Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 152 din 14 martie 2017  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 12/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei, în ansamblul său, şi, în special, a prevederilor art. III pct. 1, 5 şi 6 din ordonanţă, ale Legii nr. 117/2015 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei, în ansamblul său, şi, în special, a prevederilor articolului unic pct. 6 şi 8 din lege, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, în ansamblul său, şi, în special, a prevederilor art. 50 pct. 1 şi 5 din ordonanţa de urgenţă şi ale Legii nr. 20/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 152 din 14 martie 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 12/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei, în ansamblul său, şi, în special, a prevederilor art. III pct. 1, 5 şi 6 din ordonanţă, ale Legii nr. 117/2015 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei, în ansamblul său, şi, în special, a prevederilor articolului unic pct. 6 şi 8 din lege, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, în ansamblul său, şi, în special, a prevederilor art. 50 pct. 1 şi 5 din ordonanţa de urgenţă şi ale Legii nr. 20/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 462 din 20 iunie 2017

┌─────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simina Popescu-Marin │- magistrat-asistent│
└─────────────────────┴────────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Veisa.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III (inclusiv pct. 1, 5 şi 6) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei, a Legii nr. 117/2015 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei, inclusiv pct. 6 şi 8 din lege, art. 50 (inclusiv pct. 1 şi 5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, a Legii nr. 20/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, excepţie ridicată de Agroalim Distribution - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.228/2/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, care formează obiectul Dosarului nr. 268D/2016 al Curţii Constituţionale.
    2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, avocat Peggy Suica Neagu, din cadrul Baroului Bucureşti, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. De asemenea, răspunde, pentru partea Consiliul Concurenţei, Iulia Dăsculţu, inspector de concurenţă, din cadrul Direcţiei juridic-contencios, cu delegaţie depusă la dosar.
    3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 269D/2016, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor „art. III (inclusiv pct. 1, 5 şi 6) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei, a Legii nr. 117/2015 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei, inclusiv pct. 6 şi 8 din lege, art. 50 (inclusiv pct. 1 şi 5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, a Legii nr. 20/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996“, excepţie ridicată de S.C. Star Foods EM - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.246/2/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
    4. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepţiei, avocat Peggy Suica Neagu, din cadrul Baroului Bucureşti, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. De asemenea, răspunde, pentru partea Consiliul Concurenţei, Iulia Dăsculţu, inspector de concurenţă, din cadrul Direcţiei juridic-contencios, cu delegaţie depusă la dosar.
    5. Având în vedere obiectul parţial identic al excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Avocatul autorilor excepţiei şi reprezentantul Consiliului Concurenţei sunt de acord cu conexarea cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 269D/2016 la Dosarul nr. 268D/2016, care a fost primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului autorilor excepţiei, care solicită admiterea criticilor de neconstituţionalitate, susţinând, în principal, încălcarea art. 52 alin. (2) şi art. 73 alin. (3) lit. t) din Constituţie. Astfel, arată că prevederile legale criticate care instituie reguli de procedură privind accesul părţilor la actele dosarului de investigaţie şi care, prin conţinutul lor, ţin de domeniul legii organice, încalcă dispoziţiile art. 52 alin. (2) din Constituţie, deoarece nu au fost reglementate pe calea unei legi organice, ci prin ordonanţă a Guvernului. Susţine, aşadar, că Guvernul a legiferat într-o materie în care competenţa revenea în exclusivitate Parlamentului, aspect semnalat şi de Consiliul Legislativ. Acest viciu de neconstituţionalitate extrinsecă care afectează ordonanţa criticată se răsfrânge şi asupra legii de aprobare.
    De asemenea, susţine că Decizia Curţii Constituţionale nr. 622 din 13 octombrie 2016 nu este aplicabilă în cauză de faţă. Stabilirea şi modificarea condiţiilor de cvorum pentru luarea deciziilor de către Consiliul Concurenţei ţin de domeniul legii organice, astfel încât reglementările care nu au acest caracter sunt neconstituţionale. În final, susţine că, în contradicţie cu art. 115 alin. (4) din Constituţie, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 a fost adoptată doar pentru acoperirea unor vicii de neconstituţionalitate deja existente în legislaţie, fără a exista o situaţie extraordinară şi fără a fi îndeplinite exigenţele normei constituţionale evocate. Invocă aspecte din activitatea Consiliului Concurenţei, astfel cum rezultă din rapoartele anuale de activitate ale acestei autorităţi publice. Depune note scrise.

