Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Petre Lăzăroiu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina-Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, excepţie ridicată de Maria Popa, Nicolae Filip şi Gabriela-Mihaela Filip în Dosarul nr. 314/277/2016 al Judecătoriei Târgovişte şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.241D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Administraţia Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa a depus la dosar note scrise, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor art. 44 din Constituţie, câtă vreme conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 21 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 314/277/2016, Judecătoria Târgovişte a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996. Excepţia a fost ridicată de Maria Popa, Nicolae Filip şi Gabriela-Mihaela Filip într-o cauză având ca obiect soluţionarea acţiunii în constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare-cumpărare pentru un imobil-teren, situat în extravilan. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece permit dobândirea dreptului de proprietate al statului asupra unor terenuri proprietate privată, prin efectul legii, în cazul în care terenurile respective se identifică cu malurile şi cuvetele lacurilor, care, potrivit textului de lege criticat, aparţin domeniului public. În acest sens, se arată că autorii excepţiei de neconstituţionalitate Nicolae Filip şi Gabriela-Mihaela Filip au dobândit prin cumpărare un teren situat în extravilan, din categoria de folosinţă păşune, având drept limită, la sud, cuva lacului de acumulare Siriu, judeţul Buzău, teren asupra căruia fusese reconstituit anterior dreptul de proprietate privată în temeiul Legii fondului funciar nr. 18/1991. În legătură cu acest teren, a fost formulată o acţiune în constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, de către reclamanta Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia bazinală de Apă Buzău-Ialomiţa, care a invocat faptul că asupra terenului în cauză deţine un drept de administrare, iar titularul dreptului de proprietate este statul român, care a dobândit acest drept prin efectul unor decrete de expropriere, emise în perioada 1974-1989, cu ocazia amenajării lacului de acumulare Siriu, unul dintre acestea fiind Decretul de expropriere nr. 203 din 25 august 1989. 7. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că, în condiţiile în care terenul în cauză nu figurează în niciuna dintre anexele la decretele de expropriere enumerate de către reclamantă în cererea de chemare în judecată, statul român nu deţine un titlu de proprietate valabil asupra terenului în cauză, care se identifică din punct de vedere topografic cu malurile/cuveta lacului de acumulare Siriu, judeţul Buzău. Prin urmare, includerea ope legis a albiilor minore a apelor de suprafaţă, precum şi a malurilor şi cuvetelor lacurilor, în domeniul public al statului, în lipsa unui titlu al statului asupra terenurilor în cauză, contravine dispoziţiilor constituţionale referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietăţii private. 8. Judecătoria Târgovişte apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se apreciază, în acest sens, că stabilirea de către legiuitor, prin art. 3 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, a conţinutului şi limitelor domeniului public al statului, nu constituie o atingere adusă dreptului de proprietate, având în vedere că prevederea legală criticată respectă întocmai dispoziţiile art. 136 din Constituţie. De asemenea, prevederile legale criticate nu conţin elemente de imprevizibilitate şi inaccesibilitate. Se mai consideră că motivele invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate nu reprezintă veritabile argumente de neconstituţionalitate, ci vizează fondul cauzei, corelarea şi interpretarea prevederilor legale incidente situaţiei de fapt ce va fi reţinută, pe baza probelor ce se vor administra în cauză. Or, dezlegarea fondului cauzei este atributul instanţei de judecată, iar nu al Curţii Constituţionale. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 10. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că, din examinarea prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, reglementate în acord cu prevederile art. 136 din Constituţie şi cu cele ale art. 3 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, coroborate cu pct. I. 3 din anexa la acelaşi act normativ, nu rezultă, în mod evident, niciun fel de dispoziţii de natură să încalce prevederile constituţionale cuprinse în art. 44, referitoare la dreptul de proprietate privată. Se mai arată că, de altfel, susţinerile petenţilor vizează, mai degrabă, unele aspecte privind interpretarea şi aplicarea legislaţiei în vigoare, precum şi unele aspecte de fond, care excedează controlului instanţei de contencios constituţional. 