Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 1.748/1/2018
┌─────────┬────────────────────────────┐
│Mirela │- preşedintele cu delegaţie │
│Sorina │al Secţiei penale a Înaltei │
│Popescu │Curţi de Casaţie şi Justiţie│
├─────────┼────────────────────────────┤
│Ionuţ │ │
│Mihai │- judecător la Secţia penală│
│Matei │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Alexandra│ │
│Iuliana │- judecător la Secţia penală│
│Rus │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Oana │- judecător la Secţia penală│
│Burnel │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Luciana │- judecător la Secţia penală│
│Mera │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Marius │ │
│Dan │- judecător la Secţia penală│
│Foitoş │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Geanina │ │
│Cristina │- judecător la Secţia penală│
│Arghir │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Ştefan │- judecător la Secţia penală│
│Pistol │ │
├─────────┼────────────────────────────┤
│Ioana │- judecător la Secţia penală│
│Bogdan │ │
└─────────┴────────────────────────────┘
Pe rol se află soluţionarea sesizării formulate de Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 676/267/2017 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „în interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi (5) din Codul penal pentru pedeapsa anterioară ce constituie primul termen al recidivei, prin pedeapsă «executată sau considerată ca executată» se are în vedere pedeapsa astfel recalculată urmare a aplicării art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 sau durata pedepsei aplicată anterior prin hotărârea definitivă de condamnare calculată conform dispoziţiilor art. 71 din Codul penal raportat la art. 186 din Codul penal.“ Completul competent să judece sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile ce formează obiectul Dosarului nr. 1.748/1/2018 a fost legal constituit conform dispoziţiilor art. 476 alin. (6) din Codul de procedură penală, ale art. 27^4 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Şedinţa a fost prezidată de către preşedintele cu delegaţie al Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, doamna judecător Mirela Sorina Popescu. Conform art. 27^6 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la şedinţa de judecată a participat doamna Manuela-Magdalena Dolache, magistrat-asistent în cadrul Secţiei penale. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de doamna procuror Marinela Mincă. Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, învederând obiectul Dosarului nr. 1.748/1/2018 aflat pe rolul Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală. A arătat că, la data de 5 septembrie 2018, s-a depus raportul întocmit de judecătorul-raportor, care a fost comunicat la aceeaşi dată Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi părţilor din proces, potrivit art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. De asemenea, a învederat că, la data de 2 august 2018, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus la dosar concluzii scrise, iar la data de 25 septembrie 2018, ora 18,30, inculpatul S. C. A. a transmis, prin fax, un punct de vedere. În continuare, a menţionat că la dosar au fost transmise puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie de către Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Suceava şi Curtea de Apel Timişoara, precum şi de unele instanţe arondate. Nu au exprimat o opinie proprie Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanţa şi Curtea de Apel Iaşi. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt alte cereri sau excepţii de formulat, a solicitat doamnei procuror Marinela Mincă să susţină punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema supusă dezbaterii în Dosarul nr. 1.748/1/2018. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, referitor la problema de drept privind interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi (5) din Codul penal, şi anume dacă pentru pedeapsa anterioară care constituie primul termen al recidivei, prin pedeapsă „executată sau considerată ca executată“ se are în vedere pedeapsa recalculată, ca urmare a aplicării art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, sau pedeapsa, aşa cum a fost stabilită prin hotărârea definitivă de condamnare, potrivit art. 71 din Codul penal raportat la art. 186 din Codul penal, a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, sesizarea provenind din partea unei instanţe învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, respectiv în apel. De asemenea, a arătat că asupra problemei de drept nu s-a hotărât anterior prin intermediul unei hotărâri prealabile sau al unui recurs în interesul legii. A precizat că în aceeaşi materie s-a mai pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin Decizia nr. 7/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 2 iulie 2018, însă aceasta nu a vizat aspectele evocate de instanţa de trimitere în prezenta cauză. Aşadar, a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării, eventuala dezlegare a chestiunii de drept având înrâurire asupra fondului cauzei, câtă vreme calea de atac vizează greşita înlăturare a stării de recidivă. În opinia reprezentantului Ministerului Public, în ipoteza săvârşirii unei infracţiuni în termenul liberării condiţionate, persoana condamnată beneficiază de recalcularea pedepsei executate efectiv, aşa cum s-a statuat prin Decizia nr. 7/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 2 iulie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, astfel încât trebuie stabilit tipul de recidivă. S-a susţinut