    7. Reprezentantul Consiliului Concurenţei solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 622 din 13 octombrie 2016, Decizia nr. 587 din 13 septembrie 2016, Decizia nr. 835 din 8 decembrie 2015, Decizia nr. 568 din 15 septembrie 2015, prin care instanţa de contencios constituţional a examinat critici de neconstituţionalitate raportate şi la art. 52 din Legea fundamentală. În acord cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, precizează că ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei privind documentele, datele şi informaţiile din dosarul cauzei nu reprezintă un act administrativ, ci o operaţiune prealabilă deciziei finale asupra investigaţiei, astfel încât reglementarea criticată nu îngrădeşte accesul la justiţie. De asemenea, susţine că regulile de procedură în faţa Consiliului Concurenţei pot fi stabilite prin norme de natura legii ordinare. Referitor la datele statistice invocate de avocatul autorilor excepţiei, susţine că au relevanţă cele care reflectă creşterea activităţii Consiliului Concurenţei în a doua jumătate a anului 2014 şi în anul 2015. Depune note scrise.
    8. Reprezentantul Ministerului Public invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, spre exemplu, Decizia nr. 622 din 13 octombrie 2016, şi pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:
    9. Prin Încheierea din 19 ianuarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.228/2/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III (inclusiv pct. 1, 5 şi 6) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei, a Legii nr. 117/2015 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei, inclusiv pct. 6 şi 8 din lege, art. 50 (inclusiv pct. 1 şi 5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, a Legii nr. 20/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Agroalim Distribution - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect anularea unei decizii emise de Consiliul Concurenţei.
    10. Prin Încheierea din 19 ianuarie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 3.246/2/2015, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. III (inclusiv pct. 1, 5 şi 6) din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei, a Legii nr. 117/2015 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei, inclusiv pct. 6 şi 8 din lege, art. 50 (inclusiv pct. 1 şi 5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, a Legii nr. 20/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de reclamanta S.C. Star Foods EM - S.R.L. din Bucureşti într-o cauză având ca obiect anularea unei decizii emise de Consiliul Concurenţei.
    11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii susţin, în esenţă, că Ordonanţa Guvernului nr. 12/2014 şi Legea nr. 117/2015 au fost adoptate cu încălcarea art. 115 alin. (1), respectiv art. 76 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Astfel, deşi ordonanţele simple nu pot reglementa aspecte ce ţin de domeniul legii organice, în cazul de faţă, Ordonanţa Guvernului nr. 12/2014, care este o ordonanţă simplă, vizează modificarea Legii concurenţei, care este însă o lege organică. Totodată, Ordonanţa Guvernului nr. 12/2014 a fost emisă şi cu depăşirea atribuţiilor conferite Guvernului în cadrul delegării legislative prin Legea nr. 119/2014 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe. Astfel, prin Legea nr. 119/2014, Guvernul a fost abilitat ca, de la data intrării în vigoare a acestei legi, dar nu înainte de încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2014, şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2014, să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Deşi în cuprinsul Ordonanţei Guvernului nr. 12/2014 se menţionează că este emisă în temeiul Legii nr. 119/2014, aceasta nu respectă condiţia esenţială impusă de legea de abilitare, şi anume să nu vizeze domenii care fac obiectul legilor organice. Ca atare şi Legea nr. 117/2015 de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr. 12/2014 este neconstituţională, fiind emisă cu încălcarea art. 76 alin. (1) şi (2) din Constituţie, în condiţiile în care aceasta este o lege ordinară, dar vizează modificarea unei legi organice.
