Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.449/1/2019
┌─────────┬────────────────────────────┐
│ │- preşedintele Secţiei │
│Daniel │penale a Înaltei Curţi de │
│Grădinaru│Casaţie şi Justiţie - │
│ │preşedintele completului │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Andrei │ │
│Claudiu │- judecător la Secţia penală│
│Rus │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Ioana │ │
│Alina │- judecător la Secţia penală│
│Ilie │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Ionuţ │ │
│Mihai │- judecător la Secţia penală│
│Matei │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia penală│
│Aida Popa│ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Leontina │- judecător la Secţia penală│
│Şerban │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Francisca│ │
│Maria │- judecător la Secţia penală│
│Vasile │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Oana │- judecător la Secţia penală│
│Burnel │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Rodica │- judecător la Secţia penală│
│Cosma │ │
└─────────┴────────────────────────────┘
Pe rol se află soluţionarea sesizării formulate de Curtea de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul penal nr. 2.615/101/2018, prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: "Dacă serviciul de probaţiune face parte din categoria subiecţilor procesuali la care hotărârea atacată se referă, în sensul art. 425^1 alin. (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 34 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 29 din Codul de procedură penală care definesc noţiunea de subiect procesual şi respectiv de participant la procesul penal." Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală şi art. 27^4 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Daniel Grădinaru. Conform art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, la şedinţa de judecată a participat doamna Oana-Mihaela Dinu, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale. Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna judecător Rodica Aida Popa, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 1.449/1/2019 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. A menţionat că, la dosar, au transmis puncte de vedere Curţile de Apel Alba Iulia, Bacău, Cluj, Constanţa, Craiova, Galaţi, Piteşti, Ploieşti, Oradea, Târgu Mureş, Iaşi, Bucureşti, Suceava, Timişoara, precum şi Direcţia Legislaţie, studii şi documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu, Facultatea de Drept, Departamentul de Drept public din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca; Centrul de cercetări în Ştiinţe penale al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, Catedra de Drept penal din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii „Nicolae Titulescu“ din Bucureşti. De asemenea a învederat că, la data de 19.06.2019, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus concluzii scrise. În continuare, a arătat că, la dosar, a fost depus raportul întocmit de judecătorul-raportor care a fost înaintat părţilor la data de 2 septembrie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 1.449/1/2019. Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea sesizării formulate de Curtea de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori. În acest sens a arătat că serviciul de probaţiune face parte din categoria subiecţilor procesuali la care hotărârea se referă, în sensul art. 425^1 alin. (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 34 şi 29 din acelaşi cod. Astfel, fondul cauzei este reprezentat de un raport de drept execuţional, raport specific fazei de executare a procesului penal, aşadar de executare a sancţiunii penale în care subiecţii sunt: pe de o parte, statul, reprezentat de organele specializate în administrarea justiţiei, respectiv serviciul de probaţiune, prin consilierul de probaţiune şi, pe de altă parte, persoana condamnată. A precizat că problema de drept evocată de instanţa de trimitere are ca scop lămurirea împrejurării dacă serviciul de probaţiune face parte din categoria titularilor abilitaţi să exercite calea de atac a contestaţiei prevăzută de art. 425^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, respectiv dacă acesta face parte din categoria subiecţilor procesuali la care hotărârea se referă, în sensul art. 29 din Codul de procedură penală raportat la art. 34 din Codul de procedură penală, aşa cum aceste texte definesc sintagma de „subiect procesual“. A mai arătat că, în enumerarea prevăzută de art. 29 din Codul de procedură penală, din categoria participanţilor la procesul penal fac parte şi alţi subiecţi procesuali, categorie explicitată la art. 34 din Codul de procedură penală. Potrivit acestui text sunt subiecţi procesuali martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare, precum şi orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare. Or, art. 32 din Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune prevede în sarcina consilierului de probaţiune anumite atribuţii pe care acesta le are cu privire la evaluarea inculpaţilor, a minorilor aflaţi în executarea unor măsuri educative, respectiv a persoanelor pe durata termenului de supraveghere fixat de instanţă. În acelaşi timp, art. 94 din Codul penal prevede anumite atribuţii în sarcina serviciului de probaţiune, printre care obligativitatea sesizării instanţei în măsura în care persoana supravegheată nu respectă obligaţiile impuse. Or, aceste atribuţii sunt preluate în art. 67 din Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune. Totodată, art. 583 din Codul de procedură penală reglementează instituţia anulării sau revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în condiţiile art. 96 şi 97 din Codul penal, sancţiune care intervine din oficiu, la cererea procurorului sau a consilierului de probaţiune. Astfel, având în vedere sfera atribuţiilor şi obligaţiilor conferite consilierului de probaţiune, a concluzionat că serviciul de probaţiune face parte din categoria subiecţilor procesuali enumerată de art. 34 din Codul de procedură penală, respectiv face parte din categoria organelor prevăzute de lege care au anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare penale. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut dosarul în pronunţare. ÎNALTA CURTE, asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin Încheierea de şedinţă din data de 2 mai 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în temeiul art. 475 şi art. 476 alin. (1) din Codul de procedură penală s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa o hotărâre prealabilă în vederea dezlegării de principiu a următoarei probleme de drept: "Dacă serviciul de probaţiune face parte din categoria subiecţilor procesuali la care hotărârea atacată se referă, în sensul art. 425^1 alin. (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 34 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 29 din Codul de procedură penală care definesc noţiunea de subiect procesual şi respectiv de participant la procesul penal." II. Expunerea succintă a cauzei La data de 29.11.2018 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi cu nr. 2.615/101/2018 sesizarea Serviciului de Probaţiune Caraş-Severin, cu privire la condamnata A privind revocarea suspendării executării pedepsei, aplicată prin Sentinţa penală nr. 175 din 29.09.2017, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. 2.057/101/2017, definitivă prin neapelare la data de 16.10.2017. Examinând actele şi lucrările dosarului, probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti, prima instanţă a reţinut: S-a constatat că sesizarea formulată de Serviciul de Probaţiune Caraş-Severin, cu privire la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei faţă de condamnata A, este justificată de nerespectarea măsurilor de supraveghere stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare. Prin Sentinţa penală nr. 175 din 29.09.2017, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. 2.057/101/2017, definitivă prin neapelare la data de 26.10.2017, s-a dispus condamnarea inculpatei A la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (1) din Codul penal. În baza art. 91 din Codul penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din Codul penal, iar în baza art. 93 alin. (1) din Codul penal inculpata a fost obligată ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. De asemenea, în baza art. 93 alin. (2) din Codul penal, inculpata A a fost obligată ca, pe durata termenului de supraveghere, să execute obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. (3) din Codul penal raportat la art. 404 alin. (2) din Codul de procedură penală, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata A va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Topleţ, judeţul Caraş-Severin, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) din Codul penal s-a atras atenţia inculpatei A asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere, a neexecutării obligaţiilor impuse sau în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere. Supravegherea şi controlul respectării obligaţiilor impuse de către instanţă au fost încredinţate Serviciului de Probaţiune Caraş-Severin. În aceste condiţii a fost sesizată instanţa de judecată pentru a verifica dacă sunt incidente dispoziţiile art. 96 alin. (1) din Codul penal cu privire la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei şi pentru a dispune în consecinţă. Au fost expuse dispoziţiile art. 583 alin. (1) din Codul de procedură penală şi art. 96 din Codul penal. S-a constatat că persoana condamnată A s-a prezentat la data de 4 iunie 2018 în vederea punerii în executare a hotărârii de condamnare, iar