că ceea ce face diferenţa între recidiva postcondamnatorie şi recidiva postexecutorie este momentul în care a fost săvârşită infracţiunea care reprezintă al doilea termen al recidivei, respectiv dacă aceasta a fost comisă după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei care reprezintă primul termen al recidivei. Prin „pedeapsă executată“ se înţelege acea parte din durata pedepsei închisorii stabilită prin hotărâre definitivă care a fost efectiv executată de persoana condamnată, în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii sau a unei măsuri preventive privative de libertate. Prin „pedeapsă considerată ca executată“ se înţelege durata din pedeapsa închisorii care, deşi nu a fost executată efectiv, prin voinţa legiuitorului, are aceeaşi natură juridică, aceasta fiind şi ipoteza expusă în speţa de faţă. Reprezentantul Ministerului Public a arătat că într-o astfel de situaţie, în care restul rămas de executat este înlăturat în întregime ca efect al recalculării pedepsei conform art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, nu se schimbă tipul de recidivă, din recidiva postcondamnatorie în recidiva postexecutorie, instanţa urmând a lua act că pedeapsa anterioară a fost executată şi nu mai este niciun rest de executat. În caz contrar, s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a hotărârii prin care s-a stabilit durata termenului de liberare condiţionată şi s-ar crea o situaţie dezavantajoasă pentru persoana condamnată, în condiţiile în care are loc o convertire din recidiva postcondamnatorie în recidiva postexecutorie, cu consecinţa stabilirii unui pedepse mai mari. Într-o asemenea ipoteză, se ajunge într-o situaţie atipică în care, deşi se reţine recidiva postcondamnatorie, tratamentul sancţionator al acesteia este inoperant, urmând a se constata că persoana în cauză nu mai are nimic de executat din pedeapsa anterioară. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a reţinut dosarul în pronunţare. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării Prin Încheierea de şedinţă din data de 21 iunie 2018 pronunţată în Dosarul nr. 676/267/2017, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea dezlegării următoarei chestiuni de drept: „în interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi (5) din Codul penal pentru pedeapsa anterioară ce constituie primul termen al recidivei, prin pedeapsă «executată sau considerată ca executată» se are în vedere pedeapsa astfel recalculată urmare a aplicării art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 sau durata pedepsei aplicată anterior prin hotărârea definitivă de condamnare calculată conform dispoziţiilor art. 71 din Codul penal raportat la art. 186 din Codul penal“. II. Expunerea succintă a cauzei Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a fost sesizată cu apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Novaci împotriva Sentinţei penale nr. 1 pronunţate la data de 15 ianuarie 2018 de Judecătoria Novaci în Dosarul nr. 676/267/2017. Prin Sentinţa penală nr. 1 pronunţată la data de 15 ianuarie 2018, Judecătoria Novaci a dispus, cu privire la latura penală a cauzei, următoarele: S-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei. În baza art. 386 din Codul de procedură penală, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului S.C.A. din infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea art. 41 alin. (1) din Codul penal, în infracţiunea prevăzută de art. 335 alin. (1) din Codul penal. S-a admis cererea inculpatului de judecare a cauzei potrivit procedurii prevăzute de art. 375 din Codul de procedură penală. În baza art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală şi a art. 335 alin. (1) din Codul penal, având în vedere dispoziţiile art. 375 din Codul de procedură penală, raportat la art. 396 alin. (10) din acelaşi Cod, a fost condamnat inculpatul S.C.A. la pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 91 din Codul penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform dispoziţiilor art. 92 din Codul penal. În baza art. 93 alin. (1) din Codul penal, a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din Codul penal, s-a impus condamnatului să execute obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Gorj. În temeiul art. 404 alin. (2) din Codul de procedură penală coroborat cu art. 91 alin. (4) din Codul penal, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din Codul penal. Judecătoria a reţinut, în fapt, că la data de 29.08.2014, în jurul orelor 16,30, în timp ce conducea autoutilitara marca ARO 320, cu nr. de înmatriculare GJ pe strada Rânca din oraşul Novaci, pe DN 67, inculpatul a fost oprit de către organele de poliţie, iar la solicitarea documentelor, acesta a declarat că nu are asupra sa niciun document şi că se numeşte S.G.C. Întrucât existau neconcordanţe cu privire la fizionomia acestuia, a fost condus la sediul Poliţiei Oraş Novaci, unde s-a procedat la compararea fotografiei din baza de date a numitului S.G.C. şi persoana în cauză, respectiv conducătorul auto. Constatându-se că există deosebiri cu privire la fizionomie, s-a stabilit identitatea conducătorului auto, în persoana numitului S.C.A., care în baza de date nu figura cu permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Ulterior, respectiv la data de 15.02.2017, în prezenţa avocatului ales, a fost audiat inculpatul, acesta recunoscând şi regretând faptul că a condus autoutilitara pe drumurile publice, însă pe o distanţă scurtă de circa 200-300 metri, respectiv de la un magazin unde fusese lăsat de fratele său. A mai declarat inculpatul că a urmat cursurile şcolii