    12. De asemenea, se susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 a fost emisă cu încălcarea art. 115 alin. (4) şi (6) din Constituţie, deoarece în acest caz nu există o situaţie de „urgenţă“, care să nu fi putut suporta amânarea reglementării, astfel încât să fie consultat şi publicul interesat. Astfel, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 este justificată doar urgenţa adoptării reglementărilor în domeniul ajutorului de stat, dar nu se face nicio menţiune cu privire la acele situaţii extraordinare, a căror reglementare nu putea fi amânată şi care au determinat urgenţa modificării unor prevederi ale Legii concurenţei, care nu aveau nicio legătură cu ajutoarele de stat.
    13. În plus, conţinutul art. 50 pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, care reia prevederile art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2014 de modificare a art. 43 alin. (4) din Legea nr. 21/1996, denotă că, în realitate, urgenţa adoptării acestor prevederi a fost determinată de necesitatea acoperirii viciilor de neconstituţionalitate care afectează Ordonanţa Guvernului nr. 12/2014. Mai mult, circumstanţele particulare ale prezentei cauze denotă că există suspiciuni rezonabile în sensul că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 a fost adoptată pro causa, pentru a permite adoptarea unei decizii nelegale, viciată prin aceea că între data audierilor (23.10.2014) şi data deliberării (9.12.2014), cvorumul nu mai putea fi întrunit, respectiv componenţa membrilor plenului Consiliului Concurenţei nu mai putea fi aceeaşi.
    14. În al doilea rând, garanţia fundamentală a respectării egalităţii de tratament şi a dreptului la apărare al persoanei investigate o reprezintă respectarea continuităţii organului colegial abilitat de lege pentru a constata şi a sancţiona. Dreptul persoanei investigate de a beneficia de aceeaşi componenţă a plenului reprezintă reflexul în plan administrativ al respectării dreptului la un proces echitabil. Acest drept garantat de Constituţie şi instituit în favoarea persoanei investigate prin art. 19 din legea organică a concurenţei a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014. Or, art. 115 alin. (6) din Constituţie este clar şi imperativ atunci când interzice adoptarea unor ordonanţe de urgenţă care "să afecteze drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie".
    15. În al treilea rând, s-a mai arătat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 este neconstituţională, fiind aprobată cu încălcarea art. 115 alin. (5) teza finală din Constituţie, care impunea aprobarea acesteia cu majoritatea prevăzută la art. 76 alin. (1) pentru legile organice. Or, astfel cum rezultă din Legea nr. 20/2015 de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, aceasta a fost adoptată cu majoritatea prevăzută de art. 76 alin. (2) pentru legile ordinare.
    16. La rândul său, Legea nr. 20/2015 este neconstituţională, fiind emisă cu încălcarea art. 76 alin. (1) şi art. 115 alin. (5) din Constituţie, deoarece reprezintă o lege ordinară prin care se modifică, respectiv se aprobă o ordonanţă de urgenţă, care modifică prevederi în domeniul legii organice.
    17. Se mai susţine că decizia Consiliului Concurenţei a fost emisă cu încălcarea dreptului la apărare, în condiţiile în care nu s-a acordat accesul la toate documentele din dosarul de investigaţie şi nu a existat posibilitatea să se conteste, anterior emiterii deciziei, actele unilaterale emise de Consiliul Concurenţei prin care i s-a refuzat accesul la dosar, deoarece Legea concurenţei a fost modificată prin art. III din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2014 în sensul că actele privind acordarea/neacordarea accesului la dosar pot fi atacate numai o dată cu decizia prin care se finalizează investigaţia.
    18. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că prevederile de lege criticate sunt conforme dispoziţiilor constituţionale invocate, reţinând că actul normativ criticat a fost emis în baza art. 1 pct. 1.16 din Legea nr. 119/2014: "Finanţe publice şi economie" - "modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, cu modificările şi completările ulterioare, şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei". De asemenea, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 568 din 15 septembrie 2015.
    19. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    20. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 568 din 15 septembrie 2015.
