Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘
1. Pe rol se află soluţionarea sesizării de neconstituţionalitate a Hotărârii Senatului nr. 16/2020 pentru completarea Regulamentului Senatului, în ansamblu, precum şi, în particular, a dispoziţiilor art. 110^1 şi art. 133^1 din Regulamentul Senatului, sesizare formulată de Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal din Senat. 2. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 2.024 din 9 aprilie 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 502C/2020. 3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate sunt formulate critici de neconstituţionalitate extrinsecă şi intrinsecă. 4. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, se susţine că Hotărârea Senatului nr. 16/2020, prin prisma procedurii utilizate pentru adoptarea sa, încalcă art. 1 alin. (3) şi (5), precum şi art. 64 din Constituţie. Aceasta a fost adoptată în cadrul unei şedinţe de plen şi printr-o procedură de vot nereglementate prin Regulamentul Senatului în forma în vigoare la data de 26 martie 2020, data desfăşurării şedinţei antereferite. Astfel, procedura pentru desfăşurarea şedinţei on-line a Senatului din data de 26 martie 2020, derogatorie de la Regulamentul Senatului în vigoare, a fost dezbătută doar de membrii Biroului permanent al Senatului în şedinţa din 24 martie 2020. Cu excepţia stenogramei şedinţei din 24 martie 2020, nu există pe pagina de internet a Senatului o hotărâre a Biroului permanent având ca obiect aprobarea procedurii pentru desfăşurarea şedinţei on-line a Senatului din data de 26 martie 2020, ceea ce înseamnă că această procedură nu a fost instituită printr-un act normativ intern al Senatului. Mai mult, Biroul permanent nu are atribuţia de a modifica procedura şedinţelor ţinute de plenul Senatului sau procedura adoptării actelor normative aflate în competenţa Senatului. Aceste modificări vizează însuşi Regulamentul Senatului, or, o stenogramă de şedinţă a Biroului permanent nu are valoarea juridică a unei hotărâri adoptate de plenul Senatului sau de Biroul permanent. 5. Desfăşurarea lucrărilor Senatului este o procedură parlamentară stabilită prin capitolul II al Regulamentului Senatului, iar programul de activitate al acestuia este propus de Biroul permanent şi aprobat de Senat. Se subliniază că Biroul permanent are doar atribuţia de a propune înscrierea pe ordinea de zi a aprobării Regulamentului Senatului sau a modificărilor acestuia, neputând exercita alte atribuţii dacă acestea nu sunt prevăzute de lege, regulament sau o hotărâre a Senatului. 6. Desfăşurarea lucrărilor plenului Senatului din data de 26 martie 2020 a avut loc în baza unei proceduri aprobate de Biroul permanent, şi nu în baza Regulamentului Senatului în vigoare, ceea ce înseamnă că atât şedinţa, cât şi procedura de votare s-au realizat în mod neregulamentar. În şedinţa antereferită a fost modificat Regulamentul Senatului, aspect care a permis adoptarea, ulterior, de către Biroul permanent la data de 30 martie 2020 a două hotărâri, şi anume Hotărârea nr. 8/2020 pentru aprobarea procedurii privind desfăşurarea prin mijloace electronice a şedinţelor plenului Senatului în care se adoptă proiecte de legi sau propuneri legislative şi Hotărârea nr. 9/2020 pentru aprobarea procedurii privind organizarea dezbaterilor politice cu participarea prim-ministrului, în cadrul şedinţei plenului Senatului, desfăşurate prin mijloace electronice. Se apreciază că modificările exprese operate asupra Regulamentului Senatului au permis Biroului permanent să modifice el însuşi regulamentul, contrar art. 64 din Constituţie. S-au încălcat, astfel, principiul legalităţii şi cel al loialităţii constituţionale. Se menţionează că normele constituţionale cu caracter procedural incidente în materia legiferării sunt intrinseci principiului legalităţii, sens în care se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 128 din 6 martie 2019 şi la Raportul Comisiei de la Veneţia intitulat „Rule of law checklist“. 7. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, se arată că art. 133^1 din Regulamentul Senatului, introdus prin Hotărârea nr. 16/2020, a acordat Biroului permanent atribuţia de a stabili prin hotărâre proprie procedura de desfăşurare prin mijloace electronice a şedinţelor Biroului permanent al Senatului, a şedinţelor Comitetului liderilor grupurilor parlamentare, a şedinţelor comisiilor permanente, precum şi a şedinţelor plenului Senatului. Astfel, a fost transferată o atribuţie constituţională a Senatului, derivată din principiul autonomiei regulamentare, către un organ intern de conducere a Senatului, respectiv Biroul permanent. Or, Biroului permanent nu îi pot fi transferate competenţe decizionale care ţin fie de exercitarea suveranităţii naţionale, fie de competenţa plenului Senatului. 8. Se arată că, potrivit art. 64 alin. (1) din Constituţie, Camerele Parlamentului dispun cu privire la propria organizare şi la procedurile de desfăşurare a lucrărilor parlamentare prin regulamentele proprii, aceasta fiind o aplicare a principiului autonomiei regulamentare a Parlamentului. Niciuna dintre Camerele Parlamentului nu îi poate rezerva Biroului permanent o atribuţie proprie şi exclusivă a Camerelor, precum cea a stabilirii de către Biroul permanent a procedurii de desfăşurare prin mijloace electronice a şedinţelor Biroului permanent al Senatului, a şedinţelor Comitetului liderilor grupurilor parlamentare, a şedinţelor comisiilor permanente, precum şi a şedinţelor plenului Senatului deoarece se încalcă principiul autonomiei parlamentare. Normele de procedură privind desfăşurarea şedinţelor plenului Senatului intră în categoria normelor regulamentare care permit desfăşurarea activităţilor parlamentare în scopul îndeplinirii atribuţiilor constituţionale ale Parlamentului şi, ca atare, trebuie reglementate direct prin regulamentul propriu, iar nu indirect prin delegarea competenţei către un organ de conducere intern al Parlamentului pentru a fi adoptate prin hotărâre a Biroului permanent. Astfel, Biroul permanent îşi depăşeşte cu mult rolul său constituţional, întrucât nu se mai limitează la organizarea activităţii plenului Senatului, ci exercită chiar atribuţiile acestuia. Numai plenul fiecărei Camere poate decide cu privire la procedurile de organizare şi funcţionare, iar nu preşedinţii celor două Camere sau Birourile permanente. Aceste organe interne de conducere au doar atribuţii de punere în executare, de coordonare a procedurilor de organizare şi funcţionare stabilite prin decizia plenului, şi în niciun caz nu pot avea atribuţii de stabilire în concret a procedurilor de organizare şi funcţionare pentru plen, indiferent de contextul şi de împrejurările avute în vedere ca situaţii excepţionale. 9. Prin urmare, se apreciază că sunt încălcate art. 2, art. 61 alin. (1) şi art. 64 alin. (1) din Constituţie şi, întrucât autonomia parlamentară constituie expresia statului de drept, se reţine şi încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. 10. Se mai arată că noua reglementare stabileşte desfăşurarea şedinţelor prin mijloace electronice, fără a le identifica, spre deosebire, de exemplu, de art. 136 din Regulament, care, atunci când reglementează cu privire la mijloacele electronice, precizează că acestea constau într-o consolă şi o cartelă/un card magnetic de votare, cu afişarea electronică a votului. Noul text regulamentar consacră o procedură necunoscută senatorilor, neprevizibilă şi care urmează a fi supusă deciziei netransparente şi discreţionare a Biroului permanent, care o va adopta prin hotărâri proprii ori de câte ori doreşte majoritatea politică. O astfel de procedură pentru derularea şedinţelor Senatului este total neclară, impredictibilă şi arbitrară, fiind contrară art. 1 alin. (3) din Constituţie privind statul de drept. 11. Se mai arată că noua procedură descrisă sumar în Hotărârea Senatului nr. 16/2020 nu conferă niciuna dintre garanţiile democratice prevăzute de Constituţie cu privire la funcţionarea Camerelor Parlamentului, autorul sesizării referindu-se, în mod particular, la principiul „opoziţia se exprimă, iar majoritatea decide“. Aceasta face imposibilă exercitarea de către senatori a dreptului de a formula şi de a susţine amendamente, ceea ce încalcă posibilitatea de exprimare a tuturor tendinţelor politice reprezentate în Parlament, sens în care se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 25 din 22 ianuarie 2020. Suprimând posibilitatea dezbaterilor parlamentare şi înlocuind proceduri decizionale elaborate şi echilibrat reglementate tocmai pentru a garanta respectarea principiului „opoziţia se exprimă, iar majoritatea decide“ cu unele expeditive şi care urmează a fi adoptate de un organ intern al Senatului, este afectată implicit şi exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, ceea ce încalcă art. 8 din Constituţie privind pluralismul politic. 12. Se mai susţine că actele adoptate de Biroul permanent ce modifică procedura desfăşurării şedinţelor plenului Senatului sunt sustrase controlului de constituţionalitate prevăzut de art. 146 lit. c) din Constituţie, în condiţiile în care acestea reglementează aspecte de procedură parlamentară care ţin de Regulamentul Senatului şi de competenţa plenului acestuia. Se fac referiri la Decizia Curţii Constituţionale nr. 727 din 9 iulie 2012, considerentele redate fiind adaptate ipotezei controlului de constituţionalitate a regulamentelor Camerelor Parlamentului şi se apreciază că au fost încălcate dispoziţiile art. 142 alin. (1) din Constituţie. 