Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu │- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Societatea Mira Telecom - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 29.450/3/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 107D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Curtea dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 325D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2014, excepţie ridicată de Societatea Vasrom - S.R.L. din Dej în Dosarul nr. 895/1.285/2018/a1 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă. 4. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate şi pentru cabinet individual de insolvenţă, Tod Sergiu Dan, în calitate de practician în insolvenţă desemnat în cauză. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate a depus la dosar concluzii scrise prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor criticate. 6. Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public şi partea prezentă arată că sunt de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 325D/2020 la Dosarul nr. 107D/2020, care a fost primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul părţii prezente, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată. Totodată, arată că există jurisprudenţă în materie, spre exemplu, Decizia nr. 39 din 16 februarie 2023, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, însă în cauza de faţă sunt formulate critici de neconstituţionalitate în raport cu prevederi constituţionale suplimentare faţă de cele reţinute în decizia menţionată, spre exemplu, art. 21 din Legea fundamentală, cu precădere în ceea ce priveşte dreptul la un proces echitabil, prin prisma lipsei de predictibilitate a prevederilor art. 139 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2014 pentru autorul planului de reorganizare. În acest context, arată că în procedura insolvenţei se înregistrează un tabel definitiv şi, în 30 de zile de la publicarea acestuia, părţile care au vocaţie pot să înregistreze un plan de reorganizare, iar, potrivit art. 133 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, acest plan de reorganizare trebuie să prevadă un program de plăţi, un tratament corect şi echitabil pentru creditorii defavorizaţi şi o analiză din care să reiasă că varianta de reorganizare este mai favorabilă decât varianta de faliment. Aşadar, înainte de şedinţa de vot asupra planului de reorganizare, autorul acestuia trebuie să prevadă, potrivit dispoziţiilor supuse controlului de constituţionalitate, care sunt creditorii care vor vota planul sau care îl vor respinge, astfel încât acest plan de reorganizare să conţină un tratament corect şi echitabil, în funcţie de intenţia de vot, cerinţă ce este imposibil de realizat. Prin urmare, autorul planului de reorganizare nu cunoaşte intenţia de vot, astfel încât să îşi adapteze conduita şi să propună un plan de reorganizare corect şi echitabil. De asemenea, aplicarea textului de lege criticat face imposibile votarea şi confirmarea unui plan de reorganizare în situaţia în care există creditori defavorizaţi: astfel, dacă un creditor superior în ierarhia creanţelor va vota negativ împotriva planului, autorul planului, prevăzând acest aspect, în virtutea tratamentului corect şi echitabil, va trebui să stabilească pentru ceilalţi creditori sume mai mici decât în cazul în care s-ar aplica procedura falimentului, situaţie care va conduce inevitabil la respingerea planului de reorganizare. 8. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, context în care apreciază că normele criticate sunt clare, nu aduc atingere prevederilor constituţionale menţionate în susţinerea excepţiei şi se înscriu în ansamblul cerinţelor prevăzute de legiuitor în considerarea asigurării unui tratament corect şi echitabil, principiu care stă la baza planului de reorganizare. O astfel de prevedere corespunde noţiunii „regula priorităţii relative“, recunoscută şi de legislaţia europeană, care a fost transpusă la nivel naţional prin Legea nr. 216/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă şi a altor acte normative. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 9. Prin Decizia civilă nr. 2.185/A din 17 decembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 29.450/3/2017, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, excepţie ridicată de Societatea Mira Telecom - S.A. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat în contextul unui litigiu întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 107D/2020. 10. Prin Decizia civilă nr. 1 din 13 ianuarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 895/1.285/2018/a1, Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 139 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2014, excepţie ridicată de Societatea Vasrom - S.R.L. din Dej într-o cauză având ca obiect soluţionarea apelului formulat în contextul unui litigiu întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 85/2014 şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 325D/2020. