Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (4) şi ale art. 9 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Florin Dumitrache în Dosarul nr. 1/1.371/2017/a9.1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 580D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât, printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea Constituţională a arătat că accesul liber la justiţie nu este absolut, comportând o reglementare din partea statului, iar, pentru situaţii deosebite, astfel cum este procedura insolvenţei, care necesită celeritate, legiuitorul poate stabili reguli de procedură speciale. De asemenea, este asigurat controlul hotărârilor judecătorului-sindic prin exercitarea căii de atac a apelului, care este o cale de atac devolutivă. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 31 martie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1/1.371/2017/a9.1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (4) şi ale art. 9 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Florin Dumitrache într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat în contextul unui litigiu întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 8 alin. (4) şi ale art. 9 din Legea nr. 85/2014 sunt neconstituţionale, deoarece instituie reguli de procedură prin care este înlăturată posibilitatea utilizării căii de atac a recursului, astfel cum acesta este reglementat de dreptul comun. Prin urmare, dispoziţiile criticate, prin limitarea dreptului la un triplu grad de jurisdicţie, creează între destinatarii Legii nr. 85/2014 şi cei ai Codului de procedură civilă o discriminare în ceea ce priveşte accesul liber la justiţie, cu precădere utilizarea căilor de atac atunci când este vorba despre cereri ale justiţiabililor care sunt evaluabile în bani, având în vedere că înfăptuirea justiţiei trebuie realizată în mod egal pentru toţi cetăţenii. Or, şi în speţă este vorba despre un litigiu ce are ca obiect cereri evaluabile în bani, respectiv creanţe, care ar trebui supuse, în aceeaşi măsură, recursului şi controlului exercitat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care are rolul de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti. În contextul criticilor de neconstituţionalitate se menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia căilor de atac [Decizia nr. 369 din 30 mai 2017], precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia principiilor menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. 6. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Dispoziţiile legale criticate (i) nu instituie discriminări şi nu contravin principiului egalităţii de tratament între subiecţii de drept, întrucât prevăd un tratament egal între persoanele aflate în aceeaşi situaţie, determinat după un criteriu obiectiv şi general, acela al obiectului acţiunii sau cererii, şi (ii) nu încalcă accesul liber la justiţie în materia căilor de atac, deoarece acesta nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac, aspecte ce implică din partea statului o reglementare, în condiţiile în care şi instanţa de contencios constituţional a statuat că instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti ţine de competenţa exclusivă a legiuitorului, soluţie care reiese şi din dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie. 7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 8 alin. (4) şi ale art. 9 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. Ulterior datei încheierii de sesizare, prevederile criticate au fost modificate şi completate prin art. I pct. 27 şi 28 din Legea nr. 216/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 709 din 14 iulie 2022, în prezent având o altă soluţie şi o altă redactare legislativă. Prin urmare, având în vedere dispoziţiile art. VII din Legea nr. 216/2022, potrivit cărora „Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date“, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să exercite controlul de constituţionalitate asupra dispoziţiilor criticate în redactarea anterioară modificărilor şi completărilor aduse prin art. I pct. 27 şi 28 din Legea nr. 216/2022, având următorul cuprins: – Art. 8 alin. (4) din Legea nr. 85/2014: „(4) Hotărârile preşedintelui tribunalului sau ale judecătorului-sindic pot fi atacate de părţi numai cu apel, în termen de 7 zile, care se calculează de la comunicare, pentru absenţi, şi de la pronunţare, pentru cei prezenţi.“; – Art. 9 din Legea nr. 85/2014: „Curtea de apel este instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de preşedintele tribunalului sau de judecătorul-sindic, după caz. Hotărârile curţii de apel sunt definitive.“ 11. