Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌─────────────────────┬────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Petre Lăzăroiu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mircea Ştefan Minea │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Daniel Marius Morar │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Mona-Maria Pivniceru │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Livia Doina Stanciu │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Simona-Maya Teodoroiu│- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├─────────────────────┼────────────────────┤
│Cosmin-Marian Văduva │- magistrat-asistent│
└─────────────────────┴────────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 8 alin. (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. în Dosarul nr. 2.503/205/2016 al Judecătoriei Câmpulung şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.177D/2016. 2. La apelul nominal se constată prezenţa domnului avocat Valeriu Stoica, în calitate de reprezentant al autoarei excepţiei de neconstituţionalitate cu împuternicire avocaţială depusă la dosarul cauzei. Lipsesc celelalte părţi, procedura de citare fiind legal îndeplinită faţă de acestea. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarele nr. 1.189D/2016, nr. 1.702D/2016, nr. 1.706D/2016 şi nr. 1.722D/2016, având ca obiect excepţiile de neconstituţionalitate ridicate de Societatea Bancpost - S.A. în Dosarul nr. 816/310/2016 al Judecătoriei Sinaia, în Dosarul nr. 6.951/320/2016 al Judecătoriei Târgu Mureş - Secţia civilă, în Dosarul nr. 10.329/280/2016 al Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă şi în Dosarul nr. 5.289/315/2016 al Judecătoriei Târgovişte, precum şi în Dosarul nr. 1.721D/2016 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Banca Comercială Intesa Sanpaolo România - S.A. în Dosarul nr. 1.555/298/2016 al Judecătoriei Sebeş. 4. La apelul nominal răspunde, pentru autoarele excepţiei de neconstituţionalitate, domnul avocat Valeriu Stoica. Se constată lipsa celorlalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Magistratul-asistent referă asupra faptului că la Dosarul nr. 1.702D/2016 au fost conexate, aşa cum rezultă din Încheierea din data de 27 octombrie 2016, dosarele nr. 1.706D/2016, nr. 1.721D/2016 şi nr. 1.722D/2016, acestea aflându-se la al patrulea termen de judecată, motivat de faptul că reprezentantul autoarei Societatea Bancpost - S.A. a solicitat amânarea dezbaterii acestora în vederea luării la cunoştinţă a motivării Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017. 6. Având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate în dosarele mai sus menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 1.189D/2016 şi nr. 1.702D/2016 (şi a dosarelor nr. 1.706D/2016, nr. 1.721D/2016 şi nr. 1.722D/2016) la Dosarul nr. 1.177D/2016. Reprezentantul autoarelor excepţiilor de neconstituţionalitate şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 1.189D/2016 şi nr. 1.702D/2016 (şi a dosarelor nr. 1.706D/2016, nr. 1.721D/2016 şi nr. 1.722D/2016) la Dosarul nr. 1.177D/2016, care a fost primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul domnului avocat Valeriu Stoica care, în prealabil, analizează principalele considerente şi efecte ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 623 din 25 octombrie 2016. În continuare, domnul avocat susţine că, în lumina aceleiaşi decizii, este necesară extinderea analizei Curţii, în prezentele dosare, şi asupra dispoziţiilor art. 5 alin. (3), art. 7 alin. (4) şi art. 8 alin. (3) din Legea nr. 77/2016. Se solicită, astfel, admiterea excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la teza întâi a fiecăruia dintre cele 3 articole, care vizează suspendarea plăţilor către creditor, iar cu privire la teza a doua a acestor texte legale, care vizează suspendarea oricăror proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate împotriva debitorului, se solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate sau, dacă nu, extinderea motivării regăsite în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 referitoare la existenţa condiţiilor impreviziunii. În final, domnul avocat apreciază că se impune respingerea ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate care vizează aspecte cu privire la care, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a pronunţat soluţia de admitere a excepţiei. 