Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, excepţie ridicată de Adelin Bica în Dosarul nr. 4.149/117/2019 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.024D/2020. 2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepţiei de neconstituţionalitate, avocatul Dorel Păşcuţ, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipseşte cealaltă parte. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului convenţional al autorului excepţiei de neconstituţionalitate care solicită să se constate că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale în măsura în care exclud posibilitatea persoanelor adulte cu handicap accentuat de a avea dreptul la asistent personal. În acest sens, prezintă situaţia personală a autorului excepţiei de neconstituţionalitate şi susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 11, 16, 20, 49 şi 50, deoarece nici Constituţia (art. 50) şi nici Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi (art. 19) nu fac distincţie între gradele de handicap atunci când impun măsuri de asistenţă personală a persoanelor cu handicap. Astfel, sintagma „persoană adultă cu grad de handicap grav“ cuprinsă în textul de lege criticat creează o diferenţă de tratament juridic între persoanele care sunt încadrate în grad de handicap grav şi persoanele care sunt încadrate într-un alt grad, dar care pot justifica cu acte medicale sau cu alte înscrisuri necesitatea unui asistent personal. De asemenea, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 448/2006, care prevăd că persoanele cu handicap accentuat au dreptul la asistent personal profesionist, dar, în mod surprinzător, nu au dreptul la un simplu asistent personal. Totodată, susţine că art. 30 din Legea nr. 448/2006 prevede continuitatea serviciilor de asistenţă socială. Or, în situaţia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, care a fost încadrat, copil fiind, în grad de handicap grav, cu asistent personal, însă, la împlinirea vârstei de 18 ani, a fost încadrat în grad de handicap accentuat, fără dreptul de a avea asistent personal, se pune întrebarea în ce constă continuitatea acestor servicii. În final, arată că persoanele cu handicap se bucură de o protecţie specială, care, în varianta actuală a dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 448/2006, este iluzorie. 4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care susţine, în esenţă, că dreptul la asistent personal se înscrie în categoria măsurilor de protecţie pe care legiuitorul le-a instituit în considerarea severităţii afecţiunii. Astfel, potrivit art. 85 din Legea nr. 448/2006, persoanele cu handicap beneficiază de drepturile prevăzute la art. 6 din aceeaşi lege pe baza încadrării în grad de handicap, în raport cu gradul de handicap. Prin urmare, situaţiile fiind diferite, tratamentul diferit are o justificare obiectivă. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 5. Prin Încheierea din 30 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 4.149/117/2019, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Adelin Bica într-o cauză având ca obiect soluţionarea acţiunii privind anularea certificatului de încadrare în grad de handicap şi obligarea pârâtului Consiliul Judeţean Cluj - Comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap de a emite un nou certificat de încadrare în grad de handicap grav cu asistent personal. 6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale în măsura în care exclud posibilitatea persoanelor adulte cu handicap accentuat de a avea dreptul la asistent personal. Astfel, art. 35 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 contravine dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Constituţie referitoare la obligaţia statului român de a executa întocmai şi cu bună-credinţă obligaţiile ce îi revin din tratatele la care este parte, raportat la prevederile art. 19 lit. b) din Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi din 26 septembrie 2007, ratificată prin Legea nr. 221/2010, potrivit cărora persoanele cu dizabilităţi au acces inclusiv la asistenţă personală necesară vieţii şi integrării în comunitate, precum şi pentru prevenirea izolării sau segregării de comunitate. 7. Arată că sintagma „persoana adultă cu handicap grav“ creează o diferenţă de tratament juridic între persoanele care sunt încadrate în gradul de handicap grav şi persoanele care sunt încadrate într-un alt grad de handicap, dar care pot justifica cu acte medicale sau cu alte înscrisuri necesitatea acordării unui asistent personal, în sensul că art. 35 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 limitează acordarea beneficiului unui asistent personal numai pentru prima categorie, fără a exista o justificare obiectivă şi raţională în acest sens. Conform art. 5 pct. 23^1 din Legea nr. 448/2006, printre măsurile de protecţie a persoanelor cu handicap se află şi dreptul la asistent personal. 