Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniela Ramona │- │
│Mariţiu │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (6) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cristina Teodora Jinga şi Carmen Irimescu în Dosarul nr. 4.765/99/2015 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 313D/2018. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarele excepţiei, domnul avocat Ionel Nechita, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul domnului avocat, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Susţine că dispoziţiile criticate au legătură cu soluţionarea cauzei, acestea fiind neconstituţionale în măsura în care sunt încălcate drepturile inculpatului. Arată că ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate în cauza penală a fost determinată de opinia reprezentantului Ministerului Public. 4. Apreciază că reglementarea sarcinii de a proba caracterul relevant al solicitării de a audia ansamblul înregistrărilor convorbirilor telefonice şi în mediul ambiental reprezintă o probatio diabolica, ce contravine dreptului la un proces echitabil. De asemenea, selecţia înregistrărilor utilizate în cauză se realizează discreţionar, fără transparenţă. Limitarea accesului inculpatului la totalitatea datelor rezultate din măsurile de supraveghere tehnică determină şi imposibilitatea exercitării unui control asupra acestora, cu consecinţa imposibilităţii stabilirii existenţei anumitor aspecte, precum provocarea. 5. Sarcina impusă inculpatului de a demonstra existenţa unor noi probe din care să rezulte că totuşi o parte dintre datele sigilate privesc fapta ce formează obiectul cercetării este imposibil de realizat în multe cazuri. Or, această reglementare este realizată cu ignorarea cerinţelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, încălcând grav dreptul la apărare. 6. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Susţine că normele procesual penale reglementează condiţii stricte în care se poate dispune supravegherea tehnică, aceasta trebuind să se încadreze în parametrii ce reies din mandatul dat de judecător. De asemenea, potrivit art. 143 din Codul de procedură penală, procurorul sau organul de cercetare penală întocmeşte un proces-verbal pentru fiecare activitate de supraveghere tehnică, iar după încetarea măsurii de supraveghere, procurorul informează judecătorul de drepturi şi libertăţi despre activităţile efectuate. 7. De asemenea, convorbirile, comunicările sau conversaţiile interceptate şi înregistrate, care privesc fapta ce formează obiectul cercetării ori contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, sunt redate de către procuror sau organul de cercetare penală într-un proces-verbal. Menţionarea doar a anumitor date în procesele-verbale trebuie să ţină cont de respectarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale altor persoane, precum dreptul acestora la viaţă privată. 8. În ceea ce priveşte încălcarea dreptului la un proces echitabil prin modalitatea de reglementare a sarcinii probei, susţine că dispoziţiile procesual penale nu impun în sarcina persoanei realizarea unui anumit probatoriu, fiind suficientă susţinerea inculpatului în sensul că există printre datele sigilate unele care privesc fapta ce formează obiectul cercetării. Pe de altă parte, instanţa poate solicita din oficiu datele sigilate, dacă apreciază că totuşi o parte dintre acestea privesc fapta ce formează obiectul cercetării. 9. Apreciază că legiuitorul ordinar a reglementat în detaliu procedura referitoare la supravegherea tehnică, instituind proceduri de natură să confere suficiente garanţii împotriva arbitrarului organelor de urmărire penală. Invocă Decizia nr. 372 din 28 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 822 din 9 octombrie 2019. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 10. Prin Încheierea din 22 februarie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 4.765/99/2015, Tribunalul Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 alin. (6) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cristina Teodora Jinga şi Carmen Irimescu, cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarele acesteia arată că dispoziţia criticată reprezintă o noutate legislativă introdusă prin Codul de procedură penală. Aceasta determină situaţia potrivit căreia inculpaţii se află în imposibilitatea de a audia ansamblul înregistrărilor convorbirilor telefonice şi în mediul ambiental. Acest lucru devine posibil doar în urma prezentării unui „nou probatoriu“ care să determine înaintarea datelor sigilate. Norma criticată impune o probatio diabolica, în desconsiderarea necesităţii asigurării egalităţii de arme între părţi. 