de şoferi, însă nu a susţinut examenul pentru permis de conducere. Aceleaşi aspecte le-a susţinut inculpatul şi cu ocazia audierii la procuror la data de 21.03.2017. În drept, s-a reţinut că fapta săvârşită de către inculpatul S.C.A. care, în 29.08.2014, în jurul orelor 16,30, a fost depistat de organele de poliţie conducând pe drumurile publice autoutilitara marca ARO 320, cu nr. de înmatriculare GJ pe strada Rânca din oraşul Novaci, pe DN 67 C, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. (1) din Codul penal. S-a reţinut că inculpatul a dovedit perseverenţă infracţională, fiind condamnat anterior pentru acelaşi gen de infracţiuni, prin Sentinţa penală nr. 80 din 11.02.2010 pronunţată de Judecătoria Târgu Cărbuneşti, în Dosarul nr. 1.886/317/2009, respectiv prin Sentinţa penală nr. 102 din 27.09.2011 a Judecătoriei Novaci rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1.201 din 23.05.2012 pronunţată de Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 1.664/267/2011. Având în vedere cele arătate mai sus instanţa a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (1) din Codul penal. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Novaci criticând-o pentru nelegalitate. În dezvoltarea motivelor de apel formulate de Parchet au fost invocate critici privind înlăturarea, în mod nejustificat, a stării de recidivă din încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului. Potrivit informaţiilor comunicate de către Penitenciarul Târgu Jiu, la solicitarea instanţei de apel, la data de 22.10.2013 inculpatul a fost liberat condiţionat din pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 102/2011 a Judecătoriei Novaci, având un rest neexecutat de 311 zile închisoare. Inculpatul a executat din această pedeapsă un număr de 455 de zile în condiţii necorespunzătoare, în perioada 22.07.2012-22.10.2013, iar conform art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, ar fi beneficiat de 90 de zile executate suplimentar în condiţii necorespunzătoare. III. Punctul de vedere al completului care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie În interpretarea dispoziţiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, modalitatea de calcul al „pedepsei executate efectiv“ se aplică atât condamnaţilor care se află sau se aflau în detenţie la data intrării în vigoare a dispoziţiilor art. I pct. 3 din Legea nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cât şi a celor ce au fost deja liberaţi condiţionat, atât timp cât aceste persoane au executat pedeapsa în condiţii necorespunzătoare, ulterior datei de 24.07.2012. Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a apreciat că în situaţia în care se constată existenţa stării de recidivă, pentru determinarea „pedepsei efectiv executate“ sau „considerată ca executată“ şi, deci, stabilirea felului recidivei, nu trebuie să se ţină seama de reducerea operată potrivit art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, iar calculul duratei pedepsei pentru primul termen al recidivei să se realizeze doar în temeiul dispoziţiilor art. 71 din Codul penal raportat la art. 186 din Codul penal, aceasta neputând fi modificată de legea de executare a pedepsei. IV. Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate Au comunicat puncte de vedere asupra problemei de drept în discuţie Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Braşov, Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Craiova, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Suceava şi Curtea de Apel Timişoara. Într-o primă opinie, exprimată de Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Ploieşti, Curtea de Apel Piteşti, Curtea de Apel Suceava (în majoritate), Curtea de Apel Timişoara, Tribunalul Braşov, Tribunalul Călăraşi, Tribunalul Ialomiţa, Judecătoria Baia Mare, Judecătoria Galaţi (în majoritate), Judecătoria Rupea, Judecătoria Timişoara şi Judecătoria Tulcea, s-a reţinut că pentru pedeapsa anterioară ce constituie primul termen al recidivei, prin pedeapsă „executată sau considerată ca executată“ se are în vedere pedeapsa astfel recalculată ca urmare a aplicării art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare. În cea de-a doua opinie, exprimată de Curtea de Apel Bacău, Curtea de Apel Braşov (în majoritate), Curtea de Apel Craiova (în majoritate), Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Arad, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Tribunalul Bucureşti (în majoritate), Tribunalul Caraş-Severin, Tribunalul Covasna, Tribunalul Dolj, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Gorj, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Timiş, Judecătoria Balş, Judecătoria Bistriţa, Judecătoria Buftea, Judecătoria Caracal, Judecătoria Cornetu, Judecătoria Drobeta-Turnu Severin, Judecătoria Lieşti, Judecătoria Reşiţa, Judecătoria Şimleu Silvaniei, Judecătoria Tecuci s-a reţinut că pentru determinarea pedepsei efectiv executate sau considerate ca executate şi, deci, stabilirea felului recidivei, nu trebuie să se ţină seama de reducerea operată potrivit art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, iar calculul duratei pedepsei pentru primul termen al recidivei trebuie să se realizeze doar în temeiul dispoziţiilor art. 71 din Codul penal raportate la art. 186 din Codul de procedură penală, acestea neputând fi modificate de legea sus-menţionată. Nu au exprimat o opinie proprie Curtea de Apel Alba Iulia, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanţa şi Curtea de Apel Iaşi. V. Examenul jurisprudenţei Instanţele la care au fost identificate hotărâri judecătoreşti relevante în această materie