8. Din coroborarea dispoziţiilor art. 50 din Constituţie, ale art. 19 lit. b) din Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, ratificată prin Legea nr. 221/2010, ale art. 21 alin. (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi ale art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se desprinde concluzia că acordarea unui asistent personal reprezintă o măsură de protecţie menită să dea substanţă drepturilor constituţionale menţionate, respectiv obligaţiilor pozitive asumate de stat pentru garantarea unei politici naţionale de egalitate a şanselor, de prevenire şi de tratament ale handicapului, în vederea participării efective a persoanelor cu handicap în viaţa comunităţii, respectând drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor şi tutorilor. 9. Cu toate acestea, în condiţiile în care nici Constituţia şi nici Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi nu disting în funcţie de gradul de handicap, de funcţia afectată sau de severitatea deficienţei asociate, astfel că, teoretic, toate aceste persoane beneficiază de măsura de protecţie instituită, se poate observa că legiuitorul a introdus o condiţie care permite numai persoanelor cu handicap grav să beneficieze de asistent personal, condiţie care face ca persoane aflate în aceeaşi categorie (a persoanelor cu handicap) să fie tratate diferit în privinţa realizării aceloraşi drepturi fundamentale, punându-se sub semnul întrebării însăşi realizarea efectivă a acestor drepturi. Pentru a exemplifica această situaţie, autorul excepţiei de neconstituţionalitate face trimitere la dispoziţiile Ordinului ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului sănătăţii publice nr. 762/1.992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap (capitolul 2, pct. II), potrivit cărora o persoană adultă cu handicap auditiv nu va putea fi încadrată niciodată, indiferent de circumstanţe, în gradul de handicap grav. Putând fi încadrată cel mult în gradul accentuat, aceasta nu va putea beneficia niciodată de asistent personal, potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 448/2006. Această împrejurare este de natură să producă o discriminare întrucât prin dispoziţia legală criticată se împiedică ab initio accesul persoanelor adulte cu handicap auditiv la asistentul personal, ceea ce contravine atât dispoziţiilor constituţionale, cât şi reglementărilor internaţionale referitoare la drepturile persoanelor cu handicap menţionate anterior. 10. Totodată, se arată că dispoziţiile criticate contravin prevederilor art. 16 din Constituţie, deoarece, prin art. 35 alin. (1) din Legea nr. 448/2006, legiuitorul român a instituit implicit o diferenţă de tratament între persoanele cu handicap care au afectate funcţii senzoriale diferite. Relevante, în acest sens, sunt jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care s-a statuat asupra principiului egalităţii (Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011), precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care s-a reţinut că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv şi rezonabil, respectiv dacă nu urmăreşte un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi obiectivul avut în vedere (de exemplu, Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunţată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, şi Hotărârea din 28 noiembrie 1984, pronunţată în Cauza Rasmussen împotriva Danemarcei). În caz contrar, diferenţa de tratament va constitui discriminare şi va genera încălcarea dreptului fundamental al egalităţii în faţa legii şi, implicit, pe cel al interzicerii discriminării. Analizând dispoziţia legală din perspectiva unui scop legitim, se poate observa că nu există vreun scop care să fundamenteze o astfel de diferenţă de tratament. Încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării are drept consecinţă neconstituţionalitatea discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea principiului, iar remediul constituţional în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 685 din 28 iunie 2012). 11. În cazul persoanelor cu handicap auditiv, protecţia oferită de Constituţie şi de Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi este una iluzorie, întrucât, pentru a beneficia de această protecţie, sunt instituite condiţii imposibil de realizat (potrivit Ordinului ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului sănătăţii publice nr. 762/1.992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap, este imposibil ca o persoană adultă cu handicap auditiv să fie încadrată vreodată în gradul de handicap grav). 12. De asemenea, arată că, la analiza art. 35 alin. (1) din Legea nr. 448/2006, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 45 din aceeaşi lege, potrivit cărora adultul cu handicap grav sau accentuat poate beneficia de îngrijirea şi protecţia unui asistent personal profesionist. Din cele două articole reiese că adultului cu handicap accentuat i se recunoaşte în mod expres dreptul de a beneficia de îngrijirea şi protecţia unui asistent personal profesionist, însă nu i se recunoaşte dreptul de a beneficia de îngrijirea şi protecţia unui asistent personal simplu. Conform adagiului latin qui potest plus, potest minus (cine poate mai mult poate şi mai puţin), adultul cu handicap accentuat ar trebui să beneficieze şi de îngrijirea şi protecţia unui asistent personal simplu, chiar dacă acesta nu este profesionist. 