12. Invocând Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017, apreciază că nu există niciun motiv care să justifice menţinerea caracterului secret al datelor rezultate din desfăşurarea urmăririi penale care să se extindă în fapt asupra întregului repertoriu de înregistrări. Astfel, dacă selecţia procurorului este realizată ulterior punerii la dispoziţia inculpatului a tuturor datelor, caracterul echitabil şi dreptul la apărare sunt respectate, existând un control asupra activităţii desfăşurate. Luând în considerare faptul că derularea tuturor procedurilor judiciare are loc în contextul elaborat de organul de urmărire penală, şi hotărârile pronunţate se vor circumscrie aceloraşi limite. În consecinţă, lipsa de obiectivitate a instanţei de judecată, deşi neimputabilă acesteia, poate fi transpusă într-o hotărâre nelegală, în conţinutul căreia se reţine aceeaşi situaţie de fapt prezentată în rechizitoriu, dar care nu reflectă în mod necesar adevărul. 13. Prin urmare, condiţionarea accesului inculpatului la ansamblul probator contravine principiilor Legii fundamentale, odată ce acestuia i-au fost aduse la cunoştinţă calitatea pe care o are în cauză şi măsura de supraveghere la care a fost supus. Sub aparenţa lipsei importanţei datelor arhivate, se desfăşoară în fapt o procedură judiciară aflată în opoziţie cu dreptul la apărare, egalitatea de arme şi caracterul echitabil al procesului. 14. În continuare, face referire la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 28 iunie 2007, pronunţată în Cauza Association for European Integration and Human Rights şi Ekimdzhiev împotriva Bulgariei, potrivit căreia garanţiile substanţiale împotriva caracterului arbitrar trebuie să caracterizeze nu doar etapa autorizării supravegherii, ci şi etapele ulterioare realizării efective a acesteia. Aşa fiind, apreciază că procedura selecţiei realizată de către procuror fără vreun control ulterior este caracterizată de arbitrariu. Susţine că legea germană obligă în prezent la transmiterea înregistrărilor în condiţii foarte stricte şi încredinţează responsabilitatea verificării unui oficial independent care are dreptul să exercite funcţii judiciare. 15. În concluzie, apreciază că dispoziţiile art. 142 alin. (6) din Codul de procedură penală, prin condiţionarea existenţei unor probe noi din care să rezulte că datele sigilate privesc fapta ce formează obiectul cercetării, conduc la încălcarea dispoziţiilor constituţionale privind echitatea procesului penal şi dreptul la apărare recunoscut inculpatului. 16. Tribunalul Iaşi - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Consideră că dispoziţiile criticate aduc atingere principiului egalităţii de arme, întrucât apărarea nu are acces la datele arhivate la sediul parchetului - date care, potrivit art. 142 alin. (6) din Codul de procedură penală, nu sunt folosite în alte cauze - şi astfel nu poate critica modul în care procurorul a apreciat că datele respective „nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării“. Cu alte cuvinte, inculpatul nu poate contesta modul în care procurorul a apreciat asupra concludenţei şi pertinenţei unor astfel de date (rezultate din măsurile de supraveghere dispuse în cauza respectivă), decât condiţionat de existenţa unor noi probe din care să rezulte că totuşi o parte dintre acestea privesc fapta ce formează obiectul cercetării. Altfel spus, numai în cazul în care se produc în cauză noi probe, judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei (fie din oficiu, fie la solicitarea părţilor) poate analiza şi aprecia asupra modului în care procurorul a dispus cu privire la concludenţa şi pertinenţa unor astfel de date, cu consecinţa neincluderii acestora în probatoriu. Or, faptul că dispoziţia legală criticată nu impune organului de urmărire penală să depună la dosarul cauzei acele date care nu au fost calificate ca probe lipseşte părţile de posibilitatea de a verifica corectitudinea redării realizate, adică a conţinutului proceselor-verbale în care sunt consemnate activităţile de supraveghere tehnică efectuate în cauza respectivă. Totodată, persoana vizată este lipsită şi de posibilitatea de a verifica modul în care a fost realizată selecţia convorbirilor relevante pentru cauză şi a avea acces la conversaţii relevante pentru formularea apărării, câtă vreme o atare posibilitate este condiţionată de producerea în cauză a unor noi probe din care să rezulte că o parte dintre datele respective privesc fapta ce formează obiectul cercetării. 