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate, prin lipsa criteriilor de calitate a legii, sunt susceptibile de a determina participanţii la procedura insolvenţei să propună un plan de reorganizare fără fundamente economice şi fără să ţină seama de principiile aferente procedurilor de insolvenţă, cu precădere de principiul maximizării gradului de valorificare a activelor şi de recuperare a creanţelor şi de principiul privind acordarea unei şanse debitorilor de redresare eficientă şi efectivă a societăţii, fie prin intermediul procedurilor de prevenire a insolvenţei, fie prin procedura de reorganizare judiciară. În virtutea art. 139 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2014, trebuie propus un plan care să ţină cont de un element complet străin şi care nu poate fi anticipat în mod rezonabil, respectiv votul unei anumite categorii de creanţe care beneficiază în cadrul procedurii de plata creanţei într-un procent mai mare decât în cazul falimentului. Astfel, dispoziţiile legale criticate conduc, într-o interpretare strictă, la propunerea unui plan de reorganizare care să prevadă plata creanţelor în aceeaşi măsură ca în cazul falimentului, pentru a evita o eventuală neconfirmare a planului ca urmare a votului negativ al unei categorii de creanţe, cu excepţia creanţelor chirografare. Acest mod de abordare intră în conflict cu însăşi ideea de reorganizare a unei societăţi şi cu interesul creditorilor ca prin implementarea unui plan de reorganizare să primească mai mult decât în faliment. În acest context, se susţine că dispoziţiile legale supuse controlului de constituţionalitate creează posibilitatea ca orice categorie de creanţe, cu excepţia creanţelor chirografare, să poată, prin votul lor, indiferent de procentul total din masa credală al creanţei acestora, să ducă la falimentul unei societăţi debitoare în situaţia în care orice creanţe inferioare ca rang obţin în cazul reorganizării mai mult decât în cazul falimentului, aspect ce este contrar caracterului concursual al procedurii de insolvenţă, care imprimă regula că majoritatea creditorilor decide soarta debitorului, iar nu o categorie de creanţe minoritară. De asemenea, se învederează că soluţia legislativă criticată, analizată în contextul general aplicabil cu privire la votarea şi confirmarea planului de reorganizare, apare ca fiind echivocă, contradictorie şi conduce la interpretări diferite şi, prin urmare, nu respectă principiul legalităţii, în componenta privind calitatea legii, cu precădere cerinţa previzibilităţii legii în ceea ce priveşte dreptul la un proces echitabil. În contextul criticilor de neconstituţionalitate sunt menţionate jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia principiilor pretins a fi încălcate, precum şi Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative şi Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 12. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă, în Dosarul nr. 107D/2020, opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care arată că prevederile criticate îşi au aplicabilitatea în coroborare cu alte norme cuprinse în Legea nr. 85/2014, spre exemplu, cu cele cuprinse în art. 139 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 care stabilesc condiţiile pe care un plan de reorganizare trebuie să le îndeplinească, printre care se află şi aceea că fiecare categorie defavorizată de creanţe care a respins planul va fi supusă unui tratament corect şi echitabil prin plan. În acest context, se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. 13. Curtea de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 325D/2020, opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât prevederile criticate respectă exigenţele cuprinse în dispoziţiile constituţionale menţionate în susţinerea acesteia. 14. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 15. Guvernul susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere că dispoziţiile criticate sunt în strânsă legătură cu cele care stabilesc condiţiile pe care un plan de reorganizare trebuie să le îndeplinească, fiind menite să se conformeze principiilor care stau la baza procedurii insolvenţei, aspect ce nu poate conduce la neconstituţionalitatea acestora, mai ales că procedura insolvenţei nu garantează confirmarea planului de reorganizare prin simpla sa existenţă, ci aceasta decurge din îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege. În acest context, se face trimitere la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 139 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, care au următorul cuprins: "(2) Tratament corect şi echitabil există atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: [...] c) în cazul în care o categorie defavorizată respinge planul, nicio categorie de creanţe cu rang inferior categoriei defavorizate neacceptante, astfel cum rezultă din ierarhia prevăzută la art. 138 alin. (3), nu primeşte mai mult decât ar primi în cazul falimentului." 19. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) care consacră principiul legalităţii (în componenta privind calitatea legii), ale art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 24 referitor la dreptul la apărare. De asemenea, este menţionat art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că prevederile criticate fac parte din secţiunea 6 - Reorganizarea din capitolul I - Dispoziţii comune al titlului II - Procedura insolvenţei din Legea nr. 85/2014. Procedura de reorganizare începe cu propunerea unui plan de reorganizare de către categoriile de persoane prevăzute de lege (debitorul, cu aprobarea adunării generale a acţionarilor/asociaţilor; administratorul judiciar; unul sau mai mulţi creditori, deţinând împreună cel puţin 20% din valoarea totală a creanţelor cuprinse în tabelul definitiv de creanţe). Planul va putea să prevadă fie restructurarea şi continuarea activităţii debitorului, fie lichidarea unor bunuri din averea acestuia, fie o combinaţie a celor două variante de reorganizare. Planul de reorganizare va indica şi cuprinde: (i) perspectivele de redresare în raport cu posibilităţile şi specificul activităţii debitorului, cu mijloacele financiare disponibile şi cu cererea pieţei faţă de oferta debitorului; (ii) măsuri concordante cu ordinea publică, inclusiv în ceea ce priveşte modalitatea de selecţie, desemnare şi înlocuire a administratorilor şi a directorilor; (iii) în mod obligatoriu programul de plată a creanţelor, categoriile de creanţe care nu sunt defavorizate, tratamentul categoriilor de creanţe defavorizate, ce despăgubiri urmează să fie oferite titularilor tuturor categoriilor de creanţe, în comparaţie cu valoarea estimativă ce ar putea fi primită prin distribuire în caz de faliment etc. 21. Potrivit art. 139 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, judecătorul-sindic soluţionează, deodată, printr-o singură sentinţă, obiecţiile cu privire la legalitatea planului de reorganizare, cererile de anulare a hotărârii adunării creditorilor prin care s-a votat planul de reorganizare şi cererea de confirmare a planului de reorganizare în cel mult 15 zile de la depunerea la tribunal de către administratorul judiciar a procesului-verbal al adunării creditorilor prin care acesta a fost aprobat. Planul este confirmat dacă îndeplineşte cumulativ mai multe condiţii, printre care şi aceea ca fiecare categorie defavorizată de creanţe care a respins planul să fie supusă unui tratament corect şi echitabil prin plan. În acest context, Curtea observă că în discuţie sunt aduse două probleme, respectiv (i) categoria de creanţe defavorizate şi (ii) tratamentul corect şi echitabil pentru toate categoriile de creanţe defavorizate, care implică anumite cerinţe. 22. Faţă de această împrejurare, Curtea constată că nemulţumirea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate constă în faptul că textul supus controlului de constituţionalitate ar fi contrar principiului legalităţii, întrucât lipsa criteriilor de calitate a legii conduce la nerespectarea principiilor aferente procedurilor de insolvenţă, cu precădere a principiului maximizării gradului de valorificare a activelor şi de recuperare a creanţelor şi a principiului privind acordarea unei şanse debitorilor de redresare eficientă şi efectivă a afacerii, fie prin intermediul procedurilor de prevenire a insolvenţei, fie prin procedura de reorganizare judiciară, întrucât la propunerea planului de reorganizare trebuie să se ţină seama de votul aferent creanţelor defavorizate, dar care nu poate fi anticipat în mod rezonabil de cei care întocmesc planul. În acest context, Curtea învederează că cele două principii amintite nu sunt singurele care stau la baza procedurilor de insolvenţă, ci acestea îşi găsesc efectivitatea alături de alte principii, cum ar fi principiul asigurării unui tratament egal al creditorilor de acelaşi rang, principiul asigurării unei proceduri eficiente, inclusiv prin mecanisme adecvate de comunicare şi derulare a procedurii într-un timp util şi rezonabil, într-o manieră obiectivă şi imparţială, cu un minim de costuri etc. şi care au aplicabilitate prin normele cuprinse în Legea nr. 85/2014, inclusiv prin cele supuse controlului de constituţionalitate. 23. În ceea ce priveşte principiul legalităţii, în componenta privind calitatea legii, în jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că cerinţa de claritate a legii vizează caracterul neechivoc al obiectului reglementării, cea de precizie se referă la exactitatea soluţiei legislative alese şi a limbajului folosit, în timp ce previzibilitatea legii priveşte scopul şi consecinţele pe care le antrenează, respectiv că actul normativ trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat, iar accesibilitatea, din punct de vedere formal, are în vedere aducerea la cunoştinţa publică a actelor normative de rang infraconstituţional şi intrarea în vigoare a acestora, care se realizează prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragrafele 16-20 şi 26). Prin urmare, o lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie, numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. Având în vedere principiul generalităţii legilor, Curtea a reţinut că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (deciziile Curţii Constituţionale nr. 363 din 7 mai 2015, paragrafele 16-18, precitată, nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, şi nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se reţin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59). 