sunt: Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a penală (Decizia penală nr. 938/A din 28.06.2018), Curtea de Apel Constanţa (Decizia penală nr. 883/P din 22 septembrie 2016), Judecătoria Aiud (Sentinţa penală nr. 743 din 15.06.2018) şi Judecătoria Jibou (Sentinţa penală nr. 160 din 27 octombrie 2017 - definitivă la data de 14 februarie 2018 prin Decizia penală nr. 251/A din 14 februarie 2018 a Curţii de Apel Cluj - Dosarul nr. 2.905/1.752/2016 şi Sentinţa penală nr. 191 din 14 noiembrie 2017 definitivă la data de 6 februarie 2018 prin Decizia penală nr. 200/A/2018 a Curţii de Apel Cluj - Dosar nr. 1.804/1.752/2017). VI. Jurisprudenţă relevantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Prin Decizia nr. 7/2018 pronunţată în Dosarul nr. 436/1/2018 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 2 iulie 2018, s-a stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancţionator de la art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) din Codul penal, trebuie recalculată, începând cu data de 24.07.2012, perioada executată efectiv din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiţionată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor calculate ca executate în considerarea condiţiilor de detenţie necorespunzătoare. VII. Jurisprudenţă relevantă a Curţii Constituţionale Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată. VIII. Jurisprudenţă relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului Nu au fost identificate decizii relevante în problema de drept analizată. IX. Punctul de vedere exprimat de Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informare juridică din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Cu privire la chestiunea de drept care formează obiectul sesizării prealabile în Dosarul nr. 1.748/1/2018, în acord cu punctul de vedere exprimat în Dosarul nr. 436/1/2018, în interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi (5) din Codul penal, în cazul persoanelor liberate condiţionat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, pedeapsa anterioară este considerată ca executată la expirarea intervalului care constituie termen de supraveghere, prevăzut în hotărârea definitivă de liberare condiţionată. Recalcularea „perioadei executate efectiv“, conform art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, nu modifică data la care pedeapsa anterioară este considerată ca executată şi nici modalitatea recidivei (postcondamnatorie sau postexecutorie). Existenţa recidivei postcondamnatorii sau a recidivei postexecutorii poate fi stabilită numai prin raportare la hotărârea definitivă prin care s-a dispus liberarea condiţionată, întrucât recalcularea realizată în cadrul procesului penal ulterior având ca obiect noua infracţiune nu poate pune în discuţie autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive prin care s-a dispus liberarea condiţionată. Recalcularea realizată ulterior liberării condiţionate dispuse printr-o hotărâre definitivă şi ulterior săvârşirii noii infracţiuni nu poate transforma retroactiv recidiva postcondamnatorie în recidivă postexecutorie. În raport cu hotărârea definitivă prin care s-a dispus liberarea condiţionată, persoana condamnată a săvârşit noua infracţiune în stare de recidivă postcondamnatorie, iar recalcularea realizată în cadrul procesului penal ulterior având ca obiect noua infracţiune nu poate modifica retroactiv modalitatea recidivei. Pe baza dispoziţiilor art. 100 alin. (6) şi art. 106 teza I din Codul penal se desprinde concluzia că, în ipoteza în care persoana liberată condiţionat a săvârşit o nouă infracţiune în intervalul care constituie termen de supraveghere (descoperită în interiorul acestui interval), stabilit cu autoritate de lucru judecat în hotărârea definitivă de liberare condiţionată, pedeapsa nu este considerată ca executată şi, în consecinţă, sunt incidente dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Codul penal referitoare la recidiva postcondamnatorie, iar nu dispoziţiile art. 43 alin. (5) din Codul penal referitoare la recidiva postexecutorie. Recalcularea realizată pe baza dispoziţiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul procesului penal ulterior având ca obiect noua infracţiune (săvârşită şi descoperită în interiorul intervalului stabilit prin hotărârea definitivă de liberare condiţionată) nu poate pune în discuţie autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive prin care s-a dispus liberarea condiţionată din punctul de vedere al termenului de supraveghere stabilit în dispozitivul acesteia şi, în consecinţă, nu poate transforma retroactiv recidiva postcondamnatorie în recidivă postexecutorie. În consecinţă, în ipoteza în care noua infracţiune este săvârşită (şi descoperită) în interiorul intervalului stabilit în hotărârea definitivă de liberare condiţionată, sunt incidente dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Codul penal referitoare la recidiva postcondamnatorie, indiferent dacă, prin recalculare, data săvârşirii infracţiunii ar fi plasată, retroactiv, în afara acestui interval. În această ipoteză, prin recalculare, se reduce restul de pedeapsă rămas neexecutat. În cazul persoanelor liberate condiţionat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, recalcularea „perioadei executate efectiv“, conform art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, se întemeiază pe ideea de a asigura compensarea pentru cazarea în condiţii necorespunzătoare a acestor persoane, pentru raţiuni de echitate, în ipoteza în care se ridică problema revocării liberării condiţionate. Întemeindu-se pe ideea de a asigura compensarea