Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Gheorghe Cresu în Dosarul nr. 4.050/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.856D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 7 iunie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 4.050/3/2019, Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia a fost invocată de Gheorghe Cresu într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii prin care s-a solicitat instanţei judecătoreşti competente să se pronunţe asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi să dispună acordarea de măsuri reparatorii, în condiţiile Legii nr. 165/2013, precum şi obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei de compensare prin puncte. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că dispoziţiile invocate creează o evidentă discriminare cu privire la exercitarea acţiunii prevăzute de textul legal criticat între justiţiabilii care s-au adresat cu cereri în justiţie după expirarea termenelor prevăzute de acesta, pe de o parte, şi cei ale căror cauze se aflau deja pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, ceea ce contravine principiilor constituţionale ale egalităţii în drepturi şi accesului liber la justiţie. Se mai susţine, în acest sens, că discriminarea creată de dispoziţiile de lege criticate nu se bazează pe nicio cauză obiectivă, ci este rezultatul hazardului, ce ţine de timpul în care autorităţile emit o decizie şi momentul când cererea adresată justiţiei se înregistrează pe rolul instanţelor. În acelaşi sens, se mai susţine că dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa accesului la justiţie, stabilind, pe de o parte, că instanţele îşi exercită acest rol numai în anumite situaţii (până la expirarea unui termen), şi, pe de altă parte, că îşi exercită acest rol numai atunci când cererile au fost pe rolul instanţelor judecătoreşti la data intrării în vigoare a legii. Totodată, prin impunerea unor criterii diferite şi arbitrare, legiuitorul nu asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în formularea acestei acţiuni, parte componentă a dreptului la un proces echitabil. 6. Se mai susţine că măsurile instituite prin Legea nr. 165/2013 nu pot constitui un motiv obiectiv pentru discriminarea justiţiabililor, în condiţiile în care Constituţia garantează, prin dispoziţiile art. 124 alin. (2), că justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. Or, unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea dispar atunci când dreptul la exercitarea cererii depinde exclusiv de data calendaristică în care cererile au fost pe rolul instanţelor judecătoreşti, raportat la data intrării în vigoare a legii. Invocându-se cele statuate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, se arată că legiuitorul poate institui un tratament juridic diferit pentru exercitarea acţiunii, însă acest tratament juridic diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului sau a autorităţii publice, ci trebuie să se justifice în mod obiectiv şi raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie. În consecinţă, legiuitorul nu are îndreptăţirea constituţională de a bloca, în funcţie de existenţa/inexistenţa cauzei pe rolul instanţelor, accesul la justiţie, deoarece pune ab initio cetăţenii într-o situaţie diferită, fără a avea o justificare obiectivă şi rezonabilă, mai ales că multe cauze au parcurs procedura administrativă pe durata mai multor ani. Se mai invocă cele statuate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale în privinţa formulării căilor de atac şi în privinţa principiului egalităţii în faţa legii. 7. Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 4 şi ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Analizând motivarea excepţiei, Curtea reţine că obiectul acesteia îl reprezintă art. 4 teza a doua şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora: - Art. 4 teza a doua: „Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.“; – Art. 35 alin. (2): „(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.“ 12. În opinia autorului excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 -Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie şi art. 124 alin. (2) privind caracterul unic, imparţial şi egalitar al justiţiei. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil şi art. 14 - Interzicerea discriminării cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia a solicitat în faţa instanţei a quo constatarea calităţii de persoană îndreptăţită şi obligarea entităţii învestite de lege la acordarea de măsuri reparatorii, în temeiul art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care atribuie persoanelor îndreptăţite posibilitatea de a se adresa justiţiei, în cazul în care entitatea învestită de lege nu soluţionează notificarea, în termenele prevăzute de lege în acest scop. Dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 stabilesc termenul în care persoana care se consideră îndreptăţită poate ataca în faţa instanţei de judecată lipsa emiterii deciziei privitoare la imobilul revendicat, şi anume 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor. 14. Prin Decizia nr. 786 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017, paragraful 16, Curtea Constituţională a statuat că stabilirea unor noi termene, în care entităţile învestite trebuie să soluţioneze notificările, de la expirarea cărora persoana îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti, inclusiv în situaţia reglementată de art. 35 alin. (2) din aceeaşi lege (când se constată refuzul nejustificat de soluţionare a notificării), se înscrie în raţiunea pentru care legea însăşi a fost concepută, aceea de a crea un mecanism care să confere eficienţă procesului reparator al măsurilor abuzive, de preluare a unor imobile în timpul regimului comunist. Se asigură, în acelaşi timp, şi certitudinea finalizării acestuia, inclusiv prin reglementarea legală expresă a posibilităţii persoanei care se consideră îndreptăţită de a acţiona împotriva refuzului nejustificat al entităţii de a răspunde la notificare. 15. În prezenta cauză, autorul excepţiei susţine existenţa unei discriminări, în funcţie de data introducerii cererii de chemare în judecată a entităţilor administrative învestite cu soluţionarea notificării, respectiv, între persoanele îndreptăţite, ale căror cauze se aflau pe rolul instanţelor de judecată la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, pe de o parte, şi cele care s-au adresat cu cereri în justiţie după expirarea termenelor în care entităţile administrative trebuiau să soluţioneze notificările, reglementate de art. 33 şi 34 din Legea nr. 165/2013. Astfel, autorul prezentei excepţii încearcă să demonstreze existenţa unei discriminări, prin compararea regimului juridic aplicabil aceleiaşi situaţii juridice, în baza unor norme legale succesive. Or, în jurisprudenţa sa, faţă de critici similare, Curtea a reţinut că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări (în acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, sau Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011). 16. De asemenea, prin Decizia nr. 95 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 5 mai 2014, Curtea a reţinut, referitor la evaluarea existenţei sau inexistenţei discriminării în cazul aplicării unui tratament diferit la situaţii analoage, că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, tratamentul diferenţiat al persoanelor aflate în situaţii similare este discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, cu alte cuvinte, dacă nu urmăreşte un obiectiv legitim sau dacă nu există o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele întrebuinţate şi obiectivul avut în vedere (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60). Prin aceeaşi decizie, Curtea a constatat că termenele introduse prin prevederile art. 33 şi 34 din Legea nr. 165/2013 au ca scop eficientizarea procedurilor administrative şi, în final, respectarea drepturilor tuturor persoanelor interesate, prezentând în acelaşi timp un scop legitim. Acestea sunt termene pe care legiuitorul şi le-a asumat şi pe care trebuie să le respecte, fără a interveni pentru amânarea aplicării lor, pentru că, în acest fel, s-ar goli de conţinut dreptul consacrat de norma criticată şi s-ar anula însuşi scopul legii. Ca atare, Curtea a constatat existenţa unui raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia. 17. De asemenea, prin Decizia nr. 113 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 23 mai 2016, paragraful 23, Curtea a statuat că accesul liber la justiţie semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime i-au fost încălcate, iar nu faptul că acest drept de acces la justiţie nu poate fi supus niciunei condiţionări. În situaţia reglementată de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, condiţionarea o reprezintă necesitatea împlinirii termenelor prevăzute la art. 33 şi 34 din lege, termene în legătură cu care instanţa de contencios constituţional a apreciat că se conformează exigenţelor constituţionale şi convenţionale. 18. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice jurisprudenţa Curţii, cele statuate în deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză. 19. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Cresu în Dosarul nr. 4.050/3/2019 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 4 teza a doua şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 martie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
