Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 3.027/1/2017
┌─────────────┬────────────────────────┐
│ │- vicepreşedintele │
│Gabriela │Înaltei Curţi de Casaţie│
│Elena Bogasiu│şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului│
├─────────────┼────────────────────────┤
│Lavinia │- preşedintele delegat │
│Curelea │al Secţiei I civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Eugenia │- preşedintele Secţiei a│
│Voicheci │II-a civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│ │- preşedintele Secţiei │
│Ionel Barbă │de contencios │
│ │administrativ şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Nina │- judecător la Secţia I │
│Ecaterina │civilă │
│Grigoraş │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Florentin │- judecător la Secţia I │
│Sorin Drăguţ │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Rodica Susanu│- judecător la Secţia I │
│ │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Cristina │- judecător la Secţia I │
│Petronela │civilă │
│Văleanu │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Nicoleta │- judecător la Secţia I │
│Ţăndăreanu │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Marian Budă │- judecător la Secţia a │
│ │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Minodora │- judecător la Secţia a │
│Condoiu │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Carmen │- judecător la Secţia a │
│Trănica Teau │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Roxana Popa │- judecător la Secţia a │
│ │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│George-Bogdan│- judecător la Secţia a │
│Florescu │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Iuliana │- judecător la Secţia de│
│Măiereanu │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Veronica │- judecător la Secţia de│
│Năstasie │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Emilia │- judecător la Secţia de│
│Claudia │contencios administrativ│
│Vişoiu │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Viorica │- judecător la Secţia de│
│Trestianu │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia de│
│Liliana Vişan│contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
└─────────────┴────────────────────────┘
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 3.027/1/2017 este constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27^5 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. La şedinţa de judecată participă doamna Mihaela Lorena Mitroi, magistrat-asistent desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 27^6 din Regulament. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 4.833/62/2016, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind depus de către intimata-pârâtă punct de vedere formulat în scris privind chestiunea de drept supusă judecăţii. La dosar au fost transmise de către instanţele naţionale hotărârile judecătoreşti relevante ce au fost identificate, precum şi opiniile teoretice exprimate de judecători. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii. Doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, constată că nu există chestiuni prealabile, iar completul rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării 1. Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din data de 27 septembrie 2017, în Dosarul nr. 4.833/62/2016, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept vizând interpretarea şi aplicarea art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare, coroborat cu art. 7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.850/2006, cu modificările ulterioare, în sensul stabilirii: - dacă perioada la care se referă art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 200/2006, cu modificările ulterioare, este perioada care începe exact de la data deschiderii procedurii insolvenţei, înainte sau înapoi cu 3 luni sau această perioadă poate cuprinde oricare 3 luni calendaristice anterioare sau ulterioare datei deschiderii procedurii insolvenţei, cu încadrarea în termenul general de prescripţie; – dacă perioada de 3 luni anterior menţionată se raportează exclusiv la data deschiderii procedurii insolvenţei sau se poate raporta şi la data intrării angajatorului în faliment, în situaţia în care dreptul de administrare al angajatorului nu a fost ridicat odată cu deschiderea procedurii de insolvenţă. II. Normele de drept intern care formează obiectul sesizării 2. Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare (Legea nr. 200/2006): "ART. 15 (1) Creanţele salariale prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. a), c), d) şi e) se suportă pentru o perioadă de 3 luni calendaristice. (2) Perioada prevăzută la alin. (1) este perioada anterioară datei la care se solicită acordarea drepturilor şi precedă sau succedă datei deschiderii procedurii insolvenţei. (3) O altă solicitare privind plata creanţelor salariale poate fi făcută numai dacă perioada prevăzută la alin. (2) este mai mică de 3 luni." 3. Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.850/2006, cu modificările ulterioare (Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006): "ART. 7 (1) În situaţia în care creanţele salariaţilor angajatorului în stare de insolvenţă sunt anterioare lunii în care s-a deschis procedura insolvenţei, perioada de 3 luni calendaristice prevăzută la art. 15 alin. (1) din lege precedă datei deschiderii procedurii. (2) În situaţia în care creanţele salariaţilor angajatorului în stare de insolvenţă sunt ulterioare lunii în care s-a deschis procedura insolvenţei, perioada prevăzută la art. 15 alin. (1) din lege succedă datei deschiderii procedurii." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept 4. Prin cererea formulată la data de 10 octombrie 2016 şi înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov cu nr. 4.833/62/2016, reclamanta, prin lichidator judiciar, a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Braşov, solicitând anularea dispoziţiei emise de aceasta la data de 2 septembrie 2016 şi obligarea pârâtei la calcularea şi emiterea unei dispoziţii de admitere a cererii având ca obiect stabilirea cuantumului şi plata creanţelor salariale ale foştilor angajaţi ai societăţii aflate în faliment, aferente perioadei aprilie-iunie 2016. 