi (5), ale art. 61 alin. (2), ale art. 74 alin. (4) şi ale art. 79 alin. (1) din Constituţie. Cu privire la nerespectarea principiului bicameralismului, se arată că propunerea legislativă ce avea să devină după publicare Legea nr. 184/2017 a fost adoptată de Camera decizională (Camera Deputaţilor) cu introducerea a şase noi texte - printre care şi cel al art. 9 alin. (1^1), criticat - şi eliminarea textului central din forma iniţiatorilor şi cea adoptată de Senat, generându-se astfel deosebiri majore de conţinut juridic, dar şi de concepţie între versiunea originară a iniţiativei legislative şi cea definitivă. Având în vedere diferenţa semnificativă dintre cele două forme ale legii, se susţine că avizul Consiliului Legislativ, vizând doar forma iniţiatorilor, nu mai corespunde conţinutului juridic al formei finale, astfel că ar fi trebuit solicitat un nou aviz al organului consultativ de specialitate al Parlamentului pentru a se da eficienţă dispoziţiilor art. 79 alin. (1) din Constituţie. Totodată, propunerea legislativă nu a respectat forma cerută pentru proiectele de legi, impusă de art. 74 alin. (4) din Constituţie, prin raportare la art. 1 alin. (5) din aceasta şi la prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, deoarece expunerea de motive are un caracter sumar, nu este prezentat impactul socioeconomic (financiar, juridic) şi nu sunt menţionate nici măsurile de implementare ale respectivei propuneri legislative. 7. În ceea ce priveşte art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 149/2015, se susţine că acesta reglementează, în principal, modalităţile în care administratorul fondurilor cinegetice realizează atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice, precum şi ordinea de preferinţă a acestor modalităţi. Din examinarea lit. a)-c) ale alin. (1) din art. 8 rezultă că atribuirea directă a dreptului de gestionare are loc în două situaţii şi în această ordine: în cazul gestionarilor consacraţi [lit. a)] şi a gestionarilor propuşi de asociaţiile proprietarilor de terenuri [lit. b)], iar licitaţia publică vizează fondurile cinegetice neatribuite în condiţiile prevăzute la lit. a)[lit. c)]. Ordinea prestabilită la lit. a) şi b) este însă contrazisă de redactarea normelor juridice prevăzute la lit. c), rezultând că, ori de câte ori nu se va putea efectua atribuirea directă către gestionarul consacrat, se va trece la numirea acestuia pe baza licitaţiei publice, ceea ce modifică implicit ordinea în care se va încredinţa atribuirea gestionării. Astfel, dacă atribuirea directă nu se va putea realiza în favoarea gestionarului consacrat (de pildă, pentru că acesta nu îşi manifestă voinţa de a avea gestiunea în continuare), se va proceda automat ope legis la organizarea licitaţiei publice în vederea desemnării gestionarului, încălcându-se dreptul subiectiv al asociaţiei proprietarilor de terenuri, prevăzut la lit. b), de a propune viitorul gestionar. Se consideră că, prin caracterul defectuos, echivoc şi contradictoriu al reglementării conţinute la lit. c) a alin. (1) al art. 8 din Legea nr. 406/2007, dreptul asociaţiilor de proprietari de a propune un gestionar devine unul exclusiv teoretic şi golit de conţinut, de vreme ce preferabilitatea acestuia faţă de oricare alt potenţial gestionar desemnat pe baza licitaţiei este anulată în mod explicit de modalitatea de reglementare conţinută la lit. c) a aceluiaşi alin. (1). Se susţine că aceeaşi este modalitatea de reglementare cuprinsă şi în Regulamentul privind atribuirea în gestiune a faunei cinegetice, adoptat prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 2.020/2016, care confirmă aceeaşi ordine de atribuire a gestionării ce rezultă din norma contradictorie conţinută la lit. c) a alin. (1) al art. 8 din Legea nr. 407/2006: art. 7 normează condiţiile de demarare a procedurii de atribuire directă în favoarea gestionarului consacrat; potrivit art. 8 alin. (1), demararea procedurii de atribuire prin licitaţie publică se face după finalizarea celei prin atribuire directă operate conform art. 7, pentru fondurile rămase neatribuite, iar art. 11 alin. (1) prevede expres că procedura de atribuire directă pentru situaţia prevăzută la art. 1 lit. b) (respectiv, în cazul gestionarilor propuşi de asociaţiile proprietarilor de terenuri - s.n.) se face după finalizarea acţiunilor anterior menţionate. 8. În concluzie, sunt încălcate, în opinia autoarei excepţiei, normele de tehnică legislativă cuprinse la art. 6 alin. (1), art. 8 alin. (4) şi art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 - norme privind obligaţia legiuitorului de asigurare a stabilităţii şi eficienţei legislative, respectiv a clarităţii, inechivocităţii, preciziei şi clarităţii dispoziţiilor textului legislativ, ceea ce contravine art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. 9. În continuare, se arată că art. 1 lit. q) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006 contravin principiului nediscriminării şi al egalităţii cetăţenilor în faţa legii, consacrat de art. 4 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie. În acest sens, se arată că, potrivit Legii nr. 407/2006, fauna de interes cinegetic este resursă naturală regenerabilă, bun public de interes naţional şi internaţional (art. 2), iar exercitarea vânătorii se face în scopul asigurării echilibrului ecologic, ameliorării calităţii populaţiilor faunei de interes cinegetic, cercetării ştiinţifice, precum şi în scop didactic sau recreativ-sportiv (art. 3). Prin urmare, sarcina legiuitorului este de asigurare a cadrului normativ care să garanteze atingerea scopului mai sus declarat. Or, modificările operate asupra Legii nr. 407/2006 prin Legea nr. 149/2015 nu servesc, în realitate, acestui scop, ci, dimpotrivă, îl zădărnicesc, perpetuând aceleaşi situaţii ce, paradoxal, au condus la adoptarea unei legi noi, deoarece contractele de gestionare a faunei cinegetice continuă să se încheie, prin atribuire directă, cu aceleaşi entităţi, şi anume „gestionarii consacraţi“, alte persoane special constituite în acelaşi scop, indiferent că sunt gestionari propuşi de asociaţiile de proprietari, sau oricare alt gestionar neavând, practic, acces la aceste contracte, din cauza ordinii de preferinţă stabilite în favoarea primilor. 