Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Andreea Costin │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 73 din 16 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepţie ridicată de Societatea de Investiţii Financiare Banat Crişana - S.A. din Arad în Dosarul nr. 2.462/301/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 416D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 378 din 29 iunie 2023. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 29 ianuarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.462/301/2018, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 73 din 16 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea de Investiţii Financiare Banat Crişana - S.A. din Arad într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat împotriva încheierii de respingere a cererii prin care i s-au aplicat debitorului penalităţile datorate ca urmare a nepunerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prin caracterul definitiv al încheierii de soluţionare a cererii de obligare la plata de penalităţi pe zi de întârziere a debitorului unei obligaţii de a face sau a nu face, evaluabile în bani, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană este restrâns dreptul creditoarei la accesul liber la justiţie, este încălcat dreptul la un proces echitabil şi la un recurs efectiv. 6. Aplicarea prevederii legale criticate are drept consecinţă lipsirea creditoarei de orice mijloc legal prin care să poată contesta încheierea prin care i s-a respins cererea şi echivalează cu imposibilitatea de a mai putea obţine concursul organelor statului la punerea în executare a obligaţiei de a face cuprinsă în titlul executoriu. Dacă lipsa căii de atac a apelului are o raţiune în ceea ce îi priveşte pe debitorii obligaţi la o asemenea penalitate, care au deschisă calea contestaţiei la executare, lipsa căii de atac a apelului în ceea ce îl priveşte pe creditor, în situaţia respingerii cererii sale, nu are nicio justificare şi este de natură să încalce accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil. 7. Norma procedurală criticată nu exclude expressis verbis calea de atac a apelului decât pentru încheierile de admitere, nu şi pentru cele de respingere, textul putând fi interpretat în sensul că încheierile de respingere a cererilor de obligare la plata de penalităţi ar putea fi supuse apelului, existând şi o jurisprudenţă relevantă în acest sens, astfel cum rezultă din cuprinsul Deciziei nr. 73 din 16 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 8. Existenţa a cel puţin două orientări jurisprudenţiale cu privire la existenţa sau inexistenţa căii de atac a apelului în situaţia respingerii cererii de obligare la plata penalităţilor relevă caracterul neclar şi imprecis al normei procesuale cuprinse în art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă. 9. Odată cu pronunţarea Deciziei nr. 73 din 16 octombrie 2017 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, interpretarea art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă se face în sensul că această normă exclude calea de atac a apelului pentru creditorul a cărui cerere este respinsă, ceea ce este de natură să creeze un dezechilibru procesual între creditor şi debitor, cel din urmă având deschisă calea de atac a contestaţiei la executare. 10. Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 73 din 16 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 914 din 22 noiembrie 2017. Dispoziţiile legale criticate au următorul cuprins: „(2) Când obligaţia nu este evaluabilă în bani, instanţa sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu.“ 15. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi şi ale art. 21 - Accesul liber la justiţie, astfel cum se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie şi prin prisma art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prin Decizia nr. 488 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 943 din 14 octombrie 2020, a examinat dispoziţiile legale criticate din perspectiva unor critici similare. 17. Referitor la caracterul definitiv al încheierii prin care instanţa de executare a constrâns debitorul la executarea obligaţiei prin aplicarea de penalităţi pentru neexecutarea acesteia, Curtea a subliniat că finalitatea reglementării criticate constă în determinarea debitorului rău-platnic să execute obligaţia la care este ţinut în temeiul unui titlu executoriu, prin aplicarea unei amenzi civile stabilite pe zi de întârziere până la data executării. Prin exercitarea acestei constrângeri cu caracter pecuniar se urmăreşte contracararea manoperelor abuzive care tind la tergiversarea îndeplinirii obligaţiilor asumate de debitor, în vederea asigurării celerităţii ca exigenţă imperativă a executării silite. Consacrarea caracterului definitiv al acestei încheieri este în deplină concordanţă cu scopul reglementării, fără ca prin aceasta să se încalce prevederile art. 21 din Constituţie. 