Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 94 pct. 1 lit. c) şi h) şi art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Dorin Moroşan şi Daniela Ruxandra Moroşan în Dosarul nr. 30.793/302/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 469D/2019. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei ca inadmisibilă, arătând că aspectele invocate de autorii excepţiei vizează motive care trebuie supuse analizei instanţei de judecată. În subsidiar, arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, nefiind încălcate dispoziţiile constituţionale invocate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 8 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 30.793/302/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 94 pct. 1 lit. c) şi h) şi art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Excepţia a fost invocată de Dorin Moroşan şi Daniela Ruxandra Moroşan într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului declarat împotriva unei decizii referitoare la pretenţii civile derivând din administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spaţii aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum şi cele privind raporturile juridice stabilite de asociaţiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că, deşi acţiunea promovată în instanţă are ca obiect pretenţii civile derivând din administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spaţii aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite - aceasta este, în acelaşi timp, evaluabilă în bani, motiv pentru care arată că sunt aplicabile cele statuate de Curtea Constituţională în Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, prin care a constatat că lipsa căii de atac a recursului, în temeiul sintagmei „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, este neconstituţională. 6. Se invocă, în acest sens, lipsa egalităţii în faţa legii, comparativ cu alţi cetăţeni cărora li se asigură dreptul la recurs, doar din cauza faptului că autorul excepţiei este în proces, în cauza aflată pe rolul instanţei judecătoreşti, cu o asociaţie de proprietari, acest criteriu fiind, în sine, discriminatoriu şi fără temei legal şi constituţional. Or, se arată că Curtea Constituţională a statuat clar şi fără putinţă de tăgadă că toate hotărârile sunt supuse recursului în baza criteriului „evaluării în bani“, astfel încât autorul excepţiei se consideră privat în mod neconstituţional de acest drept. Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, Curtea Constituţională a reţinut încălcarea principiului egalităţii în drepturi, rezultat din faptul că alegerea criteriului valoric pentru exercitarea recursului se repercutează asupra situaţiei persoanei. Prin urmare, în condiţiile acceptării acestui prag valoric, cetăţenii nu mai sunt egali în exercitarea dreptului lor de acces la calea extraordinară de atac, parte componentă a dreptului la un proces echitabil, încălcându-se astfel art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (3) din Constituţie. 7. Se mai susţine că dispoziţiile legale criticate introduc o dublă măsură în privinţa evaluării legalităţii hotărârilor judecătoreşti, legiuitorul acceptând tacit că instanţa supremă îşi exercită rolul de unificare a jurisprudenţei numai în anumite situaţii, atunci când cererile evaluabile în bani au o anumită valoare, ceea ce este contrar art. 126 alin. (3) din Constituţie. 8. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 94 pct. 1 lit. c) şi h) şi art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Curtea reţine că, potrivit art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013: „(1) Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.“ Acest termen a fost prorogat în mod succesiv prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 964 din 24 decembrie 2015, şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2016 pentru prorogarea unor termene, precum şi pentru instituirea unor măsuri necesare pregătirii punerii în aplicare a unor dispoziţii din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.009 din 15 decembrie 2016, astfel încât, în prezent, potrivit formei în vigoare a prevederilor art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013, dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019. 13. Având în vedere că în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă procesul a fost început anterior acestei date, Curtea reţine că în cauză se aplică dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. De asemenea, având în vedere motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, care priveşte, în esenţă, lipsa căii de atac a recursului în privinţa hotărârilor pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. c) şi h) din Codul de procedură civilă, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate prevederile sintagmei „(...) nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. c) (...) şi h) (...) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (...)“, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile art. 94 pct. 1 lit. c) şi h) din Codul de procedură civilă. Prevederile legale criticate au următorul cuprins: - Art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013: „(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. În procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv şi nesoluţionate prin hotărâre pronunţată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum şi în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 şi până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum şi în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.