10. Analizând definiţia reglementată de art. 1 lit. q), rezultă că una dintre condiţiile distinctive pe care trebuie să le îndeplinească gestionarii consacraţi este să fi deţinut anterior atribuirii directe a gestiunii pentru un anumit fond cinegetic calitatea de gestionar al respectivului fond. Autoarea excepţiei consideră că acesta este un „pseudocriteriu“ ce nu îndeplineşte condiţia de a fi „necesar şi suficient“ pentru acordarea preferinţei în favoarea gestionarului anterior. În mod obiectiv, celelalte „condiţii“ prevăzute de text (contractul de gestionare nu a încetat din culpa sa; îşi manifestă intenţia de a gestiona în continuare fauna cinegetică de pe fondul cinegetic respectiv; nu înregistrează datorii privind plata tarifului de gestionare la data solicitării şi acceptă tariful de gestionare), deşi sunt inerente viitoarei contractări, se transformă în condiţii pur formale, deoarece calitatea de gestionar consacrat nu poate fi deţinută decât de un unic gestionar, respectiv cel care a deţinut anterior gestiunea pe fondul cinegetic respectiv. Dacă acesta îşi manifestă, în mod pur potestativ, intenţia de a încheia un nou contract de gestionare pe acelaşi fond cinegetic, toţi ceilalţi potenţiali gestionari sunt eliminaţi, prin efectul dispoziţiilor legale criticate, fiind astfel discriminaţi. Nu contează nici faptul că un potenţial gestionar a mai încheiat anterior un alt contract de gestiune, însă asupra unui alt fond cinegetic, calitatea de gestionar consacrat depinzând în totalitate de acest criteriu al teritorialităţii. 11. Caracterul nelegitim al categorisirii operate în baza textelor legale criticate conduce în mod direct la încălcarea principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, al egalităţii de şanse şi al nediscriminării, consacrat de art. 16 alin. (1) şi art. 4 alin. (2) din Constituţie, în acest caz fiind vorba (în acord cu jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale - Decizia nr. 36 din 2 aprilie 1996) de afectarea dreptului constituţional de asociere al persoanelor fizice, câtă vreme acestea nu pot participa în mod activ şi real la atribuirea în gestiune a fondurilor cinegetice, deci la atingerea scopului pentru care în mod legal s-au asociat. Tratamentul privilegiat de care se bucură gestionarii consacraţi nu se justifică, însă, printr-o situaţie obiectiv diferită, astfel că posibilitatea de a încheia, în condiţii egale, un contract de gestionare a faunei cinegetice trebuie în egală măsură conferită atât fostului gestionar al respectivului fond cinegetic, cât şi oricărui alt potenţial gestionar care îndeplineşte aceleaşi condiţii profesionale/garanţii în îndeplinirea sarcinii de gestionare. La adoptarea Legii nr. 149/2015 nu a fost expus niciun motiv obiectiv care să justifice necesitatea modificării cadrului normativ existent în sensul reconsiderării ordinii de atribuire prin reglementarea unei preferinţe acordate gestionarilor care deţin în gestiune fonduri cinegetice, în detrimentul celorlalţi gestionari. Dezideratul noii legi a fost de îmbunătăţire a măsurilor de protecţie a faunei cinegetice, ceea ce denotă o anumită ineficienţă a gestionărilor trecute, iar acest deziderat nu ar putea fi în mod obiectiv atins dacă gestionarii fondurilor cinegetice rămân, în permanenţă, aceiaşi. În realitate, legiuitorul a perpetuat neajunsurile actului de gestionare pendinte prin legiferarea statutului de privilegiat al gestionarilor, care au calitatea de parte în cadrul contractelor de gestionare aflate în derulare. Prin urmare, discriminarea tuturor celorlalţi potenţiali gestionari se întemeiază pe o cauză nelegitimă, tratamentul juridic diferit în care se află cele două categorii de gestionari neavând o justificare obiectivă şi raţională; dimpotrivă, condiţiile ce configurează statutul de gestionar consacrat pot conduce la arbitrar. Condiţia gestionării anterioare (criteriul teritorialităţii) nu poate reprezenta, în sine, o garanţie a calităţii sporite a activităţii de gestionare şi creează doar aparenţa unei calificări superioare, prin chiar denumirea improprie de „gestionar consacrat“. Pentru atingerea scopului declarat al legii, trebuie să prevaleze alte condiţii obiective şi exterioare, de performanţă, care să protejeze în mod real resursa naturală reprezentată de fauna cinegetică (cum ar fi: resurse materiale şi măsuri de pază sporite, gospodărire durabilă, asigurarea sporului speciilor de interes cinegetic şi a efectivelor optime, combaterea dăunătorilor, a exemplarelor degenerate, diversificarea speciilor). Or, cadrul legal existent prevede exclusiv condiţii minime de calitate a activităţii de gestionare, împiedicând performanţa în actul de gestionare şi promovând imobilismul, ceea ce este antagonic cu orice rezultate performante şi descurajează mediul concurenţial. 12. În sfârşit, autoarea excepţiei consideră că textele de lege atacate încalcă dreptul de proprietate, garantat de art. 44 alin. (2) şi art. 136 alin. (5) din Constituţie, în latura referitoare la dreptul de creanţă privit ca „bun“ în accepţiunea Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv de valoare patrimonială, dacă are o bază suficientă în dreptul intern, spre exemplu, confirmată de o jurisprudenţă bine stabilită a instanţelor (Hotărârea din 28 septembrie 2004, pronunţată în Cauza Kopecky împotriva Slovaciei, paragrafele 45-52). 13. În acest sens, arată că pentru gestionarea fondurilor cinegetice, proprietarii acestora încasează un anumit tarif, stabilit în sarcina gestionarilor pentru exploatarea faunei de interes cinegetic şi a suprafeţelor de teren, în schimbul sarcinii suportate de proprietarul terenului în îngrădirea exercitării dreptului de proprietate prin organizarea vânătorii (în procente de 81% către proprietarii de terenuri, 16% la bugetul de stat şi 3% la Fondul pentru mediu - art. 15 din Legea nr. 407/2006. Administratorul faunei cinegetice calculează şi stabileşte valoarea minimală a tarifului de gestionare pentru suprafeţele productive cinegetic din fondurile cinegetice atribuite direct, iar acest tarif constituie valoare de pornire a licitaţiilor organizate în scopul atribuirii în gestiune a fondurilor cinegetice neatribuite direct [art. 6 alin. (1) lit. c)]. Anterior Legii nr. 149/2015, prin reglementarea dreptului de propunere a viitorului gestionar al fondului cinegetic, asociaţiilor de proprietari le era recunoscută această formă de exploatare - respectiv realizarea dreptului de creanţă reprezentat de tariful de gestionare, cadrul normativ conferind efectivitate deplină exercitării acestui drept. Astfel, propunerea putea fi realizată în favoarea gestionarului care oferea un tarif de gestionare într-un cuantum mai ridicat, întrucât valoarea concretă a acestuia se putea negocia peste valoarea minimală, ceea ce subliniază şansa proprietarilor de terenuri de a încasa un drept de creanţă. 14. Or, în urma modificărilor legislative aduse prin Legea nr. 149/2015, dreptul de exploatare a proprietăţii prin negocierea şi încasarea tarifului de gestionare a devenit lipsit de conţinut şi drastic limitat. Această consecinţă se datorează caracterului subsidiar al posibilităţii de influenţare, de către asociaţiile de proprietari, a întinderii tarifului de gestionare prin exercitarea dreptului subiectiv de propunere a gestionarului. În egală măsură, licitaţia ca mijloc de reglare a cuantumului tarifului de gestionare a căpătat caracter subsidiar. 