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la principiul egalităţii, ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie, ale art. 124 alin. (2) referitor la faptul că justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi cetăţenii şi ale art. 126 alin. (3) privind competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti. De asemenea, sunt menţionate prevederile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 10 referitor la dreptul la un tribunal independent şi imparţial din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile criticate prevăd căile de atac în materia insolvenţei şi termenele în care acestea pot fi exercitate, astfel: (i) hotărârile preşedintelui tribunalului sau ale judecătorului-sindic pot fi atacate de părţi numai cu apel, în termen de 7 zile, care se calculează de la comunicare, pentru absenţi, şi de la pronunţare, pentru cei prezenţi; (ii) curtea de apel este instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de preşedintele tribunalului sau de judecătorul-sindic, după caz, hotărârile acesteia fiind definitive. 13. În acest context normativ, Curtea observă că autorul excepţiei de neconstituţionalitate este nemulţumit de faptul că în materia insolvenţei gradele de jurisdicţie sunt diferite faţă de cele reglementate prin normele de drept comun, reprezentate de Codul de procedură civilă, considerând că prin dispoziţiile criticate se instituie o discriminare între cetăţeni din perspectiva accesului liber la justiţie, a utilizării căilor de atac, a unicităţii, imparţialităţii şi egalităţii în aceeaşi măsură a justiţiei pentru toţi cetăţenii. 14. Faţă de această împrejurare, în ceea ce priveşte căile de atac diferite prevăzute de cele două acte normative - Legea nr. 85/2014 şi Codul de procedură civilă -, Curtea învederează că, în mod constant, în jurisprudenţa sa, a arătat că Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor, pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege [a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 534 din 10 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 16 februarie 2023, paragraful 12]. Astfel, cu valoare de principiu, Curtea a reţinut că accesul liber la justiţie nu presupune dreptul de acces la toate structurile judecătoreşti - judecătorii, tribunale, curţi de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - şi nici la toate căile de atac prevăzute de lege - apel, recurs, contestaţie în anulare, revizuire. Modul de reglementare a accesului la justiţie este în acord şi cu accepţiunea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia dreptul de acces la justiţie presupune tocmai asigurarea accesului oricărei persoane la un tribunal instituit de lege, prin garantarea unei proceduri judiciare în vederea realizării efective a acestui drept. În acest sens, această instanţă europeană a statuat că dreptul de acces la justiţie nu este absolut, acesta permiţând restricţii admise implicit, întrucât, prin chiar natura sa, este reglementat de către stat, iar statele se bucură de o anumită marjă de apreciere în acest sens [a se vedea Hotărârile din 28 mai 1985, 6 decembrie 2001, 26 ianuarie 2006 sau 17 ianuarie 2012, pronunţate în cauzele Ashingdane împotriva Regatului Unit, paragraful 57, Yagtzilar şi alţii împotriva Greciei, paragraful 26, Lungoci împotriva României, paragraful 36, sau Stanev împotriva Bulgariei, paragraful 230]. Astfel, nu este impus un anumit număr al gradelor de jurisdicţie sau un anumit număr al căilor de atac, având în vedere că art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale consacră numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie, iar art. 21 din Constituţie nu precizează că accesul liber la justiţie ar implica întotdeauna dreptul de a exercita atât calea de atac a apelului, cât şi pe cea a recursului [a se vedea Decizia nr. 534 din 10 noiembrie 2022, precitată, paragrafele 14 - 16]. 15. Aşadar, Curtea subliniază că legiuitorul are o marjă de apreciere în ceea ce priveşte alegerea materiilor exceptate de la calea de atac a recursului, astfel cum a reţinut prin Decizia nr. 292 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 635 din 3 august 2017, paragraful 24, şi prin care a arătat că legiuitorul, în materia căilor extraordinare de atac, are posibilitatea de a reglementa condiţii de admisibilitate a acestora, care sunt circumscrise materiei în care a fost pronunţată hotărârea. De asemenea, prin Decizia nr. 532 din 2 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 25 ianuarie 2021, paragraful 26, instanţa de contencios constituţional a statuat că existenţa unor reglementări diferenţiate sub aspectul normelor de procedură în funcţie de specificul materiei reglementate nu reprezintă o nesocotire a principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii, ci o particularizare la specificităţile şi necesităţile fiecăreia dintre acestea. Totodată, Curtea a reţinut că stabilirea regulilor procedurale în funcţie de specificul materiei reglementate, inclusiv a celor referitoare la exercitarea căilor de atac, ţine de opţiunea legiuitorului, fiind impropriu să se pună problema instituirii unui tratament juridic discriminatoriu prin prisma unor comparaţii între reguli aplicabile unor domenii distincte, cu individualitate proprie, reguli adaptate specificului materiei în care sunt edictate [pentru identitate de raţiune, a se vedea şi Decizia nr. 680 din 21 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 48 din 17 ianuarie 2022, paragraful 23]. 