Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Petre Lăzăroiu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina-Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată de Maria Monica Fum în Dosarul nr. 3.454/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.227D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Inspecţia Judiciară a depus la dosar note scrise, prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie privind accesul liber la justiţie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Sentinţa civilă nr. 4.070 din 14 decembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.454/2/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. Excepţia a fost ridicată de Maria Monica Fum într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind desfiinţarea unei rezoluţii de clasare emisă de Inspecţia Judiciară. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că prevederea legală criticată, potrivit căreia lipsa totală a motivării hotărârilor judecătoreşti constituie abatere disciplinară, este neconstituţională în măsura în care permite ca judecătorii să motiveze şi parţial hotărârile, utilizând exclusiv apărările uneia dintre părţi. În opinia autoarei excepţiei, prin lipsa examinării efective a apărărilor celeilalte părţi, este încălcat dreptul constituţional şi convenţional la un proces echitabil şi este practic înlăturată răspunderea disciplinară a magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. Invocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, referitoare la încălcarea dreptului convenţional la un proces echitabil, prin nemotivarea hotărârilor judecătoreşti, respectiv hotărârile din 20 iulie 2001, 28 aprilie 2005, 14 octombrie 2008, 21 iulie 2009 şi 16 martie 2010, pronunţate în cauzele Pellegrini împotriva Italiei, Albina împotriva României, Iordache împotriva României, Luka împotriva României şi, respectiv, Mărariu împotriva României, prin care s-a statuat că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor, iar acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real „ascultate“, adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, în sensul jurisprudenţei menţionate, art. 6 implică mai ales în sarcina „instanţei“ obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa (Hotărârea din 28 aprilie 2005, pronunţată în Cauza Albina împotriva României, paragrafele 30 şi 31). De asemenea, sunt invocate deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1.664 din 1 aprilie 2014 şi nr. 2.517 din 29 mai 2014, prin care s-a statuat că nerealizarea unei minime examinări a motivelor invocate în cererea de chemare în judecată, respectiv, nemotivarea hotărârii pronunţate, este un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii, echivalând cu necercetarea fondului cauzei, iar motivarea nu poate fi implicită, ci trebuie să poarte asupra tuturor argumentelor de fapt şi de drept invocate. 7. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se apreciază, în acest sens, că textul de lege criticat nu încalcă dispoziţiile art. 20 şi ale art. 21 alin. (3) din Constituţie, dat fiind faptul că răspunderea disciplinară a magistraţilor poate fi atrasă în condiţii distincte de condiţiile în care poate fi reţinută nerespectarea dreptului la un proces echitabil. Nu sunt încălcate nici dispoziţiile art. 52 alin. (3) teza a doua din Constituţie, având în vedere că dispoziţia constituţională stabileşte de principiu răspunderea magistraţilor în cazul unei rele-credinţe sau grave neglijenţe, nu şi faptele care constituie abateri disciplinare, acestea din urmă fiind stabilite prin norme infraconstituţionale. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că argumentele autoarei excepţiei referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil nu au legătură cu stabilirea neconstituţionalităţii textului de lege criticat. Nerespectarea de către judecător a principiului procesului echitabil nu constituie per se o abatere disciplinară şi nici nu ar putea constitui decât, eventual, prin prisma altor abateri disciplinare, cum sunt cele prevăzute la lit. s) sau t) ale art. 99 din Legea nr. 303/2004. Astfel, se apreciază că nu se poate defini o abatere disciplinară a magistratului, exclusiv prin prisma nerespectării dreptului la un proces echitabil, cele două concepte având fundamente juridice diferite, conţinuturi şi scopuri diferite. 