pentru cazarea în condiţii necorespunzătoare, recalcularea nu poate modifica instituţia recidivei reglementată în Codul penal, şi nici regulile generale pe baza cărora se stabileşte existenţa recidivei postcondamnatorii sau a recidivei postexecutorii. Determinarea intervalului care constituie termen de supraveghere, în cuprinsul dispozitivului hotărârii prin care se dispune liberarea condiţionată, pe de o parte, permite stabilirea exactă a momentului la care pedeapsa anterioară este considerată ca executată şi, pe de altă parte, asigură caracterul previzibil al tratamentului sancţionator la care se expune persoana condamnată, dacă săvârşeşte o nouă infracţiune în intervalul menţionat. În cazul hotărârilor de liberare condiţionată pronunţate în temeiul dispoziţiilor Codului penal anterior, care nu presupun stabilirea unui termen de supraveghere, pedeapsa anterioară este considerată ca executată prin raportare la durata acesteia stabilită prin hotărârea definitivă de condamnare, iar recalcularea „perioadei executate efectiv“, conform art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, nu modifică data la care pedeapsa anterioară este considerată ca executată sau modalitatea recidivei. Nici în acest caz recalcularea realizată pe baza dispoziţiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul procesului penal ulterior având ca obiect noua infracţiune nu poate pune în discuţie autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive de condamnare şi nu poate transforma retroactiv recidiva postcondamnatorie în recidivă postexecutorie. În raport cu considerentele expuse, s-a opinat în sensul că în interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi (5) din Codul penal, în cazul persoanelor liberate condiţionat înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, pedeapsa anterioară este considerată ca executată la expirarea intervalului care constituie termen de supraveghere, prevăzut în hotărârea definitivă de liberare condiţionată. Recalcularea „perioadei executate efectiv“, conform art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, nu modifică data la care pedeapsa anterioară este considerată ca executată şi nici modalitatea recidivei (postcondamnatorie sau postexecutorie). X. Punctul de vedere exprimat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie În ce priveşte admisibilitatea sesizării, s-a apreciat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 465 din Codul de procedură penală, întrucât aceasta aparţine unei curţi de apel învestite cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, iar de lămurirea chestiunii de drept care formează obiectul sesizării (dacă aplicarea în cauză a dispoziţiilor privind recursul compensatoriu are influenţă asupra primului termen al stării de recidivă şi asupra felului recidivei) depinde soluţionarea pe fond a cauzei. Totodată, s-a precizat că nu există în lucru nicio sesizare având ca obiect promovarea unui recurs în interesul legii privind această chestiune de drept. În ce priveşte chestiunea de drept suspusă dezlegării, s-a arătat că dispoziţiile art. 55^1 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi persoanelor liberate condiţionat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în ipoteza în care sunt incidente dispoziţiile art. 104 alin. (2) din Codul penal privitoare la revocarea liberării condiţionate şi ale art. 43 alin. (1) din acelaşi cod privitoare la starea de recidivă. Într-o asemenea ipoteză, recalcularea părţii efectiv executate din durata pedepsei aplicate anterior poate conduce fie la reducerea restului rămas neexecutat, fie la înlăturarea acestuia. În această din urmă situaţie, se ridică problema stabilirii felului recidivei. Existenţa recidivei postcondamnatorii sau postexecutorii poate fi stabilită numai prin raportare la hotărârea definitivă prin care s-a dispus liberarea condiţionată. Recalcularea realizată ulterior liberării condiţionate şi ulterior săvârşirii unei noi infracţiuni nu poate transforma retroactiv recidiva postcondamnatorie în recidivă postexecutorie, căci astfel s-ar pune în discuţie însăşi autoritatea de lucru judecat a hotărârii definitive prin care s-a dispus liberarea condiţionată. De asemenea, pe această cale s-ar ajunge şi la o inegalitate de tratament în raport cu persoanele care, ca efect al recalculării, beneficiază de reducerea restului neexecutat. În concluzie, s-a apreciat că pedeapsa anterioară este considerată ca executată la expirarea intervalului care constituie termen de supraveghere, prevăzut în hotărârea definitivă de liberare condiţionată. Recalcularea „perioadei executate efectiv“, conform art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, nu modifică data la care pedeapsa anterioară este considerată executată, şi nici modalitatea recidivei. Cu acest rest de pedeapsă rămas neexecutat se va opera în urma revocării liberării condiţionate, în vederea aplicării tratamentului sancţionator. XI. Dispoziţii legale incidente Art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare (introdus prin art. I pct. 3 din Legea nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 18 iulie 2017): "Compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare(1) La calcularea pedepsei executate efectiv se are în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, şi executarea pedepsei în condiţii necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.(2) În sensul prezentului articol, se consideră condiţii necorespunzătoare cazarea unei persoane în oricare centru de detenţie din România care a avut lipsuri la condiţiile impuse de standardele europene.