17. Textul legal criticat instituie o prezumţie de legalitate asupra modului în care procurorul a decis să nu se administreze ca probe astfel de date (care pot fi relevante pentru apărare), ce poate fi răsturnată numai dacă se dovedeşte în cauză existenţa unor noi probe din care rezultă că aceste date privesc fapta ce formează obiectul cercetării. Dovedirea însă a existenţei unor noi probe (în sensul prevăzut de textul legal criticat) de către partea interesată, în lipsa informării şi prezentării acesteia de către procuror a suporturilor optice pe care sunt stocate activităţile de supraveghere tehnică efectuate în cauza ce o priveşte, reprezintă o sarcină excesivă şi împovărătoare, de natură a împiedica exercitarea efectivă a dreptului la apărare al părţii interesate, ceea ce face un atare drept iluzoriu, contrar jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului. 18. Totodată, maniera de reglementare a posibilităţii judecătorului sau completului învestit cu soluţionarea cauzei de a solicita datele sigilate şi de a decide calificarea acestora drept probe în cauză, fără ca acuzatul să poată formula critici asupra concludenţei, pertinenţei şi utilităţii acestor probe, încalcă grav dreptul la un proces echitabil, principiul contradictorialităţii şi principiul egalităţii armelor. 19. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 20. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 142 alin. (6) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „Datele rezultate din măsurile de supraveghere care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau care nu contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, dacă nu sunt folosite în alte cauze penale potrivit alin. (5), se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, cu asigurarea confidenţialităţii. Din oficiu sau la solicitarea părţilor, judecătorul ori completul învestit poate solicita datele sigilate dacă există noi probe din care rezultă că totuşi o parte dintre acestea privesc fapta ce formează obiectul cercetării. După un an de la soluţionarea definitivă a cauzei, acestea sunt distruse de către procuror, care întocmeşte un proces-verbal în acest sens.“ 23. Autoarele excepţiei susţin că textul criticat contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3), potrivit căruia părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 24 alin. (1), potrivit căruia dreptul la apărare este garantat, şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autoarele acesteia îşi structurează critica pe două paliere, după cum urmează: pe de-o parte, imposibilitatea inculpaţilor de a audia ansamblul înregistrărilor convorbirilor telefonice şi în mediul ambiental realizate în cadrul dosarului penal; pe de altă parte, necesitatea prezentării unui „nou probatoriu“ care să determine înaintarea datelor sigilate, care echivalează, în fapt, cu o probatio diabolica. 25. Analizând criticile autoarelor excepţiei, Curtea Constituţională apreciază incidente principiile referitoare la dreptul apărării de a avea acces la probele aflate în posesia parchetului dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu referire în special la Hotărârea din 31 martie 2009, pronunţată în Cauza Natunen împotriva Finlandei, Hotărârea din 25 iulie 2019, pronunţată în Cauza Rook împotriva Germaniei, şi Hotărârea din 4 iunie 2019, pronunţată în Cauza Sigurđur Einarsson şi alţii împotriva Islandei. 26. Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că un aspect fundamental al dreptului la un proces echitabil constă în faptul că procesul penal, inclusiv elementele unui astfel de proces care au legătură cu procedura, trebuie să fie în contradictoriu şi trebuie să existe o egalitate a armelor între acuzare şi apărare. Dreptul la un proces în contradictoriu înseamnă că, într-o cauză penală, atât parchetul, cât şi apărarea trebuie să beneficieze de posibilitatea de a avea cunoştinţă şi de a face comentarii cu privire la observaţiile depuse şi la probele prezentate de cealaltă parte. În plus, art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevede ca organele de urmărire penală să comunice apărării toate probele materiale aflate în posesia lor pentru sau împotriva acuzaţilor. 27. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că art. 6 paragraful 3 lit. b) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale garantează inculpatului «timpul şi [...] înlesnirile necesare pregătirii apărării sale» şi implică, prin urmare, faptul că activitatea de apărare substanţială în numele său poate cuprinde tot ceea ce este «necesar» pentru pregătirea procesului principal. Inculpatul trebuie să aibă oportunitatea de a-şi organiza apărarea într-un mod adecvat şi fără restricţii cu privire la posibilitatea de a prezenta instanţei de judecată toate argumentele în apărare relevante şi de a influenţa astfel soluţionarea procesului. În plus, instrumentele de care ar trebui să se bucure toţi cei acuzaţi de o infracţiune includ posibilitatea de a se familiariza, în scopul pregătirii apărării sale, cu rezultatele anchetelor efectuate pe parcursul procesului. 28. Dreptul la un proces care respectă principiul contradictorialităţii, pe lângă posibilitatea de a cunoaşte şi a comenta observaţiile depuse şi dovezile aduse de cealaltă parte, impune, de asemenea, într-un dosar penal, că organul de urmărire penală dezvăluie apărării toate probele materiale aflate în posesia lui, în favoarea sau împotriva acuzatului. Termenul de „probă materială“ nu poate fi interpretat în sens restrâns, mai exact/în concret nu se poate limita la probele considerate relevante de către organul de urmărire penală. Mai degrabă, acesta acoperă toate materialele aflate în posesia autorităţilor, potenţial relevante, chiar dacă nu sunt considerate relevante de către acestea. 29. Necomunicarea probelor materiale către apărare, probe care conţin astfel de informaţii care ar putea permite înlăturarea răspunderii penale a inculpatului sau reducerea pedepsei sale, ar constitui un refuz al instrumentelor necesare pentru pregătirea apărării şi, prin urmare, o încălcare a dreptului garantat la art. 6 paragraful 3 lit. b) din Convenţie. Cu toate acestea, Convenţia nu împiedică statele membre să reglementeze obligaţia acuzatului de a oferi motive specifice pentru cererea sa, iar instanţele naţionale au dreptul de a examina validitatea acestor motive. 30. În aceste condiţii, dreptul la comunicarea probelor pertinente nu este un drept absolut. În orice proces penal pot exista interese divergente, precum securitatea naţională sau necesitatea de a proteja martorii împotriva riscului de represalii sau păstrarea confidenţialităţii metodelor poliţiei de cercetare a infracţiunilor, care trebuie evaluate prin raportare la drepturile acuzaţilor. În anumite cauze, poate fi necesar ca anumite informaţii să nu fie comunicate părţilor pentru a putea garanta drepturile fundamentale ale unui terţ sau pentru a proteja un interes public important. Cu toate acestea, doar astfel de măsuri care restrâng exerciţiul drepturilor apărării care sunt strict necesare sunt permise în temeiul art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În plus, pentru a garanta că inculpatul beneficiază de un proces echitabil, orice dificultate cauzată apărării prin limitarea drepturilor sale trebuie să fie contrabalansată suficient de procedurile urmate de autorităţile judiciare. 31. Având în vedere aceste aspecte, Curtea Constituţională reţine că, potrivit art. 5 din Codul de procedură penală, organele judiciare au obligaţia să asigure, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectului sau inculpatului. Totodată, organele de urmărire penală au obligaţia să strângă şi să administreze probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau a inculpatului. Respingerea sau neconsemnarea cu rea-credinţă a probelor propuse în favoarea suspectului sau a inculpatului se sancţionează conform dispoziţiilor Codului de procedură penală. De asemenea, potrivit art. 8 din acelaşi act normativ, organele judiciare au obligaţia să desfăşoare urmărirea penală şi judecata cu respectarea garanţiilor procesuale şi a drepturilor părţilor şi ale subiecţilor procesuali, astfel încât să fie constatate la timp şi în mod complet faptele care constituie infracţiuni, nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil. 32. Mai mult, potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, procurorii, la fel ca judecătorii, sunt obligaţi ca prin întreaga lor activitate să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii, să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, şi să se asigure, în toate stadiile unui proces, că drepturile şi libertăţile individuale sunt garantate şi că ordinea publică este protejată. Prin urmare, de esenţa atribuţiilor specifice funcţiei de procuror este ca acestea să vizeze realizarea unui interes public, acela al aflării adevărului în cauzele penale. 