Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Petre Lăzăroiu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simona-Maya │- judecător │
│Teodoroiu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Sorin Daniel Chiriazi. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, excepţie ridicată de Gheorghe Chiru, Arina-Silvia Bobocia Fătu şi Neluţ Pantilie în Dosarul nr. 2.963/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.997D/2016. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 3.216D/2016 şi nr. 192D/2017, având ca obiect aceleaşi excepţii de neconstituţionalitate, ridicate de Daniel Seimann, precum şi de Ştefan Bajgyik, Ion Pralea, Cornelia Florica Mladin, Lucia Damian, Ştefan Bejan, Nicolae Roman, Nicuşor Bounegru, Mihai Pricope, Ionel Călin, Nicolae Mincă şi Ianorica Sturz în dosarele nr. 2.590/30/2016 şi nr. 2.589/30/2016 ale Curţii de Apel Timişoara -- Secţia contencios administrativ şi fiscal. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 3.216D/2016 şi nr. 192D/2017 la Dosarul nr. 2.997D/2016, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă, în esenţă, deciziile Curţii Constituţionale nr. 443 din 21 iunie 2016, nr. 204 din 30 martie 2017, nr. 366 din 30 mai 2017 şi nr. 681 din 2 noiembrie 2017. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 28 octombrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.963/2/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015. Excepţia a fost ridicată de reclamanţii Gheorghe Chiru, Arina-Silvia Bobocia-Fătu şi Neluţ Pantilie, în cadrul soluţionării unei acţiuni în pretenţii, prin care se solicită acordarea indemnizaţiei de ieşire la pensie egală cu 7 indemnizaţii de încadrare lunare brute, întemeiată pe dispoziţiile art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004. 8. Prin încheierile din 22 noiembrie 2016 şi din 11 ianuarie 2017, pronunţate în dosarele nr. 2.590/30/2016 şi nr. 2.589/30/2016, Curtea de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015. Excepţia a fost ridicată de reclamanţii Daniel Seimann şi de Ştefan Bajgyik, Ion Pralea, Cornelia Florica Mladin, Lucia Damian, Ştefan Bejan, Nicolae Roman, Nicuşor Bounegru, Mihai Pricope, Ionel Călin, Nicolae Mincă şi Ianorica Sturz, în cadrul soluţionării unor acţiuni în pretenţii, prin care se solicită plata ajutorului reglementat de art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII, capitolul II, din Legea-cadru nr. 284/2010, acordat la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare. 9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în Dosarul nr. 2.997D/2016, se susţine că, prin motivele prezentate de Guvern în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, nu s-a dovedit existenţa unor situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată şi nici nu s-a motivat urgenţa cerută de către textul constituţional al art. 115 alin. (4). În primul rând, este de observat că măsurile privind salarizarea personalului din sectorul bugetar şi măsurile financiare în domeniul bugetar nu au apărut în anul 2015, ci ele datează din 2010. În al doilea rând, deşi Guvernul invocă un interes public general, care a condus la adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, nu se arată care este acest interes şi care este urgenţa acestei reglementări. Mai mult, nu se explică modul în care s-ar prejudicia bugetul prin acordarea acestor drepturi salariale. Prin modul de prezentare a motivelor de ordine publică ce au condus la adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 se încalcă şi prevederile art. 31 din Constituţie, referitoare la accesul la informaţiile de interes public. 10. Se susţine că suspendarea plăţii drepturilor stabilite prin lege, la ieşirea la pensie, nu este proporţională cu scopul urmărit şi poate fi considerată nerezonabilă, deoarece nu se stabileşte momentul la care se va face plata, aspect ce afectează însăşi substanţa dreptului. Aceste drepturi cuvenite la ieşirea la pensie sunt acordate prin lege, lege care nu a fost abrogată. Uzitând procedura reglementărilor repetate, pentru a da eficienţă principiului temporalităţii măsurii, şi nestabilind o dată certă a plăţii drepturilor al căror exerciţiu a fost suspendat, în fapt, statul refuză plata unor drepturi legale. 