8. Reprezentantul Ministerului Public, raportându-se la Decizia Curţii Constituţionale nr. 623 din 25 octombrie 2016, formulează concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, art. 11 teza întâi raportate la cele ale art. 3 teza a doua şi ale art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la art. 3 teza întâi şi ale art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016, precum şi de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la celelalte dispoziţii legale criticate. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 9. Prin Încheierea din 21 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.503/205/2016, Judecătoria Câmpulung a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 8 alin. (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. într-o cauză având ca obiect o contestaţie privind neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.177D/2016. 10. Prin Încheierea din 22 iunie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 816/310/2016, Judecătoria Sinaia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 8 alin. (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. într-o cauză având ca obiect o contestaţie privind neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.189D/2016. 11. Prin Încheierea din 7 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 6.951/320/2016, Judecătoria Târgu Mureş - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 8 alin. (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. într-o cauză având ca obiect o contestaţie privind neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.702D/2016. 12. Prin Încheierea din 8 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 10.329/280/2016, Judecătoria Piteşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 8 alin. (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. într-o cauză având ca obiect o contestaţie privind neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.706D/2016. 13. Prin Încheierea din 13 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 1.555/298/2016, Judecătoria Sebeş a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 8 alin. (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Banca Comercială Intesa Sanpaolo România - S.A. într-o cauză având ca obiect o contestaţie privind neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.721D/2016. 14. Prin Încheierea din 5 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 5.289/315/2016, Judecătoria Târgovişte a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. într-o cauză având ca obiect o contestaţie privind neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii dării în plată şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.722D/2016. 15. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că art. 8 alin. (5) şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 sunt contrare art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât consacră efectul retroactiv al legii, în totalitatea sa. Astfel, Legea nr. 77/2016 este aplicabilă contractelor de credit încheiate anterior intrării sale în vigoare, precum şi executărilor silite demarate anterior acestui moment, indiferent de stadiul lor. Se face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, respectiv la deciziile nr. 713 din 4 decembrie 2014 şi nr. 745 din 3 noiembrie 2015, prin care instanţa constituţională a constatat încălcarea principiului neretroactivităţii în cazul unor dispoziţii legale care prevedeau, în mod similar, aplicarea lor şi actelor juridice în curs, încheiate anterior intrării în vigoare a legii noi. 16. Se mai arată că un contract de credit este încheiat de părţi în anumite condiţii şi termeni stabiliţi de comun acord la data semnării contractului şi este supus prevederilor legale în vigoare la data încheierii lui. Acest contract nu poate genera alte efecte decât acelea prevăzute de legea în vigoare la data încheierii lui. Or, la data încheierii contractului de credit, legea aplicabilă acestuia prevedea anumite modalităţi de stingere a obligaţiei de rambursare a împrumutului şi accesoriilor aferente, născute din contract, aspecte cunoscute, acceptate şi avute în vedere de către părţi la data semnării contractului. La acea dată nicio lege în vigoare nu prevedea posibilitatea ca debitorul împrumutat să stingă datoria pe care o are faţă de bancă prin darea în plată a unui imobil ipotecat în favoarea băncii, fără acordul băncii creditoare. 