15. În cazul autoarei excepţiei, încălcarea art. 44 alin. (1) din Constituţie are loc ca urmare a imposibilităţii reale de exploatare a proprietăţii prin negocierea tarifului de gestionare cu ocazia propunerii unui gestionar sau, cel puţin, prin atribuirea gestiunii cu ajutorul regulilor transparente ale licitaţiei publice, nivelul tarifului fiind astfel limitat la un cuantum legal modic. Arată că, deşi deţine o ofertă mai mare decât valoarea actualului tarif de gestionare, nu dispune de nicio pârghie în vederea desemnării sau influenţării desemnării noului gestionar la finalul perioadei contractuale. 16. Se mai arată că textele legale criticate conduc şi la o gestionare defectuoasă a resurselor financiare ale statului şi ale Fondului de mediu, deoarece nu este încurajată o concurenţă reală şi transparentă, care să aducă acestora sume mai mari din încasarea tarifului de gestionare. 17. Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Cu referire la critica adusă art. 9 alin. (1^1) din Legea nr. 407/2006, arată că adoptarea de amendamente nu echivalează cu încălcarea principiului bicameralismului, ci reprezintă aportul Camerei decizionale în procesul legislativ, nefiind nesocotite, prin urmare, principiul supremaţiei legii, principiul statului de drept sau principiul securităţii juridice. 18. Cât priveşte prevederile art. 1 lit. q) şi ale art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, consideră că acestea nu aduc atingere principiului nediscriminării, întrucât atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice în favoarea gestionarilor consacraţi şi stabilirea ordinii de prioritate la perfectarea contractelor de gestionare se justifică raţional, din perspectiva valorificării experienţei acumulate, cu asigurarea continuităţii în situaţia particulară a gestionarilor consacraţi şi a principiului securităţii juridice. Or, atunci când identitatea de situaţie nu este naturală, situaţiile premisă fiind diferite, identitatea de tratament ar conduce la discriminare. 19. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 20. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă, potrivit încheierii de sesizare, dispoziţiile art. 1 lit. q) şi ale art. 8 alin. (1) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006, astfel cum au fost modificate prin art. 1 pct. 1 şi, respectiv, art. 1 pct. 7 din Legea nr. 149/2015 privind modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 24 iunie 2015, precum şi ale art. 9 alin. (1^1) din Legea nr. 407/2006, alineat introdus prin articolul unic pct. 1 din Legea nr. 184/2017 pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 25 iulie 2017. Cât priveşte dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, se constată că autorul excepţiei nu vizează întreg alineatul, ci doar lit. c) din structura acestuia. 23. Totodată, întrucât art. 9 alin. (1^1) din Legea nr. 407/2006 este criticat din perspectiva neconstituţionalităţii extrinseci, respectiv a încălcării principiului bicameralismului cu prilejul introducerii sale prin articolul unic pct. 1 din Legea nr. 184/2017, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, distinct, şi prevederile articolului unic pct. 1 din Legea nr. 184/2017 pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006. 24. Textele de lege criticate au aceeaşi redactare şi în prezent şi prevăd următoarele: - Art. 1 lit. q): „În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: (…) q) gestionar consacrat - gestionarul care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a avut calitatea de gestionar în contractul de gestionare anterior organizării atribuirii directe pentru fondul cinegetic respectiv, contractul de gestionare nu a încetat din culpa sa, îşi manifestă intenţia de a gestiona în continuare fauna cinegetică de pe fondul cinegetic respectiv şi nu înregistrează datorii privind plata tarifului de gestionare la data solicitării şi acceptă tariful de gestionare.“; – Art. 8 alin. (1) lit. c): „(1) Atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice se realizează de către administrator pe fonduri cinegetice, prin următoarele modalităţi şi în următoarea ordine: (...) c) prin licitaţie publică, pentru fondurile cinegetice neatribuite în condiţiile prevăzute la lit. a).“ [Art. 8 alin. (1) lit. a) se referă la atribuirea directă, în cazul gestionarilor consacraţi, iar la lit. b) este prevăzută atribuirea directă, în cazul gestionarilor propuşi de asociaţiile proprietarilor de terenuri.] – Art. 9 alin. (1^1): „(1^1) Prevederile alin. (1) se aplică şi gestionarilor cu contracte de gestionare în derulare, cu acordul acestora.“ 25. Dispoziţiile art. 9 alin. (1), la care face trimitere art. 9 alin. (1^1), aveau, la data producerii de efecte juridice în speţă, următoarea redactare: „(1) La încredinţarea gestiunii, administratorul încheie cu gestionarul un contract de gestionare pentru 10 ani.“ În prezent, ca urmare a modificării aduse prin art. I pct. 8 din Legea nr. 149/2015, art. 9 alin. (1) prevede o perioadă de 16 ani pentru durata contractului de gestionare. 26. Prevederile constituţionale considerate încălcate sunt cele cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi principiul supremaţiei Constituţiei şi al legalităţii, art. 4 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la interzicerea discriminării şi principiul egalităţii, art. 44 alin. (1) şi (2) şi art. 136 alin. (5) privind protecţia proprietăţii, art. 61 alin. (2) referitoare la principiul bicameralismului, art. 74 alin. (4) cu privire la forma de prezentare a propunerilor legislative formulate de deputaţi, senatori şi cetăţeni în exercitarea dreptului la iniţiativă legislativă şi în art. 79 alin. (1) referitoare la Consiliul Legislativ. 