33. Totodată, Curtea observă că instanţa de contencios constituţional a reţinut că, potrivit art. 100 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge şi administrează probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere. De aceea, ţinând seama de aceste prevederi, precum şi de pregătirea profesională a procurorilor, Curtea a constatat că faţă de aceştia funcţionează prezumţia îndeplinirii cu bună-credinţă a activităţii lor, astfel încât să nu se ajungă la încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanelor supuse unor proceduri penale (Decizia nr. 260 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 5 august 2016). 34. Aşa fiind, Curtea apreciază că nu se poate constata neconstituţionalitatea unei dispoziţii de lege plecând de la prezumţia relei-credinţe a organului de urmărire penală. 35. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia inculpaţii se află în imposibilitatea de a audia ansamblul înregistrărilor convorbirilor telefonice şi în mediul ambiental realizate în cadrul dosarului penal, Curtea reţine că într-adevăr dispoziţiile procesual penale nu reglementează expres pentru faza urmăririi penale posibilitatea solicitării accesului la toate datele rezultate din măsurile de supraveghere. 36. Cu toate acestea, Curtea observă că, potrivit art. 83 lit. e) din Codul de procedură penală, în cursul procesului penal, inculpatul are dreptul să formuleze orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale şi civile a cauzei. Astfel, în faza urmăririi penale, nimic nu împiedică inculpatul să formuleze şi să depună la organul judiciar o cerere prin care să solicite accesul la datele rezultate din măsurile de supraveghere arhivate la sediul parchetului. Din analiza actelor depuse la dosarul Curţii Constituţionale nu rezultă însă că autoarele excepţiei, inculpate în dosarul de fond, au formulat o astfel de solicitare în cursul urmăririi penale. 37. În ceea ce priveşte etapa judecăţii, Curtea observă că legiuitorul a reglementat printr-o dispoziţie expresă această posibilitate atât în ceea ce priveşte părţile din dosar, cât şi în ceea ce priveşte instanţa care judecă fondul cauzei. Astfel, prin textul de lege criticat s-a prevăzut posibilitatea ca, din oficiu sau la solicitarea părţilor, judecătorul ori completul învestit să solicite datele sigilate dacă există noi probe din care rezultă că totuşi o parte dintre acestea privesc fapta ce formează obiectul cercetării. 38. În acest context, Curtea reţine că prin natura lor, de cele mai multe ori, măsurile de supraveghere au ca rezultat o cantitate mare de date, care nu sunt prima facie relevante cauzei, nefiind astfel utilizate în dosar. Or, posibilitatea oferită de legiuitor inculpaţilor din dosar de a formula o cerere prin care să solicite accesul la datele rezultate din măsurile de supraveghere arhivate la sediul parchetului reprezintă o garanţie a dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil. Aşa fiind, Curtea apreciază că nu poate fi reţinută critica potrivit căreia inculpaţii se află în imposibilitatea de a audia ansamblul înregistrărilor convorbirilor telefonice şi în mediul ambiental realizate în cadrul dosarului penal. 39. În ceea ce priveşte critica potrivit căreia necesitatea prezentării unui „nou probatoriu“ care să determine înaintarea datelor sigilate echivalează, în fapt, cu o probatio diabolica, Curtea reţine că a analizat, prin Decizia nr. 356 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014, şi Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, în ce măsură reglementarea sarcinii probei într-o manieră care să o facă imposibil de realizat aduce atingere dreptului la un proces echitabil. Curtea a apreciat, pe de-o parte, că, absolutizarea prezumţiei dobândirii licite a averii ar presupune o veritabilă probatio diabolica în sarcina organelor judiciare, iar, pe de altă parte, că dovedirea unei vătămări a drepturilor unei persoane exclusiv prin nerespectarea de către organul de urmărire penală a dispoziţiilor referitoare la competenţa după materie şi după persoană se transformă într-o probă greu de realizat de către cel interesat, ce echivalează, în fapt, cu o veritabilă probatio diabolica şi, implicit, determină încălcarea dreptului fundamental la un proces echitabil. 40. În ceea ce priveşte analiza condiţiei referitoare la existenţa probelor din care să rezulte că totuşi o parte din datele rezultate din măsurile de supraveghere arhivate la sediul parchetului privesc fapta ce formează obiectul cercetării, Curtea apreciază că aceasta nu reprezintă un echivalent al condiţiei constatării, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, potrivit art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală. Cu alte cuvinte, chiar dacă noţiunea generică utilizată este aceea de „probe“, nivelul sarcinii probei diferă în procesul penal în funcţie de etapele acestuia şi de elementele ce trebuie dovedite. 