11. De asemenea, se susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin şi art. 16 din Constituţie, deoarece „instituie un regim juridic diferit faţă de alte categorii socioprofesionale şi chiar în interiorul aceleiaşi categorii de persoane ce beneficiază de indemnizaţia solicitată“. Or, nu se poate susţine şi stabili cu caracter de certitudine că o anumită categorie socioprofesională poate fi lipsită, în tot sau în parte, de drepturile speciale acordate, iar alta nu, fără existenţa unor criterii care să justifice măsura. Atât timp cât dreptul există, legea nefiind abrogată, toţi beneficiarii trebuie să suporte în aceeaşi măsură consecinţele situaţiei invocate în preambulul ordonanţei. În acest sens, alin. (2) al art. 11 stabileşte o excepţie: „Prevederile alin. (1) nu se aplică în situaţia încetării raporturilor de muncă sau serviciu ca urmare a decesului angajatului“. Acordarea unei facilităţi pentru urmaşii angajatului decedat nu este justificată şi legală. Nu se poate susţine că aceştia ar avea o altă situaţie, defavorizată, în raport cu cea a angajatului în viaţă sau că ar fi vorba despre altă categorie de personal (dreptul derivă din calitatea de angajat a decedatului) sau de alt drept. 12. Pornind de la cele statuate de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, potrivit căreia dreptul reclamat nu este un drept consacrat constituţional, ci reprezintă un beneficiu acordat de către stat, se arată că, în virtutea textelor constituţionale invocate, şi acest drept este apărat de Constituţie, iar statul nu poate dispune de el în mod discreţionar. Având în vedere dispoziţiile art. 1 din Constituţie, se arată că Legea fundamentală garantează toate drepturile, iar nu numai pe cele fundamentale. Mai mult, restrângerea pentru o perioadă determinată a beneficiului acordării indemnizaţiilor de ieşire la pensie a fost prevăzută nu prin lege, ci printr-o ordonanţă de urgenţă, împrejurare ce constituie o ingerinţă ce a avut ca efect privarea reclamantului de bunul său, în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Chiar dacă privarea s-a realizat pe perioade de timp limitate, prin ordonanţe, unele aprobate prin lege, întrucât aceasta a operat succesiv, efectul a fost limitarea pe o perioadă nedeterminată a dreptului. Ca atare, dispoziţia din ordonanţă nu poate fi calificată ca având natura juridică a unei măsuri cu caracter excepţional, deoarece lipseşte una dintre cele două caracteristici esenţiale ale acesteia, şi anume caracterul temporar, limitat în timp. Pe de altă parte, se susţine că statul are obligaţia să ia măsuri de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent, iar una dintre aceste măsuri o reprezintă şi textul de lege care acordă dreptul la încasarea indemnizaţiei reclamate, al cărui exerciţiu este suspendat nelegal, prin dispoziţiile ordonanţei criticate. 13. În plus, în dosarele nr. 3.216D/2016 şi nr. 192D/2017, autorii excepţiei susţin că dispoziţiile de lege criticate contravin art. 16 din Constituţie, deoarece instituie discriminări între persoanele cărora le-au încetat raporturile de muncă prin pensionare anterior intrării în vigoare a dispoziţiilor de lege care au suspendat plata acestor ajutoare (şi care au beneficiat de acestea), şi persoanele care s-au pensionat ulterior acestui moment, cărora le este refuzată plata acestor ajutoare. De asemenea, susţine că prevederile de lege criticate contravin şi dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, deoarece, în fapt, a operat o suspendare pe perioadă nedeterminată a drepturilor prevăzute de lege la ieşirea la pensie, neputându-se stabili cu certitudine dacă aceste drepturi vor mai fi acordate persoanelor îndreptăţite. Mai mult, dispoziţiile de lege criticate nu respectă nici Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, deoarece este incert dacă acestea au abrogat dispoziţiile care prevedeau drepturile respective, şi nici nu se poate stabili cu exactitate termenul până la care se suspendă plata acestora. În acest sens, este invocată Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 16/2015. În final, se susţine că prevederile de lege criticate contravin şi dispoziţiilor constituţionale ale art. 61 privind rolul şi structura Parlamentului, ale art. 102 privind rolul şi structura Guvernului şi ale art. 115 alin. (4) privind condiţiile emiterii ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului. 14. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Timişoara - Secţia contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale. 15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 16. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens s-a pronunţat şi Curtea Constituţională asupra unor critici similare, prin Decizia nr. 291 din 23 mai 2013, stabilind că indemnizaţiile acordate cu prilejul ieşirii la pensie, retragerii, încetării raporturilor de serviciu ori trecerii în rezervă reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale, în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituţional. De asemenea, Curtea a constatat că dispoziţiile de lege criticate nu dau naştere la discriminări şi nu aduc atingere înseşi substanţei drepturilor băneşti vizate, ci doar amână acordarea acestor indemnizaţii pe o durată limitată de timp, pentru a nu se crea o datorie bugetară imposibil de acoperit, în contextul unui echilibru financiar marcat de criză. 