    21. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiilor de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosare, susţinerile avocatului autorilor excepţiei şi ale reprezentantului Consiliului Concurenţei, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    22. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    23. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, îl constituie:
    - Art. III, în special, pct. 1, 5 şi 6, din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 6 august 2014;
    – Legea nr. 117/2015 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 22 mai 2015, în special, articolul unic pct. 6 şi 8 din lege;
    – Art. 50, în special, pct.1 şi 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 9 decembrie 2014;
    – Legea nr. 20/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 6 martie 2015.

    24. Având în vedere că în cauze sunt formulate şi critici de neconstituţionalitate extrinsecă, Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie atât prevederile actelor normative criticate, în ansamblul lor, cât şi prevederile din aceste acte normative menţionate punctual în actele de sesizare. Curtea observă că aceste prevederi legale au produs efecte juridice în cauzele deduse judecăţii şi pe parcursul derulării procedurii în faţa Consiliului Concurenţei, în diferitele ei etape, şi având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile: Ordonanţei Guvernului nr. 12/2014, în ansamblul său, şi, în special, a prevederilor art. III pct. 1, 5 şi 6 din ordonanţă, ale Legii nr. 117/2015, în ansamblul său, şi, în special, a prevederilor articolului unic pct. 6 şi 8 din lege, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, în ansamblul său, şi, în special, a prevederilor art. 50 pct. 1 şi 5 din ordonanţa de urgenţă şi ale Legii nr. 20/2015.
    25. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 24 privind dreptul la apărare, art. 76 alin. (1) şi (2) privind adoptarea legilor şi în art. 115 alin. (1), (4), (5) şi (6) privind delegarea legislativă.
    26. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici de neconstituţionalitate similare, iar prin Decizia nr. 622 din 13 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 20 ianuarie 2017, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate. De asemenea, prevederile art. III pct. 5 şi 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2014 au mai format obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 568 din 15 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 12 noiembrie 2015 şi Decizia nr. 835 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2016, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiate excepţiile de neconstituţionalitate.
    27. Astfel, referitor la Consiliul Concurenţei, Curtea a observat că Legea fundamentală nu nominalizează explicit, nu cuprinde reglementări exprese referitoare la această autoritate administrativă autonomă şi nici nu impune reglementarea organizării sau funcţionării sale prin norme de natura legii organice, ale cărei domenii, stabilite prin art. 73 alin. (3) din Constituţie, sunt de strictă interpretare şi aplicare. În acelaşi timp, Curtea a reţinut că, potrivit art. 117 alin. (3) din Constituţie "Autorităţi administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică", dispoziţiile constituţionale menţionate fiind de asemenea de strictă interpretare (a se vedea în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 16 din 10 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 29 ianuarie 2007), fără a putea fi extinse şi cu privire la organizarea şi funcţionarea unor asemenea autorităţi. Exigenţa constituţională privind reglementarea prin lege organică vizează, aşadar, doar înfiinţarea Consiliului Concurenţei, ca autoritate administrativă autonomă, iar această exigenţă a fost respectată, având în vedere că Legea concurenţei nr. 21/1996 a fost adoptată cu majoritatea cerută pentru legile organice [majoritate prevăzută art. 74 alin. (1) din Constituţie, devenit art. 76 alin. (1) din Constituţia republicată în anul 2003]. Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din capitolul IV intitulat "Consiliul Concurenţei" din Legea nr. 21/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 29 februarie 2016, "Se înfiinţează Consiliul Concurenţei, autoritate administrativă autonomă în domeniul concurenţei, cu personalitate juridică, care îşi exercită atribuţiile potrivit prevederilor prezentei legi."
    28. Referitor la condiţiile de cvorum şi pentru luarea deciziilor de Plenul Consiliului Concurenţei, la care se referă dispoziţiile de lege criticate, respectiv, art. III pct. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 12/2014, art. 50 pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 şi articolul unic pct. 6 din Legea nr. 117/2015, Curtea a constatat că acestea reprezintă aspecte privind funcţionarea Consiliului Concurenţei, fără a reglementa cu privire la statutul acestei autorităţi. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din capitolul IV din Legea nr. 21/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 29 februarie 2016, "Consiliul Concurenţei îşi desfăşoară activitatea, deliberează şi ia decizii în plen sau în comisii. Plenul Consiliului Concurenţei se întruneşte valabil în prezenţa majorităţii membrilor în funcţie, dar nu mai puţin de 3 dintre aceştia, şi adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor prezenţi. Comisia adoptă hotărâri cu majoritatea voturilor membrilor. Plenul adoptă hotărâri asupra chestiunilor de natură economico-administrativă, la solicitarea preşedintelui."