5. În motivarea cererii s-a arătat că la data de 18 august 2016, prin cererea adresată Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Braşov, a solicitat, în calitate de lichidator judiciar al reclamantei societate comercială aflată în insolvenţă, plata creanţelor salariale aferente perioadei aprilie-iunie 2016 pentru foştii salariaţi ai acesteia de la Fondul de garantare pentru plata acestui tip de creanţe, constituit potrivit dispoziţiilor Legii nr. 200/2006. 6. Prin dispoziţia atacată s-a respins cererea reclamantei, faţă de faptul că perioada pentru care s-a solicitat plata creanţelor salariale, respectiv aprilie-iunie 2016, nu este perioadă care să preceadă sau să succeadă datei deschiderii procedurii insolvenţei împotriva reclamantei - 26 septembrie 2014. 7. În susţinerea acţiunii, lichidatorul judiciar a invocat că agenţia teritorială a interpretat nelegal prevederile Legii nr. 200/2006 şi ale normelor metodologice şi că dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006 trebuie interpretate extensiv, în sensul că toate creanţele salariale născute după data deschiderii procedurii insolvenţei sunt creanţe care succedă datei deschiderii procedurii, iar nu restrictiv, în sensul că doar creanţele aferente primelor 3 luni care curg de la data deschiderii procedurii insolvenţei pot fi plătite din Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale. 8. Pârâta a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, arătând că perioada pentru care se solicită plata de la Fondul de garantare a creanţelor salariale, respectiv aprilie-iunie 2016, nu este perioadă care să preceadă sau să succeadă datei deschiderii procedurii insolvenţei împotriva societăţii reclamante (26 septembrie 2014) şi, în acest sens, a invocat dispoziţiile art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 200/2006 şi art. 7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006. 9. Prin Sentinţa civilă nr. 345 din 8 martie 2017, Tribunalul Braşov a respins acţiunea, reţinând că termenul de 3 luni calendaristice pentru care putea fi formulată cererea de stabilire a cuantumului şi plata creanţelor care se suportă din Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale este doar perioada care precedă sau succedă datei deschiderii procedurii insolvenţei şi că doar la această dată, respectiv 26 septembrie 2014, reclamanta trebuia să se raporteze. 10. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta, prin lichidatorul judiciar, solicitând modificarea în tot a sentinţei primei instanţe şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de chemare în judecată şi obligarea pârâtei la emiterea unei dispoziţii privind calcularea şi plata creanţelor ce se suportă din Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale. 11. În faţa instanţei de recurs, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Braşov a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile care să dea o dezlegare asupra modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 200/2006 coroborat cu art. 7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006. IV. Aspectele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării 12. Prin încheierea de sesizare din data de 27 septembrie 2017, completul de judecată al Curţii de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal, învestit cu judecata recursului, a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de faptul că de lămurirea modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 200/2006 coroborat cu art. 7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006 depinde soluţionarea pe fond a cauzei. 13. Instanţa de recurs a apreciat că problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre prealabilă. A mai reţinut că problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor instanţei supreme. V. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 14. După comunicarea raportului, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, a fost formulat punct de vedere asupra chestiunii de drept supuse judecăţii de către intimata-pârâtă Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Braşov, în sensul că: - perioada de maximum 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua şi plăti creanţele salariale ale angajatorului în insolvenţă, se situează în intervalul de referinţă de 3 luni imediat anterioare deschiderii procedurii de insolvenţă - 3 luni imediat ulterioare deschiderii procedurii de insolvenţă; – perioada de maximum 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua şi plăti creanţele salariale ale angajatorului în insolvenţă, se raportează exclusiv la data deschiderii procedurii insolvenţei împotriva angajatorului, astfel cum aceasta este reglementată prin dispoziţiile legilor speciale privind procedura insolvenţei. VI. Punctul de vedere al titularului sesizării cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 15. În opinia instanţei de trimitere, dispoziţiile art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 200/2006 coroborat cu art. 7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006 se interpretează în sensul că perioada pentru care Fondul de garantare preia creanţele salariale se raportează la data deschiderii procedurii de insolvenţă, iar, pe de altă parte, perioada de 3 luni pentru care se formulează cererea poate privi cele 3 luni anterioare sau cele 3 luni ulterioare datei deschiderii procedurii de insolvenţă, şi nu oricare 3 luni care au precedat sau au succedat acestei date. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 16. Din jurisprudenţa indicată şi ataşată la actul de sesizare, precum şi din hotărârile judecătoreşti şi opiniile teoretice transmise de instanţele naţionale la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au rezultat următoarele aspecte: 17. Opiniile au fost divergente, fie că perioada la care se referă art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 200/2006 poate cuprinde oricare 3 luni calendaristice anterioare sau ulterioare datei deschiderii procedurii insolvenţei, cu încadrarea în termenul general de prescripţie, fie că această perioadă trebuie să se situeze imediat înainte sau imediat după data deschiderii procedurii insolvenţei. 18. De asemenea, opiniile au fost diferite şi cu privire la momentul la care se poate raporta perioada de 3 luni anterior menţionată, respectiv data deschiderii procedurii insolvenţei sau data deschiderii procedurii de faliment, în situaţia în care dreptul de administrare al angajatorului nu a fost ridicat odată cu deschiderea procedurii insolvenţei. 19. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 2.749/C/4.985/III-5/2017 din 20 decembrie 2017, a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 20. Nu au fost identificate decizii relevante referitor la chestiunea de drept în discuţie. IX. Raportul asupra chestiunii de drept 21. Prin raportul întocmit în cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă. 22. Asupra rezolvării de principiu a chestiunii de drept sesizate, opinia judecătorilor-raportori a fost că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 200/2006, cu modificările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.850/2006, cu modificările ulterioare, perioada de maximum 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua şi plăti creanţele salariale ale angajatorului în insolvenţă, se situează în intervalul de referinţă de 3 luni imediat anterioare deschiderii procedurii de insolvenţă - 3 luni imediat ulterioare deschiderii procedurii de insolvenţă, iar perioada de 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua şi plăti creanţele salariale ale angajatorului în insolvenţă, se raportează exclusiv la data deschiderii procedurii insolvenţei. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 23. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele: 24. În privinţa obiectului şi a condiţiilor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vedere pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: - existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; – cauza să fie soluţionată în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – lămurirea chestiunii de drept să fie esenţială pentru soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată; – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 25. Se observă că sunt îndeplinite primele trei condiţii de admisibilitate reglementate de textul legal, în sensul că litigiul se află în curs de judecată pe rolul Curţii de Apel Braşov, învestită în mod legal cu soluţionarea în ultimă instanţă a cauzei. 26. De asemenea se constată că este îndeplinită şi cea de-a patra condiţie de admisibilitate, problema de drept sesizată fiind esenţială pentru soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, ridicând o reală problemă de interpretare a unor norme juridice pentru care se impune o rezolvare de principiu. De asemenea, chestiunea de drept ce face obiectul sesizării este susceptibilă de interpretări diferite care ar genera o practică neunitară, aspect ce rezultă inclusiv din opiniile teoretice exprimate de diferitele colective de judecători de la instanţele naţionale. 27. Este îndeplinită şi condiţia noutăţii, aspectul vizând data adoptării actului normativ care cuprinde textele legale pe care se întemeiază sesizarea nefiind relevant în condiţiile în care nu există o jurisprudenţă consacrată în aplicarea acestuia. Identificarea unor soluţii jurisprudenţiale, reduse ca număr, pronunţate de unele curţi de apel, nu poate conduce la înlăturarea caracterului de noutate al chestiunii de drept ce face obiectul sesizării raportat la inexistenţa unei practici constante şi conturate la nivel naţional. 28. Totodată, se observă că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra chestiunii de drept, iar aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii. 29. În ceea ce priveşte obiectul sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se constată că sesizarea nu excelează prin rigoare în modul de formulare a întrebărilor şi, având în vedere jurisprudenţa anterioară, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are obligaţia^1 de a analiza întregul conţinut al actului de învestire şi jurisprudenţa ataşată şi de a stabili, în raport cu acestea, limitele învestirii sale şi necesitatea aplicării mecanismului de unificare a jurisprudenţei. ────────── ^1 Obligaţie izvorâtă din jurisprudenţa sa constantă: Decizia nr. 18 din 5 octombrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 28 octombrie 2015; Decizia nr. 28 din 21 septembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 16 octombrie 2015; Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 6 aprilie 2017; Decizia nr. 16 din 18 septembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 24 noiembrie 2017.────────── 30. Prin urmare, chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită în prezenta cauză se impune a primi următoarea reformulare: Dacă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.850/2006, cu modificările ulterioare: - perioada de maximum 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua şi plăti creanţele salariale ale angajatorului în insolvenţă, se situează în intervalul de referinţă de 3 luni imediat anterioare deschiderii procedurii de insolvenţă - 3 luni imediat ulterioare deschiderii procedurii de insolvenţă sau această perioadă poate cuprinde oricare 3 luni calendaristice raportate la data deschiderii procedurii de insolvenţă, anterior deschiderii procedurii, dar cu respectarea termenului general de prescripţie sau ulterior deschiderii procedurii, până la închiderea acesteia; – perioada de maximum 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua şi plăti creanţele salariale ale angajatorului în insolvenţă, se raportează exclusiv la data deschiderii procedurii insolvenţei sau se poate raporta şi la data intrării angajatorului în faliment, în situaţia în care dreptul de administrare al angajatorului nu a fost ridicat odată cu deschiderea procedurii de insolvenţă. 31. Textele de lege la care se face referire au suscitat interpretări şi aplicări diferite astfel: 32. Cu privire la prima întrebare, într-o opinie se apreciază că perioada de 3 luni pentru care Fondul de garantare poate prelua şi plăti creanţele salariale ale angajatorului în insolvenţă, la care se referă art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 200/2006, este perioada care precedă sau succedă imediat data deschiderii procedurii de insolvenţă. Cea de-a doua opinie exprimată este în sensul că perioada de 3 luni pentru care Fondul de garantare poate prelua şi plăti creanţele salariale ale angajatorului în insolvenţă, la care se referă art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 200/2006, poate cuprinde oricare 3 luni calendaristice, anterioare datei deschiderii procedurii insolvenţei, dar cu respectarea termenului general de prescripţie sau ulterioare datei deschiderii procedurii insolvenţei, până la închiderea acesteia. Unele instanţe nici nu au făcut referire la termenul de prescripţie pentru recuperarea silită a creanţei. 