24. Mai mult, dreptul, ca operă a legiuitorului, nu poate fi exhaustiv, însă, pe baza principiilor aplicabile sistemului de drept, acesta lasă posibilitatea persoanelor îndrituite într-un anumit domeniu să interpreteze legea şi recunoaşte judecătorului competenţa de a tranşa ceea ce a scăpat atenţiei legiuitorului, printr-o interpretare judiciară, cauzală a normei. Sensul legii nu este dat pentru totdeauna în momentul creării ei, ci trebuie să se admită că adaptarea conţinutului legii se face pe cale de interpretare - ca etapă a aplicării normei juridice la cazul concret. Astfel, interpretarea autentică, legală poate constitui o premisă a bunei aplicări a normei juridice, prin faptul că dă o explicaţie corectă înţelesului, scopului şi finalităţii acesteia, însă legiuitorul nu poate şi nu trebuie să prevadă totul. În concret, orice normă juridică, ce urmează să fie aplicată pentru rezolvarea unui caz concret, urmează să fie interpretată de subiecţii de drept dintr-o anumită materie, precum şi de instanţele judecătoreşti (interpretare judiciară şi cazuală) pentru a emite un act de aplicare legal (în acest sens, a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 489 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 29 august 2016). 25. Or, potrivit legii, categoria de creanţe defavorizate este considerată a fi categoria de creanţe pentru care planul de reorganizare prevede cel puţin una dintre următoarele modificări: fie o reducere a cuantumului creanţei şi/sau a accesoriilor acesteia la care creditorul este îndreptăţit potrivit legii, fie o reducere a garanţiilor ori reeşalonarea plăţilor în defavoarea creditorului, fără acordul expres al acestuia [art. 5 alin. (1) pct. 16 din Legea nr. 85/2014]. Astfel, în vederea confirmării planului de reorganizare a debitorului, pentru categoria de creanţe care suferă aceste modificări, legiuitorul instituie condiţia ca, în cazul în care aceasta respinge planul, să fie supusă unui tratament corect şi echitabil prin plan. Aşadar, pentru a putea fi confirmat de judecătorul-sindic, planul de reorganizare trebuie să prevadă aplicarea unui tratament corect şi echitabil pentru toate categoriile de creanţe defavorizate. 26. În ceea ce priveşte tratamentul corect şi echitabil aplicabil categoriei defavorizate de creanţe care a respins planul, acesta există atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: niciuna dintre categoriile care resping planul şi nicio creanţă care respinge planul nu primesc mai puţin decât ar fi primit în cazul falimentului; nicio categorie sau nicio creanţă aparţinând unei categorii nu primeşte mai mult decât valoarea totală a creanţei sale; în cazul în care o categorie defavorizată respinge planul, nicio categorie de creanţe cu rang inferior categoriei defavorizate neacceptate, astfel cum rezultă din ierarhia prevăzută la art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, nu primeşte mai mult decât ar primi în cazul falimentului; planul prevede acelaşi tratament pentru fiecare creanţă în cadrul unei categorii distincte, cu excepţia rangului diferit al celor beneficiare ale unor cauze de preferinţă, precum şi în cazul în care deţinătorul unei creanţe consimte la un tratament mai puţin favorabil pentru creanţa sa [art. 139 alin. (2) din Legea nr. 85/2014]. În urma verificării respectării acestor cerinţe şi proceduri, care se validează de către judecătorul-sindic, şi când sentinţa care confirmă un plan intră în vigoare, activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător, iar creanţele şi drepturile creditorilor şi ale celorlalte părţi interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan (Decizia nr. 568 din 31 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 19 ianuarie 2024). 27. Astfel, din examinarea dispoziţiilor legale rezultă că situaţia-premisă pentru ca dispoziţiile art. 139 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 să devină incidente în procedura insolvenţei este aceea ca o categorie de creanţe să suporte, prin planul de reorganizare, modificări sub aspectul reducerii cuantumului creanţei şi/sau a accesoriilor acesteia sau a garanţiilor ori sub aspectul reeşalonării plăţilor în defavoarea creditorului, fără acordul expres al acestuia, modificări care determină respingerea planului de către respectiva categorie de creanţe, considerată defavorizată. În aceste condiţii, planul de reorganizare poate fi totuşi confirmat dacă modificările operate asupra creanţei defavorizate sunt compensate prin aplicarea unui tratament corect şi echitabil, care implică, printre altele, primirea unei valori cel puţin egale cu cea care ar fi fost primită în cazul falimentului debitorului şi primirea unei valori cel mult egale cu cea care ar fi fost primită în cazul falimentului de către categoriile de creanţe cu rang inferior categoriei defavorizate care nu a acceptat planul de reorganizare. Aşadar, legea prevede că, pentru a fi corect şi echitabil, tratamentul aplicat prin planul de reorganizare trebuie să prevadă condiţii adecvate şi rezonabile pentru fiecare categorie de creanţe în parte, în funcţie de poziţia sa ierarhică stabilită de art. 138 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 (creanţe care beneficiază de drepturi de preferinţă, creanţe salariale, creanţe bugetare, creanţe aparţinând creditorilor indispensabili şi celelalte creanţe chirografare), astfel că nu poate conţine condiţii mai favorabile pentru categoriile de creanţe inferioare celei care, defavorizată fiind, a respins planul de reorganizare. Aşadar, legiuitorul, atunci când a reglementat condiţiile restrictive în care se poate aproba un plan de reorganizare (care prevede, după caz, nelimitativ, împreună sau separat, fie restructurarea operaţională şi/sau