17. Odată cu semnarea contractului de credit şi a celor de garanţie s-a născut dreptul băncii de a încasa întreaga sumă împrumutată împreună cu accesoriile aferente (fără a putea fi obligată să accepte darea în plată a unui imobil în schimbul stingerii creanţei sale) şi obligaţia împrumutatului de a rambursa suma în condiţiile şi termenele contractuale, astfel că efectele contractului de credit s-au produs deja. Prin urmare, este vorba de un drept câştigat al băncii care este definitiv intrat în patrimoniul său, astfel că aceasta nu poate fi deposedată printro lege care nu exista la data la care creditorul s-a obligat să acorde împrumutul, iar debitorul s-a obligat să îl ramburseze în conformitate cu clauzele contractului de credit. Legea nr. 77/2016 intervine brutal şi retroactiv în acest raport contractual şi, prin instituirea dreptului debitorului de a-şi stinge creanţa prin simpla dare în plată a imobilului ipotecat, anulează, în fapt, toate celelalte garanţii constituite de bunăvoie în favoarea băncii de către debitor sau terţi garanţi, garanţiile reprezentând, în fapt, o condiţie esenţială avută în vedere de către bancă la momentul încheierii contractului de credit. 18. Se consideră că dispoziţiile legale criticate instituie, cu încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie, un tratament discriminatoriu al creditorilor faţă de consumatorii care au încheiat contracte de credit garantate cu ipotecă, întrucât acestea pun creditorul într-o poziţie de inferioritate, câtă vreme transferul dreptului de proprietate nu este condiţionat de acordul creditorului pentru dobândirea imobilului. Consumatorului i se recunoaşte dreptul absolut de a se libera de datorie prin simplul transfer al imobilului constituit drept garanţie, fără a ţine cont de interesul şi opţiunea creditorului, situaţie de natură să îl plaseze într-o poziţie privilegiată pe debitor, cu nesocotirea dispoziţiilor constituţionale. 19. Autoarele excepţiei mai susţin că prin dispoziţiile criticate se aduce o atingere nepermisă dreptului de proprietate al creditorului asupra sumelor de bani acordate cu titlu de împrumut, sume care nu se vor mai restitui în integralitate ca urmare a aplicării Legii nr. 77/2016. Or, creditorii deţin un drept de proprietate asupra întregii sume acordate cu titlu de împrumut, iar dispoziţiile legale prin care se prevede recuperarea creanţei numai în limita valorii imobilului adus garanţie şi supus transferului forţat de proprietate echivalează cu o expropriere, câtă vreme nu se va recupera toată suma acordată. Această expropriere nu se produce în conformitate cu dispoziţiile constituţionale, întrucât pierderea dreptului de proprietate asupra creanţei nu este compensată de o prealabilă şi dreaptă despăgubire, iar această pierdere nu operează pentru o cauză de utilitate publică, stabilită conform legii. 20. Prin Legea nr. 77/2016 s-a legiferat dreptul debitorului de a i se stinge datoria faţă de bancă, fără acordul băncii, prin darea în plată a imobilului ipotecat, banca fiind, astfel, expropriată de dreptul său de creanţă. În fapt, banca este privată în mod forţat de bunurile proprii prin faptul că dreptul său de proprietate asupra creanţei şi a accesoriilor sale este stins, fără acordul titularului său, prin simpla cerere a debitorului, indiferent de situaţia sa materială care îi asigură sau nu resursele financiare necesare achitării creditului. În acest fel se încalcă dispoziţiile art. 44 alin. (1)-(3) şi, respectiv, art. 136 alin. (5) din Constituţie. 21. Deşi accesul liber la o activitate economică şi libera iniţiativă sunt garantate prin art. 45 din Constituţie, dispoziţiile legale criticate limitează această garanţie sub două aspecte. Operaţiunile de creditare, care reprezintă unele dintre activităţile principale ale creditorilor, sunt limitate sub aspectul operaţiunilor de recuperare a sumelor acordate, în baza cărora au fost întocmite planurile de profitabilitate, cu atât mai mult cu cât legea afectează contractele şi executările anterioare intrării sale în vigoare. Cel de-al doilea aspect vizează transformarea forţată a creditorului într-un „vehicul imobiliar“, deşi nu a exprimat liber o astfel de iniţiativă economică. Banca nu are ca obiect principal de activitate desfăşurarea activităţilor comerciale privitoare la imobile, iar prin transferul forţat al proprietăţii asupra imobilelor va fi obligată să desfăşoare această activitate neprevizionată. 22. Legea nr. 77/2016 apare ca o măsură de protecţie sau de asistenţă socială care, conform art. 47 din Constituţie, nu poate fi dispusă decât de către statul român pe propria sa cheltuială, iar nu prin afectarea drepturilor patrimoniale şi a intereselor unor persoane de drept privat, în speţă băncile. Nu se pot dispune măsuri de protecţie socială prin intervenţia legislativă în cadrul unor raporturi contractuale între persoane private şi prin încălcarea şi restrângerea dreptului de proprietate al unor instituţii de credit care desfăşoară, în mod legal, activităţi comerciale în scopul obţinerii de profit. 