33. Cu privire la a doua întrebare, într-o opinie se apreciază că perioada de 3 luni pentru care Fondul de garantare poate prelua şi plăti creanţele salariale ale angajatorului în insolvenţă se raportează exclusiv la data deschiderii procedurii insolvenţei. Cea de-a doua opinie exprimată este în sensul că perioada de 3 luni pentru care Fondul de garantare poate prelua şi plăti creanţele salariale ale angajatorului în insolvenţă se poate raporta şi la data intrării angajatorului în faliment, în situaţia în care dreptul de administrare al angajatorului nu a fost ridicat odată cu deschiderea procedurii de insolvenţă. 34. Pentru lămurirea problemei se impune, în prealabil, a se face câteva observaţii cu privire la deschiderea procedurii de insolvenţă şi la data deschiderii procedurii insolvenţei. 35. Insolvenţa este reglementată prin Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 85/2014). Legea nr. 85/2014 a abrogat dispoziţiile Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, secţiunile 1, 2 şi 3 ale cap. III, cap. IV şi art. 83 ale Legii nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 23 iulie 2013, cu modificările ulterioare, şi Ordonanţei Guvernului nr. 10/2004 privind falimentul instituţiilor de credit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 278/2004, cu modificările şi completările ulterioare, acte normative care ultraactivează în procedurile de insolvenţă deschise până la data intrării în vigoare a Legii nr. 85/2014, în virtutea dispoziţiilor art. 343 din acest din urmă act normativ, potrivit căruia procesele începute înainte de intrarea în vigoare a acestei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date. Legea nr. 85/2014 se aplică procedurilor de insolvenţă deschise după intrarea sa în vigoare (28 iunie 2014). Nu prezintă relevanţă în soluţionarea chestiunii de drept Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, cu modificările ulterioare. 36. Atât actul normativ astăzi în vigoare, cât şi actele normative pe care acesta le abrogă reglementează, ca principiu, un mecanism asemănător în deschiderea procedurii de insolvenţă. 37. Procedura de insolvenţă se poate deschide la cererea debitorului, a creditorilor, a Autorităţii de Supraveghere Financiară sau a Băncii Naţionale a României, în condiţiile prevăzute de lege. 38. Instanţa învestită cu o cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă împotriva unui debitor poate deschide procedura generală de insolvenţă (prin care se deschide o perioadă de observaţie, urmată de procedura de reorganizare sau/şi de procedura de faliment) sau poate deschide direct procedura de faliment împotriva debitorilor enumeraţi de art. 38 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 (dacă se cunoaşte îndeplinirea condiţiilor textului la data soluţionării cererii introductive), a societăţilor de asigurare/reasigurare şi a instituţiilor de credit (procedura simplificată fără perioada de observaţie). 39. Procedura generală urmăreşte, în principal, reorganizarea activităţii debitorului în insolvenţă, plata pasivului acestuia şi reinserţia debitorului în viaţa economică şi este definită de art. 5 pct. 46 din Legea nr. 85/2014 astfel: procedura generală reprezintă procedura de insolvenţă prevăzută de prezenta lege, prin care un debitor care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 38 alin. (1), fără a le îndeplini simultan şi pe cele de la art. 38 alin. (2), intră, după perioada de observaţie, succesiv, în procedura de reorganizare judiciară şi în procedura falimentului sau, separat, numai în reorganizare judiciară ori doar în procedura falimentului. 40. Din definiţie reiese că procedura generală, atunci când, cel puţin teoretic, există o şansă de reorganizare, parcurge cel puţin două etape, şi anume: perioada de observaţie - care este obligatorie (în care se decide soarta afacerii debitorului - reorganizarea sau falimentul) urmată, după caz, de una sau două etape, astfel: a) o procedură de reorganizare care se poate finaliza prin reorganizarea activităţii debitorului şi stingerea pasivului conform programului de plată a creanţelor cuprins în plan, urmată de închiderea procedurii de reorganizare; b) o procedură de reorganizare care se poate finaliza cu conversia reorganizării în faliment (încetarea procedurii de reorganizare şi trecerea la faliment), în cazul în care reorganizarea eşuează, urmând lichidarea bunurilor din avere şi plata creanţelor, finalizată cu închiderea procedurii de faliment; c) o procedură de faliment constând în lichidarea bunurilor din avere şi plata creanţelor, finalizată cu închiderea procedurii de faliment, atunci când nu s-a depus un plan de reorganizare sau niciun plan din cele depuse nu a fost confirmat. 41. Potrivit dispoziţiilor art. 5 pct. 25 din Legea nr. 85/2014, data deschiderii procedurii reprezintă: "a) în cazul cererii debitorului de deschidere a procedurii, data pronunţării încheierii judecătorului-sindic, prevăzută la art. 71;b) în cazul cererii creditorului de deschidere a procedurii, data pronunţării sentinţei judecătorului-sindic, prevăzută la art. 72;c) în cazul insolvenţei transfrontaliere, momentul la care hotărârea de deschidere a procedurii produce efecte, chiar dacă aceasta nu are caracter definitiv;" 42. În materia insolvenţei „data deschiderii procedurii“ este chiar data pronunţării sentinţei sau încheierii prin care judecătorul-sindic, analizând cererea introductivă, dispune deschiderea procedurii, chiar dacă aceasta nu este definitivă, în virtutea caracterului său executoriu, întrucât de la această dată debitorul este sub controlul instanţei şi de la aceeaşi dată se produc toate efectele deschiderii procedurii. 43. Particularizând dispoziţiile mai sus arătate, procedura generală de insolvenţă este marcată, ca moment de început, de încheierea judecătorului-sindic de deschidere a procedurii generale de insolvenţă, la cererea debitorului, pronunţată în condiţiile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, respectiv de sentinţa judecătorului-sindic de deschidere a procedurii generale de insolvenţă la cererea creditorului/creditorilor, pronunţată în condiţiile art. 72 alin. (6) din Legea nr. 85/2014. Deci, data deschiderii procedurii generale de insolvenţă este data pronunţării acestor hotărâri (încheiere sau sentinţă, după caz). 44. Procedura falimentului, astfel cum este definită de art. 5 pct. 45 din Legea nr. 85/2014, este procedura de insolvenţă, concursuală, colectivă şi egalitară, care se aplică debitorului în vederea lichidării averii acestuia pentru acoperirea pasivului, urmată de radierea debitorului din registrul în care este înmatriculat. 