Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Petre Lăzăroiu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Afrodita Laura │- │
│Tutunaru │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 456 alin. (1) şi art. 458 teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Volintiru Cornel Teodor în Dosarul nr. 24.675/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.520D/2016. 2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei şi se constată lipsa celeilalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei a depus o cerere prin care invocă direct în faţa Curţii Constituţionale şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 474 alin. (4) şi art. 474^1 din Codul de procedură penală. 4. Preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei, cu privire la cererea formulată, care susţine că invocarea excepţiei este admisibilă. 5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a unei astfel de cereri. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 456 alin. (1) şi art. 458 teza întâi din Codul de procedură penală. Acesta susţine că aceste prevederi sunt neconstituţionale pentru motivele deja arătate în notele scrise cu prilejul invocării excepţiei în faţa instanţei de drept comun. În plus, arată că doreşte să facă anumite precizări legate de faptul că legea penală trebuie să fie mai permisivă şi că în Codul de procedură civilă, în situaţia revizuirii, există o exprimare mult mai clară. Totodată, autorul excepţiei relevă aspecte legate de fondul cauzei. Cererea de revizuire este o cerere de reformare prin care se desfiinţează hotărârea dată iniţial. Apreciază că nu este de competenţa instanţei de fond să se pronunţe asupra unei decizii pronunţate de către o instanţă superioară. Aşa fiind, dispoziţiile legale criticate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21 şi art. 148 alin. (2), precum şi dispoziţiile art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 7. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 456 alin. (1) şi art. 458 teza întâi din Codul de procedură penală, deoarece acestea sunt clare şi precise, neexistând niciun dubiu privind interpretarea lor. De asemenea, o instanţă care soluţionează o cerere de revizuire nu desfiinţează hotărârea instanţei de fond, ci rejudecă dosarul, iar judecarea cererii de revizuire este de competenţa instanţei care a judecat cauza în primă instanţă. 8. Cât priveşte celelalte texte invocate, respectiv art. 474 alin. (4) şi art. 474^1 din Codul de procedură penală, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei, ca inadmisibilă, întrucât excepţia a fost invocată direct în faţa Curţii Constituţionale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 9. Prin Sentinţa penală nr. 730 din 21 noiembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 24.675/300/2016, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 456 alin. (1) şi art. 458 teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Volintiru Cornel Teodor în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect pronunţarea asupra admisibilităţii în principiu a cererii de revizuire. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece prin sintagma „instanţa care a judecat cauza în primă instanţă“ legea dă posibilitatea unor interpretări multiple, astfel că dispoziţiile legale criticate nu îndeplinesc condiţiile de claritate a legii. Ca atare, se acceptă ca o instanţă inferioară să caseze o hotărâre pronunţată de o instanţă superioară, care a judecat cauza pe fond, sau mai bine zis convingerile a doi judecători de la curtea de apel sunt supuse controlului judecătoresc exercitat de către un judecător de la judecătorie, ceea ce este de neconceput. Arată că obiectul cererii de revizuire îl constituie Decizia nr. 825 din 10 iunie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, şi nu Sentinţa nr. 1.199 din 30 decembrie 2013, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, care a fost desfiinţată (anulată) prin admiterea apelurilor de către curtea de apel. Prin urmare, sentinţa instanţei de fond a fost lipsită de efecte, pentru că nu a rămas definitivă prin nerecurare sau prin respingerea recursurilor declarate de părţi şi deci competenţa de a soluţiona cererea de revizuire revine instanţei care, casând Sentinţa nr. 1.199 din 30 decembrie 2013, a soluţionat cauza pe fond, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, care a pronunţat Decizia nr. 825 din 10 iunie 2015. 11. Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale vizate care reglementează instanţa căreia i se adresează cererea de revizuire şi, respectiv, instanţa competentă să soluţioneze această cerere, sunt clare, neexistând motive care să conducă la concluzia că ar fi încălcate prevederile constituţionale invocate de autor. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. 13. Guvernul apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, deoarece sunt clare, lipsite de echivoc privind instanţa căreia i se adresează cererea de revizuire şi care este competentă a o judeca. 14. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Prevederile legale contestate nu aduc atingere art. 16 din Constituţie, întrucât principiul egalităţii cetăţenilor nu înseamnă uniformitate, astfel că, dacă la situaţii egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situaţii diferite, tratamentul nu poate fi decât diferit (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 77 din 20 februarie 2003). Mai mult, este constituţională instituirea prin dispoziţiile legale criticate a unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte revizuirea, atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetăţenilor în utilizarea lor. 15. Nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea accesului liber la justiţie consacrat de art. 21 din Legea fundamentală, întrucât dispoziţiile legale criticate nu instituie niciun fel de cenzură referitoare la acest drept. Împrejurarea că cererea de revizuire este adresată instanţei care a judecat cauza în primă instanţă nu este de natură a fi convertită într-un fine de neprimire, reprezentând o procedură prealabilă. Prin art. 459 din Codul de procedură penală a fost instituită procedura prealabilă a admiterii în principiu a cererii de revizuire, stabilindu-se în alin. (2) că admisibilitatea în principiu se examinează de către instanţă, în camera de consiliu. 