27. Examinând mai întâi critica de neconstituţionalitate extrinsecă ce vizează prevederile articolului unic pct. 1 din Legea nr. 184/2017, prin care a fost introdus art. 9 alin. (1^1) în corpul Legii nr. 407/2006, Curtea reţine, în prealabil, că, deşi critica de neconstituţionalitate vizează un viciu de neconstituţionalitate exterior conţinutului substanţial al normei juridice criticate, respectiv modalitatea de adoptare în cadrul procedurii parlamentare de legiferare a actului normativ, Curtea este limitată, în cadrul controlului de constituţionalitate efectuat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate, de incidenţa pe care un text legal criticat trebuie să o aibă în litigiul concret în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, aceasta fiind una dintre condiţiile de admisibilitate impuse de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Analiza Curţii nu poate viza, în contextul controlului a posteriori, întregul act normativ, ci se circumscrie doar textului legal criticat punctual pentru motive de neconstituţionalitate extrinsecă, cu observarea legăturii acestui text cu cauza şi a interesului procesual al autorului în invocarea excepţiei de neconstituţionalitate. Or, incidente în litigiul în care a fost invocată prezenta excepţie sunt doar textele indicate de autorul acesteia, şi nu actul normativ în integralitatea sa. Aşadar, Curtea va examina criticile de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea, prin articolul unic pct. 1 din Legea nr. 184/2017, a prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5), ale art. 61 alin. (2), ale art. 74 alin. (4) şi ale art. 79 alin. (1) din Legea fundamentală. 28. Principala critică vizează nerespectarea principiului bicameralismului, întrucât Camera Deputaţilor ar fi modificat substanţial, în calitate de for decizional, forma legii adoptate de Senat, îndepărtându-se astfel de scopul iniţial al acesteia. 29. Curtea reţine că articolul unic pct. 1 din Legea nr. 184/2017 a introdus în cuprinsul art. 9 din Legea nr. 407/2006 un nou alineat, alin. (1^1), prin care se dispune aplicarea prevederilor alin. (1) din acelaşi art. 9 inclusiv gestionarilor cu contracte de gestionare în derulare, cu acordul acestora, aceasta fiind o regulă deja existentă în fondul normativ de la intrarea în vigoare a Legii nr. 149/2015, potrivit căreia contractul de gestionare se încheie între administrator şi gestionar pentru o perioadă de 16 ani. În redactarea sa iniţială, art. 9 alin. (1) din Legea nr. 407/2006 stabilea o perioadă de 10 ani ca durată a contratelor de gestionare. 30. În expunerea de motive ce însoţeşte propunerea legislativă devenită după adoptare Legea nr. 184/2017 se menţionează dorinţa de remediere a definiţiei atribuite vânătorului, care este obligat să facă parte dintr-o organizaţie de vânătoare, condiţie ce contravine dreptului la liberă asociere şi discriminează vânătorii români faţă de vânătorii străini. Senatul a adoptat legea în forma depusă de iniţiatori, formă care prevedea două intervenţii legislative asupra art. 1 lit. a-e) şi art. 27 lit. a) din Legea nr. 407/2006, de natură să ducă la realizarea scopului declarat al legii. 31. Camera Deputaţilor a adoptat definitiv legea într-o formă modificată şi completată, exprimând un vot favorabil raportului comun ce includea o serie de amendamente admise de comisiile sesizate în fond (Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice şi Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic). 32. În vasta şi constanta sa jurisprudenţă referitoare la principiul bicameralismului, întemeiat pe art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţie, Curtea Constituţională a stabilit, în esenţă, că principiul bicameralismului se reflectă în modul de legiferare prin aceea că, dată fiind indivizibilitatea Parlamentului ca organ reprezentativ al poporului român şi unică autoritate legiuitoare a ţării, legea trebuie să reprezinte opera întregului Parlament, însă cu aportul specific al fiecărei Camere, Constituţia impunând o procedură parlamentară bicamerală, care nu permite adoptarea unei legi de către o singură Cameră, fără ca proiectul de lege să fi fost dezbătut şi de cealaltă Cameră (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, sau Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 aprilie 2017, paragraful 53). Bicameralismul nu înseamnă însă ca ambele Camere să se pronunţe asupra unei soluţii legislative identice, în Camera decizională putând exista abateri inerente de la forma adoptată de Camera de reflecţie, desigur, fără schimbarea obiectului esenţial al proiectului de lege/propunerii legislative. A nega posibilitatea Camerei decizionale de a se îndepărta de la forma votată în Camera de reflecţie ar însemna limitarea rolului său constituţional, iar caracterul decizional ataşat acesteia devine iluzoriu. S-ar ajunge astfel la un veritabil mimetism, în sensul că cea de-a doua Cameră se va identifica, în ceea ce priveşte activitatea sa legislativă, cu prima Cameră, neputându-se îndepărta în niciun fel de la soluţiile legislative pentru care a optat prima Cameră, ceea ce contravine înseşi ideii de bicameralism. Prin urmare, nu se poate susţine încălcarea principiului bicameralismului, atât timp cât legea adoptată de Camera decizională se referă la aspectele principiale pe care le-a avut în vedere propunerea/proiectul de lege în forma sa însuşită de Camera de reflecţie. În acest sens, modificările aduse formei adoptate de Camera de reflecţie trebuie să cuprindă o soluţie legislativă care păstrează concepţia de ansamblu a acesteia şi să fie adaptate în mod corespunzător, prin stabilirea unei soluţii legislative alternative/complementare care nu se abate de la forma adoptată de Camera de reflecţie, în condiţiile în care aceasta este mai cuprinzătoare sau mai bine articulată în cadrul ansamblului legii, cu realizarea anumitor coroborări inerente oricărei modificări (Decizia nr. 765 din 14 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 21 februarie 2017, paragrafele 37 şi 38, Decizia nr. 377 din 31 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 21 iulie 2017, paragraful 45, Decizia nr. 412 din 20 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 11 iulie 2019, paragraful 57, Decizia nr. 492 din 2 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 din 7 februarie 2023, paragrafele 85-88). 33. În lumina acestor considerente jurisprudenţiale de principiu, Curtea constată că dispoziţiile cuprinse în articolul unic pct. 1 din Legea nr. 184/2017, prin conţinutul lor normativ, nu contravin scopului iniţial al legii şi nici nu îl zădărnicesc, astfel încât să poată fi reţinută critica de neconstituţionalitate referitoare la o pretinsă deturnare a intenţiei iniţiatorilor legii. Textul criticat nu face altceva decât să dispună cu privire la aplicarea asupra unui anumit subiect de drept - şi anume gestionarii, în calitatea lor de părţi ale unui contract de gestionare a faunei cinegetice aflat în derulare - a unei soluţii legislative existente deja în cuprinsul Legii nr. 407/2006 de la modificarea sa prin Legea nr. 149/2015. Chiar dacă nu are o legătură directă cu scopul declarat al legii, acela de modificare a definiţiei date vânătorului, aceasta nu înseamnă că o atare normă juridică nu poate fi adoptată de forul decizional, în propria procedură parlamentară de legiferare, fiind expresia propriului aport exprimat în limitele marjei de legiferare permise forului decizional de însuşi principiul bicameralismului. Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea prevederilor art. 61 alin. (1) şi ale art. 75 din Constituţie. 34. Curtea nu poate reţine nici critica referitoare la încălcarea art. 79 din Constituţie prin nesolicitarea unui nou aviz al Consiliului Legislativ asupra formei modificate de Camera decizională. 35. Dispoziţiile art. 79 alin. (1) din Constituţie consacră Consiliului Legislativ rolul de organ consultativ de specialitate al Parlamentului, care avizează proiecte de acte normative în vederea sistematizării, unificării şi coordonării întregii legislaţii şi care ţine evidenţa oficială a legislaţiei României. În aplicarea acestor norme fundamentale, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1122 din 29 noiembrie 2004, prevede că „Proiectele de legi şi propunerile legislative se supun dezbaterii Parlamentului cu avizul Consiliului Legislativ“, iar Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, stabileşte la art. 9 şi 10 că solicitarea avizului Consiliului Legislativ este obligatorie inclusiv în cazul proiectelor de legi şi al propunerilor legislative, iar avizul Consiliului este un aviz de specialitate şi are caracter consultativ. 36. Or, în cauza examinată, avizul Consiliului Legislativ a fost solicitat şi depus în cursul procedurii de adoptare de la Senat, prima Cameră sesizată, conţinutul acestuia raportându-se, desigur, la forma iniţiatorilor proiectului de lege. Faptul că nu există un aviz al Consiliului Legislativ cu privire la forma adoptată definitiv în Camera Deputaţilor nu reprezintă o încălcare a art. 79 din Constituţie, având în vedere că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 73/1993, Consiliul Legislativ are atribuţia de a analiza şi aviza, la cererea preşedintelui comisiei parlamentare sesizate în fond, amendamentele supuse dezbaterii comisiei şi proiectele de legi sau propunerile legislative primite de comisie după adoptarea lor de către una dintre Camerele Parlamentului. Aşadar, această normă nu obligă Camera decizională, ci lasă la latitudinea preşedintelui comisiei parlamentare sesizate în fond aprecierea oportunităţii de a solicita Consiliului Legislativ un nou aviz asupra amendamentelor supuse dezbaterii comisiei. 37. În sfârşit, autoarea excepţiei consideră că propunerea legislativă nu a respectat forma cerută pentru proiectele de legi, impusă de art. 74 alin. (4) din Constituţie, prin raportare la art. 1 alin. (5) din aceasta şi la prevederile Legii nr. 24/2000, deoarece expunerea de motive are un caracter sumar, nu este prezentat impactul socioeconomic (financiar, juridic) şi nu sunt menţionate nici măsurile de implementare ale respectivei propuneri legislative. 38. Cât priveşte expunerea de motive, Curtea Constituţională a stabilit că, de principiu, nu are competenţa de a controla modul de redactare a expunerilor de motive ale diverselor legi adoptate. Expunerea de motive, prin prisma art. 1 alin. (5) din Constituţie, este un document de motivare necesar în cadrul procedurii de adoptare a legilor, însă, odată adoptată legea, rolul său se reduce la facilitarea înţelegerii acesteia. Prin urmare, expunerea de motive a legii nu este decât un instrument al uneia dintre metodele de interpretare consacrate - metoda de interpretare teleologică. Doar dacă în urma parcurgerii tuturor metodelor interpretative, inclusiv a celei teleologice, se ajunge la concluzia că textul legal este neclar/imprecis/imprevizibil, atunci se poate constata încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 724 din 7 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.014 din 2 noiembrie 2020, paragrafele 31 şi 32, Decizia nr. 773 din 22 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2021, paragraful 26, sau Decizia nr. 850 din 25 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.253 din 18 decembrie 2020, paragrafele 37 şi 38). Or, conţinutul normativ al articolului unic pct. 1 din Legea nr. 184/2017 este suficient de clar în redactare şi are un înţeles de sine stătător, astfel încât în urma unei simple interpretări gramaticale şi sistematice destinatarul acestuia - în speţă autoarea excepţiei - să poată să determine, fără o dificultate deosebită, sensul logic al soluţiei legislative preconizate şi să îşi adapteze conduita în funcţie de prescripţiile normei criticate, fără a exista pericolul unor interpretări multiple, confuze sau arbitrare. Prin urmare, critica de neconstituţionalitate referitoare la caracterul lacunar al expunerii de motive este neîntemeiată. 39. Cât priveşte critica privind lipsa studiilor de impact, se reţine că, prin Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 7 februarie 2019, paragraful 245, Curtea a statuat că art. 30 din Legea nr. 24/2000, referitor la instrumentele de prezentare şi motivare, nu are valoare constituţională şi nu poate constitui normă de referinţă în cadrul controlului de constituţionalitate. Mai mult, potrivit art. 7 alin. (6) din aceeaşi lege, evaluarea preliminară a impactului noilor reglementări nu este obligatorie în cazul iniţiativelor legislative ale deputaţilor şi senatorilor, precum şi al celor bazate pe iniţiativa cetăţenilor. Or, Legea nr. 184/2017 a fost iniţiată de doi deputaţi, astfel că inexistenţa unui studiu de impact nu poate constitui un motiv de neconstituţionalitate a legii. 40. Curtea observă că aceleaşi considerente din Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, precitată, referitoare la lipsa de relevanţă constituţională a art. 30 din Legea nr. 24/2000, justifică şi respingerea criticilor de neconstituţionalitate privind lipsa prezentării măsurilor de implementare ale propunerii legislative devenite Legea nr. 184/2017, având în vedere că, potrivit art. 33 din Legea nr. 24/2000, măsurile de implementare reprezintă una dintre secţiunile componente ale instrumentului de prezentare şi motivare care conţine evaluarea impactului actelor normative. 