41. De altfel, Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa că procesul penal parcurge mai multe etape caracterizate prin nivele diferite de probaţiune (a se vedea Decizia nr. 22 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 26 februarie 2018, şi Decizia nr. 529 din 11 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 24 noiembrie 2017). 42. Astfel, prin noţiunea de „probe“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (6) din Codul de procedură penală se înţelege necesitatea prezentării unor argumente/motive asupra cărora judecătorul ori completul învestit se va pronunţa din perspectiva temeiniciei lor. 43. De altfel, din actele aflate la dosar se poate constata că aceasta a fost modalitatea de interpretare şi aplicare a noţiunii criticate inclusiv de către instanţa care a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate. Astfel, prin Încheierea din 21 septembrie 2017, s-a consemnat că avocatul autoarelor excepţiei a învederat că, „faţă de proba testimonială administrată la acest termen de judecată, coroborat cu declaraţiile celor două martore date în faza de urmărire penală, unde au fost audiate în calitate de suspect, în conformitate cu dispoziţiile art. 8 din Codul de procedură penală şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dar şi pentru respectarea dreptului la apărare reglementat de art. 10 din Codul de procedură penală, solicită ca DNA Serviciul Teritorial Iaşi să înainteze la dosarul cauzei suporturile optice, reprezentând mijloace materiale de probă, pe care sunt înmagazinate discuţiile ambientale purtate de anumite persoane începând cu data de 15 aprilie 2014 şi până la finalizarea urmăririi penale“. Cererea a fost pusă în discuţia părţilor în şedinţa publică din 20 octombrie 2017, instanţa prorogând pronunţarea asupra acesteia la data de 16 noiembrie 2017. 44. Prin Încheierea din 16 noiembrie 2017, Tribunalul Iaşi - Secţia penală a admis cererea formulată şi a dispus „emiterea unei adrese către DNA Serviciul Teritorial Iaşi, cu solicitare de a comunica instanţei dacă în urma măsurilor de supraveghere autorizate în cauză au rezultat date care au fost arhivate la sediul parchetului, în locuri speciale, cu asigurarea confidenţialităţii, conform art. 142 alin. (6) din Codul de procedură penală, şi care nu au fost folosite în procedură, având în vedere condiţiile premisă ale acestui text de lege“. 45. În şedinţa publică din 14 decembrie 2017, avocatul autoarelor excepţiei, faţă de relaţiile înaintate la dosarul cauzei de către DNA Serviciul Teritorial Iaşi (prin care se comunică faptul că există arhivate la sediul parchetului suporturi optice ce conţin materialele rezultate în urma măsurilor de supraveghere autorizate în cauză), în temeiul dispoziţiilor art. 142 alin. (6) teza a doua din Codul de procedură penală, a solicitat instanţei să dispună înaintarea la dosarul cauzei a suporturilor optice ce conţin materialele rezultate în urma măsurilor de supraveghere autorizate în cauză. 46. Prin Încheierea din 14 decembrie 2017, Tribunalul Iaşi - Secţia penală a admis cererea formulată şi a dispus - prin efectuarea unei adrese în acest sens - ca DNA Serviciul Teritorial Iaşi să înainteze completului de judecată învestit cu soluţionarea cauzei penale datele sigilate (în vederea asigurării confidenţialităţii acestora) rezultate din măsurile de supraveghere tehnică autorizate în cauză - date arhivate în prezent la sediul instituţiei de parchet sus-menţionate - în vederea analizării acestora şi aprecierii asupra faptului dacă aceste date privesc faptele ce formează obiectul cercetării judecătoreşti în prezenta cauză penală; în acest sens, a dispus efectuarea unei adrese către DNA Serviciul Teritorial Iaşi cu solicitarea de a înainta instanţei (completului de judecată învestit cu soluţionarea prezentei cauze penale), datele sus-menţionate sigilate (pentru asigurarea confidenţialităţii acestora). 47. Aşa fiind, Curtea constată că autoarele excepţiei au fost obligate să prezinte un minim de argumente, iar nu realizarea unui probatoriu care excedează ceea ce este necesar şi care să se transforme într-o probatio diabolica. 48. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cristina Teodora Jinga şi Carmen Irimescu în Dosarul nr. 4.765/99/2015 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 142 alin. (6) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Iaşi - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 26 mai 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