17. Avocatul Poporului precizează că îşi menţine punctul de vedere, astfel cum a fost reţinut în deciziile Curţii Constituţionale nr. 443 din 21 iunie 2016 şi nr. 204 din 30 martie 2017, în sensul că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. 18. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 19. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 20. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: „În anul 2016, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se aplică.“ Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, dispoziţiile criticate au fost abrogate prin art. 44 alin. (1) pct. 20 din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, este constituţională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare. Astfel, deşi nu mai sunt în vigoare, dispoziţiile criticate îşi produc în continuare efectele juridice, deoarece obiectul cauzelor în cadrul cărora a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate îl reprezintă solicitarea de plată a ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. 21. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul român, art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 31 alin. (1) şi (2) privind dreptul la informaţie, art. 47 alin. (1) şi (2) referitor la nivelul de trai, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi şi al unor libertăţi, art. 61 privind rolul şi structura Parlamentului, art. 102 privind rolul şi structura Guvernului şi în art. 115 alin. (4) referitor la adoptarea ordonanţelor de urgenţă. De asemenea, sunt invocate şi prevederile art. 1 referitoare la protecţia proprietăţii private din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor de lege criticate, prin raportare la aceleaşi critici de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 443 din 21 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 29 iulie 2016, Decizia nr. 204 din 30 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 10 iulie 2017, Decizia nr. 366 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 26 iulie 2017, sau prin Decizia nr. 681 din 2 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 16 februarie 2018, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a acestora. 23. Analizând criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, raportate la art. 61 şi art. 108 din Constituţie, prin Decizia nr. 443 din 21 iunie 2016, paragraful 32, Curtea, amintind jurisprudenţa sa, a stabilit că argumentele referitoare la interdicţia Guvernului de a adopta ordonanţe de urgenţă care împiedică o lege adoptată de Parlament să îşi producă efectele, nu au vizat şi dreptul puterii executive de a reglementa cu privire la drepturi care nu au o consacrare constituţională. Astfel, Curtea a apreciat ca fiind lipsită de temei critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu prevederile art. 1 alin. (4), art. 61 privind rolul şi structura Parlamentului şi art. 102 referitor la rolul şi structura Guvernului. 24. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecă, raportată la art. 115 alin. (4) din Constituţie, prin Decizia nr. 366 din 30 mai 2017, paragrafele 27 şi 28, Curtea a reţinut că Guvernul a motivat intervenţia sa pe calea delegării legislative, invocând argumentul că „neadoptarea acestor măsuri ar genera un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat de 2,2% din produsul intern brut în anul 2016, ceea ce presupune un deficit bugetar în 2016 de 5% din produsul intern brut, afectând în mod semnificativ sustenabilitatea finanţelor publice“. Cu alte cuvinte, „în situaţia neadoptării acestor măsuri în regim de urgenţă, deficitul bugetar în anul 2016 va depăşi pragul de 3% din produsul intern brut prevăzut de Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, ratificat prin Legea nr. 13/2008, ceea ce va determina declanşarea de către Comisia Europeană a procedurii de deficit excesiv“. Pe de altă parte, luarea acestor măsuri în regim de urgenţă se impune „având în vedere necesitatea adoptării, în cel mai scurt timp, a legii bugetului de stat şi a legii bugetului asigurărilor sociale de stat“, aceste elemente vizând interesul general public şi constituind situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată. Astfel, Curtea a apreciat că cele invocate de Guvern în nota de fundamentare întrunesc condiţiile existenţei unei situaţii extraordinare şi urgente care, în mod obiectiv, impun emiterea unei ordonanţe de urgenţă. Astfel, necesitatea identificării mijloacelor prin care să se asigure sustenabilitatea finanţelor publice, aşa cum este inter alia suspendarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă, şi riscul ca prin neluarea acestor măsuri să sporească deficitul bugetar, cu consecinţa nerespectării angajamentelor pe care statul şi le-a asumat în calitatea sa de membru al Uniunii Europene, reprezintă motive ce justifică intervenţia legislativă a Guvernului pentru evitarea unei grave atingeri aduse interesului public. Prin urmare, această critică este neîntemeiată. 