41. Examinând criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, Curtea reţine, din analiza sistematică a dispoziţiilor Legii nr. 407/2006, modificată prin Legea nr. 149/2015, că atribuirea în gestiune reprezintă acţiunea prin care administratorul acordă dreptul şi obligaţia de gestionare a faunei de interes cinegetic, în condiţiile legii. Administratorul este autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură şi asigură administrarea faunei de interes cinegetic, în timp ce gestionarea desemnează activitatea de gospodărire durabilă a faunei de interes cinegetic din fondurile de vânătoare, realizată de gestionari în baza contractelor de gestiune, pe riscul şi răspunderea lor, pentru perioada stabilită prin aceste contracte. Gestionarii sunt acele persoane juridice române licenţiate în condiţiile legii şi cărora li se atribuie în gestiune fauna de interes cinegetic din cuprinsul unui fond de vânătoare. Dintre aceştia, gestionarii consacraţi sunt acei gestionari care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: (1) au avut calitatea de gestionar în contractul de gestionare anterior organizării atribuirii directe pentru fondul cinegetic respectiv; (2) contractul de gestionare nu a încetat din culpa lor; (3) îşi manifestă intenţia de a gestiona în continuare fauna cinegetică de pe fondul cinegetic respectiv; (4) nu înregistrează datorii privind plata tarifului de gestionare la data solicitării şi (5) acceptă tariful de gestionare. Tariful de gestionare reprezintă suma de bani care se plăteşte anual de către gestionar pentru exploatarea durabilă a faunei cinegetice pe care o gestionează şi este calculat de administratorul faunei cinegetice pentru suprafeţele productive cinegetic din fondurile cinegetice atribuite direct, acelaşi tarif constituind valoare de pornire a licitaţiilor organizate în scopul atribuirii în gestiune a fondurilor cinegetice neatribuite direct. 42. Conform art. 8 alin. (1) din legea criticată, atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice se realizează de către administrator pe fonduri cinegetice, prin următoarele modalităţi şi în următoarea ordine: a) direct, în cazul gestionarilor consacraţi; b) direct, în cazul gestionarilor propuşi de asociaţiile proprietarilor de terenuri; c) prin licitaţie publică, pentru fondurile cinegetice neatribuite în condiţiile prevăzute la lit. a). 43. Autoarea excepţiei critică ordinea mai sus prevăzută, fiind nemulţumită de faptul că, deşi art. 8 alin. (1) lit. b) precizează expres modalitatea de atribuire directă a dreptului de gestionare către gestionarul propus de asociaţiile proprietarilor de terenuri, acest lucru nu se întâmplă în concret datorită redactării defectuoase a normelor conţinute la lit. c), care, prevăzând licitaţia publică drept modalitate subsecventă celei de atribuire directă, se raportează doar la cea reglementată la lit. a), excluzând-o pe cea menţionată la lit. b). Efectul concret al redactării confuze a lit. c), confirmat şi de prevederile Regulamentului privind atribuirea în gestiune a faunei cinegetice, adoptat prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 2.020/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 7 noiembrie 2016, constă în atribuirea directă mai întâi gestionarului consacrat, în temeiul lit. a), iar în ipoteza în care acesta nu solicită atribuirea directă sau nu sunt îndeplinite condiţiile în acest sens se aplică direct lit. c), respectiv modalitatea atribuirii prin licitaţie publică, schimbându-se astfel ordinea prestabilită la art. 8 alin. (1) şi împiedicând asociaţiile de proprietari să propună un gestionar. În acest sens, art. 11 alin. (1) din regulamentul menţionat stabileşte că demararea procedurii de atribuire directă pentru gestionarii licenţiaţi propuşi de către asociaţiile proprietarilor de terenuri care au în proprietate terenuri care reprezintă peste 50% din suprafaţa fiecărui fond cinegetic supus atribuirii se face după finalizarea acţiunilor specifice atribuirii directe, în cazul gestionarilor consacraţi, şi a celor de atribuire prin licitaţie publică, pentru terenurile rămase neatribuite. 44. Din motivarea de neconstituţionalitate formulată, Curtea observă că autoarea excepţiei compară soluţiile legislative cuprinse la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006 în redactarea acestora înainte şi după modificarea adusă prin Legea nr. 149/2015, fiind nemulţumită de ultima intervenţie legislativă în urma căreia a fost înlăturată posibilitatea atribuirii directe a dreptului de gestionare în favoarea gestionarului propus de asociaţia de proprietari de terenuri, actuala reglementare creând un regim juridic favorabil gestionarului consacrat, astfel cum este definit la art. 1 lit. q) din legea atacată. 45. Faţă de aceste critici, este de reamintit în prealabil faptul că, în examinarea unei excepţii de neconstituţionalitate, Curtea se pronunţă numai asupra înţelesului unei dispoziţii legale criticate în raport cu prevederile şi principiile constituţionale, astfel că eventuala sa neconstituţionalitate nu se poate deduce din compararea mai multor soluţii legislative între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei (în acest sens, Decizia nr. 50 din 2 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 308 din 28 aprilie 2017, paragraful 49). Totodată, în analiza sa, Curtea nu se poate raporta nici la diferite modalităţi de interpretare şi aplicare a unor texte legale, atât la nivelul practicii judiciare, cât şi la nivelul practicii administrative, astfel că nu pot reprezenta veritabile critici de neconstituţionalitate afirmaţii ce vizează fie raportul dintre un text de lege şi actele normative infralegale prin care sunt stabilite norme metodologice de aplicare a prescripţiilor legale, fie modalitatea în care diferite organe administrative sau chiar judiciare înţeleg să interpreteze şi să aplice legea supusă controlului de constituţionalitate sau dispoziţii din aceasta. Aşadar, neconstituţionalitatea unei norme juridice este o stare intrinsecă acesteia, independentă de conţinutul altei norme juridice anterioare sau prezente, de aplicare sau executare ori de modalitatea în care este interpretată şi aplicată de organele competente în acest sens, Curtea fiind chemată să examineze exclusiv conformitatea sa cu normele şi principiile fundamentale. 46. Analizând dispoziţiile art. 1 lit. q) şi ale art. 8 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006, Curtea constată că acestea nu contravin normelor fundamentale invocate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, cuprinse la art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi principiul supremaţiei Constituţiei şi al legalităţii, art. 4 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) şi (2), referitoare la interzicerea discriminării şi principiul egalităţii, art. 44 alin. (1) şi (2) şi ale art. 136 alin. (5) privind protecţia proprietăţii, criticile de neconstituţionalitate formulate fiind neîntemeiate. 