23. Articolul 53 din Constituţie este încălcat, întrucât niciuna dintre cauzele pentru care poate fi restrâns exerciţiul unor drepturi sau libertăţi fundamentale nu este incidentă. În plus, nici condiţiile prevăzute la art. 53 alin. (2) teza a doua din Constituţie nu sunt îndeplinite, respectiv măsura restrângerii exerciţiului dreptului/libertăţii să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi să nu aducă atingere existenţei dreptului sau libertăţii. Legea nr. 77/2016 permite debitorului ca, fără acordul creditorului, la simpla sa discreţie şi fără deosebire de situaţia sa materială care îi asigură sau nu resursele financiare necesare achitării creditului şi accesoriilor aferente, să poată da în plată imobilul cu destinaţie de locuinţă ipotecat în favoarea băncii, stingându-şi, astfel, obligaţia asumată contractual de rambursare a sumelor de bani împrumutate. Legea criticată anulează, în fapt, toate garanţiile constituite în favoarea băncii de către debitor/terţi garanţi, altele decât cea reală imobiliară, garanţii constituite în mod legal în favoarea băncii şi avute în vedere de creditor la data acordării creditului. 24. Se mai arată că sunt încălcate şi dispoziţiile art. 135 din Constituţie referitoare la economie. Libertatea economică reprezintă o regulă fundamentală a societăţii româneşti, astfel că excepţiile de la aceasta trebuie să fie rare şi temeinic fundamentate, pe considerente obiective, inclusiv raţionamente de ordin economic. Altfel, acest principiu este golit de substanţă sau chiar anulat. 25. În final, se susţine că, întrucât Legea nr. 77/2016 aduce atingere art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1)-(3), art. 45 şi art. 53 din Constituţie, este evidentă încălcarea art. 1 din Constituţie. 26. În concluzie, autoarele solicită Curţii Constituţionale să constate că dispoziţiile criticate ale Legii nr. 77/2016 sunt contrare Constituţiei. 27. Judecătoria Câmpulung şi Judecătoria Târgu Mureş - Secţia civilă apreciază, în opiniile exprimate în dosarele Curţii nr. 1.177D/2016 şi, respectiv, nr. 1.702D/2016, că art. 3 şi art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi art. 44 alin. (2) din Constituţie. Astfel, toate raporturile juridice dintre consumatori şi instituţiile de credit sau instituţiile financiare nebancare sunt născute sub imperiul „negocierii între părţi“ şi imixtiunea legislativă în derularea unui contract ce reprezintă legea părţilor şi care respectă legile în vigoare este de natură să retroactiveze şi să schimbe raportul negociat al părţilor, înclinând balanţa în mod nepermis în favoarea debitorilor şi luând orice posibilitate de negociere sau ofertă din partea creditorului. Mai mult, la momentul la care s-a încheiat contractul de creditare între părţi, creditorul nici nu avea posibilitatea de previziune în schimbarea legislaţiei de o asemenea natură încât să-şi poată nuanţa criteriile de negociere. Astfel, legea nouă stabileşte o modalitate unilaterală de stingere a obligaţiei de plată care nu exista la momentul realizării acordului de voinţă al părţilor, modalitate care nu se poate susţine că ar fi putut fi avută în vedere de părţi la data încheierii actului. 28. Pe de altă parte, privarea de proprietate, respectiv de posibilitatea derulării în continuare a creditului şi de valorificare a dreptului ipotecar în condiţiile semnate de părţi în contract este, în opinia instanţei, de natură să constituie o ingerinţă interzisă de art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care impune respectarea principiului legalităţii, satisfacerea unui interes public şi a unui scop legitim, prin mijloace rezonabile, proporţionale cu scopul urmărit. Aşadar, se remarcă necesitatea respectării unui just echilibru între interesul general al comunităţii şi imperativul respectării drepturilor persoanelor, astfel încât să nu se impună acestora din urmă o sarcină disproporţionată. 29. Instanţa arată că interesul public de a asigura mijloacele coercitive pentru realizarea drepturilor reale sau de creanţă ale creditorului nu trebuie să intre în conflict cu dreptul debitorului la respectarea bunurilor sale, iar legislaţia internă trebuie să prevadă garanţii împotriva arbitrariului, astfel încât să se respecte principiul proporţionalităţii. Or, prin Legea nr. 77/2016, legiuitorul a reglementat o lege favorabilă numai unei anumite categorii de debitori, iar nu oricărui debitor în relaţia cu banca, astfel că interesul public nu este nici măcar justificat. 30. Judecătoria Sinaia, în Dosarul Curţii nr. 1.189D/2016, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şia exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 31. Judecătoria Piteşti - Secţia civilă, în Dosarul Curţii nr. 1.706D/2016, apreciază excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată şi arată că sunt relevante considerentele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 1.321 din 11 octombrie 2011, potrivit cărora „o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare“. 