45. Intrarea în procedura falimentului se poate face din procedura generală, ca urmare a nedepunerii sau neconfirmării unui plan de reorganizare (după parcurgerea perioadei de observaţie) sau ca urmare a conversiei reorganizării în faliment (încetarea procedurii de reorganizare şi trecerea la faliment) prin nereuşita reorganizării sau din procedura simplificată. 46. Potrivit dispoziţiilor art. 5 pct. 47 din Legea nr. 85/2014, procedura simplificată reprezintă procedura de insolvenţă prevăzută de această lege, prin care debitorul care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 38 alin. (2) intră direct în procedura falimentului, fie odată cu deschiderea procedurii insolvenţei, fie după o perioadă de observaţie de maximum 20 de zile, perioadă în care vor fi analizate elementele prevăzute la art. 38 alin. (2) lit. c) şi d). Potrivit definiţiei, procedura simplificată poate fi de două feluri: procedura simplificată fără perioada de observaţie, când judecătorul-sindic deschide direct procedura de faliment [ca urmare a faptului că informaţiile prevăzute de art. 38 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 îi sunt cunoscute la data soluţionării cererii de deschidere a procedurii sau când debitorul este o instituţie de credit sau o societate de asigurare/reasigurare, entităţi care nu se pot reorganiza] şi procedura simplificată cu perioada de observaţie, când judecătorul-sindic deschide procedura, urmată de o perioadă de observaţie, dar, după întocmirea raportului prevăzut de art. 92 din Legea nr. 85/2014 de către administratorul judiciar desemnat, se constată că sunt îndeplinite condiţiile pentru deschiderea procedurii simplificate prevăzute de art. 38 alin. (2) şi deschide procedura de faliment după aprobarea acestui raport (această perioadă de observaţie, scurtă, nu se confundă cu perioada de observaţie din procedura generală). 47. Un debitor poate ajunge în procedura falimentului în trei modalităţi: direct, prin deschiderea procedurii de faliment (procedura simplificată fără perioada de observaţie); după parcurgerea perioadei de observaţie în procedura simplificată, când se constată că nu există premisele şi condiţiile prevăzute de lege pentru reorganizare (procedura simplificată cu perioada de observaţie); din procedura generală (când nu se confirmă niciun plan de reorganizare sau prin conversia reorganizării în faliment, ca urmare a nereuşitei planului de reorganizare). 48. Particularizând dispoziţiile art. 5 pct. 25 din Legea nr. 85/2014, coroborate cu dispoziţiile art. 145 din acelaşi act normativ, procedura falimentului este marcată ca moment de început: - de încheierea judecătorului-sindic de deschidere direct a procedurii de faliment, la cererea debitorului, pronunţată în condiţiile art. 71 alin. (1) Legea nr. 85/2014; – de sentinţa judecătorului-sindic de deschidere direct a procedurii de faliment, la cererea creditorului/creditorilor, pronunţată în condiţiile art. 72 alin. (6) din Legea nr. 85/2014; – de sentinţa sau, după caz, încheierea judecătorului-sindic de deschidere a procedurii falimentului, fie din procedura generală (după parcurgerea perioadei de observaţie sau prin conversia reorganizării în faliment), fie din procedura simplificată (cu perioada de observaţie, după aprobarea raportului prevăzut de art. 92), pronunţată în condiţiile art. 145 din Legea nr. 85/2014. 49. Data deschiderii procedurii de faliment este data pronunţării acestor hotărâri (încheiere sau sentinţă, după caz). 50. Uneori „data deschiderii procedurii de faliment“ are aceeaşi semnificaţie cu „data deschiderii procedurii“ în sensul art. 5 pct. 25 din Legea nr. 85/2014, şi anume, atunci când se deschide direct procedura de faliment, ca soluţie a cererii introductive. 51. Ceea ce interesează în rezolvarea chestiunii de drept supuse prezentei analize este „data deschiderii procedurii“ care, potrivit legii române, este data pronunţării: - încheierii judecătorului-sindic de deschidere a procedurii generale de insolvenţă, la cererea debitorului, pronunţată în condiţiile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 85/2014; – sentinţei judecătorului-sindic de deschidere a procedurii generale de insolvenţă, la cererea creditorului/creditorilor, pronunţată în condiţiile art. 72 alin. (6) din Legea nr. 85/2014; – încheierii judecătorului-sindic de deschidere direct a procedurii de faliment (procedura simplificată fără perioada de observaţie) la cererea debitorului, pronunţată în condiţiile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 85/2014; – sentinţei judecătorului-sindic de deschidere direct a procedurii de faliment (procedura simplificată fără perioada de observaţie), pronunţată în condiţiile art. 72 alin. (6) din Legea nr. 85/2014; – hotărârii judecătorului-sindic de deschidere a procedurii de faliment a societăţii de asigurare/reasigurare la cererea debitorului, creditorilor sau a Autorităţii de Supraveghere Financiară, pronunţată în condiţiile art. 250 şi art. 262 din Legea nr. 85/2014; – hotărârii judecătorului-sindic de deschidere a procedurii de faliment a instituţiei de credit, la cererea debitorului, creditorilor sau a Băncii Naţionale a României, pronunţată în condiţiile art. 221 din Legea nr. 85/2014. 52. Hotărârea (sentinţă sau încheiere, după caz) judecătorului-sindic de deschidere a procedurii falimentului, după parcurgerea perioadei de observaţie, din procedura generală sau simplificată sau prin conversia reorganizării în faliment, nu poate fi privită din punctul de vedere al legii române ca data deschiderii procedurii, ci ca un act de procedură care marchează deschiderea unei alte etape a procedurii insolvenţei. 53. Ca regulă generală, soluţionând cererea introductivă, instanţa deschide procedura generală de insolvenţă şi numai prin excepţie direct procedura de faliment (procedura simplificată fără perioada de observaţie).