Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌──────────────┬───────────────────────┐
│Valer Dorneanu│- preşedinte │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├──────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├──────────────┼───────────────────────┤
│ │- │
│Marieta Safta │prim-magistrat-asistent│
│ │delegat │
└──────────────┴───────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate referitoare la Legea privind completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, formulată de Guvernul României. 2. Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, art. 11 alin. (1) lit. A.a) şi art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 476 din 13 ianuarie 2022 şi constituie obiectul Dosarului nr. 102A/2022. 3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine că, în ceea ce priveşte soluţia normativă preconizată la art. I pct. 2 alin. (5), în vederea respectării principiului ierarhiei actelor normative, în conformitate cu dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 24/2000 şi ale art. 1 alin. (5) din Constituţie, este necesar ca normele privind autorizarea şcolilor de conducători auto şi a instructorilor auto în domeniul conducerii auto defensive, cele privind atestarea profesorilor de legislaţie rutieră şi a instructorilor de conducere auto, precum şi procedura de examinare şi formare în acest domeniu să fie reglementate prin hotărâre a Guvernului, iar nu prin ordin al ministrului. 4. În opinia Guvernului, consacrarea la nivelul terţiar al legislaţiei a unor elemente precum cele de la art. I pct. 2 alin. (5) va determina lipsirea legislaţiei vizate de orice calitate normativă, criteriu de constituţionalitate indispensabil conform art. 1 alin. (5) din Constituţie. Se arată că este necesar ca nivelul primar al legislaţiei să asigure claritate şi precizie, astfel încât drepturile subiecţilor asupra cărora se vor aplica normele să fie garantate. Legislaţia de nivel secundar trebuie să asigure cadrul pentru a organiza executarea legilor, iar normele de nivel terţiar trebuie să prevadă doar completările tehnice necesare care ar încărca inutil un text la nivel de lege sau la nivel de hotărâre a Guvernului. În consecinţă, o trimitere direct la nivel de ordin pentru a organiza executarea legilor este contrară art. 108 alin. (2) din Constituţie. 5. Se mai arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, reglementările de nivel secundar trebuie emise numai pe baza şi în executarea legii. Astfel, aceste reglementări, fiind norme secundare, emise în aplicarea şi executarea legii, trebuie să aibă caracter tehnic. Relaţiile sociale sunt reglementate primar prin legi/ordonanţe de urgenţă/ordonanţe, în timp ce actele administrative cu caracter normativ pot organiza punerea în executare sau executarea acestora, după caz, fără ca ele însele să fie izvor primar de drept. Prin urmare, în situaţia de faţă se impune ca prin normele primare să fie stabilite reguli clare, ce urmează ulterior a fi detaliate prin reglementări la nivel secundar. 6. În susţinerea argumentării formulate se invocă şi următoarele considerente cuprinse în Decizia Curţii Constituţionale nr. 498 din 17 iulie 2018: „Reglementarea unor norme primare în corpul unui act de reglementare secundară reprezintă o contradicţie în termeni. Astfel, acest din urmă act trebuie să se limiteze strict la organizarea punerii în executare sau la executarea dispoziţiilor primare, şi nu să reglementeze el însuşi astfel de dispoziţii. De aceea, actele administrative cu caracter normativ, fie ele hotărâri ale Guvernului sau ordine ale miniştrilor, nu pot, prin conţinutul lor normativ, să excedeze domeniului organizării executării actelor de reglementare primară [art. 108 alin. (2) din Constituţie], respectiv a executării acestora sau a hotărârilor Guvernului [art. 77 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010], după caz, pentru că, printrun atare procedeu, s-ar ajunge la modificarea/ completarea însăşi a legii.“ 7. În concluzie, pentru motivele arătate, se solicită admiterea sesizării de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. 8. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (3) şi art. 17 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatului Poporului pentru a comunica punctul lor de vedere. 