13. Totodată, trebuie avute în vedere dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 448/2006, potrivit cărora autorităţile responsabile trebuie să asigure continuitatea serviciilor acordate persoanelor cu handicap. În practică, în momentul în care un minor cu handicap auditiv care a beneficiat de asistent personal împlineşte vârsta de 18 ani, pierde orice şansă de a mai beneficia de asistent personal, deoarece evaluarea se face în baza altor criterii (specifice persoanelor adulte), care nu permit încadrarea în gradul de handicap grav. Or, în aceste condiţii, nu este asigurată continuitatea serviciilor. 14. În concluzie, diferenţa de tratament instituită de art. 35 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 constituie o vădită discriminare şi încalcă atât dreptul fundamental la egalitate în faţa legii sau, în accepţiune europeană, la interzicerea discriminării, cât şi regimul special de protecţie instituit în sarcina tinerilor, consacrat de art. 49 alin. (1) din Constituţie, respectiv protecţia specială de care se bucură persoanele cu handicap, garantată de art. 50 din Constituţie. 15. Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt conforme cu prevederile Constituţiei. 16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile reprezentantului convenţional al autorului excepţiei de neconstituţionalitate, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2008, cu următorul conţinut: „Persoana adultă cu handicap grav are dreptul la un asistent personal, în baza evaluării sociopsihomedicale.“ 20. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 11 privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 privind egalitatea în faţa legii, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 49 privind protecţia copiilor şi a tinerilor şi art. 50 privind protecţia persoanelor cu handicap. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile de lege criticate fac parte din secţiunea 2: Asistentul personal a capitolului III: Servicii şi prestaţii sociale din Legea nr. 448/2006 şi prevăd că persoana adultă cu handicap grav are dreptul la un asistent personal, în baza evaluării sociopsihomedicale. 22. Cu privire la conţinutul dreptului de asistenţă socială, Curtea observă că, potrivit art. 31 alin. (4) din Legea nr. 448/2006, „în vederea asigurării serviciilor sociale necesare persoanelor cu handicap, autorităţile publice au obligaţia să ia următoarele măsuri speciale: a) să creeze condiţii de acces pentru toate tipurile de servicii corespunzătoare nevoilor individuale ale persoanelor cu handicap; b) să iniţieze, să susţină şi să dezvolte servicii sociale centrate pe persoana cu handicap, în colaborare sau în parteneriat cu persoane juridice, publice ori private; c) să asigure ponderea personalului de specialitate angajat în sistemul de protecţie a persoanelor cu handicap în raport cu tipurile de servicii sociale: asistenţi sociali, psihologi, instructori de ergoterapie, kinetoterapeuţi, pedagogi de recuperare, logopezi, psihopedagogi, cadre didactice de sprijin, educatori specializaţi, medici psihiatri, medici dentişti, infirmieri; d) să implice în activităţile de îngrijire, reabilitare şi integrare a persoanei cu handicap familia acesteia; e) să asigure instruirea în problematica specifică a persoanei cu handicap a personalului care îşi desfăşoară activitatea în sistemul de protecţie a persoanelor cu handicap, inclusiv a asistenţilor personali şi a asistenţilor personali profesionişti; f) să dezvolte şi să sprijine programe de colaborare între părinţi şi specialişti în domeniul handicapului, în colaborare sau în parteneriat cu persoanele juridice, publice ori private; g) să înfiinţeze şi să susţină sistemul bazat pe managementul de caz în protecţia persoanei cu handicap; h) să încurajeze şi să susţină activităţile de voluntariat; i) să asigure asistenţă şi îngrijire sociomedicală la domiciliul persoanei cu handicap.