16. Or, prin natura şi conţinutul ei specific, o astfel de procedură prealabilă, de examinare a revizuirii sub aspectul admisibilităţii în principiu, nu vizează însăşi soluţionarea căii extraordinare de atac. Altfel spus, instanţa se pronunţă asupra unei probleme care priveşte exclusiv buna administrare a justiţiei, ca şi în cazul judecării recuzării sau a strămutării pricinilor, nefiind, astfel, încălcate prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil. 17. De altfel, mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia presupun şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci şi reglementarea căilor de atac, legiuitorul, în virtutea rolului său constituţional consacrat de art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Legea fundamentală, putând stabili prin lege procedura de judecată şi modalitatea de exercitare a căilor de atac. Aceste prevederi constituţionale dau expresie principiului consacrat şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, de exemplu, prin Hotărârea din 16 decembrie 1992, pronunţată în Cauza Hadjianastassiou împotriva Greciei, paragraful 33, a stabilit că „statele contractante se bucură de o mare libertate în alegerea mijloacelor proprii care să permită sistemului judiciar să respecte imperativele art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale“. 18. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 456 alin. (1) şi art. 458 teza întâi din Codul de procedură penală, faţă de art. 23 şi art. 53 din Legea fundamentală, Avocatul Poporului arată că acestea nu aduc atingere prevederilor constituţionale invocate. În jurisprudenţa sa, Curtea de la Strasbourg a statuat că prezumţia de nevinovăţie este încălcată „dacă, fără stabilirea legală prealabilă a culpabilităţii unui învinuit şi, îndeosebi, fără ca acesta să aibă ocazia să îşi exercite drepturile de apărare, o decizie judiciară care îl priveşte reflectă sentimentul că este vinovat“ (a se vedea Hotărârea din 25 martie 1983, pronunţată în Cauza Minelli împotriva Elveţiei). 19. Totodată, nu este afectat nici dreptul la apărare, întrucât dispoziţiile legale criticate nu conţin norme care, prin natura lor, ar îngrădi dreptul autorului de a se apăra şi de a se prevala de toate garanţiile dreptului la apărare în cadrul unui proces echitabil. 20. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 1 alin. (5) şi art. 124 din Constituţie, se arată că dispoziţiile legale contestate nu încalcă principiul supremaţiei Constituţiei şi al obligativităţii legii şi nici trăsăturile şi valorile supreme ale statului român şi nici pe cel care stabileşte că justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi şi se înfăptuieşte în numele legii. 21. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 22. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 23. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 456 alin. (1) cu denumirea marginală Cererea de revizuire şi art. 458 teza întâi cu denumirea marginală Instanţa competentă, ambele din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: - Art. 456 alin. (1): „(1) Cererea de revizuire se adresează instanţei care a judecat cauza în prima instanţă.“ – Art. 458 teza întâi: „Competentă să judece cererea de revizuire este instanţa care a judecat cauza în prima instanţă. Când temeiul cererii de revizuire constă în existenţa unor hotărâri ce nu se pot concilia, competenţa se determină potrivit dispoziţiilor art. 44.“ 24. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la calitatea legilor, art. 11 referitor la Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie, art. 23 referitor la Libertatea individuală, art. 24 referitor la Dreptul la apărare, art. 53 referitor la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 124 referitor la Înfăptuirea justiţiei şi art. 129 referitor la Folosirea căilor de atac. 25. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată, cu titlul prealabil, că, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a Curţii îl reprezintă încheierea instanţei judecătoreşti, iar litigiul constituţional se desfăşoară numai în limitele determinate prin încheierea de sesizare, fără ca acestea să poată fi modificate de vreuna dintre părţi. Prin urmare, nu poate fi primită cererea prin care se invocă o nouă excepţie de neconstituţionalitate, ulterior încheierii de sesizare, direct în faţa Curţii Constituţionale. Instanţa de contencios constituţional nu poate hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate direct în faţa sa, întrucât ar încălca art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, conform căruia părţile trebuie să îşi exprime punctele de vedere în legătură cu excepţia de neconstituţionalitate în faţa instanţei judecătoreşti, depunând dovezile pe care le consideră necesare, iar instanţa de judecată este obligată să îşi exprime opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicată. Aşadar, litigiul constituţional se desfăşoară numai în aceste limite. În consecinţă, Curtea nu se poate pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 474 alin. (4) şi art. 474^1 din Codul de procedură penală, excepţia fiind ridicată direct în faţa acesteia. 26. În ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 456 alin. (1) şi art. 458 teza întâi din Codul de procedură penală, Curtea constată că autorul excepţiei a fost condamnat în primă instanţă la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârşirea unei fapte penale, iar, în apel, a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare. Ulterior, a formulat o cerere de revizuire, iar, prin sentinţa penală pronunţată, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a dispus, în temeiul art. 459 alin. (5) din Codul de procedură penală, respingerea, ca inadmisibilă, a acesteia. Totodată, cu prilejul soluţionării cererii de revizuire, revizuientul a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 456 alin. (1) şi art. 458 teza întâi din Codul de procedură penală. 27. În acest context, Curtea constată că, în jurisprudenţa sa, a reţinut că o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă, în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia. Or, dispoziţiile legale care constituie obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv art. 456 alin. (1) şi art. 458 teza întâi din Codul de procedură penală, nu determină soluţia inadmisibilităţii în cauza dedusă judecăţii. Aşa fiind, indiferent de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională referitor la excepţia de neconstituţionalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză. Rezultă că excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură cu soluţionarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. Întrucât excepţia de neconstituţionalitate nu îndeplineşte o condiţie de admisibilitate, aceasta, în temeiul art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, urmează să fie respinsă ca inadmisibilă (a se vedea Decizia nr. 171 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 7 aprilie 2011, Decizia nr. 203 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2012, şi Decizia nr. 94 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 16 aprilie 2014). 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 456 alin. (1) şi art. 458 teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Volintiru Cornel Teodor în Dosarul nr. 24.675/300/2016 al Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penală. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 martie 2018. PREŞEDINTE, PETRE LĂZĂROIU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