    29. Prin Decizia nr. 568 din 15 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 12 noiembrie 2015, Curtea Constituţională a statuat că "reglementarea statutului Consiliului Concurenţei se realizează prin norme de natura legii organice, dar procedurile în faţa sa, vizate de obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, sunt stabilite prin norme de natura legii ordinare". Curtea a precizat că menţiunea din considerente privind statutul Consiliului Concurenţei, acela de autoritate administrativă autonomă, şi reglementarea acestuia prin lege organică îşi găseşte temeiul în art. 117 alin. (3) din Constituţie privind înfiinţarea prin lege organică a autorităţilor administrative autonome, nereferindu-se, aşadar, la organizarea şi funcţionarea sa.
    30. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut distincţia între noţiuni precum "organizare", "funcţionare", "statut". Astfel, prin Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014 asupra propunerii legislative privind revizuirea Constituţiei României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, la paragraful 228, Curtea a reţinut că "Propunerea vizează completarea categoriei legilor organice cu privire la legile care reglementează domeniul organizării, funcţionării sau statutului unor autorităţi publice".
    31. În lumina acestor considerente, Curtea a reţinut că autorii excepţiei pleacă, în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate, de la o premisă greşită, aceea că reglementările referitoare la organizarea şi funcţionarea Consiliului Concurenţei ţin de domeniul legii organice, premisă care, aşa cum s-a arătat mai sus, nu îşi găseşte temei în niciuna dintre dispoziţiile Constituţiei. Pe cale de consecinţă, în condiţiile în care Constituţia nu cuprinde dispoziţii referitoare la reglementarea prin lege organică a organizării şi funcţionării Consiliului Concurenţei - autoritate administrativă autonomă, ci doar în legătură cu înfiinţarea sa prin lege organică, Curtea nu a reţinut criticile de neconstituţionalitate extrinsecă formulate.
    32. De asemenea, astfel cum a statuat Curtea Constituţională, în jurisprudenţa sa, printr-o lege ordinară se pot modifica dispoziţii dintr-o lege organică, dacă acestea nu conţin norme de natura legii organice, întrucât se referă la aspecte care nu sunt în directă legătură cu domeniul de reglementare al legii organice, în consecinţă, criteriul material este cel definitoriu pentru a analiza apartenenţa sau nu a unei reglementări la categoria legilor ordinare sau organice (a se vedea şi Decizia nr. 53 din 18 mai 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 9 noiembrie 1994, Decizia nr. 88 din 2 iunie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 3 iunie 1998, şi Decizia nr. 442 din 10 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 15 iulie 2015).
    33. Totodată, cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă aduse Ordonanţei Guvernului nr. 12/2014, Curtea a observat că acestea sunt asemănătoare celor deja examinate cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 568 din 15 septembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 12 noiembrie 2015, şi Deciziei nr. 835 din 8 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2016. Astfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că Ordonanţa Guvernului nr. 12/2014 a fost adoptată în temeiul art. 1 pct. I.16 din Legea nr. 119/2014 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 14 iulie 2014, lege care a permis Guvernului să adopte ordonanţa pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, cu modificările şi completările ulterioare, şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei. De asemenea, examinând formula de atestare a legalităţii adoptării, astfel cum aceasta apare cu ocazia primei publicări a Legii concurenţei nr. 21/1996 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 30 aprilie 1996, Curtea a constatat faptul că aceasta a fost adoptată ca o lege organică. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că este posibil ca o lege organică să cuprindă, din motive de politică legislativă, şi norme de natura legii ordinare, dar fără ca aceste norme să capete caracter organic, întrucât, altfel, s-ar extinde domeniile rezervate de Constituţie legii organice (a se vedea în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 548 din 15 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 2 iulie 2008, şi Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009). De aceea, Curtea a reiterat că, printr-o lege ordinară se pot modifica dispoziţii dintr-o lege organică, dacă acestea nu conţin norme de natura legii organice, întrucât se referă la aspecte care nu sunt în directă legătură cu domeniul de reglementare al legii organice. Curtea a mai reţinut că procedurile în faţa Consiliului Concurenţei sunt stabilite prin norme de natura legii ordinare, fapt ce a permis Guvernului ca, în baza unei legi de abilitare (Legea nr. 119/2014), să le modifice prin intermediul Ordonanţei Guvernului nr. 12/2014. Ca atare, Curtea nu a putut reţine critica referitoare la încălcarea art. 115 alin. (1) din Constituţie.
