Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 291 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Gheorghe Clapon în Dosarul nr. 9.314/99/2013*/a26 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 698D/2018. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei, domnul avocat Daniel Manolache, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază că sintagma „lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public“ este lipsită de claritate şi previzibilitate, fapt ce determină şi încălcarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil. Face referire la Decizia nr. 856 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 13 aprilie 2018, şi Decizia nr. 110 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 19 mai 2020. 4. Susţine că sintagma „inducerea în eroare“ este comună infracţiunii de trafic de influenţă şi celei de înşelăciune, acest lucru determinând neclaritatea textului şi lipsa acestuia de previzibilitate. Deşi este vorba de aceeaşi acţiune - „inducerea în eroare“, regimul sancţionator al celor două infracţiuni este diferit. Prin această modalitate de legiferare se ajunge la o dublă incriminare a aceleiaşi fapte, ceea ce determină încălcarea prevederilor constituţionale invocate. 5. Prin reglementarea infracţiunii de trafic de influenţă, legiuitorul sancţionează o simplă „laudă“ a făptuitorului, fără a se putea determina intenţia reală de a interveni pe lângă un funcţionar public. Or, simpla „laudă“ ar trebui încadrată la infracţiunea de înşelăciune, iar nu la cea de trafic de influenţă. Apreciază că există o dublă incriminare, deoarece în actuala legislaţie simpla afirmaţie că o persoană are influenţă asupra unui funcţionar, deşi această afirmaţie este nereală, întruneşte atât elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, cât şi pe cele ale infracţiunii de trafic de influenţă. 6. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită, în principal, respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că autorul acesteia nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci critică modul de aplicare a legii de către organele judiciare. În subsidiar, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, invocă Decizia nr. 712 din 5 noiembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 27 ianuarie 2020, Decizia nr. 856 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 13 aprilie 2018, şi Decizia nr. 134 din 9 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 31 mai 2017. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 7. Prin Încheierea din 23 aprilie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 9.314/99/2013*/a26, Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 291 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Gheorghe Clapon cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că sintagmele „lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public“ şi „care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act“ sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, fapt ce determină şi încălcarea dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil. 9. Apreciază că, pentru a vorbi de infracţiunea de trafic de influenţă, dispoziţiile criticate impun existenţa a două condiţii, care sunt asemănătoare celor reglementate în cazul infracţiunii de înşelăciune. Astfel, acelaşi element material se regăseşte atât în cazul infracţiunii de înşelăciune, cât şi în cazul infracţiunii de trafic de influenţă. Aşa fiind, consideră că dispoziţiile criticate sunt lipsite de claritate şi previzibilitate, persoana care săvârşeşte actele materiale ale inducerii în eroare a unei persoane considerând că săvârşeşte infracţiunea de înşelăciune, iar nu pe cea de trafic de influenţă. 10. În continuare, susţine că expresia „promite că va determina“ este lipsită de claritate, deoarece sancţionează o simplă „laudă“ a făptuitorului, fără a se putea determina intenţia reală de a interveni pe lângă un funcţionar public. Or, simpla „laudă“ ar trebui încadrată la infracţiunea de înşelăciune, iar nu la cea de trafic de influenţă. Apreciază că există o dublă incriminare, deoarece în actuala legislaţie simpla afirmaţie că o persoană are influenţă asupra unui funcţionar, deşi această afirmaţie este nereală, întruneşte atât elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, cât şi pe cele ale infracţiunii de trafic de influenţă. 11. Curtea de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 291 alin. (1) din Codul penal, cu următorul conţinut: „Pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani“. 16. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textul criticat contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi şi art. 21 alin. (3) potrivit căruia părţile au dreptul la un procesul echitabil şi la soluţionarea cauzelor întrun termen rezonabil. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor de lege criticate din perspectiva unor critici similare, prin Decizia nr. 856 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 13 aprilie 2018, Decizia nr. 134 din 9 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 413 din 31 mai 2017, şi Decizia nr. 546 din 13 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 7 noiembrie 2017. 18. Curtea a observat că, în mod constant, doctrina a reţinut că prin expresia „are influenţă“ se înţelege că acea persoană se bucură în mod real de încrederea funcţionarului sau a altui salariat ori că bunele relaţii personale cu acesta corespund realităţii, aşadar, acea persoană este în asemenea relaţii cu funcţionarul încât să îl poată determina să aibă o anumită conduită, atitudine, acţiune. Prin expresia „lasă să se creadă că are influenţă“ asupra unui funcţionar sau a altui salariat, literatura de specialitate înţelege că o persoană se laudă că are trecere pe lângă un funcţionar sau alt salariat (afirmând, de pildă, că datorită încrederii de care se bucură sau datorită rudeniei sau relaţiilor personale pe care le are cu acel funcţionar sau salariat poate determina o anumită atitudine a acestuia ori poate obţine o anumită rezolvare) ori se prevalează, pretinde, afirmă, contrar realităţii, că este în relaţii bune cu funcţionarul ori alt salariat, că se bucură de aprecierea şi încrederea acestuia de asemenea natură încât poate rezolva problema de care este interesat cumpărătorul de influenţă. Se consideră că cerinţa este îndeplinită şi atunci când o persoană, fără a se lăuda că are trecere asupra unui funcţionar, nu dezminte afirmaţiile altora cu privire la existenţa acesteia. De asemenea, Curtea a observat că, potrivit practicii judiciare, nu are relevanţă dacă făptuitorul a precizat ori nu numele funcţionarului public asupra căruia are influenţă, suficient fiind să îl fi determinat numai prin calitatea acestuia. Curtea a observat, totodată, că, potrivit unei jurisprudenţe constante, pentru reţinerea infracţiunii de trafic de influenţă nu este necesar ca inculpatul să indice în mod nominal funcţionarul public pe lângă care pretinde că ar avea trecere, dacă din conţinutul celor afirmate de el se desprinde competenţa acestui funcţionar de a dispune în legătură cu actul referitor la care se trafica influenţa, întrucât este important ca influenţa presupusă a inculpatului să fi constituit pentru persoana interesată motivul tranzacţiei. Cu alte cuvinte, pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă este necesar să fie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii, printre care şi aceea ca influenţa pe care o are sau lasă să se creadă că o are făptuitorul să privească un funcţionar sau alt salariat care are atribuţii în îndeplinirea actului pentru care făptuitorul a primit sau a pretins bani ori alte foloase. Nu are relevanţă dacă numele atribuit de către făptuitor acelui funcţionar sau salariat este real sau fictiv. Prin urmare, esenţial este ca influenţa făptuitorului să fi constituit pentru persoana interesată motivul determinant al tranzacţiei. 19. Curtea a constatat că, în condiţiile în care cele două noţiuni utilizate în cuprinsul art. 291 din Codul penal - „persoană care are influenţă“/„persoană care lasă să se creadă că are influenţă“ - se regăseau şi în norma penală anterioară (respectiv art. 257 din Codul penal din 1969), dat fiind conţinutul normativ identic al acestora, dezvoltările teoretice şi jurisprudenţa în materia infracţiunii de trafic de influenţă, cu referire la noţiunile precitate, îşi păstrează valabilitatea şi sub noul Cod penal. 20. Având în vedere că în noul Cod penal legiuitorul utilizează noţiuni identice în incriminarea faptei de trafic de influenţă - „persoană care are influenţă“, respectiv „persoană care lasă să se creadă că are influenţă“ -, care, în acest mod, au devenit expresii consacrate, ţinând cont de jurisprudenţa şi doctrina dezvoltate până la data intrării în vigoare a noului Cod penal şi luând în considerare faptul că, în mod firesc, jurisprudenţa care vine în continuarea celei existente va avea drept reper cele statuate anterior, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate nu au o formulare ambiguă, neclară şi imprevizibilă pentru un cetăţean care nu dispune de o pregătire juridică temeinică, astfel că nu încalcă cerinţele de claritate, accesibilitate şi previzibilitate a legii impuse de art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 alin. (5) din Constituţie şi nu conduc la o aplicare extensivă, prin analogie, a legii penale. 