32. De asemenea, sunt incidente şi cele reţinute de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene prin Decizia din 12 iulie 2012, pronunţată în Cauza SC Volksbank România - SA împotriva A.N.P.C. - Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Călăraşi, C-602/10, potrivit căreia o lege internă de protecţie a consumatorilor poate fi aplicată şi contractelor aflate în derulare la data intrării sale în vigoare. În egală măsură, instanţa apreciază că legea criticată nu încalcă principiile constituţionale nici în ceea ce priveşte securitatea raporturilor juridice, garantarea dreptului de proprietate şi a libertăţii comerţului. 33. Judecătoria Sebeş, în Dosarul Curţii nr. 1.721D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate având ca obiect dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 77/2016 este întemeiată, arătând că, în materie contractuală, atât valabilitatea contractului, cât şi efectele, precum şi executarea şi încetarea acestuia sunt supuse legii în vigoare la data la care a fost încheiat, având în vedere şi art. 6 alin. (2) şi (6) din noul Cod civil. Prin urmare, constituind temeiul aplicării legii noi şi contractelor încheiate înainte de intrarea sa în vigoare, art. 11 din legea criticată retroactivează şi încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie. 34. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate formulate împotriva celorlalte dispoziţii legale, instanţa le consideră neîntemeiate şi propune respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. 35. Judecătoria Târgovişte, în Dosarul Curţii nr. 1.722D/2016, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (5) şi art. 10 din Legea nr. 77/2016 este neîntemeiată, întrucât aceste dispoziţii legale nu au legătură cu soluţionarea cauzei. Dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 77/2016 reglementează efectele unor acte juridice ulterioare soluţionării contestaţiei, respectiv contractul de dare în plată sau hotărârea care ţine loc de un astfel de contract, deci, eventuala neconstituţionalitate a acestora nu are vreo înrâurire asupra modului de soluţionare a contestaţiei de faţă. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 77/2016 care reglementează dreptul codebitorului sau fideiusorului de a beneficia de drepturile din această lege, în raport cu faptul că pârâtul în cauză nu are o astfel de calitate, fiind debitorul principal, este evident că nu au nicio legătură cu soluţionarea cauzei. 36. Instanţa constată că autoarea excepţiei nu realizează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci se referă la aplicarea şi interpretarea legii, sarcină care excede competenţei Curţii Constituţionale şi este strict în apanajul instanţelor de judecată. 37. Instanţa consideră că excepţia referitoare la dispoziţiile art. 3 şi art. 5 alin. (2) din Legea nr. 77/2016 este neîntemeiată. Astfel, stabilirea posibilităţii de stingere a obligaţiilor rezultate din contractele de credit prin darea în plată, chiar împotriva voinţei creditorului, nu constituie o atingere a dreptului de proprietate, atâta vreme cât, în schimbul creanţei stinse, creditorul primeşte un bun pe care, la momentul încheierii contractului de credit, l-a considerat o garanţie suficientă, această operaţiune neputând fi, în niciun caz, echivalată cu o expropriere. 38. De asemenea, normele în cauză nu conţin elemente de imprevizibilitate şi inaccesibilitate, altele decât cele inerente contractului de credit în general care, mai ales în cazul unui termen îndelungat de derulare, presupune asumarea unor schimbări importante ale condiţiilor economico-financiare iniţiale. 39. Totodată, instanţa apreciază că normele în cauză nu constituie o restrângere a drepturilor creditorului, întrucât, de vreme ce acesta are posibilităţi net superioare debitorului de a previziona modificarea condiţiilor economico-financiare, poate realiza o arhitectură a contractului de credit corespunzătoare, respectiv poate solicita, la încheierea acestuia, garanţii îndestulătoare, inclusiv prin raportare la modificările previzionate. Faptul că, drept urmare a acestei reglementări, o parte din riscul contractului este preluat de creditor, constituie o opţiune a legiuitorului permisă acestuia de normele constituţionale, care nu aşază banca pe o poziţie superioară altor persoane. 