“ 23. Referitor la încadrarea în grad de handicap, Curtea reţine că art. 85 din Legea nr. 448/2006 instituie competenţa ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi a ministrului sănătăţii de a stabili, prin ordin comun, criteriile medico-psihosociale pe baza cărora se realizează încadrarea în grad şi tip de handicap. Legea nr. 448/2006 prevede că drepturile prevăzute la art. 6 din aceasta (şi anume: dreptul la ocrotirea sănătăţii - prevenire, tratament şi recuperare, dreptul la educaţie şi formare profesională; dreptul la ocuparea şi adaptarea locului de muncă, orientare şi reconversie profesională; dreptul la asistenţă socială, respectiv servicii sociale şi prestaţii sociale; dreptul la locuinţă, amenajarea mediului de viaţă personal ambiant, transport, acces la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional; dreptul la petrecerea timpului liber, acces la cultură, sport, turism; dreptul la asistenţă juridică; dreptul la facilităţi fiscale; dreptul la evaluare şi reevaluare prin examinarea la domiciliu a persoanelor nedeplasabile de către membrii comisiei de evaluare, la un interval de 2 ani) se acordă pe baza încadrării în grad de handicap, în raport cu gradul de handicap. Potrivit art. 86 din Legea nr. 448/2006, gradele de handicap sunt uşor, mediu, accentuat şi grav, iar tipurile de handicap sunt: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare. Potrivit art. 85 alin. (2) şi (3) din acelaşi act normativ, încadrarea în grad şi tip de handicap a copiilor cu handicap se face de comisia pentru protecţia copilului, iar încadrarea în grad şi tip de handicap a adulţilor cu handicap se face de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap. În acest sens, a fost emis Ordinul ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului sănătăţii publice nr. 762/1.992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabileşte încadrarea în grad de handicap, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 şi nr. 885 bis din 27 decembrie 2007, cu modificările şi completările ulterioare. 24. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale în măsura în care exclud posibilitatea persoanelor adulte cu handicap accentuat de a avea dreptul la un asistent personal, drept pe care autorul excepţiei l-a avut, fiind copil cu handicap grav, dar pe care l-a pierdut după încadrarea sa ca adult cu handicap accentuat. 25. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 din Constituţie, Curtea observă că Legea nr. 448/2006 prevede că persoanele cu handicap grav au dreptul la un asistent personal, în baza evaluării sociopsihomedicale [potrivit art. 35 alin. (1)], iar persoanele adulte cu handicap grav sau accentuat care nu realizează venituri ori realizează venituri de până la nivelul salariului mediu pe economie pot beneficia de îngrijirea şi protecţia unui asistent personal profesionist, în baza evaluării nevoilor individuale [potrivit art. 45 alin. (1)]. 26. Potrivit art. 5 pct. 6 şi 7 din Legea nr. 448/2006, asistentul personal al persoanei cu handicap grav este „persoana care supraveghează, acordă asistenţă şi îngrijire copilului sau adultului cu handicap grav, pe baza planului de recuperare pentru copilul cu handicap, respectiv a planului individual de servicii al persoanei adulte cu handicap“, iar, asistentul personal profesionist este „persoana fizică atestată care asigură la domiciliul său îngrijirea şi protecţia adultului cu handicap grav sau accentuat, aflat în condiţiile precizate de lege“. 27. Conform art. 36 din Legea nr. 448/2006, poate fi încadrată cu contract individual de muncă în funcţia de asistent personal persoana care îndeplineşte următoarele condiţii: are vârsta minimă de 18 ani împliniţi; nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni care ar face-o incompatibilă cu exercitarea ocupaţiei de asistent personal; are capacitate deplină de exerciţiu; are o stare de sănătate corespunzătoare; a absolvit cel puţin cursurile învăţământului general obligatoriu, cu excepţia rudelor şi afinilor până la gradul al IV-lea inclusiv ale persoanei cu handicap grav, precum şi cu excepţia soţului sau soţiei, după caz. Pe de altă parte, art. 45 alin. (1^1) din Legea nr. 448/2006 prevede că îngrijirea şi protecţia persoanei adulte cu handicap grav sau accentuat se asigură de către asistentul personal profesionist, altul decât soţul, soţia sau rudele în linie dreaptă, iar art. 48 alin. (1) din aceeaşi lege prevede că, prin hotărâre a Guvernului, se reglementează condiţiile de obţinere a atestatului, procedurile de atestare şi statutul asistentului personal profesionist. 28. Curtea observă că legiuitorul a instituit aceste două categorii de asistenţi personali, fiecare cu statut propriu, criterii de accedere diferite, salarizare diferenţiată, drepturi parţial diferite. Astfel, categoria asistenţilor personali beneficiază de o serie de drepturi prevăzute de art. 37 din Legea nr. 448/2006, care diferă parţial de cele ale categoriei asistenţilor personali profesionişti şi care sunt prevăzute la art. 47 din Legea nr. 448/2006. Aşadar, Curtea observă că legea prevede măsuri de asistenţă şi îngrijire sociomedicală, proporţionale cu gradul de handicap al persoanei, reglementând doar pentru persoana cu handicap grav dreptul la asistent personal care supraveghează, acordă asistenţă şi îngrijire adultului cu handicap grav, iar nu şi pentru persoana cu handicap accentuat, care are dreptul la un asistent personal profesionist. 