Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Valentina │- │
│Bărbăţeanu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Constantin Virgil Manea în Dosarul nr. 3.888/3/2019/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.020D/2019. 2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului excepţiei, care precizează că face o completare, în sensul că îşi întemeiază motivarea excepţiei de neconstituţionalitate nu doar pe dispoziţiile art. 16 din Constituţie, ci şi pe cele ale art. 21 din Legea fundamentală. Susţine că prin noul Cod de procedură civilă, aşa-zisa procedură de regularizare a cererii de chemare în judecată, prevăzută de art. 200 alin. (3) şi (4) coroborat cu art. 194-197, este o manevră dată de statul paralel, pe care Curtea Constituţională are puterea de a o abroga. Arată că, indiferent de demersurile procesuale pe care le-ar face, în temeiul articolelor menţionate, judecătorul cauzei îi respinge cererea de chemare în judecată. Precizează că i-a fost admisă cererea de invocare a excepţiei de neconstituţionalitate, dar i-a fost respinsă acţiunea, în toate situaţiile, ceea ce apreciază că nu este drept. Susţine că nu se respectă art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Totodată, critică modul în care a fost realizată reforma în justiţie, cu referire la statutul judecătorilor şi la pensiile acordate judecătorilor şi procurorilor, precum şi la modul în care se stabileşte răspunderea judecătorilor. 4. Revenind la procedura regularizării cererii de chemare în judecată, critică faptul că se găsesc mereu motive de anulare a acestei cereri, ca, de exemplu, lipsa timbrării, autorul excepţiei exprimându-şi nemulţumirea şi cu privire la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru. Solicită, în final, abrogarea (constatarea neconstituţionalităţii) prevederilor art. 200 alin. (3) şi (4) şi ale art. 194-197 din Codul de procedură civilă, astfel încât să se revină la reglementarea anterioară, potrivit căreia probele puteau fi propuse la primul termen, spre deosebire de situaţia actuală, în care nu sunt luate în considerare probele propuse la primul termen, fiind necesar ca acestea să fie prevăzute chiar în cuprinsul cererii de chemare în judecată. De asemenea, la primul termen de judecată putea fi prezentată chitanţa doveditoare a plăţii taxei judiciare de timbru. Susţine că acesta este un tertip securist prin care se tergiversează cauza. 5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că autorul acesteia nu formulează critici de neconstituţionalitate concrete, nici în cererea scrisă prin care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, nici în susţinerea orală din prezenta şedinţă publică. 6. Autorul excepţiei solicită, în continuare, înregistrarea şedinţei de judecată. Preşedintele Curţii îi pune în vedere să formuleze o cerere scrisă în acest sens, pe care să o depună la registratura Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 31 mai 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.888/3/2019/a1, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Constantin Virgil Manea într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri de reexaminare a încheierii prin care s-a dispus anularea cererii de chemare în judecată. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 16 din Constituţie şi îngrădesc dreptul de acces la justiţie. 9. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, arătând că, astfel cum a reţinut Curtea Constituţională în Decizia nr. 284 din 4 mai 2017, scopul instituirii procedurii de regularizare a cererii de chemare în judecată este remedierea lipsurilor acţiunii introductive, astfel încât, la momentul demarării procedurii de fixare a primului termen de judecată, aceasta să cuprindă toate elementele prevăzute de art. 194 din Codul de procedură civilă. În această modalitate, legiuitorul a asigurat respectarea principiului celerităţii, dar şi a dreptului la un proces echitabil şi la judecarea cauzei într-un termen rezonabil. O astfel de procedură nu este de natură să afecteze însăşi esenţa dreptului protejat, având în vedere că este însoţită de garanţia conferită de dreptul de a formula o cerere de reexaminare prevăzută de art. 200 alin. (5) din Codul de procedură civilă. În plus, instanţa de judecată se pronunţă asupra unei probleme ce priveşte exclusiv buna administrare a justiţiei. Dispoziţiile legale criticate nu sunt de natură a aduce atingere dreptului la un proces echitabil, întrucât procedura regularizării nu vizează judecarea pe fond a cererii introductive şi nu se referă la drepturile civile, ci numai la aspectele de legalitate, a căror examinare nu face necesară o dezbatere, cu citarea părţilor. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: „(3) Când cererea nu îndeplineşte cerinţele prevăzute la art. 194-197, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu menţiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancţiunea anulării cererii. Se exceptează de la această sancţiune obligaţia de a se desemna un reprezentant comun, caz în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 202 alin. (3).“ 14. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 16 - Egalitatea şi art. 21 - Accesul liber la justiţie. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în jurisprudenţa sa (de exemplu, Decizia nr. 167 din 16 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 6 iulie 2017, paragraful 19), a statuat că procedura regularizării cererii de chemare în judecată, reglementată de art. 200 din Codul de procedură civilă, este justificată prin prisma finalităţii legitime urmărite de către legiuitor, şi anume fixarea corectă a cadrului procesual, în vederea evitării acordării de noi termene de judecată pentru complinirea lipsurilor, ceea ce conduce atât la asigurarea dreptului de apărare al pârâtului, aflat în deplină cunoştinţă de cauză cu privire la obiectul cererii, motivele invocate şi probele solicitate, cât şi la asigurarea celerităţii procesului, permiţând, astfel, desfăşurarea judecăţii într-un termen optim şi previzibil, în sensul art. 6 din Codul de procedură civilă, element component al termenului rezonabil, reglementat de art. 21 alin. (3) din Constituţie. 16. Totodată, prin Decizia nr. 264 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 6 iulie 2016, Decizia nr. 708 din 27 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 19 ianuarie 2015, Decizia nr. 410 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 30 iulie 2014, Decizia nr. 479 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 23 ianuarie 2014, sau Decizia nr. 580 din 29 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 5 noiembrie 2015, Curtea a constatat că dispoziţiile care reglementează procedura regularizării cererii de chemare în judecată nu înfrâng prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil sau dreptul la apărare, întrucât procedura specială vizată nu se referă la fondul cauzelor, respectiv la drepturile civile, cum cere art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ci numai la aspectele de ordin pur legal, a căror examinare nu face cu nimic necesară o dezbatere, cu citarea părţilor. 17. În cauza de faţă, autorul excepţiei de neconstituţionalitate a criticat prevederile art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care instituie sancţiunea anulării cererii de chemare în judecată în situaţia în care, după ce reclamantului i se comunică în scris modificările ce trebuie efectuate şi/sau, după caz, lipsurile ce trebuie complinite pentru ca cererea de chemare în judecată să fie adusă în concordanţă cu cerinţele impuse de lege, acesta nu procedează, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, la regularizarea cererii. 18. Curtea observă însă că, în argumentarea pretinsei neconstituţionalităţi a textului de lege menţionat, autorul acesteia s-a limitat doar la afirmarea încălcării dispoziţiilor art. 16 şi 21 din Constituţie şi formularea unor nemulţumiri referitoare la persoana judecătorului care a dispus anularea cererii de chemare în judecată, precum şi la sistemul justiţiei, fără să arate în ce anume ar consta neconcordanţa reglementării legale criticate cu textele Legii fundamentale invocate. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie motivate, întrucât instanţa de contencios constituţional nu se poate substitui autorilor excepţiei în ceea ce priveşte identificarea şi formularea unor motive de neconstituţionalitate. 19. Prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea Constituţională a statuat că orice excepţie de neconstituţionalitate trebuie să aibă o anumită structură inerentă şi intrinsecă ce va cuprinde 3 elemente, şi anume: textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituţionalităţii textului criticat. În condiţiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepţiei, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci, dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. 20. Simpla indicare a temeiurilor constituţionale nu este suficientă pentru determinarea, în mod rezonabil, a criticilor vizate de autorul excepţiei (Decizia nr. 426 din 21 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 7 septembrie 2018, paragraful 23). În acelaşi sens s-a statuat şi prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, prilej cu care Curtea a stabilit că simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însă, în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că: „Sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţită de dovezile depuse de părţi.“ 21. Aşa fiind, în lipsa explicitării pretinsei relaţii de contrarietate a prevederilor legale criticate faţă de textele din Legea fundamentală enumerate, nu se poate identifica în mod rezonabil nicio critică de neconstituţionalitate, astfel încât excepţia formulată într-o atare manieră este inadmisibilă. 22. Totodată, în ceea ce priveşte suplimentarea obiectului excepţiei, prin criticarea în şedinţa publică desfăşurată în faţa Curţii Constituţionale şi a altor prevederi din Codul de procedură civilă decât cele cuprinse în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale, şi anume art. 200 alin. (4) şi art. 194-197 din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că, potrivit art. 29 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992, cadrul procesual specific excepţiei de neconstituţionalitate este cel fixat prin încheierea de sesizare a instanţei de judecată în faţa căreia a fost invocată excepţia, astfel că în faţa Curţii Constituţionale obiectul acesteia nu poate fi altul decât cel stabilit prin încheierea de sesizare. O extindere a acestuia în faţa instanţei de contencios constituţional ar echivala cu sesizarea directă a Curţii Constituţionale, ceea ce depăşeşte cadrul legal stabilit de Legea nr. 47/1992. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Constantin Virgil Manea în Dosarul nr. 3.888/3/2019/a1 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 30 martie 2023. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Valentina Bărbăţeanu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