    34. Referitor la critica de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, formulată în raport cu art. 115 alin. (4) din Constituţie, Curtea a reţinut că urgenţa adoptării acestui act normativ a fost motivată potrivit preambulului său şi notei de fundamentare. Astfel, actul normativ criticat a fost adoptat având în vedere necesitatea adaptării legislaţiei naţionale în domeniul ajutorului de stat cu legislaţia Uniunii Europene şi necesitatea creării unui cadru legislativ care să garanteze îndeplinirea condiţionalităţilor ex-ante impuse de Comisia Europeană României pentru accesarea fondurilor europene în perioada de programare 2014-2020. Guvernul a motivat că prin adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă se doreşte implementarea unui mecanism de control, la nivel naţional, prin care să se stabilească atribuţiile şi obligaţiile furnizorilor, beneficiarilor şi ale Consiliului Concurenţei în implementarea măsurilor de natura ajutorului de stat şi de minimis pentru a se facilita absorbţia fondurilor europene şi a se evita recuperarea acestora.
    35. Considerând că se impune luarea unor măsuri urgente în vederea creării unui cadru legislativ la nivel naţional care să răspundă solicitărilor Comisiei Europene atât în domeniul ajutorului de stat, cât şi în domeniul fondurilor europene, este necesară adoptarea prezentei ordonanţe de urgenţă care să reglementeze modul în care fondurile publice (naţionale şi europene), destinate mediului de afaceri, sunt folosite.
    36. Totodată, în nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, Guvernul arată că modificările şi completările ce se propun a fi aduse Legii concurenţei nr. 21/1996 vizează, printre altele, eficientizarea activităţii Consiliului Concurenţei, prin raportare la gradul de încărcare al fiecărui membru al plenului, luând în considerare lucrările în care este implicat acesta, precum şi realizarea unei concordanţe depline cu legislaţia specifică înalţilor funcţionari publici. Se mai reţine că situaţia extraordinară, care impune modificarea Legii concurenţei din perspectiva organizatorică şi a alocării resurselor, constă în volumul activităţii curente care a cunoscut o creştere substanţială, proporţional cu evoluţia accelerată a pieţei româneşti. Această împrejurare implică analize eficiente şi complexe care trebuie realizate cu celeritate, astfel încât să nu se creeze premise negative de blocaj ale activităţii unuia dintre organismele menite să asigure funcţionalitatea economiei.
    37. De asemenea, potrivit notei de fundamentare, urgenţa, în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie, a fost explicată, în ceea ce priveşte necesitatea modificării legii concurenţei cu privire la regimul juridic aplicabil înalţilor funcţionari publici din cadrul autorităţii, prin aceea că „actuala prevedere din lege nu corespunde reglementărilor de principiu în domeniul funcţiei publice în privinţa înalţilor funcţionari publici, nefiind conturat statutul secretarului general/secretarilor generali adjuncţi, cu implicaţii negative asupra activităţii funcţionale a instituţiei“.