pentru data de 3 iulie 2018 i s-a stabilit prima întrevedere de supraveghere, fiind informată cu privire la dispoziţiile hotărârii judecătoreşti şi la modul de desfăşurare a supravegherii. Din relaţiile comunicate de Serviciul de Probaţiune Caraş-Severin a rezultat că A s-a prezentat la Serviciul de Probaţiune Caraş-Severin la data de 17.08.2018, fiind întocmit, discutat şi semnat planul de supraveghere. După această dată persoana condamnată nu s-a mai prezentat la Serviciul de Probaţiune Caraş-Severin şi nu a comunicat schimbarea locului de muncă sau a locuinţei. Din raportul de evaluare întocmit de către Serviciul de Probaţiune Caraş-Severin nr. 92 din 26.11.2018 a rezultat că persoana condamnată, deşi nu are probleme de sănătate, este o persoană labilă emoţional, cu bagaj informaţional modest şi cu o insuficientă capacitate de anticipare şi asumare a consecinţelor propriilor fapte. Toate demersurile efectuate de către instanţă pentru a se asigura prezenţa persoanei condamnate la judecată au fost ineficiente. Din relaţiile comunicate a rezultat că aceasta nu s-a mai prezentat la locul de muncă din data de 15.11.2018 şi nu i se cunoaşte noua locuinţă, iar la domiciliul legal nu a mai fost văzută, existând date că este plecată fie în Reşiţa, fie în Germania. În atare situaţie, instanţa a reţinut că nu sunt incidente dispoziţiile art. 96 alin. (1) din Codul penal - rea-credinţă -, motiv pentru care în baza art. 583 alin. (1) din Codul de procedură penală a respins sesizarea formulată de Serviciul de Probaţiune Caraş-Severin, cu privire la condamnata A privind revocarea suspendării executării pedepsei, aplicată prin Sentinţa penală nr. 175 din 29.09.2017, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. 2.057/101/2017, definitivă prin neapelare la data de 16.10.2017. Împotriva acestei hotărâri a formulat contestaţie Serviciul de Probaţiune Caraş-Severin, susţinând că hotărârea este netemeinică, întrucât intimata nu s-a prezentat la serviciul de probaţiune şi nici nu a anunţat imposibilitatea prezentării, a schimbat locul de muncă şi domiciliul fără a încunoştinţa serviciul de probaţiune; reaua-credinţă în respectarea acestor obligaţii rezultă din materialitatea faptei, fiind invocate, în drept, dispoziţiile art. 425^1 şi art. 583 din Codul de procedură penală. III. Punctul de vedere al procurorului şi al părţii asupra chestiunii de drept sesizate Reprezentantul Ministerului Public a susţinut că serviciul de probaţiune face parte din categoria persoanelor care pot formula contestaţie, în temeiul art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală, întrucât hotărârea se referă la obligaţiile pe care acestea le au, respectiv serviciul de probaţiune are obligaţia de a supraveghea modul în care sunt îndeplinite obligaţiile de către persoana supusă supravegherii şi a sesiza instanţa în situaţia în care persoana cu rea-credinţă se sustrage îndeplinirii acestei obligaţii, apreciind că hotărârea instanţei de fond vizează obligaţiile serviciului de probaţiune, fiind o persoană care se încadrează în dispoziţiile art. 425^1 alin. (1) din Codul de procedură penală. Avocatul intimatei A. a arătat că serviciul de probaţiune nu poate face parte din categoria subiecţilor procesuali, iar contestaţia formulată este inadmisibilă. IV. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie În ceea ce priveşte opinia exprimată de completul de judecată al Curţii de Apel Craiova, aceasta a fost următoarea: Sistemul de probaţiune este serviciul public ce contribuie la înfăptuirea actului de justiţie (art. 2 din Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune), prin a cărui activitate se asigură participarea la realizarea interesului comunităţii, în scopul reabilitării sociale a infractorilor, al diminuării riscului de săvârşire a unor noi infracţiuni şi al creşterii gradului de siguranţă în comunitate [art. 2 alin. (2) din Legea nr. 252/2013]. Potrivit Codului de procedură penală, procesul penal are patru faze procesuale: faza urmăririi penale, faza camerei preliminare, faza judecăţii şi faza executării hotărârii. Această din urmă fază procesuală are două etape procesuale, şi anume: punerea în executare a hotărârii penale şi, dacă este cazul, modificarea ce ar putea interveni în cursul executării. În ultima fază procesuală, serviciul de probaţiune exercită atribuţii specifice, reglementate în dispoziţiile art. 43-44 din Legea nr. 252/2013 şi respectiv în dispoziţiile capitolului IV secţiunea a II- a din acelaşi act normativ, privind executarea obligaţiilor şi respectarea măsurilor de supraveghere faţă de persoanele în privinţa cărora s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, liberarea condiţionată dacă restul de pedeapsă rămas de neexecutat la data liberării este de 2 ani sau mai mare. Modul concret în care serviciul de probaţiune contribuie la înfăptuirea actului de justiţie în faza de executare a hotărârii definitive este reglementat prin ansamblul secţiunii a II-a din Legea nr. 252/2013. S-au făcut referiri la dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 252/2013 şi corelativ la conţinutul art. 583 din Codul de procedură penală. Raportând dispoziţiile art. 583 din Codul de procedură penală la prevederile art. 96 alin. (1) din Codul penal şi prevederile art. 94 alin. (4) din Codul penal rezultă că instanţa care a judecat în primă instanţă persoana condamnatului este competentă să soluţioneze sesizarea privind revocarea suspendării sub supraveghere, sesizare care aparţine, din punctul de vedere al legitimităţii procesuale active, subiecţilor procesuali prevăzuţi de art. 583 din Codul de procedură penală: procuror, consilier de probaţiune, din oficiu. Condiţiile substanţiale care trebuie îndeplinite pentru dispunerea revocării suspendării sub supraveghere, în ceea ce priveşte domeniul măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor, sunt reglementate în prevederile art. 94 alin. (4) şi art. 96 alin. (1) din Codul penal. Procedura de judecată a sesizării formulate de serviciul de probaţiune privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, conform art. 96 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 583 alin. (1) din Codul de procedură penală, este cea prevăzută în dispoziţiile art. 597 din Codul de procedură penală care se aplică tuturor situaţiilor procesuale reglementate în titlul V al Codului penal, denumit „Executarea hotărârilor penale“. Prima instanţă se pronunţă printr-o sentinţă, conform art. 597 alin. (4) din Codul de procedură penală, care este supusă căii de atac ordinare a contestaţiei, conform art. 597 alin. (7) din Codul de procedură penală raportat la art. 425^1 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală. Legitimarea procesuală activă în ceea ce priveşte exercitarea contestaţiei împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de executare în procedura prevăzută de art. 583 din Codul de procedură penală au: procurorul, persoanele ale căror interese legitime au fost vătămate prin hotărâre, precum şi subiecţii procesuali la care hotărârea atacată se referă. Conform art. 29 din Codul de procedură penală, participanţii în procesul penal sunt organele judiciare, avocatul, părţile, subiecţii procesuali principali, precum şi alţi subiecţi procesuali. Această ultimă componentă a participanţilor în procesul penal este definită în prevederile art. 34 din Codul de procedură penală, conform cărora în afara subiecţilor procesuali principali au calitatea de subiecţi procesuali următorii: martor, expert, interpret, agent procedural, organele speciale de constatare, precum şi orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare penale. Din perspectiva dispoziţiilor art. 34 din Codul de procedură penală, serviciul de probaţiune este un organ prevăzut de lege având atribuţii în procedurile penale ce se desfăşoară în faza execuţională a procesului penal. V. Punctele de vedere exprimate de curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate Examinând punctele de vedere exprimate de curţile de apel şi instanţele arondate, precum şi jurisprudenţa ataşată acestora ce au fost transmise instanţei supreme referitoare la chestiunea de drept supusă dezlegării, aflate în volumul I al prezentei cauze, a rezultat o practică neunitară. Astfel, Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Brăila, Tribunalul Bacău, Tribunalul Cluj, Tribunalul Maramureş, Tribunalul Bucureşti, Secţia I penală, Tribunalul Călăraşi, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Buzău, Tribunalul Hunedoara, Tribunalul Dolj, Tribunalul Gorj, Tribunalul Olt, Tribunalul Arad, Tribunalul Caraş-Severin, Judecătoria Brăila, Judecătoria Bacău, Judecătoria Moineşti, Judecătoria Roman, Judecătoria Bistriţa, Judecătoria Năsăud, Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Paşcani, Judecătoria Hârlău, Judecătoria Huşi, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, Judecătoria Lehliu-Gară, Judecătoria Feteşti, Judecătoria Urziceni, Judecătoria Slobozia, Judecătoria Roşiori de Vede, Judecătoria Videle, Judecătoria Constanţa, Judecătoria Tulcea, Judecătoria Măcin, Judecătoria Deva, Judecătoria Vânju Mare, Judecătoria Paşcani, Judecătoria Reşiţa, Judecătoria Caransebeş opinează că serviciul de probaţiune face parte din categoria subiecţilor procesuali la care hotărârea atacată se referă, fiind circumscris sintagmei „orice altă persoană sau organ prevăzut de lege având anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile penale“, în sensul 425^1 alin. (2) raportat la art. 34 şi art. 29 din Codul de procedură penală. Au fost anexate hotărâri judecătoreşti, în sensul opiniei exprimate de către Curtea de Apel Galaţi, Tribunalul Brăila, Tribunalul Buzău, Tribunalul Hunedoara şi Judecătoria Brăila, Judecătoria Deva, Judecătoria Reşiţa. Alte instanţe, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Târgu Mureş, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Tribunalul Vaslui, Tribunalul Bucureşti, Secţia I penală, Tribunalul Prahova, Judecătoria Oneşti, Judecătoria Sighetu Marmaţiei, Judecătoria Odorheiu Secuiesc, Judecătoria Iaşi, Judecătoria Răducăneni, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, Judecătoria Alexandria, Judecătoria Turnu Măgurele au exprimat punctul de vedere în sensul că serviciul de probaţiune nu face parte din categoria subiecţilor procesuali la care hotărârea atacată se referă, în sensul 425^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, raportat la art. 34 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 29 din Codul de procedură penală. Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Sălaj, Tribunalul Bihor, Tribunalul Satu Mare, Tribunalul Mureş, Tribunalul Constanţa, Tribunalul Tulcea, Tribunalul Timiş, Judecătoria Beclean, Judecătoria Turda, Judecătoria Gherla, Judecătoria Cluj-Napoca, Judecătoria Huedin, Judecătoria Dej, Judecătoria Vişeu de Sus, Judecătoria Dragomireşti, Judecătoria Târgu Lăpuş, Judecătoria Zalău, Judecătoria Şimleu Silvaniei, Judecătoria Jibou, Judecătoria Reghin, Judecătoria Mangalia, Judecătoria Medgidia, Judecătoria Târgu Jiu, Judecătoria Motru, Judecătoria Novaci, Judecătoria Târgu Cărbuneşti, Judecătoria Timişoara, Judecătoria Sânnicolau Mare, Judecătoria Lugoj, Judecătoria Deta, Judecătoria Făget, Judecătoria Oraviţa, Judecătoria Moldova Nouă nu au exprimat un punct de vedere expres, întrucât au comunicat că nu au avut jurisprudenţă. VI. Opinia specialiştilor consultaţi În condiţiile art. 476 alin. (10) cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală s-au solicitat puncte de vedere specialiştilor cu privire la problema de drept supusă dezlegării. VI.1. Facultatea de Drept, Departamentul de Drept public din cadrul Universităţii „Lucian Blaga“ din Sibiu, prin doamna conf. univ. dr. Daiana Maura Veşmaş, în opinia exprimată a arătat că serviciul de probaţiune are dreptul de a exercita calea de atac a contestaţiei, întrucât serviciile de probaţiune fac parte din categoria subiecţilor procesuali indicaţi de 425^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, fiind consideraţi participanţi în procesul penal, şi hotărârea atacată se referă la sesizarea formulată de acest organ căruia i s-a încredinţat de altfel, supravegherea condamnatei. În consecinţă, serviciile de probaţiune au legitimare procesuală activă, atât în ceea ce priveşte sesizarea instanţei, cât şi exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, datorită calităţii de subiecţi procesuali, atribuită prin dispoziţiile coroborate, menţionate mai sus, ale Codului de procedură penală. S-a argumentat că, potrivit art. 29 din Codul de procedură penală, participanţii includ între alţii şi două categorii distincte de subiecţi procesuali: subiecţi procesuali principali (suspectul şi persoana vătămată) şi alţi subiecţi procesuali. Dispoziţiile art. 34 din acelaşi cod precizează cine sunt aceşti alţi subiecţi procesuali, şi anume: martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare, precum şi orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare penale. Evident, serviciile de probaţiune intră în această categorie a altor subiecţi procesuali, desemnată prin sintagma „organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare penale.“ În conformitate cu dispoziţiile 425^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, calea de atac a contestaţiei poate fi utilizată de către procuror şi subiecţii procesuali la care hotărârea atacată se referă, precum şi de către persoanele ale căror interese legitime au fost vătămate prin aceasta. VI.2. Facultatea de Drept, Departamentul de Drept public din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, prin directorul departamentului, domnul lector universitar dr. Daniel Niţu, a exprimat opinia că serviciul de probaţiune face parte din categoria subiecţilor procesuali la care hotărârea atacată se referă, în sensul 425^1 alin. (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 34 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 29 din Codul de procedură penală. S-a susţinut ca argumente că punerea în executare a hotărârilor penale este recunoscută ca fiind fază distinctă a procesului penal, chiar dacă nu are ca obiect exercitarea acţiunii penale. La fel ca în cazul altor prevederi cuprinse în partea generală a Codului de procedură penală, în dispoziţiile generale reglementate de art. 29-art. 34 din Codul de procedură penală, legiuitorul a acordat întâietate participanţilor implicaţi în primele trei faze procesuale (urmărirea penală, camera preliminară şi judecata), omiţând să facă referiri exprese la participanţii implicaţi în faza de punere în executare a hotărârilor penale. Cu toate acestea, reglementarea dedicată categoriei celorlalţi subiecţi procesuali, alţii decât subiecţii procesuali principali, cuprinsă în art. 34 din Codul de procedură penală nu conţine o enumerare exhaustivă sau limitativă. Astfel, pe lângă martor, expert, interpret, agent procedural şi organele speciale de constatare, care sunt menţionaţi cu titlu exemplificativ, partea finală a acestei dispoziţii legale prevede că în categoria subiecţilor procesuali se înscriu şi „orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare penale.“ Atribuţiile serviciului de probaţiune în ultima fază a procesului penal sunt stabilite de Legea nr. 252/2013, care se completează cu dispoziţiile cuprinse în titlul V din partea specială a Codului de procedură penală. Din conţinutul art. 583 alin. (1) din Codul de procedură penală rezultă că serviciul de probaţiune are calitate procesuală activă în procedurile de revocare sau anulare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Potrivit acestei dispoziţii legale, sesizarea instanţei se poate face atât de procuror, cât şi de consilierul de probaţiune. Procedura în faţa instanţei competente este stabilită de art. 597 din Codul de procedură penală, iar în alin. (7) al normei menţionate, sentinţa pronunţată de prima instanţă asupra cererii de revocare sau de anulare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere poate fi atacată „cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare“. Legea nu face nicio referire la titularii acestei căi de atac, astfel încât devin aplicabile prevederile 425^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, potrivit cărora, printre alţii, pot formula contestaţie inclusiv „subiecţii procesuali la care hotărârea atacată se referă“. Printre altele, potrivit art. 67 alin. (1) din Legea nr. 252/2013, consilierul de probaţiune manager de caz din cadrul serviciului de probaţiune are nu doar sarcina de a întocmi un raport de evaluare, ci şi atribuţia de a sesiza instanţa în vederea revocării, în condiţiile legii. Astfel, acesta este un „organ prevăzut de lege“ care are o serie de atribuţii în această procedură judiciară, în sensul art. 34 din Codul de procedură penală. Aşa se face că serviciul de probaţiune devine un veritabil „subiect procesual“ care participă la procesul penal în ultima fază a acestuia, în procedura de revocare sau anulare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În condiţiile în care art. 425^1 alin. (2) din Codul de procedură penală nu distinge subiecţii procesuali principali (stabiliţi de art. 33 din Codul de procedură penală) de ceilalţi subiecţi procesuali (prevăzuţi de art. 34 din Codul de procedură penală), fiind utilizată sintagma „subiecţi procesuali la care hotărârea atacată se referă“, invariabil serviciul de probaţiune dobândeşte calitate procesuală activă de a formula contestaţie împotriva sentinţei pronunţate în procedura reglementată de art. 583 din Codul de procedură penală. Altfel spus, din moment ce serviciul are „puterea de a acţiona în justiţie“ în procedura de revocare sau anulare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu atât mai mult are legitimitatea procesuală de a exercita calea de atac prevăzută de lege (legitimatio ad causam). VI.3. Facultatea de Drept, Centrul de cercetări în ştiinţe penale din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, prin directorul acestuia, conf. univ. dr. Flaviu Ciopec, exprimă punctul de vedere că se impune respingerea sesizării ca fiind inadmisibilă. Se arată că, verificând sesizarea în raport cu criteriile de admisibilitate stabilite de art. 475 din Codul de procedură penală, a concluzionat că dintre cele trei condiţii prevăzute de acest text de lege numai prima şi a treia sunt îndeplinite. Astfel, Curtea de Apel Craiova este învestită cu judecarea cauzei în apel, astfel că, raportat la dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, condiţia referitoare la soluţionarea cauzei în ultimă instanţă este îndeplinită, iar chestiunea de drept cu a cărei analiză a fost sesizată instanţa supremă nu a primit o rezolvare printr-o hotărâre prealabilă anterioară sau printr-un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui asemenea instrument de unificare a practicii judiciare. Se consideră că în cauză nu este îndeplinită condiţia ca sesizarea să aibă ca obiect o veritabilă problemă de drept care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme. Sesizarea este admisibilă numai în cazul unei dificultăţi reale de interpretare a textelor de lege care să fie de natură a naşte o îndoială rezonabilă asupra conţinutului acestora.