Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel-Marius Morar │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Ingrid Alina Tudora │- magistrat-asistent│
└─────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială Farmexpert DCI - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 12.582/314/2014 al Tribunalului Suceava - Secţia a II-a civilă. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 542D/2016. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, avocatul Dragoş Cosmin Sarău, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că, la dosar, Casa de Asigurări de Sănătate Suceava a depus note scrise în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate, solicitând, totodată, judecarea cauzei în lipsă. 4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului prezent, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care reiterează argumentele expuse în notele scrise prin care a fost formulată excepţia de neconstituţionalitate. În esenţă, susţine că reglementarea legală criticată, prin care se introduce obligativitatea obţinerii prealabile a acordului scris din partea instituţiei publice în ipoteza în care operatorii economici doresc să cesioneze drepturile de încasat de la aceste instituţii, este de natură să aducă atingere dreptului de proprietate privată şi accesului liber la o activitate economică, ignorându-se astfel acordul de voinţă al părţilor contractante. Menţionează, de asemenea, că prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 819/2011 era prevăzută o procedură concretă în materia cesiunii de creanţă, însă, ulterior abrogării acestuia, deşi trebuia să se aplice regulile cesiunii de creanţă prevăzute de Codul civil, a apărut o practică neunitară la nivelul caselor de asigurări de sănătate. În acest context, susţine că, deşi există Norme metodologice care indică cum se aplică prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002, niciunde în cuprinsul textului de lege sau în cuprinsul acestor norme nu sunt specificate condiţiile necesare şi suficiente pentru ca cesiunea creanţelor pe care instituţia publică le datorează unui agent economic să fie valabilă. 5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, şi arată că, deosebit de cesiunea de creanţă reglementată de Codul civil, care este guvernată de principiul consensualismului, prin dispoziţiile criticate din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002, legiuitorul a prevăzut, ca şi condiţie suplimentară pentru validitatea încheierii contractului de cesiune, acceptul prealabil exprimat în scris de către instituţia publică care datorează operatorului economic sumele reprezentând contravaloarea bunurilor achiziţionate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate. Precizează că legiuitorul a avut în vedere calitatea specială a debitorului cedat şi anume aceea de instituţie publică, astfel încât reglementarea legală criticată nu contravine normelor constituţionale invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, nu afectează creanţa cesionată şi nici nu schimbă natura acesteia. Totodată, critica vizând lipsa unei reglementări infralegale, generată prin abrogarea Ordinului preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 819/2011, ţine de aplicarea legii şi nu implică neconstituţionalitatea textului criticat din cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 6. Prin Încheierea din 9 martie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 12.582/314/2014, Tribunalul Suceava - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată. Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială Farmexpert DCI - S.R.L. din Bucureşti cu ocazia soluţionării apelului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 1.636 din 19 martie 2015, pronunţată de Judecătoria Suceava într-o cauză civilă având ca obiect pretenţii. 7. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că „prin prevederile art. 6^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 se introduce obligativitatea obţinerii prealabile a unui acord scris din partea instituţiei publice, fără a exista nicio cheie de control asupra modalităţii în care acest acord se eliberează.“ Învederează că, deşi există Norme metodologice care arată cum se aplică prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002, niciunde în cuprinsul textului de lege şi/sau în cuprinsul acestor norme nu sunt specificate condiţiile necesare şi suficiente pentru ca cesiunea creanţelor pe care instituţia publică le datorează unui agent economic sa fie valabilă. Arată că, lăsând la o parte caracterul impropriu al terminologiei utilizate în ceea ce priveşte valabilitatea unui contract, ceea ce creează posibilitatea discriminatorie caselor de asigurări de a lua în mod arbitrar orice decizie, prin reglementarea criticată sunt încălcate şi dispoziţiile art. 44, art. 45 şi art. 53 din Constituţie. Apreciază că, prin aplicarea art. 6^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002, instituţia publică poate, şi chiar reuşeşte, să intervină în manifestarea de voinţă a părţilor, eliminând credinţa legitimă a cesionarului (autor al excepţiei) că în măsura îndeplinirii tuturor dispoziţiilor legale speciale aferente cesiunii de creanţă, va deveni creditorul instituţiei publice, în aceeaşi măsură ca şi cedentul creanţei. Arată că dreptul de creanţă transmis de către cedent cesionarului reprezintă un bun pe care, şi de care, cesionarul trebuie să se poată folosi fără nicio tulburare din partea niciunui terţ, fie el şi o instituţie publică, dacă aceasta are la bază o atitudine arbitrară. Susţine, astfel, că textul de lege criticat oferă posibilitatea exclusivă caselor de asigurări de sănătate de a aplica sau nu, după libera lor apreciere, dacă şi cui dau acest acord prealabil, ceea ce nu reprezintă o stare de normalitate de jurisdicţie şi/sau de speranţă legitimă a părţilor că vor beneficia de rezultatul manifestării lor de voinţă. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că modalitatea în care părţile contractante înţeleg să stingă obligaţiile pe care le au între ele este şi trebuie să rămână o prerogativă exclusivă a acestora, nimeni neputând să intervină şi să dicteze modalitatea în care se vor stinge aceste obligaţii. 8. Aşadar, prin aplicarea prevederilor art. 6^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 apar veritabile restrângeri ale exerciţiului unor drepturi, restrângeri care au un regim juridic special, stabilit prin art. 53 din Constituţie. Or, prin textul criticat, legiuitorul îşi arogă competenţa de a lipsi de eficacitate acest contract de cesiune de creanţă faţă de instituţiile publice, fără a exista nişte criterii obiective care să stea la baza acestei acţiuni. Toate acestea conduc, evident, la încălcarea art. 44 din Constituţie, iar consecinţa paralizării manifestării de voinţă a părţilor privind transferul de proprietate asupra creanţei cedate conduce, în egală măsură, la o ingerinţă evidentă în libertatea de a desfăşura o activitate economică, prevăzută de art. 45 din Legea fundamentală, ce trebuie coroborat şi cu dispoziţiile art. 135 din Constituţie. Prin urmare, prin acest art. 6^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002, se încalcă dreptul fundamental al persoanelor fizice şi juridice de a alege singure şi fără nicio ingerinţă din partea nimănui care este activitatea economică pe care doresc să o întreprindă. 9. Tribunalul Suceava - Secţia a II-a civilă opinează în sensul caracterului neîntemeiat al excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că textul de lege criticat nu aduce atingere art. 44 din Constituţie, iar reglementarea amănunţită a procedurii de cesiune a drepturilor de încasat de la instituţii publice de către operatorii economici nu este în niciun caz susceptibilă a vătăma proprietatea privată. De asemenea, apreciază că textul criticat nu aduce atingere principiului accesului liber la o activitate economică, ci doar stabileşte condiţiile pentru cesiunea drepturilor de încasat de la instituţii publice de către operatorii economici. Instanţa de judecată arată, totodată, că reglementarea criticată nu contravine nici dispoziţiilor constituţionale ale art. 53, întrucât măsura restrângerii este proporţională cu situaţia care a determinat-o, fiind aplicată nediscriminatoriu, şi nici celor ale art. 135 privind libera iniţiativă şi concurenţă. 10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 11. Guvernul arată că din criticile formulate de autoarea excepţiei reiese că aceasta este nemulţumită de faptul că nu există prevederi care să reglementeze o procedură de acordare a acceptului instituţiei publice pentru cesiunea de creanţă ce vizează drepturile de încasat de la instituţii publice. Or, având în vedere competenţa Curţii Constituţionale, apreciază că o atare critică, care vizează o lacună legislativă, este inadmisibilă. 12. Având în vedere şi celelalte critici formulate, apreciază că cerinţa acceptului prealabil exprimat în scris a instituţiei publice, în calitate de debitor cedat, nu este de natură a aduce atingere dreptului de proprietate al cesionarului. Cesiunea de creanţă este o convenţie între cedent şi cesionar, dar care produce efecte asupra unui terţ. Anterior obţinerii acceptului instituţiei publice, cesiunea produce efecte depline între părţi cedent şi cesionar. Drept urmare, cedentul este ţinut să predea cesionarului tot ceea ce primeşte de la debitorul cedat, astfel că lipsa acceptului nu impietează asupra drepturilor şi obligaţiilor reciproce ale părţilor cesiunii. Raportat la toate acestea, apreciază că prevederile criticate nu aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 şi nici art. 53. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 45 şi art. 135 din Constituţie, apreciază că acestea nu sunt incidente în cauză. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile avocatului prezent, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 6^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 16 aprilie 2008, articol introdus prin articolul unic pct. 3 din Legea nr. 125/2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 121/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului şi pentru modificarea art. 52 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice. Prevederile criticate au următorul cuprins: "(1) Operatorii economici pot cesiona drepturile de încasat de la instituţii publice aferente bunurilor achiziţionate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate, prevăzute la art. 6 alin. (1), către alţi operatori economici sau alte instituţii de credit, denumite în continuare cesionari. Cesiunea este valabilă numai cu acceptul prealabil exprimat în scris al instituţiei publice care datorează operatorului economic sumele reprezentând contravaloarea bunurilor achiziţionate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate.(2) Suma care face obiectul cesionării se achită de către instituţiile publice în contul indicat de cesionar, deschis la Trezoreria Statului, numai dacă operatorul economic nu are obligaţii de plată către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale.(3) Instituţiile publice care plătesc sume reprezentând contravaloarea bunurilor achiziţionate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate datorate operatorilor economici care şi-au cesionat drepturile de încasat vor solicita organelor fiscale competente eliberarea certificatelor de atestare fiscală ale operatorilor economici respectivi, conform art. 112 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu cel mult 10 zile lucrătoare înainte de efectuarea plăţii. În acest caz, eliberarea certificatului de atestare fiscală nu este supusă taxei extrajudiciare de timbru.(4) În cazul în care certificatul de atestare fiscală conţine obligaţii de plată ale beneficiarului, instituţiile publice înştiinţează operatorul economic şi cesionarul cu privire la cuantumul acestor obligaţii.(5) În termen de 10 zile lucrătoare de la înştiinţare, dar nu mai târziu de 20 decembrie, operatorul economic poate prezenta instituţiei publice un nou certificat de atestare fiscală din care să rezulte că acesta nu mai are obligaţii către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale.(6) La expirarea termenului prevăzut la alin. (5), instituţiile publice au următoarele obligaţii: a) virează în contul operatorului economic prevăzut la art. 6 alin. (1) suma aferentă obligaţiilor bugetare înscrise în certificatul de atestare fiscală; b) virează în contul cesionarului, deschis la Trezoreria Statului, diferenţa dintre suma cesionată şi suma prevăzută la lit. a)." 16. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 45 referitor la libertatea economică, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi celor ale art. 135 privind economia. În egală măsură, consideră că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi cele ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, coroborate cu art. 11 din Constituţia României. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autoarea acesteia susţine, în principal, faptul că până la introducerea, prin Legea nr. 125/2011, a prevederilor art. 6^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002, existau reglementări speciale stabilite prin ordine de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate privind aplicarea instituţiei cesiunii de creanţă privind sumele datorate farmaciilor de către casele de asigurări de sănătate. Însă, după abrogarea Ordinului preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 819/2011 privind aprobarea cesiunii de creanţă a furnizorilor de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate, prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 706 din 12 octombrie 2012, casele de asigurări de sănătate, fără a avea o practică unitară, au stabilit din proprie iniţiativă faptul că, în considerarea dispoziţiilor art. 6^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002, au libertatea absolută de a fi de acord sau nu cu eventuala cedare a creanţelor de către creditorii lor. 18. În contextul criticilor formulate de autoarea excepţiei, Curtea constată că aceasta este nemulţumită, totodată, de faptul că, deşi există norme metodologice în ceea ce priveşte modalitatea de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002, nicăieri în cuprinsul acestora nu există prevederi care să reglementeze procedura de acordare a acceptului instituţiei publice pentru cesiunea de creanţă ce vizează drepturile de încasat de la instituţii publice, „nefiind indicate condiţiile necesare şi suficiente pentru ca cesiunea creanţelor pe care instituţia publică le datorează unui agent economic să fie valabilă.“ 19. Or, analiza unor astfel de critici de neconstituţionalitate, care vizează o lacună legislativă, or o eventuală completare a reglementării legale criticate, nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată“ şi, prin urmare, nu are competenţa de a cenzura o eventuală omisiune legislativă. În acest sens, Curtea Constituţională a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa (spre exemplu, Decizia nr. 159 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 4 februarie 1999) că nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normă juridică spre a îndeplini rolul de legislator pozitiv şi nici nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă. 20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată, excepţie ridicată de Societatea Comercială Farmexpert DCI - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 12.582/314/2014 al Tribunalului Suceava - Secţia a II-a civilă. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Suceava - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 14 martie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ingrid Alina Tudora -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