10. Se mai apreciază că textul de lege criticat reglementează o abatere disciplinară ce implică un comportament neechivoc şi uşor de probat al magistratului, fără alte elemente de circumstanţiere sau de apreciere din partea celor chemaţi să aplice acest text legal. Completarea textului cu sintagma „lipsa parţială a motivării hotărârii judecătoreşti“ ar presupune o apreciere de ordin subiectiv asupra fondului cauzei şi raţionamentului magistratului. În această situaţie, calificarea la nivel legal a acestei atitudini, ca fiind abatere disciplinară, implică o precauţie sporită din partea legiuitorului şi o circumstanţiere clară a condiţiilor şi criteriilor care definesc abaterea disciplinară, în lipsa cărora textul ar putea aduce atingere gravă independenţei şi imparţialităţii magistratului în activitatea de judecată. Se mai arată că legislaţia italiană şi cea spaniolă instituie, în mod similar legislaţiei româneşti, această abatere disciplinară a magistraţilor. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările ulterioare, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu modificările ulterioare, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare. Din analiza motivării excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că obiectul acesteia este circumscris doar la motivarea hotărârilor judecătoreşti, nu şi la actele judiciare ale procurorului. Prevederile legale criticate au următorul cuprins: „Constituie abateri disciplinare: (...) r) lipsa totală a motivării hotărârilor judecătoreşti (...), în condiţiile legii;“. 14. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi art. 52 alin. (3) teza a doua referitoare la răspunderea magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că sintagma „lipsa totală a motivării“, din cuprinsul art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004, este neconstituţională, deoarece permite ca o motivare parţială a hotărârilor judecătoreşti să nu se încadreze în ipoteza normativă a abaterii disciplinare prevăzute de textul de lege criticat. Astfel, în opinia autoarei excepţiei, lipsa analizării tuturor argumentelor invocate în cererea dedusă judecăţii, ar conduce la o motivare parţială a hotărârii judecătoreşti, ceea ce echivalează, pe de o parte, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, iar, pe de altă parte, cu înlăturarea răspunderii judecătorilor care şi-au exercitat funcţia cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă. 16. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că prevederile legale criticate definesc ca fiind abatere disciplinară neîndeplinirea unei îndatoriri de serviciu a judecătorului, constând în lipsa oricărei motivări („lipsa totală“) a hotărârilor judecătoreşti. Astfel, textul de lege criticat reglementează o abatere disciplinară, sancţionând conduita judecătorului, constând în nerespectarea obligaţiei legale referitoare la motivarea hotărârii, şi nu se referă la sancţionarea acestuia pentru modul în care interpretează sau aplică legea. Analizând existenţa abaterii disciplinare reglementată de textul de lege criticat, inspectorul judiciar verifică dacă motivarea hotărârii este inexistentă, apreciind dacă sunt întrunite condiţiile răspunderii disciplinare, respectiv dacă sunt îndeplinite condiţiile referitoare la existenţa faptei, în speţă lipsa totală a motivării hotărârii judecătoreşti, şi la săvârşirea abaterii cu vinovăţie, prin neîndeplinirea unei îndatoriri de serviciu, constând în nemotivarea hotărârii judecătoreşti. Răspunderea disciplinară nu poate fi angajată decât în condiţiile săvârşirii unor abateri de la îndatoririle de serviciu, astfel încât modul concret de aplicare a normelor de drept material şi procesual, în procesul interpretării şi aplicării legii, nu poate fi analizat în cadrul procedurii de angajare a răspunderii disciplinare. Verificarea modului de înfăptuire a justiţiei, de către judecător, în condiţiile existenţei unei minime motivări a actului jurisdicţional, nu intră în sfera răspunderii disciplinare, ci priveşte conţinutul hotărârilor judecătoreşti, intrând în sfera controlului judecătoresc, prin intermediul căilor de atac. Astfel, încălcarea dreptului la un proces echitabil, prin lipsa examinării tuturor motivelor de fapt şi de drept, respectiv, nemotivarea hotărârii judecătoreşti, constituie motiv de casare şi de exercitare a căii de atac a recursului. Motivarea actului jurisdicţional constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil, din perspectiva examinării motivelor de fapt şi de drept pe care acesta s-a întemeiat, şi totodată, este necesară pentru exercitarea controlului declanşat în cadrul căilor de atac. 17. În acelaşi sens, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale în materie, formularea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti nu exclude, de plano, angajarea răspunderii disciplinare a judecătorului. Tot astfel, recurgerea la mecanismul răspunderii disciplinare nu împiedică formularea unei căi de atac împotriva hotărârii judecătoreşti (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 2 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 23 februarie 2012). Prin urmare, o eventuală sancţionare disciplinară a judecătorului, în condiţiile existenţei unei minime motivări a hotărârilor judecătoreşti, ar implica o apreciere a conţinutului jurisdicţional a actelor respectiv, şi, prin urmare, ar exceda sferei răspunderii disciplinare. 