29. În jurisprudenţa sa referitoare la principiul egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, Curtea a statuat în mod constant că acest principiu constituţional presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, Curtea a reţinut că egalitatea impune ca, în situaţii identice, tratamentul juridic să fie identic, aşa cum şi în situaţii distincte este just ca tratamentul juridic să fie deosebit. Pentru a nu lăsa loc arbitrariului, calificarea unei situaţii ca fiind diferită de o alta aparent identică trebuie să respecte criteriul obiectivităţii, iar tratamentul juridic diferit trebuie, la rândul său, să îndeplinească criteriul rezonabilităţii (Decizia nr. 14 din 22 ianuarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 20 martie 2013). 30. Or, gradul diferit de handicap impune măsuri diferite de supraveghere, asistenţă şi îngrijire a adultului cu handicap, măsuri proporţionale cu nivelul de afectare a sănătăţii fizice şi mentale şi a vieţii persoanelor cu handicap. Prin urmare, dispoziţiile de lege criticate, ce acordă dreptul la asistent personal doar persoanelor cu handicap grav, iar nu şi celor cu handicap accentuat, care au însă dreptul la asistent personal profesionist, nu încalcă principiul constituţional al egalităţii în faţa legii. 31. Referitor la critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Constituţie, raportate la prevederile art. 19 lit. b) din Convenţia ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi din 26 septembrie 2007, ratificată prin Legea nr. 221/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 792 din 26 noiembrie 2010, potrivit cărora „persoanele cu dizabilităţi au acces [...] inclusiv la asistenţă personală necesară vieţii şi integrării în comunitate, precum şi pentru prevenirea izolării sau segregării de comunitate“, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece Legea nr. 448/2006 prevede - referitor la adulţi - dreptul la asistent personal pentru persoanele cu handicap grav, în timp ce pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat se prevede dreptul la asistent personal profesionist. Astfel, acest drept la asistenţă socială sub formă de servicii sociale este prevăzut expres de dispoziţiile de lege criticate şi de celelalte dispoziţii ale secţiunii 1: Servicii sociale a capitolului III: Servicii şi prestaţii sociale din Legea nr. 448/2006, indiferent că se referă la asistentul personal sau la asistentul personal profesionist. 32. Prin urmare, nu se poate susţine că dispoziţiile criticate neagă dreptul la asistenţă personală necesară vieţii şi integrării în comunitate, deoarece Legea nr. 448/2006 prevede că persoanele cu handicap beneficiază de servicii sociale adaptate nevoilor individuale ale persoanei. Încadrarea în grad şi tip de handicap a persoanelor cu handicap se face prin prisma criteriilor medico-psihosociale aprobate prin ordin comun al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al ministrului sănătăţii, iar evaluarea persoanelor adulte cu handicap este un proces complex şi continuu prin care sunt estimate şi recunoscute particularităţile de dezvoltare, integrare şi incluziune socială a acestora, evaluarea fiind subordonată principiului interesului persoanei cu handicap, potrivit căruia orice decizie sau măsură este luată numai în interesul acestei persoane (art. 46 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 268/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 4 aprilie 2007). 33. Cât priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 49 privind protecţia copiilor şi a tinerilor şi ale art. 50 privind protecţia persoanelor cu handicap, Curtea reţine că aceasta este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile criticate fac parte dintr-un ansamblu de norme ce vizează tocmai protecţia copiilor şi a adulţilor cu handicap. Critica autorului excepţiei de neconstituţionalitate ţine de modalitatea concretă în care s-a făcut încadrarea în gradul de handicap, la împlinirea vârstei de 18 ani (copil fiind, a fost încadrat cu handicap grav, iar, după împlinirea vârstei de 18 ani, a fost încadrat cu handicap accentuat), şi de modul în care s-a efectuat evaluarea de către comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, fără a ţine seama şi de dispoziţiile art. 30 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 448/2006, potrivit cărora, în vederea asigurării corelării serviciilor din sistemul de protecţie a copilului cu handicap cu serviciile din sistemul de protecţie a persoanelor adulte cu handicap, autorităţile responsabile ale administraţiei publice au obligaţia să asigure continuitatea serviciilor acordate persoanelor cu handicap. Or, aceste aspecte privesc aplicarea legii de către instanţele judecătoreşti, iar nu probleme de constituţionalitate a textului de lege, ce prevede dreptul la asistent personal doar pentru persoana cu handicap grav, iar nu şi pentru persoana cu handicap accentuat, care are însă dreptul la asistent personal profesionist. 34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Adelin Bica în Dosarul nr. 4.149/117/2019 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 martie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