financiară a debitorului, fie restructurarea corporativă prin modificarea structurii de capital social, fie restrângerea activităţii prin lichidarea parţială sau totală a activului din averea debitorului), a impus mai multe cerinţe speciale, printre care recunoaşterea drepturilor existente ale creditorilor şi respectarea ordinii de prioritate a creanţelor, având la bază un set de reguli clar determinate şi uniform aplicabile (art. 4 pct. 6 din Legea nr. 85/2014) şi asigurarea unui tratament egal între creditorii de acelaşi rang, recunoaşterea priorităţilor comparative şi acceptarea unei decizii a majorităţii, urmând să se ofere celorlalţi creditori plăţi egale sau mai mari decât ar primi în cazul următoarei alternative optime sau în faliment, după caz (art. 4 pct. 9 din Legea nr. 85/2014). Doar într-o manieră corect şi echitabil reglementată poate fi maximizat gradul de valorificare a activelor şi de recuperare a creanţelor şi se poate acorda o şansă debitorului de a-şi redresa eficient şi efectiv afacerea, pentru menţinerea activităţii economice şi protejarea locurilor de muncă (Decizia nr. 39 din 16 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 8 iunie 2023, paragraful 20). 28. Faţă de această împrejurare, aplicând considerentele de principiu cu privire la principiul legalităţii, Curtea constată că nu sunt afectate prevederile constituţionale menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât noţiunile de bază în discuţie sunt definite prin Legea nr. 85/2014, iar acestea îşi găsesc concreteţea în coroborare cu întreg ansamblul legislativ în materie, care prevede că: (i) printre organele care aplică procedura se află şi instanţele judecătoreşti şi judecătorul-sindic şi că (ii) persoanele care au calitate procesuală şi care pot formula contestaţii şi acţiuni în instanţă pot face, potrivit legii, apărările necesare, aspecte ce fac parte din criteriile aferente dreptului la un proces echitabil. 29. De altfel, şi jurisprudenţa Comisiei (Curţii) Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Decizia din 10 martie 1981, pronunţată în Cauza X împotriva Belgiei, este în sensul că procedurile legale instituite în materia insolvenţei, de principiu, nu reprezintă o privare de proprietate asupra bunurilor, ci o măsură de control al folosirii acestora, în concordanţă cu interesul general, potrivit art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (în acest sens, a se vedea Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 17 iulie 2003, pronunţată în Cauza Luordo împotriva Italiei, paragraful 67, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 40 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 5 iulie 2018, paragraful 32), considerente care sunt aplicabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză. 30. Referitor la dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentală, menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale dezvoltate în dinamica controlului de constituţionalitate, acestea nu au incidenţă în cauză, nefiind aplicabilă ipoteza prevăzută de normele constituţionale invocate, deoarece prevederile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertăţi fundamentale în sensul prevăzut de textul constituţional (Decizia nr. 267 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 25 august 2020, paragraful 26), ci vizează aspecte ce ţin de desfăşurarea procedurii insolvenţei în anumite etape ale acesteia. 31. Distinct de acestea, Curtea reţine că celelalte aspecte învederate de către autoarele excepţiei de neconstituţionalitate reprezintă mai degrabă nemulţumiri cu privire la soluţiile concrete rezultate din interpretarea şi aplicarea legii în contextul dat. Or, aceste aspecte vizează modul de aplicare a dispoziţiilor legale în cauza dedusă judecăţii instanţei de fond şi nu se circumscriu obiectului controlului de constituţionalitate exercitat de către Curtea Constituţională. Printr-o jurisprudenţă constantă, Curtea Constituţională a statuat cu privire la competenţa exclusivă a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona probleme care ţin de interpretarea şi/sau aplicarea legii. Astfel, prin Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14, Curtea s-a pronunţat în sensul că, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta asigură controlul de constituţionalitate a legilor, a ordonanţelor Guvernului, a tratatelor internaţionale şi a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispoziţiile şi principiile Constituţiei. Aşadar, nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte aplicarea şi interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanţei de judecată care judecă fondul cauzei, precum şi, eventual, al instanţelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) şi (3) din Constituţie. 32. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Mira Telecom - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 29.450/3/2017 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi de Societatea Vasrom - S.R.L. din Dej în Dosarul nr. 895/1.285/2018/a1 al Curţii de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 139 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a V-a civilă şi Curţii de Apel Cluj - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 martie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