^1 ^1 Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală: „Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform art. 475 din Codul de procedură penală, trebuie efectuată doar în situaţia în care, în cursul soluţionării unei cauze penale, se pune problema interpretării şi aplicării unor dispoziţii legale neclare, echivoce, care ar putea da naştere mai multor soluţii. Interpretarea urmăreşte cunoaşterea înţelesului exact al normei, clarificarea sensului şi scopului acesteia, aşa încât procedura prealabilă nu poate fi folosită în cazul în care aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate.“ Asupra fondului chestiunii de drept supuse dezlegării, calitatea de titular al sesizării instanţei, conferită serviciului de probaţiune, nu îi atribuie însă calitatea de persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate prin soluţia instanţei şi nici calitatea procesuală de a formula contestaţie împotriva soluţiilor instanţei. Or, conform art. 425^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, calea de atac a contestaţiei se poate exercita doar de către procuror şi subiecţii procesuali la care hotărârea atacată se referă, precum şi persoanele ale căror interese legitime au fost vătămate prin aceasta. VI.4. Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Nicolae Titulescu“, prin decanul acesteia, domnul conf. univ. dr. Bogdan Micu, a exprimat cu titlu preliminar opinia că sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a se pronunţa asupra problemei de drept în discuţie este inadmisibilă prin prisma condiţiilor stabilite de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală, deoarece priveşte o chestiune de procedură, de care nu depinde soluţionarea pe fond a cauzei în care s-a dispus sesizarea instanţei supreme. Asupra fondului problemei, în măsura în care Înalta Curte va aprecia că sesizarea este admisibilă, în cadrul catedrei s-a conturat a fi majoritară opinia potrivit căreia serviciul de probaţiune nu face parte din categoria subiecţilor procesuali la care hotărârea atacată se referă, în sensul art. 425^1 alin. (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 34 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 29 din Codul de procedură penală, care definesc noţiunea de subiect procesual şi, respectiv, de participant la procesul penal. Argumentele opiniei majoritare au fost în sensul că, pentru ca un participant în procesul penal să aibă calitatea de subiect procesual la care o hotărâre judecătorească se referă, trebuie să fie îndeplinite două condiţii: prima, ca respectivul participant să facă parte din categoria subiecţilor procesuali şi a doua, ca hotărârea judecătorească să se refere la participantul în discuţie. În legătură cu prima condiţie, din analiza dispoziţiilor art. 34 din Codul de procedură penală rezultă că serviciul de probaţiune poate fi inclus în categoria altor subiecţi procesuali, fiind organ prevăzut de lege având anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare penale.^2 ^2 Pentru a exemplifica menţionăm doar că, potrivit art. 508 din Codul de procedură penală, serviciul de probaţiune este citat în mod obligatoriu la judecata minorului, unde are dreptul şi îndatorirea să dea lămuriri, să formuleze cereri şi să prezinte propuneri în privinţa măsurilor ce ar urma să fie luate. Cea de-a doua condiţie pentru conferirea calităţii procesuale necesare serviciului de probaţiune în vederea exercitării căii ordinare de atac a contestaţiei nu este îndeplinită, deoarece hotărârea de primă instanţă, chiar dacă este pronunţată în urma unei sesizări a serviciului de probaţiune întemeiată pe dispoziţiile art. 583 alin. (1) din Codul de procedură penală, nu se referă la acesta. Pentru ca o hotărâre judecătorească să se refere la un subiect procesual este nevoie ca acea hotărâre să cuprindă dispoziţii care, în mod direct, să oblige în vreun fel acel subiect procesual, să impună în sarcina acestuia anumite sancţiuni ori chiar să îi confere anumite drepturi proprii. În cazul în care acţionează pe temeiul art. 583 alin. (1) din Codul de procedură penală, în sensul sesizării instanţei în vederea anulării ori revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, serviciul de probaţiune nu justifică un interes propriu, ci acţionează în interesul general al respectării legii în faza de executare a hotărârilor judecătoreşti penale. Realizarea acestui interes general este, în primul rând, asigurată de Ministerul Public, care, în cadrul procesului penal şi nu numai, în acord cu dispoziţiile art. 131 alin. (1) din Constituţie şi art. 4 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor. În cadrul catedrei s-a conturat şi o opinie minoritară în sensul că serviciul de probaţiune face parte din categoria subiecţilor procesuali la care hotărârea atacată se referă, în sensul art. 425^1 alin. (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 34 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 29 din Codul de procedură penală, care definesc noţiunea de subiect procesual şi, respectiv, de participant la procesul penal. S-a argumentat că, în ceea ce priveşte condiţia ca hotărârea susceptibilă a fi atacată prin intermediul căii ordinare de atac a contestaţiei să se refere la subiectul procesual care este îndrituit să exercite respectiva cale de atac, este necesar să se stabilească înţelesul sintagmei „să se refere“. Acest înţeles ar trebui să fie unul mai larg, fără să fie cantonat doar la instituirea de obligaţii ori la recunoaşterea de drepturi subiective. Prin referire la un anumit subiect procesual ar trebui să se înţeleagă şi soluţia pe care instanţa a pronunţat-o asupra sesizării respectivului subiect procesual, indiferent dacă acesta a efectuat sesizarea în apărarea unui drept individual subiectiv ori în exercitarea unor atribuţii legale, aşa cum este cazul sesizării la care serviciul de probaţiune este îndreptăţit conform art. 583 alin. (1) din Codul de procedură penală. De altfel, dintr-o analiză succintă a practicii judiciare se desprinde faptul că instanţele, atunci când se pronunţă asupra revocării sau anulării suspendării sub supraveghere a pedepsei, o fac prin raportare la sesizarea subiectului procesual, dispozitivul respectivelor hotărâri începând cu sintagma „admite/respinge sesizarea Serviciului de probaţiune ...“. Mai mult, instanţele sesizate pe temeiul art. 583 alin. (1) din Codul de procedură penală citează serviciile de probaţiune în calitate de petenţi, atât în faza de judecată a primei instanţe, cât şi în faza de judecată a contestaţiei, recunoscând astfel calitatea de subiect procesual interesat în derularea procedurii în discuţie nu doar în faţa primei instanţe, ci şi în faţa instanţei competente să soluţioneze calea de atac a contestaţiei. De altfel, un răspuns, în sensul că serviciile de probaţiune fac parte din categoria subiecţilor procesuali la care hotărârea primei instanţe se referă şi pot, astfel, exercita calea de atac a contestaţiei, ar fi în acord cu optica exprimată de legiuitor cu ocazia reformei penale din anul 2014, o expresie a acestei reforme fiind şi întărirea rolului pe care serviciile de probaţiune trebuie să îl aibă în materia aplicării şi, mai ales, a executării sancţiunilor penale alternative la privarea de libertate. Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, care stabilesc menirea instituţională a serviciilor de probaţiune, se statuează că „prin activitatea sa, sistemul de probaţiune, ca serviciu public, contribuie la înfăptuirea actului de justiţie“, activitatea sa desfăşurându-se „în interesul comunităţii, în scopul reabilitării sociale a infractorilor, al diminuării riscului de săvârşire a unor noi infracţiuni şi al creşterii gradului de siguranţă în comunitate“. Or, menirea instituţională a serviciilor de probaţiune ar putea fi mult mai bine atinsă dacă drepturile procesuale ale acestora în materia executării sancţiunilor alternative la privarea de libertate ar fi depline. VII. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra chestiunii de drept supuse dezlegării Direcţia de specialitate opinează cu privire la chestiunea de drept care formează obiectul sesizării prealabile în Dosarul nr. 1.449/1/2019 că, în cadrul procedurii de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, serviciul de probaţiune se include în sfera „subiecţilor procesuali la care hotărârea atacată se referă“, în sensul art. 425^1 alin. (2) teza I din Codul de procedură penală raportat la teza finală a art. 34 din acelaşi cod, în ipoteza în care a sesizat instanţa conform art. 583 din Codul de procedură penală. În susţinerea opiniei exprimate au fost expuse următoarele argumente: a) În conformitate cu dispoziţiile art. 29 din Codul de procedură penală, participanţii în procesul penal sunt: organele judiciare, avocatul, părţile, subiecţii procesuali principali, precum şi alţi subiecţi procesuali. Referindu-se la această din urmă categorie de subiecţi procesuali, art. 34 din acelaşi cod prevede că, în afara participanţilor prevăzuţi la art. 33 (subiecţii procesuali principali - suspectul şi persoana vătămată), sunt subiecţi procesuali: martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare, precum şi orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare penale. În cadrul procedurii de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, reglementată în art. 583 din Codul de procedură penală coroborat cu art. 597 raportat la art. 425^1 din acelaşi cod - ca procedură judiciară penală -, serviciul de probaţiune constituie un organ prevăzut de lege având drepturi, obligaţii sau atribuţii, în accepţiunea tezei finale a art. 34 din Codul de procedură penală. În consecinţă, serviciul de probaţiune are calitatea de subiect procesual în cadrul procedurii judiciare penale menţionate. Calitatea de organ prevăzut de lege având drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedura revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi, deci, calitatea