40. Instanţa reţine că nici critica de constituţionalitate a art. 7 nu este întemeiată, în condiţiile în care, în cuprinsul său, se prevede dreptul băncii de a contesta notificarea şi procedura de urmat. Prevederea unor termene „excesiv de scurte“, în opinia creditoarei, nu reprezintă o încălcare a celor două drepturi constituţionale, în condiţiile în care procedura în care se soluţionează cererea este de urgenţă, dar cu citarea părţilor, dând posibilitatea acestora să îşi exercite aceste drepturi. 41. Instanţa apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 77/2016 este întemeiată. Arată, în acest sens, că este interzisă aplicarea în raporturile juridice anterior constituite între părţi a unor modalităţi noi de stingere a obligaţiilor contractuale, prin intermediul unei legi care a intrat în vigoare după momentul încheierii contractului, întrucât decizia părţilor de a contracta nu putea să aibă în vedere decât efectele produse de actul juridic în raport cu legea sub imperiul căreia a luat naştere, adică legea de la momentul încheierii contractului. 42. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 43. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, susţinerile părţilor prezente, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 44. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 45. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 3, art. 8 alin. (5), art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016. Textele de lege criticate au următorul conţinut: – Art. 3: „Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord.“; – Art. 8 alin. (5): „Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului“; – Art. 10: " (1) La momentul încheierii contractului translativ de proprietate, respectiv de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, potrivit prevederilor art. 8 sau, după caz, ale art. 9, va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.(2) De dispoziţiile prezentului articol beneficiază şi codebitorul sau fideiusorul care a garantat obligaţia debitorului principal.“; " – Art. 11: „În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum şi din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată.“ 46. În opinia autoarelor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, art. 44 privind dreptul de proprietate, art. 45 privind libertatea economică, art. 47 privind nivelul de trai, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 135 privind economia şi art. 136 alin. (5) referitor la inviolabilitatea proprietăţii private. 47. În prezenta cauză, Curtea constată că, în ceea ce priveşte o parte dintre dispoziţiile legale criticate, sunt încălcate condiţiile de admisibilitate a sesizării, a căror existenţă rezultă din dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei[...]“, precum şi din dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printro decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. 48. Astfel, Curtea reţine, ca element comun situaţiei de fapt din cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care au sesizat Curtea în prezentele dosare, că toate contractele de credit au fost încheiate înaintea intrării în vigoare a noului Cod civil, respectiv 1 octombrie 2011. Curtea reţine, în plus, că autoarele excepţiei au invocat neconstituţionalitatea art. 3 din Legea nr. 77/2016, fără să se raporteze în mod distinct la cele două ipoteze ale acestuia, respectiv ipoteza care vizează aplicabilitatea noului Cod civil [„Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare“] şi ipoteza care vizează aplicabilitatea vechiului Cod civil. În aceste condiţii, instanţa de contencios constituţional va respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a acestor prevederi. 49. Faptul că toate contractele de credit ce fac obiectul cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti care au sesizat Curtea în prezentul dosar au fost încheiate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil, este relevant şi în examinarea admisibilităţii excepţiei având ca obiect neconstituţionalitatea tezei a doua a art. 11 din Legea nr. 77/2016. Curtea reţine că, potrivit primei teze a acestuia, dispoziţiile Legii nr. 77/2016 se aplică şi contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, iar, potrivit celei de-a doua teze a art. 11, Legea nr. 77/2016 se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât acestea vizează contracte încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016. 50. În continuare, Curtea constată că, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, a reţinut că dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016, sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească are posibilitatea şi obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor impreviziunii pentru fiecare contract de credit în parte. În caz contrar, ar fi încălcate dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 1 alin. (5) în componenta sa privind calitatea legii, cele ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi cele ale art. 124 privind înfăptuirea justiţiei. 