18. Pe de altă parte, Curtea nu poate reţine nici susţinerea potrivit căreia lipsa sancţionării, în temeiul prevederilor legale criticate, a unei motivări parţiale a actelor jurisdicţionale ale judecătorului, ar înlătura răspunderea disciplinară, în cazul exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dat fiind faptul că această conduită a judecătorului este sancţionată în mod separat, potrivit dispoziţiilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, nerespectarea normelor de drept material sau procesual, în cadrul activităţii jurisdicţionale, poate avea drept consecinţă atât promovarea unei căi de atac, cât şi a unei acţiuni disciplinare, în cazul îndeplinirii condiţiilor pentru angajarea răspunderii disciplinare, pentru fapte săvârşite cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, în condiţiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004. 19. În ceea ce priveşte invocarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, prin care s-a reţinut încălcarea dreptului convenţional la un proces echitabil, prin nemotivarea hotărârilor judecătoreşti, Curtea reţine că hotărârile menţionate ale instanţei de contencios european al drepturilor omului au avut în vedere nerespectarea obligaţiei impuse prin art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, de a motiva hotărârile judecătoreşti pronunţate, sancţionând chiar lipsa totală a motivării acestora, nefiind vorba de o motivare parţială, aşa cum susţine autoarea excepţiei, în prezenta cauză. Astfel, prin Hotărârea din 28 aprilie 2005, pronunţată în Cauza Albina împotriva României, paragraful 33, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenţie, determinată de nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate de o instanţă română. Curtea europeană a reţinut că motivele pe care şi-a întemeiat instanţa de judecată hotărârea sunt pur şi simplu absente şi a statuat asupra încălcării dreptului reclamantului la un proces echitabil. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit cu acel prilej că „art. 6 (din Convenţia europeană) implică mai ales în sarcina «instanţei» obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa [...].“ Curtea europeană a reţinut, totodată, că, „dacă într-adevăr obligaţia pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanţelor naţionale de a-şi motiva deciziile nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument [...] noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare [...].“ Or, în cauză, instanţa de judecată „a respins recursul formulat de către reclamant împotriva hotărârii pronunţate în apel, fără să precizeze niciun motiv; şi aceasta printr-o hotărâre definitivă şi irevocabilă.“ În acelaşi sens, a statuat Curtea europeană şi în Hotărârea din 21 iulie 2009, pronunţată în Cauza Luka împotriva României, paragraful 59, respectiv în condiţiile lipsei unei motivări a deciziei instanţei naţionale. 20. De altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra prevederilor art. prevederilor art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004, prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 23 februarie 2012, pronunţată în cadrul controlului de constituţionalitate a priori, exercitat asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, devenită Legea nr. 24/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 23 ianuarie 2012. Prin această decizie, în legătură cu art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004, Curtea a statuat că acest text de lege nu prevede sancţionarea judecătorului pentru modul în care interpretează şi aplică legea, ci reglementează ca abateri disciplinare nerespectarea de către acesta a unor obligaţii impuse de lege, Constituţie, tratate internaţionale în materia drepturilor omului la care România este parte, sancţionând lipsa totală a motivării hotărârilor judecătoreşti, în considerarea obligaţiei impuse instanţelor judecătoreşti de dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, de a motiva hotărârile pe care le pronunţă. Nerespectarea acestei obligaţii a condus, de altfel, la condamnarea statului român de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, astfel încât reglementarea abaterii disciplinare menţionate este circumscrisă scopului general al legii, aşa cum este acesta precizat în expunerea de motive. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Maria Monica Fum în Dosarul nr. 3.454/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 martie 2018. PREŞEDINTE, PETRE LĂZĂROIU Magistrat-asistent, Irina-Loredana Gulie -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