(3) În sensul prezentului articol, se consideră executare a pedepsei în condiţii necorespunzătoare cazarea în oricare dintre situaţiile următoare: a) cazarea într-un spaţiu mai mic sau egal cu 4 mp/deţinut, care se calculează, excluzând suprafaţa grupurilor sanitare şi a spaţiilor de depozitare a alimentelor, prin împărţirea suprafeţei totale a camerelor de deţinere la numărul de persoane cazate în camerele respective, indiferent de dotarea spaţiului în cauză; b) lipsa accesului la activităţi în aer liber; c) lipsa accesului la lumină naturală sau aer suficient ori disponibilitatea de ventilaţie; d) lipsa temperaturii adecvate a camerei; e) lipsa posibilităţii de a folosi toaleta în privat şi de a se respecta normele sanitare de bază, precum şi cerinţele de igienă; f) existenţa infiltraţiilor, igrasiei şi mucegaiului în pereţii camerelor de detenţie. (4) Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător şi la calcularea pedepsei executate efectiv ca măsură preventivă/pedeapsă în centrul de reţinere şi arestare preventivă în condiţii necorespunzătoare. (5) În sensul prezentului articol, nu se consideră executare a pedepsei în condiţii necorespunzătoare ziua sau perioada în care persoana a fost: a) internată în infirmerii din cadrul locurilor de deţinere, în spitale din reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, a Ministerului Afacerilor Interne sau din reţeaua sanitară publică; b) în tranzit. (6) Dispoziţiile prezentului articol nu se aplică în cazul în care persoana a fost despăgubită pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie, prin hotărâri definitive ale instanţelor naţionale sau ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru perioada pentru care s-au acordat despăgubiri şi a fost transferată sau mutată într-un spaţiu de detenţie având condiţii necorespunzătoare.(7) Beneficiul aplicării dispoziţiilor alin. (1) nu poate fi revocat.(8) Perioada pentru care se acordă zile considerate ca executate în compensarea cazării în condiţii necorespunzătoare se calculează începând cu 24 iulie 2012." Art. 41 alin. (1) din Codul penal (Recidiva): "Există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an şi până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie sau cu intenţie depăşită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare." Art. 43 din Codul penal (Pedeapsa în caz de recidivă): "(1) Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.(5) Dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate." Art. 71 din Codul penal (Durata executării) "(1) Durata executării pedepsei privative de libertate se socoteşte din ziua în care condamnatul a început executarea hotărârii definitive de condamnare.(2) Ziua în care începe executarea pedepsei şi ziua în care încetează se socotesc în durata executării.(3) Perioada în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se află bolnav în spital intră în durata executării, în afară de cazul în care şi-a provocat în mod voit boala, iar această împrejurare se constată în cursul executării pedepsei.(4) Permisiunile de ieşire din penitenciar, acordate condamnatului conform legii de executare a pedepselor, intră în durata executării pedepsei." Art. 186 din Codul penal (Calculul timpului) "(1) La calcularea timpului ziua se socoteşte de 24 de ore, săptămâna de 7 zile, iar anul de 12 luni. Luna şi anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la care au început să curgă.(2) Dacă limita de pedeapsă este exprimată într-un termen pe luni care nu este divizibil cu fracţia de majorare sau reducere ce ar urma să se aplice, fracţia se va aplica asupra termenului transformat în zile, după care durata obţinută se transformă în luni. În acest caz, luna se socoteşte de 30 de zile şi se iau în calcul doar zilele întregi rezultate din aplicarea fracţiei.(3) În cazul limitelor de pedeapsă exprimate în ani se aplică în mod corespunzător dispoziţiile alin. (2), transformarea făcându-se între ani şi luni." XII. Raportul asupra chestiunii de drept supuse dezlegării Opinia judecătorului-raportor a fost în sensul admiterii sesizării formulate de Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 676/267/2017 şi stabilirii că, în interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi (5) din Codul penal, prin pedeapsa „executată sau considerată ca executată“, ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recalculată ca urmare a aplicării art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare. XIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori, raportul întocmit de judecătorul-raportor şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine următoarele: A. Cu privire la admisibilitatea sesizării Sesizarea aparţine Curţii de Apel Craiova, învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă (apel). Asupra chestiunii în drept supuse dezbaterii nu s-a mai statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii, iar aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. Prin Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 2 iulie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală au fost interpretate dispoziţiile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancţionator de la art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) din Codul penal, în sensul recalculării perioadei executate efectiv prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor calculate ca executate în considerarea condiţiilor de detenţie necorespunzătoare. În considerentele acestei decizii s-a arătat însă explicit că, în privinţa efectelor concrete ale acestei recalculări asupra stării de recidivă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a