25. Referitor la pretinsa încălcare a art. 1 alin. (5) din Constituţie, cu privire la caracterul previzibil al dispoziţiilor referitoare la neacordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă, prin Decizia nr. 541 din 14 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 17 august 2015, paragraful 17, Curtea nu a reţinut această critică, stabilind că „persoanele care se pensionează se supun dispoziţiilor legale în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, potrivit principiului tempus regit actum“ (a se vedea, în acelaşi sens, şi Decizia nr. 443 din 21 iunie 2016, paragraful 30). 26. Referitor la încălcarea art. 16 din Constituţie, prin discriminarea faţă de situaţia încetării raporturilor de muncă sau de serviciu ca urmare a decesului angajatului, prin Decizia nr. 204 din 30 martie 2017, paragraful 24, Curtea a stabilit că o asemenea critică nu poate fi primită, deoarece, în jurisprudenţa sa, a reţinut că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Faptul că legiuitorul a considerat că, în ipoteza încetării raporturilor de muncă sau de serviciu, ca urmare a decesului angajatului, dispoziţiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizaţiilor respective se aplică, nu poate constitui un privilegiu care să conducă la încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie şi nici nu creează discriminare între categoriile de angajaţi. De asemenea, prin Decizia nr. 192 din 23 martie 2017, paragraful 22, Curtea a reţinut că cele două categorii de persoane nu se află într-o situaţie identică, de natură să justifice aplicarea unui tratament egal. Având în vedere această situaţie obiectiv diferită, prin reglementarea criticată legiuitorul a avut în vedere considerente de protecţie socială a familiilor celor decedaţi. 27. Referindu-se la compatibilitatea prevederilor de lege criticate cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale referitoare la dreptul de proprietate, prin Decizia nr. 192 din 23 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 425 din 8 iunie 2017, paragraful 18, Curtea a reiterat că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunţată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23), statul este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Astfel, statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plăţii unor astfel de beneficii, prin modificări legislative corespunzătoare. În acelaşi sens este şi Decizia din 6 decembrie 2011, pronunţată în cauzele conexate nr. 44.232/11 şi nr. 44.605/11 Felicia Mihăieş împotriva României şi Adrian Gavril Senteş împotriva României, paragrafele 15 şi 19, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului aminteşte că, datorită unei cunoaşteri directe a propriei societăţi şi a necesităţilor acesteia, autorităţile naţionale se află, în principiu, într-o poziţie mai adecvată decât instanţa internaţională pentru a stabili ce anume este „de utilitate publică“. În consecinţă, în cadrul mecanismului de protecţie creat de Convenţie, este de competenţa acestora să se pronunţe primele cu privire la existenţa unei probleme de interes general. Considerând normal ca legiuitorul să dispună de o mare libertate în conducerea unei politici economice şi sociale, Curtea respectă modul în care acesta percepe imperativele „utilităţii publice“, cu excepţia cazului în care raţionamentul său se dovedeşte în mod vădit lipsit de orice temei rezonabil. 28. În ceea ce priveşte critica raportată la dispoziţiile art. 47 alin. (1) şi (2) din Constituţie, prin Decizia nr. 366 din 30 mai 2017, paragrafele 23 şi 24, Curtea a reţinut ca relevante considerentele Deciziei nr. 765 din 15 iunie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011, în care a constatat că „stabilirea acelui standard al nivelului de trai care poate fi considerat ca fiind decent trebuie apreciată de la caz la caz, în funcţie de o serie de factori conjuncturali. Situaţia economică a ţării, resursele de care dispune statul în vederea atingerii acestui obiectiv, dar şi nivelul de dezvoltare al societăţii, gradul de cultură şi civilizaţie la un anumit moment şi modul de organizare a societăţii reprezintă deopotrivă coordonate care trebuie luate în considerare atunci când se evaluează nivelul «decent» al vieţii. În concluzie, aprecierea modului şi a măsurii în care statul reuşeşte să ducă la îndeplinire obligaţia de a asigura un nivel de trai decent trebuie să fie raportată la aceşti factori, nefiind posibilă stabilirea unui standard fix, imuabil“. Or, în lumina acestor considerente, Curtea a apreciat că dispoziţiile legale criticate nu pot fi privite ca aducând atingere dreptului constituţional la un nivel de trai decent, ci mai degrabă ca instituind un set de măsuri de adaptare la condiţiile economico-sociale existente, în funcţie de care nivelul de trai nu poate fi evaluat ca având un standard mai ridicat. 