    38. În fine, referitor la critica de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 în raport cu art. 115 alin. (5) potrivit căruia "Ordonanţa de urgenţă cuprinzând norme de natura legii organice se aprobă cu majoritatea prevăzută la articolul 76 alineatul (1)", Curtea a constatat că actul normativ nu cuprinde norme de natura legii organice, întrucât se referă la aspecte care nu sunt în legătură cu înfiinţarea Consiliului Concurenţei ca autoritate administrativă autonomă.
    39. Referitor la critica de neconstituţionalitate punctual formulată în privinţa art. 50 pct. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014, potrivit cărora "(4) Documentele, datele şi informaţiile confidenţiale din dosarul cauzei sunt accesibile pentru consultare ori obţinere de copii şi/sau extrase doar prin ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei, ce poate fi atacat numai odată cu decizia prin care se finalizează investigaţia, prin aceeaşi cerere de chemare în judecată.", Curtea a reţinut că o soluţie legislativă similară a mai fost supusă controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 568 din 15 septembrie 2015, citată mai sus, Curtea a reţinut că reglementarea atacării odată cu fondul sau separat de fond a ordinului preşedintelui Consiliului Concurenţei privind documentele, datele şi informaţiile confidenţiale din dosarul cauzei este la latitudinea legiuitorului, acesta putând alege aplicarea uneia sau a alteia dintre cele două soluţii legislative care sunt, deopotrivă, constituţionale în ipoteza dată. În consecinţă, Curtea nu a reţinut încălcarea dispoziţiilor art. 16, 21, 24 şi 52 din Constituţie.
    40. În aceste condiţii, Curtea a constatat că actul normativ supus controlului de constituţionalitate întruneşte exigenţele stabilite de art. 115 din Constituţie în ceea ce priveşte ordonanţele de urgenţă ale Guvernului, astfel încât critica de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 este neîntemeiată.
    41. În raport cu cele statuate anterior, Curtea nu a reţinut nici critica de neconstituţionalitate extrinsecă formulată în privinţa Legii nr. 20/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996 şi a Legii nr. 117/2015 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei, în raport cu art. 76 alin. (1) din Constituţie.
    42. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia pronunţată, precum şi considerentele care au fundamentat-o, îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
    43. În ceea ce priveşte solicitarea avocatului autorilor excepţiei, exprimată oral în faţa Curţii Constituţionale, cu prilejul susţinerii excepţiei, de a se analiza constituţionalitatea textelor legale criticate şi sub aspectul încălcării art. 52 alin. (2) şi art. 73 alin. (3) lit. t) din Constituţie, Curtea constată că nu poate fi primită. În jurisprudenţa sa, de exemplu Decizia nr. 63 din 25 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 14 februarie 2007 şi Decizia nr. 848 din 18 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 829 din 10 decembrie 2012, Curtea a arătat că motivarea excepţiei, prin indicarea textelor constituţionale invocate, trebuie să fie făcută chiar prin actul de sesizare a Curţii, pentru a fi posibilă exercitarea controlului de constituţionalitate, deci în momentul ridicării excepţiei de neconstituţionalitate în faţa instanţei de judecată, deoarece Curtea Constituţională este competentă să se pronunţe numai în limitele sesizării, iar invocarea în susţinerea excepţiei a unor dispoziţii constituţionale direct în faţa Curţii, şi nu în faţa instanţei de judecată care a sesizat Curtea cu excepţia de neconstituţionalitate, contravine atât prevederilor art. 10 alin. (2) şi art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cât şi celor ale art. 146 lit. d) din Constituţie.
    44. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Agroalim Distribution - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.228/2/2015 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi de S.C. Star Foods EM - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 3.246/2/2015 al aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi constată că prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 12/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei, în ansamblul său, şi, în special, a prevederilor art. III pct. 1, 5 şi 6 din ordonanţă, ale Legii nr. 117/2015 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale şi a altor acte în domeniul protecţiei concurenţei, în ansamblul său, şi, în special, a prevederilor articolului unic pct. 6 şi 8 din lege, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, în ansamblul său, şi, în special, a prevederilor art. 50 pct. 1 şi 5 din ordonanţa de urgenţă şi ale Legii nr. 20/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 14 martie 2017.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Simina Popescu-Marin


    -----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016