pronunţat. Or chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări are în vedere tocmai efectele acestei recalculări asupra stării de recidivă, mai exact asupra primului termen al recidivei, cu consecinţe asupra stabilirii felului recidivei. În fine, în ce priveşte legătura dintre chestiunea de drept ridicată şi soluţionarea pe fond a cauzei, este de observat că apelul aflat pe rolul Curţii de Apel Craiova priveşte greşita înlăturare a stării de recidivă, urmând a se determina în speţă felul recidivei, în funcţie de modul în care se calculează primul termen al recidivei. B. Cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare s-a solicitat Potrivit art. 41 alin. (1) din Codul penal, există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an şi până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârşeşte din nou o infracţiune cu intenţie sau intenţie depăşită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare. Recidiva postcondamnatorie există în ipoteza în care noua infracţiune este comisă înainte de executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate prin hotărârea anterioară. Recidiva postexecutorie există în ipoteza în care noua infracţiune este săvârşită după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate prin hotărârea anterioară. Prin urmare, ceea ce diferenţiază cele două tipuri de recidivă este momentul în care a fost comisă infracţiunea care formează al doilea termen al recidivei, prin raportare la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei ce constituie primul termen al recidivei. Prin „pedeapsă executată“ se înţelege acea parte din durata pedepsei aplicate prin hotărârea de condamnare rămasă definitivă care a fost executată efectiv, prin privare de libertate, după încarcerarea condamnatului în baza mandatului de executare a pedepsei închisorii, dar şi perioada în care aceeaşi persoană a fost supusă unei măsuri preventive privative de libertate (reţinere, arestare preventivă şi arest la domiciliu) în cursul procesului penal finalizat prin hotărârea de condamnare. Prin „pedeapsă considerată ca executată“ se înţelege acea parte din durata pedepsei aplicate prin hotărârea rămasă definitivă care, deşi nu a fost executată efectiv, este asimilată acesteia, în baza unor dispoziţii legale. În această categorie se încadrează perioada în care condamnatul s-a aflat în stare de liberare condiţionată, în ipoteza în care conform art. 106 din Codul penal acesta nu a săvârşit o nouă infracţiune descoperită până la expirarea termenului de supraveghere, nu s-a dispus revocarea liberării condiţionate şi nu s-a descoperit o cauză de anulare. Tot astfel, în aceeaşi categorie se încadrează şi perioada de timp executată în condiţii necorespunzătoare în regim de detenţie, pentru compensarea căreia a fost instituit mecanismul prevăzut de art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, potrivit textului de lege sus-menţionat, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu sunt consecutive, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată. Fiind vorba despre zile considerate ca executate, acestea se vor adăuga perioadei executate efectiv de condamnat, cu consecinţa reducerii sau chiar înlăturării restului rămas neexecutat din pedeapsa aplicată. Cum această măsură compensatorie se calculează, conform art. 55^1 alin. (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, pentru perioada executată în condiţii necorespunzătoare începând cu 24 iulie 2012, rezultă că de aceasta beneficiază nu doar persoanele aflate în executarea efectivă a pedepsei la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal care a prevăzut această compensare, ci şi persoanele liberate condiţionat anterior acestui moment. Dacă în cazul persoanelor aflate în executarea pedepsei această măsură compensatorie are urmări în ce priveşte liberarea lor condiţionată (prin adăugarea zilelor considerate ca executate la cele executate efectiv, cu consecinţa împlinirii mai rapide a fracţiei cerute de lege pentru ca acestea să aibă vocaţia la liberare), în cazul persoanelor deja liberate condiţionat la momentul intrării în vigoare a legii măsura va avea ca efect reducerea corespunzătoare a duratei restului rămas neexecutat din pedeapsa închisorii cu partea considerată ca executată prin acordarea măsurii compensatorii. În acest ultim caz, în acord cu Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 2 iulie 2018, în situaţia săvârşirii unei noi infracţiuni în perioada liberării condiţionate, indiferent că aceasta a fost acordată în baza Codului penal din 1969 sau a Codului penal în vigoare, revocarea liberării condiţionate şi executarea restului de pedeapsă presupune recalcularea perioadei executate efectiv prin considerarea ca executate suplimentar a zilelor calculate ca executate ca măsură compensatorie pentru condiţiilor de detenţie necorespunzătoare. Această operaţiune poate avea drept consecinţă nu doar reducerea restului rămas neexecutat, ci chiar înlăturarea acestuia, în situaţia în care, de pildă, perioada zilelor considerate ca executate este mai mare sau egală cu termenul de supraveghere al liberării condiţionate. În cea din urmă ipoteză, săvârşirea unei noi infracţiuni pe durata liberării condiţionate ridică problema felului recidivei [presupunând a fi îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 41 alin. (1) din Codul penal], căci, pe de o parte, fapta a fost comisă în interiorul termenului de supraveghere (ceea ce ar atrage starea de recidivă postcondamnatorie), iar, pe de altă parte, ca efect al recalculării pedepsei în urma aplicării