21. De altfel, Curtea a reţinut un argument în plus care susţine concluzia anterioară, respectiv faptul că, în actuala reglementare a infracţiunii de trafic de influenţă, legiuitorul a adăugat o nouă condiţie de tipicitate (nouă cerinţă esenţială), necesară pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii, respectiv aceea ca făptuitorul să promită cumpărătorului de influenţă că îl va determina pe funcţionarul public sau va determina o altă persoană dintre cele menţionate de lege să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri. Curtea a constatat că formularea normei penale criticate - „pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar public şi care promite că îl va determina pe acesta“ - este redactată clar. Pentru întregirea laturii obiective a infracţiunii de trafic de influenţă, deci pentru existenţa infracţiunii, este necesară îndeplinirea cerinţei existenţei influenţei reale sau imaginare (conjuncţia „sau“, cu funcţie disjunctivă, având înţelesul curent din limba română - ori/fie, în concret legând noţiuni care se exclud ca alternative), împreună cu/alături de cerinţa ca făptuitorul să promită că îl va determina pe funcţionarul public sau va determina o altă persoană dintre cele menţionate de lege să adopte conduita dorită de cumpărătorul de influenţă (conjuncţia copulativă „şi“ având funcţia de a lega două cerinţe esenţiale, de a indica o completare, un adaos, o precizare nouă în incriminarea faptei de trafic de influenţă). Or, Curtea a constatat că realizarea acestei din urmă condiţii (de a promite influenţa asupra funcţionarului) presupune asumarea din partea făptuitorului a obligaţiei, a angajamentului de a-l determina pe funcţionar să adopte conduita ce formează obiectul traficării de influenţă. 22. Neintervenind elemente noi, care să determine modificarea acestei jurisprudenţe, soluţia adoptată în aceste decizii, precum şi considerentele acestora sunt valabile şi în cauza de faţă. 23. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia există o dublă incriminare, deoarece în actuala legislaţie aceeaşi faptă întruneşte atât elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, cât şi pe cele ale infracţiunii de trafic de influenţă, Curtea apreciază că nici aceasta nu poate fi reţinută. 24. Curtea observă că infracţiunea de înşelăciune este o infracţiune contra patrimoniului, pe când infracţiunea de trafic de influenţă este o infracţiune de corupţie. Astfel, obiectul juridic special al infracţiunii de înşelăciune este asemănător cu al celorlalte infracţiuni de fraudă şi constă în relaţiile sociale de ordin patrimonial care implică buna-credinţă şi încrederea reciprocă a subiecţilor acestor relaţii. Infracţiunea de trafic de influenţă are ca obiect juridic special relaţiile sociale privitoare la desfăşurarea activităţii instituţiilor publice sau private în condiţii care să asigure încrederea şi prestigiul de care să se bucure personalul acestora. Prin comiterea faptei de către subiectul activ se creează o stare de neîncredere în legătură cu corectitudinea funcţionarului public sau a altor persoane care îndeplinesc o însărcinare în cadrul unei persoane juridice sau al unei persoane care exercită un serviciu de interes public. 25. Totodată, în cazul infracţiunii de înşelăciune, elementul material constă într-o acţiune de inducere în eroare, deci dintr-o acţiune frauduloasă de amăgire, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, pe când în cazul infracţiunii de trafic de influenţă, elementul material constă în acţiunea de traficare a influenţei care se poate realiza în una dintre următoarele variante alternative: pretinderea de la o persoană interesată a unei sume de bani sau a unui alt folos pentru a interveni pe lângă un funcţionar public asupra căruia subiectul are sau lasă să se creadă că are influenţă; primirea de la o persoană interesată, în acelaşi scop, a unei sume de bani sau a altor foloase; acceptarea de promisiuni făcute în scopul menţionat de către o persoană interesată. 26. În ceea ce priveşte urmarea imediată a săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, Curtea observă că aceasta constă în producerea unei pagube materiale persoanei înşelate, iar în absenţa unei acţiuni menite să producă pagubă, fapta nu constituie infracţiunea de înşelăciune. În cazul infracţiunii de trafic de influenţă, realizarea elementului material are ca urmare imediată crearea unei stări de pericol în ceea ce priveşte buna desfăşurare a activităţii unui organ de stat, instituţii sau altei persoane juridice, în serviciul căreia se află funcţionarul public sau persoana care este solicitată de făptuitor, starea de pericol izvorând din atingerea adusă prin expunerea reputaţiei acestora la neîncredere şi suspiciune. 27. Aşa fiind, Curtea constată că prin reglementarea celor două infracţiuni legiuitorul nu a legiferat o dublă incriminare, faptele care constituie elementul material al celor două infracţiuni fiind diferite şi sancţionate în consecinţă. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Clapon în Dosarul nr. 9.314/99/2013*/a26 al Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 291 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Suceava - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 mai 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