de subiect procesual a serviciului de probaţiune în cadrul acestei proceduri judiciare penale rezultă din dispoziţiile Codului penal, ale Codului de procedură penală, ale Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal şi ale Legii nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune. În acest sens sunt: dispoziţiile art. 94 alin. (4) din Codul penal; dispoziţiile art. 583 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală reglementează atribuţia consilierului de probaţiune de a sesiza instanţa în vederea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzută în art. 96 din Codul penal; Legea nr. 253/2013 prevede, în art. 57 alin. (2) raportat la art. 56 alin. (1), atribuţia consilierului de probaţiune de a verifica motivele care au determinat nerespectarea măsurilor de supraveghere sau a obligaţiilor stabilite de instanţă pe durata termenului de supraveghere a suspendării executării pedepsei, în cazul în care constată această nerespectare, precum şi obligaţia consilierului de probaţiune de a sesiza instanţa în vederea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, dacă apreciază că nerespectarea s-a făcut cu rea-credinţă; în dispoziţiile art. 43 lit. b) din Legea nr. 252/2013 se prevede atribuţia de a evalua persoana aflată în supravegherea serviciului de probaţiune, la solicitarea instanţei de judecată sau a judecătorului delegat cu executarea sau, după caz, la iniţiativa consilierului de probaţiune manager de caz, dacă, pe durata termenului de supraveghere, persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile care îi revin; dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 252/2013. Ansamblul dispoziţiilor legale invocate conturează, cu claritate, poziţia serviciului de probaţiune, de organ prevăzut de lege, cu drepturi, obligaţii şi atribuţii în procedura de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, şi, pe cale de consecinţă, calitatea serviciului de probaţiune de subiect procesual în cadrul acestei proceduri. b) În conformitate cu prevederile art. 597 alin. (5) din Codul de procedură penală, incidente în procedura revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, dispoziţiile cuprinse în titlul III al părţii speciale privind judecata care nu sunt contrare dispoziţiilor prezentului capitol se aplică în mod corespunzător. Dispoziţiile art. 425^1 alin. (2) teza I din Codul de procedură penală, referitoare la calea de atac a contestaţiei, sunt cuprinse în titlul III al părţii speciale şi nu sunt contrare prevederilor cuprinse în capitolul IV din titlul V al părţii speciale, devenind aplicabile în procedura revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Potrivit dispoziţiilor art. 425^1 alin. (2) teza I din Codul de procedură penală, pot face contestaţie procurorul şi subiecţii procesuali la care hotărârea atacată se referă. În cadrul procedurii de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, serviciul de probaţiune are, aşa cum s-a arătat, calitatea de subiect procesual şi, în condiţiile în care acest subiect procesual a sesizat instanţa în vederea revocării suspendării, serviciul de probaţiune se include în sfera „subiecţilor procesuali la care hotărârea atacată se referă“, în accepţiunea dispoziţiilor art. 425^1 alin. (2) teza I din Codul de procedură penală. Calitatea serviciului de probaţiune de „subiect procesual la care hotărârea atacată se referă“, în ipoteza în care acest subiect procesual a sesizat instanţa în procedura revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, decurge din faptul că, în ipoteza menţionată, instanţa se pronunţă, prin hotărârea atacată, asupra sesizării serviciului de probaţiune. Hotărârea prin care instanţa admite sau respinge sesizarea serviciului de probaţiune privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere constituie o hotărâre care „se referă“, atât prin dispozitiv, cât şi prin considerente, la acest subiect procesual. În consecinţă, în ipoteza în care a sesizat instanţa în vederea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, serviciul de probaţiune este titular al căii de atac a contestaţiei împotriva hotărârii prin care instanţa se pronunţă asupra revocării suspendării şi este inclus în sfera „subiecţilor procesuali la care hotărârea atacată se referă“. Această soluţie, care decurge din aplicarea corelată a art. 583 din Codul de procedură penală şi a art. 597 alin. (5) raportat la art. 425^1 alin. (2) teza I din acelaşi cod, reflectă soluţia de principiu potrivit căreia titularul sesizării instanţei este şi titular al căii de atac prevăzute de lege împotriva hotărârii prin care se soluţionează sesizarea. VIII. Opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Prin Adresa nr. 1.197/C/1.468/III-5/2019 din data de 20 iunie 2019 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în urma analizei de admisibilitate a sesizării, efectuată în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, a rezultat că instanţa care a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, cauza se află în cursul judecăţii, problema de drept a cărei dezlegare se solicită nu a mai fost supusă examenului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nestatuându-se asupra ei printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii în curs de soluţionare. Totodată, de lămurirea respectării chestiunii de drept depinde trecerea la etapa soluţionării pe fond a cauzei în care a fost invocată. În consecinţă, se constată îndeplinirea condiţiilor formale de admisibilitate a sesizării. Asupra chestiunii de drept supuse dezlegării se opinează că serviciul de probaţiune face parte din categoria subiecţilor procesuali la care hotărârea atacată se referă, în sensul art. 425^1 alin. (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 34 cu aplicarea art. 29 din acelaşi cod. IX. Dispoziţii legale incidente Art. 425^1 alin. (2) din Codul de procedură penală - Declararea şi soluţionarea contestaţiei "Pot face contestaţie procurorul şi subiecţii procesuali la care hotărârea atacată se referă, precum şi persoanele ale căror interese legitime au fost vătămate prin aceasta, în termen de 3 zile, care curge de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru celelalte persoane, dispoziţiile art. 411 alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător." Art. 29 din Codul de procedură penală - Participanţii în procesul penal "Participanţii în procesul penal sunt: organele judiciare, avocatul, părţile, subiecţii procesuali principali, precum şi alţi subiecţi procesuali." Art. 34 din Codul de procedură penală - Alţi subiecţi procesuali "În afara participanţilor prevăzuţi la art. 33, sunt subiecţi procesuali: martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare, precum şi orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare penale." Art. 583 din Codul de procedură penală - Revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere "(1) Asupra revocării sau anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute la art. 96 sau 97 din Codul penal se pronunţă, din oficiu, la sesizarea procurorului sau a consilierului de probaţiune, instanţa care judecă ori a judecat în primă instanţă infracţiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea.(2) Dacă, până la expirarea termenului prevăzut la art. 93 alin. (5) din Codul penal, condamnatul nu a respectat obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, serviciul de probaţiune competent sesizează instanţa care a pronunţat în primă instanţă suspendarea, în vederea revocării acesteia. Sesizarea poate fi făcută şi de procuror, de consilierul de probaţiune sau de partea interesată, până la expirarea termenului de supraveghere." Art. 597 alin. (5) şi (7) din Codul de procedură penală - Procedura la instanţa de executare "(5) Dispoziţiile cuprinse în titlul III al părţii speciale privind judecata care nu sunt contrare dispoziţiilor prezentului capitol se aplică în mod corespunzător. (...)(7) Hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare." Art. 94 alin. (4) din Codul penal - Supravegherea condamnatului "(4) Pe durata termenului de supraveghere, serviciul de probaţiune are obligaţia să sesizeze instanţa, dacă: a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţă, fie încetarea executării unora dintre acestea; b) persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţii care îi revin; c) persoana supravegheată nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere." Art. 2 din Legea nr 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 14 august 2013, cu modificările şi completările ulterioare "(1) Prin activitatea sa, sistemul de probaţiune, ca serviciu public, contribuie la înfăptuirea actului de justiţie.(2) Activitatea sistemului de probaţiune se desfăşoară în interesul comunităţii, în scopul reabilitării sociale a infractorilor, al diminuării riscului de săvârşire a unor noi infracţiuni şi al creşterii gradului de siguranţă în comunitate.(3) Promovarea sancţiunilor şi măsurilor comunitare urmăreşte reducerea costurilor sociale ale executării sancţiunilor şi măsurilor penale prin diminuarea populaţiei din unităţile penitenciare, valorificarea potenţialului socioeconomic al infractorilor şi menţinerea siguranţei comunităţii." Art. 16 din Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 14 august 2013, cu modificările şi completările ulterioare "(1) Se înfiinţează Direcţia Naţională de Probaţiune, denumită în continuare Direcţia, ca structură cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Justiţiei, prin reorganizarea Direcţiei de probaţiune din Ministerul Justiţiei.(2) Direcţia are sediul în municipiul Bucureşti, str. Apolodor nr. 17, sectorul 5. Schimbarea sediului se poate realiza prin ordin al ministrului justiţiei.