11. Avocatul Poporului consideră că prevederile legale criticate sunt constituţionale. În acest sens, arată că încadrarea prin lege organică, în domeniul public al statului, a apelor de suprafaţă, cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km şi cu bazine hidrografice ce depăşesc suprafaţa de 10 km^2, a malurilor şi cuvetelor lacurilor, precum şi apelor subterane, apelor maritime interioare, falezei şi plajei mării, cu bogăţiile lor naturale şi potenţialul valorificabil, a mării teritoriale şi fundului apelor maritime, precum şi reglementarea unui regim juridic special al acestora, propriu domeniului public al statului, se justifică prin caracterul de bunuri publice de interes naţional şi corespund pe deplin regimului constituţional de protecţie a proprietăţii. Mai mult, se arată că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, iar prevederile art. 44 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, coroborate cu cele ale art. 136 alin. (5), care consacră caracterul inviolabil al proprietăţii private, în condiţiile legii organice, au în vedere tocmai circumstanţieri ale exerciţiului prerogativelor dreptului de proprietate, justificate de necesitatea ocrotirii interesului public. De asemenea, se mai arată că prevederile legale criticate sunt în acord cu dispoziţiile pct. I.3 din anexa la Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, care reglementează lista cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 3 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 8 octombrie 1996, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora: „(1) Aparţin domeniului public al statului apele de suprafaţă cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km şi cu bazine hidrografice ce depăşesc suprafaţa de 10 km^2, malurile şi cuvetele lacurilor, precum şi apele subterane, apele maritime interioare, faleza şi plaja mării, cu bogăţiile lor naturale şi potenţialul valorificabil, marea teritorială şi fundul apelor maritime.“ 15. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (2) teza întâi referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietăţii private. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 136 alin. (3) din Constituţie, constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice, bunurile enumerate în textul constituţional, precum şi alte bunuri stabilite prin lege organică. Textul constituţional instituie două criterii de apartenenţă exclusivă a unui bun la domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv criteriul destinaţiei bunurilor, al naturii lor, şi criteriul declaraţiei legii, dată fiind afectarea acestor bunuri unui uz public sau unei utilităţi publice. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, prin care s-a statuat că bunurile care sunt proprietate publică nu au toate acelaşi regim juridic, unele fiind obiect exclusiv al proprietăţii publice, aşa cum prevede art. 136 alin. (3) din Constituţie. În sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale, bunurile enumerate în mod expres în art. 136 alin. (3) din Constituţie, (astfel cum a fost renumerotat, după revizuirea acesteia), nu pot face obiect al proprietăţii private (a se vedea Decizia nr. 31 din 26 mai 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 19 ianuarie 1994). 17. În aplicarea acestor dispoziţii constituţionale, precum şi în temeiul prevederilor art. 73 alin. (3) lit. m) din Constituţie, potrivit cărora, prin lege organică se reglementează regimul juridic general al proprietăţii, legiuitorul poate stabili, prin lege organică, şi alte bunuri care constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice, în afara celor prevăzute expres de Constituţie. În acest sens, art. 3 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, textul de lege criticat în prezenta cauză, circumstanţiază un domeniu specific al bunurilor proprietate publică a statului, respectiv acela al apelor, definite în art. 1 din acest act normativ ca resursă naturală regenerabilă, vulnerabilă şi limitată şi enumeră şi alte categorii de bunuri care constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice, în sensul art. 136 alin. (3) din Constituţie, respectiv, între altele, malurile lacurilor. 18. Critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996 priveşte faptul că, în temeiul acestor prevederi legale, aşadar prin efectul legii, aparţin domeniului public al statului şi malurile lacurilor, ceea ce este contrar prevederilor art. 44 alin. (2) din Constituţie, referitor la protecţia proprietăţii private, întrucât nu este necesar ca, în privinţa acestor bunuri determinate de lege ca aparţinând domeniului public, statul să deţină un titlu de proprietate valabil. 19. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că, în privinţa bunurilor care aparţin fie domeniului public al statului, fie celui al unităţilor administrativ-teritoriale, potrivit declaraţiei unei legi organice, este necesară îndeplinirea condiţiei dobândirii dreptului de proprietate publică printr-unul din modurile prevăzute de lege. Cu alte cuvinte, determinarea generică a apartenenţei exclusive la domeniul public, prin lege organică, a unei anumite categorii de bunuri, care, prin natura lor, sunt de uz sau de interes public, nu poate fi înţeleasă în sensul unei atingeri aduse dreptului de proprietate privată, care ar putea privi anumite bunuri din categoria generică a bunurilor stabilite prin legea organică. În acest sens este şi definiţia legală a dreptului de proprietate publică, cuprinsă în art. 858 din Codul civil, potrivit căreia „Proprietatea publică este dreptul de proprietate ce aparţine statului sau unei unităţi administrativ-teritoriale asupra bunurilor care, prin natura lor sau prin declaraţia legii, sunt de uz ori de interes public, cu condiţia să fie dobândite prin unul dintre modurile prevăzute de lege.“ 20. Aplicând aceste considerente de principiu la analiza prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, criticate în prezenta cauză, rezultă că şi în cazul bunurilor enumerate în acest text de lege ca aparţinând domeniului public al statului este valabilă condiţia dobândirii acestora în mod legal. În acest sens, revine instanţelor de judecată competenţa verificării valabilităţii titlului prin care a fost dobândit dreptul de proprietate publică asupra bunului, care, prin natura lui, face parte din categoria generică reglementată prin lege organică, or, după caz, verificarea valabilităţii altui titlu de proprietate asupra bunului respectiv. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, prin care s-a statuat că, în acord cu prevederile art. 6 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, revine instanţelor de judecată competenţa de a stabili validitatea titlului de trecere a unor bunuri în proprietatea statului, precum şi dacă, în regimul juridic instituit prin reglementările legale în vigoare la data dobândirii bunului, acesta a putut trece în proprietatea statului sau dacă, în lipsa unui titlu legal, o asemenea dobândire a proprietăţii nu a avut loc niciodată (a se vedea, în acest sens Decizia nr. 136 din 21 octombrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998). 21. De altfel, Curtea reţine că, în speţa dedusă soluţionării instanţei de judecată, s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a unui contract de vânzare având ca obiect un teren extravilan, situat pe malul unui lac de acumulare, cu motivarea că acest teren este inclus în domeniul public al statului, intrând în categoria „malurilor şi cuvetelor lacurilor“, menţionată expres de art. 3 alin. (1) din Legea nr. 107/1996, ca aparţinând domeniului public al statului. În acest sens, s-a arătat că terenul în litigiu a fost trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului de expropriere nr. 203 din 25 august 1989, împreună cu alte terenuri pe care a fost amenajat barajul şi lacul, astfel încât nu poate face obiectul dreptului de proprietate privată. Pe parcursul soluţionării cauzei a fost invocată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, cu motivarea că decretul de expropriere invocat nu face dovada exproprierii, dat fiind faptul că terenul în litigiu nu este menţionat în anexa nr. 14, prevăzută de art. 14 alin. (1) din Decretul de expropriere, şi nu a intrat nici în categoria terenurilor în legătură cu care s-a dispus scoaterea definitivă din producţia agricolă, în temeiul art. 14 alin. (2) din decretul de expropriere. 22. Curtea reţine că aceste susţineri nu reprezintă veritabile argumente de neconstituţionalitate a normei legale incidente, ci se referă la aspecte referitoare la fondul cauzei deduse soluţionării instanţei de judecată, a căror analiză implică o corelare şi interpretare a normelor legale incidente, raportate la situaţia de fapt, stabilită în baza tuturor probelor administrate. Or, în temeiul art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii normelor legale cu care a fost sesizată, iar nu asupra modalităţii de interpretare şi aplicare a acestora în cauza dedusă judecăţii de fond. Interpretarea legilor este operaţiunea indispensabilă în procesul aplicării şi respectării acestora, având ca scop clarificarea înţelesului normelor juridice sau a câmpului lor de aplicare, iar în procesul de soluţionare a cauzelor cu care au fost învestite, această operaţiune este realizată de instanţele judecătoreşti, în mod necesar, prin recurgerea la metodele interpretative (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1.560 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 24 februarie 2011). 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea apelor nr. 107/1996, excepţie ridicată de Maria Popa, Nicolae Filip şi Gabriela-Mihaela Filip în Dosarul nr. 314/277/2016 al Judecătoriei Târgovişte. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Târgovişte şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 martie 2018. PREŞEDINTE, PETRE LĂZĂROIU Magistrat-asistent, Irina-Loredana Gulie -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