51. Curtea constată că, în prezentele dosare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate este constituit de inter alia dispoziţiile art. 3, art. 8 alin. (5) şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 şi că acestea sunt criticate de autoarele excepţiei de neconstituţionalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 44, art. 45, art. 47, art. 53, art. 135 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie. Având însă în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“, faptul că, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a constatat că prevederile art. 11 teza întâi raportate la cele ale art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016 sunt constituţionale numai în măsura în care instanţa judecătorească, în condiţiile manifestării opoziţiei creditorului, poate şi trebuie să facă aplicarea teoriei impreviziunii la contractele în derulare, precum şi faptul că decizia precitată a fost pronunţată ulterior datei la care a fost sesizată Curtea Constituţională în dosarele conexate în prezenta cauză, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza întâi raportate la prevederile art. 3 teza a doua şi ale art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 va fi respinsă ca devenită inadmisibilă. 52. Soluţia respingerii ca devenită inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi raportate la dispoziţiile art. 3 şi art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 este valabilă şi în condiţiile în care, în prezenta cauză, acestea sunt criticate şi din perspectiva unor standarde constituţionale avute în vedere de Curtea Constituţională la examinarea constituţionalităţii Legii nr. 77/2016 în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016. 53. În ceea ce priveşte criticile aduse aceloraşi dispoziţii legale şi formulate din perspectiva art. 47 alin. (1) din Constituţie referitor la nivelul de trai decent, Curtea reaminteşte că, aşa cum a precizat în Decizia nr. 485 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 20 iulie 2015, „exigenţele şi garanţiile rezultate din drepturile şi libertăţile fundamentale reglementate prin Constituţie sunt aplicabile şi în privinţa persoanelor juridice, în măsura în care conţinutul lor normativ este compatibil cu natura, specificul şi particularităţile care caracterizează regimul juridic al persoanei juridice“. În aplicarea acestui principiu, Curtea reţine că nu există compatibilitate între, pe de o parte, conţinutul normativ al dreptului la un nivel de trai decent şi, pe de altă parte, natura, specificul şi particularităţile activităţii desfăşurate de profesionişti, respectiv instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra consumatorilor la care face trimitere art. 1 alin. (1) din Legea nr. 77/2016. Prin urmare, autoarele excepţiei nu se pot prevala, în criticile aduse art. 3, art. 8 alin. (5) şi art. 11 din Legea nr. 77/2016, de dispoziţiile art. 47 alin. (1) din Constituţie. 54. În plus, Curtea constată că problema conformităţii dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016 cu alte dispoziţii constituţionale este readusă parţial în discuţie şi în prezenta cauză. Astfel, autoarele excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că dispoziţiile art. 3, art. 8 alin. (5) şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 încalcă prevederile art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 45, art. 53, art. 135 şi art. 136 alin. (5) din Constituţie. 55. Curtea reţină însă că, în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a constatat conformitatea dispoziţiilor art. 3, art. 8 alin. (5) şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 cu normele fundamentale mai sus menţionate şi lipsa incidenţei dispoziţiilor art. 53 din Constituţie. Plecând de la această constatare şi în urma examinării criticilor formulate de autoarele excepţiei din perspectiva acestor dispoziţii constituţionale, instanţa constituţională îşi menţine soluţia pronunţată în prealabil. 56. Astfel, în ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, că „Indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun, Codul civil din 1864, care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul art. 969 şi art. 970. Având în vedere că Legea nr. 77/2016 reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează.“ [paragraful 115]. 