18. Curtea a reţinut că cererea de aplicare de penalităţi reprezintă o procedură accesorie procedurii executării silite pornite în vederea realizării obligaţiei stabilite prin hotărâre judecătorească sau printr-un alt titlu executoriu şi care nu se aduce la îndeplinire de bunăvoie. Aplicarea unor penalităţi de către instanţa de executare reprezintă, potrivit art. 906 alin. (1) din Codul de procedură civilă, o modalitate de constrângere a debitorului care, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării, nu execută obligaţia de a face sau de a nu face care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană. Neavând un caracter autonom în raport cu procedura executării silite, cererea de aplicare de penalităţi nu poate fi soluţionată decât în cadrul acesteia. Ca atare, soluţionarea acestei cereri nu poate forma obiectul unui proces distinct, pentru desfăşurarea căruia legiuitorul să instituie garanţiile specifice unui proces echitabil, inclusiv sub aspectul existenţei unor căi de atac. De aceea, caracterul definitiv al încheierii de respingere a cererii de aplicare de penalităţi nu contravine art. 21 din Constituţie, care consacră dreptul de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil. 19. Totodată, Curtea a reţinut că prin Decizia nr. 73 din 16 octombrie 2017, paragrafele 41 şi 77, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că „încheierea de soluţionare a cererii de obligare la plata de penalităţi pe zi de întârziere a debitorului unei obligaţii de a face sau a nu face, evaluabile în bani, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, este definitivă, indiferent de soluţia adoptată de instanţa de executare, respectiv de admitere sau de respingere a cererii creditorului“. În susţinerea caracterului definitiv al acestei încheieri inclusiv din perspectiva creditorului, Înalta Curte a precizat că „nu ar putea fi reţinut un argument de necesitate a protejării drepturilor procesuale ale creditorului în etapa executării silite - întrucât interpretarea potrivit căreia încheierea de respingere a cererii de acordare a penalităţilor în baza art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă ar fi susceptibilă de apel este una doar aparent în favoarea acestuia - deoarece, în acest caz, legiuitorul a dat prioritate principiului celerităţii executării silite, ca cerinţă imperativă a acestei etape procesuale“. 20. De altfel, şi prin Decizia nr. 16 din 6 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 13 aprilie 2017, paragraful 45, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut că caracterul specific al executării obligaţiilor de a face sau de a nu face, ce au în vedere contribuţia esenţială a debitorului (spre deosebire de obligaţiile de a da, ce presupun predarea unui bun, care, în cazul refuzului executării voluntare, pot fi duse la îndeplinire prin formele executării silite directe sau indirecte), a determinat necesitatea reglementării unor mijloace specifice de constrângere a debitorului obligaţiilor cu caracter personal, intuitu personae. Prin decizia precitată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a subliniat că penalităţile sunt un mijloc juridic lăsat la îndemâna creditorului, reglementat de legiuitor cu scopul de a obţine constrângerea debitorului la executarea în natură a obligaţiei cu caracter personal, fără a reprezenta valoarea prejudiciului suferit de creditor. Penalităţile nu au un caracter reparator, nu au drept scop acoperirea prejudiciului suferit de creditor, ci constituie un mijloc juridic de constrângere indirect pentru asigurarea executării în natură a obligaţiilor şi se pot acorda independent de despăgubirile la care creditorul este îndreptăţit în temeiul art. 892 din Codul de procedură civilă, cele două categorii de sume având o natură şi o finalitate juridică diferite. Încheierea pronunţată în condiţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă se bucură de autoritate de lucru judecat provizorie doar în ceea ce îl priveşte pe debitor, deoarece în ipoteza în care execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu poate solicita reducerea sau înlăturarea sumei stabilite cu titlu de penalităţi pe calea contestaţiei la executare, dovedind existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării. În schimb, creditorul nu are la dispoziţie niciun mijloc procedural pentru corelativa majorare a sumei deja stabilite, încheierea fiind, pentru acesta, definitivă şi executorie potrivit art. 906 alin. (4) şi (6) din Codul de procedură civilă, fără a-l lipsi însă de calea distinctă a solicitării unor despăgubiri pentru acoperirea integrală a prejudiciului în condiţiile art. 892 din Codul de procedură civilă şi ale dreptului substanţial comun. 21. În jurisprudenţa sa referitoare la reglementarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti (a se vedea, spre exemplu,Decizia nr. 620 din 10 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 942 din 25 noiembrie 2019, paragraful 19), instanţa de contencios constituţional a statuat că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiţie implică prin natura sa o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens statuând şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituite obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. 22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea de Investiţii Financiare Banat Crişana - S.A. din Arad în Dosarul nr. 2.462/301/2018 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 906 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 73 din 16 octombrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 ianuarie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Andreea Costin -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