“; – Art. 94 pct. 1 lit. c) şi h) din Codul de procedură civilă: "Judecătoriile judecă: 1. în primă instanţă, următoarele cereri al căror obiect este evaluabil sau, după caz, neevaluabil în bani: (...) c) cererile având ca obiect administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spaţii aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, precum şi cele privind raporturile juridice stabilite de asociaţiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, după caz; (...) h) cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe;" 14. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie şi art. 126 alin. (3) privind competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, referitor la critica privind încălcarea prevederilor art. 21 din Constituţie, că, potrivit jurisprudenţei sale, accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiţie implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului, în acest sens pronunţându-se şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziţie cuprinsă în Legea fundamentală nu instituie obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziţii referitoare la obligativitatea existenţei tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiţie al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor lor legitime, precum şi dreptul tuturor părţilor interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege. De asemenea, Curtea a mai reţinut că, instituind reguli speciale privind exercitarea căilor de atac, legiuitorul trebuie să asigure părţilor interesate posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva hotărârii judecătoreşti considerate defavorabilă. Lipsa oricărei căi de atac împotriva unei hotărâri pronunţate în instanţă echivalează cu imposibilitatea exercitării unui control judecătoresc efectiv, dreptul de acces liber la justiţie devenind astfel un drept iluzoriu şi teoretic (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 192 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 2 iulie 2014, paragraful 13, cu referire la deciziile nr. 99 din 23 mai 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 230 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 16 decembrie 2000, nr. 226 din 18 mai 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 7 iunie 2004, nr. 572 din 3 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.144 din 19 decembrie 2005, nr. 500 din 15 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012, sau nr. 967 din 20 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 18 decembrie 2012). 16. Or, autorii excepţiei au avut acces la judecarea cauzei în primă instanţă, precum şi în apel, beneficiind de o cale de atac, care, potrivit art. 476 alin. (1) din Codul de procedură civilă, provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanţa de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept. 17. În ceea ce priveşte susţinerile referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, Curtea reţine că, în sistemul actualului Cod de procedură civilă, recursul este o cale de atac extraordinară, exercitându-se doar pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege. De asemenea, recursul este o cale de atac nedevolutivă, nefiind permisă rejudecarea fondului, pe calea recursului realizându-se exclusiv o analiză a legalităţii hotărârii atacate, nu şi a temeiniciei acesteia. În acest context, legiuitorul a prevăzut ca anumite hotărâri, pronunţate în anumite materii, cum sunt cererile privind administrarea clădirilor cu mai multe etaje, apartamente sau spaţii aflate în proprietatea exclusivă a unor persoane diferite, cele privind raporturile juridice stabilite de asociaţiile de proprietari cu alte persoane fizice sau persoane juridice, după caz, precum şi cererile privind obligaţiile de a face sau de a nu face neevaluabile în bani, indiferent de izvorul lor contractual sau extracontractual, aflate în competenţa de primă instanţă a judecătoriilor, să fie atacate numai cu apel, singura cale de atac devolutivă, potrivit art. 476 din Codul de procedură civilă. 18. Curtea reţine astfel că materia cauzelor nu poate constitui un criteriu discriminatoriu, dacă opţiunea legiuitorului este justificată în mod obiectiv şi rezonabil, respectiv, cu referire la prezentul litigiu, dacă este justificată de natura cauzelor, un anumit grad de tipicitate, respectiv un caracter repetitiv al acestora, astfel încât nu este întemeiată susţinerea privind încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi. 19. În acest sens s-a mai pronunţat Curtea Constituţională şi prin Decizia nr. 73 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 26 iunie 2020, ale cărei soluţie şi considerente sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 20. Pentru aceleaşi considerente, în cauză nu sunt încălcate nici dispoziţiile art. 126 alin. (3) din Legea fundamentală, referitoare la competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dorin Moroşan şi Daniela Ruxandra Moroşan în Dosarul nr. 30.793/302/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi constată că dispoziţiile sintagmei „nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. c) (...) şi h) (...) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare“, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 94 pct. 1 lit. c) şi h) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 4 martie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Irina Loredana Gulie ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