(3) Activitatea Direcţiei este coordonată direct de către ministrul justiţiei." Art. 43 lit b) din Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 14 august 2013, cu modificările şi completările ulterioare "Evaluarea persoanelor aflate în supravegherea serviciului de probaţiune se realizează la solicitarea instanţei de judecată sau a judecătorului delegat cu executarea sau, după caz, la iniţiativa consilierului de probaţiune manager de caz, în următoarele situaţii: (...) b) dacă, pe durata termenului de supraveghere, persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile care îi revin." Art. 57 raportat la art. 56 alin. (1) din Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 14 august 2013, cu modificările şi completările ulterioare "ART. 57 În exercitarea controlului respectării măsurilor de supraveghere, consilierul stabileşte şi derulează întrevederi cu persoana supravegheată la sediul serviciului de probaţiune, efectuează vizite anunţate sau inopinate la locuinţa persoanei sau în alte locuri, în funcţie de specificul situaţiei, solicită documente privind structura familiei, a persoanelor care se află în întreţinerea sa sau în a căror întreţinere se află, documente privind situaţia locativă, a locului de muncă şi a mijloacelor de existenţă, verifică periodic datele furnizate de persoana supravegheată şi îndeplineşte orice alte măsuri de control adaptate cazului." Art. 56 alin. (1) - „Consilierul de probaţiune manager de caz controlează nemijlocit respectarea de către persoana supravegheată a măsurilor de supraveghere prevăzute la art. 85 alin. (1), respectiv art. 93 alin. (1) din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, pe toată durata termenului de supraveghere.“ Art. 67 din Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 14 august 2013, cu modificările şi completările ulterioare "(1) În situaţia în care, pe durata termenului de supraveghere, consilierul de probaţiune manager de caz constată că persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin, verifică motivele care au determinat această nerespectare şi, dacă apreciază că nerespectarea s-a făcut cu rea-credinţă, întocmeşte un raport de evaluare conform art. 44 şi sesizează instanţa în vederea revocării sancţiunii.(2) În situaţia neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile de către persoana supravegheată cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere, consilierul de probaţiune manager de caz întocmeşte un raport de evaluare conform art. 44, în care consemnează motivele neîndeplinirii, şi sesizează instanţa.(3) Pentru încălcări minore care nu aduc atingere scopului pentru care au fost dispuse măsurile de supraveghere sau obligaţiile persoanei supravegheate, consilierul de probaţiune manager de caz poate emite avertismente. Condiţiile de emitere şi modalităţile de aplicare a avertismentelor se stabilesc prin Regulamentul de aplicare al prezentei legi." X. Opinia judecătorului-raportor X.1. Sub aspectul admisibilităţii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Legiuitorul român a prevăzut în Codul de procedură penală în vigoare un nou instrument de unificare a practicii judiciare neunitare, respectiv sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. În conţinutul dispoziţiilor art. 475 din cod sunt statuate condiţiile de sesizare a instanţei supreme pe care trebuie să le îndeplinească instanţa care uzează de această instituţie procesual penală. Astfel, sunt reglementate mai multe condiţii cumulative, şi anume acelea referitoare la faza procesuală a cauzei în care se iveşte chestiunea de drept, felul instanţei care poate sesiza şi stadiul procesual al cauzei, natura juridică a chestiunii de drept, precum şi aceea prin care să nu fi făcut obiectul vreunuia din instrumentele juridice de rezolvare a problemei respective. Altfel spus, este necesar ca acea cauză în care există o chestiune de drept ce urmează să fie supusă dezlegării să se afle „în cursul judecăţii“, respectiv instanţa să fi fost sesizată, iar procesul se află în curs de desfăşurare; instanţele pe rolul cărora se află o asemenea cauză să fie din cele expres şi limitativ prevăzute de legiuitor, iar cauza respectivă să se găsească în ultima cale de atac la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curte de apel sau tribunal, învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; chestiunea de drept supusă dezlegării să conducă la soluţionarea pe fond a cauzei respective; condiţia negativă, în sensul că instanţa supremă nu s-a pronunţat asupra problemei de drept printr-o hotărâre prealabilă sau prin recurs în interesul legii. În contextul prezentei sesizări considerăm că aceasta întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute în art. 475 din Codul de procedură penală, şi anume Dosarul nr. 2.615/101/2018 se află pe rolul Curţii de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în faza de judecată a contestaţiei formulate de contestator Serviciul de Probaţiune Caraş-Severin, curtea de apel fiind una dintre instanţele enumerată expres şi limitativ de către legiuitor ce poate judeca calea de atac exercitată, aceasta având caracter exclusiv şi intrând în sfera accepţiunii de „în ultimă instanţă“. De asemenea, chestiunea de drept supusă dezlegării, şi anume „dacă serviciul de probaţiune face parte din categoria subiecţilor procesuali la care hotărârea atacată se referă, în sensul art. 425^1 alin. (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 34 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 29 din Codul de procedură penală, care definesc noţiunea de subiect procesual şi, respectiv, de participant la procesul penal“, se circumscrie unei chestiuni de drept a cărei dezlegare este necesar a fi făcută, întrucât de lămurirea acesteia depinde soluţionarea pe fond a cauzei. Aşa cum rezultă din încheierea curţii de apel de sesizare, obiectul cauzei în care s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile art. 476 cu referire la art. 475 din Codul de procedură penală, îl constituie contestaţia declarată de serviciul de probaţiune împotriva hotărârii prin care a fost respinsă sesizarea formulată de serviciul de probaţiune cu privire la condamnată referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei, acesta fiind circumscris fazei de executare a procesului penal. Aşadar, fondul cauzei priveşte raporturile juridice de drept execuţional, specifice fazei de executare a procesului penal în care subiecţii acestuia sunt statul, reprezentat prin organul specializat în administrarea justiţiei, respectiv serviciul de probaţiune, prin consilierul de probaţiune, şi condamnata faţă de care s-a dispus o pedeapsă de 1 an de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în condiţiile art. 91 din Codul penal, pe un termen de supraveghere de 2 ani stabilit conform art. 92 din Codul penal, fiind obligată la măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1) din Codul penal, iar în baza art. 93 alin. (2) din Codul penal a fost obligată ca pe durata termenului de supraveghere să execute obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate, precum şi la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, în instituţiile indicate, în condiţiile art. 93 alin. (3) din Codul penal raportat la art. 404 alin. (2) din Codul de procedură penală, fiindu-i atrasă atenţia asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal, iar în urma raportului de evaluare întocmit de către serviciul de probaţiune şi a relaţiilor solicitate au fost evidenţiate aspecte privind situaţia acesteia, pe baza cărora a fost dispusă soluţia primei instanţe. În doctrină^1 s-a arătat că raportul juridic de drept execuţional începe odată cu stabilirea sancţiunii pentru persoana condamnată şi se derulează pe parcursul executării conţinutului sancţiunii penale, până la epuizarea acesteia ori până când aceasta se consideră executată în condiţiile stabilite de lege. ^1 Ioan Chiş, Alexandru Bogdan Chiş, Executarea sancţiunilor penale, Universul Juridic, Bucureşti, p. 135. Momentul naşterii raportului de drept execuţional penal în situaţia sancţiunilor fără privare de libertate începe cu rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, dar durata acestuia depinde de modul în care persoana condamnată înţelege să execute voluntar măsurile şi obligaţiile stabilite pe termenul de supraveghere. În situaţia în care pe parcursul executării pedepsei se produc situaţii care îl pun pe condamnat în situaţia de a nu putea executa hotărârea instanţei de judecată, judecătorul delegat sau consilierul de probaţiune va interveni sesizând instanţa şi pronunţând, după caz, schimbarea conţinutului măsurilor şi obligaţiilor, stabilirea executării pedepsei prin muncă în folosul comunităţii, revocarea sau anularea măsurii, astfel încât raportul juridic de drept execuţional penal se va schimba în conţinut şi durată.