13. Se menţionează că textul criticat lasă nereglementate două situaţii, respectiv: (i) nu identifică toate situaţiile excepţionale pe durata cărora Biroul permanent îşi poate exercita noua competenţă decizională şi nici autorităţile competente să constate acele situaţii excepţionale de natură să facă imposibilă prezenţa senatorilor la sediul Senatului şi (ii) procedura de desfăşurare a şedinţelor plenului prin mijloace electronice, adoptată prin Hotărârea Biroului permanent nr. 8/2020, prevede totuşi prezenţa unor parlamentari la şedinţa de plen a Senatului, la prezidiu, fapt de natură să creeze confuzie în aplicarea art. 133^1 din Regulament, întrucât nu sunt stabilite criteriile pe baza cărora unii parlamentari pot fi prezenţi la lucrările plenului, iar alţii s-ar afla în imposibilitatea de a fi prezenţi, determinată de existenţa unei situaţii excepţionale. Totodată, se apreciază că noua procedură nu permite nici verificarea cvorumului de şedinţă şi nici stabilirea pe calea votului a caracterului public/secret al şedinţei, nefiind reglementate criteriile în funcţie de care se decide caracterul public/secret al şedinţei şi modalitatea în care se asigură controlul democratic din partea alegătorilor asupra activităţilor şi actelor adoptate de plenul Senatului. Se încalcă, astfel, art. 1 alin. (5), art. 67 şi art. 68 alin. (2) din Constituţie. 14. Se susţine că redactarea textului criticat este neclară, întrucât se referă atât la „situaţii excepţionale, constatate de către autorităţile abilitate“, cât şi la competenţa Biroului permanent, după consultarea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare, de a declara, prin decizie, situaţia excepţională. Or, Biroul permanent nu poate constata, institui sau declara situaţii excepţionale, chiar dacă această declaraţie vizează recurgerea la o procedură electronică pentru derularea activităţilor organelor interne de lucru şi de conducere ale Senatului sau ale plenului Senatului. Prin urmare, textul criticat nu îndeplineşte cerinţele de calitate ale actelor normative prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituţie. Mai mult, întrucât Biroul permanent poate oricând să declare o situaţie excepţională, nefiind ţinut, în acest sens, de vreun criteriu obiectiv, rezultă că textul criticat contravine art. 1 alin. (3) din Constituţie privind statul de drept. 15. Se mai arată că situaţiile excepţionale la care face referire textul criticat nu sunt circumstanţiate altfel decât prin faptul că trebuie constatate de nişte autorităţi abilitate neidentificate şi că nu necesită decât colaborarea dintre un organ de conducere al Senatului şi un organ politic cu rol informal în cadrul Senatului, fără participarea întregii Camere şi fără intervenţia uneia dintre celelalte două puteri în stat care să poată juca rolul de contra-putere, rol pe care îl are Parlamentul faţă de puterea executivă în cazul stărilor excepţionale ori în cazul ordonanţelor de urgenţă. Se încalcă, astfel, art. 64 coroborat cu art. 1 alin. (3), art. 92 alin. (2) şi (3) şi art. 93 alin. (1) din Constituţie. 16. Se subliniază că o competenţă decizională precum declararea unei situaţii excepţionale care împiedică parlamentarii să fie prezenţi la sediul instituţiei şi să îşi desfăşoare activitatea conform regulilor de procedură stabilite prin Constituţie şi dezvoltate prin regulamente vizează chiar exercitarea suveranităţii naţionale de vreme ce afectează activitatea normală a adunării reprezentative a cetăţenilor. De aceea, art. 2 alin. (2) din Constituţie interzice exercitarea suveranităţii în nume propriu de către un grup, fie el şi constituit în Biroul permanent al unei Camere. Prin această delegare de competenţe decizionale de la nivelul Parlamentului la nivelul unei structuri interne a unei singure Camere se ajunge la exercitarea de către Biroul permanent al Senatului a unor atribuţii care ţin de competenţa Parlamentului, ceea ce încalcă art. 2 alin. (2) şi art. 93 din Constituţie. 17. Cu privire la art. 110^1 din Regulament, introdus prin Hotărârea Senatului nr. 16/2020, se arată că procedura reglementată de acest text nu asigură nici pluralismul politic impus de art. 8 din Constituţie şi nici protecţia minorităţii/ opoziţiei parlamentare, astfel cum recomandă Comisia de la Veneţia. Prin cumularea votului final cu votul asupra raportului şi interzicerea dreptului de a depune amendamente ori de a dezbate conţinutul normativ al legii, se încalcă funcţia deliberativă a Parlamentului, prevăzută de art. 61 alin. (1) din Constituţie. Se mai arată că, întrucât procedura de desfăşurare a votului final poate fi modificată de Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, se realizează un transfer de competenţe constituţionale de la Parlament către un organ politic al unei Camere, deşi modificarea procedurii de vot se hotărăşte de Senat la propunerea preşedintelui sau a oricărui senator. Mai mult, acest comitet poate modifica unilateral şi arbitrar dispoziţii din Regulamentul Senatului. Se concluzionează că delegarea unei competenţe decizionale pe care Constituţia a dat-o în competenţa exclusivă a Camerei în întregul său către un organ politic fără rol de conducere şi fără atribuţii de lucru în respectiva Cameră încalcă art. 64 alin. (1) din Constituţie, precum şi statul de drept, cu referire la principiul legalităţii 18. În conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedintelui Senatului, pentru a transmite punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului. 19. Preşedintele Senatului a transmis Curţii Constituţionale punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, prin care se apreciază că sesizarea de neconstituţionalitate este neîntemeiată. 20. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă referitoare la faptul că dezbaterea procedurii de desfăşurare a şedinţei on-line a Senatului din data de 26 martie 2020 s-a realizat doar în Biroul permanent, se arată că stabilirea unei proceduri speciale de desfăşurare a şedinţelor unor structuri de conducere şi de lucru ale Senatului şi chiar ale plenului acestuia s-a realizat ad-hoc şi numai pe perioada stării de urgenţă decretate prin Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020. Adoptarea unei proceduri parlamentare speciale se justifică prin cerinţa ca Parlamentul, ca orice altă autoritate şi instituţie publică, să adopte temporar măsuri speciale pentru a asigura desfăşurarea în continuare a activităţii, în condiţiile decretării stării de urgenţă. În acest sens se invocă art. 51 alin. (1) din anexa nr. 1 la decretul antereferit, menţionându-se că Biroul permanent, ca organ intern de conducere al Senatului, şi-a asumat atribuţia prevăzută în art. 35 alin. (1) lit. d) din Regulamentul Senatului, potrivit căruia Biroul permanent pregăteşte şi asigură desfăşurarea în bune condiţii a lucrărilor Senatului. Întrucât membrii Senatului nu aveau posibilitatea să participe, în condiţii normale, la o şedinţă publică în plenul acestuia, care să aibă pe ordinea de zi un proiect de hotărâre privind completarea Regulamentului Senatului, date fiind declararea stării de urgenţă şi prioritatea acordată eliminării riscurilor de contaminare virusologică, Biroul permanent este singurul organism din cadrul Senatului îndreptăţit să adopte temporar o procedură specială pentru desfăşurarea activităţii parlamentare la nivelul plenului Senatului, al grupurilor politice, al comisiilor şi inclusiv la nivelul Secretariatului general al Camerei respective. Acest organism este pe deplin îndreptăţit să aprecieze oportunitatea oricăror măsuri, inclusiv a celor cu caracter tehnic, şi să le stabilească conţinutul propriu-zis, cu condiţia ca acestea să fie adaptate specificului unei anumite lucrări cu caracter parlamentar de competenţa Senatului. 21. Se mai subliniază că procedura prin care Biroul permanent a aprobat reguli speciale pentru desfăşurarea prin mijloace electronice a şedinţelor plenului Senatului reflectă consensul politic al membrilor acestuia, iar lipsa oricărei rezerve din partea vreunui grup parlamentar arată inconsistenţa criticii aduse. Cu privire la faptul că procedura respectivă nu s-a concretizat într-o hotărâre a Biroului permanent, se arată că, potrivit cutumei parlamentare, aprobările diferitelor acte/ documente/cereri de către Biroul permanent se fac fără adoptarea unui act formal, fiind suficient votul majoritar exprimat de membrii săi. Se menţionează că procedura de lucru on-line este doar o modalitate tehnică de aplicare a unor dispoziţii cuprinse în Regulamentul Senatului, într-un context parlamentar special, generat de decretarea stării de urgenţă. 22. Se susţine că promovarea temporară de către Biroul permanent al Senatului, în deplină concordanţă cu prevederile regulamentare, a unor reguli procedurale interne, motivate de existenţa unor situaţii extraordinare şi de măsuri excepţionale decretate de Preşedintele României, este o modalitate prin care acest organism de conducere al Senatului aplică însuşi Regulamentul acestei Camere. 23. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, se arată că noile reglementări au un caracter exclusiv tehnic, nu reglementează raporturi specifice dreptului parlamentar şi nu afectează cu nimic raporturile politice între grupurile parlamentare şi între majoritate şi opoziţie şi nici drepturile specifice ale fiecărui senator de a iniţia legi, de a propune amendamente, de a-şi exprima o voinţă politică şi dreptul de a vota. Senatorii îşi păstrează toate drepturile aferente exercitării mandatului parlamentar, fără nicio restricţie. 24. Cu referire la susţinerea autorului sesizării potrivit căreia noua procedură nu permite senatorilor să propună amendamente la iniţiativele legislative aflate în dezbatere parlamentară la Senat, se arată că procedura criticată se referă la faza dezbaterii generale în plenul Senatului a unei iniţiative legislative, or, în această fază oricum nu pot fi propuse amendamente. În timpul dezbaterii generale, senatorii pot pune în discuţie doar amendamentele depuse în termen la comisie, această reglementare păstrându-şi valabilitatea în continuare. Se subliniază că între art. 133^1 şi art. 35 alin. (1) lit. d) din Regulamentul Senatului există o legătură logică. 25. În privinţa posibilităţii Comitetului liderilor grupurilor parlamentare de a modifica procedura regulamentară de vot final, se subliniază că votul fiecărui lider de grup parlamentar este un vot ponderal în raport cu numărul total de senatori afiliaţi grupului respectiv. Grupul parlamentar fiind o structură internă a Senatului, votul liderilor pentru modificarea ad-hoc a unei proceduri de vot final exprimă de fapt votul fiecărui senator membru al grupului respectiv. 26. În concluzie, dispoziţiile nou-introduse, care oferă Biroului permanent şi Comitetului liderilor grupurilor parlamentare din Senat unele atribuţii logistice pentru buna desfăşurare a activităţilor structurilor de lucru interne ale acestei Camere, nu încalcă autonomia Camerei respective, funcţia deliberativă, dreptul de vot al fiecărui senator şi nu contravin niciunei alte prevederi constituţionale. CURTEA, examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile regulamentare criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 27. Curtea a fost sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. c) din Constituţie şi ale art. 1, 10, 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra sesizării de neconstituţionalitate. 28. Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie Hotărârea Senatului nr. 16/2020 pentru completarea Regulamentului Senatului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 252 din 26 martie 2020, în ansamblul său, şi, în particular, dispoziţiile art. 110^1 şi art. 133^1 din Regulamentul Senatului. Având în vedere criticile de neconstituţionalitate, Curtea constată că obiect al controlului îl reprezintă Hotărârea Senatului nr. 16/2020, în ansamblul său, precum şi, în special, art. I din aceasta, care are următorul cuprins: "Regulamentul Senatului, aprobat prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 992 din 23 noiembrie 2018, cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează:1. După articolul 110 se introduce un nou articol, articolul 110^1, cu următorul cuprins: "ART. 110^1 În situaţii excepţionale prevăzute la art. 133^1, procedura legislativă aplicabilă proiectelor de legi sau propunerilor legislative înscrise pe ordinea de zi este următoarea: a) preşedintele de şedinţă anunţă titlul iniţiativei legislative supuse dezbaterii; b) în cadrul dezbaterilor generale poate lua cuvântul câte un singur reprezentant al fiecărui grup parlamentar pentru maximum două minute; reprezentatul senatorilor neafiliaţi poate interveni pentru maximum un minut; c) după încheierea dezbaterilor generale asupra fiecărei iniţiative legislative înscrisă pe ordinea de zi urmează votul final. Se vor supune unui singur vot raportul, în întregime, şi iniţiativa legislativă. Această procedură de desfăşurare a votului final poate fi modificată de Comitetul liderilor grupurilor parlamentare"2. După articolul 133 se introduce un nou articol, articolul 133^1, cu următorul cuprins: "ART. 133^1 (1) În situaţii excepţionale, constatate de către autorităţile abilitate, precum epidemiile, pandemiile, fenomenele naturale extreme, cutremure, acte de terorism şi alte situaţii care fac imposibilă prezenţa parlamentarilor la sediul Senatului, şedinţele biroului permanent al Senatului, şedinţele comitetului liderilor grupurilor parlamentare, şedinţele comisiilor permanente, precum şi şedinţele plenului Senatului se vor desfăşura prin mijloace electronice, printr-o procedură care va fi stabilită prin hotărâre a Biroului permanent al Senatului. Rezultatul votului va fi consemnat de către secretarul general al Senatului şi transmis, de îndată, senatorilor care au participat la vot şi mass-mediei. (2) Decizia declarării unei asemenea situaţii excepţionale îi revine Biroului permanent al Senatului, după consultarea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare"" 29. Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi alin. (5) privind calitatea legii şi privind principiile legalităţii şi loialităţii constituţionale, ale art. 2 privind suveranitatea, ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului, ale art. 64 privind organizarea internă a Parlamentului, ale art. 67 privind cvorumul legal de desfăşurare a şedinţelor Parlamentului, ale art. 68 alin. (2) privind declararea unor şedinţe ale Parlamentului ca fiind secrete, ale art. 92 alin. (2) şi (3) privind atribuţiile Preşedintelui României în domeniul apărării, ale art. 93 privind măsurile excepţionale şi ale art. 142 alin. (1) privind rolul Curţii Constituţionale. 30. Examinând sesizarea de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. c) din Constituţie, atât sub aspectul titularului dreptului de sesizare, aceasta fiind semnată de liderul Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal din Senat, cât şi sub aspectul obiectului său, acesta vizând art. I din Hotărârea Senatului nr. 16/2020 pentru completarea Regulamentului Senatului, precum şi hotărârea în ansamblul său. 31. Cu privire la faptul că sesizarea a fost trimisă direct Curţii Constituţionale de către Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal din Senat se reţine că, potrivit art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, „(2) În cazul în care sesizarea se face de parlamentari, ea se trimite Curţii Constituţionale de secretarul general al Camerei din care aceştia fac parte, în ziua depunerii, iar Curtea Constituţională o va comunica, în termen de 24 de ore de la înregistrare, preşedinţilor celor două Camere, cu precizarea datei când va avea loc dezbaterea“. Astfel, sub aspectul legalităţii sesizării, Curtea, în jurisprudenţa sa, a reţinut că, deşi sesizarea de neconstituţionalitate a fost depusă direct la Curtea Constituţională, contrar art. 27 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 47/1992, aceasta nu este o cauză de inadmisibilitate, ci una de neregularitate (a se vedea, ad similis, Decizia nr. 305 din 12 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 20 martie 2008, Decizia nr. 729 din 9 iulie 2012 şi Decizia nr. 732 din 10 iulie 2012, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 12 iulie 2012, Decizia nr. 735 din 24 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2012, Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 3 octombrie 2012, Decizia nr. 805 din 27 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 31 octombrie 2012, şi Decizia nr. 312 din 20 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 2 august 2019, paragraful 27). 32. Curtea s-a considerat legal învestită cu sesizările de neconstituţionalitate astfel depuse, drept care neregularitatea constatată nu poate fi convertită într-o cauză de inadmisibilitate. Prin urmare, Curtea constată că fost legal învestită cu soluţionarea prezentei sesizări de neconstituţionalitate. 33. În acest cadru, Curtea subliniază că toate subiectele de drept trebuie să fie animate de respectarea principiului legalităţii, element central al statului de drept, astfel că se impune ca aceste sesizări să fie transmise prin intermediul Secretariatului general al Camerei Deputaţilor/Senatului, după caz, asigurându-se, astfel, atât certitudinea identităţii celui care formulează sesizarea, cât şi a conţinutului acesteia. 34. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecă formulată, Curtea reţine că aceasta se referă la o chestiune care ţine de modul în care s-a desfăşurat şedinţa plenului Senatului din data de 26 martie 2020. Astfel, se arată că aceasta s-a desfăşurat pe baza unei proceduri adoptate de Biroul permanent, în condiţiile în care desfăşurarea şedinţelor plenului Senatului este reglementată de Regulamentul adoptat de plenul acestuia şi, prin urmare, Hotărârea Senatului nr. 16/2020 nu putea fi astfel adoptată. 35. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că nu este competentă să se pronunţe asupra modului de aplicare a regulamentelor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 44 din 8 iulie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 10 august 1993, Decizia nr. 68 din 23 noiembrie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 19 ianuarie 1994, Decizia nr. 22 din 27 februarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 7 aprilie 1995, Decizia nr. 98 din 25 octombrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 31 octombrie 1995, Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009, Decizia nr. 1.466 din 10 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 21 decembrie 2009, Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012, Decizia nr. 738 din 19 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 8 octombrie 2012, Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, paragraful 18, sau Decizia nr. 223 din 13 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 6 mai 2016, paragrafele 33 şi 34). 36. Curtea nu îşi poate extinde controlul asupra actelor de aplicare a regulamentelor, întrucât ar încălca însuşi principiul autonomiei regulamentare al celor două Camere, instituit prin art. 64 alin. (1) teza întâi din Constituţie. În virtutea acestui principiu fundamental, aplicarea regulamentului este o atribuţie a Camerei Deputaţilor/Senatului, aşa încât contestaţiile deputaţilor privind actele concrete de aplicare a prevederilor regulamentului sunt de competenţa exclusivă a Camerei Deputaţilor/Senatului, aplicabile, în acest caz, fiind căile şi procedurile parlamentare stabilite prin propriul regulament (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 128 din 6 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 8 martie 2019, paragraful 30). 37. Dispoziţiile cuprinse în Regulamentul Camerei Deputaţilor/Senatului nu sunt norme de referinţă în exercitarea controlului de constituţionalitate (Decizia nr. 137 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 11 mai 2018, paragraful 36, şi Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 97 din 7 februarie 2019, paragraful 215). În măsura în care dispoziţiile regulamentare invocate în susţinerea criticilor nu au relevanţă constituţională, nefiind consacrate expres sau implicit într-o normă constituţională (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 730 din 22 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1043 din 29 decembrie 2017), aspectele invocate nu constituie probleme de constituţionalitate, ci de aplicare a normelor regulamentare (a se vedea, în acest sens, şi Decizia nr. 307 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 2012, sau Decizia nr. 650 din 25 octombrie 2018, precitată, paragraful 215). 38. De principiu, în lipsa unei prevederi constituţionale exprese şi în temeiul autonomiei de care se bucură, Camera Deputaţilor/Senatul, prin votul pe care îl dă asupra proiectului de hotărâre, acoperă viciile regulamentare de procedură ale acesteia, Curtea neavând competenţa ca ea însăşi să cerceteze şi să determine starea de fapt, pentru ca din constatările astfel efectuate să stabilească starea de constituţionalitate a normei regulamentare (Decizia nr. 467 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 754 din 28 septembrie 2016, paragraful 42, sau Decizia nr. 395 din 5 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 21 iunie 2019, paragraful 24). 39. Raportat la cauza de faţă, Curtea constată că art. 64 alin. (1) teza întâi din Constituţie prevede că organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu, iar hotărârile privind regulamentele Camerelor se adoptă cu votul majorităţii membrilor fiecărei Camere [art. 76 alin. (1) din Constituţie]. Prin urmare, desfăşurarea şedinţelor Senatului constituie obiectul unei norme de nivel regulamentar. Însă faptul că desfăşurarea unei şedinţe a Senatului s-a realizat în mod regulamentar sau nu reprezintă o chestiune de aplicare a Regulamentului, care este acoperită prin votul senatorilor asupra ordinii de zi, a proiectelor de legi sau de hotărâri dezbătute în cursul şedinţei. Curtea nu poate fi chemată să analizeze modul concret de desfăşurare a şedinţei de plen a Senatului şi să concluzioneze dacă aceasta s-a desfăşurat potrivit Regulamentului sau potrivit unor alte acte cu caracter normativ şi de aici să deducă constituţionalitatea sau neconstituţionalitatea actelor normative adoptate. În cadrul acestei competenţe, Curtea verifică constituţionalitatea normei regulamentare şi nu modul în care s-a desfăşurat şedinţa în care aceasta a fost adoptată sau constituţionalitatea unei hotărâri/proceduri adoptate de Biroul permanent. 40. Totodată, Curtea reţine că desfăşurarea şedinţei Senatului potrivit unei proceduri particulare datorate instituirii stării de urgenţă, prin Decretul nr. 195/2020, a avut un temei regulamentar, şi anume art. 35 alin. (1) lit. d) din Regulament, potrivit căruia Biroul permanent pregăteşte şi asigură desfăşurarea în bune condiţii a lucrărilor Senatului. Biroul permanent al Senatului, în condiţiile existenţei situaţiei de urgenţă decretate în temeiul art. 93 din Constituţie, a luat măsuri administrative necesare bunei organizări a activităţii şedinţei Senatului din 26 martie 2020 pentru ca acesta să se poată întruni şi să poată adopta o modificare a Regulamentului de natură a permite desfăşurarea şedinţelor sale după o procedură particulară. În lipsa acţiunii Biroului permanent şi în absenţa unei prevederi regulamentare suple care să vizeze funcţionarea Senatului în condiţiile situaţiei de urgenţă, acesta ar fi fost pus în situaţia de a nu mai putea funcţiona şi de a nu-şi îndeplini rolul său constituţional, contrar art. 61 alin. (1) şi art. 93 din Constituţie. Prin urmare, intervenţia Biroului permanent, departe de a fi fost arbitrară, astfel cum autorul sesizării încearcă să acrediteze, a avut temei regulamentar şi, chiar dacă a stabilit o procedură particulară de desfăşurare a şedinţei plenului Senatului din data de 26 martie 2020, a realizat o corectă aplicare a exigenţelor care decurg din art. 93 din Constituţie, referitor la obligaţiile implicite care incumbă autorităţilor publice pe perioada stării de urgenţă. 41. Curtea subliniază că autorităţile publice trebuie să îşi desfăşoare activitatea potrivit dispoziţiilor Constituţiei, chiar în condiţiile stării de urgenţă decretate. Ele nu pot să îşi atribuie noi competenţe sau să încalce competenţele altor autorităţi publice, întrucât principiul legalităţii nu este limitat/suspendat pe perioada stării de urgenţă. Deşi decretul de instituire a stării de urgenţă nu reprezintă normă de referinţă în cadrul controlului de constituţionalitate, competenţele autorităţilor publice trebuie exercitate pe perioada acestei stări astfel încât să nu se aducă atingere sau să se pună în pericol valorile în considerarea şi salvgardarea cărora a fost emis decretul. Prin urmare, interpretarea prevederilor constituţionale pe perioada stării de urgenţă trebuie realizată ţinând cont de existenţa decretului de instituire a acesteia, ceea ce înseamnă că măsurile adoptate de autorităţile publice în marja lor de apreciere trebuie să susţină valorile aflate în pericol, fără a se încălca/deroga/suspenda prevederile Constituţiei. 42. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate intrinsecă referitoare la delegarea, prin efectul art. I (cu referire la art. 133^1) din hotărâre, în favoarea Biroului permanent a competenţei plenului Senatului de a stabili procedura de desfăşurare prin mijloace electronice a şedinţelor biroului permanent al Senatului, a şedinţelor Comitetului liderilor grupurilor parlamentare, a şedinţelor comisiilor permanente, precum şi a şedinţelor plenului Senatului, Curtea reţine că textul criticat cuprinde o reglementare suplă/flexibilă pentru a permite ca, în funcţie de natura situaţiei excepţionale intervenite şi a constrângerilor obiective existente, Biroul permanent să elaboreze procedurile necesare desfăşurării activităţii Senatului prin mijloace electronice în situaţiile care fac imposibilă prezenţa senatorilor la sediul Senatului. Aşadar, procedura la care se face referire este una tehnică şi vizează modul concret în care se desfăşoară şedinţa prin utilizarea mijloacelor electronice, ţinând seama de specificul/particularităţile situaţiei extraordinare intervenite. Desigur, plenul Senatului putea să adopte o hotărâre prin care să stabilească el însuşi această procedură prin regulament în toate detaliile sale, însă este improbabil că se pot acoperi toate situaţiile generate de decretarea stării de urgenţă/asediu şi că procedura referitoare la mijloacele electronice odată stabilită este aplicabilă indiferent de natura situaţiei extraordinare intervenite. Mai mult, nu intră în atribuţiile Curţii Constituţionale să cenzureze o anumită opţiune de reglementare a Senatului. 43. Aspectele avute în vedere prin textul criticat reprezintă chestiuni secundare şi de detaliere a procedurii de desfăşurare a şedinţelor prin mijloace electronice. Este adevărat că desfăşurarea lucrărilor şedinţelor Biroului permanent al Senatului, a şedinţelor Comitetului liderilor grupurilor parlamentare, a şedinţelor comisiilor permanente, precum şi a şedinţelor plenului Senatului reprezintă aspecte care ţin de domeniul regulamentului, întrucât vizează organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere [a se vedea art. 64 alin. (1) teza întâi din Constituţie], drept care dispoziţiile art. 110^1 şi art. 133^1 din Regulament, aplicabile pe perioada situaţiei excepţionale, reglementează liniile/regulile principale după care se desfăşoară şedinţele şi votul prin mijloace electronice, şi anume: (i) preşedintele de şedinţă anunţă titlul iniţiativei legislative supuse dezbaterii; (ii) în cadrul dezbaterilor generale poate lua cuvântul câte un singur reprezentant al fiecărui grup parlamentar pentru maximum două minute; reprezentantul senatorilor neafiliaţi poate interveni pentru maximum un minut; (iii) după încheierea dezbaterilor generale asupra fiecărei iniţiative legislative înscrise pe ordinea de zi urmează votul final. Se vor supune unui singur vot raportul, în întregime, şi iniţiativa legislativă. 