9. Autorităţile menţionate nu au transmis punctul lor de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând sesizarea de neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate. 11. În ceea ce priveşte obiectul sesizării, Curtea constată că instanţa constituţională a fost sesizată cu privire la neconstituţionalitatea Legii privind completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Examinând însă criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea observă că acestea se referă, exclusiv, la soluţia legislativă consacrată de dispoziţiile art. 24^1 alin. (5), introduse prin art. I pct. 2 din Legea privind completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, având următorul cuprins: „Normele privind autorizarea şcolilor de conducători auto şi a instructorilor auto în domeniul conducerii auto defensive, normele privind atestarea profesorilor de legislaţie rutieră şi a instructorilor de conducere auto în domeniul conducerii auto defensive, precum şi procedura de examinare şi formare în domeniul conducerii auto defensive se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor şi infrastructurii, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.“ Astfel fiind, Curtea reţine ca obiect al sesizării de neconstituţionalitate dispoziţiile art. 24^1 alin. (5), introduse prin art. I pct. 2 din Legea privind completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Admisibilitatea sesizării 12. Sesizarea a fost formulată de Guvernul României, titular al dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale cu obiecţii de neconstituţionalitate, în conformitate cu prevederile art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie. Obiectul sesizării se încadrează în competenţa Curţii, stabilită de textele mai sus menţionate, acesta vizând, astfel cum rezultă din examinarea Monitorului Oficial al României, o lege care nu a fost promulgată. În ceea ce priveşte termenul de sesizare se constată că, potrivit fişei legislative, legea criticată a fost adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, în data de 21 decembrie 2021 şi, în aceeaşi dată, a fost depusă la secretarul general al Camerei, pentru exercitarea dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale. În data de 27 decembrie 2021 legea a fost trimisă la promulgare. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 13 ianuarie 2022, aşadar în cadrul termenului stabilit de art. 77 alin. (1) din Constituţie. În concluzie, sesizarea este admisibilă sub toate cele trei aspecte ce privesc legalitatea sesizării. Analiza criticilor formulate 13. În opinia Guvernului, soluţia legislativă criticată încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, care consacră principiul legalităţii, precum şi pe cele ale art. 108 din Constituţie, referitoare la hotărârile Guvernului, prin aceea că „trimite direct la nivel de ordin pentru a organiza executarea legilor“. 14. Analizând însă textele constituţionale invocate, Curtea observă că acestea reglementează obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi, respectiv, regimul juridic al hotărârilor de Guvern, fără a statua în privinţa regimului juridic al altor acte de punere în executare a legilor ori a vreunei ierarhii obligatorii în acest sens. Or, consacrarea constituţională a regimului juridic al hotărârilor de Guvern, circumscrise exclusiv organizării executării legilor, nu exclude existenţa, în sistemul normativ, a altor acte adoptate de autorităţile publice prin care să se realizeze acelaşi obiectiv. 15. Ordinele ministrului constituie o astfel de categorie de acte, al căror regim juridic este stabilit de art. 57 - Actele miniştrilor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, potrivit căruia: "(1) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, ministrul emite ordine şi instrucţiuni cu caracter normativ sau individual.(2) Prin ordine se pot aproba norme metodologice, regulamente sau alte categorii de reglementări care sunt parte componentă a ordinului prin care se aprobă.(3) Actele administrative cu caracter normativ, neclasificate, potrivit legii, emise de ministru se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.(4) Actele prevăzute la alin. (1) sunt semnate de miniştri sau de persoanele delegate de aceştia.(5) Aprecierea necesităţii şi oportunitatea emiterii actelor administrative ale miniştrilor aparţin exclusiv acestora.