Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina-Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Livia Illa Orha în Dosarul nr. 14.668/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 622D/2017. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile legale criticate reprezintă tocmai concretizarea accesului liber la justiţie, dând posibilitatea persoanelor interesate să atace în faţa unei instanţe de judecată decizia entităţii învestite de lege cu soluţionarea notificării. În ceea ce priveşte invocarea dispoziţiilor art. 31 alin. (2) din Constituţie se arată că aspectele relevate în motivarea excepţiei vor fi valorificate de instanţa de judecată în procesul de interpretare şi aplicare a legii. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Sentinţa civilă nr. 1.332 din 26 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 14.668/3/2016, Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de contestatara Livia Ilia Orha, într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a unei decizii de invalidare emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că redactarea normei de drept lasă loc interpretării potrivit căreia termenul specificat ar fi un termen de decădere, ceea ce atrage neconstituţionalitatea reglementării. În acest sens, invocă neconformitatea textului de lege criticat cu prevederile art. 1 alin. (3) din Constituţie, întrucât apartenenţa la sistemul legislativ al unui stat de drept exclude reglementările imprecise. Din aceeaşi perspectivă, se arată că, în eventualitatea în care termenul nu ar avea valoare de recomandare, ci ar fi de decădere, norma ar privi restrângerea neconstituţională a exerciţiului unor drepturi. 6. Prin raportare la dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală se susţine că este notoriu că Legea nr. 165/2013 a fost adoptată - prin angajarea răspunderii Guvernului - pentru a răspunde atenţionării ultimative adresate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului privind încălcarea sistematică a prevederilor art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Interpretarea de către Guvern a unui subterfugiu care să restrângă şi mai mult dreptul ocrotit prin protocolul menţionat reprezintă o neconcordanţă frapantă cu Convenţia. 7. De asemenea, se susţine că norma de drept criticată restrânge în mod evident dreptul de acces liber la justiţie, în raport cu prevederile dreptului comun în materie de prescripţie, decădere şi posibilităţi de atacare a actului administrativ. 8. Se mai susţine că legislaţia măsurilor reparatorii pentru nedreptăţile comise de regimul totalitar nu se încadrează în cele opt ipoteze pentru care Legea fundamentală permite restrângerea exerciţiului unor drepturi, cu referire la dreptul de proprietate privată. 9. În ceea ce priveşte critica referitoare la nesocotirea dispoziţiilor art. 31 alin. (2) din Constituţie, arată că, practic, decizia contestată nu cuprinde motivele invalidării, informaţii esenţiale pentru interesul personal al subiecţilor implicaţi. Textul de lege criticat creează posibilitatea (realizată şi în speţă) de a se emite decizii defavorabile cetăţeanului fără ca acesta ori justiţia la care apelează să fie informaţi, să poată cenzura obiectivitatea măsurii luate. Termenul extrem de scurt prevăzut în norma criticată restrânge şi mai mult posibilitatea cetăţeanului de a fi informat pentru a putea contesta actul administrativ ale cărui efecte negative le resimte, fără a le cunoaşte argumentarea. 10. Invocând prevederile art. 44 alin. (2) din Legea fundamentală, autoarea excepţiei mai susţine că, dacă înţelesul normei criticate ar fi acela că se instituie un drept de decădere, ar însemna că se creează o inegalitate între titularii dreptului de proprietate în funcţie de autoritatea administrativă de care depinde realizarea dreptului. 11. Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât instituirea de către legiuitor a unor termene speciale de exercitare a căilor de atac nu este contrară principiului ce guvernează accesul liber la justiţie şi nici principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii. Recunoaşterea, în favoarea cetăţenilor, a unor drepturi şi libertăţi nu presupune identitate de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. Totodată, precizează că regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor de judecată (care presupun şi stabilirea unor termene procedurale) sunt de competenţa exclusivă a legiuitorului. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 13. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În susţinerea acestui punct de vedere, în esenţă, invocă cele reţinute în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în sensul că o astfel de reglementare este în consonanţă cu Legea fundamentală, deoarece înţelesul art. 126 alin. (1) şi (2) din Constituţie este că legiuitorul este singurul abilitat să reglementeze, prin lege, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată. Totodată, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale. În plus, legiuitorul român a avut ca scop şi realizarea obiectivului de asigurare a interpretării şi aplicării unitare a legii în materia restituirii, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, creând premisele unei practici judiciare constante prin reglementarea unui cadru normativ corespunzător. 14. Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituţionale. Curtea Constituţională a statuat că accesul liber la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti. Pe cale de consecinţă, legiuitorul poate stabili, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, accesul liber la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi modalităţile instituite de lege. Dispoziţiile legale criticate reprezintă tocmai o concretizare a accesului liber la justiţie, în condiţiile în care legiuitorul a dat posibilitatea persoanei care se consideră îndreptăţită să atace decizia emisă cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 din lege. Apreciază că, prin conţinutul reglementării lor, nu se pun în discuţie restrângeri ale exerciţiului unor drepturi sau libertăţi fundamentale. În virtutea prevederilor art. 44 alin. (1) din Constituţie, stabilirea conţinutului şi a limitelor dreptului de proprietate constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care este competent să fixeze cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate. Referitor la criticile de neconstituţionalitate raportate la celelalte norme constituţionale consideră că nu pot fi reţinute, cu atât mai mult cu cât, analizate dintr-o perspectivă mai largă, motivele invocate, legate de conţinutul deciziei emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, dar şi de termenul legal în care persoana îndreptăţită se poate adresa instanţei de judecată, relevă mai degrabă aspecte ce ţin de modul de interpretare şi aplicare a legii. Or, interpretarea unei legi şi aplicarea asupra unor cazuri concrete reprezintă competenţa exclusivă a instanţei de judecată, singura competentă să decidă cu privire la sensul, înţelesul şi modul de aplicare a normelor criticate la situaţia autorului. 15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, texte care au următorul conţinut: - Art. 35 alin. (1): „(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.“ 18. În opinia autoarei excepţiei, textul de lege criticat contravine prevederilor din Constituţie cuprinse la art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 20 alin. (2) referitor la prioritatea reglementărilor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, art. 21 alin. (1) şi (2) care statuează cu privire la dreptul de acces liber la justiţie şi la un proces echitabil, art. 31 alin. (2) care instituie obligaţia autorităţilor publice de a asigura informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal, art. 44 alin. (2) potrivit căruia proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, şi art. 53 alin. (1) care prevede condiţiile în care poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, este invocat şi art. 1 - Protecţia proprietăţii cuprins în Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că textul de lege criticat a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin raportare la critici similare, precum şi faţă de aceleaşi texte din Legea fundamentală invocate şi în cauza de faţă. 20. Astfel, în ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia textul de lege criticat îngrădeşte posibilitatea atacării deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 din Legea nr. 165/2013, în aceleaşi condiţii de atacare a unui act administrativ, respectiv la instanţa de contencios administrativ, iar nu la una civilă, şi cu respectarea termenului de drept comun în materie, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 189 din 7 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 13 iunie 2016, paragraful 19 şi următoarele, Curtea a statuat că, prin edictarea Legii nr. 165/2013, legiuitorul român şi-a propus să instituie un mecanism eficient pentru accelerarea procesului de restituire a imobilelor preluate de stat în mod abuziv în perioada regimului comunist. Soluţia legislativă prevăzută de textul de lege criticat reprezintă una dintre modalităţile prin care statul român a dat expresie, sub acest aspect, recomandărilor Curţii Europene a Drepturilor Omului cuprinse în Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010 în Cauza Maria Atanasiu împotriva României în vederea înlăturării sistemului defectuos, stagnant, generator de întârzieri considerate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului contrare dreptului la un proces echitabil, ca urmare a duratei excesive a procedurilor. Astfel, prin Legea nr. 165/2013 s-a atribuit secţiilor civile ale tribunalului competenţa de soluţionare a contestaţiilor atât împotriva deciziilor entităţilor deţinătoare sau învestite de lege cu soluţionarea notificărilor, cât şi ale Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor. Argumentul decisiv pentru adoptarea unei astfel de soluţii legislative l-a constituit plenitudinea de jurisdicţie a unei instanţe civile. În virtutea acesteia, judecătorul se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii prin compensare în puncte (paragraful 21). 