^2────────── ^2 Procedura de faliment (procedura simplificată fără perioada de observaţie) se deschide împotriva societăţilor de asigurare/reasigurare; instituţiilor de credit; profesioniştilor persoane fizice supuse obligaţiei de înregistrare în registrul comerţului, cu excepţia celor care exercită profesii liberale (titularilor întreprinderilor individuale; membrilor întreprinderii familiale, persoanelor fizice autorizate); profesioniştilor persoane juridice dizolvate; debitorilor care şi-au declarat prin cererea introductivă intenţia de intrare în faliment; oricărei alte persoane care desfăşoară activităţi specifice profesioniştilor, care nu a obţinut autorizarea cerută de lege pentru exploatarea unei întreprinderi şi nu este înregistrată în registrele speciale de publicitate; profesioniştilor, astfel cum sunt definiţi de art. 3 din Codul civil, care se află în una dintre următoarele ipoteze: nu deţin niciun bun în patrimoniul lor; actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi găsite; administratorul nu poate fi găsit; sediul social/profesional nu mai există sau nu corespunde adresei din registrul comerţului şi aceste împrejurări sunt cunoscute de judecătorul-sindic la data soluţionării cererii introductive.────────── 54. Ca principiu, toate creanţele debitorului în insolvenţă se plătesc din averea acestuia, în măsura convenită în programul de plăţi, ce face parte integrantă din planul de reorganizare confirmat sau, în măsura în care sumele obţinute din valorificarea bunurilor sunt suficiente, în faliment. Prin excepţie, anumite creanţe sunt preluate şi plătite din fonduri speciale: Fondul de garantare pentru plata creanţelor salariale (Legea nr. 200/2006), Fondul de garantare a depozitelor bancare (Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 918 din 11 decembrie 2015), Fondul de garantare a asiguraţilor (Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 24 iulie 2015). 55. Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare, transpune Directiva 80/987/CEE a Consiliului din 20 octombrie 1980 privind apropierea legislaţiilor statelor membre referitoare la protecţia salariaţilor în cazul insolvabilităţii angajatorului, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L283 din 28 octombrie 1980, cu modificările aduse prin Directiva 2002/74/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 septembrie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L270 din 8 octombrie 2002. 56. Directiva 80/987/CEE a Consiliului, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2002/74/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, a fost abrogată prin Directiva 2008/94/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 octombrie 2008 privind protecţia lucrătorilor salariaţi în cazul insolvenţei angajatorului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L283 din 28 octombrie 2008, fără a aduce atingere obligaţiilor statelor membre în ce priveşte termenele de transpunere în dreptul naţional şi de aplicare a directivelor menţionate în anexa 1 partea C. 57. În prezent se aplică Directiva 2008/94/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind protecţia lucrătorilor salariaţi în cazul insolvenţei angajatorului, care a intrat în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. 58. Potrivit articolului 3 din Directiva 80/987/CEE, astfel cum era modificată prin Directiva 2002/74/CE, la data adoptării Legii nr. 200/2006, „Creanţele preluate de instituţia de garantare sunt drepturile salariale neplătite referitoare la o perioadă care precedă şi/sau, după cum este cazul, succedă o dată stabilită de statele membre“. Această reglementare este identică şi în cuprinsul articolului 3 din actuala Directivă 2008/94/CE a Parlamentului European şi a Consiliului. 59. Directiva 80/987/CEE, astfel cum era modificată prin Directiva 2002/74/CE, şi era în vigoare la data transpunerii în legea română, prevedea posibilitatea statelor membre de a limita obligaţia de plată pentru instituţiile de garantare şi recomanda statelor, prin articolul 4, două modalităţi de limitare: „(1) Statele membre au posibilitatea de a limita obligaţia de plată prevăzută la articolul 3 pentru instituţiile de garantare. (2) În cazul în care statele membre îşi exercită dreptul prevăzut la alineatul (1), acestea specifică durata perioadei pentru care drepturile salariale neachitate urmează să fie plătite de către instituţia de garantare. Aceasta însă nu poate fi mai scurtă decât perioada care acoperă remuneraţia pentru ultimele trei luni ale raportului de muncă care precedă sau succedă data menţionată la articolul 3. Statele membre pot include această perioadă minimă de trei luni într-o perioadă de referinţă a cărei durată nu poate fi mai mică de şase luni. Statele membre care prevăd o perioadă de referinţă de cel puţin 18 luni pot limita durata perioadei pentru care drepturile salariale neachitate urmează să fie plătite de către instituţia de garantare la opt săptămâni. În acest caz, pentru calculul perioadei minime se folosesc perioadele care sunt cele mai favorabile salariatului. (3) De asemenea, statele membre pot stabili plafoane ale plăţilor efectuate de instituţiile de garantare. Aceste plafoane nu se pot situa mai jos de un nivel compatibil din punct de vedere social cu obiectivul social al prezentei directive. În cazul în care statele membre recurg la această posibilitate, acestea informează Comisia asupra metodelor folosite pentru stabilirea plafonului.“ Articolul 4 din actuala Directivă 2008/94/CE a Parlamentului European şi a Consiliului reglementează în acelaşi mod aceste limitări. 60. Întrucât actul normativ european dă posibilitatea statelor membre ca în actul normativ de transpunere a directivei în dreptul intern să limiteze obligaţia de garantare prin una dintre cele două modalităţi de protecţie a salariaţilor prevăzute de directivă, legiuitorul român a adoptat soluţia prevăzută la alineatul (2) varianta 1 din articolul 4 din directivă, şi anume: „(2) În cazul în care statele membre îşi exercită dreptul prevăzut la alineatul (1), acestea specifică durata perioadei pentru care drepturile salariale neachitate urmează să fie plătite de către instituţia de garantare. Aceasta însă nu poate fi mai scurtă decât perioada care acoperă remuneraţia pentru ultimele trei luni ale raportului de muncă care precedă sau succedă data menţionată la articolul 3. Statele membre pot include această perioadă minimă de trei luni într-o perioadă de referinţă a cărei durată nu poate fi mai mică de şase luni.“ 61. Astfel, Legea nr. 200/2006 a prevăzut în art. 15 următoarele: „(1) Creanţele salariale prevăzute la art. 13 alin. (1) lit. a), c), d) şi e) se suportă pentru o perioadă de 3 luni calendaristice. (2) Perioada prevăzută la alin. (1) este perioada anterioară datei la care se solicită acordarea drepturilor şi precedă sau succedă datei deschiderii procedurii insolvenţei. (3) O altă solicitare privind plata creanţelor salariale poate fi făcută numai dacă perioada prevăzută la alin. (2) este mai mică de 3 luni.