Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan │- judecător │
│Licu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana │- judecător │
│Scântei │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioana Marilena │- │
│Chiorean │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, excepţie ridicată de Agenţia Naţională pentru Romi în Dosarul nr. 5.438/3/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.018D/2020. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele Curţii dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 1.882D/2020, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de aceeaşi autoare în Dosarul nr. 5.435/3/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale. 4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită. 5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.882D/2020 la Dosarul nr. 1.018D/2020, care a fost primul înregistrat. 6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, în esenţă, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 580 din 14 iulie 2020. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 7. Prin Încheierea din 21 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 5.438/3/2018, şi prin Încheierea din 8 octombrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 5.435/3/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Agenţia Naţională pentru Romi în cauze având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale. 8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prin introducerea sintagmei „de la data producerii pagubei“ în cuprinsul textului de lege criticat, legiuitorul a stabilit că termenul de prescripţie curge de la data producerii pagubei, chiar dacă creditorul are sau nu cunoştinţă despre producerea pagubei, ceea ce conduce la încălcarea dreptului persoanei interesate la un proces echitabil, drept recunoscut şi prin art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi la o inegalitate de drepturi între categoriile de participanţi la procesul civil. Stabilirea începerii cursului prescripţiei de asemenea manieră este lipsită de logică juridică, întrucât este de esenţa prescripţiei să sancţioneze pasivitatea creditorului, pasivitate care presupune cunoaşterea faptului că acesta are un drept de creanţă asupra debitorului, dar care nu acţionează într-un termen stabilit. În această situaţie, legiuitorul nu mai sancţionează pasivitatea creditorului şi nu mai este vorba despre un termen al prescripţiei extinctive, ci se instituie un adevărat termen de decădere de 3 ani din dreptul de a mai formula acţiuni în justiţie în vederea recuperării pagubei, decădere care este incompatibilă cu prevederile constituţionale invocate. 9. Prin introducerea unei limite maxime de împlinire a termenului de prescripţie de 3 ani de la data producerii pagubei, textul de lege criticat determină o inegalitate între participanţii la procesul civil, creând ipoteze legale total diferite şi limitând dreptul la acţiune unor creditori în raport cu ceilalţi participanţi. Astfel, angajatorul care a suferit un prejudiciu ca urmare a faptei unuia dintre salariaţii săi nu va putea beneficia niciodată de un termen complet de prescripţie de 3 ani, deoarece sunt puţine situaţiile în care acesta ia cunoştinţă de fapta prejudiciabilă concomitent cu săvârşirea acesteia. De cele mai multe ori, angajatorul identifică un prejudiciu în patrimoniul său la un interval de timp variabil de la data producerii pagubei, instituţiile de stat ajungând chiar la un an, prejudiciul fiind de obicei identificat în urma controalelor inspectorilor Curţii de Conturi. În această situaţie, instituţia este prejudiciată în raport cu ceilalţi actori ai dreptului civil, deoarece nu se bucură de un termen de prescripţie complet de 3 ani, posibilitatea sa de acţiune fiind limitată la o perioadă mult mai mică, egală cu perioada rămasă între momentul descoperirii prejudiciului şi momentul împlinirii termenului de 3 ani. 10. Or, norma juridică trebuie să reglementeze în mod unitar, uniform, să stabilească cerinţe minimale aplicabile tuturor destinatarilor săi. Astfel, se arată că, prin redactarea sa, norma de lege criticată încalcă dispoziţiile art. 21 din Constituţie, care garantează dreptul unei persoane de a se adresa justiţiei înăuntrul termenului de prescripţie. Astfel, dispoziţiile criticate conduc la o îngrădire nepermisă a accesului liber la justiţie, întrucât condiţionează acest acces de o dată sau un termen pe care titularul dreptului la acţiune nu îl cunoaşte, încălcând astfel dispoziţiile art. 16 din Constituţie. 11. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. În acest sens, invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la art. 21 din Legea fundamentală, şi anume Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, potrivit căreia liberul acces la justiţie presupune accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte actul de justiţie, iar legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti. Totodată, arată că, începând cu Decizia nr. 296 din 8 iulie 2003, Curtea Constituţională a statuat că instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care îşi produce efectele aceasta nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiţie, finalitatea lor fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a acestui drept constituţional, prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice civile. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigenţe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exerciţiului unui anumit drept având consecinţă fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ţinut să le acorde ocrotire, în egală măsură. Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, instanţa judecătorească arată, după invocarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la principiul egalităţii în faţa legii, că dispoziţiile criticate instituie o excepţie de la regula generală stabilită în Codul civil, tocmai pentru a fi asigurată într-o mai mare măsură protecţia salariaţilor. Privite şi din perspectiva „criteriului obiectiv şi rezonabil“, dispoziţiile criticate apar ca fiind întemeiate pe un atare criteriu, dată fiind necesitatea asigurării protecţiei sociale a salariaţilor, prevăzută şi garantată de art. 6 din Codul muncii. 12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au transmis punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile din Constituţie, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este menţionat în încheierile de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, având următorul conţinut: „Cererile pot fi formulate de cei ale căror drepturi au fost încălcate după cum urmează: [...] c) plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate şi restituirea unor sume care au format obiectul unor plăţi nedatorate pot fi cerute în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.“ Ulterior sesizării Curţii Constituţionale, Legea nr. 62/2011 a fost abrogată prin Legea nr. 367/2022 privind dialogul social, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1238 din 22 decembrie 2022. Ţinând seama de jurisprudenţa Curţii Constituţionale, concretizată în Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia sunt supuse controlului de constituţionalitate şi legile sau ordonanţele ori dispoziţiile din legi sau din ordonanţe ale căror efecte juridice continuă să se producă şi după ieşirea lor din vigoare, Curtea reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011. 16. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi în art. 21 privind accesul liber la justiţie. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că dispoziţiile criticate - referitoare la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a acţiunii în răspundere patrimonială, şi anume data producerii pagubei, iar nu data la care titularul dreptului la acţiune a luat cunoştinţă de paguba creată - au mai format obiect al controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici similare celor formulate în prezenta cauză. În acest sens este Decizia nr. 580 din 14 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 27 octombrie 2020. 18. Curtea a reţinut, la paragrafele 17 şi 18 ale deciziei menţionate, că autorii excepţiei din acea cauză (în mod similar cu autoarea excepţiei din prezenta cauză) - angajatori - sunt nemulţumiţi, în esenţă, de faptul că termenul de prescripţie a acţiunii în răspundere patrimonială (3 ani) curge de la data producerii pagubei, iar nu de la data la care au luat cunoştinţă de paguba creată, şi anume data emiterii actului de control efectuat de Curtea de Conturi sau de alt organ cu atribuţii de control. Referitor la momentul concret al începerii termenului de prescripţie a acţiunii în răspundere patrimonială în situaţia în care prejudiciul ar fi constatat printr-un raport emis de un organ cu atribuţii de control, Curtea a reţinut că aceste susţineri vizează, în realitate, o chestiune de competenţa instanţei judecătoreşti, referitoare la interpretarea dispoziţiilor de lege criticate şi aplicarea concretă a acestora la situaţia dedusă judecăţii. De altfel, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 8 şi 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat, şi a dispoziţiilor art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv a art. 2.526 din Codul civil, prin Decizia nr. 19 din 3 iunie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860 din 24 octombrie 2019, instanţa supremă a stabilit că „actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuţii de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligaţia de a acţiona pentru recuperarea unui prejudiciu produs de un salariat ori rezultat în urma plăţii către acesta a unei sume de bani necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripţie extinctivă a acţiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului“. 19. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 16 din Constituţie, Curtea a reţinut, la paragrafele 20-22 ale Deciziei nr. 580 din 14 iulie 2020, precitată, că această critică nu poate fi primită. Referitor la semnificaţia art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite şi, în acelaşi timp, acesta nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice. Având în vedere această jurisprudenţă, Curtea a constatat că prevederea de lege criticată, potrivit căreia acţiunea în răspundere patrimonială a angajatului se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei, nu contravine dispoziţiilor art. 16 din Constituţie, neinstituind nici privilegii şi nici discriminări. 20. De altfel, prin Decizia nr. 19 din 3 iunie 2019, precitată, paragrafele 69 şi 70, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a reţinut că dispoziţiile art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 sunt în măsură să înlăture orice dubiu cu privire la momentul naşterii dreptului la acţiunea în răspundere patrimonială sau în restituirea unei plăţi nedatorate, în condiţiile în care momentul începerii cursului prescripţiei extinctive este unul singur, bine determinat, respectiv „data producerii pagubei“. Chiar în condiţiile în care Legea nr. 62/2011 nu a abrogat dispoziţiile art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, prevalenţa art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 faţă de art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii este determinată de principiul de drept specialia generalibus derogant, dat fiind faptul că Legea nr. 62/2011 este legea specială în materia conflictelor de muncă dintre partenerii de dialog social. De asemenea, la paragraful 74 al Deciziei nr. 19 din 3 iunie 2019, precitată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a reţinut că modul de calcul al termenului de prescripţie pentru acţiunea în răspundere patrimonială îndreptată împotriva salariatului, în condiţiile prevăzute de art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011, este unul de excepţie în situaţia conflictelor de muncă având ca obiect plata de despăgubiri, şi anume prin raportare la data producerii pagubei, derogatorie de la dreptul comun care se referă la data „când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui“ (art. 2.523 din Codul civil), respectiv aceea când „păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde pentru ea“ (art. 2.528 din Codul civil). 21. Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţie, Curtea a constatat, la paragraful 23 al Deciziei nr. 580 din 14 iulie 2020, că aceasta este neîntemeiată. Curtea a reţinut că instituţia prescripţiei, în general, şi termenele în raport cu care aceasta îşi produce efectele nu pot fi considerate de natură să îngrădească accesul liber la justiţie, finalitatea for fiind, dimpotrivă, de a-l facilita, prin asigurarea unui climat de ordine, indispensabil exercitării în condiţii optime a acestui drept constituţional, prevenindu-se eventualele abuzuri şi limitându-se efectele perturbatoare asupra stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice civile. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cărora li se subsumează şi instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Departe de a constitui o negare a dreptului în sine, asemenea exigenţe dau expresie ordinii de drept, absolutizarea exerciţiului unui anumit drept având consecinţă fie negarea, fie amputarea drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ţinut să le acorde ocrotire, în egală măsură. Mai mult, în jurisprudenţa sa referitoare la dreptul de acces la justiţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut, prin Hotărârea din 10 mai 2001, pronunţată în Cauza Z şi alţii împotriva Regatului Unit, că art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale poate fi invocat de orice persoană care consideră că a existat o ingerinţă ilegală în privinţa exerciţiului unuia dintre drepturile sale având caracter civil, adăugând însă că dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut şi că acesta poate fi supus unor restricţii legitime, cum ar fi termenele legale de prescripţie. 22. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţată de instanţa de contencios constituţional, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Agenţia Naţională pentru Romi în dosarele nr. 5.438/3/2018 şi nr. 5.435/3/2018 ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 martie 2024. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