44. Potrivit principiului autonomiei regulamentare, Parlamentul îşi stabileşte organizarea şi desfăşurarea propriei activităţi, respectându-se, fireşte, normele constituţionale aplicabile în astfel de situaţii (Decizia nr. 44 din 8 iulie 1993 sau Decizia nr. 85 din 13 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 25 aprilie 2019, paragraful 67). Autonomia regulamentară constituie expresia statului de drept, a principiilor democratice şi poate opera exclusiv în cadrul limitelor stabilite de Legea fundamentală. Autonomia regulamentară nu poate fi exercitată în mod discreţionar, abuziv, cu încălcarea atribuţiilor constituţionale ale Parlamentului sau a normelor imperative privind procedura parlamentară. Normele regulamentare reprezintă instrumentele juridice care permit desfăşurarea activităţilor parlamentare în scopul îndeplinirii atribuţiilor constituţionale ale forului legislativ şi trebuie interpretate şi aplicate cu bună-credinţă şi în spiritul loialităţii faţă de Legea fundamentală (Decizia Curţii Constituţionale nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012, sau Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 17 aprilie 2015, paragraful 38). 45. În virtutea principiului autonomiei regulamentare a Parlamentului, consacrat de art. 64 alin. (1) teza întâi din Constituţie, orice reglementare privind organizarea şi funcţionarea Camerei Deputaţilor/Senatului, care nu este prevăzută de Constituţie, poate şi trebuie să fie stabilită prin regulamentul propriu. Prin urmare, Camera Deputaţilor/Senatul este suverană/suveran în a adopta măsurile pe care le consideră necesare şi oportune pentru buna organizare şi funcţionare a sa (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 667 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 7 iunie 2011). 46. Textul Constituţiei nu stabileşte nici procedura de desfăşurare a şedinţelor Camerelor Parlamentului şi nici nivelul de detaliere a normelor regulamentare, astfel încât, deşi este de dorit ca acestea să cuprindă prevederi cât mai exhaustive, o asemenea chestiune ţine de opţiunea respectivei Camere a Parlamentului. Este de observat că dispoziţiile regulamentare care privesc procedura comună de desfăşurare a lucrărilor Camerei au un nivel ridicat de detaliere, pentru că ele stabilesc în mod primar modul de funcţionare a Camerei; în schimb, cele ce privesc procedura excepţională au un nivel mai redus de detaliere. Nu ţine de rolul şi competenţa Curţii Constituţionale să stabilească motivarea/justificarea unei asemenea opţiuni regulamentare sau să stabilească ea însăşi care este nivelul optim de detaliere a regulamentului. În consecinţă, atât timp cât procedura de desfăşurare a lucrărilor Camerei aplicabilă în situaţii extraordinare cuprinde repere bine definite, nu se poate concluziona că un aspect al funcţionării Camerei este reglementat printr-un alt act normativ, şi nu prin chiar regulamentul respectivei Camere. 47. Astfel cum s-a arătat, Curtea nu trebuie să identifice ea însăşi justificarea pentru opţiunea Camerei de realizare a unui nivel mai înalt/mai redus de detaliere a procedurii, însă este lesne de înţeles că pentru situaţii excepţionale este de dorit ca procedura să fie cât mai suplu şi flexibil reglementată tocmai pentru ca ea să fie aptă să răspundă diverselor tipologii de situaţii excepţionale intervenite. Este de observat că o procedură stabilită prin regulament poate fi modificată numai printr-o hotărâre adoptată de plenul Camerei respective, Senatul în cazul de faţă, ceea ce implică întrunirea unui cvorum şi a unei majorităţi de vot la nivelul Camerei respective. O asemenea procedură de modificare a regulamentului imprimă o anumită stabilitate şi rigiditate formală acestuia. În schimb, actele Biroului permanent au o supleţe mai mare, sunt mai mobile şi adaptabile diverselor situaţii, având în vedere că adoptarea acestora se face prin întrunirea unui cvorum şi a unei majorităţi de vot la nivelul Biroului permanent - compus din 13 senatori după regulile configuraţiei politice a Camerei respective, astfel că fiecare grup parlamentar este reprezentat proporţional cu ponderea sa din Cameră. Prin urmare, formalizarea elementelor de detaliu în regulament ţine de opţiunea Camerei respective, astfel că aceasta poate decide, în temeiul principiului autonomiei regulamentare, ca elementele de detaliu să nu fie formalizate în cuprinsul regulamentului, ci într-o procedură adoptată de Biroul permanent ce poate fi adaptată mai uşor unor situaţii de fapt incerte, determinate, în cazul de faţă, de aplicarea art. 93 din Constituţie. 48. Cu privire la critica potrivit căreia noua reglementare stabileşte desfăşurarea şedinţelor prin mijloace electronice, fără a le identifica, spre deosebire, de exemplu, de art. 136 din Regulament, care, atunci când reglementează cu privire la mijloacele electronice, precizează că acestea constau într-o consolă şi o cartelă/un card magnetic de votare, cu afişarea electronică a votului, se constată că şi aceasta vizează nivelul de detaliere necesar al normelor regulamentare, astfel că ţine de opţiunea Camerei să identifice expres mijlocul electronic sau, dimpotrivă, să lase la aprecierea Biroului permanent determinarea în mod concret a modului în care se aplică această prevedere regulamentară şi să stabilească ce mijloc electronic dintre cele disponibile pe piaţă în acord cu evoluţia tehnologică şi cu normele de securitate a informaţiilor este mai potrivit pentru desfăşurarea şedinţelor Camerei în condiţiile situaţiilor excepţionale intervenite, de diferite naturi şi intensităţi. Exhaustivitatea nu oferă întotdeauna predictibilitate, astfel că supleţea reglementării în ipoteza mai sus descrisă este, poate, de dorit. 49. Prin urmare, având în vedere cele expuse, nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept şi alin. (5) privind cerinţele de calitate ale actelor normative, ale art. 2 privind suveranitatea, ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului şi ale art. 64 alin. (1) privind autonomia regulamentară a Camerelor Parlamentului. 50. Cu privire la pretinsa afectare a dreptului senatorilor de a depune amendamente, Curtea constată că o asemenea critică este neîntemeiată, întrucât delegarea dispusă prin textul regulamentului nu priveşte elementele fundamentale ale dezbaterii parlamentare, ci aspecte tehnice ce ţin de modul de desfăşurare a şedinţelor comisiilor permanente sau a şedinţelor de plen. Practic, ceea ce se reproşează textului criticat este faptul că Biroul permanent va acţiona cu încălcarea normelor de loialitate constituţională şi, prin actul adoptat, va afecta elementele fundamentale ale dezbaterii parlamentare generic exprimate în principiul „opoziţia se exprimă, iar majoritatea decide“. Or, prezumţia este aceea că orice entitate, inclusiv Biroul permanent, va acţiona cu respectarea normelor de loialitate constituţională, astfel că nu va depăşi limitele delegării acordate şi va adopta acte neconstituţionale. Totodată, controlul de constituţionalitate nu dispune, între componentele sale, şi de posibilitatea de a extinde limitele lui dincolo de stricta observare a textelor constituţionale, aşa cum sunt ele formulate în Legea fundamentală, nefiind în măsură a-şi întemeia cenzura pe simple eventualităţi (a se vedea în acest sens Decizia nr. 718 din 29 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 31 decembrie 1997, Decizia nr. 355 din 25 iunie 2014, paragrafele 41 şi 42, şi Decizia nr. 1 din 12 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 19 ianuarie 2017, paragraful 43). Prin urmare, nu se poate susţine încălcarea art. 8 din Constituţie cu privire la pluralismul politic. 51. Este adevărat că actele Biroului permanent nu sunt supuse controlului de constituţionalitate, însă există alte forme de sancţionare a unui eventual abuz al acestora - retrimiterea proiectului de lege la comisia sesizată în fond sau respingerea proiectului de lege de către plen. Mai mult, în acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, dacă textele regulamentare permit sau deschid calea unor interpretări neconstituţionale, ele pot fi constatate ca fiind neconstituţionale, întrucât creează premisele normative ale unor asemenea interpretări (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 841 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 12 februarie 2016, sau Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016). Or, în cauză, autorul sesizării nu demonstrează existenţa unei posibile interpretări neconstituţionale rezultate din delegarea de competenţă stabilită de plenul Senatului în favoarea Biroului permanent, ci anticipează un ipotetic conţinut neconstituţional al viitoarelor reglementări. Prin urmare, nu se încalcă art. 142 alin. (1) şi art. 146 lit. c) din Constituţie cu privire la rolul şi atribuţiile Curţii Constituţionale, aceasta menţinându-şi competenţa de a efectua un control de constituţionalitate asupra textului regulamentar în măsura în care acesta creează premisele unor interpretări neconstituţionale la nivelul Biroului permanent. 