art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, aceasta ar fi considerată ca executată (ceea ce ar atrage starea de recidivă postexecutorie). Aşa cum s-a arătat anterior, ceea ce diferenţiază cele două tipuri de recidivă este momentul în care a fost comisă infracţiunea care formează al doilea termen al recidivei, adică dacă aceasta a fost săvârşită până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei ce constituie primul termen al recidivei sau ulterior. Cu alte cuvinte, aprecierea asupra pedepsei ce constituie primul termen al recidivei, respectiv dacă aceasta este executată/considerată ca executată ori în curs de executare, se face prin raportare la data la care s-a comis infracţiunea care constituie cel de-al doilea termen al recidivei. Dacă la acea dată pedeapsa anterioară nu era executată sau considerată ca executată, vor fi incidente dispoziţiile art. 43 alin. (1) din Codul penal privind tratamentul sancţionator al recidivei postcondamnatorii, care presupun cumulul aritmetic între pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune şi pedeapsa anterioară neexecutată ori restul rămas neexecutat din aceasta. Dacă, dimpotrivă, pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată, vor fi incidente dispoziţiile art. 43 alin. (5) din Codul penal privind tratamentul sancţionator al recidivei postexecutorii, care presupun majorarea cu jumătate a limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune. Având în vedere Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 2 iulie 2018, recalcularea perioadei executate efectiv din pedeapsa din a cărei executare a fost dispusă liberarea condiţionată, prin luarea în considerare şi a zilelor calculate ca executate, ca măsură compensatorie, în condiţiile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, este obligatorie şi poate conduce inclusiv la concluzia că la data comiterii noii infracţiuni pedeapsa ce constituie primul termen al recidivei era considerată ca executată. Împrejurarea că în hotărârea prin care s-a dispus anterior liberarea condiţionată a fost stabilită o altă dată la care pedeapsa urma a fi considerată ca executată nu are relevanţă, căci modificarea acestei date este rezultatul aplicării art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, fiind voinţa legiuitorului ca măsura compensatorie prevăzută în acest text de lege să fie aplicată retroactiv, adică şi persoanelor care nu se mai aflau în detenţie la data intrării în vigoare a acestei modificări legislative, cu consecinţa recalculării perioadei executate efectiv din pedeapsa din a cărei executare fusese dispusă liberarea condiţionată. În ipoteza în care, drept urmare a acestei recalculări, se constată că nu mai există niciun rest rămas neexecutat până la data săvârşirii noii infracţiuni, pedeapsa anterioară fiind considerată executată, nu mai pot fi incidente dispoziţiile legale privind tratamentul sancţionator al recidivei postcondamnatorii, căci de esenţa acestuia este existenţa unui rest din pedeapsa anterioară care se cumulează cu pedeapsa stabilită pentru noua infracţiune săvârşită. În caz contrar, s-ar ajunge la o situaţie sui generis, în care, deşi se reţine că noua infracţiune a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, tratamentul sancţionator nu ar fi cel prevăzut de art. 43 alin. (1) din Codul penal, în condiţiile în care, ca efect al aplicării art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare, nu mai există un rest neexecutat din pedeapsa ce constituie primul termen al recidivei. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 676/267/2017 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „în interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi (5) din Codul penal pentru pedeapsa anterioară ce constituie primul termen al recidivei, prin pedeapsă «executată sau considerată ca executată» se are în vedere pedeapsa astfel recalculată urmare a aplicării art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 sau durata pedepsei aplicată anterior prin hotărârea definitivă de condamnare calculată conform dispoziţiilor art. 71 din Codul penal raportat la art. 186 din Codul penal“. Va stabili că, în interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi (5) din Codul penal, prin pedeapsa „executată sau considerată ca executată“, ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recalculată ca urmare a aplicării art. 55^1 din Legea nr. 254/2013. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 676/267/2017 prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept: „în interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi (5) Cod penal pentru pedeapsa anterioară ce constituie primul termen al recidivei, prin pedeapsă «executată sau considerată ca executată» se are în vedere pedeapsa astfel recalculată urmare a aplicării art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 sau durata pedepsei aplicată anterior prin hotărârea definitivă de condamnare calculată conform dispoziţiilor art. 71 din Codul penal raportat la art. 186 din Codul penal“. Stabileşte că, în interpretarea dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi (5) din Codul penal, prin pedeapsa „executată sau considerată ca executată“, ce constituie primul termen al recidivei, se are în vedere pedeapsa recalculată ca urmare a aplicării art. 55^1 din Legea nr. 254/2013. Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 septembrie 2018. PREŞEDINTELE CU DELEGAŢIE AL SECŢIEI PENALE A ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE judecător MIRELA SORINA POPESCU Magistrat-asistent, Manuela-Magdalena Dolache -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