47. În acest sens, se observă, mai întâi, că dreptul asociaţiei proprietarilor de terenuri de a-şi propune gestionarul care, prin atribuire directă prin intermediul administratorului public, urmează să gestioneze fauna cinegetică de pe respectivul fond cinegetic nu este un drept de sorginte constituţională, ci un beneficiu recunoscut prin lege acestor asociaţii sau proprietari în virtutea faptului că deţin în proprietate cel puţin jumătate din suprafaţa de teren corespunzătoare respectivului fond cinegetic. Astfel, conform art. 8 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 407/2006, în redactarea anterioară, conferită prin art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 102/2010, în vigoare până la modificarea sa prin Legea nr. 149/2015, era prevăzută regula potrivit căreia atribuirea directă se realiza pentru fondurile cinegetice pentru care proprietarii, persoane fizice şi/sau juridice, inclusiv unităţile administrativ-teritoriale, individual ori într-o asociaţie legal constituită în scopul propunerii gestionarului faunei cinegetice, făceau dovada că au în proprietate terenuri care reprezintă peste 50% din suprafaţa fiecărui fond cinegetic. Acest tip de atribuire directă se realiza în favoarea gestionarului propus de către proprietarii terenurilor prin încheierea unui contract de gestionare pentru o perioadă de maximum 10 ani. Sub imperiul acestui text normativ, autoarea excepţiei a propus, în calitate de asociaţie de proprietari de terenuri, un anumit gestionar, căruia administratorul i-a prelungit ulterior durata contractului în temeiul modificărilor aduse Legii nr. 407/2006 prin Legea nr. 149/2015, fără însă ca acest gestionar (acelaşi cu cel anterior) să fi fost propus în continuare de asociaţia de proprietari de terenuri pentru această prelungire de contract. În acest mecanism de atribuire directă, se observă că gestionarul anterior, propus iniţial de asociaţia de proprietari de teren, a devenit, în virtutea atribuirii directe a primului contract de gestionare încheiat în anul 2011, gestionar consacrat, astfel având acces în continuare la modalitatea de atribuire directă a gestiunii, nu în temeiul art. 8 alin. (1)lit. b), cum a fost desemnat iniţial, ci în temeiul art. 8 alin. (1)lit. a) şi cu îndeplinirea celorlalte condiţii prevăzute de Legea nr. 407/2006, ulterior modificării sale prin Legea nr. 149/2015. 48. Cu referire la pretinsa încălcare a principiului egalităţii de şanse şi al nediscriminării, Curtea observă că noţiunea de „gestionar consacrat“ nu este nou-introdusă cu prilejul modificării şi completării Legii nr. 407/2006 prin Legea nr. 149/2015, aceasta existând încă din forma iniţială a Legii nr. 407/2006 [la art. 1 lit. l)], sub o definiţie uşor diferită decât cea în vigoare în prezent, care prevedea aceeaşi soluţie legislativă de principiu, potrivit căreia gestionarul consacrat este acea persoană care a gestionat, anterior organizării atribuirii directe pentru fondul cinegetic respectiv, acelaşi fond cinegetic şi care îndeplineşte simultan şi alte condiţii prevăzute de lege, în prezent fiind reglementate următoarele: contractul de gestionare nu a încetat din culpa sa, îşi manifestă intenţia de a gestiona în continuare fauna cinegetică de pe fondul cinegetic respectiv şi nu înregistrează datorii privind plata tarifului de gestionare la data solicitării şi acceptă tariful de gestionare. În acest context legal şi factual specific litigiului în care s-a ridicat excepţia, se observă că autoarea excepţiei nu a fost nemulţumită în momentul încheierii contractului de gestionare din 2011 cu gestionarul propus, chiar dacă şi atunci erau reglementate, în esenţă, aceeaşi definiţie a gestionarului consacrat şi acelaşi mecanism potrivit căruia asociaţiile de proprietari de teren puteau propune propriul gestionar pentru atribuirea directă a dreptului de gestionare a faunei cinegetice, fiind nemulţumită doar cu prilejul prelungirii, în anul 2018, a duratei acestui contract în favoarea aceluiaşi gestionar, care, între timp, s-a încadrat în definiţia „gestionarului consacrat“, dar pe care asociaţia de proprietari nu mai doreşte să îl propună în continuare ca gestionar al faunei cinegetice corespunzătoare fondului cinegetic al cărui proprietar de teren majoritar este asociaţia. Or, producerea firească a efectelor juridice specifice unei norme de drept, generate, în cazul de faţă, de o anumită cronologie a faptelor juridice şi îndeplinirea unor condiţii legale diferit reglementate în timp, nu poate fi interpretată ca fiind discriminatorie în raport cu o situaţie legală şi factuală din trecut, fără ca această interpretare să nu sufere de un anumit grad de subiectivism şi arbitrar, determinat de o conjunctură pretins nefavorabilă în care se află, la un moment dat, destinatarul acelei norme juridice. 49. Definiţia legală a gestionarului consacrat, cuprinsă la art. 1 lit. q) din Legea nr. 407/2006, nu poate fi contrară principiului egalităţii de tratament şi principiului nediscriminării, din moment ce modalităţile de atribuire prevăzute de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 407/2006 sunt variate şi nu vizează în exclusivitate această categorie de persoane juridice. Este adevărat că art. 8 alin. (1)lit. a) rezervă gestionarului consacrat prioritate în ordinea de preferinţă a atribuirii directe, dar nu ope legis, ci numai cu îndeplinirea condiţiilor legale mai sus menţionate. Pe de altă parte, legea prevede în continuare, la art. 8 alin. (1)lit. b), posibilitatea asociaţiei de proprietari de terenuri de a propune un anumit gestionar (licenţiat), care, prin atribuire directă, să gestioneze fauna cinegetică de pe fondul cinegetic respectiv, precum şi, la lit. c), posibilitatea atribuirii prin licitaţie publică pentru terenurile neatribuite conform lit. a). 50. Prin urmare, la mecanismul atribuirii (directe sau prin licitaţie publică) a dreptului de gestionare au vocaţie trei categorii de gestionari: gestionarii consacraţi, gestionarii propuşi şi ceilalţi gestionari. Faptul că gestionarii consacraţi se află pe prima poziţie în ordinea atribuirii directe, astfel cum este stabilită de art. 8 alin. (1), nu are semnificaţia unei discriminări pozitive, deoarece situaţia acestora nu este în mod obiectiv şi rezonabil comparabilă cu cea a celorlalţi gestionari - propuşi sau oricare alţii. Elementul obiectiv care justifică tratamentul juridic diferit îl reprezintă tocmai calitatea de gestionar anterior al aceluiaşi fond cinegetic, ceea ce îndreptăţeşte o prezumţie a experienţei şi cunoaşterii specificului acelui fond cinegetic. Alături de acest considerent, un element justificativ îl reprezintă şi importanţa continuităţii activităţii de gestiune desfăşurată de acelaşi gestionar pe raza aceluiaşi fond cinegetic pentru o exploatare cât mai durabilă, stabilă şi eficientă a fondului cinegetic, care include şi fauna de interes cinegetic - resursă naturală regenerabilă, bun public de interes naţional şi internaţional. Acest aşa-numit de autoarea excepţiei criteriu al teritorialităţii nu este însă suficient pentru atribuirea directă, ci trebuie îndeplinite cumulativ şi alte condiţii, respectiv: contractul de gestionare să nu fi încetat din culpa sa, îşi