52. Cu privire la susţinerea potrivit căreia textul criticat nu identifică toate situaţiile excepţionale pe durata cărora Biroul permanent îşi poate exercita noua competenţă decizională şi nici autorităţile competente să constate acele situaţii excepţionale de natură să facă imposibilă prezenţa senatorilor la sediul Senatului, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. În redactarea textului criticat nu sunt specificate în mod expres nici situaţiile excepţionale în care se aplică procedura de dezbatere prin mijloace electronice şi nici autorităţile publice care le pot constata. Mai mult, chiar dacă redactarea textului este destul de atipică prin trimiterea la noţiuni poate prea vagi şi generice dacă ele sunt citite/analizate într-un mod singular şi izolat, totuşi trimiterea generică la situaţiile descrise prin textul criticat nu conferă acestuia un caracter imprevizibil, pentru că, din coroborarea lor şi având în vedere enumerarea cu caracter exemplificativ conţinută în redactarea textului criticat, se poate concluziona că acesta nu poate viza decât situaţiile cu grad mare de abatere de la obişnuit în raport cu care autorităţile statului au instituit măsuri corespunzătoare. Nu este vorba despre o situaţie extraordinară care a dus la adoptarea unei ordonanţe de urgenţă sau de vreo solicitare a întrunirii Parlamentului în sesiune extraordinară, adică despre situaţii care vizează urgenţa reglementării într-un anumit domeniu, ci de situaţii care, potrivit Constituţiei, fac obiectul unei declaraţii distincte şi exprese a autorităţilor publice competente în considerarea apariţiei unei ameninţări la adresa statalităţii, a ordinii constituţionale sau a drepturilor şi a libertăţilor fundamentale. Or, aceste situaţii pot fi numai cele stabilite prin art. 92 şi 93 din Constituţie, respectiv mobilizarea parţială şi generală, starea de război, starea de asediu şi starea de urgenţă (a se vedea art. 1 şi 2 din Legea nr. 355/2009 privind regimul stării de mobilizare parţială sau totală a forţelor armate şi al stării de război, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 805 din 25 noiembrie 2009, precum şi art. 2 şi 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 21 ianuarie 1999). 53. Totodată, Curtea reţine că art. 92 alin. (4) şi art. 93 alin. (2) din Constituţie stabilesc că Parlamentul funcţionează pe toată durata acestor stări şi că, dacă nu se află în sesiune, se convoacă de drept, ceea ce înseamnă că regulamentele parlamentare trebuie să cuprindă prevederi corespunzătoare care să permită funcţionarea Parlamentului şi în aceste situaţii de criză. 54. Senatul putea identifica în mod expres situaţiile în considerarea cărora se aplică procedura de desfăşurare a şedinţei prin mijloace electronice sau autorităţile publice care constată aceste situaţii, însă trimiterea generică operată nu presupune ca destinatarul normei să nu poată la rândul său să identifice aceste situaţii/autorităţi. Este o opţiune a plenului Senatului să reglementeze în modul arătat ipoteza normei criticate. Faptul că norma regulamentară putea fi redactată mai exact nu echivalează automat cu încălcarea cerinţelor de calitate a actelor normative, ci trebuie analizat dacă redactarea aleasă este suficient de previzibilă pentru a se înţelege ipoteza normei. 55. Prin Decizia nr. 828 din 13 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 28 februarie 2017, paragrafele 46 şi 47, şi Decizia nr. 312 din 20 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 2 august 2019, paragraful 36, Curtea a analizat exigenţele de calitate a actelor normative în raport cu o hotărâre a plenului celor două Camere şi a observat că, în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 316 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017, paragraful 23), semnificaţia noţiunii de „previzibilitate“ depinde într-o mare măsură de conţinutul normei juridice despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum şi de numărul şi calitatea destinatarilor săi. O deficienţă redacţională care vizează acurateţea exprimării nu imprimă în mod necesar actului normativ în cauză un caracter imprevizibil dacă destinatarii acestuia, având în vedere calitatea lor (parlamentari), pot cu uşurinţă determina sensul dispoziţiei normative. 56. Raportând cele expuse la cauza de faţă, Curtea constată că destinatarii normei juridice analizate sunt senatorii, care pot identifica şi determina cu uşurinţă sensul ipotezei acesteia, având în vedere limbajul folosit (care este unul accesibil şi care exemplifică o serie de situaţii excepţionale), necesitatea coroborării caracterului general al exprimării cu prevederile art. 92 şi 93 din Constituţie, respectiv ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 şi ale Legii nr. 355/2009, precum şi gradul ridicat de abatere de la obişnuit pe care îl implică desfăşurarea prin mijloace electronice a şedinţelor plenului Camerei, ale comisiilor permanente etc. 57. Totodată, chiar şi în ipoteza intervenirii stării de mobilizare, stării de război, stării de asediu sau stării de urgenţă, şedinţele plenului/comisiilor permanente nu se desfăşoară automat prin mijloace electronice, ci este nevoie ca, prin natura lor, evenimentele care se succedă pe perioada stării de mobilizare, a stării de război, a stării de asediu sau a stării de urgenţă să facă imposibilă prezenţa parlamentarilor la sediul Senatului. Se poate întâmpla ca o stare de urgenţă decretată să vizeze evenimente care nu împiedică prezenţa senatorilor la sediul Senatului pe perioada încuviinţată, astfel că, în acest caz, se aplică principiul potrivit căruia şedinţele se desfăşoară cu participarea fizică a senatorilor la sediul Senatului. De aici rezultă şi sensul alin. (2) al art. 133^1, care prevede că „Decizia declarării unei asemenea situaţii excepţionale îi revine Biroului permanent al Senatului, după consultarea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare“. Astfel, decizia la care face referire textul anterior redat nu vizează instituirea/declararea stării de mobilizare, a stării de război, a stării de asediu sau a stării de urgenţă de către Biroul permanent, ci stabilirea acelor situaţii care nu permit prezenţa fizică a senatorilor la sediul Senatului, în condiţiile în care a fost instituită/declarată starea de mobilizare, starea de război, starea de asediu sau starea de urgenţă, după caz. O asemenea competenţă a Biroului permanent nu vizează exercitarea suveranităţii naţionale sau exercitarea suveranităţii în nume propriu de către un grup, constituit în Biroul permanent al unei Camere; din contră, luarea deciziei desfăşurării şedinţelor plenului prin mijloace electronice reprezintă o măsură tehnică şi urgentă care asigură continuitatea funcţionării Parlamentului, premisă necesară exercitării suveranităţii naţionale de către Parlament. În caz contrar, s-ar ajunge la împiedicarea acestuia să îşi exercite rolul constituţional, cu efecte directe asupra art. 2 alin. (1) din Constituţie. 58. Cu privire la critica potrivit căreia procedura de desfăşurare a şedinţelor plenului prin mijloace electronice, adoptată prin Hotărârea Biroului permanent nr. 8/2020, prevede totuşi prezenţa unor parlamentari la şedinţa de plen a Senatului, la prezidiu, fapt de natură să creeze confuzie în aplicarea art. 133^1 din Regulament, întrucât nu sunt stabilite criteriile pe baza cărora unii parlamentari pot fi prezenţi la lucrările plenului, iar alţii s-ar afla în imposibilitatea de a fi prezenţi, determinată de existenţa unei situaţii excepţionale, Curtea constată că, în realitate, se critică o hotărâre a Biroului permanent, şi nu regulamentul, iar aspectele invocate nu au relevanţă constituţională, întrucât se referă la aplicarea art. 124 alin. (1) şi (2) din Regulament, potrivit căruia „(1) Şedinţa Senatului este deschisă de preşedinte sau de vicepreşedintele care îl înlocuieşte. (2) Preşedintele este asistat de 2 secretari aparţinând, de regulă, unul majorităţii şi celălalt opoziţiei“, încercându-se, astfel, acreditarea ideii că printr-o hotărâre a Biroului permanent se derogă de la Regulament, în condiţiile în care hotărârea vizează aspecte tehnice, ce nu influenţează regulile de cvorum, conducere a şedinţei sau de majoritate de vot existente în procedura generală. 59. Având în vedere cele expuse, nu se poate constata încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, sub aspectul cerinţelor de claritate, precizie şi previzibilitate ale actelor normative. 