“ 62. Legea română a asigurat plata creanţelor salariale prin Fondul de garantare pentru o perioadă maximă de 3 luni calendaristice, care poate fi plasată într-o perioadă de referinţă care poate cuprinde 3 luni anterioare datei deschiderii procedurii şi 3 luni ulterioare datei deschiderii procedurii. Aceste creanţe pot fi solicitate şi plătite de Fondul de garantare numai după ce ele au devenit scadente [„Perioada prevăzută la alin. (1) este perioada anterioară datei la care se solicită acordarea drepturilor (…)“]. 63. Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.850/2006, cu modificările ulterioare, nu fac decât să expliciteze ce înseamnă creanţe salariale care „precedă“ sau „succedă“ datei deschiderii procedurii. Creanţele care „precedă“ datei deschiderii procedurii sunt, potrivit normelor metodologice, creanţele salariaţilor angajatorului în stare de insolvenţă anterioare lunii în care s-a deschis procedura insolvenţei, creanţe care din punctul de vedere al legii insolvenţei sunt creanţe anterioare deschiderii procedurii, se înscriu în tabelele de creanţe şi se plătesc în insolvenţă, din averea debitorului, cu prioritate, conform programului de plată în reorganizare sau potrivit dispoziţiilor art. 161 pct. 3 din Legea nr. 85/2014 în faliment. Creanţele care „succedă“ datei deschiderii procedurii sunt creanţele salariaţilor angajatorului în stare de insolvenţă ulterioare lunii în care s-a deschis procedura insolvenţei, creanţe care din punctul de vedere al legii insolvenţei sunt creanţe ulterioare deschiderii procedurii, rezultând din continuarea activităţilor curente în perioada de observaţie, în condiţiile art. 87 din Legea nr. 85/2014, şi se plătesc în insolvenţă, din averea debitorului, ca urmare a unei cereri de plată ce va fi analizată de administratorul judiciar, fără ca aceste creanţe să fie înscrise în tabelul de creanţe, potrivit dispoziţiilor art. 75 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, sau sunt creanţe rezultând din activităţile legate de închiderea activităţii şi conservarea bunurilor în perioada de faliment şi se plătesc din averea debitorului, de asemenea potrivit dispoziţiilor art. 161 pct. 3 din Legea nr. 85/2014. 64. Nu poate fi ignorat nici argumentul ce rezultă din definiţia verbelor „a preceda“, respectiv, „a succeda“ dată de „Dicţionarul explicativ al limbii române“ (DEX). Potrivit dicţionarului, termenii au următoarele semnificaţii: PRECEDÁ, (vb.) A exista, a se produce înainte de altceva în timp; a se afla, a se găsi înainte de altceva sau de altcineva în spaţiu, într-o ierarhie etc.; SUCCEDÁ, (vb.) A urma imediat după altcineva sau după altceva (în spaţiu, în timp). (Sursa: Dicţionarul explicativ al limbii române, ediţia a II-a | Permalink) 65. Ca atare, la prima întrebare, răspunsul nu poate fi decât că perioada de maximum 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua şi plăti creanţele salariale ale angajatorului în insolvenţă, se situează în intervalul de referinţă de 3 luni imediat anterioare deschiderii procedurii de insolvenţă - 3 luni imediat ulterioare deschiderii procedurii de insolvenţă. 66. Această reglementare şi interpretare respectă şi scopul Directivei 80/987/CEE, astfel cum era modificată prin Directiva 2002/74/CE, la data adoptării Legii nr. 200/2006, scop prevăzut la punctul 2 din preambul, respectiv „Directiva 80/987/CEE urmăreşte să asigure un grad minim de protecţie a salariaţilor în cazul insolvabilităţii angajatorului. În acest scop, directiva obligă statele membre să constituie un organism care să garanteze plata drepturilor salariale neachitate respectivilor salariaţi“. Directiva nu urmăreşte ca Fondul de garantare să preia toate creanţele salariale ale angajatorului în insolvenţă, ci doar ca statele să asigure un grad minim de protecţie a salariaţilor. Şi actuala Directivă 2008/94/CE urmăreşte acelaşi scop. 67. Interpretarea propusă respectă şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care, prin Hotărârea din 10 iulie 1997 pronunţată în Cauza C-373/95 Federica Maso şi alţii, paragraful 62, a statuat că din obiectivul directivei rezultă că perioada de trei luni la care se referă remuneraţia garantată de articolul 4 alineatul (2) este exprimată în lunile care se desfăşoară în timp, ce reprezintă o perioadă de timp între ziua lunii care corespunde evenimentului menţionat la articolul 4 alineatul (2) din directivă şi aceeaşi zi din a treia lună precedentă. De asemenea, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, prin Hotărârea din 28 noiembrie 2013, pronunţată în Cauza C-309/12 Maria Albertina Gomes Viana Novo şi alţii, a statuat că Directiva 80/987/CEE, în versiunea iniţială şi cu modificările ulterioare, urmăreşte asigurarea pentru toţi lucrătorii salariaţi a unei protecţii minime la nivelul Uniunii Europene în caz de insolvabilitate a angajatorului prin plata creanţelor neachitate izvorâte din contracte de muncă sau din raporturi de muncă şi care privesc salarizarea aferentă unei perioade determinate (paragraful 20). Astfel cum reiese din jurisprudenţa Curţii amintită la paragraful 20 menţionat, Directiva 80/987/CEE, cu modificările ulterioare, urmăreşte numai o protecţie minimă a lucrătorilor salarizaţi în caz de insolvabilitate a angajatorului acestora. Dispoziţiile referitoare la posibilitatea statelor membre de a limita garanţia din partea lor demonstrează că sistemul instituit de Directiva 80/987/CEE, cu modificările ulterioare, ţine seama de capacitatea financiară a acestor state şi urmăreşte să protejeze echilibrul financiar al instituţiilor lor de garantare (paragraful 29). 68. Numai dacă legiuitorul român ar fi adoptat a doua modalitate de limitare a garantării creanţelor salariale la care face referire directiva, perioada de referinţă în care puteau fi situate cele 3 luni în care Fondul de garantare putea prelua creanţele salariale ale debitorului în insolvenţă s-ar fi întins pe o durată de timp mai lungă, dar şi aceasta trebuia delimitată în timp, neputându-se situa oricând anterior deschiderii procedurii, cu atât mai puţin fără respectarea termenului de prescripţie (deoarece creanţele pentru care a intervenit prescripţia nu sunt înscrise la masa pasivă în insolvenţă), sau oricând ulterior deschiderii procedurii, până la închiderea acesteia, deoarece statele, în lumina normei comunitare, nu sunt obligate să preia, prin instituţia de garantare, toate creanţele salariale ale angajatorului în insolvenţă, având în vedere scopul normei comunitare de asigurare a unui grad minim de protecţie a salariaţilor în cazul insolvabilităţii angajatorului. 