16. În continuarea considerentelor de principiu mai sus amintite, în ceea ce priveşte accesul liber la justiţie, în componentele sale, inclusiv utilizarea căilor de atac, Curtea a statuat că acesta implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens statuând şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, paragraful 36. Mai mult, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituie obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. Astfel, prin Decizia nr. 743 din 4 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 2 februarie 2022, Curtea a reţinut că, deşi accesul la calea extraordinară de atac este o parte componentă a acestuia, accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. Or, aşa cum Curtea a menţionat şi mai sus, reglementările internaţionale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicţie existente sau la toate căile de atac prevăzute de legislaţiile naţionale, Convenţia consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, aşadar posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicţie [a se vedea şi Hotărârea din 26 octombrie 2000, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kudła împotriva Poloniei, paragraful 157, sau Decizia Curţii Constituţionale nr. 288 din 3 iulie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 5 august 2003, Decizia Curţii Constituţionale nr. 126 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 7 aprilie 2011, Decizia Curţii Constituţionale nr. 25 din 3 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 31 martie 2015, paragraful 16]. De asemenea, instanţa de la Strasbourg, prin Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit, paragrafele 37-38, cu privire la art. 6 paragraful 1 din Convenţie, respectiv referitor la dreptul de acces la tribunale a statuat că, fiind vorba de un drept pe care Convenţia l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, există posibilitatea unor statuări admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept. 17. Aplicând considerentele de principiu la speţa dedusă judecăţii, Curtea constată că nu se poate reţine neconstituţionalitatea normelor criticate din perspectiva unei pretinse discriminări între persoanele ce le sunt aplicabile normele privind căile de atac în materia insolvenţei şi cele care beneficiază de căile de atac reglementate de dreptul comun aplicabile în alte materii, întrucât Legea nr. 85/2014 este o lege ce stabileşte procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă şi a fost edictată în virtutea prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, iar normele criticate sunt tocmai o aplicare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie şi ale art. 124 alin. (2) referitor la faptul că justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi cetăţenii, legiuitorul apreciind că specificul procedurilor de insolvenţă impune adoptarea unor reglementări speciale, derogatorii de la dreptul comun, având în vedere faptul că, de principiu, aşa cum Curtea a arătat mai sus, statele au o anumită marjă de apreciere cu privire la adoptarea legilor pe care le consideră necesare pentru reglementarea procedurilor insolvenţei, cărora li se circumscriu şi prevederile cuprinse în Legea nr. 85/2014. De altfel, Curtea observă că acolo unde a considerat necesar, legiuitorul a prevăzut că dispoziţiile Legii nr. 85/2014 se completează, în măsura în care nu contravin, cu cele ale Codului de procedură civilă şi ale Codului civil[art. 342 din Legea nr. 85/2014], însă, în ceea ce priveşte căile de atac, pe acestea le-a configurat în mod distinct faţă de normele de drept comun. 18. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a normelor criticate, în raport cu dispoziţiile art. 16 alin. (1), ale art. 21 şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţie, precum şi cu cele europene şi internaţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată. 19. Referitor la menţionarea dispoziţiilor art. 126 alin. (3) din Constituţie, Curtea învederează că acestea nu au aplicabilitate în realizarea justiţiei prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în calitate de instanţă de judecată în căile de atac, ci au efectivitate în interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale, aspect ce ţine de interpretarea şi aplicarea legii. 20. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Florin Dumitrache în Dosarul nr. 1/1.371/2017/a9.1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 8 alin. (4) şi ale art. 9 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, în redactarea anterioară modificărilor şi completărilor aduse prin art. I pct. 27 şi 28 din Legea nr. 216/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă şi a altor acte normative, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 martie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