manifestă intenţia de a gestiona în continuare fauna cinegetică de pe fondul cinegetic respectiv, nu înregistrează datorii privind plata tarifului de gestionare la data solicitării şi acceptă tariful de gestionare. Contrar susţinerilor autoarei excepţiei, nu este suficientă simpla manifestare de voinţă a gestionarului consacrat de continuare a gestionării faunei cinegetice de pe acelaşi fond cinegetic, fiind necesare în plus o serie de alte elemente care ţin/depind, într-adevăr, de conduita gestionarului pe perioada derulării contractului anterior, însă prezintă componente de natură obiectivă, cum este condiţia privind plata la zi a tarifului de gestionare. Întrucât principiul nediscriminării impune nu doar tratament egal pentru situaţii egale sau comparabile, ci obligă, în egală măsură, ca unor situaţii ce se deosebesc în mod obiectiv şi rezonabil să le corespundă un tratament juridic diferit, Curtea conchide că textele de lege criticate nu încalcă acest principiu în sensul instituirii unei discriminări pozitive în favoarea gestionarilor consacraţi. 51. În ceea ce priveşte criticile referitoare la afectarea dreptului de proprietate al proprietarilor de terenuri corespunzătoare unor fonduri cinegetice, constituiţi legal în asociaţii în sensul Legii nr. 407/2006 şi al Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile, Curtea consideră că şi acestea sunt neîntemeiate. Indiferent că gestionarea terenurilor aflate în proprietatea acestora se atribuie direct - gestionarului consacrat sau gestionarului propus sau, prin licitaţie publică, unui alt gestionar, proprietarii terenurilor au dreptul, conform art. 15 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, la un anumit procent din tariful de gestionare (iniţial de 81%, în prezent de 72%, ca urmare a intervenţiei Legii nr. 13/2020 pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din 10 ianuarie 2020). Tariful de gestionare este definit la art. 1 pct. 30 lit. ab) din legea criticată drept suma de bani care se plăteşte anual de către gestionar pentru exploatarea durabilă a faunei cinegetice pe care o gestionează, iar modul de calcul al tarifului de gestionare pentru fondurile cinegetice care se atribuie direct, în condiţiile art. 8 alin. (1) lit. a) şi b), şi al tarifului de pornire la licitaţie pentru fondurile cinegetice care se atribuie prin licitaţie publică, în condiţiile art. 8 alin. (1) lit. c), se stabilesc potrivit modului de calcul prevăzut în anexa nr. 3 la legea analizată [art. 15 alin. (2) din Legea nr. 407/2006]. Totodată, administratorul faunei cinegetice calculează tariful de gestionare pentru suprafeţele productive cinegetic din fondurile cinegetice atribuite direct, acest tarif constituind valoare de pornire a licitaţiilor organizate în scopul atribuirii în gestiune a fondurilor cinegetice neatribuite direct [art. 6 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006]. Din interpretarea sistematică a acestor dispoziţii din Legea nr. 407/2006 rezultă, contrar susţinerilor autoarei excepţiei, că, în cazul atribuirii directe, tariful de gestionare nu se negociază, nici măcar în cazul gestionarului propus, acesta rezultând din calculul operat de administratorul faunei cinegetice pe baza unor valori fixate în anexa la legea criticată, cuantumul cuvenit proprietarilor de terenuri fiind, de asemenea, stabilit într-un procent fix prin aceeaşi lege. Doar în cazul atribuirii de gestiune prin licitaţie publică proprietarii de terenuri au posibilitatea dobândirii unor sume mai mari în competiţia ofertelor de gestionare depuse de gestionarii candidaţi, întrucât tariful de gestionare reprezintă valoarea de pornire a licitaţiilor, deci valoarea minimă ce poate fi obţinută. 52. În acest context, este de remarcat şi faptul că, până la adoptarea Legii nr. 149/2015, gestionarul consacrat era în măsură să „ofere“ tariful de gestionare, posibilitate eliminată însă de legiuitor prin actul normativ anterior menţionat. Astfel, aşa cum arată chiar definiţia cuprinsă în art. 1 lit. q) din Legea nr. 407/2006, criticat în cauză, una dintre cerinţele pe care le impune condiţia de gestionar consacrat este că acesta trebuie să accepte valoarea tarifului de gestionare. Prin urmare, valoarea tarifului de gestionare este unică, cea calculată de administratorul faunei cinegetice prin aplicarea formulei prevăzute de lege. În aceste condiţii, criticile de neconstituţionalitate formulate prin raportare la prevederile art. 44 alin. (1) şi (2) şi ale art. 136 alin. (5) din Constituţie, privind protecţia proprietăţii, sunt neîntemeiate. 53. Cât priveşte susţinerile referitoare la încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, invocate din perspectiva caracterului confuz şi al redactării defectuoase a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 407/2006, Curtea observă că acestea vizează modalitatea de interpretare şi aplicare a acestora, mai întâi la nivel administrativ-normativ, prin actele normative infralegale, de punere în aplicare a Legii nr. 407/2006, apoi la nivelul destinatarilor normei - în speţă, autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare şi asigură administrarea faunei cinegetice şi, în final, la nivel judiciar, al instanţei competente să soluţioneze litigiul în cauză. Or, aşa cum s-a mai menţionat, asemenea aspecte nu pot intra în sfera controlului de constituţionalitate, deoarece nu vizează o veritabilă neconformitate a textelor de lege atacate faţă de normele şi principiile fundamentale invocate, astfel că aceste critici nu pot fi reţinute, având caracter inadmisibil. Autoarea excepţiei indică o pretinsă contradicţie între actele normative infralegale, emise în executarea Legii nr. 407/2006 şi incidente în cauză, cu însăşi legea pe care aceste acte normative cu caracter administrativ trebuie să o pună în aplicare în mod detaliat, însă aceasta se poate realiza pe calea controlului de legalitate solicitat instanţei de contencios administrativ, şi nu Curţii Constituţionale, îndreptăţită să efectueze exclusiv un control de conformitate a dispoziţiilor legale cu normele şi principiile Constituţiei. 54. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Asociaţia Proprietarilor de Terenuri „Valea Izvoarelor“ din Luduş, judeţul Mureş, în Dosarul nr. 296/43/2018 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 1 lit. q), ale art. 8 alin. (1) lit. c) şi ale art. 9 alin. (1^1) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, precum şi ale articolului unic pct. 1 din Legea nr. 184/2017 pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 aprilie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent-şef, Claudia-Margareta Krupenschi -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