21. Aşadar, prin decizia amintită, Curtea Constituţională a constatat (paragraful 22) că legiuitorul român a optat pentru soluţionarea contestaţiilor de către o instanţă civilă în detrimentul uneia administrative, în scopul diminuării duratei procedurii, instanţa însăşi urmând să se pronunţe asupra calităţii de persoană îndreptăţită şi să stabilească tipul de despăgubire cuvenită şi modalitatea de realizare a acesteia, în natură sau prin echivalent. În ipoteza în care ar fi fost menţinută competenţa de soluţionare a acestor contestaţii de către instanţele de contencios administrativ, nu s-ar fi înregistrat nicio accelerare a procesului de restituire. 22. Curtea a reţinut, totodată (paragraful 26 din Decizia nr. 189 din 7 aprilie 2016), că trebuie avută în vedere şi definiţia contenciosului administrativ stabilită prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, constând în activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim. Or, în cauzele ce intră sub incidenţa art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, deşi una dintre părţi este, într-adevăr, o autoritate publică, nu se poate spune că se încadrează strict în semnificaţia noţiunii de contencios administrativ, întrucât litigiul este generat de o pretenţie de natură civilă, constând în revendicarea unui drept de proprietate privată. 23. Totodată, prin Decizia nr. 833 din 3 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 15 martie 2016, Curtea a constatat că prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 sunt în consonanţă cu Legea fundamentală, deoarece art. 126 alin. (1) şi (2) din Constituţie statuează că justiţia se realizează prin instanţele judecătoreşti, a căror competenţă este stabilită numai prin lege. În înţelesul acestei norme constituţionale, legiuitorul este singurul abilitat să reglementeze, prin lege, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată, fără alte restricţii decât cele rezultate din celelalte prevederi ale Constituţiei sau din actele normative internaţionale prevăzute în art. 20 din Legea fundamentală. Totodată, Curtea a reamintit că, potrivit jurisprudenţei sale, concretizată, de exemplu, prin Decizia nr. 731 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 22 decembrie 2015, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale. 24. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Totodată, pentru aceleaşi considerente, în prezenta cauză nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate referitoare la pretinsa inegalitate între titularii dreptului de proprietate, în funcţie de autoritatea administrativă de care depinde realizarea dreptului. 25. Totodată, în prezenta cauză, în legătură cu susţinerile referitoare la restrângerea dreptului de acces liber la justiţie, prin termenul prea scurt instituit pentru atacarea deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34, Curtea reţine că reglementarea termenelor pentru asigurarea accesului la instanţă, în această materie, intră în marja de apreciere a legiuitorului, cu scopul eficientizării procedurilor instituite prin Legea nr. 165/2013. Aşadar, în vederea asigurării celerităţii procedurii, legiuitorul a prevăzut remediul accesului în faţa instanţelor judecătoreşti al persoanelor îndreptăţite, în termenele prevăzute în mod expres în acest scop, iar simpla nerespectare a acestora nu poate constitui în sine un motiv de neconstituţionalitate a normei legale. 26. De asemenea, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate mai invocă încălcarea dispoziţiilor art. 31 alin. (2) din Constituţie, care instituie obligaţia autorităţilor publice de a asigura informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal, arătând că decizia contestată nu cuprinde motivele invalidării, informaţii esenţiale pentru interesul personal al subiecţilor implicaţi. În legătură cu aceste susţineri, Curtea reţine că prevederile constituţionale pretins a fi încălcate nu pot fi puse în legătură directă cu textul de lege criticat, care reglementează termenul în care pot fi atacate deciziile emise, precum şi instanţa competentă, critica de neconstituţionalitate vizând strict conţinutul deciziei atacate. Prin urmare, prevederea constituţională invocată nu are legătură cu ipoteza normativă a textului de lege criticat. Cererea de chemare în judecată trebuie să respecte condiţiile de formă şi de fond instituite de actele normative în vigoare, or, autoarea excepţiei nu a respectat condiţiile legale de exercitare a dreptului procedural în cauză, condiţii dirimante, ce împiedică analiza pe fond a conţinutului deciziei atacate. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Livia Illa Orha în Dosarul nr. 14.668/3/2016 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi constată că prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 martie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Irina-Loredana Gulie -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