60. Cu privire la critica potrivit căreia noua procedură nu permite nici verificarea cvorumului de şedinţă şi nici stabilirea pe calea votului a caracterului public/secret al şedinţei, nefiind reglementate criteriile în funcţie de care se decide caracterul public/secret al şedinţei şi modalitatea în care se asigură controlul democratic din partea alegătorilor asupra activităţilor şi actelor adoptate de plenul Senatului, ceea ce ar încălca art. 1 alin. (5), art. 67 şi art. 68 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată, din nou, că această critică vizează, pe de o parte, Hotărârea Biroului permanent nr. 8/2020, care nu poate face obiectul controlului de constituţionalitate, şi, pe de altă parte, modul tehnic prin care se stabileşte cvorumul de şedinţă, respectiv faptul că confirmarea cvorumului se realizează telefonic odată cu desfăşurarea procedurii de vot, şi nu odată cu începerea şedinţei de plen. Or, atât timp cât art. 67 şi 76 din Constituţie prevăd că numai la adoptarea legii este nevoie de un anumit cvorum şi majoritate de adoptare, rezultă, fără dubiu, că textul Constituţiei nu impune aceleaşi cerinţe şi cu privire la dezbaterea legii. Astfel, adoptarea legii, ca parte a procesului legislativ, vizează votul final exercitat de către Parlament asupra ansamblului legii (Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010). Or, în aceste condiţii, reglementarea criticată corespunde exigenţelor art. 67 din Constituţie. Totodată, se reţine că, potrivit art. 120 din Regulament, şedinţele Senatului sunt publice, cu excepţia cazurilor în care, la cererea preşedintelui, a unui grup parlamentar sau a cel puţin 20 de senatori, se hotărăşte, cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, ca acestea să fie secrete. Prin urmare, în condiţiile existenţei unei asemenea cereri depuse, plenul Senatului urmează să voteze cu privire la aceasta, neexistând vreo interdicţie sau o imposibilitate tehnică de natură să împiedice votul prin mijloace electronice. Se poate astfel stabili caracterul secret al şedinţei de plen, care urmează să se desfăşoare potrivit celor hotărâte. 61. Prin urmare, nu se poate susţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind cerinţele de calitate ale actelor normative, ale art. 67 privind cvorumul de prezenţă şi ale art. 68 alin. (2) privind competenţa Camerelor de a stabili caracterul secret al unor şedinţe. 62. Cu privire la critica adusă art. I (cu referire la art. 110^1) din hotărâre, referitoare la încălcarea funcţiei deliberative a Parlamentului, prevăzută de art. 61 alin. (1) din Constituţie, prin cumularea votului final cu votul asupra raportului şi interzicerea dreptului de a depune amendamente ori de a dezbate conţinutul normativ al legii, Curtea constată că, în realitate, această critică vizează, pe de o parte, Hotărârea Biroului permanent nr. 8/2020, care nu poate face obiectul controlului de constituţionalitate, şi, pe de altă parte, o poziţie subiectivă a autorului sesizării, având în vedere că, de principiu, în procedura comună nu se pot depune amendamente în şedinţa de plen, cu excepţia cazurilor deosebite. În acest sens, art. 104 din Regulament prevede că "(1) În faza dezbaterii generale în plen a proiectului sau a propunerii legislative nu pot fi propuse amendamente.(2) În cazuri deosebite, prin votul majorităţii senatorilor, se poate aproba depunerea de amendamente şi în timpul dezbaterii în plen a proiectului de lege sau a propunerii legislative." 63. Or, procedura de desfăşurare a şedinţei prin mijloace electronice reprezintă, astfel cum s-a arătat, un set de măsuri cu caracter organizatoric, care nu vizează dreptul senatorilor de a depune amendamente, drept intrinsec legat de mandatul de putere publică cu care aceştia sunt învestiţi, astfel că nimic nu împiedică depunerea amendamentelor la comisia sesizată în fond şi, în situaţii deosebite, să se dea un vot asupra amendamentului depus în timpul dezbaterii în plen. 64. În jurisprudenţa sa, Curtea a subliniat că modul de organizare/desfăşurare a activităţii Camerei respective cu privire la depunerea, dezbaterea şi votarea acestora este o chestiune care excedează controlului de constituţionalitate (Decizia nr. 137 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 404 din 11 mai 2018, paragraful 54). Mai mult, invocarea art. 8 din Constituţie privind pluralismul politic în legătură cu această critică nu este pertinentă, întrucât, eventual, textul constituţional incident ar fi fost art. 74 privind iniţiativa legislativă, dreptul de a depune amendamente derivând din dreptul de iniţiativă legislativă (Decizia nr. 474 din 28 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 3 august 2016, paragraful 37, sau Decizia nr. 137 din 20 martie 2018, paragraful 46). 65. Se mai critică faptul că procedura de desfăşurare a votului final poate fi modificată de Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, ceea ce ar realiza un transfer de competenţe constituţionale de la Parlament către un organ politic fără rol de conducere şi fără atribuţii de lucru în respectiva Cameră, fapt care încalcă art. 64 alin. (1) din Constituţie, precum şi statul de drept, cu referire la principiul legalităţii. 66. Cu privire la această critică, Curtea reţine că, potrivit art. 106 alin. (4) din Regulament, după terminarea dezbaterilor asupra modificărilor şi completărilor operate de comisia sesizată în fond, raportul, în întregime, se supune votului şi, după aceasta, proiectul de lege în întregime se supune votului final. Prin urmare, în procedura generală de votare, Senatul se exprimă printr-un vot distinct asupra raportului şi printr-un alt vot distinct asupra proiectului/propunerii legislative. 67. Textul criticat prevede că se vor supune unui singur vot raportul, în întregime, şi iniţiativa legislativă în situaţiile excepţionale stabilite la art. 133^1 din Regulament, situaţii în care votul are loc prin mijloace electronice. Astfel, în procedura excepţională de votare desfăşurată prin mijloace electronice nu mai există două voturi distincte exprimate, ci unul singur. Curtea subliniază că există o conexiune logică şi raţională între textele art. 110^1 şi art. 133^1 din Regulament, prin intermediul normei de trimitere, astfel că aceasta vizează situaţiile excepţionale în considerarea cărora Biroul permanent a hotărât ca desfăşurarea şedinţelor plenului Senatului să se realizeze prin mijloace electronice. 68. Art. 110^1 lit. c) teza finală din Regulament prevede că „Această procedură de desfăşurare a votului final poate fi modificată de Comitetul liderilor grupurilor parlamentare“, ceea ce înseamnă că acest comitet al liderilor grupurilor parlamentare, cu majoritatea rezultată din ponderea votului fiecărui membru prezent, poate opta între această procedură ce implică un singur vot, care este regula în ipoteza art. 133^1, şi cea generală ce implică două voturi distincte. Este o normă juridică dispozitivă cu caracter permisiv, şi nu una imperativă. Regulamentul lasă la latitudinea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare criteriile după care face această opţiune, opţiune care poate viza proiectele şi propunerile legislative din întreaga şedinţă de plen sau anumite proiecte şi propuneri legislative. Poziţia liderilor grupurilor parlamentare nu reprezintă o opţiune singulară şi izolată a acestora, ci a grupului parlamentar pe care îl reprezintă, astfel încât aceştia se bazează pe ponderea grupului lor parlamentar. Prin urmare, Comitetul liderilor grupurilor parlamentare poate opta, în mod legitim, între o procedură ce implică un singur vot asupra raportului şi a proiectului/propunerii legislative, care este regula în ipoteza art. 133^1, şi cea generală ce implică două voturi distincte. Prin urmare, acest text nu se referă la faptul că însăşi dispoziţia normativă a Regulamentului poate fi modificată prin hotărârea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare, ci la dreptul de opţiune al acestuia între cele două proceduri existente. 69. Totodată, Curtea mai reţine că, asemenea Camerei Deputaţilor şi Senatului, toate organele Camerelor Parlamentului (Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, Biroul permanent, comisiile permanente, comisiile de anchetă) au prin excelenţă un caracter politic şi se compun conform configuraţiei politice a Camerei respective, astfel că acordarea unei asemenea competenţe Comitetului liderilor grupurilor parlamentare nu pune nicio problemă de constituţionalitate. Din contră, numai dacă această competenţă s-ar fi acordat unui organ nepolitic, spre exemplu, Secretariatului general al Camerei respective, atunci, într-adevăr, ar fi existat o problemă de constituţionalitate, şi anume o ingerinţă în desfăşurarea activităţii Camerei. Însă, în condiţiile date, având în vedere că un organ politic este cel care decide aplicabilitatea procedurii speciale sau a celei generale în cadrul procedurii de vot, Senatul nu a făcut altceva decât să dea expresie autonomiei sale regulamentare, cu respectarea principiului configuraţiei politice şi a statului de drept. 70. Prin urmare, textul criticat nu încalcă nici art. 64 alin. (1) din Constituţie cu privire la sfera normelor regulamentare şi nici art. 1 alin. (3) şi alin. (5) cu referire la statul de drept şi principiul legalităţii. 71. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. c) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.c), al art. 27 alin. (1) şi al art. 28 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. I din Hotărârea Senatului nr. 16/2020 pentru completarea Regulamentului Senatului, precum şi hotărârea în ansamblul său sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică preşedintelui Senatului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 6 mai 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly OPINIE SEPARATĂ În dezacord cu soluţia pronunţată de Curtea Constituţională formulăm prezenta opinie separată, considerând că sesizarea de neconstituţionalitate cu privire la Hotărârea Senatului nr. 16 din data de 26 martie 2020 trebuia admisă cel puţin cu privire la articolul 110^1 introdus în Regulamentul Senatului pentru următoarele motive: Articolul 110^1 din Regulamentul Senatului introdus prin Hotărârea Senatului nr. 16 din data de 26 martie 2020 instituie posibilitatea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare de a decide cu privire la o etapă din procedura legislativă care este de competenţa decizională a plenului Senatului, şi anume procedura de desfăşurare a votului final asupra iniţiativelor legislative, contravenind astfel principiilor statului de drept şi legalităţii actelor normative prevăzute de art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, precum şi principiului autonomiei regulamentare a Senatului prevăzut de art. 64 din Constituţie. 1. Hotărârea Senatului nr. 16 din data de 26 martie 2020 s-a intitulat „hotărâre privind modificarea şi completarea Regulamentului Senatului aprobat anterior prin Hotărârea Senatului nr. 28/2005 şi republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 992 din 23 noiembrie 2018, cu modificările şi completările ulterioare“. De vreme ce Hotărârea Senatului nr. 16/2020 a modificat dispoziţii cuprinse în Regulamentul Senatului ea trebuia să se bucure de un regim juridic identic cu cel al actului normativ pe care îl modifică. Aşa cum rezultă din documentele ataşate sesizării de neconstituţionalitate, Hotărârea Senatului nr. 16/2020 a fost adoptată prin utilizarea unei proceduri de vot care nu era în vigoare la data de 26 martie 2020 în considerarea stării de urgenţă în care se afla România la acea dată, dar a fost adoptată de plenul respectivei Camere parlamentare şi de aceea Curtea Constituţională a considerat că ea exprimă autonomia decizională a Senatului. Hotărârea Senatului nr. 16/2020 a adăugat două articole la Regulamentul Senatului, respectiv art. 110^1 care completează regulile referitoare la procedura adoptării legilor şi art. 133^1 care completează reglementarea modului de desfăşurare a şedinţelor Senatului. 2.1. Art. 110^1 adăugat la Regulamentul Senatului modifică procedura de desfăşurare a votului final asupra legilor, arătând că acesta va purta nu doar asupra iniţiativei legislative, ci simultan şi asupra raportului în integralitatea sa. O astfel de comprimare a două etape anterior distincte în cadrul procedurii legislative desfăşurate în cadrul Senatului poate fi justificată de ipoteza normativă a art. 110^1 alin. 1 din Regulament, care arată că astfel de proceduri derogatorii sunt aplicabile doar „în situaţii excepţionale prevăzute la art. 133^1“. 2.2. Însă teza finală a art. 110^1 alin. 1 din Regulamentul Senatului anulează această interpretare de vreme ce permite modificarea procedurii legislative simultane, anterior reglementată în materia votului final asupra iniţiativelor legislative, prin voinţa liberă a Comitetului liderilor grupurilor parlamentare. Altfel spus, plenul Senatului a stabilit prin Regulament o procedură legislativă specială pe durata situaţiilor excepţionale tocmai în considerarea caracterului special al acestor situaţii excepţionale, dar Comitetul liderilor grupurilor parlamentare, organ politic al Senatului care nu este nici organ de conducere şi nici organ de lucru al Camerei, poate decide altfel, oricând şi orice altceva de vreme ce Regulamentul Senatului nu face nicio altă menţiune. Fraza finală a art. 110^1 alin. 1 din Regulamentul Senatului nu precizează nimic cu privire la conţinutul deciziei ce poate fi luată de Comitetul liderilor grupurilor parlamentare; nimic referitor la momentul în care această decizie poate fi adoptată şi, deci, anume când poate Comitetul liderilor grupurilor parlamentare interveni în procedura legislativă; nimic cu privire la forma prin care ea va fi adusă la cunoştinţa plenului Senatului pentru ca acesta să poată vota în cunoştinţă de cauză etc. Opinia majoritară a considerat că aceasta este o normă cu caracter permisiv şi nu una imperativă, iar Comitetul liderilor grupurilor parlamentare are doar posibilitatea de a alege între votul final simultan asupra iniţiativei legislative şi raportului şi votul distinct asupra iniţiativei legislative, după ce în prealabil va fi fost dat un vot asupra raportului. Dacă aceasta ar fi fost intenţia senatorilor ea ar fi trebuit să fie clar exprimată în Regulament prin menţionarea celor două opţiuni. Dacă aceasta este singura interpretare în care textul Regulamentului ar fi constituţional, decizia Curţii Constituţionale ar fi trebuit să o includă în cadrul unui dispozitiv interpretativ. Însă în absenţa oricărei precizări sau a oricărui criteriu care să poată orienta plenul Senatului cu privire la procedura după care se va desfăşura votul final asupra iniţiativelor legislative, rămân deschise toate posibilităţile şi Comitetul liderilor grupurilor parlamentare poate decide ca votul final asupra unei iniţiative legislative să se desfăşoare fie aşa cum a interpretat Curtea Constituţională, fie oricum altfel decât este deja prevăzut în Regulament. Iar această decizie a Comitetului liderilor grupurilor parlamentare poate fi luată oricând în timpul desfăşurării procedurii legislative, plenul Senatului neavând niciun indiciu cu privire la modalitatea în care îşi va finaliza procedura legislativă. O astfel de redactare a textului referitor la etapa finală a procedurii legislative, neclară, imprecisă şi care permite mai multe interpretări, dintre care unele vădit arbitrare şi deci contrare previzibilităţii inerente în orice stat de drept, contravine art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. În plus, prin faptul că modificarea procedurii legislative este lăsată la latitudinea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare se încalcă şi autonomia decizională a Parlamentului protejată de art. 64 din Constituţie, fraza finală din art. 110^1 alin. 1 din Regulamentul Senatului operând o veritabilă delegare de atribuţii decizionale din competenţa plenului Senatului, care a stabilit deja prin Regulament o procedură cu privire la votul final asupra iniţiativelor legislative, în competenţa unui organ politic al Senatului, care nu este nici organ de conducere şi nici organ intern de lucru al Camerei, şi care îşi formalizează procesele decizionale prin acte politice fără rangul sau regimul juridic al unui regulament parlamentar, neputându-l modifica. 2.3. În acest context apreciem că sunt relevante cele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 128/2019: "În ansamblul normelor constituţionale, dispoziţiile care cuprind reguli cu caracter procedural incidente în materia legiferării se corelează şi sunt subsumate principiului legalităţii, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţie, la rândul său acest principiu stând la temelia statului de drept, consacrat expres prin dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Constituţie. De altfel, şi Comisia de la Veneţia, în raportul intitulat Rule of law checklist, adoptat la cea de-a 106-a sesiune plenară (Veneţia, 11-12 martie 2016), reţine că procedura de adoptare a legilor reprezintă un criteriu în aprecierea legalităţii, care constituie prima dintre valorile de referinţă ale statului de drept (pct. II A5). Sub acest aspect sunt relevante, între altele, potrivit aceluiaşi document, existenţa unor reguli constituţionale clare în privinţa procedurii legislative, dezbaterile publice ale proiectelor de legi, justificarea lor adecvată, existenţa evaluărilor de impact înainte de adoptarea legilor. Referitor la rolul acestor proceduri, Comisia reţine că statul de drept este legat de democraţie prin faptul că promovează responsabilitatea şi accesul la drepturile care limitează puterile majorităţii. Altfel spus, reglementarea unor reguli clare în privinţa procedurii legislative, inclusiv la nivelul Legii fundamentale, şi respectarea regulilor astfel stabilite constituie o garanţie împotriva abuzului de putere al majorităţii parlamentare, aşadar, o garanţie a democraţiei. În măsura în care normele privind procedura legislativă au consacrare constituţională, Curtea Constituţională este competentă să se pronunţe asupra modului în care legile adoptate de Parlament le respectă şi să sancţioneze în mod corespunzător încălcarea lor." Pentru aceste motive considerăm că articolul 110^1 din Regulamentul Senatului introdus prin Hotărârea Senatului nr. 16 din data de 26 martie 2020 şi care instituie posibilitatea Comitetului liderilor grupurilor parlamentare de a decide cu privire la procedura de desfăşurare a votului final asupra iniţiativelor legislative contravine principiilor statului de drept şi legalităţii actelor normative prevăzute de art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, precum şi principiului autonomiei regulamentare a Senatului prevăzut de art. 64 din Constituţie. Judecători, dr. Livia Doina Stanciu prof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