^2 ^2 Ibidem, p. 137. Există particularităţi ale raportului de drept execuţional, faţă de raportul juridic de drept penal şi raportul juridic procesual penal. Astfel, în doctrină^3 s-a arătat că în timp ce raportul juridic penal ia naştere în momentul intrării în vigoare a legii penale, toţi destinatarii acesteia fiind obligaţi să respecte normele de drept penal, statul fiind instrumentul prin care se veghează la realizarea întocmai a conţinutului normei penale, fiind un subiect precis determinat prin organele sale înfiinţate în acest scop, pe când ceilalţi subiecţi sunt determinabili doar în măsura în care devin destinatari concreţi ai normelor de drept penal prin comiterea unei fapte penale, raportul de drept execuţional penal ia naştere în momentul în care hotărârea judecătorească devine definitivă şi persoana condamnată este responsabilă de executarea conţinutului pedepsei, statul prin organele sale fiind obligat să asigure toate condiţiile legale şi umanitare pentru executarea conţinutului sancţiunii penale. ^3 Ibidem, p. 142. Obiectul ambelor raporturi juridice îl constituie sancţiunea penală tipică, sancţiune care nu este negociabilă, discutabilă, facultativă ori care poate fi eludată prin diverse alte comportamente. Statul, prin organele sale, trebuie să vegheze ca persoanele ce execută sancţiuni penale să nu se poată sustrage de la executare, să parcurgă regimurile progresive de resocializare, să îşi îndeplinească obligaţiile civile, să îşi corijeze conduita pentru a deveni cetăţeni ce respectă legile. Raportul juridic procesual penal se diferenţiază de raportul de drept execuţional penal pentru că acesta se realizează între stat, prin alte organe specializate, şi participanţi la procesul penal (organele statului fiind instanţa de judecată, procurorul, organele de cercetare penală, iar părţile fiind inculpatul, partea vătămată, partea civilă, partea responsabilă civilmente), dar chiar şi subiecţi procesuali, care pot înlocui părţile în procesul penal. Raportul juridic de drept execuţional se realizează între organele statului, reprezentate prin instanţe de judecată, judecătorul pentru executarea pedepselor, directorul penitenciarului, consilierul de probaţiune, precum şi numai persoana sancţionată penal. Conţinutul raportului de drept procesual penal constă în totalitatea drepturilor şi obligaţiilor participanţilor la procesul penal, având ca obiect stabilirea existenţei sau inexistenţei raportului de conflict în dreptul substanţial, raport ce urmează a fi soluţionat prin hotărârea instanţei de judecată. Conţinutul raportului de drept execuţional penal se referă la totalitatea drepturilor, interdicţiilor, obligaţiilor şi facilităţilor impuse, aplicate sau acordate prin lege organelor de stat, dar şi persoanei sancţionate penal, pentru a îndeplini obiectul raportului constituit prin conţinutul sancţiunii - măsură educativă ori pedeapsă - privativă de libertate sau nu, cu o natură şi durată stabilite în conformitate cu prevederile Codului penal sau ale legilor penale speciale. Or, chestiunea de drept supusă dezlegării, în contextul obiectului cauzei mai sus arătate, are o directă legătură asupra modului de rezolvare a conţinutului raportului execuţional penal, specific fazei executării procesului penal şi se circumscrie condiţiei impuse de art. 475 alin. (1) din Codul de procedură penală referitoare la „chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective“. Legiuitorul, aşa cum a reglementat condiţia prevăzută în norma mai sus arătată, nu a făcut nicio distincţie asupra fondului cauzei, ceea ce conduce la concluzia că şi modul de rezolvare a conţinutului raportului de drept execuţional se include fondului cauzei, potrivit principiului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus („unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem“), iar chestiunea de drept supusă dezlegării „dacă serviciul de probaţiune face parte din categoria subiecţilor procesuali la care hotărârea atacată se referă, în sensul art. 425^1 alin. (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 34 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 29 din Codul de procedură penală“ are o legătură directă asupra modului de rezolvare a raportului de drept execuţional penal, aşa încât de lămurirea acesteia depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective. Jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a definit în mai multe decizii, pe cale de interpretare, sintagma „chestiuni de drept“, numai sub aspectul raportului juridic, fie de drept material, fie de drept procesual (Decizia nr. 11/2014 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 7 iulie 2014, Decizia nr. 24/2014 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 823 din 11 noiembrie 2014, Decizia nr. 5/2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016, Decizia nr. 16/2015 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 3 iulie 2015, Decizia nr. 22/2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.057 din 28 decembrie 2016, Decizia nr. 17/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 29 iunie 2017, decizii de respingere ca inadmisibile a sesizărilor, pe dispoziţii legale diferite, cu argumente diferite), însă nu s-a pronunţat până la acest moment şi asupra modului de rezolvare a unui raport de drept execuţional, din perspectiva chestiunii de drept supuse dezlegării. Totodată, chestiunea de drept supusă dezlegării din perspectiva prevederilor invocate nu a mai făcut, până la momentul sesizării, obiectul niciunei alte hotărâri prealabile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nici al vreunui recurs în interesul legii soluţionat de aceeaşi instanţă. Chestiunea de drept supusă dezlegării, deşi este invocată pentru prima dată pe calea unuia din instrumentele de unificare, nu poate fi considerată o chestiune nouă, întrucât condiţia noutăţii se circumscrie numai sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă. În consecinţă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării este admisibilă, prin prisma dispoziţiilor art. 475 alin. (1) din Codul de procedură penală. X.2. Chestiunea de drept supusă dezlegării Legiuitorul în procesul de reformă judiciară a conferit un rol semnificativ în cadrul raporturilor de drept execuţional sistemului de probaţiune, în mod concret cu obligaţii serviciilor de probaţiune şi atribuţii consilierilor de probaţiune prin dispoziţii exprese, atât în conţinutul Codului penal, cât şi al Codului de procedură penală, precum şi într-o reglementare distinctă ce face obiectul Legii nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 14 august 2013, cu modificările şi completările ulterioare. În dispoziţiile Codului penal în conţinutul mai multor instituţii sunt prevăzute obligaţii exprese ale serviciului de probaţiune, şi anume la amânarea aplicării pedepsei (art. 86 din Codul penal), la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (art. 94 din Codul penal), la liberarea condiţionată (art. 102 din Codul penal), în cazul măsurilor educative aplicabile minorilor (art. 122 din Codul penal). În prevederile Codului de procedură penală sunt reglementate în conţinutul mai multor instituţii juridice atribuţiile consilierului de probaţiune, precum şi obligaţiile serviciului de probaţiune, respectiv la revocarea sau anularea amânării aplicării pedepsei (art. 582 din Codul de procedură penală), revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere (art. 583 din Codul de procedură penală), anularea şi revocarea liberării condiţionate (art. 588 din Codul de procedură penală). În contextul sesizării, în raport cu obiectul acesteia, dispoziţiile art. 94 alin. (4) din Codul penal instituie obligaţia serviciului de probaţiune de a sesiza instanţa, dacă: „a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligaţiilor impuse de instanţă, fie încetarea executării unora dintre acestea; b) persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile care îi revin; c) persoana supravegheată nu a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărâre, cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere“. Legiuitorul a reglementat în conţinutul alin. (1) al art. 583 din Codul de procedură penală referitor la revocarea sau anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere o atribuţie alternativă de sesizare a instanţei competente, fie de procuror, fie de consilierul de probaţiune („asupra revocării sau anulării suspendării executării pedepsei sub supraveghere prevăzute la art. 96 sau 97 din Codul penal se pronunţă, din oficiu, la sesizarea procurorului sau a consilierului de probaţiune, instanţa care judecă ori a judecat în primă instanţă infracţiunea ce ar putea atrage revocarea sau anularea“). În alin. (2) al art. 583 din Codul de procedură penală, legiuitorul instituie în ipoteza arătată o obligaţie exclusivă, cu caracter imperativ, serviciului de probaţiune competent, dar şi o obligaţie cu caracter facultativ procurorului şi părţii interesate şi o atribuţie cu caracter facultativ consilierului de probaţiune („dacă, până la expirarea termenului prevăzut la art. 93 alin. (5) din Codul penal, condamnatul nu a respectat obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, serviciul de probaţiune competent sesizează instanţa care a pronunţat în primă instanţă suspendarea, în vederea revocării acesteia. Sesizarea poate fi făcută şi de procuror, de consilierul de probaţiune sau de partea interesată, până la expirarea termenului de supraveghere“). În conţinutul Legii nr. 252/2013 din 19 iulie 2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 14 august 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se prevede expres în art. 2 alin. (1) că, „prin activitatea sa, sistemul de probaţiune, ca serviciu public, contribuie la înfăptuirea actului de justiţie“, această obligaţie fiind detaliată prin atribuţii concrete conferite serviciului de probaţiune, dar şi consilierului de probaţiune, ca organe specializate în realizarea raportului juridic de drept execuţional penal, în dispoziţiile art. 43 lit. b), art. 57 raportat la art. 56 alin. (1), art. 67. Astfel, „evaluarea persoanelor aflate în supravegherea serviciului de probaţiune se realizează la solicitarea instanţei de judecată sau a judecătorului delegat cu executarea sau, după caz, la iniţiativa consilierului de probaţiune manager de caz, dacă, pe durata termenului de supraveghere, persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile care îi revin.