(6) Prevederile alin. (1)-(5) se aplică, în mod corespunzător, şi în cazul conducătorilor altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului şi a ministerelor care au rang de secretar de stat sau subsecretar de stat." 16. Apartenenţa ordinelor miniştrilor la categoria actelor de executare a legilor este stabilită expres de dispoziţiile cuprinse în art. 77 - Actele date în executarea unui act normativ din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora „Ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului. (...)“ 17. Lecturând deopotrivă textele constituţionale şi legale invocate, se constată că niciunul dintre acestea nu stabileşte o ierarhie obligatorie a actelor de executare a legii, în sensul arătat în sesizare. Dimpotrivă, din cuprinsul art. 77 din Legea nr. 24/2000 rezultă, în mod evident, că ordinele miniştrilor pot fi date inclusiv în executarea legilor. Ca urmare, nu poate fi reţinută critica formulată de Guvern în sensul neconstituţionalităţii reglementării doar pentru că trimite, pentru punerea sa în executare, la ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii, iar nu la hotărârea Guvernului. Nu subzistă o obligaţie constituţională ca mai întâi organizarea legii să se realizeze prin hotărâre a Guvernului, iar numai în aplicarea hotărârii Guvernului şi condiţionat de existenţa acesteia, să se adopte ordine ale ministrului. O astfel de regulă ar duce, de altfel, la o rigidizare excesivă a procesului de legiferare şi la supraîncărcarea sistemului normativ. Identificarea instrumentului celui mai adecvat de punere în executare a legii nu urmează, aşadar, o structură algoritmică, de natură să oblige parcurgerea unei ierarhii predefinite, ci ţine seama, în principal, de necesitatea de reglementare şi de competenţa materială a organului emitent. 18. Desigur însă că ordinele miniştrilor emise în baza legii (întocmai ca hotărârile Guvernului) trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actul de bază pe care îl execută şi să nu conţină soluţii contrare acestuia. De asemenea, actele menţionate nu pot cuprinde norme juridice primare. Din această perspectivă, considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 498 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 26 iulie 2010, invocate în motivarea sesizării sunt deplin aplicabile atât hotărârilor Guvernului, cât şi ordinelor miniştrilor, aşa cum, de altfel, chiar aceste considerente precizează expres: „Relaţiile sociale sunt reglementate primar prin legi/ordonanţe de urgenţă/ordonanţe, în timp ce actele administrative cu caracter normativ pot organiza punerea în executare sau executarea acestora, după caz, fără ca ele însele să fie izvor primar de drept. Reglementarea unor norme primare în corpul unui act de reglementare secundară reprezintă o contradicţie în termeni. Astfel, acest din urmă act trebuie să se limiteze strict la organizarea punerii în executare sau la executarea dispoziţiilor primare, şi nu să reglementeze el însuşi astfel de dispoziţii. De aceea, actele administrative cu caracter normativ, fie ele hotărâri ale Guvernului sau ordine ale miniştrilor, nu pot, prin conţinutul lor normativ, să excedeze domeniului organizării executării actelor de reglementare primară [art. 108 alin. (2) din Constituţie], respectiv a executării acestora sau a hotărârilor Guvernului (art. 77 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010), după caz, pentru că, printr-un atare procedeu, s-ar ajunge la modificarea/completarea însăşi a legii.“ (paragraful 57). 19. Faţă de dispoziţiile constituţionale şi considerentele citate, autoritatea administrativă emitentă este ţinută de aceeaşi obligaţie de a nu reglementa norme cu caracter primar prin acte de punere în executare a legilor, indiferent dacă acestea sunt hotărâri ale Guvernului, ordine ale ministrului sau alte categorii de acte. Astfel fiind, trimiterea pe care legea o face la o hotărâre a Guvernului sau un ordin al ministrului nu poate fi echivalată, de plano, cu transformarea acestor acte în izvoare primare de drept. Ca urmare, nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia trimiterea direct la ordinul ministrului, iar nu la o hotărâre a Guvernului, ar avea ca efect reglementarea de norme primare printr-un act administrativ. 20. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituţionalitate formulată de Guvernul României şi constată că dispoziţiile art. 24^1 alin. (5), introduse prin art. I pct. 2 din Legea privind completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 ianuarie 2022. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Prim-magistrat-asistent delegat, Marieta Safta ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