29. Cu privire la invocarea art. 53 din Constituţie, prin Decizia nr. 443 din 21 iunie 2016, paragraful 29, Curtea a amintit jurisprudenţa sa referitoare la normele din legile anuale de salarizare, prin care a fost suspendată plata ajutoarelor prevăzute de art. 20 din anexa nr. VII, capitolul II, din Legea-cadru nr. 284/2010. Astfel, prin Decizia nr. 170 din 19 martie 2015, paragraful 21, Curtea a reţinut, în esenţă, că aceste drepturi băneşti „reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituţional“. Prin paragraful 23 al aceleiaşi decizii, Curtea a precizat că ajutoarele ori indemnizaţiile la care se referă textul de lege criticat nu fac parte din această categorie de drepturi, astfel că legiuitorul este liber să dispună cu privire la conţinutul, limitele şi condiţiile de acordare a acestora şi, de asemenea, să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării acestora, fără a fi necesară întrunirea condiţiilor stabilite de art. 53 din Legea fundamentală. 30. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a schimba jurisprudenţa Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 31. În ceea ce priveşte susţinerile autorilor excepţiei, potrivit cărora dispoziţiile de lege criticate sunt neclare, deoarece nu se poate stabili cu certitudine dacă aceste drepturi vor mai fi acordate, şi nici nu se poate stabili cu exactitate termenul până la care se suspendă plata acestora, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, deoarece, aşa cum s-a reţinut, prin Decizia nr. 204 din 30 martie 2017, paragraful 18, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (prin Decizia nr. 16/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 15 iulie 2015), a stabilit că voinţa legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenţei dreptului la acordarea de ajutoare/ indemnizaţii, ci doar de suspendare a exerciţiului acestui drept. Raţiunea acestei interpretări este impusă şi de succesiunea în timp a actelor normative prin care legiuitorul a dispus, cu caracter temporar, măsura neaplicării dispoziţiilor legale privind ajutoarele/indemnizaţiile în anii 2011-2015. De altfel, Curtea reţine că, potrivit art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017, nici în anul 2018 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizaţiile la ieşirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. 32. Referitor la încălcarea art. 16 din Constituţie, prin discriminarea faţă de persoanele care au ieşit la pensie anterior suspendării plăţii indemnizaţiei/ajutorului, Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată, deoarece, în jurisprudenţa sa constantă, a reţinut că situaţia diferită în care se află cetăţenii, în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum, nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, sau Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011). Curtea a constatat că respectarea egalităţii în drepturi presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică, în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. În consecinţă, reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate. 33. Cu privire la critica raportată la art. 31 din Constituţie, Curtea reţine că această normă constituţională garantează accesul persoanei la orice informaţie de interes public, iar autorităţile publice sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor asupra treburilor publice şi asupra problemelor de interes personal. Având în vedere acestea, se reţine că motivele de ordine publică ce au condus la adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, precizate în preambulul acesteia, sunt suficient de clare [astfel cum s-a arătat la paragraful 24 al prezentei decizii, prin care s-a analizat critica privind încălcarea art. 115 alin. (4) din Constituţie]. În consecinţă, nu se poate reţine că au fost încălcate dispoziţiile art. 31 din Constituţie, privind accesul persoanei la orice informaţie de interes public. 34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Chiru, Arina-Silvia Bobocia Fătu şi Neluţ Pantilie în Dosarul nr. 2.963/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de Daniel Seimann, precum şi de Ştefan Bajgyik, Ion Pralea, Cornelia Florica Mladin, Lucia Damian, Ştefan Bejan, Nicolae Roman, Nicuşor Bounegru, Mihai Pricope, Ionel Călin, Nicolae Mincă şi Ianorica Sturz în dosarele nr. 2.590/30/2016 şi nr. 2.589/30/2016 ale Curţii de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Timişoara - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 27 martie 2018. PREŞEDINTE, PETRE LĂZĂROIU Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