“ [art. 43 lit. b)] În dispoziţiile art. 57 se prevede că „În exercitarea controlului respectării măsurilor de supraveghere, consilierul stabileşte şi derulează întrevederi cu persoana supravegheată la sediul serviciului de probaţiune, efectuează vizite anunţate sau inopinate la locuinţa persoanei sau în alte locuri, în funcţie de specificul situaţiei, solicită documente privind structura familiei, a persoanelor care se află în întreţinerea sa sau în a căror întreţinere se află, documente privind situaţia locativă, a locului de muncă şi a mijloacelor de existenţă, verifică periodic datele furnizate de persoana supravegheată şi îndeplineşte orice alte măsuri de control adaptate cazului“, iar în art. 56 alin. (1) „Consilierul de probaţiune manager de caz controlează nemijlocit respectarea de către persoana supravegheată a măsurilor de supraveghere prevăzute la art. 85 alin. (1), respectiv art. 93 alin. (1) din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, pe toată durata termenului de supraveghere“. Potrivit art. 67 din actul normativ menţionat, se statuează că „(1) În situaţia în care, pe durata termenului de supraveghere, consilierul de probaţiune manager de caz constată că persoana supravegheată nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută, în condiţiile stabilite, obligaţiile ce îi revin, verifică motivele care au determinat această nerespectare şi, dacă apreciază că nerespectarea s-a făcut cu rea-credinţă, întocmeşte un raport de evaluare conform art. 44 şi sesizează instanţa în vederea revocării sancţiunii. (2) În situaţia neîndeplinirii integrale a obligaţiilor civile de către persoana supravegheată cel mai târziu cu 3 luni înainte de expirarea termenului de supraveghere, consilierul de probaţiune manager de caz întocmeşte un raport de evaluare conform art. 44, în care consemnează motivele neîndeplinirii, şi sesizează instanţa. (3) Pentru încălcări minore care nu aduc atingere scopului pentru care au fost dispuse măsurile de supraveghere sau obligaţiile persoanei supravegheate, consilierul de probaţiune manager de caz poate emite avertismente. Condiţiile de emitere şi modalităţile de aplicare a avertismentelor se stabilesc prin Regulamentul de aplicare al prezentei legi“. Din examinarea dispoziţiilor de drept penal material, de drept procesual penal, precum şi a Legii nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 14 august 2013, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că serviciul de probaţiune, ca organ prevăzut de lege, în cadrul raporturilor de drept execuţional penal are un complex de competenţe, prin drepturi, obligaţii (sesizează instanţa competentă, iniţiază evaluarea, verifică motivele de neîndeplinire) şi atribuţii (prin consilierul de probaţiune stabileşte şi derulează întrevederi cu persoana supravegheată la sediul serviciului de probaţiune, efectuează vizite anunţate sau inopinate la locuinţa persoanei sau în alte locuri, solicită documente privind structura familiei, a persoanelor care se află în întreţinerea sa sau în a căror întreţinere se află, controlează nemijlocit respectarea de către persoana supravegheată a măsurilor de supraveghere) în procedura de revocare sau anularea suspendării pedepsei sub supraveghere, ceea ce îi conferă calitatea de subiect procesul în cadrul acestei proceduri. Potrivit art. 34 din Codul de procedură penală referitor la alţi subiecţi procesuali se stipulează că „În afara participanţilor prevăzuţi la art. 33, sunt subiecţi procesuali: martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare, precum şi orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare penale“. Aşadar, serviciul de probaţiune ca organ prevăzut de lege cu drepturi, obligaţii, atribuţii în procedura revocării suspendării pedepsei sub supraveghere este un subiect procesual ce se circumscrie în accepţiunea tezei finale a dispoziţiilor art. 34 din Codul de procedură penală. Potrivit art. 597 alin. (5) din Codul de procedură penală referitor la procedura la instanţa de executare, „dispoziţiile cuprinse în titlul III al părţii speciale privind judecata care nu sunt contrare dispoziţiilor prezentului capitol se aplică în mod corespunzător“, iar în alin. (7) al aceleiaşi norme se prevede că „hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării potrivit prezentului titlu pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară, în termen de 3 zile de la comunicare“. Dispoziţiile art. 425^1 alin. (2) din Codul de procedură penală referitoare la calea de atac a contestaţiei fac parte din titlul III al Părţii speciale şi nu sunt contrare prevederilor cuprinse în capitolul IV din titlul V al Părţii speciale, ci mai mult aduc precizări cu privire la titularii contestaţiei, aşa încât sunt incidente în procedura revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Dispoziţiile art. 425^1 alin. (2) din Codul de procedură penală prevăd că „Pot face contestaţie procurorul şi subiecţii procesuali la care hotărârea atacată se referă, precum şi persoanele ale căror interese legitime au fost vătămate prin aceasta, în termen de 3 zile, care curge de la pronunţare pentru procuror şi de la comunicare pentru celelalte persoane, dispoziţiile art. 411 alin. (1) aplicându-se în mod corespunzător.“ Aşadar, legiuitorul a reglementat în conţinutul normei mai sus menţionate titularii contestaţiei, respectiv procurorul, subiecţii procesuali, fără a face vreo distincţie cu privire la aceştia, în condiţiile în care în art. 29 din Codul de procedură penală referitor la participanţii în procesul penal sunt evidenţiaţi subiecţii procesuali principali şi alţi subiecţi procesuali (subiecţii procesuali principali, stabiliţi în art. 33 din Codul de procedură penală, sunt suspectul şi persoana vătămată, iar ceilalţi subiecţi procesuali prevăzuţi în art. 34 din acelaşi cod: martorul, expertul, interpretul, agentul procedural, organele speciale de constatare, precum şi orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligaţii sau atribuţii în procedurile judiciare penale) şi persoanele ale căror interese legitime au fost vătămate, termenul şi momentul de la care curge. Astfel, serviciul de probaţiune este un organ prevăzut de lege ce are drepturi, obligaţii şi atribuţii în procedura de revocare sau anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, care a şi sesizat instanţa competentă pentru a dispune, reprezentând un subiect procesual în accepţiunea dispoziţiilor art. 34 teza finală din Codul de procedura penală ce dobândeşte şi calitate procesuală activă de a formula contestaţie împotriva sentinţei pronunţate în procedura reglementată de art. 583 din Codul de procedură penală. Serviciul de probaţiune are „puterea de a acţiona în justiţie“ în procedura de revocare sau anulare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, cu atât mai mult are legitimitatea procesuală de a exercita calea de atac prevăzută de lege (legitimatio ad causam). Calitatea serviciului de probaţiune de „subiect procesual la care hotărârea atacată se referă“, în ipoteza în care ca subiect procesual a sesizat instanţa în procedura revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, decurge din faptul că, în ipoteza menţionată, instanţa se pronunţă, prin hotărârea atacată, asupra sesizării serviciului de probaţiune. Hotărârea prin care instanţa admite sau respinge sesizarea serviciului de probaţiune privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere constituie o hotărâre care „se referă“ atât prin dispozitiv, cât şi prin considerente la acest subiect procesual. În consecinţă, în ipoteza în care a sesizat instanţa în vederea revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere, serviciul de probaţiune este titular al căii de atac a contestaţiei împotriva hotărârii prin care instanţa se pronunţă asupra revocării suspendării şi este inclus în sfera „subiecţilor procesuali la care hotărârea atacată se referă“. În raport cu cele arătate se va admite sesizarea formulată în cauză, ca urmare a interpretării sistematice a dispoziţiilor generale şi speciale din Codul de procedură penală, prin corelare a art. 583 din Codul de procedură penală cu art. 29, art. 34 şi a art. 597 alin. (5) raportat la art. 425^1 alin. (2) din Codul de procedură penală, precum şi cu dispoziţiile menţionate din Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 14 august 2013, cu modificările şi completările ulterioare, aşa încât în procedura revocării suspendării executării pedepsei sub supraveghere serviciul de probaţiune ca titular al sesizării este şi titular al căii de atac prevăzute de lege, în calitate de subiect procesual, împotriva hotărârii prin care se soluţionează sesizarea. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova, Secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 2.615/101/2018, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă serviciul de probaţiune face parte din categoria subiecţilor procesuali la care hotărârea atacată se referă, în sensul art. 425^1 alin. (2) din Codul de procedură penală raportat la art. 34 din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 29 din Codul de procedură penală care definesc noţiunea de subiect procesual şi respectiv de participant la procesul penal.“ Stabileşte că în cadrul procedurii de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzută de art. 583 din Codul de procedură penală, serviciul de probaţiune este un subiect procesual la care hotărârea atacată se referă, în accepţiunea art. 425^1 alin. (2) teza I din Codul de procedură penală raportat la art. 34 teza finală din acelaşi cod. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 septembrie 2019. PREŞEDINTELE SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător DANIEL GRĂDINARU Magistrat-asistent, Oana Mihaela Dinu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