69. Cu privire la cea de-a doua întrebare ce face obiectul sesizării - dacă perioada de maximum 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua şi plăti creanţele salariale ale angajatorului în insolvenţă, se raportează exclusiv la data deschiderii procedurii insolvenţei sau se poate raporta şi la data intrării angajatorului în faliment, în situaţia în care dreptul de administrare al angajatorului nu a fost ridicat odată cu deschiderea procedurii de insolvenţă, se impun următoarele precizări: 70. Aşa cum s-a arătat anterior (paragrafele 36-53), ceea ce interesează în rezolvarea chestiunii de drept supuse prezentei analize este „data deschiderii procedurii“. 71. Întrucât hotărârea judecătorului-sindic de deschidere a procedurii falimentului, după parcurgerea perioadei de observaţie, fie din procedura generală, fie din procedura simplificată (cu perioada de observaţie) sau prin conversia reorganizării în faliment, nu poate fi privită din punctul de vedere al Legii nr. 85/2014 ca „data deschiderii procedurii“, ci ca un act de procedură care marchează deschiderea unei alte etape a procedurii insolvenţei, iar Legea nr. 200/2006 a stabilit ca dată de raportare „data deschiderii procedurii“, răspunsul la cea de-a doua întrebare ce face obiectul sesizării este că perioada de maximum 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua şi plăti creanţele salariale ale angajatorului în insolvenţă, se raportează exclusiv la data deschiderii procedurii insolvenţei, care poate fi data pronunţării: încheierii judecătorului-sindic de deschidere a procedurii generale de insolvenţă, la cererea debitorului, pronunţată în condiţiile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 85/2014; sentinţei judecătorului-sindic de deschidere a procedurii generale de insolvenţă, la cererea creditorului/ creditorilor, pronunţată în condiţiile art. 72 alin. (6) din Legea nr. 85/2014; încheierii judecătorului-sindic de deschidere direct a procedurii de faliment (procedura simplificată fără perioada de observaţie) la cererea debitorului, pronunţată în condiţiile art. 71 alin. (1) din Legea nr. 85/2014; sentinţei judecătorului-sindic de deschidere direct a procedurii de faliment (procedura simplificată fără perioada de observaţie), pronunţată în condiţiile art. 72 alin. (6) din Legea nr. 85/2014; hotărârii judecătorului-sindic de deschidere a procedurii de faliment a societăţii de asigurare/reasigurare la cererea debitorului, creditorilor sau a Autorităţii de Supraveghere Financiară, pronunţată în condiţiile art. 250 şi 262 din Legea nr. 85/2014; hotărârii judecătorului-sindic de deschidere a procedurii de faliment a instituţiei de credit, la cererea debitorului, creditorilor sau a Băncii Naţionale a României, pronunţată în condiţiile art. 221 din Legea nr. 85/2014. 72. Faptul că dreptul de administrare al debitorului nu a fost ridicat odată cu deschiderea procedurii generale de insolvenţă sau odată cu deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă cu perioada de observaţie nu prezintă relevanţă în stabilirea datei de referinţă. Perioada de preluare a creanţelor se raportează doar la data de referinţă, care este „data deschiderii procedurii“. 73. Ridicarea dreptului de administrare al debitorului în perioada de observaţie, în condiţiile art. 85 din Legea nr. 85/2014, sau odată cu trecerea la faliment, în condiţiile art. 145 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, este doar o condiţie pentru preluarea şi plata creanţelor de către Fondul de garantare, care se adaugă condiţiei să se fi dispus deschiderea procedurii de insolvenţă. Condiţia ridicării dreptului de administrare are o raţiune, constând în aceea că, atât timp cât debitorul are dreptul de administrare şi îşi continuă activitatea, cel puţin teoretic, are posibilitatea plăţii creanţelor salariaţilor şi ale celorlalţi creditori. Se impune a se face distincţia între condiţiile (cumulative) pentru preluarea şi plata creanţelor de către Fondul de garantare (deschiderea procedurii de insolvenţă şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului) şi limitele în care Fondul de garantare preia creanţele angajatorului în insolvenţă (pentru o perioadă de maximum 3 luni, cuprinse în intervalul de 3 luni anterioare datei deschiderii procedurii - 3 luni ulterioare datei deschiderii procedurii). 74. Relevantă în susţinerea acestei interpretări este şi Hotărârea din 18 aprilie 2013, pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-247/12 Meliha Veli Mustafa, potrivit căreia Directiva 2008/94/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 octombrie 2008 privind protecţia lucrătorilor salariaţi în cazul insolvenţei angajatorului trebuie să fie interpretată în sensul că nu obligă statele membre să prevadă garanţii pentru creanţele salariaţilor în fiecare etapă a procedurii de insolvenţă a angajatorului lor. În particular, directiva menţionată nu se opune posibilităţii ca statele membre să prevadă o garanţie numai pentru creanţele lucrătorilor născute înainte de transcrierea în Registrul Comerţului a hotărârii de deschidere a procedurii de reorganizare judiciară, chiar dacă prin această hotărâre nu se dispune încetarea activităţilor angajatorului. 75. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov - Secţia contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 4.833/62/2016, pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 15 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, cu modificările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.850/2006, cu modificările ulterioare, stabileşte că: - perioada de maximum 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua şi plăti creanţele salariale ale angajatorului în insolvenţă, se situează în intervalul de referinţă de 3 luni imediat anterioare deschiderii procedurii de insolvenţă - 3 luni imediat ulterioare deschiderii procedurii de insolvenţă; – perioada de 3 luni, pentru care Fondul de garantare poate prelua şi plăti creanţele salariale ale angajatorului în insolvenţă, se raportează exclusiv la data deschiderii procedurii insolvenţei. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 martie 2018. VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE GABRIELA ELENA BOGASIU Magistrat-asistent, Mihaela Lorena Mitroi -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