57. Potrivit autoarelor excepţiei, Legea nr. 77/2016 încalcă art. 16 alin. (1) din Constituţie referitor la egalitatea în faţa legii, deoarece, în ipoteza unui concurs de urmărire cu alţi creditori, ipotecari sau chirografari, dacă debitorul mai are alte bunuri libere de sarcini, legea creează o situaţie preferenţială pentru ceilalţi creditori, discriminând creditorii diligenţi care şi-au constituit o garanţie. Prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, Curtea a tranşat însă această critică, arătând că „Instituţiile financiare, în calitate de creditori care şi-au garantat creanţele cu ipoteci asupra unor imobile, se află, totuşi, pe o poziţie diferită faţă de cea a creditorilor chirografari, având în vedere natura diferită a creanţelor lor (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2003)“ [paragraful 112]. 58. Cu referire la criticile prevederilor Legii nr. 77/2016 formulate din perspectiva art. 45 din Constituţie, Curtea reţine, în plus faţă de ceea ce reiese din motivarea Curţii din Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, că însuşi textul art. 45 din Constituţie dispune că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora sunt garantate în condiţiile legii. Or, dispoziţiile criticate din Legea nr. 77/2016 se pot încadra în această categorie - în condiţiile legii - legiuitorul constituant însuşi acordându-i legiuitorului ordinar prerogativa de a stabili condiţiile exercitării accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum şi pe cel al liberei iniţiative. 59. În fine, referitor la prevederile art. 11 teza întâi prin raportare la celelalte dispoziţii ale Legii nr. 77/2016 criticate în prezenta cauză, respectiv dispoziţiile art. 10, Curtea reiterează cele reţinute în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 cu privire la criticile aduse din perspectiva art. 44 din Constituţie privind dreptul de proprietate privată: „Curtea reţine că în jurisprudenţa sa (a se vedea Decizia nr. 270 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 28 iulie 2014, paragraful 19) a statuat că, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie, legiuitorul este în drept să stabilească conţinutul şi limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (în acest sens, a se vedea şi Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat prin Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul art. 44 din Constituţie, legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Aşadar, textul art. 44 din Constituţie cuprinde expres în cadrul alin. (1) o dispoziţie specială în temeiul căreia legiuitorul are competenţa de a stabili conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizând atributele dreptului de proprietate. În aceste condiţii, Curtea reţine că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit art. 44 alin. (1) din Constituţie; însă limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăşi suprimarea dreptului de proprietate. Statul protejează dreptul de proprietate în condiţiile exercitării sale cu bună-credinţă (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 245 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 20 iulie 2016, paragrafele 59-60). Dreptul de proprietate al instituţiilor de credit nu cunoaşte nicio limitare în condiţiile impreviziunii, adaptarea/încetarea contractelor neînsemnând nici măcar limitarea dreptului de proprietate„. 60. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza întâi, precum şi excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Bancpost - S.A. în Dosarul nr. 2.503/205/2016 al Judecătoriei Câmpulung, în Dosarul nr. 816/310/2016 al Judecătoriei Sinaia, în Dosarul nr. 6.951/320/2016 al Judecătoriei Târgu Mureş - Secţia civilă, în Dosarul nr. 10.329/280/2016 al Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă şi în Dosarul nr. 5.289/315/2016 al Judecătoriei Târgovişte, precum şi de către Societatea Banca Comercială Intesa Sanpaolo România - S.A. în Dosarul nr. 1.555/298/2016 al Judecătoriei Sebeş. 2. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 3 teza a doua şi ale art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe. 3. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 teza întâi, raportate la dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de aceleaşi părţi în aceleaşi dosare ale aceloraşi instanţe, şi constată că sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Câmpulung, Judecătoriei Sinaia, Judecătoriei Târgu Mureş - Secţia civilă, Judecătoriei Piteşti - Secţia civilă, Judecătoriei Târgovişte şi Judecătoriei Sebeş şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 ianuarie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
